CULTURA, REPORTAJ, INTERVIU

* 28 octombrie 1919 - introducerea prohibitiei in SUA
Interdictia care a imbogatit Mafia!

* Sarbatoarea tehnologiei maramuresene
Ce IT&C!

* Marturiile arheologice ale Maramuresului
Drumul de sub pamant spre tipar

* Natiune, naratiune, fictiune
Speranta de viata

* Ministerul “a uitat” de manualele pentru minoritati
Scoala fara carte!

* Culti ši desculti
Cazuti in...cascada

* INTERVIU - Nicolae Manolescu, profesor universitar, istoric si critic literar
Omul-Biblioteca

* 28 octombrie 1919 - introducerea prohibitiei in SUA
Interdictia care a imbogatit Mafia!

Cand prohibitia a intrat in vigoare, americanii aveau deja o experienta in procedeele necesare ocolirii prevederilor legale si transformarii acestora intr-un avantaj. Viciul, nelegiuirea si coruptia se nascusera cu mult timp inainte, dar cei 14 ani de dupa declansarea prohibitiei au reprezentat o faza deosebita. Noua lege nu a facut altceva decat sa ofere adeptilor si maestrilor crimei organizate prilejuri nevisate de imbogatire, servite in butoaie.

Prohibitia nu s-a abatut pe neasteptate asupra americanilor cu drag de pahar, ci isi pregatise “intrarea in scena” cu mult timp in urma. Acesta este motivul pentru care americanii au acceptat legea aproape fara sa o bage in seama. Adeptii prohibitiei sperau ca va fi inaugurata o “era a gandirii limpezi si a vietii curate” (dupa cum sustinea Liga impotriva carciumilor). Efectul a fost invers: cei 14 ani de prohibitie au reprezentat una dintre cele mai alcoolice perioade din istoria SUA. Milioane de americani, multi dintre acestia putin interesati de consumul de alcool, s-au transformat in petrecareti, producatori de alcool si “purtatori clandestini” de sticle plate.

O natie alcoolica

In istoria Americii a existat o perioada in care s-a baut mai mult decat in cea a prohibitiei. Vreme de 100 de ani, pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, bautura a fost “moneda americana, alaturi de paine si bani,. Primele ordonante coloniale oficiale o numeau “creatia Domnului”. In perioada respectiva, un negru tanar si musculos putea fi achizitionat cu douazeci de galoane de rom, wisky-ul fiind rezervat tranzactiilor cu cereale. O buna parte a economiei coloniale se baza pe producerea si valorificarea bauturilor spirtoase. A bea cat mai vartos era o rutina nesupusa nici unei restrictii. “Toata lumea bea, barbati si femei de toate varstele, indiferent de conditia sociala”, consemneaza o enciclopedie americana. A fost un secol chefliu. Erau inventate tot felul de cocteiluri pline de imaginatie: sfichiul negru (rom cu melasa), diavolul ucigas (gin cu bere), rom-flip (rom, bere si zahar) si sillabub (porto sau madera cu lapte si zahar). Toate amestecurile alcoolice erau servite in localuri de betie, taverne si carciumi sordide, dotate cu alambicuri pentru productia de gin. Cresterea profitului rezultat din afacerile cu alcool a mers in paralel cu transformarea betiei endemice intr-o problema sociala nationala.

Cruciada antialcoolica

In 1840, impotriva acestei stari generalizate s-a dezlantuit o reactie cristalizata intr-o miscare religioasa. Forta propulsiva a fost Biserica Metodista pentru ca, paradoxal, un numar foarte mare de pastori metodisti erau ahtiati dupa bautura (de altfel, numerosi clerici din Noua Anglie au murit alcoolici). Cu timpul, 24 de state au instituit legi prohibitioniste. La inceputul secolului XX, au militat pentru prohibitie Andrew J.Volstead din Minnesota (membru al Camerei Reprezentantilor si autorul Legii Volstead) si senatorul Marris Sheppard din Texas (autorul amendamentului al XVIII-lea). Pana si in Biblie s-au operat cateva schimbari: in loc de “must” a aparut “suc” si in loc de “cana cu vin” s-a scris “turta cu struguri”. Doua dintre cauzele care au dus la adoptarea unui adaos (Legea Volstead) la Constitutia americana erau mai importante: vechiul obicei de a bea fara masura, din vremea pionierilor colonizarii, si puritanismul, parte componenta a psihologiei unei bune parti din populatia Statelor Unite ale Americii. Primul stat care a adoptat masuri prohibitive a fost Georgia (in 1907), urmat de Carolina de Nord, Tennesse, Mississippi, Virginia de Vest si Oklahoma. In 1917, amendamentul al XVIII-lea, privitor la introducerea prohibitiei, a fost adoptat de Senat si de Camera Reprezentantilor, dupa discutii care au durat doar cateva ore. In ianuarie 1919, 36 de state americane, numarul necesar pentru obtinerea majoritatii, au acceptat hotararea Congresului si astfel, la 28 octombrie 1919, Constitutia americana a fost sporita cu un amendament. Legea senatorului Volstea trecuse toate obstacolele, inclusiv peste neasteptatul veto al presedintelui Woodrow Wilson. Au fost putine proteste, dar era prea tarziu. Dupa optzeci de ani de cruciada impotriva alcoolului, “prohibitia a insemnat trantirea unei usi care fusese impinsa putin cate putin decenii in sir”, dupa cum afirma un istoric american.

Profetia falsa

“Legea aceasta va fi respectata in orase si sate, iar acolo unde nu va fi respectata, va fi impusa! Legea spune ca este interzisa fabricarea alcoolului pentru consum. Vom veghea pentru a nu fi fabricat, nici vandut, nici daruit, nici incarcat pe vreun mijloc de transport, pe pamant, sub pamant sau in aer”, sustinea John F.Kramer, Inalt comisar pentru prohibitie. Rareori s-a intamplat ca o profetie sa fie atat de falsa. In foarte scurt timp, chiar si fostele localuri in care se serveau bauturi nealcoolice si cafenelele au inceput sa comercializeze bauturi alcoolice. Lor li s-au alaturat mii de spelunci clandestine, in care se intra printr-o usa situata la subsol si prevazuta cu un vizor, sau erau amenajate in spatele unor pravalii cu fatade nevinovate. In New York, unde functionasera inainte de prohibitie 15.000 de baruri cu autorizatie legala, au aparut 32.000 de baruri clandestine, iar in Chicago s-au deschis mii de carciumi deghizate, baruri ascunse in subsoluri si berarii clandestine, fara sa mai punem la socoteala cateva sute de baruri care si-au continuat existenta anterioara, in dispretul legii. Numeroase reviste publicau articole in care erau explicate diferite mijloace prin care se putea produce alcool in bucatarie, folosind cratite si cazane de rufe. Chiar si in publicatii oficiale, unele tiparite de Departamentul Agriculturii, apareau vechi retete coloniale privitoare la arta de a distila alcool din dovleci, pastarnac si coji de nuca.

Delir bahic

Fabricarea ilicita de alcool si contrabanda cu bauturi spirtoase au luat proportii fantastice. S-au deschis magazine specializate in vanzarea de hamei, malt, drojdie de bere, faina de cereale, tevi de arama, butoiase, dopuri, oale de lut si cazane, adica toate materiile prime si utilajul necesar pentru cei care-si fabricau alcool acasa. Inca din prima saptamana de dupa promulgarea legii, au inceput sa se vanda in toata America alambicuri portabile de diferite marimi, avand o capacitate 1-5 galoane. Mii de locuinte americane s-au transformat in distilerii, fabrici de bere in miniatura si locuri de petreceri bachice, ale caror puncte de atractie erau camerele de baie. Aici se pregatea ginul menit sa intepeneasca limbile si sa arda stomacurile invitatilor. In scurt timp, a aparut un nou obicei in randurile petrecaretilor americani: acela de a bea cat mai mult in cel mai scurt timp posibil. Pe langa tavernele clandestine, tutungii, farmacisti si bacani vindeau gin si wisky cu amanuntul, pe sub tejghea. Multi americani isi procurau de la medicii de familie retete prin care demonstrau ca alcoolul le era necesar in scop medical. Pe masura ce crestea febra alcoolului, varsta initierii scadea in proportie inversa si astfel au aparut baruri clandestine in jurul scolilor si liceelor. Bauturile vandute de traficanti adolescentilor contineau multe substante toxice, chiar amestecuri pe baza de acid sulfuric. Cateva picaturi dintr-o astfel de bautura puteau sa atace chiar si smaltul unui lighean.

“Ucigasul” prohibitiei!

In 1933, americanii se saturasera de “epoca de gandire limpede si de viata curata” si erau scarbiti de toate porcariile pe care le dadusera pe gat timp de 14 ani. Presedintele Franklin D. Roosevelt (in fotografie) a cerut Congresului sa modifice Legea Volstead. In februarie 1933 a fost prezentat Congresului decretul de revocare ce trebuia ratificat de 36 de state. Utah a fost cel de al 36-lea stat care a ratificat decretul. La 5 decembrie 1933, prohibitia si-a dat obstescul sfarsit in mod oficial, iar la miezul noptii a inceput o petrecere frenetica pe tot cuprinsul Statelor Unite. Pana la primele ore ale diminetii, barurile au fost arhipline. Americanii au trait o noapte de carnaval, oarecum ireala, in care au savurat satisfactia de a trage la masea fara teama de a fi arestati sau otraviti cu cine stie ce substante. Femeile se lasau fotografiate in fata barurilor, ridicand paharul pentru toasturi triumfatoare. Pana si agentii de politie erau prea preocupati sa-si consume portia lor de alcool autorizat pentru a mai fi preocupati cu arestarea scandalagiilor. Chefliii isi aduceau aminte cu nostalgie de riscurile si pericolele prin care au trecut, precum si de stratagemele pe care le-au inventat pentru a bea un paharel de wisky contrafacut. Singurii care nu sarbatoreau erau gangsterii care pierdeau prin ingroparea prohibitiei principala lor sursa de venituri.

Alcool “spalat” in sange!

Traficantii de bauturi alcoolice obtineau venituri anuale de 4 miliarde de dolari, dezvoltand cea mai mare industrie din America. Orasele au intrat in stapanirea a circa 50 de bande de contrabandisti si criminali, care actionau in complicitate cu autoritatile. Ciocnirile sangeroase intre bande s-au inmultit; numarul crimelor din Los Angeles era mai mare decat al celor savarsite in intreaga Anglie (ca sa nu mai vorbim de cele savarsite de banda lui Al Capone in Chicago). Cei care luptau pentru un regim “uscat” incercau sa se convinga ca prohibitia functiona. “Rezultatele sunt cu totul remarcabile. (…) In general, oamenii, atat strainii cat si ceilalti, au acceptat cu seninatate noua lege, si cei care se dedau acum traficului clandestin cu bauturi alcoolice constituie o minoritate neglijabila”, afirma un naiv: Inaltul comisar Roy A.Hayness. In realitate, intr-un singur an de prohibitie s-au consumat in SUA 200 de milioane de galoane de bauturi spirtoase tari, 684 de milioane de galoane de bere si 118 milioane de galoane de vin!

Sclavii beau “Dezbraca-la-piele”

Indeosebi romul (prescris de medici) era sorbit in toate casele, de dimineata si pana seara, si aproape nu se stia ce inseamna copilasi care sa planga, fiindca acestia stateau in leaganele lor, in permanenta buimaci din cauza dozelor de opiu amestecate cu rom care li se dadeau. In Sud, alcoolul de menta era o bautura luata la desteptare, la fel cum se bea astazi sucul de portocale, deoarece se considera ca invioreaza si intareste organismul. Alcoolismul era atat de generalizat (…) incat imbiba de beatitudine caracterul natiunii. Pana si puritanii, care tunau si fulgerau impotriva tuturor placerilor trupesti ce puteau fi interzise in mod practic, nu combateau acest aliment de baza, desi in mod formal condamnau betia. Oricum, ei insisi beau la fel de zdravan si aveau acelasi entuziasm, ca si oricare alt cetatean. Ginul si rachiul de mere, sau Fulgerul din Jersey (cunoscut sub porecla populara de “Prapadul albastru” sau “Dezbraca-la-piele”) erau bauturile obisnuite ale sclavilor si servitorilor . Kenneth Allsop.

Bilant tragic!

In 1920, 282.000 de persoane au fost arestate pentru alcoolism l In 1924, 664.000 de persoane au fost arestate pentru acelasi motiv l 230.000 de americani au fost condamnati la 33.000 de ani de inchisoare pentru incalcarea prohibitiei l 35.000 de oameni au murit din cauza bauturilor spirtoase otravitoare, mii de oameni au orbit sau au ramas infirmi din pricina unor leziuni ale sistemului nervos l Legea prohibitiei a contribuit la raspandirea coruptiei si criminalitatii l Pierderile materiale produse de gangsteri populatiei SUA sunt apreciate la 12 miliarde de dolari pe an (cat venitul national al Germaniei in 1925, n.red.) l Cercetatorii au semnalat ca anii de prohibitie au contribuit la raspandirea deprinderii de catre natiune de a consuma bauturi alcoolice l In 1960, aproximativ 4% din populatia in varsta de peste 20 de ani erau alcoolici. - Raportul Comisiei guvernamentale Wickersham

Ioan BOTIS





* Sarbatoarea tehnologiei maramuresene
Ce IT&C!

Un weekend pentru IT. Saptamana trecuta a avut loc a patra editie a expozitiei IT&C. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comert si Industrie Maramures si a adus in atentia baimarenilor noutatile din domeniu. Cele opt firme participante si-au prezentat ofertele in IT si subdomenii.

Cei interesati de tehnologia informatiei, comunicatii, calculatoare, software s-au bucurat din plin de weekend-ul trecut. Camera de Comert si Industrie Maramures si firmele Programming Pool Romania SRL si Grup Bit au organizat o expozitie dedicata IT-ului maramuresean. Sponsorii manifestarii au fost Romania Data Systems SA (RDS RCS) si Delmar SRL. Cei 600 de mp acordati expozitiei au cuprins standurile a opt firme din judet, care au avut ocazia sa-si expuna produsele si serviciile. Baimarenii care au participat la expozitie au cunoscut cele mai tentante oferte pentru calculatoare, imprimante, telefoane sau consumabile si alte produse din domeniu. Camera de Comert si Industrie Maramures a organizat manifestari dedicate acestui domeniu, inca din 1992. “Am ajuns la a patra editie a expozitiei IT&C, prima fiind organizata in 1992 cu firme din Ungaria si se axa in special pe telefonia mobila (traiam atunci o revolutie a telefoniei mobile – traditia s-a intrerupt deoarece, dupa cea de-a treia editie, a devenit o componenta a expozitiei Rivulus Dominarum, transformandu-se in salonul de informatica)”, a spus Gheorghe Marcas, presedintele Camerei de Comert si Industrie Maramures.

Calendarul expozitiei

Anul acesta manifestarea s-a desfasurat pe trei paliere (unul expozitional, care cuprindea expozitia propriu-zisa, in timp ce celelalte au avut o dimensiune mai mult teoretica decat practica). Cea de-a doua componenta a expozitiei au constituit-o mesele rotunde, seminariile interactive si dezbaterile. Se pare ca aceasta componenta a atras in special cadrele didactice specializate in domeniu, dornice de a descoperi ultimele noutati. Din cadrul acestei manifestari nu au fost exclusi elevii si s-a dorit promovarea acestui domeniu in randul lor. In prima zi a expozitiei a avut loc un dialog interactiv, in cadrul caruia s-a prezentat un mini proiect educational pe componenta informatica. O alta masa rotunda dedicata tinerilor a avut loc sambata, in cadrul caruia temele de dezbatere au fost “Ce asteapta angajatorii de la noi?” si “Cum sa ma pregatesc in timpul Universitatii”. Aceste teme au fost moderate de Dan Borlan, student in anul IV la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Matematica Informatica. Organizatorii au dorit ca prin intermediul acestor discutii sa se creeze parteneriate intre tinerii atrasi de domeniul IT-ului si firmele prezente la manifestare. Intrarea a fost libera, fiecare baimarean avand sansa sa se bucure de discutiile, seminariile si prezentarile de produse organizate pe parcursul celor patru zile de sarbatoare.

Mihaela MIHALEA





* Marturiile arheologice ale Maramuresului
Drumul de sub pamant spre tipar

Muzeul judetean Maramures a editat de curand, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor si al editurii NEREAMIA NAPOCAE, primul volum dintr-o serie intitulata Colectii muzeale. Aparut in conditii grafice exceptionale, volumul Marturii arheologice reuneste in mod fericit informatiile destinate publicului larg, dar si specialistilor in domeniu, cu reproduceri ale unor piese reprezentative aflate in colectiile muzeului. Textul volumului Marturii arheologice este semnat de Carol Kacsó, seful sectiei de Arheologie din cadrul Muzeului judetean Maramures si cuprinde numeroase informatii despre istoricul colectiei de arheologie, care dateaza de la inaugurarea Muzeului din Baia Mare, o colectie care a cuprins in trecut si piese egiptene, grecesti si romane, precum si o trecere in revista a cercetarilor arheologice desfasurate de-a lungul timpului in Maramures.

Donatii, achizitii, descoperiri

Muzeul detine numeroase piese preistorice (din neolitic si epoca bronzului) si piese medievale (monede, opaite de lut, unelte de miner, ghilele, arme si ceramica). Unele dintre acestea reprezinta rodul unor campanii de sapaturi, altele au fost donate sau achizitionate de la diferite persoane (Gyula Schönherr, Ioan Mihály de Apsa si Gy. Kovács). Unul dintre primele tezaure intrate in colectia muzeului este cel descoperit acum 100 de ani pe Valea Borcutului, reprezentat de un vas ceramic ce continea o pereche de butoni dubli, un inel, un ac de par, o lingura si doua monede. Deosebit de important este faptul ca tiparul sigiliului orasului Baia Mare servea drept capac pentru vas. Probabil tezaurul a fost ascuns in 1567, cand orasul a fost ocupat de Ioan Sigismund. In 1965, in centrul istoric al orasului, a fost descoperit un important tezaur monetar: un vas de lut care continea 1000 de monede de aur, dintre care au fost salvate 991 de piese (monede medievale din Transilvania, Ungaria, Austria, Boemia, Carinthia, Tirol, Breslau, Danzig, Florenta, Parma, Venetia, Savoia, Prusia, Turcia si cateva imitatii dupa tetradrahmele macedonene sau dupa un solidus roman). De-a lungul timpului, colectia muzeului s-a imbogatit cu piese care apartineau unor tezaure monetare medievale descoperite la Remeti pe Somes, Baia Mare, Cetatele si Coruia. Un moment important l-a constituit inceperea sapaturilor arheologice la Lapus (in 1967), unde exista o importanta necropola tumulara de epoca bronzului, ce a cunoscut doua faze de evolutie. “Au fost scoase la lumina cantitati exceptionale de materiale arheologice: ceramica, obiecte de lut ars, piese de metal (bronz, aur, fier), os si piatra si au fost facute observatii cu privire la ritul si ritualul de inmormantare practicat”, afirma Carol Kacsó. Tot din epoca bronzului dateaza depozitul de la Bogdan Voda, unul dintre cele mai mari descoperite in nordul Transilvaniei (celturi, topoare, seceri, spade, varfuri de sageti, pumnale, cutite, lame de ferastrau, bratari, pandantive s.a.).

Ioan BOTIS





* Natiune, naratiune, fictiune
Speranta de viata

Onisim Pogor, moldovean pogorat din Afumatii din Balta tocmai in Maramures, a aflat cu stupoare ca aici, langa marele oras al intemeietorilor Moldovei, speranta de viata este mai redusa cu 2,2 ani, din cauza emisiilor in atmosfera de dioxid de sulf, plumb si cadmiu, pe scurt, din cauza fumului, cum ii explicase lui un vecin cu care legase relatii de buna vecinatate si prietenie, pe baza de horinca de pere puturoase. Cum Onisim era holtei, tanar pensionar, isi programase toata “speranta sa de viata” pe ani, luni, saptamani si chiar zile (fara ziua de joi, care-o petrecea intotdeauna cu vecinul sau, degustand horinca, ce, la randul ei, era impartita, tot dupa speranta de viata, in butoaie, oluri, damigene si “sticle de plastic”). Si acum, din cauza acestui fum, toate calculele sale s-au dat peste cap, toata viata lui ordonata ca la carte si-a pierdut sensul. In aceasta situatie, Onisim a dat iama si-n colectia de horinca ordonata “dupa speranta de viata”, golind recipientele pentru 2,2 ani, ca viata sa-si intre in normal. Intre o damigeana si-o sticla, Onisim isi mai aducea aminte de povestile despre fum, din satucul lui linistit, Afumatii din Balta. Acolo se spunea ca fumul rugului de sacrificiu sau fumul de tamaie face legatura intre pamant si cer, fiind un omagiu adus divinitatii. Este, in acelasi timp, un agent purificator ducand mai departe puterea focului care l-a generat. Fumigatiile de tot felul sunt nelipsite in riturile de purificare la toate popoarele lumii. La romani, aceasta putere de-a alunga spiritele rele, o gasim pana si-n zicale: “fuge ca dracul de tamaie”. Fumul inecacios e considerat, la noi, o inventie a Diavolului: “Dumnezeu cand a facut focul, diavolul de ciuda a starnit vant si a inceput a arunca la frunze si la gunoi in foc si indata s-a facut fum” (E. N.-Voronca). In folclorul tuturor popoarelor, fumului i se rezerva functia magica de a feri de nenorociri si primejdii de tot felul: de boli, de manii ale cerului, de duhuri rele. Pe de alta parte, fuiorul de fum ce se ridica de la pamant catre cer, semnifica sufletul ce paraseste trupul, fiind in felul acesta, legat de cultul stramosilor si de zeii ceresti. Cuvantul sfara – “miros greu de fum”, pe care il intalnim in expresia a da sfara in tara – “a da de veste”, se refera la vechiul sistem de semnalizare a unui pericol prin stalpii de fum ai focurilor aprinse pe culmi. Dar impreuna cu regionalismele sfarog – “lucru uscat, intarit din cauza caldurii” si a se sfarogi – “a se usca, a se scoroji” sunt legate etimologic de zeul focului si al Soarelui la vechii slavi, Svarog (I. Evseev). Fumigatiile au reprezentat o forma de sacrificiu pentru zei si stramosi, dar si un mod de aparare si purificare, practicat la marile sarbatori: prin fumul focului viu se treceau turmele de Sangiorz; de Mucenici sau de Sfantul Dumitru se aprindeau focuri peste care sareau tinerii, in scop de purificare. Cu o carpa aprinsa in mana, gospodina inconjura casa, ca sa preintampine pericolul serpilor sau alte lighioane. Cum tocmai terminase inca un ol de horinca, Onisim se lasa in grija somnului si visa cum in gradinita stia poezia aceea frumoasa: “Fata fierarului face fasole frecata fara foc, fiindca focul face fum…”

Emanuel LUCA







* Ministerul “a uitat” de manualele pentru minoritati
Scoala fara carte!

Ati uitat de manuale! Dupa mai bine de o luna de la inceperea scolii, manualele pentru minoritati intarzie sa apara. Daca elevii maghiari din Maramures au primit manuale doar pentru clasele V-VIII, pentru ucrainenii maramureseni nu s-a repartizat nici macar un manual!

In 15 septembrie toti elevii, fie ei romani, maghiari sau ucraineni au pornit spre scoala. Daca pentru romani s-au mai gasit manuale pentru umplutul ghiozdanelor, elevii de alta nationalitate s-au intors de la scoala cu ghiozdanul gol. Chiar daca a trecut mai mult de o luna de la inceperea scolii, problema nu s-a remediat. “Inspectoratul Scolar Maramures a centralizat comenzile scolilor cu predare in limbile minoritatilor, iar aceste date au fost trimise catre Minister. Din totalul de comenzi, doar 2% au fost manuale in limbile minoritatilor. In momentul de fata, elevii care invata in limbile minoritatilor folosesc manualele de limba romana (!) pana la onorarea tuturor comenzilor”, a spus Elisabeta David, inspector scolar general adjunct. Si astfel ajungem la o practica incetatenita in institutiile romanesti, respectiv aruncarea pisicii moarte in alta gradina. Inspectoratul, a transmis comanda ministerului, care a transmis-o editurilor. Conform acestui rationament vina o poarta editurile, care nu au tradus la timp manualele. Mai exista un singur amanunt. Lista cu manulele aprobate de minister pentru a fi traduse in limbile minoritatilor a ajuns in teritoriu abia la sfarsitul lunii iulie! Pana s-au realizat listele, pana le-a centralizat inspectoratul si le-a trimis la minister, de acolo s-au trimis la edituri, a inceput scoala.

Asteptam

Directorii scolilor cu predare in limbile minoritatilor asteapta manualele intarziate. “Noi intampinam probleme la liceu. Conform legii, elevii claselor a IX-a si a X-a au dreptul la manuale gratuite. Anul acesta am primit doar pentru limba si literatura maghiara. Dar inca asteptam.”, a spus Vlaicu Susana, directorul Liceului Teoretic “Nemeth Laszlo”. La liceul ucrainean din Sighetu Marmatiei elevii invata din... traducerile profesorilor! “Noi nu am primit nici macar un manual in limba ucraineana. Profesorii nostri traduc subiectele din manualele in limba romana! Nu am primit manuale pentru elevii din clasele I-IV sau V-VIII, pentru liceu nici atat. Profesorii mai au indrumatoare sau culegeri in limba ucraineana, dar pentru elevi nu avem nimic”, a spus Teodor Popovici, directorul Liceului ucrainean “Taras Sevcenko”. Desi se stia ca scoala incepe pe 15 septembrie iar ministerul si-a asumat raspunderea de a asigura manualele si pentru invatamantul in limbile minoritatilor, cartile nu au ajuns pe bancile elevilor nici acum. Probabil cei din minister au fost prea ocupati cu acordarea subventiilor pentru camin, a banilor pentru liceu sau a altor pomeni electorale, pentru a se ocupa de probleme mai putin importante, cum ar fi manualele.

“Pentru anul acesta nu ne-au trimis inca nici un manual! Nici pentru I-IV sau V-VIII, pentru liceu nici atat. Profesorii se descurca cum pot, traduc din manualele in limba romana, sau mai folosesc culegeri si indrumatoare. Dar pentru elevi nu avem nimic. Mai xeroxam materialele traduse de profesori. Astfel mai au elevii de unde sa invete acasa.” Teodor Popovici,
directorul Liceului “Taras Sevcenko”





* Culti ši desculti
Cazuti in...cascada

Culti au fost, desculti au ramas. Nu ca nu stiu sa raspunda, problema lor este ca ii surprindem in cele mai inoportune situatii. De data aceasta intrebarea a fost una cu alternativa, poate-poate apare si un raspuns corect. “Care este cea mai inalta cascada din lume si care este cel mai lung fluviu?” “Nu va pot raspunde. Sunt acum intr-o sedinta la Satu Mare. Ma intrebati acum din geografie... Nu mi se pare normal. Mai bine intrebati-ma de probleme de serviciu. Nu ca nu stiu. Le stiu pe toate. Dar acum nu-i locul. Ma scuzati”, a dres-o Nicolae Boitor, director adjunct al DPC Maramures, cu atributiuni de conducere. Adica directorul DPC. Si sa mai zica cineva ca nu e bun de director. De politician, nici nu mai incape vorba. “Le stie pe toate”, dar nu se ocupa decat de probleme de serviciu. Zau, domnule Boitor, credeti ca faceti fata unei provocari de acest gen? Avand in vedere soarta predecesorului dumneavoastra poet... Noi nu ne-am prinde. “Cascada Niagara din Canada. Dar asta nu are nici o legatura cu functia de director. Si nu tin sa apar in ziarul dumneavoastra. S-au scris numai lucruri rele. Mai departe nu stiu... Si chiar daca as sti, nu as raspunde. La revedere!”, a iesit la rampa anonima din spatele afacerii Prodaliment, Doina Dragusan, actualul director al SC ROMARTA SA. Eh, aici avem pareri diferite. Spre deosebire de dumneavoastra, noi tinem sa apareti in ziarul nostru. Cat despre viitoarele intalniri, va pregatim o surpriza. Marian Ovidiu Pop, liderul de sindicat al profesorilor maramureseni, si-a adus aminte de orele de geografie din gimnaziu, cand spera din toata inima sa nu fie el cel ascultat. In saptamana asta, catalogul s-a deschis la P. Pacat, nu am avut de ales. “Aoleo! Niagara. Cred. Nu ma am cu geografia. Sunt profesor de matematica, iar geografia si chimia nu mi-au placut niciodata. Cel mai lung fluviu... Nilul. Nu stiu cum am raspuns”, a incercat Pop. Cel mai aproape ati fost cu Nilul, asta doar pentru ca este al doilea fluviu ca lungime, dupa Amazon (peste 7.000 km.). Insa la cascade, nici pe departe. Niagara o fi celebra, dar are doar 50 de m, in timp ce Angel (intre Venezuela si Guyana) este inalta de peste 1 km.

Ciprian DRAGOS










* INTERVIU - Nicolae Manolescu, profesor universitar, istoric si critic literar
Omul-Biblioteca

In introducerea cartii sale Cititul si scrisul, cel mai apreciat critic literar roman din ultimele decenii, Nicolae Manolescu, isi plaseaza viata sub semnul replicii lui Sartre: “Mi-am inceput viata asa cum fara indoiala mi-o voi sfarsi: in mijlocul cartilor”. Poate de aceea Manolescu considera ca a avut, in general, o relatie buna cu cuvintele si una mult mai proasta cu imaginile.

Carte de vizita

S-a nascut la Ramnicu-Valcea, intr-o familie de profesori. Scoala medie a facut-o la Sibiu si Ramnicu-Valcea, dupa care a urmat cursurile Facultatii de Filologie din Bucuresti, absolvita in 1962, dupa ce a fost exmatriculat un an, pe motiv de... dosar! A sustinut ani in sir cronicile literare saptamanale din “Contemporanul” si “Romania literara”, analizand fenomenul literar contemporan. Dupa anul 1989, a intrat in viata politica. Cele mai reprezentative carti ale sale sunt: “Arca lui Noe”, “Istoria critica a literaturii romane”, “Literatura romana postbelica”, precum si monografiile despre Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu si Mihail Sadoveanu. In prezent, este profesor universitar la Bucuresti. Nicolae Manolescu este doctor in litere.

Sansa unui dialog cu Nicolae Manolescu mi s-a ivit intr-o vara in care cunoscutul critic si istoric literar a sosit pe taram maramuresean, la Copalnic-Manastur.
Reporter: Ce v-a determinat sa deveniti critic literar?
Nicolae Manolescu: Nu stii niciodata ce e determinant si ce e intamplator in alegerea unei profesiuni. In liceu si facultate, imi inchipuiam ca voi deveni prozator. Apoi, deodata, cu putin timp inainte de examenul de licenta, profesorul meu de literatura, care era si directorul celei mai importante publicatii culturale din anii ’60 ai secolului trecut, George Ivascu, mi-a propus sa scriu in “Contemporanul” articole de critica literara. Pe negandite, m-am consacrat criticii. Am tinut cronica literara a revistei lui George Ivascu din 1962 si pana in 1971, apoi l-am urmat pe directorul “Contemporanului” la “Romania literara” si am continuat cronica pana in 1992, dupa moartea lui, cand eu insumi devenisem director. Necesitate? Hazard? Cine stie daca am scris critica fiindca o aveam de la inceput in sange, cum se spune, ori daca faptul de a o fi scris mi-a hotarat vocatia si destinul.
Rep.: Ce parere aveti despre opinia potrivit careia critica literara si activitatea criticului literar este inutila?
N.M.: Critica literara este absolut necesara in orice literatura moderna. Nu se poate fara ea, cum nu se poate, ca sa fac o comparatie utila, fara o clasificare zecimala in marile biblioteci. Va dati seama ce ar fi o biblioteca fara un criteriu de ordine? Ar fi un depozit in care ar intra carte dupa carte si in care nici o carte n-ar putea fi gasita, decat din pura intamplare, un depozit despre care n-am sti niciodata ce contine. Oricat de simpliste ar fi astfel de analogii, ele ne dau o idee relativ corecta despre necesitatea criticii. Ca sa nu mai spun ca, in lipsa criticii, n-am sti cum si ce citeau cei dinaintea noastra. O importanta stafeta culturala s-ar pierde.

Despre esecul lui Pruteanu

Rep.: Ce parere aveti de invazia cuvintelor din limba engleza in limba romana, invazie pe care o combatea cu atata vehementa domnul George Pruteanu?
N.M.: Limba este un organism viu, in dezvoltare, in schimbare, care uneori mai si piere (limba galilor, limba dacilor, limba latina au pierit la un moment dat, lasand sau nu urme importante). Reglementarea in domeniul limbii vii este o chestiune foarte delicata. Francezii au lasat vreme de secole pe seama Academiei lor la defense et l’illustration de la langue, adica protejarea limbii. Astazi, in plin proces de globalizare, e greu sa mai oferi protectie unei limbi sau alteia. Puterea caracterului normativ e tot mai mica si se reduce la ortografie si la alte cateva domenii. George Pruteanu si-a inchipuit ca poti opri invazia anglicismelor. N-o poti opri. Nu exista vamesi si politisti de frontiera lingvistica. El a uitat, se vede, ca limba noastra literara, aceea care doreste s-o apere de straini, s-a format la inceputul secolului al XIX-lea prin import masiv de frantuzisme. Sa ne imaginam o clipa ca in batalia dintre junii care invatau la Paris si veneau in Principate cu bagajele pline de cuvinte si expresii frantuzesti si tombaterele, adica batranii crescuti la scoala grecismelor fanariote si a slavonismelor, ar fi castigat acestia din urma. Probabil ca am fi scris pana in ziua de astazi cu slove, adica chirilice, si peste jumatate din lexicul actual nu ar fi existat.

Gustul lecturii

Rep.: Majoritatea elevilor percep limba romana ca pur si simplu o disciplina pe care trebuie sa o studieze pentru examenul de capacitate sau pentru bacalaureat. Cum ati starni interesul elevilor pentru literatura inteleasa ca arta?
N.M.: Le-as spune doua lucruri. Mai intai, ca a citi literatura nu e obligatoriu. Probabil mai mult de nouazeci de procente din populatia planetei se compune din oameni care n-au citit nici un roman si nici o poezie, unii nici macar la scoala. Si care traiesc totusi destul de impacati cu ideea asta. Al doilea lucru este ca viata fiecaruia dintre noi e cu mult mai saraca in intamplari si cunostinte decat credem, mai ales in adolescenta, si ca literatura ne permite accesul la o lume care ne imbogateste emotional si ne pune in relatie cu personaje interesante, despre care putem afla incomparabil mai multe, pe care le putem cunoaste cu mult mai bine decat pe cel mai bun prieten, decat chiar pe parintii sau pe copiii nostri. Oricine poate refuza sa-si petreaca cateva ore din timpul saptamanal in compania cartilor. Dar fiecare e dator sa incerce si, daca nu-i place, sa renunte. Eu imi pun nadejdea in faptul ca, odata prins, gustul lecturii face din tine un cititor.

Optiuni si argumente

l Nietzsche sau Sartre?
Nici unul.
l Sentiment sau ratiune?
Ratiune, desigur.
l Idealism sau pragmatism?
Idealism.
l George Calinescu sau Tudor Vianu?
Cu siguranta, Calinescu.
l Teatru sau film?
Nici una, nici alta.
l Queen sau The Scorpions?
Nu-mi place sa ascult decat muzica simfonica sau de opera.

Ruxandra PASCA