De la tarhon la 64 de pagini

A ajunge sa mananc peste la Braila si sa ma rog bunului Dumnezeu mai mult pentru sanatatea dusmanilor mei decat pentru dorintele mele secrete sunt realitati care au ajuns sa-mi coloreze viata. Sunetul vointei divine ce mi-a trosnit firescul vietii are un parfum acustic aparte, seamana cu secul deschiderii capului de miel din ciorba acra, cu tarhon, de Pasti. Reusind sa nu mai fiu obsedat de tarhon, am hotarat ca saptamanalul pe care-l tineti in mana sa aiba 64 de pagini, incepand de numarul viitor. GAZETA va imbratisa intre copertile ei inca 32 de pagini, reprezentand saptamanalul de anunturi gratuite „De Toate pentru noi”, a carui brand ne apartine de azi. Imi spun ca sunt inca prea putine pagini pentru ceea ce-mi doresc a fi proiectul GAZETA, ma linistesc spunandu-mi ca nu ne vom opri aici. Dar, toate la timpul lor. De ce acest demers, acum? E simplu si usor de explicat: pentru ca putem. Infruntand o vointa a raului si distrugerii, a urii si a actiunilor dirijate, GAZETA e vie. Avem prieteni carora niciodata nu voi putea sa le multumesc indeajuns (chiar daca cu unii ma mai cert pe seama spanacului), avem cititori care au avut incredere in noi si pentru care, tocmai, vom scoate pe piata un produs mai complex. Mai exista si aceasta echipa minunata, a doua mea familie, care m-a insotit de aproape 5 ani. Vin vremuri grele pentru presa, in special pentru presa locala – atat de subfinantata si de sfasiata. Amanam la nesfarsit o discutie serioasa si necesara pe proiecte, programe, cresterea calitatii si credibilitatii. Chiar daca sub pres, problemele raman si e o chestiune de timp pana cand ele vor exploda. In ceea ce priveste GAZETA, am considerat mereu ca avem o responsabilitate in privinta gestionarii pozitiei noastre de pe piata presei scrise din Maramures. Imi doresc sa facem in continuare o presa de calitate, densa, chiar daca presa romaneasca e dominata (vremelnic, sper) de versurile sirenelor cu cap de tabloid central. Iar „prietenilor” mei, fie ei cunoscuti sau nestiuti, ce-si cauta pulsul carotidei cu unghia de la degetul mic, le marturisesc ca ma voi ruga in continuare pentru ei. La fel de mici, eu sau ei, toti vom ajunge sa dam sama in fata tronului ceresc al Judecatorului. Si poate ca nu vor fi doar heruvimi, ci si un sunet sec, precum cel al capului desfacut de miel, intr-o ciorba acra de Pasti. Dan PARCALAB dan@gazetademaramures.ro