CULTURA/REPORTAJ

* Langa Timisoara, intr-un satuc uitat de lume, doi tineri redau Speranta
Plantele care inving Boala

* Cantece de lup si alte istorisiri
Au venit chinezii!

* Natiune, naratiune, fictiune
O Romanie curata…

* Iata vin alegatori
Cine rade la urma?

* Genialul GAZETEI in informatica
INTRE CALCULATOR SI LIDIA

* Pe Valea Ronisoarei, dincolo de “Coasta”
Fosta mosie a lui Stan

* Premiera in spatiul ex-comunist
Un premiu si un festival

* Langa Timisoara, intr-un satuc uitat de lume, doi tineri redau Speranta
Plantele care inving Boala

Semlacu Mare, unde locuiesc acum Cristina si Gabriel Aosan, este la 500 de kilometri de Baia Mare, aproape de Timisoara. La prima vedere, e distanta mare. Si nici drumurile din aceasta parte de tara nu te indeamna sa pornesti in vilegiatura. Cu toate acestea, pragul casei celor doi tineri este trecut de multa lume. Cei mai multi vin aici pentru Speranta.

Pentru a fi cat se poate de exacti, trebuie sa spunem ca numai Gabriel s-a nascut in Maramures. Si pentru a intelege si mai bine povestea noastra, o sa o luam pas cu pas.

Cristina

S-a nascut in Capitala, intr-o perioada in care a avea ”buletin de Bucuresti” reprezenta visul oricarui roman dornic de afirmare. Din fericire, a avut un bunic in Vrancea, unde isi petrecea vacantele. Vacante adevarate, cu drumetii pe munte, cu flori culese de prin poieni insorite, cu povesti despre vrajitoare si descantece. Asa ca in fiecare an, intoarcerea in prafuita metropola era din ce in ce mai trista si cate o parte din sufletul Cristinei ramanea aninat pe dealurile Vrancei. 1989 a gasit-o pe Cristina studenta la Medicina. I s-a parut ca Liga Studentilor de la Universitatea Bucuresti reprezinta cel mai bine interesele tinerilor, si iat–o inregimentata. In acele zile de speranta l-a cunoscut pe Gabriel.

Gabriel

Ce lucru poate fi mai bun pentru un copil de oras decat bunici la tara? Si Gabriel ii avea. Vacante in Baia Mare? Nici vorba! La Baita, la curte, la animale, la prieteni, intr-un cuvant - la bunici. De mic, Gabriel s-a simtit legat de pamant. A ales Facultatea de Mecanica Agricola din Timisoara, unde era in fatidicul decembrie 1989. Firesc, a urmat Liga Studentilor din Timisoara si, apoi, in drumurile prin Bucuresti, s-a intalnit cu Cristina. Cum a aprins calmul morosan inima bucurestencei nu mai are nici o importanta. Important este ca, la fel ca pe vremea haiducului Pintea, Gabriel a vrut sa-si fure aleasa inimii. ”Eu am fugit, ca sa ma las furata!”, ne-a spus zambind Cristina. A urmat o nunta ca-n povesti, care nu era decat primul pas pentru o viata fericita.

Gasirea drumului

Dupa cinci ani de directorat in cadrul Primariei Timisoara - trei ani a condus Directia de Relatii-Comunicare si doi ani Directia Administrativa - Gabriel s-a retras in Semlacu Mare, unde Cristina era medic. Nu naveta zilnica pe care o facea din Timisoara a fost grea pentru tanara doctorita in primii ani, ci faptul ca nu reusea sa-i convinga pe oamenii din cele patru sate (Butin, Percosova, Semlacu Mare si Semlacu Mic) ca nu o sa plece. Incet-incet, neincrederea oamenilor s-a topit vazand incapatanarea cu care doctorita venea iarna, imbracata in bundita, peste care avea o salopeta de tanchist, apoi o haina de tanchist, pentru ca cei 15-20 de kilometri care trebuiau batuti zilnic cu sareta pentru a ajunge la bolnavi nu puteau fi facuti altfel iarna. Cel mai important semn pentru oameni ca cei doi vor ramane a fost momentul in care au renovat dispensarul. Atunci s-au impacat: aveau doctorita! A sosit momentul sa va spunem de ce sunt atat de deosebiti acesti doi oameni. In primul rand, pentru ca sunt curati. Nu i-a lovit ciuma imbogatirii peste noapte, ci i-a atins dorinta de a ajuta oameni. Gabriel a renuntat la tot ce facuse pana atunci si a urmat visul pe care-l aveau amandoi: sa aline suferintele oamenilor. De primavara pana toamna, Gabriel bate dealurile din jur si aduna plante medicinale. ”Sunt zile in care fac si 30 de kilometri. Intr-un an adun cam sapte tone de plante uscate. Nu e usor, dar e frumos. Uneori, trebuie sa te duci intai in recunoastere, sa vezi unde cresc plantele. Pe dealurile astea se gasesc plante care, de obicei, cresc numai la altitudini mai mari. Ce nu se gaseste, cumparam de la oameni care, ca si noi, le culeg din alte parti.”

”Bujacurile”

Ati inteles: Cristina si Gabriel Aosan propun terapii alternative. Totul a plecat de la credinta lor ca ”suntem cu putin mai prejos decat ingerii” si ca ”intr-o viata normala, ne putem vindeca singuri, solutia e in noi”. Am spus ca propun terapii alternative, dar asta nu inseamna ca le vara pe gatul pacientilor. ”Nu toata lumea accepta ideea ca se pot rezolva probleme grave de sanatate prin dieta sau terapie cu plante sau produse apicole. Am pacienti care prefera medicamentatia clasica. La inceput, unii localnici spuneau ca umblu cu (plante medicinale, n. red.) care nu pot rezolva mare lucru. Din experienta ne-am dat seama ca nu trebuie sa facem o munca de convingere cu oamenii. Daca incerci sa le impui un astfel de tratament, nu vor reusi. Dorinta de a urma un asemenea tratament trebuie sa fie a lor. Atunci exista rezultate. Am tratat pacienti care sufereau de diabet. In doua luni de zile, cantitatea de insulina care trebuiau sa si-o injecteze a scazut la jumatate. Si asta datorita faptului ca tratamentul a ajutat organismul sa se regleze si sa reinceapa sa produca el cantitatea de insulina necesara. Noi nu facem minuni. Oamenii singuri invata sa traiasca asa cum trebuie.”

Vinovatii fara vina

Cine e vinovat ca ne imbolnavim si ducem in spate tot felul de suferinte? Era mai mult o intrebare retorica pe care le-o adresam celor doi, in timp ce ne pregateam sa ne asezam la masa. Cu oarecare sfiala, dupa ce s-au uitat unul la celalalt, Cristina si Gabriel au spus incet, de parca le era teama sa nu supere pe cineva: ”Noi. Mancam tot felul de lucruri care nu sunt firesti pentru organismele noastre. Introducem in organism tot felul de substante chimice care nu pot fi asimilate si care ne strica echilibrul. Sau nu avem grija de programul zilnic. Intre 10 seara si 12 au loc in organism tot felul de procese de refacere. In loc sa dormim in perioada asta, sa ajutam organismul sa-si revina, ne uitam la televizor. Pe vremuri, se spunea la ora 10 seara la tv. Acum se spune . Ne indepartam de lucrurile naturale si preferam tot felul de ciudatenii.” E drept, dar acelea sunt pe rafturile de la magazin. Si sunt mai ieftine. Dar, in final, platesti mai scump. Uneori, cu viata.

Credinta, speranta si sanatate

Ce boli pot fi tratate prin terapiile propuse de voi?, i-am intrebat pe Cristina si Gabriel si ma pregateam sa notez o lista lunga de boli, alaturi de tratamentele recomandate. Nu a fost asa. Cristina se ocupa de oameni, nu neaparat de boli. Diabetul, spre exemplu, are un tratament in cazul unei persoane si alt tratament in cazul alteia. Pacientul care vine la Cristina trebuie sa se inarmeze si cu rabdare. ”O consultatie poate dura si trei-patru ore. Fiecare pacient este diferit. Pe langa analizele cu care vine pacientul, trebuie sa discut cu el si sa vad care este stilul lui de viata. Am avut cazuri in care oamenii au venit la mine cu un diagnostic pus de ani de zile, faceau tratament pentru acea boala si, de fapt, nu sufereau de boala respectiva. E vorba de diagnostice puse in urma tratarii superficiale a bolnavului. Uneori, bolnavii imi spun ca nici nu se discuta cu ei. Diagnosticul este pus numai pe baza analizelor si a informatiilor pe care medicii le obtin din acestea. Eu cred ca fiecare om trebuie sa beneficieze de atentie. Nu exista doi oameni identici si nici doua tratamente la fel. Fiecare tratament trebuie personalizat. Numai asa poti obtine rezultate”, spune, fara a dori sa acuze pe nimeni, Cristina. In final, mai vrem sa stim ”ingredientele” care fac tratamentele Cristinei atat de eficiente. E simplu: credinta in Dumnezeu, speranta si dorinta de a te vindeca. Si, mai ales, de a ramane sanatos. In asa fel incat drumurile pe care le faci la Semlacu Mare sa fie spre niste prieteni dragi, nu spre doctori. Prieteni care pot fi si sunati la telefoanele 0788-40.41.30 (Gabriel) si 0788-41.19.41 (Cristina).

Vioara a invins cancerul!

Vioara are aproape 70 de ani si locuieste in Semlacu Mare. In urma cu trei-patru ani a cazut la pat. Cand s-a dus la medic, nu se mai putea face mare lucru pentru ea: cancer, in faza de metastaza. A facut o operatie, i s-a extirpat o mare parte a stomacului, splina, care fusese si ea atinsa de metastaza si, in final, medicii s-au declarat invinsi. Au trimis-o acasa pe Vioara, pentru ca nu mai aveau ce sa-i faca. Norocul femeii a fost Cristina. Incet, cu rabdare, tanara doctorita i-a stabilit un tratament de care batrana s-a tinut cu sfintenie. Cele doua luni - speranta de viata cu care Vioara iesise din spital s-au transformat, iata, in ani. Ani in care femeia a revenit la viata. Am fi vrut sa vorbim cu ea, dar nu era acasa. Plecase prin sat cu ceva treaba, ca doar nu e ea, Vioara, femeia care sa stea degeaba. Mai ales acum, de cand e sanatoasa iar. Cei peste 100 de pacienti, din toate colturile tarii, pe care Cristina ii are sub observatie sufera de cele mai diverse boli: diabet, cancer - in diferite stadii, chiar si metastaze -, scleroze in placi, diferite afectiuni hepatice, chiar ciroze, afectiuni reumatice, cardiovasculare, digestive - in cazul ulcerelor s-au obtinut insanatosiri spectaculoase - sau alergii. Sunt doar cateva dintre suferintele de care cei care au apelat la Cristina si Gabriel Aosan au scapat. Nu merita sa fiti bolnavi si nu uitati: nu exista boala cu care sa nu te poti lupta. Mai bine dati un telefon si vedeti cum puteti scapa de suferinta.

Si plantele pot face rau

Vorbind cu ei, ai impresia ca totul e foarte simplu. Te duci la farmacie si cumperi niste ceaiuri si te faci bine. Ei bine, nu e chiar asa. Si plantele pot face rau. Spanzul, care se foloseste in tratarea unor boli grave, contine substante toxice. Daca dozarea nu e corect facuta, excesul poate cauza paralizii. Ceaiul de tei baut timp indelungat poate provoca nevrite. Excesul de sunatoare duce la fotosensibilitate sau la aparitia unor pete pe piele. Sunt numai cateva exemple. Ca sa nu va spunem ca tratamentele facute dupa ureche, pentru ca ”asa am auzit de la vecina sau de la matusa” pot dezechilibra si mai rau organismul si pot face mai mult rau decat bine.

Sperante

Intr-o buna zi, Cristina si Gabriel vor pleca din Semlacu Mare. Nu-i deranjeaza faptul ca primavara si toamna, din cauza ploilor, ”asfaltul” se inmoaie si se transforma in noroi, nici ploile reci sau vanturile care ajung pana la piele. Intr-o buna zi, ii veti gasi undeva prin centrul tarii, ca sa poata ajunge mai usor la ei pacienti din orice colt de tara. ”Deocamdata, mai stam sa invatam. Multe tratamente le-am descoperit noi, studiind efectele pe care le au diferite plante sau produse apicole. Unele le-am testat pe propria piele si le-am recomandat dupa ce am vazut ca dau rezultate”, a spus Cristina. Ce spera Gabriel? Ca intr-o zi, cele 50 de hectare de pamant pe care le are vor fi cultivate cu plante medicinale. Deocamdata, un hectar de cultura de plante medicinale ar costa peste 50 de milioane de lei. Poate, candva, agricultura romaneasca isi va reveni si atunci va putea si el sa-si vada visul cu ochii. Si peste lanurile de plante vor zbura albinele care le vor da celelalte ingrediente de care e nevoie pentru tratament. Pentru ca si asta e un vis al lor - sa-si produca singuri polenul, mierea si propolisul de care e nevoie.

Istorie

In apropiere de Semlacu Mare e dealul Sumigu. Legenda spune ca la baza dealului, pe vremea Mariei Tereza, a fost sapat un tunel care facea legatura cu un depozit de vinuri din Varset. Curiosi, cum le sade bine romanilor, unii localnici au vrut sa vada ce se ascunde acolo. Si-au gasit sfarsitul. Nu se stie exact din ce cauza, dar se presupune ca ar fi fost vorba de gaze cu care s-au asfixiat. Pe vremuri, in zona existau 12 manastiri. Acum, au mai ramas doua. Manastirea Sfantu Gheorghe, unde sunt moaste ale Sfantului Gheorghe si o parte din lantul cu care a fost legat Sfantul Petru, si Manastirea Saraca, unde este o bucata din scoarta stejarului de la Mambri si un deget al Mariei Egipteanca.

Claudia Sitaru



* Cantece de lup si alte istorisiri
Au venit chinezii!

Muzeul de Arta Baia Mare gazduieste pana la inceputul lunii viitoare o expozitie de grafica chineza contemporana. Dorothea Fleiss (project manager), de la Nachvision Gallery, Germania, este cea care a adus la Baia Mare lucrarile de grafica semnate de doi artisti chinezi: Li Wei si Wuriqiefu.

Expozitia a parcurs un traseu european: Paris– Stuttgart–Baia Mare. Este pentru prima data in istoria Baia Mare cand artisti chinezi isi fac simtita prezenta. Manifestarea se incadreaza in programul “Noua colonie internationala de la Baia Mare”, ce isi propune sa aduca artisti straini si, in acelasi timp, sa promoveze artisti baimareni in strainatate. Incepand cu aceasta manifestare, s-a integrat in parteneriat si Universitatea de Nord, prin sectia sa de pictura si arte decorative.

Traditie si modernitate

“Expozitia este o noua fateta a artei chineze contemporane, dominata de efortul de a compatibiliza marea traditie a artei chineze cu modele de limbaj plastic contemporan european”, afirma dr. Tiberiu Alexa, istoric de arta, comisar de expozitie. Lucrarile expuse de cei doi artisti asiatici, dincolo de maniera moderna de exprimare artistica, respecta cele sase canoane ale lui Xie He: vitalitate ritmica, structura anatomica, acord cu natura, armonie a culorilor, compozitie artistica si cizelare, calitati pe care, in traditia chineza, trebuia sa le aiba o opera de arta de inalta clasa. “Sa nu uitam ca o cultura ce se hraneste din credinta intr-un dumnezeu reprezentat ca fiinta personala nu este capabila sa caute realitatea in natura, in timp ce chinezii, lipsiti fiind de aceasta credinta, au putut gasi, deasupra puterii noastre de intelegere, o forma a realitatii in natura”, afirma George Rowley si expozitia lui Li Wei si Wuriqiefu confirma aceasta asertiune.

Li Wei

S-a nascut in 1967, in China. A absolvit Academia Centrala de Arte Frumoase, sectia Pictura. In prezent, este redactor al revistei “Fine Arts” din Beijing si membru al Asociatiei Pictorilor Chinezi. Incepand cu 1988 a participat la numeroase expozitii, lucrarile sale aflandu-se in colectii particulare din China, Hong Kong, Taiwan, Germania si Marea Britanie.

Wuriqiefu

Nascut in 1969, in Mongolia, Wuriqiefu preda din 1994 la Universitatea din Huhhot, China. Printre alte functii, este presedintele Asociatiei Artistilor Plastici din Mongolia Interioara, membru al Asociatiei Artistilor Chinezi si directorul Asociatiei Tinerilor Scriitori si Artisti din Mongolia Interioara. Dintre numeroasele expozitii individuale merita amintite cele de la Huhhot, Takamatsu, Bankok, Hamburg, Paris, Kuala Lumpur si Vancouver.

Ioan Botis



* Natiune, naratiune, fictiune
O Romanie curata…

Avem o tara curata ca si lacrima lui Ovidiu. Baa, ati nenorocit-o! Nu mai vezi barbati frumosi pe strada, imbracati corespunzator… Si fetele astea (ca si la a mea ii dau doua peste cap), numa’ cu niste cusaturi si snururi umbla. Baa, voi sa nu-mi faceti politica in restaurant, ca v-ati facut facultatile in scolile lui Ceausescu si nici nu stiti sa tineti drujba in mana. Io va distrug pe toti! Voi ma auziti? Imi pun carabina pe casa si va impusc pe toti… voi v-ati trezit sa spuneti ca nu face primarul drum? Da’ de ce nu faceti voi? De ce nu veniti cu o lopata din scolile voastre mari? Vai de capu’ vostru… Mie nu-mi dati lectii, auzi? – se rastea incruntat Gheorghe Grasu, privindu-l pe viitorul inginer de la drumuri si poduri ce-si strecurase preventiv, pentru vremuri de restriste, un cercel prin spranceana stanga. Ce dracu faceti voi? Va zvantur pe toti! Nici nu stiti sa va distrati… Ca mai vin si io p-aci si va vad: stingeti becu’ si ziceti ca dansati. Apoi stau o noapte intreaga si nu pricep nimic. Baa, nu s-a alege nimic de capu’ vostru… Pe voi nu va intereseaza, ca plecati in Italia si-n Spania. Duceti-va, da’ nu mai veniti inapoi. Ca n-am nevoie de voi. Io, oricum, am citit mai mult decat tine… Io, am cultura stiintei! Pe mine nu ma duceti voi cu politica voastra. Aici nu merge. Avem o tara asa curata si limpede… numa’ voi o murdariti. Si asa a continuat monologul lui Gheorghe Grasu, om dintr-o bucata, cu origine sanatoasa, bun crestin, lansat intr-un maraton moralizator de pe buza catorva pahare cu bere, in Saptamana Patimilor, in crasma satului ce se muia greoi sub ploaia neincetata din Prier. De buna seama, din cate am inteles eu, discursul sau se inscria in programul mult trambitat de partidul de guvernamant, de a purifica biata tarisoara, facand-o curata, precum… lacrima lui Ovidiu. Si pentru ca satul traditional nu poate trai fara tineri si nu se poate incalzi fara “patura intelectuala”, oratorul incuraja reintoarcerea tinerilor in satele natale cu o platforma electorala democratica, repetand ademenitor: “pun io carabina pe casa si va curat pe toti”. Au trecut sarbatorile si au plecat tinerii satelor inapoi in marile cetati, la inaltele studii, incarcati de proteinele din vin si cozonaci si insufletiti de sfaturile primite in zilele acelea ploioase de primavara timida. Multi se vor intoarce, caci nimic nu este mai dulce decat gustul glontului din satul natal. Si, mai tarziu, vor pricepe si vorbele invatatului din Rotterdam, ca “doar prostia incetineste scurgerea tineretii si alunga nesuferita batranete” si vor pune mana pe drujba…

Emanuel Luca



* Iata vin alegatori
Cine rade la urma?

Strigare mare s-a facut peste biata tarisoara si toti cei care mai stiu a-si desena pe fata umbra de zambet, in aceste vremuri de restriste, s-au adunat marti, 13 aprilie, la ceas de mare taina in Casa de Cultura din Viseul de Sus, spre a-i invata pe cetatenii urbei sa rada. Sub inaltul patronaj al vistiernicului de zambete Lucian Perta si al presedintelui Uniunii Epigramistilor din Romania, Daniel Corbu, confruntarea umoristilor a inceput, cu sageti veninoase (dar cam tocite) la adresa viitorilor alesi ai patriei, caci concursul a avut tema “Iata vin alegatori”. Au incercat sa starneasca rasul celor din preafriguroasa Casa de Cultura din Viseul de Sus, condeieri din Maramures si Cluj-Napoca, deoarece cei din Suceava, Bistrita Nasaud si Satu Mare au fost prezenti doar pe afisul Festivalului de satira si umor “Zambete in Prier”. Cu toate acestea, publicul a ras (de creatiile concurentilor dar si de concurenti), a zambit (cam amar, gandindu-se la promisiunile viitorilor candidati la functii politice) si a ramas pe ganduri, cand epigrama citita lovea in pacatele nemarturisite ale celor din sala. Au fost premiati, in ordine crescatoare: Viorica Gainariu, Ioan Siman (Baia Mare) si Ionel Andrasoni (Cluj-Napoca), care au reusit, dupa parerea juriului, sa faca cele mai reusite operatii de lifting facial, intinzand coltul buzelor auditoriului pana aproape de urechi. Festivalul, cam crispat in prima sa faza, a continuat cu o “agapa frateasca”, unde, cu puternicul sprijin al horincii de Maramures, muzele au fost invocate cu mai mult patos. Epigamele scrise pe servetele, mai spontane si mai acide, au readus, ca intr-o experienta proustiana, gustul vinului pre limba ascutita a epigramistilor, caci acum, tema confruntarii le era mult mai la indemana, fiind vorba de rime brodate in jurul cuvintelor “Paste” si “vin”. Prilej de zambete au gasit viseuanii in viitoarele alegeri, totul e sa vedem cine rade dupa evenimentul electoral, caci nu se stie cine rade la urma...

Emanuel LUCA



* Genialul GAZETEI in informatica
INTRE CALCULATOR SI LIDIA

Catalin Zima s-a nascut in 4 iulie 1985, in Baia Mare. Pana in clasa a VIII-a, a fost elev al Scolii Generale cu clasele I-VIII Avram Iancu, Baia Mare. Este elev in clasa a XII-a C, la Colegiul National “Gheorghe Sincai” si unul dintre “genialii” GAZETEI. Cartea lui de vizita cuprinde numeroase premii la concursuri judetene si nationale de matematica si informatica.

Ca toti adolescentii, Catalin Zima are ceva spectaculos in modul de a se prezenta. Informatica i se pare deosebita pentru ca, in viziunea lui, are ceva comun cu arta, cu ideea de a crea ceva in care nu exista reguli fixe si in care poti sa aduci ceva personal. Primul joc pe calculator pe care l-a creat are aproximativ doi ani. Oarecum neterminat (aici apar procedee tehnice pe care nu le-am priceput), jocul, in genul celor Viking, prezinta o poveste in care un catel salveaza o pisica rapita de extraterestri. Versiunea finala va avea 10-15 nivele.

Irlanda sau Anglia

Pasiunea pentru informatica l-a cuprins prin clasa a IX-a, cand a avut primul contact serios cu materia in cauza. “Pentru asta sunt facut!” a fost concluzia pustiului de atunci. Intre timp, lucrurile au evoluat si adolescentul de azi are planuri mai mult decat marete. “Visul meu este sa am o companie care sa produca jocuri pe calculator. Sunt sanse mai mari sa ajung sa fac programe normale, pentru diferite firme, dar vreau sa fac jocuri pe calculator”, afirma “genialul” de 18 ani. Tip cerebral, Catalin si–a “aranjat” oarecum viitoarea existenta. Dupa terminarea liceului va urma cursurile Politehnicii din Cluj, firesc Facultatea de Calculatoare. Nu sufera de patriotisme de nici un fel, motiv pentru care, la sfarsitul facultatii va pleca in Irlanda sau Anglia. Cel putin, asta isi doreste… Ca un om care a suferit din plin in urma ranilor provocate de patriotismul local, l-am intrebat de ce nu vrea sa ramana in Romania. “Nu vreau sa raman in Romania pentru ca situatia este destul de instabila si, dupa cum evolueaza lucrurile, nu ma astept la schimbari rapide”, vine raspunsul care ma lamureste ca intre noi e o prapastie ce nu poate fi acoperita nici macar de anii care ne despart.

Oglinda dulce adolescentina

Se obisnuieste destul de greu cu mediul rural, chiar si atunci cand isi viziteaza bunicii; resimte lipsa prietenilor, a confortului si a calculatorului. Este crestin ortodox, chiar daca nu practicant. Crede, fara a merge la biserica. Nu are antipatii cromatice, preferand verdele, bejul, negrul si nuantele de rosu. Dintre oamenii care au marcat istoria omenirii, in bine sau in rau, ii nominalizeaza pe Einstein si Hitler. Din domeniile artei, cea mai aproape de suflet ii este pictura. Nu pictura clasica, ci una cubista, expresionista sau postmodernista. Linia care denota miscare este mai importanta decat un portret static. Diferiti de portrete statice sunt si cei carora tine sa le multumeasca pentru sprijinul pe care l-a primit de-a lungul timpului: “parintilor, pentru ca m-au facut inteligent, colegilor de clasa, profesorilor de matematica si informatica si Lidiei.” In rest, nimic important de spus…

Preferintele unui ”geniu”

In spatele calculatorului si a unor calcule reci se afla, totusi, un om care se inscrie in normalitate. Pe vremuri, l-a impresionat romanul lui Alexandre Dumas, “Cei trei muschetari”, iar mai nou, “Stapanul inelelor”. Ecranizarea ultimei carti i se pare exceptionala, cu toate ca, in viziunea lui, contine cateva greseli. N-a practicat nici un sport de performanta, dar, de placere, joaca, baschet cu prietenii lui. Preferintele muzicale se indreapta spre rock. Recunoaste ca nu prea cunoaste muzica “greilor”, dar ii plac Nightwish, Him, Iron Maiden si Metallica. Intre “ascultabili” se inscriu U2 si Billy Idol, oarecum firesc daca tinem cont ca ii plac exagerat dulciurile.

Ioan Botis



* Pe Valea Ronisoarei, dincolo de “Coasta”
Fosta mosie a lui Stan

Desi este inconjurata de localitati cu populatie majoritar ucraineana, Rona de Jos este locuita in exclusivitate de romani. Pe langa biserica veche, trecutul impanzit de legende si oamenii harnici si primitori, comuna se poate lauda si cu fii de seama ai satului, printre care Laurentiu Ulici, prof. doctor Ioan Bota si artistele de muzica populara Maria Marina si Ileana Lipcei.

Atestarea documentara a raului Rona, de la care provine numele comunei, dateaza din 1353. Localitatea este mentionata pentru prima oara in documente in 1360, ca fiind mosia lui Stan, fiul lui Petru. In 1370, Rona de Jos era stapanita de “Lodomer de Zaponcha”(Sapanta). In jurul anului 1415, comuna este daruita feudalilor romani din Domnesti. Traditia spune ca la inceputul secolului al XVI-lea, localitatea ar fi fost subordonata administrativ Stramturei, pana in secolul al XIX-lea, cand devine independenta.

Harnicul Victor

Victor Negrea, este unul dintre gospodarii de frunte ai Ronei de Jos. Cum ii sade bine unui om harnic, l-am gasit pe camp, imprastiind ingrasamant natural. Are 73 de ani, dar e inca ager. “Daca te lasi la pat, gata, te-ai dus. Lucram pamantu’ ca nu ne place a sta si ni-i mila sa-l lasam pustiu. Pa copii, nu i-am incurajat sa faca agricultura. Toti or facut scoala, ca din asta nu castigi. Mi-am facut un calcul pa anu’ trecut, si-am iesit in pierdere. Produsele noastre, ale taranului, nu sa valorifica. Numa’ alea de export is bune. Candva, tineam oi multe, da’ acum am numai vaci si porci”, a spus gospodarul.

Rona de Jos

Primarul comunei este Ioan Herbil l localitatea are 2.200 de locuitori, cei mai multi de etnie romana l principala ramura a economiei comunei este agricultura, in special cresterea animalelor l in comuna exista 13 pensiuni agroturistice l primarul comunei intentioneaza sa semneze un protocol de colaboare cu o localitate din Euroregiunea Carpatica l scoala elementara din Rona de Jos este atestata documentar in 1788 l cladirea caminului cultural a fost data in folosinta in 1959. Din 1960, in incinta acesteia s-au desfasurat seri literare, auditii de radio si teatru l comuna are o suprafata totala de 2.273 de hectare l in 1964, in catunul Sarata s-a construit un local de scoala, cu doua sali de clasa.

Carturar cu sapte clase

Ioan Marina locuieste singur intr-o casa batraneasca. Sotia a murit in urma cu 10 ani, iar copiii s-au imprastiat prin lume. Batranul (86 de ani) a facut doar sapte clase, dar are harul de a povesti. Iti prezinta cu o voce calda “istorioara comunei”, pe care a scris-o in ultimii ani, diplomele de cetatean de onoare si fotografiile vechi. “Am fost zece frati, si-am mai ramas doi. La scoala, tin minte ca io eram singuru’ roman intre 15 evrei. Si acum ma viziteaza fostii colegi. N-am avut multa scoala, ca ale erau vremurile, da’ si in timpu’ razboiului am fost ales de observator si-am studiat psihologia in judetul Cluj. Era sa ma omoare ungurii in Ip, dupa ce ai nostri or cedat Ardealu’. Eram sangur, ca am zas c-oi vini acasa, restu’ s-or dus. Umblau cete de soldati si omorau fete si feciori tineri. Io eram imbracat de militar. Nici n-am gandit c-oi scapa. M-am ascuns intr-o vie si am scos arma la vedere. Am avut noroc de la Dumnezeu ca o vinit un tren. Apoi, Domnul m-o scos din tate”, a spus batranul.

Biserica lui Lipcei

In Rona de Jos existau doua biserici, “biserica de dupa coasta” si “La Manastire”, ambele construite din lemn de stejar. In jurul anului 1700, bisericile dispar. Traditia spune ca cei trecuti la religia greco-catolica ar fi incendiat manastirea, iar calugarii ar fi plecat la Suceava, ducand cu ei cartile si documentele lacasului de cult. Cu sprijinul juratului de Maramures, Samuil Lipcei, s-a zidit actuala biserica din lemn, in care s-au adus icoanele, iconostasul, usile imparatesti si crucea din turnul “bisericii de dupa Coasta”. Lacasul de cult pastreaza inscriptia “Io nobilis Lipcei Samuil, 22 martie, 1720”, insa documentele episcopiei spun ca “biserica de lemn este edificata in onoarea Nasterii Preacuratei Fecioare Maria in 1793”. Se pare ca ridicarea bisericii a inceput in anul 1720, si a fost definitivata abia in 1793. Familia Lipcei, originara din Lipcea (azi, in Ucraina Subcarpatica) a fost innobilata in 1651, iar urmasii ei au ramas in Rona de Jos si Sighetu Marmatiei. Intre cartile aflate in patrimoniul parohiei Rona de Jos se afla si “Noul Testament de la Balgrad”, care dateaza din 1648.

“Ronisoara”

De trei ani, elevii scolii din localitate isi pot valorifica talentul in cadrul ansamblului de cantece si dansuri populare “Ronisoara”, condus de Ileana Lipcei si Ioan Tivadar. Micutii artisti se pot lauda cu o caseta audio si zeci de participari la festivalurile nationale si chiar internationale. De anul trecut, au posibilitatea sa-si incante consatenii in cadrul manifestarilor prilejuite de “Intalnirea cu fiii satului”, care are loc in prima duminica din luna septembrie.

Ioana Lucacel



* Premiera in spatiul ex-comunist
Un premiu si un festival

Muzeul de Arta Contemporana Florean a fost creat pentru a adaposti si a promova tot ceea ce este legat de arta contemporana: pictura, sculptura, gravura, literatura, muzica, dans, film. Deocamdata nu pot fi acoperite toate aceste domenii, pentru ca drumul pe care au pornit initiatorii muzeului este unul destul de complicat, dar, in acelasi timp, eficient.

In urma cu cateva saptamani, Muzeul Florean a primit un premiu foarte important, care se adauga multor alte premii primite anterior. Este un premiu acordat de Ministerul Culturii pentru management in domeniul artei contemporane, in special pentru Saloanele internationale de gravura mica si taberele de sculptura monumentala.

Premii pentru un muzeu unic

In urma cu doi ani, Muzeul Florean a primit premiul “Margareta Sterian”, cea mai inalta distinctie acordata de Muzeul National de Arta, un premiu care se decerneaza in special pentru promovarea artei contemporane. “Cele doua premii sunt importante pentru ca ele sunt recunoasterea oficiala a meritelor singurului muzeu de arta contemporana din Romania, Muzeul Florean. Ele sunt foarte importante ca recunoastere morala; ne dau certitudinea ca drumul pe care am pornit este un drum bun”, afirma Mircea Bochis, directorul artistic al Muzeului Florean. In cei 7 ani de existenta, muzeul a reusit sa adune in patrimoniul sau aproximativ 10.000 de piese de arta contemporana, astfel incat, cel putin din punct de vedere al gravurilor contemporane, muzeul are cea mai serioasa colectie din Romania. Nici macar Muzeul National nu poate concura, la acest capitol, muzeul din Carbunari. Muzeul Florean urmareste doua directii: pe de o parte e vorba de construirea unei infrastructuri si de achizitionarea de terenuri (in prezent putem vorbi de 40 de hectare: “Poiana Soarelui”, cu extindere), iar pe de alta parte, sunt demarate actiuni culturale. Exista si piedici in dezvoltarea muzeului, ce tin de fondurile si conditiile concrete existente in prezent.

Festivalul filmului experimental

“Avem cateva actiuni anuale de mare anvergura, deja celebre: Salonul international de gravura mica si Tabara internationala de sculptura monumentala. Colateral, exista actiuni”mai mici”, expozitii care cuprind cateva sute de lucrari (inclusiv mail-art). Anul acesta, in cadrul acestei politici, am adaugat Festivalul de film experimental, cu intentia de a acoperi cat mai multe domenii ale artei contemporane”, sustine acelasi Mircea Bochis. Actiunea se vrea una ultraexperimentala in cadrul artei contemporane. In nici una dintre fostele tari comuniste nu se organizeaza un astfel de festival, iar in vestul Europei exista doar cateva tari ce gazduiesc festivaluri asemanatoare (Anglia, Austria). Filmul experimental este o sectiune speciala in domeniul cinematografiei, ceea ce pentru pictura clasica este pictura abstracta. Practic, este forma filmului dus la extrem, sub aspectul expresivitatii contemporane. In istoria cinematografiei, filmul experimental a stat la baza marilor capodopere cinematografice. Festivalul a fost pregatit cu mare grija, pentru ca organizatorii considera ca o actiune fie o faci la maxim, fie nu o faci deloc. Altfel, e pierdere de vreme si de bani. Juriul festivalului este format, alaturi de organizatori, din cei mai buni specialisti in domeniu din tara: Alex Leo Serban (critic de film, presedintele juriului), Iulia Blaga, critic de film (de la “Romania libera”), Aurelia Mocanu, critic de arta (de la “Radio Romania National”), Ovidiu Bose Pastina, regizor de film, Pavel Susara, critic de arta, Victor Florean, presedintele “Fundatiei de Arta Contemporana Florean” si Mircea Bochis, artist plastic si directorul festivalului. Festivalul se va desfasura in sala de conferinte a Bibliotecii Judetene, iar proiectiile vor fi facute in doua sali. Vor exista doua categorii de spectatori, situatie impusa de numarul limitat de locuri. Intr-o prima categorie vor intra invitatii, iar in cea de a doua, cei care vor intra cu abonament (echivalent a 10 euro). Abonamentele (insotite de programul detaliat pe zile) pot fi procurate incepand cu data de 20 aprilie, de la secretariatul Bibliotecii Judetene. Banii rezultati din vanzarea abonamentelor vor fi donati institutiei care gazduieste festivalul, ei reprezentand contributia organizatorilor la dezvoltarea “primei cladiri din Baia Mare cu alura europeana”. Dupa festival, daca vor exista cereri, vor avea loc si proiectii gratuite. Evenimentul se va desfasura in perioada 30 aprilie-2 mai si va permite vizionarea a 150 – 200 de filme experimentale, care, in momentul de fata, sunt transpuse pe DVD. Asteptam experimentul.

Ioan Botis