Davos a fost şi în acest an, dar fără noi

Davos, o mică, dar fermecătoare stațiune montană din Munții Elveției, a clocotit și în acest an, cu aceeași poftă bine știută, sub povara a numeroși oameni de seamă de pe întinderea Plane­tei. Veniți să se salute unii cu alții, ca vechi cunoștințe ori la primă vedere, să-și spună ce gândesc, ce le înfrumusețează existența, ce necazuri au, ce-i frământă la modul cronic legat de ziua de mâine. Cine sunt ei? Fel de fel. De la oameni politici de vârf - șefi de stat ori guvern, miniștri, alți demnitari, oameni de afaceri unul și unul, de a cărui încruntare din sprâncene depind multe în viața noastră, cercetători de vârf în domenii de mare interes, oameni de artă și cultură, ziariști și etc., vorba cuiva. Anul acesta, de pildă, s-au deplasat acolo președintele Trump și doamna Merckel, vicepreședintele chinez, secretarul general al ONU, prințul Charles și câți alții. Dar, cum ziceam, nu doar ei.
 

Între cei aproape trei mii de participanți, s-a remarcat o im­presionantă pleiadă de bancheri, finanțatori, investitori, negustori de calibru. Și nu doar de mărfuri de toată ziua ci și de idei, proiecte ce ies din tiparul tradițional. Altfel, ce ar căuta domnul Soros la un forum economic? Nu vă chinuiți să descoperiți, nici măcar în băncile din spatele uriașei încăperi destinate acestei întâlniri selecte, cu atât mai puțin - Ehei, cine n-ar vrea!... - în primele rânduri, vreun ecuson românesc. Ne-a scăpat și anul acesta să ne trecem pe agendă și să facem demersurile necesare. Adică să obținem invitații, să alcătuim o delegație pe potriva avantajelor ce le dorim, să găsim bani de taxe, hotel, avion. Vă veți întreba de ce tratăm cu atâta indiferență o ocazie de real interes din multe puncte de vedere? Am să vă răspund prin trimitere la o sintagmă celebră care spune că e bine să gândești global și să acționezi local. Cu alte cuvinte, bagi de seamă în ce lume trăiești și te miști ca un vector abilitat, adică pe direcția și sensul adecvate, cu forțe corect dimensio­nate, cu grija de a identifica exact punctul de aplicație cel mai potrivit. La noi pare a fi altfel: gândești local și acționezi catastrofal... Nu mergi la asemenea ocazii doar de dragul de a rânji satisfăcut alături de nu știu ce mărime a lumii, deși e omenesc să înțelegi și asta. Oameni suntem! Întocmai ca în cazul participării la Olim­piadă sau la nu știu ce campionat mondial, întocmești din timp un dosar al problemei în cauză. Tu șef de delegație - președinte, premier ori altcineva - stabilești o listă de obiective, detaliate pe ținte probabile: cu cine dintre cei prezenți acolo îți propui să stai de vorbă în cadru privat. Chiar și o strângere de mână contează într-un desfășurător al eficienței. Dar nu pentru asta faci atâta drum! Acolo se rostesc discursuri programatice care trebuie să ajungă în laboratoarele de acasă, pe mâna experților de tot felul, capabili să analizeze la bani mărunți, să ia totul la refec din punctul de vedere al intereselor noastre, să le coreleze cu ce avem de gând ori să prefigureze salturi înainte care până atunci nici măcar nu-ți trecuseră prin gând. Îți poți propune să catalizezi demersuri pe diverse planuri la care propriul profit te îndeamnă. Este motivul pentru care îți este de folos cunoaș­terea detaliată cu ceea ce alții au de gând să iasă la rampă. Se pot naște astfel binevenite asocieri, juxtapuneri neprevăzute, pași viitori folositori. În lumea financiar-bancară, a investițiilor importante aflate pe rol la tine acasă, pe plan diplomatic, în spațiul co­merțului internațional. De aici începe adevărata campanie pentru organizarea ca lumea a „excursiilor” de acest fel. Cu cine plec la drum acum se stabilește. Tu, șef de delegație ești constrâns într-o mare măsură de protocolul specific. Nu vii, oricum, pe post de gazetar de serviciu, nici pentru a-ți nota pe genunchi una-alta și nici să alergi după copiile cuvântărilor rostite la microfon. Asta e treaba celor din delegație, arondați pe grupe te­matice, pe subiecte, pe personalități. Și obligați să răspundă acasă pentru misiunea încredințată. Intervine un detaliu, deloc de neglijat: orice ins cu drept de acces în spațiul propriu-zis al Forumului Economic Mondial trebuie supus unei taxe de participare. Așadar, ordin pe unitate: Vom fi cât mai puțini! Dar cei aleși trebuie să corespundă cât mai exact scopurilor pentru care suntem acolo: limbile străine sunt la ele acasă, cultura gene­rală a fiecăruia trebuie să zbârnâie, la care se asociază cerința profesionistului sadea. E cazul să renunțăm la practici de felul: „Să-l trimitem pe Cutare, chiar dacă nu le prea vede, dar n-a mai fost demult pe nicăieri!”. O asemenea alegere nu face decât să fragilizeze randamentul prezenței la asemenea manifestări care te „ajută” să nu prea te alegi cu nimic. Antrenarea unor persoane calificate în domeniu poate ge­nera efecte nebănuite. Exemple, des­tule. Vine vicepreședintele Chinei? Mă asigur că în puținul timp pe care îl are la dispoziție vom putea aborda împreună chestiuni de maximă im­portanță pentru relațiile româno-chineze, făcând astfel o pasarelă până la un viitor dialog oficial între lideri ai celor două țări. Alt exemplu: purtăm încă ponoasele acelei ratate întâlniri româno-japoneze la nivel de premieri de la București. O ocazie de a antama, fie și frugal, o viitoare reuniune. Shintaro Abe, tatăl actualului premier de la Tokio, a fost în calitate de ministru de externe al țării sale la noi în țară. A fost o vizită sub toate aspectele reușită (de unde știu? din ziare...). Și câte și mai câte.
Că alții gândesc așa, să nu ne îndoim. Dovadă interesul uriaș pentru fiecare nouă ediție a Forumului de la Davos. La această ediție semicentenară au venit reprezentanți din 117 țări. Au fost reprezentate guverne din 91 de țări. Luat cu vorba cu instalarea - înainte de termen – a noilor titulari, al nostru a rămas de căruță. Nepermis! Lasă că putea merge acolo însuși președintele țării - responsabil, nu-i așa?, de România în lume. Micile probleme ne împiedică să vedem mai departe de praguri apropiate.
De când se știe, Forumul Economic Mondial de la Davos se comportă drept un stagiu de renivelare a cunoștințelor, de expunere a noutăților în ce privește soarta Globului Teres­tru, susținute semne de exclamare și avertizare din direcția unor subiecte aprinse. Rostul acestor întâlniri, preciza la un moment dat Klaus Schwab, fondatorul Forumului, este acela de a contribui activ la o lume mai coezivă și mai durabilă. Anul acesta, punctele de vedere exprimate au fost polarizate pe Manifestul Forumului Mondial publicat la începutul lunii decembrie 2019, construit pe fundațiile Manifestului Davos din 1973. Privirile sunt acum ațintite spre un capitalism viitor preocupat de o taxare echitabilă, toleranță zero față de corupție și res­pectarea drepturilor omului. Am parcurs parte din textele puse în circulație, după difuzarea lor de către organizatori. Noutăți cu duiumul! Să le înțelegi sensul, merită să te pregătești ca pentru o teză de doctorat, credeți-mă! Se ia în considerație un nou tip de capitalism - „steakholder ”, adică unul care vrea să se întâmple o minune: bogățiile să nu mai aparțină doar acționarilor ci și angajaților, furnizorilor, clienților. Cu alte cuvinte, în loc de capitalismul de azi, numit, cum se știe, „shareholder”, al acționarilor, să-și facă loc noul tip: „capitalismul pentru toți”. Oameni ne-am făcut! Dezbaterile au loc pe fondul constatării că lumea este despărțită în două: de o parte bogații - „două mii de chiaburi”, iar de partea cealaltă aproape cinci miliarde de sărăntoci.
De vină sunt multe și mulți, dar ade­vărata cauză poate fi tehnologia care „vine, vine, vine, calcă totul în picioare”. Și pentru că toate acestea trebuie să poarte un nume, i s-a și găsit degrabă unul: a patra revoluție in­dustrială. După primele două, a venit cea de care s-a ocupat în felul lui
Toffler. Era bazată pe minunile electronicii. Noua revoluţie industrială se caracterizează pe fuziunea tehnolo­giilor și ștergerea limitelor clare dintre sferele fizicii, digitală și biologică.
Mărturisesc, eu unul m-aș fi dus la Davos, fie și măcar să mă reciclez prin asimilarea unor asemenea concepte. Plus că mai pricepeam câte ceva în plus despre inițiativele aruncate pe orbită: Revoluția recalificării, respectiv „Un trilion de copaci”. Și, în mod sigur, mi-aș fi luat cu osârdie notițe despre riscurile la care este expusă lumea în care trăim. Între ele: migrații involuntare la scară mare, manifestări meteorologice extreme, pericole climatice, catastrofe naturale majore, insta­bilitate socială profundă, conflicte la nivel interstatal.