Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Cum pui un stâlp în mijlocul trotuarului? Simplu, sapi o groapă!
La sfârşitul acestei săptămâni, Primăria Baia Mare a predat amplasamentul constructorilor care au câştigat licitaţia pentru lucrările de pe strada Grănicerilor, una din investiţiile majore ale acestui an. Pe lângă strada în sine, se lucrează la introducerea liniei de troleibuz spre cartierul Vasile Alecsandri. În momentul de faţă sunt lucrări pe bulevardul Republicii, respectiv amplasarea stâlpilor care vor susţine liniile de tensiune, dar şi partea de iluminat stradal. Ca în poveştile frumoase, la un moment dat apare şi „zmeul”. Din păcate, o poveste adevărată, petrecută în buricul târgului, în Baia Mare, în 2013.
Introducerea liniei de troleibuz va aduce un plus de confort în transportul urban al Băii Mari. Este o lucrare complexă şi care trebuie tratată ca atare. Într-una din zilele de primăvară ce stă la uşa anotimpului, ezitând să intre, cetăţenii de pe bulevardul Republicii au sesizat Primăria Baia Mare de un „fapt divers”. Constructorul, proiectantul, dirigintele de şantier, adică cei care prin efort conjugat lucrează la acest proiect, au reuşit performanţa de a amplasa stâlpi pentru viitoarea linie de troleibuze în mijlocul trotuarului. Ca în filmele cu proşti!
Primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, era la amplasamentul de la Parcul Mara. A primit mesajul referitor la modul în care se desfăşoară lucrările.
Primarului băimărean nu îi plac lucrările făcute în dorul lelii. S-a suit în maşină şi a pornit pe traseu. Afară ploua mărunt, iar bulevardul Republicii arata ca în celebra frază: „I-am ciuruit!”.
Maşina a ajuns în dreptul blocului 25. Aici, cetăţenii au reclamat o situaţie inedită, să o numim. În dreptul blocului, dar şi pe cealaltă parte, se găsesc staţii de autobuze. Ele au fost realizate prin intrarea pe trotuarul respectiv. Pe zonă de 10-15 metri, ce a mai rămas din trotuar reprezintă o fâşie pe care se merge cam în şir indian.
Tocmai aici, constructorul a hotărât, în fine, este un proiect, să pună un stâlp. Drept urmare s-a făcut o groapă care ocupă jumătate din ce a mai rămas din trotuar. Aceeaşi situaţie pe ambele părţi ale bulevardului. Mai mult, pe toată porţiunea de bulevard unde s-au săpat gropi, pământul scos a fost depozitat unde a apucat cel care a lucrat acolo. Pe carosabil, pe zonă verde, pe gărduleţe. O privelişte care nu este pe placul nimănui. Cătălin Cherecheş a consemnat, a sunat corpul de control al Primăriei şi a convocat o şedinţă tehnică la Primărie.
Maşina a parcat regulamentar în faţa Primăriei, iar primarul băimărean s-a dus în sala mică de şedinţe. În jurul unei mese ovale, erau strânşi toţi cei care lucrează la acest proiect. Administratorul public, Vasile Barbul, managerul de proiect, dirigintele de şantier, o doamnă care avea un caiet şi tehnică IT în faţă, funcţionari din Primărie. Era linişte!
Cătălin Cherecheş a spus de la început că nu acceptă ca un constructor să îşi bată joc de o lucrare care se derulează pe bani europeni. „Dacă ar fi venit acum cineva să verifice cum realizăm lucrarea, dacă respectăm cerinţele europene, etc., am fi fost sancţionaţi. Nu se poate să lucrăm aşa. Unde era dirigintele de şantier? De ce este mizeria aia pe bulevard, în zona centrală a oraşului? Am trimis corpul de control şi pentru fiecare groapă cu pământ pus aiurea se va da amendă. Poate aşa se vor învăţa toţi cum trebuie lucrat. Bulevardul arată ca după război. Oare nu putem renunţa la lucrare?”, a spus Cătălin Cherecheş, pornit şi de neoprit.
Dirigintele de şantier este o firmă din Cluj, care are angajat un diriginte băimărean. Un oarecare domn Moldovan.
Primarul a cerut ca acesta să fie schimbat. Doamna care reprezenta firma diriginte de şantier a dat înapoi. A spus că îi cere imposibilul, apoi că va face demersuri, că ar mai trebui dată o şansă celui care ar fi trebuit să fie pe teren, tot timpul, pentru a evita astfel de situaţii.
Probabil se va găsi o soluţie, dar este regretabil că trebuie ca cetăţenii să facă sesizări, iar primarul să meargă pe firul lucrărilor pentru a se convinge că se lucrează corect, legal şi în folosul comunităţii. La întrebarea pe care Cherecheş a pus-o la telefon unuia dintre cei care răspund de lucrare: „Ce fac cei care au gemeni şi doresc să treacă cu un cărucior pe acolo?”, nu credem că s-a dat un răspuns.
Din păcate, încă se mai lucrează în acest mod. Filozofia lui Cherecheş a fost una simplă, atunci când a preluat mandatul de primar. Toate lucrările care se execută în oraş se fac în respectul legii şi a oraşului. Cine nu vrea să lucreze bine şi repede, poate pleca!
„Dacă ar fi venit acum cineva să verifice cum realizăm lucrarea, dacă respectăm cerinţele europene etc., am fi fost sancţionaţi. Nu se poate să lucrăm aşa. Unde era dirigintele de şantier?
De ce este mizeria aia pe bulevard, în zona centrală a oraşului? Am trimis corpul de control şi pentru fiecare groapă cu pământ pus aiurea se va da amendă.
Poate aşa se vor învăţa toţi cum trebuie lucrat”.
Cătălin Cherecheş