De la Saturn la Sanvasai

Adrian POP Ioan BOTIS ibotis@gazetademaramures.ro Astazi stim ca Iisus nu s-a nascut la 25 decembrie, ci candva in martie. Decembrie a fost ales pentru aceasta sarbatoare pentru a coincide cu sarbatorile romane pagane dedicate zeului Saturn (Saturnalii) si Mithra (vechiul zeu al luminii), o forma de venerare a Soarelui. Primii crestini nu celebrau nasterea lui Iisus. In anul 264, Saturnaliile au cazut in 25 decembrie si imparatul roman Aurelian a proclamat aceasta data “Natalis Solis Invicti”, festivalul nasterii invincibilului Soare. In anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima data oficial, data nasterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie. In 325, imparatul Constantin cel Mare a introdus oficial Craciunul ca sarbatoare care celebreaza nasterea lui Iisus. „Craciunul vine pe un cal alb, dupa ce canta cucosii de trei ori” (E. N. Voronca). Aidoma slavului Korocun, care este atat divinitate a solstitiului de iarna, cat si un duh rau al bolii si al mortii, Craciunul romanesc apare intr-o seama de legende despre Nasterea Domnului drept personaj malefic (I. Evseesv). El o pedepseste crunt pe sotia sa, uneori si pe fiicele sale, taindu-le mainile pentru ca au acordat ajutorul lor Maicii Domnului la nasterea Pruncului Divin. Craciuneasa e pomenita destul de rar in textele populare romanesti, referitoare la complexul mitico-ritual al sarbatorii Craciunului. Este sotia lui Craciun. Legenda populara spune ca, in cautarea unui loc unde sa nasca, Maica Domnului si Iosif trag la curtea unui om bogat, pe nume de Craciun, care era tare cainos, se purta crud cu nevasta si copiii sai, stalcindu-i in batai. In timpul acesta, Craciun nu era acasa, caci plecase cu 12 care la moara. „Craciuneasa, femeie miloasa, a primit-o si ajutat-o la nastere, iar pe fata ei cea ciunta o trimite cu rodini. Drept rasplata, Maica Domnului ii pune fetei mana la loc, ba inca o facu de aur. Trimite atunci Craciuneasa pe fata cea schioapa. Maica ii pune si ei un picior de aur. Trimite apoi pe cea oarba si Maica Domnului ii pune alti ochi. Cand soseste Craciun acasa si vede toate aceste minuni, inclusiv Luceafarul aparut pe cer de miezul noptii, o data racneste la femeia lui, Baba Iova, si la fetele ei. Craciun, drept pedeapsa, ii taie Craciunesei amandoua mainile la cot. Maica Domnului ii pune la loc mainile taiate. Craciun fu atat de miscat de aceste minuni, incat inima lui se inmuie si, cazand in genunchi, ii ceru iertare femeii sale si apoi, ducandu-se in staul, se inchina Fecioarei Maria si lui Iisus Cristos, recunoscand in el pe Dumnezeu. Si, pentru ca el a fost cel dintai om care a crezut in Cristos, ziua in care s-a nascut Domnul nostru Iisus Cristos s-a numit, de atunci, Craciun.” (M. Oninescu). Bradul de Craciun impodobit este un substitut al zeului in ipostaza vegetala, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a „Mosului” care vine incarcat cu daruri este un obicei occidental, care a patruns de sus in jos si de la oras la sat incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste obiceiul mai vechi al incinerarii Butucului (zeului mort) in noaptea de Craciun. Bradul impodobit are aceeasi functie rituala cu masca cetelor de feciori care, dupa ce a fost gatita, jucata si admirata, este omorata simbolic pentru a renaste imediat, impreuna cu timpul, la Anul Nou. (Ion Ghinoiu) Bradul este un obicei binecunoscut al sarbatorii de Craciun. Obiceiul a fost atestat prima data la egipteni care, in ziua solstitiului de iarna, isi decorau casele cu frunze de palmier. Obiceiul a fost apoi preluat de romani, care au inlocuit palmierul cu bradul. Brazii au fost impodobiti timp de multe secole cu mere, prajituri si dulciuri. Martin Luther a fost primul care a folosit lumanari pentru impodobirea bradului, in secolul al XVI-lea. In secolul al VII-lea, calugarii foloseau forma triunghiulara a bradului pentru a descrie Sfanta Treime. In jurul anului 1500, oamenii au inceput sa vada in bradul de Craciun un simbol al copacului din Paradis si au atarnat in el mere rosii, simbol al pacatului originar. In secolul al XVI-lea, familiile crestine au inceput sa decoreze brazii cu hartie colorata, fructe si dulciuri. Dar mai inainte, in secolul al XII-lea, oamenii obisnuiau sa atarne brazii de Craciun in tavan, cu varful in jos, ca simbol al crestinatatii. Inca nu este clara originea acestui gest. Prin 1610, in Germania, a fost inventata beteala, un alt obiect nelipsit din arsenalul de decorare a bradului. In acea vreme, nu era numai argintie, ci chiar din argint, metal care a fost folosit in acest scop pana la jumatatea secolului trecut. In 1892, la zece ani dupa patentarea becului, acesta a fost adaptat pentru bradul de Craciun si, astfel, luminat feeric, acesta a devenit si mai placut ochiului. In Romania, bradul de Craciun a aparut in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, suprapunandu-se peste vechiul obicei autohton al butucului de Craciun - un trunchi de brad taiat (jertfit) si ars pe vatra in noaptea de 24 spre 25 decembrie, simbolizand moartea si renasterea zeului autohton, Craciun. Obiceiul, atestat pe vremea romanilor, a disparut intre timp. Si iata ca impodobirii bradului este un obicei de care ne bucuram si astazi si fara de care Sarbatoarea Nasterii Domnului nu poate fi completa. Unele popoare aseaza langa bradul de Craciun si o iesle infatisand nasterea Domnului, in care se regasesc Fecioara Maria, Iosif si pruncul Iisus, alaturi de cei trei magi, de ingeri si de animalele din staul care l-au incalzit cu rasuflarea lor pe Mesia nou-nascut. Steaua pe care o punem in varful bradului de Craciun este simbolul stelei care s-a aratat in Bethleem, vestind nasterea lui Iisus Hristos si calauzindu-i pe cei trei magi la ieslea saraca in care acesta se nascuse. Steaua care s-a aratat celor trei magi de la Rasarit este evocata si de steaua cu care merg copiii romani la colindat² mare, din lemn, impodobita cu hartie colorata si cu crengute de brad sau vasc, pe care este lipita, de obicei, si o iconita cu Maica Domnului si Pruncul. Degraba s-a dus anul acesta si nici nu se va usca bine vinul pe buza paharului, ca iar il vom umple si-l vom deserta, caci asa se cuvine a cinsti sfintii ce se perinda in calendar incepand cu 1 ianuarie. Dincolo de actualele petreceri de Revelion, mosii nostri sarbatoreau aceasta zi de prag, caci incepand cu aceasta zi se stabilea varsta sfintilor² Sanvasai este un tanar petrecaret, Santoader este un flacau frumos cu coada de cal si copite ascunse in opinci, care intra in sezatori sa joace fetele, Dragobetele-zeul dragostei pe plaiurile mioritice, Sangiorzul este un tanar viteaz, Santilie si Samedru sunt divinitati care deschid generatia sfintilor-mosi - Mos Nicolae, Mos Ajun si, in fine, Mos Craciun. Sanvasai este denumirea populara a Sfantului Vasile, divinitate folclorica extrem de complexa, celebrata la 1 ianuarie. Este si un sinonim popular al Anului Nou, iar datinile din aceasta zi sunt legate indeosebi de renovarea anului, predominand ritualurile de purificare, de exorcizare si practicile divinatorii. Are unele asemanari cu Saturnaliile romane, prin excesul de bautura si veselie³ de aceea, Sanvasii este considerat patronul viticulturii si al vinului, fiind el insusi betiv si afemeiat. „E betiv, dar foarte bun. De ziua lui se fac petreceri si chefuri³ iubeste, joaca si canta si strica fetele” (E. N. Voronca). De asemenea, este considerat patronul animalelor (mai ales al porcilor ramasi dupa masacrul de la Ignat), deoarece se crede ca in ziua lui se deschid cerurile si animalele vorbesc³ tot in aceasta zi, tiganii umblau cu Vasilica - o piele de porc impodobita cu panglici si margele. In noaptea de Sanvasii, nimeni nu trebuie sa doarma, caci acela va dormita tot anul. Craciunul hypermarketurilor Daca e adevarat ca Mos Craciun a venit pe horn invesmantat in culorile alb-rosii datorita unui iscusit promotor al bauturii cu iz euforizant al padurilor columbiene, de dragul izbirii neroade de horn a neiscusitului incornorat Rudolf, ce sens mai are patimirea noastra intru impacare sufleteasca?!... Cand afli, peste toate astea, ca s-ar putea sa fie fratele geaman, nascut prematur, al Sfantului Nicolae si intretinut in suflare terestra doar in scopuri de marketing, cum justificam iluzoria noastra dorinta de asalt a hypermarketurilor intesate de chipul sau?... Noua religie arvunita de imaginea multiplelor ipostaze ale burduhanosului Santa Claus se pare ca nu are limite... Dar, inca, in Maramures, lucrurile se petrec altfel... Zicem si noi... Colindul, de la Cromwell la Crosby Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Craciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis ca muzica este nepotrivita pentru o zi solemna cum este Craciunul a fost Oliver Cromwell, care, in secolul al XVII-lea, a interzis colindele. Cel mai vechi cantec crestin de Craciun este “Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc este unul scris de Ritson, in 1410. In 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anuntat cu o zi inaintea Craciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Craciun. Foarte trist din aceasta pricina, el s-a apucat sa scrie trei piese care sa poata fi cantate de cor, acompaniat la chitara. Una dintre ele era “Silent Night, Holy Night”, care astazi este cantata in peste 180 de limbi de milioane de persoane. Cea mai vanduta piesa de Craciun din toate timpurile este “White Christmas” a lui Bing Crosby, din filmul clasic “Holiday Inn”. Peste 30 de milioane de exemplare din acest single au fost vandute in intreaga lume.