• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 27 Iulie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 28 August , 2007

De veghe in lanul cu termometre

Stiati ca in localitatea maramureseana Ocna Sugatag functioneaza cea mai veche statie meteorologica din tara? Ei bine, dupa o vizita aici, n-ai cum sa pleci inainte sa fi zis de cateva ori „uau”, „foioioi” sau „ce chestie”. Noi am fost la aceasta statie si am avut o surpriza cat se poate de placuta. Caldura provoaca inspiratie. Nu ne-am fi dat seama de asta daca in urma unei zile toride nu ce-ar fi venit ideea „hai sa mergem pana la statia meteo, sa vedem cum e”. In Ocna Sugatag orice localnic stie sa te-ndrume, asa ca a fost floare la ureche sa-l gasim pe Vasile Popovici, seful Statiei Meteorologice Ocna Sugatag. El este meteorolog din 1980 si va dati seama ca nestiind cu „ce se mananca” meseria asta l-am bombardat cu fel de fel de intrebari. Asa am aflat ca poti ajunge meteorolog daca ai absolvit Facultatea de Geografie, ca statia din Ocna este la o altitudine de 503 m, si mai mult decat atat, ca este prima statie din tara cu date inregistrate. Popovici ne-a spus ca la statia pe care o conduce s-au facut inregistrari inca din 1862, lucru care n-ar trebui sa mire prea mult, in conditiile in care aici era o mina de sare, si trebuiau sa existe date despre umiditate, precipitatii, temperatura si nu in ultimul rand despre vant. „Recorduri” Sa nu va imaginati ca meseria meteorologului din Ocna Sugatag si a celor 4 colegi ai sai este una usoara. Ei trebuie sa faca observatii si transmisii din ora in ora sau ori de cate ori e cazul, pentru a anunta evolutia si schimbarile fenomenelor meteorologice. Iar in functie de datele stranse de la statiile meteo din tara, se pot face prognoze si, nu in ultimul rand, sunt anuntate in timp util autoritatile (printre care si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta) pentru evitarea problemelor ce pot aparea. Popovici ne-a spus ca nu s-a facut un studiu privind evolutia temperaturior din 1862, insa maxima absoluta de la aceasta statie a fost inregistrata anul acesta: 35 de grade Celsius (20.07.2007). Pana acum, „recordul” din Ocna Sugatag era de 34,1 grade inregistrat in august 2000. Cea mai scazuta temperatura a fost in 28 decembrie 1996, cand au fost minus 23,3 grade Celsius. Trebuie stiut ca temperaturile sunt masurate la doi metri deasupra solului, intr-un loc ferit de razele soarelui. Tocmai de aceea, temperatura la sol (in caz de canicula) poate avea o diferenta de 15 – 20 de grade. De exemplu, la statia din Ocna Sugatag au fost inregistrate la sol temperaturi chiar de 50 de grade, in conditiile in care zona este una cu verdeata in jur. Pasarile si norul cu coama Popovici ne-a povestit ca in 1998, au fost intr-o dupa masa precipitatii de 78 l/mp, intr-o ora si jumatate : „era iadul pe pamant. Simteam electricitatea pe piele. In mod normal trebuie sa parcurgi trei trepte: avertizare, agravare si meteor rosu. Situatia a fost de asa natura, incat am anuntat direct meteor rosu”. Dintre picanteriile meseriei de meteorolog va putem spune ca uneori se „inregistreaza’’ precipitatii, chiar daca ceru-i senin si-i soare. Cum se poate una ca asta? Simplu:senzorul de precipitatii fiind foarte sensibil, o pasare care se aseaza pe marginea colectorului poate determina inregistrarea unei cantitati de 0.2 l/m.p. Printre masuratorile care se executa, se anunta si situatia norilor, pentru a se depista eventualele riscuri. Tocmai de aceea, Popovici ne-a spus ca are si un „defect profesional”, ca inclusiv in orele cat nu e la serviciu urmareste evolutia norilor: „sunt trei etaje de nori. Sunt genuri, specii si varietati, n-am avut niciodata curiozitatea sa numar cate tipuri de nori sunt. Dar oricum, sunt peste 100, sunt foarte multe”. Pentru a ne exemplifica, i-am cerut sa ne spuna ce fel de nor era cel pe care-l vedem la momentul intalnirii noastre. Dupa parerea noastra, era un simplu nor, pe care „n-am fi dat doua parale”. Tocmai de aceea, am ramas cu gura cascata cand am aflat ca „norul asta cu coama este un cumulonimbus, ce are baza la vreo 300 m si se dezvolta pe verticala pana la 12 km. Firisoarele din varf sunt ace de gheata, iar norul poate aduce grindina. Este pe cer de vreo 3 ore, l-am anuntat, asa ca in varianta in care trece un avion pe aici, zona in care se afla norul e ocolita”. L-am lasat pe meteorolog sa-si finalizeze telegrama ce trebuia s-o transminta (mai erau 12 minute pana la jumatate), si am plecat promitandu-i ca ne vom intoarce sa ne spuna si alte lucruri despre care nu apucasem sa vorbim. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.