Delegații, cu credențional, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, din Maramureș

Dr. Ilie GHERHEȘ

Orice oră de istorie este o reverență adusă înaintașilor binemeritați, acelora dintre noi care în clipele frămân­ta­te ale Marii Uniri se rugau să fie inspirați și să poată lua decizia bună, deoarece erau cutreierați de două în­doieli istorice, nemaitrăite până atunci:
1. Dacă ei sunt cei vrednici, cei chemați să hotărască soarta semenilor lor pentru restul evoluției istorice?;
și
2. Ce vor spune, cum vor primi strănepoții lor, „de peste 100 de ani”, despre alegerea făcută de ei? Se spune că doar atunci când alegi, te definești!

Acum, la Centenar, mărturisindu-mi bucuria că pot face parte din generația care-și va aduce prinosul de recunoș­tință față de iluștrii înaintași, care au înfăptuit Marea Unire din anul 1918, consider că este de datoria mea să mă angajez într-o necesară încercare de limpezire istorică. Mai precis, nu intenționez o tentativă de oră de dirigenție sau de așa-zisă lecție istorică (în sensul îndătinat, negativ al termenului) ci, pur și simplu, o obligatorie reparație morală.

Pornind de la truismul că „după război, mulți viteji se arată” și de la constatarea că ar fi nedrept ca tocmai pe unii dintre cei mai vrednici înaintași ai noștri să-i pierdem în păienjenișul molcom al uitării, adică să aibă soarta „eroului necunoscut” sau, mai rău, să rămână în „seama nimicii”, am încercat să fac o cercetare exhaustivă, categorică, pentru a mă convinge de veridicitatea listei delegaților, cu credențional, adică cu acea împuternicire care le-a dat drept să intre, mai întâi, în Sala Unirii și, apoi, să voteze în numele celor pe care i-au reprezentat, potrivit însă propriilor lor convingeri și capacități de discernere. După cum se știe, acești delegați au fost aleși în mod democratic, în adunări populare locale, câte cinci reprezentanți de fiecare circumscripție electorală, stabilită în urma recensământului austro-ungar din anul 1910. În același timp, unii delegați au reprezentat, de drept, anumite instituții și organizații ale românilor din teritoriile de referință.
Mai încerc, apoi, această cuvenită „operație de igienă istorică” cu de la sine putere, pentru că, de-a lungul timpului, în istoriografia problemei, s-a insinuat și o anumită doză de aproximare istorică, respectiv unii dintre înaintașii mei într-ale scrisului istoric, din diferite pricini, au lăsat să plutească o anumită doză de confuzie asupra celor 25 de delegați maramureșeni cu credențional, deci cu drept de vot și alții, care doar i-au însoțit, i-au însu­flețit. Pe de altă parte, știut că nu se cade și că nu este nici căderea mea să aleg, „să cântăresc”, când este vorba de recunoștința și admirația noastră istorică dar, în același timp, știind cât de scump au plătit cei mai mulți dintre ei; unii cu ani grei de închisoare, iar alții chiar cu viața, cred că se impune să distingem, în spiritul adevărului istoric.
Nu este neapărat tema acestor rânduri, strict aplicate, dar cunoscută fiind atmosfera acelor zile și ore premer­gătoare Marii Uniri când ofensiva sta­tului austro-ungar, debusolat și dezar­ticulat își făcea simțită prezența, apelând la diferite forme de intimidare, de amenințare și retorsiune, cred că se impune, cu atât mai mult, să apreciem curajul, determinarea și spiritul de sa­cri­ficiu a acelor corifei ai Unirii. Aș mai rămâne în această paradigmă a propagandei antiunioniste românești, amin­­tind fie și cazul izolat al acelui în­vățător „rătăcit” din Slătioara, care milita pentru menținerea comitatului (județului Maramureș) în granițele ungare și căruia consătenii i-au aplicat un tratament de lecuire față de propaganda pro maghiară, strecurându-i zilnic în casă câte un șarpe, până când das­călul renegat, vândut ungurilor, a fost silit să-și părăsească locuința confesio­nală și satul.

În aceeași ordine de idei aș mai invoca aspectul de la Vișeul de Jos când, față de procesul verbal al adunării de de­sem­nare a delegaților cercuali în care
s-au ales „cu nume și prenume” cei cinci delegați pentru Alba Iulia, doi dintre aceștia se vor retrage de la această no­bilă misiune istorică, iar pe creden­țional, vor fi înlocuiți de către alții doi. Astfel de cazuri nu-i scuză sau acuză pe cei mai ezitanți, mai șovăielnici, nu-i exonerează, dar îi înnobilează, și mai mult, pe cei care s-au dovedit a fi mai curajoși, mai capabili de sacrificiu. În acest context, să precizez faptul că Pop Șimon, un bogătaș român renegat din Vișeul de Sus, declara și amenința că îi va împușca cu mâna lui pe toți aceia care vor avea curajul să se deplaseze la Alba Iulia pentru a vota Unirea.
Pentru a înțelege, și mai mult, atmosfera de teroare etnică în care s-au desfășurat acele evenimente, peste voia pizmașilor și împotriva autorităților austro-ungare, aflate la post, să mai amintim doar că adunarea generală a Cercului Electoral Sighet s-a ținut în Sat-Slatina, în dreapta Tisei (azi, Ucraina) și nu în Sighet; că Cercul Electoral Vișeu-Iza nu s-a întrunit la Vișeul de Sus, ci la Vișeul de Jos ș.a. În același spirit, la Adunarea din 22 noiembrie 1918, ținută în Sighet, în care s-au validat delegații Comitatului Maramureș, adunare la care s-au strâns peste 5-6.000 de români, la care au participat și cei din dreapta Tisei, aceștia au avut în fiecare din cele 30 de căruțe și câte o armă, rămasă sau adusă de pe front. Așa să fie, la nevoie! De asemenea, la întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat dacă militarii postați pe acoperișuri, cu mitraliere, ar fi început să tragă în manifestanți?”, unul dintre delegați a răspuns „Acest lucru ar fi fost cu neputință, deoarece atunci din Sighet, nu ar fi rămas piatră pe piatră. S-ar fi năturnit satele…!”
Într-un alt context, cu siguranță mai energizat etnic, în comitatul vecin Sătmar, aceeași adunare comitatensă nu s-a putut ține la Satu Mare, ci s-a întrunit, în data de 28 noiembrie 1918, la Baia Mare, al doilea oraș ca mărime.
Cu siguranță că nu ne-am trăit îndeajuns toate miturile istorice, iar unul dintre ele, cel al unității naționale, este cel mai însemnat pentru că el marchează un prag al devenirii noastre istorice. Înăuntrul matricei noastre etno-istorice trebuie să ne consumăm combustia acestei unități, iar fiecărei generații îi revine menirea sfântă a reconfigurării continue a icoanei istoriei noastre.

În general, istoriei Maramureșului i se rezervă un loc de prințesă a istoriografiei românești. La Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, maramureșenii au deschis defilarea delegațiilor, au avut cel mai mare drapel și cel mai înalt stegar și li s-a acordat onoarea de a fi primii care au depus credenționalele în Sala Unirii. Consider că invocarea acestor preeminențe istorice nu face decât să consolideze statutul istoriei județului nostru.

Lista delegaților maramureșeni, cu credențional, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918:

I. Cercul electoral Sighet - Sat Slatina:
1. Dr. Vasile Chindriș - Sighetul Marmației
2. Ilie Filip - Apșa de Jos
3. Dr. George Bîrlea - Sighetul Marmației
4. Vasile Mich - Iapa
5. Mihail Dan - Apșa de Mijloc

II. Cercul electoral Teceu - Săpânța:
1. Simeon Balea
2. Toader Popp l. Ion
3. Ion Stan Mihăescu
4. Ion Șteț l. George
5. Ion Popp a Tomi

III. Cercul electoral Vișeu - Iza:
1. Ion Iusco Dolhuțu - Vișeul de Sus
2. Gavril Coman - jude comunal Vișeu de Jos
3. Artemiu Anderco - preot Ieud
4. Vasile Pleș - Ieud
5. Vasile Timiș Filipan - Borșa

IV. Cercul electoral Ocna Șugatag:
1. Iuliu Ardelean - preot Văleni
2. Ilie Lazăr - jurist Giulești
3. Emil Fucec junior - preot Sârbi
4. George Moiș - proprietar Berbești
5. George Nemniș - proprietar Călinești

V. Reuniunea Învățătorilor Români Greco-Catolici:
1. Ion Bilțiu Dăncuș - învățător Sat Slatina
2. Grigore Ciple Ieud

VI. Garda Națională
1. Dr. Aurel Szabo - căpitan Vișeul de Sus
2. Florentin Biltz Dăncuș - slt. Sat Slatina
3. Ion Ivanciuc - sergent Iapa
 

Bibliografie:

1. 1918 la români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1989. Volumul IX, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1989;
2. 1918 la români. Documentele Unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1989. Volumul X, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1989;
3. Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Fond documentar Credenționale;
4. Dăncuș, Mihai, Todinca, Gheorghe, Unirea Maramureșului cu Țara, Mărturii documentare, 1918 - 1919, Sighetu Marmației, 2008;
5. Gherheș, Ilie, Maramureșenii și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Editura Gutinul, Baia Mare, 2017;
6. Hăgan, Trofin, Mureșan, Ioan S., Achim, Valeriu, Căpâlnean, Vasile, Maramureșul și Unirea (1918), Baia Mare, 1918;
7. Todinca, Gheorghe, Marea Unire a românilor. Oameni, locuri, documente din Maramureș (1918 - 1919), Sighetu Marmației, 2017.