Decimarea studentilor clujeni

Lua masa la cantina, alaturi de alti studenti. La o masa vecina, cativa colegi au pomenit de o organizatie anticomunista, ale carei baze tocmai se puneau in randul studentilor clujeni. Acest fapt a fost suficient pentru a o condamna pe studenta la drept, Eva Gligor, la un an si jumatate de inchisoare. Chiar daca nu avusese nicio legatura cu cei implicati in miscarea studenteasca respectiva, ea a fost „asimilata” lotului Rebreanu, alaturi de alti 45 de studenti. Acea nefericita intamplare avea sa-i marcheze intreaga viata. Eva Gligor s-a nascut in localitatea Ciufud, judetul Alba (acum un cartier al Blajului), in 1928. Inca din tinerete a facut cunostinta cu teroarea impusa de regimul comunist. E o experienta scurta, insa indeajuns de puternica pentru a se face resimtita si acum, cand au trecut 60 de ani de la cele intamplate. „Era o zi de septembrie, ca si asta. In 1949 eram studenta la drept, in Cluj, si tocmai dadeam un examen de drept penal, in presesiune. Dupa ce am iesit de la examen, m-am dus intr-un parc de pe str. Horea. Stateam acolo si repetam. Au venit niste tipi frumusei si... mi-au zis sa ma imbrac. Nici nu am avut timp sa-mi iau ciorapi in picioare (si aveam sa regret asta mai tarziu, in Securitate, cand am suferit cumplit din pricina frigului). M-au dus cu o masina pana pe str. Regala, langa Gradina Botanica, unde era sediul Securitatii Cluj. Am intrat intr-o celula si intrata am fost. Nu m-a mai intrebat nimeni nimic. Am petrecut zile intregi intr-o asteptare fara sfarsit. Era o celula plina de umezeala si frig. Iar cu timpul m-a apucat frica. Abia dupa aceea au inceput anchetele. Au asteptat pana i-au strans pe toti cei din presupusul grup format in randul studentilor. Anchetatorii m-au intrebat daca stiam ceva despre o anume organizatie creata in cadrul Universitatii. Le-am spus ca auzisem. Singura mea legatura cu acea organizatie a fost faptul ca intr-o zi, pe cand luam masa la o cantina, am stat la o masa alaturata cu aceea la care mancau alti studenti si i-am auzit vorbind despre faptul ca sunt in echipa aproape completa, ca vor finaliza constituirea organizatiei. Era evident ca se puneau bazele unui grup care se opunea Guvernului de la acea vreme. Le-am spus anchetatorilor ca am auzit discutia lor. Iar ei au fost multumiti cu asta. De atunci nici nu m-au mai anchetat. M-au incadrat si gata. Stiusem, tainuisem si nu ii divulgasem la timp. Asta era logica lor. Nu m-am intalnit niciodata cu ei si nu ii cunosteam, decat pe cei care statusera atunci la o masa vecina. Atat”, isi aminteste Gligor. De la Secu’, in arestul inchisorii Auzise. Si asta era destul. In mintea comunistilor, ea tinuse ascuns secretul organizatiei respective. Iar pentru aceasta, a fost condamnata la inchisoare. „Dupa trei luni de sedere in arestul Securitatii din Cluj, am fost dusa la Inchisoare, inainte de Craciun, unde am mai stat trei luni, pana in martie. Aici conditiile erau mizerabile, iar mancarea foarte slaba. Dimineata primeam un terci cald, iar la amiaza o tocana. Atat. Intr-o celula stateam 35 de femei si dormeam intinse pe dusumea. Insa era atat de stramt, incat pentru a ne intoarce de pe o parte pe cealalta, eram nevoite sa o facem toate deodata. Cele mai multe dintre ele erau inchise pentru ca tainuiau ceva (sau asta presupuneau anchetatorii) despre anumite persoane, ajutasera cu alimente sau imbracaminte pe cei urmariti de Securitate sau gazduisera pe cineva. In 16 martie, 1950, a avut loc procesul. Tribunalul Militar Cluj, condus de presedintele Vlasiu, s-a aratat nemilos fata de studenti. Sedinta a fost una la care publicul nu a avut acces, nu imi explic cum a ajuns tatal meu in sala. Cred ca a fost singurul dintre apartinatorii celor condamnati atunci. Eu am primit un an si jumatate de inchisoare, fiind acuzata de delict contra ordinii sociale”, ne relateaza Gligor. A fost una dintre pedepsele cele mai blande date de presedintele Vlasiu. Alti studenti s-au ales cu pana la 20 de ani inchisoare. Unii dintre acestia, insa, nu au mai simtit niciodata gustul libertatii, nereusind sa supravietuiasca detentiei. Efectele stigmatizarii Desi pedeapsa i-a fost redusa si nu a mai stat in inchisoare decat cateva luni, dupa eliberare, acea perioada i-a marcat intreaga existenta, resimtind „stigmatizarea” societatii. „Dupa proces, am urcat pe un tren de marfa, intr-un bou-vagon si am ajuns la inchisoarea din Mislea, aflata pe Valea Prahovei, langa Baicoi. Era o inchisoare mai aerisita, cu ziduri groase si incaperi mai spatioase. Zidurile erau atat de inalte, incat nu se vedea in exterior decat cerul. De asemenea, aici am suferit de frig, foame si frica. In fiecare seara auzeam niste zgomote ciudate. Una dintre gardience, “coana Marguta”, ne-a spus ca in cealalta sectie s-au format loturi pentru a fi duse la Canal, iar noapte de noapte, venea o masina pentru cei care urmau a fi trimisi acolo. De asemenea, nu stiam cand o sa fim eliberati, pentru ca multi au mai stat inchisi si dupa ce le-a expirat pedeapsa”, isi aminteste Eva Gligor. Insa Eva Gligor a avut sansa de a fi eliberata la implinirea pedepsei. Ea s-a intors acasa, dar lucrurile nu aveau sa fie niciodata la fel. Nu s-a mai putut inscrie la facultate, avand in spate stigmatul zilelor de penitenta. De asemenea, a luptat din greu pentru a primi un loc de munca. Inclusiv sotul sau, medic de profesie, a avut probleme legate de locul de munca, fiind repartizat la intreprinderea de la... Nistru. Dupa nenumarate incercari, Eva Gligor s-a angajat la Spitalul Judetean, iar dupa aproape 15 ani a primit aprobarea de a continua studiile juridice. Amprenta neagra lasata de zilele petrecute in inchisoare s-au resimtit si asupra ginerelui acesteia. In 1989, el ar fi primit postul de inginer sef al Spitalului, insa nu s-a putut, tocmai din acest motiv. Acum, Eva Gligor are 80 ani, insa memoria tristei tinereti ii este la fel de vie ca si cand s-ar fi intamplat ieri. Lotul Rebreanu „Ulterior, am aflat ca baietii isi facusera un plan cu organizatia creata. Voiau sa creeze o organizatie anticomunista, pentru a se opune instaurarii comunismului in tara. Lider era un student, Liviu Rebreanu (la fel ca si scriitorul). Asa ne-au si incadrat – lotul Rebreanu. Toti cei 46 din acest grup au fost condamnati. Unii au luat chiar pana la 20 de ani de inchisoare (au fost cativa care au si murit in timp ce erau inchisi). Nu intamplator au platit studentii de la drept. Comunistii nu doreau ca in justitie sa ajunga oameni care nu gandesc la fel ca ei si nu sunt de partea lor. Chiar daca nu erau vinovati. Caci ei nu se gandeau sa faca ceva rau, ci, din contra, sa opreasca un rau.” – Eva Gligor Ciprian DRAGOS ciprian@gazetademaramures.ro