CULTURA-REPORTAJ

* Mai aproape de carti
Biblioteca Judeteana la tine acasa

* Adrian Ivanitchi, “mai tanar si la trup curat”
Un om bun si un parinte al muzicii folk

* Ma tot mir
Ochii zeitei dreptatii

* Natiune, naratiune, fictiune
Rabdare, horinca si tutun

* GAZETA va prezinta
Cartea saptamanii
Din dragoste de Maramures

* Traditia familiei David din Tamaia
Generatia de “fier”

* INTERVIU - Constantin Buchet, secretar al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii
Istorie in contemporan

* Mai aproape de carti
Biblioteca Judeteana la tine acasa

Intr-un veac al calculatorului si al internetului, cand poetii nu mai gasesc bani pentru tiparirea unei carti si umbla cu dischete prin buzunare, imprumutandu-le prietenilor spre lecturare, cine va iesi invingator: suportul electronic sau cel care a gustat cerneala tiparului? Parerile sunt impartite; totusi, pentru adevaratii cititori, viteza internetului sau a altor surse de lectura, paleste sub placerea rasfoirii unor pagini ingalbenite de vreme sau proaspat iesite de sub teasc. Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” din Baia Mare arata ca este pregatita sa satisfaca cerintele noului veac al cartii.

Noua cladire a Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” a starnit, inca de cand a fost pusa piatra de temelie, multe controverse si multa cerneala a fost cheltuita pentru a ajuta aceasta constructie sau, din contra, spre a abate asupra ei “urgiile inaltului”. Ne mai desparte mai putin de o luna, de mult asteptata data a inaugurarii, cand cititorii vor putea beneficia de toate serviciile pe care le va oferi una dintre cele mai moderne biblioteci din Europa. In spatele zidurilor indraznete ale acestui edificiu cultural, munca bibliotecarilor este cea care va da valoare acestei institutii. Beneficiarii acestui proiect sunt cititorii si tot ei vor putea spune daca o asemenea cetate a cartii era necesara intr-un oras, care inca-si mai cauta identitatea, greu desprins din mediul industrial din care s-a nascut.

Biblioteca isi cheama cititorii

Cartea face cu greu fata noilor produse “culturale” aparute in ultimii ani (si) pe piata romaneasca. Tocmai de aceea, pentru a se apara de astfel de intrusi, biblioteca trebuie sa conceapa noi strategii care sa aduca tipariturile din nou in atentia publicului. Un astfel de proiect, “in pas cu vremurile”, este cel dezvoltat, in premiera nationala, de catre Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”. Este vorba de un complicat soft, ascuns sub o prietenoasa interfata de pagina web care permite, printre altele, consultarea cataloagelor din biblioteca, de acasa sau din orice alta locatie unde exista posibilitatea conectarii la internet. Cosmin Sabo, initiatorul si realizatorul acestui soft, demonstreaza ca biblioteca din Baia Mare este pregatita sa intre in topul bibliotecilor respectabile din Europa: “De multa vreme, bibliotecile romanesti doresc sa ajunga la standardul bibliotecilor europene. Cu certitudine, una dintre conditii este confortul ce poate fi oferit cititorului care, stand in fata calculatorului acasa, la serviciu sau oriunde in lume afla ce carti sunt in biblioteca, daca sunt disponibile, ce noutati apar, cand expira termenul de returnare a cartilor imprumutate, care sunt cartile ce le-a citit in ultima perioada, precum si multe alte facilitati biblioteconomice. Gandindu-ne la toate acestea si la alte aspecte, am pornit cateva proiecte majore si “revolutionare” in acelasi timp, in lumea biblioteconomica romaneasca. Primul proiect este reprezentat de site-ul Bibliotecii “Petre Dulfu” Baia Mare (), care ne ajuta sa ne promovam imaginea, precum si sa oferim cititorilor posibilitatea de a cauta cartile ce sunt catalogate electronic. Si iata ca prin acest proiect am devenit prima biblioteca din sistemul public de biblioteci care ofera posibilitatea cititorului sa stea confortabil in fotoliul de acasa si sa isi identifice cartile dorite fara a se deplasa la biblioteca si fara a cauta in multimea fiselor din cataloage.”

Mai buni decat americanii

Dincolo de faptul ca este primul soft pentru biblioteca, ce realizeaza gestiunea cititorilor, imprumuturilor si a cartii direct din pagina de web care este produs la noi in tara, se pare ca este proiectat spre a depasi cel mai mare catalog patajat din lume, (OCLC) produs de industria informatica americana. “Desigur, acesta are unele elemente specifice pentru piata americana careia ii este destinat, dar el nu se ocupa si de gestiunea cititorilor si a imprumuturilor, fiind conceput ca un spatiu in care sa fie stocate informatiile despre cartile existente in bibliotecile lumii, nu pentru imprumutul acestora”, spune Cosmin Sabo. Realizarea baimareanului a fost prezentata, de curand, la Constanta, cu ocazia conferintei internationale “Biblioteca Virtuala” si s-a bucurat de o deosebita apreciere din partea profesorilor universitari din Statele Unite (Univ. Wayne State), precum si din partea bibliotecarilor autohtoni.

Cultura si informatica

Daca in ultimii ani cultura a fost una dintre componentele “usor neglijate” de guvernarile ce au gestionat banii publici, iar informatica a fost puternic sprijinita, iata ca, tocmai intr-o “norocoasa institutie de cultura”, se dezvolta un proiect care face o buna imagine si peste hotare. In veacul electronicii, bibliotecarii au gasit calea cea mai buna de a impaca cele doua domenii aflate intr-un razboi al orgoliilor de cativa ani. Tiparul si internetul au sanse astfel sa coexiste, fara a ne mai pune spinoasa intrebare despre viitorul cartii. Biblioteca Judeteana de pe malul Sasarului, arata ca zidurile cele inalte nu sunt doar metereze pentru paznicii cartii, ci in spatele lor, bibliotecarii construiesc mai cu folos si mai repede decat zidarii condusi parca de un Manole fara Ana. Speram ca la mult asteptata data de 15 octombrie, sa gasim deschisa usa spre cei care risipesc iubire in Cetatea Cuvantului.

Emanuel LUCA



* Adrian Ivanitchi, “mai tanar si la trup curat”
Un om bun si un parinte al muzicii folk

Aflat pe scena baimareana a “Noptii menestrelilor”, Adrian Ivanitchi a reusit sa capteze atentia publicului baimarean prin acordurile unor cantece, uitate undeva pe politele prafuie ale memoriei. Din acele vremi vin cantecele sale cu parfumul anilor 70, atunci cand muzica folk se canta in fiecare camera din caminele studentesti, cand poeziile pareau inutile fara muzica.

Melodiile lui Adrian Ivanitchi, obisnuite sa mangaie umeri moi de domnite, sa planga soldatii morti “in primul si-al doilea mondial”, sa alunece peste Dunarea si Carpatii din “Tara lui Foaie-Verde”, au avut ecou si aici, intr-o seara dedicata muzicii folk, cand Adrian Ivantchi a avut ragazul sa-si aduca aminte de “Arsura” compozitiilor sale.
Reporter: Ce inseamna Baia Mare pentru “edificiul dumneavoastra afectiv”? Pentru a cata oara aici?
Adrian Ivanitchi: N-am tinut o socoteala a venirilor mele in Baia Mare, insa sunt sigur ca sunt mai mult de zece. Am venit in anii ‘70 cu Cenaclul “Gaudeamus” al Casei de Cultura a Studentilor din Cluj, impreuna cu Marcela Saftiuc, apoi la spectacolele organizate de extraordinarul profesor Nicu Weisz. In anii ‘80, am venit aici cu Cenaclul “Flacara” si cu ocazia unor emisiuni realizate de TVR in Maramures. Baia Mare a fost intotdeauna un loc extraordinar de afirmare a unor constiinte artistice, a unui public minunat, si vad ca asa a ramas in continuare.
Reporter: Cum a aparut muzica folk in sufletul dumneavoastra cand erati “mai tanar si la trup curat”?
A.I.: Probabil, ca la multi alti tineri din acei ani, totul a pornit de la poezie. Citeam versuri frumoase si credeam ca le pot face cunoscute si altora prin muzica. Am ramas cu aceeasi credinta, desi in aceste vremuri, lumea e mai putin dispusa sa asculte texte interiorizate. Ma bucur, totusi, ca aici in Baia Mare, exista un public al muzicii folk, statornic si avizat.
Reporter: Gandind frumos ca tinerii se intorc la folk, va mai ajunge acest gen muzical la nivelul anilor ‘70?
A.I.: Muzica folk n-a fost niciodata foarte sus, de aceea e ferita de caderi definitive, ca alte genuri “sezoniere”. Poate va veni un alt timp favorabil pentru acest gen, dar de bunaseama, el va ramane dincolo de moda actuala.
Reporter: Trei poezii, trei cantece pe care le-ati putea asculta o noapte intreaga...
A.I.: As asculta cu mare bucurie “Campuri aurii” de Mircea Rusu, cantat de Narcisa Suciu, “Sa ma inalt” de Dinu Olarasu si albumul “Interioare” al lui Alexandru Andries. Asta nu inseamna, ca daca ar fi mai mult de trei, n-as asculta “Suflet fara chei” – Ducu Bertzi, “Caruta cu flori” de Victor Socaciu si inca multe altele dragi sufletului meu.
Reporter: Este “Noaptea Menestrelilor” un festival ce va putea marca un colt de tara, desenand un punct distinct pe harta muzicii folk?
A.I.: “Noaptea Menestrelilor” e o idee frumoasa si cred ca benefica si necesara pentru Baia Mare. Suntem la a treia editie, asa ca mai e timp ca aceasta initiativa sa-si arate roadele.
Reporter: In ce oras al tarii va suna cel mai bine chitara?
A.I.: Chitara suna bine acolo unde exista o rezonanta in public. Baia Mare este un astfel de loc. Astept sa revin aici, unde oamenii mai stiu sa iubeasca muzica si poezia.

Emanuel LUCA



* Ma tot mir
Ochii zeitei dreptatii

In timp ce la japonezi numarul celor care au trecut de 100 de ani a depasit 20.000 si 83% dintre israelieni se declara fericiti (restul de 17% reprezentand, intr-o forma sau alta, victimele atentatelor puse la cale de arabi), in Romania fericitii sunt pe cale de disparitie, putand fi intalniti doar prin clinici specializate sau cladirile Parlamentului si Guvernului. Intre o Romanie gaunoasa si lumea occidentala, atenta la cele mai mici detalii, se casca o prapastie mai adanca decat groapa unor fete din Pacific si mai larga decat poarta iadului. Asa se explica de ce un american a fost arestat doar pentru ca “a latrat” la un caine, in timp ce Rodica Stanoiu afirma de curand ca nu i se pare prea grav faptul ca judecatorii fac politica. Doamna cu ochii bulbucati se pare ca n-a auzit despre separarea puterilor in stat si independenta justitiei. Ochii zeitei dreptatii sunt de regula legati. La noi, la romani, urechile nu se afla in aceeasi situatie. Justitia romana trebuie sa auda argintii cum cad in talerele balantei, ca sa stie in ce parte si cat de tare sa dea cu sabia. Simbolul antic si-a pierdut din valoare, la fel cum multe alte lucruri s-au schimbat. Par examplu, la vechii greci, pentru fapte reprobabile savarsite sub influenta alcoolului erau acordate circumstante agravante. Perpetuarea unei atare situatii in Romania te poate aseza in scaunul presedintelui Senatului. In lumea greco-romana, “imprumuturile” din bani publici erau sanctionate cu ostracizarea, asiaticii isi fierbeau demnitarii in ulei, precolumbienii ii mutilau pe unde le era mai drag, iar asirienii le scoteau ochii, ca si la ei Justitia era oarba. Numai la noi furtul, ca mai bine nu-i putem zice, este recompensat cu fotolii de ministru. Toata treaba asta se desfasoara in timp ce o amarata face puscarie doar pentru ca a fost banuita ca a furat o gasca. De fapt, inaripata era mai fericita decat 83% dintre israelieni. Nu fusese fiarta, nici mutilata, nu i se scosesera ochii si nici macar ostracizarea din card nu o cunoscuse. Am avea si noi, daca Justitia n-ar fi oarba, vreo 20000 de romani cu peste 100 de ani. De condamnari…

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Rabdare, horinca si tutun

Grea urgie a cazut peste maramureseni anul acesta. Soarele a ars frunzele pomilor, pana si coaja prunelor s-a zbarcit, acoperind un miez imbatranit prea devreme. Poamele, scobite murdar de viermi, au cazut moarte peste pamantul crapat. Apa s-a imputinat in fantani si-a capatat gustul galetii fierbinti. Preturile au crescut, coasele au taiat putin fan, oamenii si-au spus cu sfiala rugaciunile si-au inchinat ultimul pahar de horinca inspre cer. In zadar si-au umflat oamenii cazile pentru poame, in zadar s-au redus ministere si s-a schimbat conducerea judetului, anul asta tot nu se face multa horinca, ci “numa’ ase, de leac”. Desi e doar o adiere de toama, oamenii se gandesc deja cu ce vor stinge grasimea porcului taiat de Ignat, cu ce sprijin vor razbi pana in primavara. Horinciile, “casele fara numar”, “furnalele” n-au nici acum apa sa raceasca apa vie a morosenilor. Cu secretul celor 66 de grade isi pecetluiesc mosii gura pana anul viitor cand, poate vor avea ocazia sa le povesteasca coconilor, la gura cazanului, cum se face horinca aceea “verde”. Fara horinca, satenii se intorc spre “iarba dracului”, rabdatori cu inca o iarna, cu inca o legislatura... Ajuns la noi probabil prin filiera turceasca, obiceiul fumatului a fost prohibit de Biserica, tutunul (tabacul, mahorca) a capatat insusirile unei plante infernale, asociindu-se unor ierburi demonice. In tot sud-estul Europei este apropiat Diavolului si considerat a fi singura planta pe care a inventat-o Necuratul, fara nici un amestec al Divinitatii. Este opus tamaiei; de aceea, prin antifraza, mai este denumit si “tamaia Dracului” (T. Pamfile). In mitologia romanesca exista si o divinitate a tutunului, numita Paca sau Pafa. Exista insa legende care incearca sa reabiliteze, intr-un anumit fel, pe cei care “beau tutun” sau “duhanesc”, considerand ca folosind tutunul amestecat cu busuioc nu pacatuiesc prea tare, deoarece acest lucru i-a invatat sa-l faca insusi Dumnezeu (I. Evseev). Cum cultivarea tutunului este interzisa, la fel ca si fabricarea horincii fara autorizatie, nu ne mai ramane decat sa ne asezam cumiti in fata iernii, asteptand sa vina europenii si americanii cu wisky si trabucuri autorizate, sau sa reinfiintam vechile retele de “traficanti de droguri usoare”, care functionau in vremea securitatii prin unele beciuri afumate de cazanele clandestine. “Alcoolul si tutunul dauneaza grav sanatatii” - trebuie sa stie orice performer al folclorului autohton, caruia i-au emigrat muzele anul acesta.

Emanuel LUCA



* GAZETA va prezinta
Cartea saptamanii
Din dragoste de Maramures

Nicolae Bud, fostul deputat, politician cunoscut de maramureseni si nu numai, a scos cateva carti in ultimii ani, de la cele de specialitate, pana la eseuri si analiza politica, scrise temeinic, asa cum i-a fost si activitatea politica. Ultima aparitie la editura “Cartea Romaneasca” are un titlu sugestiv: “Incrustatii pe porti de Maramures”. Noul volum, marca Bud, este o culegere a unor articole aparute in diverse ziare in timpul mandatelor de parlamentar. La prima vedere s-ar crede ca avem de-a face cu texte seci, “mustind” de patima electorala. Pe masura ce lecturezi cartea, cei care nu i-au citit la vremea respectiva articolele aparute in ziarele vremii au surpriza sa descopere un analist politic autentic si un observator atent al fenomenului economic in judet sau al locurilor care definesc Maramuresul. Realizezi ca Nicolae Bud a batut judetul in lung si lat, a vorbit cu oamenii, i-a ajutat macar cu o vorba. Textele au o anumita savoare si patima omului care isi iubeste locurile natale. Din prefata semnata de Dan Silviu Boerescu, am retinut cateva randuri care spun totul despre acesta aparitie editoriala. “Acest om nu s-a saturat si, cred, nu se va satura niciodata sa se identifice cu pamantul sacru al Maramuresului si cu oamenii acestui taram. Ceea ce, in volum, ar putea parea, uneori, proba de patetism, in viata va fi fost, neindoios, o marturie a unei mari iubiri. Mecanica puterii nu a reusit sa-i afecteze sentimentele lui Nicolae Bud. Abil si rutinat actor al scenei politice, el a stiut sa nu se transforme intr-o rotita rece a structurii decizionale, animandu-si fiecare gest public cu macar un strop de pasiune. De aceea, maramuresenii continua sa-l iubeasca si acum, cand cariera sa nu mai este legata de locul de obarsie”. Politicianul, specialistul in minerit si probleme economice, actualul secretar general al Federatiei de Box, in ultima instanta, maramureseanul Bud a scos o carte care poate fi socotita o declaratie de dragoste pentru Maramures.

Nicolae TEREMTUS



* Traditia familiei David din Tamaia
Generatia de “fier”

Intr-un sat de oameni gospodari, fierarul este un personaj indispensabil pentru comunitate. Taranul ba are nevoie de o potcoava, ba de un plug, ba de o sapa. Familia David din Tamaia a facut din fierarit o traditie. Cornel Bolos este a treia generatie a familiei care a deprins “arta modelarii fierului” si intentioneaza sa-l “contamineze” si pe fiul sau.

Pentru Tamaia, un sat de oameni gospodari, fierarul este un personaj extrem de important pentru comunitate. Dumitru David este unul dintre cei mai “celebri” fierari din zona Somesului. Nu este taran din Farcasa care sa nu fi apelat macar o data la serviciile lui sau macar sa nu fi auzit de “maiestria” cu care modeleaza fierul incins. Meseria a furat-o de la tatal sau, care, la randul sau, o mostenise. Fiindca Dumitru nu avea baieti si nu vroia ca traditia familiei sa se piarda, l-a initiat in fierarit pe ginerele sau. Dupa patru ani de ucenicie, Cornel Bolos a fost nevoit sa-i ia locul “maestrului” sau care a paralizat. Chiar daca a deprins tainele fieraritului, batranul continua sa-i monitorizeze activitatea si chiar sa-i faca observatii. Bolos a invatat toate secretele meseriei si, in prezent, stie sa confectioneze orice utilaj agricol: sapa, plug. disc, furca, grebla. Vara este perioada in care fierarul are cei mai multi clienti. Chiar daca este “izolat” in atelierul sau pana noaptea, veniturile sale nu sunt foarte mari. Confectionarea unui plug dureaza cam o saptamana, iar rasplata este de un milion de lei. Cel mai solicitat serviciu ramane potcovitul, pentru care primeste 200.000 de lei. “Specialitatea casei” o reprezinta carbunii obtinuti din lemn de arin, mar, par, prun, fag sau carpen, cu ajutorul unui butoi. Cornel Bolos spera sa transmita traditia familiei fiului sau, Florin, si lui Vladut Tivadar, un copil luat in plasament familial. “Apoi, meseria asta ii ca si cea de doctor, ori invatator. Intatdeauna a fi nevoie de fierar. Pot aparea oricate utilaje, ca omu’ de la tara tat tane un cal cu care sa-si lucre pamantul. Ase-i invatat. Si ceia care-si ieu tractor vin la fierar sa-si ascutasca sapa ori plugu’. In meseria asta, nu ramai in veci pa somaj”, a concluzionat Cornel Bolos.

Ioana LUCACEL



* INTERVIU - Constantin Buchet, secretar al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii
Istorie in contemporan

Activitatea invitatului nostru acopera o arie larga a relatiilor internationale, pornind de la aspectele istorice, pana la cele economice. Membru al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), secretar al Colegiului CNSAS, Constantin Buchet este maramuresean de-al nostru. In 18 martie 2000, dupa audierea comisiilor juridice reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului, el a fost votat membru al CNSAS de catre Parlament.

S-a nascut in 22 iulie 1969, in Baia Sprie. A absolvit Liceul “Mihai Eminescu” din Baia Mare, in anul 1987, sectia filologie-istorie, iar in 1993, Facultatea de istorie-filozofie a Universitatii “A. I. Cuza” din Iasi, urmata de Facultatea de Relatii Internationale din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative. Inceputul carierei didactice universitare are loc la Universitatea din Galati, apoi lucreaza la Institutul Roman de Studii Internationale si Institutul Roman pentru Studiul Totalitarismului, aflat sub egida Academiei Romane. In urma cu trei ani, obtine postul de lector la Scoala Nationala de Studii Politice, Departamentul de Relatii Internationale si Integrare Europeana. Este cadru asociat la Academia de Studii Economice, Facultatea de Relatii Economice Internationale. Sustine doctoratul in 1999 si publica doua lucrari individuale: “Prima religie si putere in relatiile internationale contemporane” - 1998 si “Romania si Republica de la Weimar – economie, diplomatie si societate” - 2001 (premiul “Titu Maiorescu”, acordat de “Magazin istoric”).
Reporter: Ce inseamna munca in CNSAS?
Constantin Buchet: Noi decidem cine a facut si cine nu politie politica. Acreditam cetatenii sa studieze propriile dosare intocmite de fosta securitate si cercetam dosarele candidatilor la alegeri. Urmeaza decizia colegiului si publicarea in Monitorul Oficial. Hotararea noastra poate fi atacata la Curtea de Apel.
Rep.: Cum functioneaza CNSAS?
C.B.: Exista o specificitate a legii romanesti, in sensul ca noi preluam documente de arhiva de la unitatile detinatoare a arhivelor fostei securitati – SRI, MAPN, Ministerul Justitiei, Serviciul de Informatii Externe. Tot noi facem activitatea de deliberare, asemanatoare unei curti cu jurati americane. In Ungaria si Polonia, legile prevad doua comisii: una de magistrati si una istorica. O problema majora este ca legea prevede o preluare de arhiva, cea mai mare din Europa de Est - aproape 140 km liniari.
Rep.: Cati romani au dorit sa-si vada dosarul de la Securitate?
C.B.: Sunt aproximativ 5.000 de persoane, ceea ce, comparativ cu tarile foste comuniste din jurul nostru, denota un interes crescut si constant. Sunt solicitari de la reprezentanti ai partidelor politice traditionale, care studiaza dosarele penale ale fostelor personalitati marcante, de la cercetatori, doctoranzi si chiar cetateni care doresc sa studieze dosarul unei personalitati sau al unui lot care a fost incarcerat, iar legea prevede accesul nestingherit.
Rep.: Avand in vedere ca puneti o eticheta asupra unui om, nu va e teama ca ati putea gresi?
C.B.: Nu am remuscari sau procese de constiinta. In cele mai multe cazuri, votul a fost majoritar, fiindca probele din dosar sunt de domeniul evidentei. Indiferent despre cine e vorba, sunt chestiuni care nu se pot contesta. Rafinarea documentelor este o operatiune extrem de complexa. De exemplu, avem un dosar al unui simplu cetatean care a fost informator, poate ca nu are angajament, iar notele informative nu au adus atingere libertatii de exprimare sau evolutiei profesionale a unui cunoscut de-al sau, dar il gasesc in alt dosar sau descopar un raport al vreunui ofiter de securitate, care e laudativ. Lumea ne acuza de lentoare, dar incercam sa nu dam verdicte pripite.
Rep.: Care e procedura pentru ca un cetatean sa-si poata lectura dosarul intocmit de Securitate?
C.B.: Trebuie depusa o cerere pe adresa institutiei sau prin telefon, impreuna cu datele personale. Noi trimitem listele la toate unitatile cu care colaboram, ei ne raspund, dupa care instiintam persoana respectiva daca a avut sau nu dosar de urmarire. Poate sa dureze 2-3 luni. Exista corespondente intre inspectoratele judetene si se poate da de urma, pentru ca exista in arhive o cartoteca ce contine persoanele care au colaborat, dosarele din retea si urmaritii.
Rep.: Cum explicati fractura din cadrul colegiului?
C.B.: Eu am avut, de acea data, o pozitie diferita de Andrei Plesu si Horia Patapievici, cei doi colegi ai mei, in sensul ca dumnealor nu au recunoscut conceptul de siguranta nationala. Acum si-au mai revizuit pozitia. Insa, la acea vreme, doreau ca CNSAS sa aiba acces la orice informatie. Venisera cu solutia unui sigiliu dublu, CNSAS si SRI , o solutie greoaie si nefunctionala. A mai existat si cererea colegilor nostri de a se publica rapid si integral numele ofiterilor de securitate cu atributii de politie politica. Dincolo de faptul ca nu am fi avut o identificare clara, puteam sa punem etichete unor persoane care nu au avut nici o calitate si riscam sa fim dati in judecata. Trebuie sa fim rigurosi si exacti. Povestea a luat amploare pe fondul unui context inflamat de relatii personale mai tensionate.

Acasa sau regasirea valorii

Rep.: Unde va vedeti peste zece ani?
C.B.: E un timp cam lung. Poate ca se vor petrece niste schimbari in mediul profesional, politic si economic o data cu aderarea la Uniunea Europeana. Daca cineva va incerca sa fructifice experienta mea de pana acum in CNSAS, a studiilor privind relatiile internationale si a politicii externe, nu exclud o cariera in externe sau chiar una politica.
Rep.: Cum se vede Maramuresul la Bucuresti?
C.B.: Mai degraba ca o periferie. Se stie ca Maramuresul este o zona frumoasa, cu oameni cinstiti, harnici, se cunoaste specificitatea etno-culturala, dar trebuie sa fim mult mai activi, sa avem o cultura a lobby-ului, pentru ca putem obtine fonduri importante, iar prin acest ricoseu sa fie ridicat indicele de prosperitate. Dincolo de transeele politice, ar trebui sa existe un interes major si gasite formule de cooperare pentru a fi cat mai bine situati pe agenda deciziilor mari. Asta nu inseamna coterie, ci sa te zbati pentru comunitatea ta. Este inadmisibil ca o problema rezolvabila, ca de exemplu lipsa apei in Baia Sprie, sa treneze de atata vreme. Parca suntem in Arabia Saudita si e ceva obisnuit sa ne confruntam cu criza apei.

Optiuni si argumente

- Lacul Bodi sau Snagov?
Bodi. La Snagov trebuie sa platesc taxe si nu am posibilitatea de a face un gratar fara sa se uite cineva in gura mea.
- Xenopol sau Giurascu?
Xenopol. A fost istoricul roman cu o perspectiva critica, ce a inaugurat si o abordare metodica, interdisciplinara a istoriei. Si Giurascu e actual, dar importanta lui deriva mai mult din argumentatia stiintifica.
- Steaua sau Dinamo?
Dinamo. Eram pusti prin clasa a II-a si imi placea pasa in diagonala a lui Dinu, centrarile lui Lucescu si loviturile de cap foarte exacte ale lui Florea Dumitrache (Mopsu’). Si-mi placeau si tricourile lor.
- Llosa sau Bulgakov?
Llosa. Mi-e drag pentru ca are capacitatea de a creiona excelent o fresca sociala sau politica a societatii sud-americane. “Conversatie in catedrala” a fost o lectura care mi-a marcat personalitatea si perceptia asupra politicii, societatii, problemelor comunitatii si ce poti face cand esti factor de decizie.
- Mihai Viteazu sau Carol I ?
Mihai Viteazu. Carol I a mostenit un fruct politic nascut la 1859, prin Unirea cea mica. Mihai Viteazu, intr-un context istoric viciat de hegemoniile regionale ale marilor puteri - otomanii, Polonia catolica si habsburgii, plus resentimentele principilor transilvaneni - a incercat pentru prima oara sa apropie elementul romanesc, prin formula unei uniuni dinastice pentru toate cele trei provincii.

Lavinia COTARCEA