Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Delegație din Indonezia în vizită la Consiliul Județean Maramureș
Vicepreședintele Doru Alexandru Lazăr s-a întâlnit la Consiliul Județean Maramureș, în 16 noiembrie 2023, cu o delegație din Republica Indonezia, în cadrul cooperării cultural-educaționale desfășurate de Palatul Copiilor din Baia Mare, condus de directorul dr. Ion Iuga.
Delegația, compusă din Amanah Asri - director în Ministerul Afacerilor Interne pe domeniul Arte, Economie, Social și Cultură, Edward Candra - asistentul Guvernatorului pentru afaceri guvernamentale a Provinciei Sumatra de Sud, Mega Nugraha – secretar în departamentul de Turism și Cultură a Provinciei Sumatra de Sud, Vita Sandra – șefa departamentului Promovarea Culturală și Turism a Provinciei Sumatra de Sud, Cahyo Sulistyaningih – șefa Departamentului Cultură și Educație a Provinciei Sumatra de Sud și Asmawaty Diana Djahri Agung - expert cultural în Departamentul de Cultură și Turism a Provinciei Sumatra de Sud, s-a arătat impresionată de primirea călduroasă din Maramureș și a propus o serie de cooperări cu județul Maramureș, pe mai multe paliere, începând de la schimburi culturale, la turism și proiecte în domeniul antreprenoriatului, cu sfere de interes în zona industriei textile.
Colaborarea Palatului Copiilor din Baia Mare cu reprezentanții indonezieni a demarat în urmă cu trei ani, când s-au pus bazele unui acord de cooperare în domeniul cultural cu Asociația Nora Asri din Indonezia.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Doru Lazăr, a salutat interesul reprezentanților indonezieni pentru Maramureș și activitățile culturale desfășurate până acum, menite să aducă primele tatonări în conturarea unor relații de cooperare între Maramureș și provincia Sumatra de Sud. Discuțiile au reliefat importanța schimburilor culturale și transferul de expertiză în domeniul turismului ce poate fi realizat între cele două părți, cât și importanța deschiderii unor inițiative în domeniul economic și al conservării patrimoniului cultural.
„În baza cooperărilor incipiente derulate de conducerea Palatului Copiilor și a sprijinului financiar oferit de județul Maramureș pentru activitățile culturale, ne dorim dezvoltarea de noi proiecte comune pentru promovarea turismului și culturii în Indonezia, dar și familiarizarea cu cultura indoneziană ca parte a patrimoniului cultural mondial”, a subliniat în acest context vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș.
Asistentul Guvernatorului pentru afaceri guvernamentale, Edward Candra, s-a declarat interesat de strângerea relațiilor dintre Maramureș și Provincia Sumatra de Sud, cu intenția de a propune administrației maramureșene o serie de proiecte comune destinate dezvoltării turismului din cele două regiuni și atragerea de investiții în domeniul industriei textile și a produselor tradiționale.
Reprezentanții indonezieni s-au întâlnit, în a doua parte a zilei, cu reprezentanții instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș, ai Camerei de Comerț și Industrie din Maramureș și ai Organizației de Management a Destinației pentru a identifica împreună puncte comune de colaborare și dezvoltarea de parteneriate cu Indonezia.