Delapidare cu caimac

Cazul omului de afaceri Grigore Berinde, primul maramuresan anchetat pentru utilizarea unor bani proveniti din fonduri PHARE in alte scopuri decât cele prevazute in contract, a fost dezbatut de judecatoria Baia Mare de câteva ori. Desi conform legii Berinde ar fi pasibil de o pedeapsa de pâna la 5 ani de inchisoare, situatia pare sa evolueze in favoarea maramuresanului. Povestea baimareana a delapidarii fondurilor PHARE a inceput in noiembrie 2002, când SC Berinde Eurotex, al carui administrator si asociat este Grigore Berinde si co-asociat Oana Beatrice Berinde, fiica acestuia, a devenit beneficiarul unui proiect PHARE in valoare de 50.000 de euro. In 2004, Parchetul National Anticoruptie a stabilit ca Grigore Berinde a utilizat fondurile PHARE in alta destinatie decât cea prevazuta in contract, fapt considerat, conform legii, delapidare. In declaratia data in fata instantei, Berinde recunoaste ca nu a respectat toate prevederile contractuale, dar, sustine el, nu se poate vorbi de delapidare („putina clementa, domnilor, pentru cel ce se caieste...”). Desi legea consemneaza ca implementarea operatiunii incepe in prima zi a lunii urmatoare datei in care autoritatea contractanta plateste avansul, iar beneficiarul are obligatia de a anunta autoritatea contractanta cu privire la eventualele intârzieri, Berinde a ignorat prevederile legii. Involutia unui proces In timpul procesului, inculpatul a inceput sa-si mai aminteasca câte ceva. Acelasi Berinde care-si plângea greseala a sustinut ca din cei 40.000 de euro, primiti de la Ministerul Integrarii Europene, o parte i-a folosit pentru a-si plati facturile la electricitate (bineinteles, nu pentru fabrica de procesare lapte pe care trebuia sa o amenajeze conform proiectului, n.red.), 5.000 de euro i-a vândut la licitatie, in timp ce 25 de milioane de lei au disparut si nici nu mai stie ce a facut cu ei (!). Curat amnezie, nene Iancule. Tot timpul a vindecat si amenzia martorului principal al procesului, respectiv fiica lui Berinde, Oana Beatrice Berinde. Desi declarase initial ca nu stie nimic despre evolutia proiectului, in fata instantei „fiica asociat” si-a mai amintit câte ceva: “in principiu imi mentin declaratiile date la urmarirea penala, cu precizarea ca fiind emotionata (?) când am fost audiata, nu mi-am amintit ca stiam despre felul in care era implementat proiectul (adica a uitat amanutele care l-ar fi salvat pe tatal ei, n.red.!), ca fusesera achizitionate doua camere frigorifice, care au fost amplasate la Ardud, unde urma sa fie implementat proiectul. Nu pot preciza cu exactitate (?) de unde am stiut acest lucru, poate de la tatal meu, poate am vazut in actele contabile.” Din fericire pentru cei din familia Berinde, amnezia este trecatoare si isi amintesc la timpul potrivit exact ceea ce au nevoie pentru a scapa. Tot Oana Berinde si-a amintit ca fabrica de lapte a inceput sa functioneze din ianuarie 2005. Insa daca exista fabrica si aceasta a fost obiectul creditarii PHARE, de ce mai e anchetat Berinde? In aceasta situatie, Berinde a cerut instantei sa se evalueze investitiile facute la fabrica de lapte si sa se stabileasca daca s-au folosit fonduri PHARE. Orice om cu scaun la cap intelege ca in timpul procesului au aparut niste fonduri si s-a finalizat fabrica (pe considerentul ca existând obiectul finantarii, Berinde va fi facut scapat). Dar incalcarea legii ramâne. Cum facem cu judecata? De cea dreapta, vorbim! Ciprian DRAGOS