Depăşirea ultimei frontiere

În data de 12 aprilie 1961, Yuri Alekseievici Gagarin a ajuns în spaţiul cosmic, la aproximativ 327 km altitudine. Zborul a durat 108 minute, iar viteza de deplasare a navetei sale a fost de 27.400 km/h. Nava cu care Gagarin a făcut prima incursiune a unui om în spaţiul cosmic se numea Vostok 1, fiind prima dintr-o serie de misiuni care au purtat acest nume şi a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur.

O componentă importantă a cursei înarmărilor dintre Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică în timpul războiului rece a fost cursa de cucerire a spaţiului cosmic. Fiecare dintre cele două superputeri mondiale a încercat să-şi demonstreze superioritatea politică şi ideologică prin diferite mijloace, inclusiv prin succesele obţinute în explorarea spaţiului. 

Cursa pentru cucerirea spaţiului cosmic a început după ce, la 4 octombrie 1957, sovieticii au lansat cu succes o rachetă cu primul satelit artificial al Pământului (Sputnik-1). Ca urmare a programului spaţial sovietic de lansare a primului satelit artificial, Statele Unite ale Americii şi-au reorientat eforturile pentru a-şi demonstra poziţia de lider în tehnologie, astfel dezvoltând propriul program spaţial. La 31 ianuarie 1958, americanii au lansat în spaţiu Explorer 1, iar la 28 iulie 1958, preşedintele Eisenhower a semnat actul prin care a fost înfiinţată Agenţia Spaţială Americană (NASA).

Următoarea etapă a cuceririi spaţiului cosmic a fost zborul oamenilor în cosmos. Înainte de primul zbor propriu-zis al omului în spaţiu s-au făcut mai multe încercări prin lansarea în spaţiu a animalelor. Căţeaua Laika a fost primul animal ales să ocupe naveta Sputnik 2, lansată pe 3 noiembrie 1957. Sputnik 2 nu a fost proiectată pentru întoarcere. Laika a murit în spaţiu la şase ore după lansarea navetei spaţiale, din cauza căldurii şi a stresului. New York Times şi alte ziare americane au criticat vehement acest experiment sovietic, din perspectiva apărării drepturilor animalelor, unii sugerând chiar ca în locul unui animal să fie trimis însuşi Hruşciov. Liderul sovietic a cerut reluarea experimentului, dar în condiţii în care animalele să poată fi readuse pe Pământ.

La bordul navetei Sputnik 5, care a fost lansată la 19 august 1960, s-au aflat câinii Belka şi Strelka. Alături de cei doi câini în navetă au fost puşi patruzeci de şoareci şi doi şobolani. Imediat după aterizare, cele două căţele au participat la o conferinţă de presă, iar un căţel fătat de Strelka la câteva luni de la aterizare a fost dăruit de Hruşciov soţiei preşedintelui american, Jacqueline Kennedy.

În 1960, după o intensă căutare şi un proces de selecţie, Yuri Gagarin a fost selectat împreună cu alţi nouăsprezece piloţi pentru Programul Spaţial Sovietic. Alături de ceilalţi piloţi, el a fost supus la experimente riguroase menite să-i testeze rezistenţa fizică şi psihică. A urmat şi un antrenament intensiv pentru pregătirea zborului ce avea să fie efectuat.

Yuri Alekseievici Gagarin, primul om care s-a aventurat dincolo de „ultima frontieră”, s-a născut pe 9 martie 1934, în satul Kluşino, regiunea Smolensk, la 250 km vest de Moscova, într-o fermă colectivă. După ce a început o ucenicie în metalurgie ca turnător, Yuri Gagarin a fost ales pentru continuarea studiilor la un liceu tehnic din Saratov. În timp ce studia acolo, s-a înscris la Aeroclub şi a învăţat să piloteze avioane uşoare, pasiune care i-a ocupat tot mai mult timp.

În 1955, după terminarea şcolii tehnice, a început formarea sa ca pilot militar. Deşi provenea dintr-o familie modestă (tatăl lui a fost dulgher), Yuri a absolvit printre primii Academia Sovietică a Forţelor Aeriene, în anul 1957. Acolo a cunoscut-o pe Valentina Goriaciova, cu care s-a căsătorit în 1957, după ce a devenit pilot pe MiG-15. După absolvire, a fost repartizat la baza aeriană Luostari din Regiunea Murmansk, foarte aproape de graniţa cu Norvegia. Din 1960, a devenit membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.  

Gagarin a devenit pilot militar, iar doi ani mai târziu a fost ales pentru antrenamentele speciale, făcând parte din grupul restrâns al primilor cosmonauţi ai Uniunii Sovietice. Gagarin avea doar 1,57 metri înălţime, dar a avut rezultate remarcabile la testele fizice. Chiar şi în tensiunea zborului cosmic real, pulsul abia a depăşit frecvenţa de 60 de bătăi pe minut.

În data de 12 aprilie 1961, Yuri Alekseievici Gagarin a ajuns în spaţiul cosmic, la aproximativ 327 km altitudine. Zborul a durat 108 minute, iar viteza de deplasare a navetei sale a fost de 27.400 km/h. Nava cu care Gagarin a făcut prima incursiune a unui om în spaţiul cosmic se numea Vostok 1, fiind prima dintr-o serie de misiuni care au purtat acest nume, şi a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur.

Doar cu o zi înainte, generalul Nikolai Kamanin, cel însărcinat cu pregătirea cosmonauţilor în cadrul programului spaţial, l-a anunţat pe Gagarin că el este cel ales pentru a zbura în spaţiul cosmic (în cursă se mai afla doar pilotul Gherman Titov). Intrarea în istorie a unuia sau a altuia dintre cei doi candidaţi a ţinut, în mod paradoxal, tocmai de faptul că Titov era considerat mai rezistent decât Gagarin. „Singurul lucru care mă opreşte să-l aleg pe Titov este necesitatea de a avea o persoană mai puternică pentru zborul de o zi, scria Kamanin în jurnalul lui. Zborul navei spaţiale Vostok 1, chiar dacă implica riscuri enorme, era mult mai scurt şi, prin urmare, considerat mai uşor de suportat decât proiectata misiune Vostok 2, ce urma să dureze o zi întreagă. Astfel, printr-o ciudată ironie a sorţii, Gagarin avea să devină, a doua zi, primul cosmonaut din istorie, luând toată gloria colegului său.

Capsula spaţială care a deschis orizontul zborurilor cosmice era departe de navetele pe care le cunoaştem acum. Avea un diametru de numai 2,3 metri şi putea găzdui o singură persoană, care stătea legată într-un scaun. Capsula cântărea mai puţin de cinci tone, alături de modulul care ducea la destinaţie. Spre deosebire de misiunea sovietică ulterioară, Soyuz, navele Vostok folosite nu puteau fi controlate de astronauţi, fiind dirijate de la sol, iar piloţii erau nevoiţi să se paraşuteze înainte de aterizare, pentru a putea supravieţui impactului. La bordul vehiculului, cosmonautul nu avea independenţă de zbor, în sensul că toate comenzile erau automate. Exista însă un plic sigilat, ascuns în compartimentul etanşeizat, unde se afla combinaţia de deblocare a comenzilor de la bord pentru situaţia în care capsula ar fi scăpat de sub control.

După numai patrusprezece minute de la lansare, racheta a intrat în spaţiul cosmic. Gagarin a avut un zbor fără probleme şi a experimentat imponderabilitatea şi influenţa condiţiilor de zbor în spaţiu asupra organismului său. „Cerul e negru, Pământul e albastru”, au fost primele cuvinte ale omului pătruns în spaţiul cosmic, locotenentul major de aviaţie Yuri Gagarin.

După un zbor de 108 minute, la o altitudine ce a variat   între 175 şi 380 de kilometri, timp în care a efectuat o rotaţie completă în jurul Pământului, pe orbită, Gagarin a reintrat în spaţiul atmosferic. După ce a reintrat în atmosferă, Gagarin s-a paraşutat, când se afla la o înălţime de 7 km, pentru că nu ar fi supravieţuit impactului foarte dur rezultat din viteza cu care a aterizat capsula sa spaţială. A aterizat cu paraşuta la 700 kilometri de Moscova. Gagarin a demonstrat prin acest zbor că omul poate supravieţui condiţiilor dificile ale decolării şi aterizării unei navete, dar şi lipsei gravitaţiei.

La numai o lună de la reuşita lui Gagarin, astronautul american Alan B. Shepard Jr. a ajuns la rândul său în spaţiu, la bordul navetei Mercury. La 6 august 1961, Gherman Titov, în Vostok 2, a zburat în spaţiul cosmic o zi, o oră şi 18 minute. La 16 iunie 1963, în Vostok 6, Valentina Tereshkova a fost prima femeie care a ieşit în spaţiul cosmic, într-un zbor care a durat două zile, 22 de ore şi 50 de minute. În anul 1964, programul Vostok a fost abandonat, restul misiunilor fiind anulate de sovietici. URSS a decis să schimbe scopul misiunilor şi să trimită trei astronauţi într-o singură navetă spaţială, pentru prima ieşire în spaţiu, în exteriorul capsulei.

După succesul misiunii sale istorice, Gagarin a devenit o adevărată legendă vie, fiind folosit de URSS pentru propaganda misiunii sale spaţiale. Succesul misiunii a fost exploatat la maxim de puterea comunistă de la Kremlin, pentru a demonstra superioritatea tehnologiei sovietice în raport cu marele rival american şi, de fapt, superioritatea sistemului comunist faţă de cel capitalist occidental.

„Primul om care a ajuns în spaţiu este un sovietic, un cetăţean al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (...) În această performanţă au fost întruchipate geniul poporului sovietic şi forţa atotputernică a socialismului”, se spunea în comunicatul oficial remis de Kremlin.

Nu mai puţin adevărat este şi faptul că responsabilii de la cosmodrom pregătiseră trei comunicate de presă – două pentru cazul în care misiunea lui Gagarin ar fi eşuat şi unul pentru cazul în care misiunea de orbitare ar fi fost un succes răsunător.

Gagarin a călătorit în întreaga lume, ca să vorbească despre primul zbor al omului în spaţiu. Din Germania până în Japonia, din Finlanda în Marea Britanie şi Canada, Gagarin a fost primit pretutindeni ca un erou, devenind în scurt timp o vedetă mondială. În anul 1962 a început să lucreze la realizarea unei navete spaţiale reutilizabile. Pentru meritele sale, Gagarin a primit titlul de Erou al Patriei, iar 12 aprilie a devenit Ziua Internaţională a Cosmonauticii.

Cu tot succesul înregistrat, au existat şi guri rele, în principal printre adepţii teoriilor conspiraţioniste, care au contestat chiar realitatea zborului lui Gagarin, invocând diverse motive tehnice sau care ţin de însăşi pregătirea acestuia. S-a spus că nu avea decât 340 de ore de zbor ca pilot, dintre care numai 75 de ore pe avioane cu reacţie, în timp ce toţi ceilalţi candidaţi-piloţi sovietici aveau peste 1.500 de ore de zbor, iar piloţii americani chiar peste 5.000.

S-a mai spus că, în momentul începerii pregătirii în programul spaţial, el nu efectuase decât cinci salturi cu paraşuta, ceea ce face improbabilă paraşutarea lui de la înălţimea de 7.000 de metri în momentul reîntoarcerii pe Terra. De asemenea, s-a speculat pe marginea faptului că în toate transmisiunile radio efectuate în timpul misiunii, Gagarin a dat doar informaţii generale despre ceea ce vede, fără a intra în detalii. Mai mult, s-a calculat că era imposibil să fie deasupra SUA, conform traiectoriei navei sale, la ora la care el comunica acest lucru către centrul de comandă de la sol.

La toate acestea se adaugă lipsa oricărei imagini, fotografii, din interiorul modulului, în timpul zborului, lucru considerat cel puţin ciudat, faţă de importanţa epocală a misiunii, dar şi alte elemente care li se par inexplicabile celor neîncrezători în performanţa lui Gagarin. Cu toate acestea, Gagarin este considerat primul cosmonaut din istorie, iar misiunea lui o piatră de hotar în cucerirea spaţiului cosmic de către umanitate. 

Deşi a primit gradul de colonel în anul 1963, oficialii sovietici au încercat să-l ţină departe de alte zboruri, de teamă să nu-şi piardă eroul naţional într-un accident. Supărat că i s-au refuzat alte misiuni în spaţiu, Gagarin s-a reprofilat, devenind pilot de luptă. Pe data de 27 martie 1968, cea mai mare teamă a superiorilor săi s-a împlinit. Gagarin şi-a pierdut viaţa după ce avionul MiG-15 UTI, pe care îl pilota alături de un instructor de zbor, s-a prăbuşit lângă oraşul Kirzbach. Trupurile celor doi piloţi au fost incinerate, iar cenuşa a fost îngropată în zidurile Kremlinului din Piaţa Roşie. Ca o ironie a sorţii, înainte să moară, Gagarin primise aprobarea de a se antrena pentru a doua sa misiune în spaţiul cosmic.

Deşi a devenit celebru, fiind primul om care a ajuns în spaţiu, Gagarin a zburat într-o singură misiune spaţială, devenind apoi pilot de luptă şi instructor aviatic, meserie care i-a adus şi tragicul sfârşit. În onoarea sa au fost ridicate mai multe monumente şi mai multe străzi din oraşele sovietice au primit numele lui.

O moarte considerată suspectă

Circumstanţele accidentului aviatic în care şi-a pierdut viaţa Gagarin au fost învăluite în mister timp de patruzeci de ani. S-a speculat chiar că faima de care se bucura îl făcuse deranjant pentru conducătorii URSS de atunci. Mai mult, se spunea că Gagarin începuse să facă abuz de alcool, era violent cu soţia lui, cu care avea şi doi copii, ba chiar îi înfrunta direct pe liderii comunişti, mai ales în probleme ce ţineau de siguranţa zborurilor cosmice ce au urmat celui din 12 aprilie 1961.

Una peste alta, s-a spus că Gagarin nu se mai încadra în imaginea oficială a eroului sovietic, motiv pentru care trebuia eliminat. Iar KGB-ul, serviciile secrete sovietice au acţionat în consecinţă, sabotând avionul lui Gagarin.

Motivele prăbuşirii avionului pilotat de Gagarin, în martie 1968, consemnează că cea mai probabilă cauză a accidentului a fost o manevră bruscă de pilotaj făcută de însuşi Gagarin, pentru evitarea impactului cu un balon meteorologic.

O altă variantă susţine că avionul său s-a ciocnit cu un obiect zburător neidentificat, o alta că prăbuşirea a fost cauzată de turbulenţe cauzate de un interceptor, o variantă lansată de KGB pune prăbuşirea în seama unei neferite ciocniri cu o pasăre şi se mai spune şi că operatorii din turnul de control de la bază i-au furnizat informaţii false despre condiţiile meteorologice din acea zi.