Daca. De fapt, niciodata

Daca ar fi dupa mine, ar trebui sa scriu despre calificarea Stelei si zecile de mii de suporteri pe care i-a scos in strada, ca tot duc dorul discutiilor in contradictoriu cu tatal meu, care e dinamovist. Nu inteleg cum poate cineva sa fie dinamovist (sau sa tina cu Franta sau Real), dar asta e alta discutie, pentru ca, la fel, nimeni din PSD nu a reusit sa-mi explice de ce s-a inscris in acest partid. Daca ar fi sa ma gandesc la un eveniment politic, ar insemna sa-mi dau greata si sa ma apuc iar de Adrian Nastase si de votul pe care l-a incasat in plex, incercand sa uit groaza care m-a surprins vazand muzeul din Zambaccian. Niste baieti inteligenti l-au luat si l-au executat scurt, mai precis i-au taiat gherutele cu care se agata de mocheta de la sediu. Incet cu „pianul” pe scari, baieti! Daca ar trebui sa scriu despre socul saptamanii, ar trebui sa marturisesc intalnirea la ceas de seara din holul unei farmacii, cu Alexandru Cosma, fostul presedinte al Consiliului Judetean. Incaruntit, slab, preocupat, un om ca toti ceilalti. I-am povestit de catastrofa de Zgarciomanel Kovacs, am zambit amandoi. Ne-am propus sa bem o cafea intr-o zi, de dragul bataliilor trecute, si de data asta am ras, apoi el a intrat. Sper sa nu fi fost nevoit sa ia si un bumb de durere de cap din cauza mea... Daca m-as duce spre o zona de normalitate, as fi obligat sa povestesc lucrurile nevazute ale interviului cu Traian Basescu, cel publicat saptamana trecuta si care a facut atatea valuri in micul nostru targ, si nu numai. Dar n-am cum sa pot exprima mandria ca GAZETA a facut acest interviu, poate si pentru ca e evident ca noua ne era dat sa-l facem. Asa, pur si simplu, pentru ca suntem cei mai buni. Daca as intelege ca, de fapt, unii privesc (poate corect) meseria de ziarist ca pe o afacere, as deschide o pagina de monden si as tipa ca sa-mi fac publicitate. Asa cum, daca as crede in solidaritatea de breasla (o tampenie cu iz de baliga, in Baia Mare), poate mi-as consulta colegii in vederea crearii unei organizatii profesionale. In mod normal, fiecare dintre acest „daca” ar fi putut sa devina textul pe aceste doua coloane. Dar, nestiuti, in strada, oamenii au cu totul si cu totul alte probleme. Ei se prabusesc la cozile de la Distrigaz, nu-si primesc pensiile alimentare, suporta bataia de joc de la CEC cand se dau pensiile, sunt umiliti pe salarii de mizerie sau isi distrug viata aplecati peste trei randuri de ceapa. Ii vedem prea putin, ii iubim deloc pe cei care nu vor ajunge niciodata sa ne cumpere ziarele sau sa ne priveasca la televizor. Lor - pentru ca nu la PSD, ci la Dreapta trebuie sa stea responsabilitatea – gandul meu bun. Daca as fi mai istet, m-as prinde ca n-au ce face cu el... Dan PARCALAB dan@gazetademaramures.ro