Cum se trata nămolul vital pe vremea comuniștilor

Încercăm să explicăm mai în amă­nunt situația. Problema nămolului urât mirositor a existat dintotdeauna. Și înainte de 1989 rezulta nămol. Și atunci trebuia făcut ceva cu el. Și se făcea, dar nu haotic ca acum! Am discutat cu mai mulți specialiști în problematica apelor și am aflat că pe vremea lui Ceaușescu nămolul era de­versat în Săsar, dar erau alte regle­men­tări și erau două chestiuni care compuneau problematica apei și tratarea ei. Erau apele de mină care trebuia să fie epurate și pentru acest lucru s-au făcut stațiile de tratare a apelor de mină ce au funcționat atunci și care mai există și ar putea fi folosite dacă s-ar moderniza.

A doua componentă era reprezentată de apele rezultate în consumul menajer. Dar mai existau ape uzate rezultate în procesul tehnologic al unor firme băimărene și deversate în canalizare. De exemplu: apele de la abatoare. Și aceste firme trebuiau să aibă stații de tratare a apelor uzate. Și au avut! Iar apa deversată era relativ curată. Se poate spune că în proporție de 70-80% din firme epurau apele folosite în funcționare și deversau o apă destul de curată. Dar restul firmelor nu făceau acest lucru. Ca atare, în stația de tratare a apelor intrau apele menajere încăr­cate. O primă decantare să făcea la grătarele principale unde erau oprite reziduurile mari. Aceste reziduuri erau colectate în containere mari și erau golite la groapa de gunoi menajer.
Restul de nisipuri și ce rămânea în urma tratării era decantat și materialul grosier era aruncat în Săsar. Nu se făcea multă filosofie pe această temă.
După Revoluția din 1989 a apărut o nouă legislație cu privire la apele uzate și tratarea lor. Din păcate, această legislație nu a putut să fie respectată sau nu s-a respectat de tot. Primul motiv pentru această stare de fapt a fost desființarea stațiilor de preepurare de la mine. Iar acum apele de mină curg în voie și de nevoie în Săsarul „domnițelor băimărene”. Al doilea motiv pentru situația de acum este faptul că nu se respectă tehnologia pentru care a fost proiectată stația de epurare a apelor menajere.

Mai explicăm o dată cum ar fi trebuit să se desfășoare problematica tratării apelor uzate. Nămolul rezultat ar fi trebuit dus pe paturile de uscare, iar de acolo încărcat și dus undeva! Din păcate, de atâția ani, acel undeva nu s-a găsit. Și lucrurile se opresc aici. Nici proiectanții care au realizat stația nu au finalizat această problemă. S-au oprit la „ducem undeva nămolul”. Cei de atunci spuneau că uscăm nămolul și va fi perfect pentru a se pune pe culturile agricole. Dar nămolul rezultat conține me­tale grele! Și în acest context nu există acord pentru a fi folosit în agricultură, nu există un astfel de acord nici la nivel de UE.
Aici este cheia problemei. Apele de mină care se varsă în Săsar și în alte ape ce în final ajung tot aici, sunt netratate. Atunci când s-a închis mineritul, lu­crurile trebuiau astfel gestionate încât în Săsar să ajungă doar ape de o anumită calitate. Minele s-au închis și nimeni nu a mai avut grijă de aceste ape care curg în voia lor. Ajungem din nou la miezul situației. Lipsa banilor pentru astfel de lucrări. Ar fi trebuit ca ministerele ce s-au ocupat cu aceste închideri să aloce bani și pentru aceste stații de tratare a apelor de mină.
Și aici apare o altă problemă. Aceste mine au fost închise în următoarea manieră. S-a furat metalul și lemnul ceea ce a distrus infrastructura minei, stații de epurare existente au dispărut, iar apele de mină rezultate au început să curgă în emisar, oricare ar fi el. În mod normal, aceste mine ar fi trebuit să fie conservate, iar apele de mină evacuate periodic pentru a nu se ajunge în situația de acum. Se vorbește de mai mult timp de redeschiderea mineritului ceea ce declarativ e bine, frumos. Sentimentul patriotic ne face să privim cu speranță spre viitor. În fapt, mineri-tul nu se va putea redeschide și datorită faptului că infrastructura din mine a fost distrusă. Toate acestea înseamnă bani, bani și iar bani.
Aici se închide cercul. Nu sunt bani și nu vor fi bani drept urmare ne vom întreba în continuare ce facem cu nămolul rezultat.
În anumite perioade de timp, în ultimii ani, s-a recurs și la soluția extremă de deversare în Săsar. Avem o fotografie în care se vede cum se scurg în râu ape negre. Am văzut și un buletin de analiză a acestui nămol. Iată cam ce conține nămolul despre care tot vorbim.
Conform conținuturilor maxime admi­si­bile avem arsen de 7 ori mai mult (65,9 mg/kg), cadmiu 73,5 mg/kg față de 10 mg admise, zinc cu 2667 mg/kg, față de 2000 mg admise. Dar mai are plumb, cupru și alte metale. Cocteilul acesta se regăsește în nămol ceea ce îl face toxic, impropriu pentru agricul­tură. Altfel spus, toxic pentru orice.
Vorbind cu specialiștii care ne-au explicat situația, am aflat că mai există un actor important în această poveste și care ar trebui să fie o prezență activă în rezolvarea problemei. Societatea de gospodărire a apelor, fostul OGA, ar trebui să nu mai admită ca în Săsar să se deverseze ape de mină, nămoluri toxice și așa mai departe. Dar, toate sunt instituții ale Statului și…