Republica delaţiunii

Am schimbat regimul şi torţionarii, tratamentul a rămas neschimbat. După 1989, românii au păstrat meteahna delatoriei şi înţeleg libertatea în posibilitatea de a băga în puşcărie pe oricine, indiferent dacă e sau nu vinovat. Mai toţi oamenii cu funcţii publice au dat, cel puţin o dată, cu subsemnatul pe la instituţii.

Cum „rezolvi” un adversar politic, comercial sau profesional? Aţi zis cumva: „încerci să fii mai bun decât el?”. Probabil în Elveţia. În România e mult mai simplu: îi faci o plângere penală, faci tămbălău mediatic, îi distrugi reputaţia şi, indiferent de sentinţă, ştii că e „terminat”.

Potrivit „previziunilor” unor şefi de deconcentrate din Maramureş, în curând, niciun primar, niciun om politic, niciun şef nu va scăpa fără cel puţin o plângere penală sau un dosar la DNA. Lupta împotriva corupţiei se transformă încet în abuz de drept şi delatorie. Consilierul judeţean Gavril Ardusătan spune că: „Românii au încă încarnată povestea asta cu delaţiunea de pe vremea comunismului şi, indiferent dacă trebuie sau nu, ei automat fac plângeri.

Legislaţia ar trebui în aşa fel făcută încât cel care depune o plângere penală să depună o cauţiune, să garanteze cu banii lui că-i aşa, iar dacă este adevărat să-şi ia banii înapoi. Că până la urmă se face un abuz de justiţie, iar acest abuz trebuie pedepsit”.Călin Matei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, crede de asemenea că: „delaţiunea e o modă la noi. Normal că e un drept democratic, dar de la a fi delator până la realitate e cale lungă. S-a ajuns că oricine face denunţuri penale indiferent dacă are sau nu dreptate. Mie îmi vine greu să cred că organele abilitate ale Statului chiar pot fi la dispoziţia unui buton sau altul. Mi-e greu să cred. Poate or fi unul, doi printre ei, dar totuşi suntem într-o ţară democrată.

Cunosc foarte mulţi oameni care au denunţuri făcute la DNA şi care, după o perioadă mai mult su mai puţin lungă, s-au dovedit că au fost plângeri eronate. Dar e destul să te frece luni şi ani întregi DNA-ul sau alte organe abilitate, să-ţi mănânce nervii şi sănătatea. Din păcate, împotriva celor care depun plângeri care se dovedesc eronate nu se face nimic. Eu cunosc vreo trei la nivel de Maramureş care-s reclamagii de profesie. Sunt vizaţi toţi cei care sunt persoane publice. Suntem într-o situaţie mai gravă decât în comunism, pe vremea securiştilor. Şi toate astea implică forţe, cheltuieli suportate de bugetul statului şi, din păcate, rămâi cu ele făcute”.

Unul dintre victimele delaţiunii, Vasile Ciolpan, primarul din Vişeu de Sus, bate un record sumbru la acest capitol: „Eu am avut până acum în fiecare an câte 3 – 4 plângeri. Şi acum e Curtea de Conturi la Primărie. De reclamaţii am avut parte câte vreţi, dar n-am avut nicio problemă până acum. Vă pot da un dosar întreg cu NUP-uri. Şi anul acesta pe o reclamaţie am avut vreo 14 puncte, iar acum doi ani am avut altă reclamaţie cu 32 de puncte. Acum doi ani s-a făcut reclamaţie la Curtea de Conturi de la Bucureşti şi de acolo s-a ordonat controlul. Iar în urma controlului n-au găsit nimic în neregulă.  

M-am obişnuit deja cu aceste situaţii, nu mi-e frică! Dacă ştiu că n-am călcat pe bec n-am nicio problemă.

Care-i cauza acestor reclamaţii în cazul meu? Opoziţia face de obicei reclamaţii, iar primarul e reclamat de obicei din toate părţile. Sunt „abonat” de mult la plângeri penale, problema este că nu câştig nimic din toată chestia asta. Dacă aş câştiga ceva, mi-aş face autodenunţ, aşa de obişnuit sunt cu astea (hohote).”