Descoperire arheologica la manastirea Barsana

Traditia aminteste inceputurile manastirii de la Barsana, peste raul Iza, pe „Valea Slatinii”. Din acel loc, a fost mutata pe dreapta raului, pe locul numit mai tarziu „Podurile manastirii”. In urma cu cateva zile, la manastirea Barsana, au fost descoperite fundatiile bisericii manastiresti din secolul al XVIII-lea. Prima mentiune a unei manastiri in zona Barsanei dateaza din 1390, manastirea fiind asezata pe un deal din culmea ce desparte vaile Iza si Cosau, intre satele Barsana, Nanesti si Cornesti. Apoi, la 1405, hotarnicia cnezatului vaii Cosaului pomeneste in acelasi loc un „camp al manastirii”, „a Hotarului”, care avea in apropierea izvorului ei o poiana unde se pare ca a functionat acest asezamant religios. Invazia tatara si „Podul miresei” Se stie ca in secolul al XVIII-lea, pe locul unde s-a ridicat in ultimii ani noua manastire a Barsanei, exista un astfel de locas de cult. Legendele spun ca biserica a fost arsa in vremea invaziei tatarilor din 1717 si refacuta prin 1720. Nu exista dovezi istorice certe, dar exista posibilitatea ca respectiva biserica sa fi fost ridicata in 1711. La inceputul secolului al XIX-lea, biserica a fost mutata in centrul satului. Traditia locala a pastrat o legenda legata de mutarea bisericii. O fata din zona si-a dorit sa se calugareasca, dar parintii s-au opus si, mai mult, au obligat-o sa se casatoreasca. Fata si-a taiat parul strans in doua cozi si l-a ingropat undeva in apropierea bisericii manastirii, gestul ei trebuind sa arate ca vointa ei a fost aceea de a se calugari. In ziua nuntii, in timp ce mireasa era dusa cu caruta la biserica, podul pe care trecea alaiul s-a prabusit si, in urma caderii, mireasa a murit. De atunci, locul respectiv poarta numele de „Podul miresei”. Dupa o vreme, in sat a izbucnit o epidemie de ciuma. Mortii erau atat de multi, incat erau ingropati fara preot. Un calugar din Moldova a avut in acea perioada un vis sau o revelatie; Domnul l-a trimis la Barsana ca sa le spuna oamenilor ca pentru a scapa de ciuma trebuie sa gaseasca cozile miresei moarte si sa le ingroape in cimitirul satului. Localnicii au cautat cozile in apropierea bisericii si in biserica, dar nu le-au gasit. Considerand ca totusi cozile se afla undeva in biserica, au mutat intreaga constructie in actuala vatra a satului si epidemia de ciuma a luat sfarsit. Memoria troitei Cu timpul, uitarea s-a asternut peste locul vechii biserici, recunoasterile de suprafata soldandu-se cu esecuri in incercarea de a identifica cu exactitate locul pe care odinioara s-a ridicat lacasul de cult. Doar un nonagenar, „Mos Mihai”, isi mai aducea aminte ca, pe vremea copilariei sale, se juca printre ruinele bisericii, din care se mai pastrau la vremea respectiva fundatia si talpile de lemn. S-a pastrat insa o troita pe locul vechii biserici. Recent, in jurul troitei, inlocuita in timp cu o alta, dar pe acelasi amplasament, au fost descoperite fundatiile bisericii manastiresti din secolul al XVIII-lea. Arheologul Dan Pop considera ca respectiva troita nu a fost plasata intamplator in acel loc, ea avand tocmai rolul de a marca amplasamentul vechii biserici. „In principiu, la manastirea Barsana a fost dezvelita vechea fundatie a bisericii manastirii din secolul al XVIII-lea. Maica stareta Filofteia intentioneaza sa pastreze fundatiile, sa imprejmuiasca lucrarea, pentru ca vizitatorii sa poata vedea si urmele vechii manastiri, care a fost mutata si se afla in centrul localitatii. Noi intentionam sa facem o mica sapatura arheologica, din care sa rezulte date mai consistente decat cele pe care le avem din izvoarele scrise sau din relatarile persoanelor din cadrul manastirii, care cunosc cate ceva din istoricul acesteia. In timpul sapaturilor facute de cei de la manastire au iesit la iveala mai multe fragmente ceramice, fie smaltuite, fie pictate, in principal de secol XVIII, dar si cateva bucati din panza care acoperea peretii si pe care a fost realizata pictura. Toate aceste obiecte, probabil in momentul in care a fost demontata vechea biserica, au fost ingropate in acelasi loc. Ceea ce se vede acum la suprafata sunt fundatiile pastrate destul de bine. Sunt clar delimitate pronaosul, naosul si altarul. Evident ca trebuie facuta si o sapatura arheologica care sa ne ofere si alte date, probabil mai consistente decat cele pe care le avem pana acum. Sapaturile arheologice sunt preconizate, cel mai probabil, pentru inceputul lunii iunie, in colaborare cu cativa specialisti in epoca medie si alte persoane interesate de o sapatura de tipul acesta. Rezultatele vor fi facute publice dupa incheierea sapaturilor”, a declarat arheologul Dan Pop. Manastirea Barsana, istoria unei sihastrii maramuresene «Intr-un document din 21 iulie 1390, privind posesiunile Dragosestilor, voievozi ai Maramuresului, nepoti ai lui Dragos Voda, descalecator in Moldova, este amintit aici un drum a carui bifurcare ducea atunci la manastire si, respectiv, in satul Barsana. Sunt mentionate, tot in acest loc, o „vale a manastirii” si „Dealul Popii”. La 6 noiembrie 1405, un document de hotarnicie pomeneste aici si un „camp al manastirii”. Manastirea Barsana a fost construita, se pare, pe la mijlocul veacului al XIV-lea de catre Dragosesti, pe una din proprietatile lor, lacasul de inchinare fiind astfel contemporan cu vestita manastire din Peri si cu cea din Biserica Alba, avand aceiasi ctitori si binefacatori. Manastirea este mentionata si in alte acte privind proprietatile Dragosestilor, din anii 1408, 1414, 1473 si 1480, ultima data cu referire la Bartolomeu Dragffy, voievod al Transilvaniei. Vechea manastire, cu hramul “Sfantul Nicolae” a fost una din manastirile insemnate ale Maramuresului, caci la 1738, rezida aici ultimul episcop ortodox, Gavril Stefanca - localnic, caruia traditia satului inca ii pastreaza numele - inaintea desfiintarii episcopiei, prin extinderea oficiala a unirii religioase a romanilor cu Biserica Romei. Chiar in conditiile presiunii religioase asupra lacaselor de cult ortodoxe din zona, manastirea va rezista pana in anul 1791. Documente din secolul al XVIII-lea, care privesc manastirea, amintesc numele unor calugari traitori in locul acesta: Pahomie, preot in 1745, Grigoras, preot in 1757, Atanasie, in 1769, 1776, 1777, Varnava (grec) si Partenie in 1776, Ierotei, impreuna cu alti trei calugari, in 1777. Numarul calugarilor se reduce insa mereu si in anul 1787, la manastirea Barsana mai sunt mentionati doar doi vietuitori. La 12 iulie 1791, averea manastirii a fost confiscata de statul austriac si predata manastirii greco-catolice de la Cernok (Munkaci), putinii calugari mutandu-se de aici la manastirea Neamt. La 1805, biserica manastirii este mutata de credinciosi mai aproape de sat, pe “Jbar”, spre a fi salvata de la distrugere. Traditia satului Barsana spune ca aceasta fapta buna a oamenilor a oprit atunci o epidemie de ciuma. Vechea manastire de la Barsana a fost si scoala pentru preotii satelor din zona. Tot de aici se procurau carti de cult romanesti tiparite si aduse din Moldova si Tara Romaneasca - de la Iasi, Targoviste, Ramnic etc. De la manastirea Barsana se mai procurau icoane, poate pictate chiar la manastire. » - Viorica Ursu, Muzeul de Istorie Baia Mare. Problema intoarcerii bisericii „acasa” Maica stareta de la Barsana, Filofteia, isi doreste sa conserve in situ fundatiile vechii biserici, dar si sa aduca biserica UNESCO in interiorul manastirii. „Stiti ca au fost multe probleme cu biserica veche. S-a degradat foarte mult in timp. M-am gandit ca poate ea cere sa se intoarca acasa, pe vechiul sau loc. Noi tot punandu-ne aceasta problema, a aducerii bisericii, l-am chemat pe profesorul Iordachescu, cel care a salvat mai multe biserici. Si dansul a zis ca e pacat ca biserica nu e valorificata. Nu exista acces, nu e ingrijita… Altfel ar fi daca vechea biserica s-ar intoarce acasa”, sustine maica stareta. Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro