Descoperirea Braziliei

La 15 februarie 1500, Cabral a fost numit Capitão-mor (tradus prin căpitan-major, sau comandant) al unei flote ce trebuia să ajungă în India. Pe atunci Coroana portugheză obişnuia să numească nobili în funcţii de comandă militară sau navală, indiferent de experienţa sau competenţele lor profesionale. Era cazul şi pentru căpitanii vaselor de sub comanda lui Cabral, majoritatea fiind nobili ca şi el. Practica prezenta dezavantaje evidente, întrucât oameni incompetenţi sau nepotriviţi puteau uşor ajunge comandanţi, cum s-a întâmplat cu Afonso de Albuquerque sau cu Dom João de Castro.

Deşi detaliile tinereţii lui Cabral sunt neclare, se ştie că provenea dintr-o familie de mici nobili şi că a avut parte de o educaţie aleasă. Au supravieţuit doar vagi detalii despre criteriile după care guvernul portughez l-a selectat pe Cabral drept lider al expediţiei în India. În decretul regal prin care a fost numit comandant, singurele motive date sunt „meritele şi serviciile”. Nu se ştie mai mult despre aceste calificări. Istoricul William Greenlee a afirmat că regele Manuel I „îl ştia, fără îndoială, bine de la curte”.
Aceasta, pe lângă „poziţia familiei Cabral, loialitatea incontestabilă faţă de Coroană, aspectul personal al lui Cabral, şi abilitatea pe care a dovedit-o la curte şi în consiliu erau factori importanţi”. În favoarea sa a acţionat şi influenţa a doi dintre fraţii săi care erau în sfatul regelui. Dată fiind intriga politică prezentă la curte, Cabral ar fi putut face parte dintr-o facţiune care i-a promovat numirea. Istoricul Malyn Newitt subscrie la posibilitatea unor manevre de culise şi a afirmat că alegerea lui Cabral „a fost o tentativă deliberată de a echilibra interesele facţiunilor rivale de familii nobiliare, căci nu pare a avea altă calitate care
să-l recomande şi nici o experienţă cu­noscută de conducere a unor expediţii majore”.

Cabral a devenit liderul militar al expe­diţiei din care făceau parte şi navigatori mult mai experimentaţi care să-l ajute în problemele de specialitate. Cei mai importanţi dintre aceştia erau Barto­lomeu Dias, Diogo Dias şi Nicolau Coelho. Împreună cu ceilalţi căpitani, comandau 13 nave şi 1.500 de oameni. Din acest contingent, 700 erau soldaţi, deşi majoritatea erau doar oameni de rând fără pregătire sau experienţă de luptă.
Flota era împărţită în două. Prima parte era formată din nouă naus (carăci) şi două caravele, şi se îndrepta spre Cali­cut (oraş astăzi denumit Kozhi­kode), în India, cu scopul de a stabili relaţii co­merciale. A doua parte, formată dintr-o nau şi o caravelă, au ridicat pânzele către portul Sofala din Mozambicul de astăzi. În schimbul conducerii flotei, lui Cabral i s-au dat 10.000 de cruzados (o veche monedă portugheză echivalentă cu circa 35 grame de aur) şi dreptul de a achiziţiona 30 t de piper pe cheltuiala lui pentru a o transporta înapoi în Europa.
Piperul ar fi putut fi revândut, fără taxe, Coroanei portugheze. I s-a permis şi să importe zece lăzi de orice fel de mirodenie, fără taxe. Deşi călătoria era ex­trem de periculoasă, Cabral avea pers­pectiva de a se îmbogăţi dacă se în­torcea în Portugalia cu marfa. Miro­deniile erau pe atunci rare în Europa şi mult căutate.
O flotă anterioară ajunsese în India ocolind Africa. Acea expediţie fusese condusă de Vasco da Gama şi revenise în Portugalia în 1499. Timp de mai multe decenii Portugalia căutase o rută alternativă către Orient, pentru a ocoli Marea Mediterană aflată sub controlul republicilor maritime italiene şi al Im­periului Otoman. Expansionismul Por­tugaliei avea să ducă mai întâi la o rută către India, iar mai târziu la o colonizare la nivel mondial. Dorinţa de a răspândi creştinismul catolic în ţările păgâne era un alt factor care a stimulat explorarea. A existat şi o lungă tradiţie de lupte împotriva musulmanilor, tradiţie provenită din lupta naţională a portughezilor împotriva maurilor. Luptele s-au răspândit ulterior în Africa de Nord şi apoi pe subcontinentul indian. O altă ambiţie care a galvanizat eforturile exploratorilor a fost căutarea legendarului Părintele Ioan, un presupus puternic rege creştin cu care s-ar fi putut face o alianţă împotriva musulmanilor. În cele din urmă, Coroana Portugaliei căuta să ia parte la comerţul vest-african cu sclavi şi aur şi la comerţul cu mirodenii din India.
Flota aflată sub comanda lui Cabral, care avea la vremea respectivă 32-33 de ani, a plecat din Lisabona la 9 martie 1500, la orele prânzului. Cu o zi înainte, echipajele vaselor s-au aflat în centrul unei ceremonii de drum-bun compusă dintr-o liturghie şi o sărbătoare cu participarea regelui, curţii şi a unei mulţimi mari. În dimineaţa de 14 martie, flotila a trecut de Gran Canaria, cea mai mare insulă din arhipelagul Canarelor. A continuat drumul spre Capul Verde, o colonie portugheză aflată pe coasta Africii de Vest, unde a ajuns la 22 martie. A doua zi, un nau comandat de Vasco de Ataíde cu 150 de oameni la bord a dispărut fără urmă. Flota a trecut Ecuatorul la 9 aprilie şi s-a lansat la o distanţă cât mai mare spre vest de continentul african în aşa-numita tehnică volta do mar („turul mării”).
La 21 aprilie au fost văzute alge, ceea ce i-a făcut pe marinari să creadă că se apropie de coastă. A doua zi după-amiaza, miercuri 22 aprilie 1500, bănuiala li s-a confirmat atunci când au ancorat lângă ceea ce Cabral a botezat Monte Pascoal („Muntele Paştelui”, întrucât era săptămâna Paştelui). Acest punct se află pe coasta nord-estică a Braziliei de astăzi.
Portughezii au observat localnici pe mal, şi toţi căpitanii vaselor s-au adu­nat pe nava-amiral a lui Cabral la 23 aprilie. Cabral i-a ordonat lui Nicolau Coelho, un căpitan cu experienţă participant la călătoria lui Vasco da Gama în India, să meargă la ţărm şi să ia legătura cu ei. El a pus piciorul pe uscat şi a făcut schimb de daruri cu indigenii. După întoarcerea lui Coelho, Cabral a dus flota la nord, după care a călătorit circa 65 km de-a lungul coas­tei, ancorând la 24 aprilie în ceea ce comandantul a botezat Porto Seguro (Portul Sigur).
Acel loc era un liman natural, iar Alfonso Lopes (pilot al navei amiral) a adus la bord doi localnici să discute cu Cabral. Ca şi prima întâlnire, aceasta a fost una amicală şi Cabral le-a făcut localnicilor daruri.

Înainte ca portughezii să ajungă în Bra­zilia, acest teritoriu era locuit de apro­ximativ cinci milioane de amerindieni. Cabral a luat în stăpânire coasta orien­tală braziliană, teritoriu care astăzi corespunde, aproximativ, cu zona în care se află oraşul Porto Seguro (statul Bahia).
Localnicii erau vânători-culegători aflaţi în epoca pietrei, care aveau să fie denumiţi generic de europeni „indieni”. Bărbaţii adunau hrană prin vânătoare, pescuit şi cules, în vreme ce femeile practicau o agricultură rudimentară pe scară mică. Ei erau împărţiţi în nenu­mărate triburi rivale. Tribul cu care s-a întâlnit Cabral se numea Tupiniquin. Unele dintre aceste grupuri erau no­made, iar altele erau sedentare,  cunoş­teau focul, dar nu şi prelucrarea meta­lelor. Câteva triburi practicau canibalismul.

La 26 aprilie, întrucât îşi făceau apariţia din ce în ce mai mulţi localnici prie­tenoşi, Cabral a ordonat oamenilor săi să construiască un altar pe uscat unde avea să se ţină prima liturghie creştină pe pământul viitoarei Brazilii. Cabral a participat la această slujbă, împreună cu echipajul navei sale. Zilele următoare au fost petrecute adunând apă, hrană, lemne şi alte provizii. Portughezii au construit şi o cruce de lemn uriaşă, care avea, probabil, şapte metri înălţime.
Cabral a certificat că noul pământ se află la est de linia de demarcaţie dintre Portugalia şi Spania specificată în tratatul de la Tordesillas. Teritoriul era, deci, în sfera alocată Portugaliei. Pentru a oficializa revendicarea pământului în numele Portugaliei, crucea de lemn a fost ridicată şi s-a ţinut la 1 mai o nouă slujbă religioasă.
În cinstea crucii, Cabral a denumit noul pământ desco­perit Ilha de Vera Cruz (Insula Adevă­ratei Cruci). A doua zi, o navă de provizii comandată fie de Gaspar de Lemos, fie de André Gonçalves (conform diferitelor surse) au revenit în Portugalia să-i dea regelui de veste despre descoperire.
Flota condusă de Cabral s-a reaprovizionat, după care s-a îndreptat spre est pentru a-şi relua călătoria spre India.

Portretul unui fidalgo

Puţine lucruri se ştiu cu siguranţă despre viaţă lui Pedro Álvares Cabral dinainte sau de după călătoria care a dus la descoperirea Braziliei.
S-a născut în 1467 sau, mai probabil, în 1468 la Belmonte, la circa 30 km de oraşul actual Covilhã din nordul Portugaliei. Tatăl său se numea Fernão Álvares Cabral, iar mama Isabel Gouveia, cei doi având cinci băieţi şi şase fete. Cabral a fost botezat Pedro Álvares de Gouveia şi doar mai târziu, probabil după moartea fratelui său mai mare în 1503, a început să folosească numele de familie al tatălui. Stema familiei sale a fost desenată cu două capre purpurii pe fond argintiu. Purpuriul reprezintă fidelitatea, iar caprele provin de la numele familiei (cabral înseamnă capre). Doar fratele său a avut însă dreptul de a folosi stema familiei.
Legendele familiei spuneau că Cabrais se trag de la Caranus, legendarul rege fondator al Macedoniei. Caranus ar fi fost, la rândul său, urmaş la a şaptea generaţie al semizeului Hercule. Lăsând legendele la o parte, istoricul James McClymont crede că o altă legendă de familie ar putea aduce indicii despre adevărata origine a familiei lui Cabral. Conform acestei tradiţii, Cabraes provin dintr-un clan castilian pe nume Cabreiras care avea o stemă similară.

Familia Cabral a ieşit în evidenţă în secolul al XIV-lea. Álvaro Gil Cabral (stră-străbunicul lui Cabral şi comandant militar de frontieră) a fost unul dintre puţinii nobili portughezi care i-au rămas loiali lui Dom João I, regele Portugaliei, în timpul războiului contra regelui Castiliei. Ca răsplată, João I i-a dat lui Álvaro Gil fieful ereditar de Belmonte.
Crescut în rândul micii nobilimi, Cabral a fost trimis la curtea regelui Dom Afonso al V-lea în 1479, pe la vârsta de 12 ani. A fost învăţat ştiinţe umaniste şi a învăţat să poarte arme şi să lupte. Ar fi avut cam 17 ani în 1484, când a fost numit moço fidalgo (nobil paj; titlu minor acordat pe atunci tinerilor nobili) de regele João al II-lea.
Informaţiile despre faptele sale dinainte de 1500 sunt extrem de fragmentare, dar Cabral ar fi fost în campanie în Africa de Nord, ca şi strămoşii săi şi cum se practica de către tinerii nobili din vremea aceea. Regele Dom Manuel I, care urcase pe tron cu doi ani în urmă, i-a dat o rentă anuală de 30.000 reais la 12 aprilie 1497. A primit în acelaşi timp titlul de fidalgo (nobil) în sfatul regelui şi a fost făcut cavaler al Ordinului lui Hristos.

Nu există niciun portret contemporan, nici măcar o descriere fizică detaliată a lui Cabral. Se ştia că este bine făcut şi că era înalt, ca tatăl său care avea 1,90 m. Cabral a fost descris ca fiind învăţat, politicos, prudent, generos, tolerant cu duşmanii, modest, dar şi vanitos şi prea îngrijorat de ceea ce el considera că impun onoarea şi poziţia sa.