Despre „entuziasmul pragmatic”

Leonard Orban este un fost inginer proiectant în domeniul construcþiilor de maºini care, din 1993, ºi-a descoperit veleitãþi de politician. S-a specializat în domeniul integrãrii României în Uniunea Europeanã, un subiect despre care toatã lumea vorbeºte ºi prea puþini îl înþeleg. Tocmai de aceea, România are nevoie în acest moment de astfel de specialiºti. Carte de vizitã S-a nãscut la 28 iunie 1961, la Braºov. A absolvit Facultatea de Mecanicã a Universitãþii din Braºov (1986) ºi Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureºti (1992). A ocupat mai multe funcþii importante, printre care secretar tehnic al delegaþiei Camerei Deputaþilor la întâlnirile preºedintelui Parlamentului European cu preºedinþii din parlamente din þãrile candidate la aderarea la Uniunea Europeanã, secretar tehnic al Comitetului Parlamentar Mixt (CPM) Uniunea Europeanã – România, responsabil cu relaþiile externe ale Comisiei de integrare a Parlamentului Europei, persoanã de legãturã a Camerei Deputaþilor cu Parlamentul European ºi negociator ºef adjunct cu Uniunea Europeanã. Din ianuarie 2005 este negociator ºef cu Uniunea Europeanã. Reporter: Care sunt elementele esenþiale pe care trebuie sã le cunoascã românii despre Tratatul de aderare? Leonard Orban: Acest tratat a fost adoptat în unanimitate de cãtre statele membre în cadrul reuniunii Comitetului Reprezentanþilor Permanenþi (COREPER), deci Uniunea Europeanã ºi-a dat acordul politic asupra textului tratatului. Urmeazã sã fie aprobat ºi de Comisia Europeanã. În Parlamentul European, avizul conform este aºteptat în jur de 13 aprilie, iar semnarea Tratatului de aderare va avea loc la 25 aprilie, la Luxemburg. Tratatul are trei mari pãrþi: prima parte este comunã pentru România ºi Bulgaria, partea a doua reflectã integral mãsurile negociate ºi existã ºi aºa-numita parte de adaptãri tehnice, care cuprinde particularitãþile þãrii noastre. Concluzionând, cetãþeanul trebuie sã ºtie cã Tratatul de aderare este documentul în care se regãsesc integral nu numai condiþiile în care România aderã la UE, dar ºi modul în care Uniunea se adapteazã la integrarea României în organism. Rep.: În ce constã adaptarea Uniunii Europene la aderarea României? L.O.: Sã luãm exemplul listei speciilor de animale protejate în România. Aceasta va fi adãugatã la lista existentã în Uniune. Este vorba despre o adaptare, prin aceasta înþelegând o completare ºi nu numai. Exact ca în cazul unui mecanism care a primit o parte din afarã, care trebuie sã devinã parte componentã, iar ansamblul sã continue sã funcþioneze. Rep.: În ce condiþii mai poate fi modificat Tratatul? Existã precedente? L.O.: Nu. Existã o variantã la limitã, dar pe care nu ºi-o doreºte nimeni: dacã Parlamentul European nu-ºi dã acordul sau un stat membru nu ratificã Tratatul, s-ar putea pune problema modificãrii documentului. Dar nu au mai existat asemenea situaþii. Nici dupã 2007 nu se pune problema, de la aceastã datã existând mecanisme diferite care permit introducerea unor adaptãri, în diferite domenii, la modul în care funcþioneazã Uniunea Europeanã. Costurile aderãrii la UE Rep.: Se vorbeºte mult despre costurile integrãrii. Cu ce sumã va contribui fiecare român la aderarea la UE? L.O.: Sigur, s-au fãcut evaluãri pe diferite domenii: pentru protecþia mediului implementarea deplinã a legislaþiei va costa pânã în 30 de miliarde de euro, iar pentru transporturi va fi nevoie de 7-8 miliarde de euro în ceea ce înseamnã infrastructura. De asemenea, în domeniul justiþiei ºi afacerilor interne, în special pe acquis-ul Schengen, pe securizarea frontierelor, vorbim despre cel puþin un miliard de euro. Noi trebuie sã punem în balanþã cã integrarea europeanã este, în primul rând, un proces de modernizare a României, care ar fi fost necesar ºi dacã nu ne-am fi integrat în UE, pentru cã intrãm tot mai pregnant într-un proces de globalizare care însumeazã întreaga economie mondialã ºi în care nu putem sã rãmânem izolaþi. Pe de altã parte, trebuie puse în balanþã costurile pe care le-ar implica neintegrarea. Aceasta este o chestiune foarte, foarte sensibilã, iar studiile de impact au arãtat cã ar fi mult mai mari costurile neintegrãrii sau ale întârzierii decât cele ale aderãrii la UE la 1 ianuarie 2007. Dupã pãrerea mea, e bine sã ne ferim de cifre globale ºi sã vedem cã, de fapt, ceea ce facem e un proces de modernizare ºi o opþiune fundamentalã care atinge interesul naþional. Totodatã, trebuie sã înþelegem foarte bine cã avem de-a face cu un proces de solidaritate din partea UE. Costurile nu vor fi preluate numai de România, pentru cã la acest efort enorm participã substanþial ºi Uniunea. Cât dãm ºi cât primim? Rep.: Ce ºanse are România ca dupã 2007 sã nu fie contributor, ci beneficiar net al bugetului comunitar? L.O.: Dacã ne uitãm pe hârtie la fondurile primite ºi la cele cu care vom contribui, suntem beneficiari. Primim cam 18.000 de lei pe zi de persoanã ºi dãm cam 4.000. Chestiunea e cã banii de la Uniune nu sunt vãrsaþi direct în buget. Sunt ºi bani care se varsã direct în buget, dar sunt mult mai puþini. Restul banilor se vor cheltui doar dacã sunt îndeplinite douã condiþii: sã existe proiecte bune ºi sã existe capacitatea administrativã necesarã pentru a respecta integral condiþionalitãþile legate de aceste cheltuieli. Asta înseamnã, de exemplu, un control financiar bine pus la punct al corectitudinii, al legalitãþii cheltuirii acestor bani. Înseamnã capacitate administrativã performantã ºi alocarea fondurilor spre zonele în care este cea mai mare nevoie de ele ºi în care banii pot fi cel mai bine cheltuiþi. Experienþa statelor ce au aderat la UE aratã cã accentul a fost pus pe investiþiile mari din infrastructurã, aceasta fiind modalitatea cea mai rapidã ºi eficientã de a cheltui cât mai mult din banii comunitari. Dar, dacã nu vom avea aceastã capacitate administrativã, riscãm ca rata de absorbþie a fondurilor sã fie scãzutã. ROMPRES