Datinile și obiceiurile de iarnă în metafore „picturale” ale artei românești

„Fenomenele cosmice, cu împletirea dintre ordine și haos, lumină și întuneric, dintre viață și moarte, se oferă ca modele ale unei reprezentări în care polaritățile imediate, sesizabilă în realitatea tangibilă, se traduc prin tensiunea dintre simetrie și asimetrie, dintre cromatica dominată de alb sau negru, dintre tonuri deschise sau închise, forme finite sau nonfinite.” (Constantin Prut, Calea rătăcită – O privire asupra artei populare românești)

Nu pot să ascund emoția și interesul, ca de altfel în fiecare an, cu care am așteptat Sărbătorile de iarnă! Interes stârnit, cu atât mai mult, de o întâmplare de la sfârșitul lunii octombrie (2018), când patru copii „mâzgăliți” pe față cu carioca roșu și verde, mi-au bătut la ușă, întrebându-mă: „- Primiți cu Hallo­ween-ul?”. Nedumerirea, mirarea, dar în același timp și revolta pentru această interpelare, i-au surprins și pe ei, îndepărtându-se rapid, fără a mai aștepta acceptul meu! M-am întrebat, oare ce surprize mai sunt posibile azi, provocate și promovate de societatea de consum, care și-a „afișat” frenezia excesivă a podoabelor de iarnă de pe străzile orașului! M-am bucurat și m-am „liniștit” când colegi și prieteni din Moldova mi-au trimis imagini cu alaiuri de colindători, de urători și de jocuri cu măști, în buna tradiție a obiceiurilor și datinilor cu care am copilărit. Știu că aceste datini depășesc cu mult doar reprezentarea imediată a unor urări binevenite gazdelor, ci ele întruchipează reprezentări mitolo­gice ale culturii populare ancestrale ale satului românesc, „provocări” de culoare, costum, ritm și mișcare, în dinamice compoziții plastice, care au inspirat creația artistică ale unor personalități marcante a picturii românești.

De altfel, prima mea expoziție personală la Baia Mare, în anul 1983, cuprindea o serie de compo­ziții izvorâte din temele datinilor străbune din satul natal de pe valea Bârladului, urmate apoi, în timp, de compoziții monumentale pe aceeași temă, care deveneau pretext pentru pictură, prin stranii împerecheri cromatice, creații care astăzi figurează în colecții particulare importante din străinătate și din țară.
În pictura românească se disting personalități care au dezvoltat aceste teme, devenind emblematice în creația artistică, repere novatoare pentru arta românească. Pictorul Dimitrie Gavrilean (1942 - 2012), născut la Voroneț, a fost fascinat de datinile și obiceiurile din Nordul Moldovei, prin o permanentă actualitate și integrare a acestora în cotidian. Atemporalitatea pe care alaiurile de „mascați” o constituiau în ample orchestrații compozițio­nale, cu o vervă narativă ce depășea cu mult cadrul peisajului cotidian, transpuse într-un spațiu mitic. Acordurile cromatice cu transparențe ca în pictura de frescă, creau profun­zimi nebănuite, individualizându-i în acest fel creația în contextul picturii contemporane (în anul 2010 a avut o expoziție personală la Baia Mare, la fosta Colonie a Pictorilor).
Ion Vrăneanțu (1939 - 2006), născut la Pitești, concepe ample compoziții figurative, tripticuri cu numeroase personaje și succesiuni de evenimente ale lumii satului, ce transpun într-un univers „bruegelian” devenind în acest fel o cronică vie a vieții satului, prin evocarea datinilor și obiceiurilor specifice zonei.
Ion Grigore (1940-2016), născut la Corni, județul Suceava, recunoscut ca „ultimul zugrav al satului românesc”. Temele creației sale de subs­tanță folclorică au un farmec aparte.

Liviu Suhar (n.1943) din Iacobeni, Suceava, „păstrează o ancoră în realitate”, dar totul este filtrat într-un univers metafizic încărcat de semne și de simboluri. Compozițiile inspirate din ritmicitatea „dansului călu­țului”, a „mascaților” din alaiurile de „capră”, „urs”, „cerb”, capătă sono­rități ancestrale și atemporale, printr-o susținere cromatică de griuri rafinate în care puritatea nuanțelor de roșu, verde, albastru ceruleum, ocru și galben, fascinează privitorul prin com­poziții savant construite după legile picturii.
În graba nebună de a distruge și a reconsidera arta pe principii străine ale trăirii și emotivității operei de artă, asemenea creații inspirate de universul fascinant al datinilor și obiceiurilor de artă, nu își mai găsesc locul, nici în expozițiile cu caracter permanent ale muzeelor, nici a celor cu caracter temporar. Pentru că, nu este așa?, trebuie să fim universali și să desființăm totul, ce se poate constitui ca elemente autentice de identitate națională!