CULTURA, REPORTAJ

* 25 de ani de teatru de revista in Baia Mare
Cenzura si tutun de pipa

* Site pentru cultura

* Natiune, naratiune, fictiune
Ceasul cel rau

* In 20 martie, la Colegiul “Vasile Lucaciu” incepe
Competitia geniilor

* Dragomiresti incearca sa-si implineasca visul de a deveni oras
Comuna de bronz

* Culti si desculti
Purtatori ilegali de… papagal!

* A luat Premiul Herder pentru folclor!
Arcus pe suflet

* INTERVIU
Anton Wirtz, primul doctor in Stiinte medicale din Maramures
INGERUL PAZITOR Al copiilor

* 25 de ani de teatru de revista in Baia Mare
Cenzura si tutun de pipa

In urma cu un sfert de secol, in arealul cultural baimarean aparea o noua forma de manifestare artistica si anume Teatrul de Revista, sectie noua a Teatrului de Stat din Baia Mare, cum se numea institutia infiintata in 1952. Intr-un oras fara traditie in acest domeniu, aparitia teatrului de revista a constituit un eveniment cultural deosebit.

"Teatrul de Revista s-a nascut din Ansamblul artistic Maramures, care in acei ani a functionat ca o institutie anexa a Teatrului de Stat Baia Mare si care a abordat un repertoriu muzical variat, de la operete la concerte corale. Se dorea insa ceva mai modern, mai contemporan si ca gen de arta. Diriguitorii vietii cultural-artistice au decis ca in locul Ansamblului artistic, sa se infiinteze un Teatru de Revista, ca sectie a Teatrului de Stat, cum se numea atunci”, afirma prof.Mihai Petrovai, unul dintre cei care a cutreierat intreaga tara pentru a aduna personalul noii sectii: instrumentisti, solisti vocali, regizori, maestri de balet, actori de revista si dansatori.

Ironia rafinata

Toata lumea a privit cu interes noua sectie a Teatrului. Liderii comunisti locali vedeau in teatrul de revista un posibil mijloc de propaganda politica, o permanentizare a "Cantarii Romaniei”. Pentru iubitorii de cultura, revista baimareana a reprezentat o forma noua de exprimare artistica, subtila si rafinata. Reunind intr-un singur spectacol versul, muzica si dansul, teatrul de revista a reusit, de cele mai multe ori, sa se sustraga controlului cenzurii impuse de regimul comunist. Mai mult decat atat, au existat numeroase texte puse in scena care ironizau "societatea multilateral dezvoltata” a vremii. Existenta Teatrului de Revista in Baia Mare a fost marcata de colaborarea cu doua mari personalitati ale genului: regizorul Mihai Maximilian si compozitorul Vasile Veselovski. Aurora Prodan, actrita a teatrului de revista, sosita in Baia Mare in 1977, isi aminteste intalnirea cu Mihai Maximilian: "…intr-o zi a aparut in teatru un om mititel invaluit intr-un parfum unic de tutun de pipa, la care nu puteai sa nu-i remarci si pantofii lui extraordinari. Acest om ne-a invatat incet, incet, ce miraj poate sa fie Revista, cate energii trebuie adunate, cat de angajat trebuie sa fii atunci cand apari intr–un moment scurt de Revista, pentru a convinge spectatorii. Cand repeta cu noi, acest om mic prin statura devenea enorm, striga, urla din ras, ne iubea si ne invata revista.” Dupa 1989, lucrurile au luat o turnura deloc favorabila Teatrului de Revista, care a pierdut o buna parte din audienta. In ultimul timp, afirma Aurel Santa (directorul general al Teatrului Municipal Baia Mare), s-a revenit aproape la normalitate si revista si-a recastigat o buna parte dintre spectatori. In aceasta vara, Teatrul de Revista va sarbatori 25 de ani de existenta. Vom fi prezenti, pentru a-i ura "La Multi Ani!”

"Ochiului vigilent al cenzurii i se ofereau metafore incifrate, sintagme in doi peri, pe muchie de cutit, cu conotatii complexe care exprimau starile sufletesti ale potentialilor spectatori, care nu erau putini. Intre doua telejurnale, lumea prefera revista ca un loc de refugiu din realitatea imediata si de unde se iesea cu zambetul pe buze, reconfortat sufleteste…” – Aurel Santa, directorul general al teatrului Municipal Baia Mare

Ioan Botis



* Site pentru cultura

Pentru o mediatizare cat mai eficienta a evenimentelor culturale maramuresene, Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Maramures a inceput o colaborare cu screamdesign pentru a concepe un site interactiv. La adresa www.ecultura.ro, vizitatorii vor putea afla agenda de desfasurare a evenimentelor culturale maramuresene pe anul 2004. Organizatorii evenimentelor culturale vor putea sa introduca singuri in baza de date a site-ului evenimente culturale, actualizand astfel calendarul cultural si corectand greselile unei agende constituite la sfarsitul anului 2003. In plus, pe acest site veti gasi prezentarea Directiei Judetene pentru Cultura, informatii despre actiuni culturale, patrimoniu cultural, monumente UNESCO, legislatie si persoane de contact. La sectiunea “Eveniment cultural”, vizitatorii vor putea citi o descriere sumara a evenimentelor culturale, vor putea vota evenimentul lunii si cartea lunii. In curand va fi disponibil un forum de discutii pentru a avea un dialog cat mai deschis cu publicul consumator de cultura. Tot in aceasta pagina se gasesc informatii despre invatamantul baimarean. In acest fel, elevii baimareni vor afla noutatile din viata culturala a judetului si, de asemenea, isi vor putea pune in lumina evenimentele culturale desfasurate de ei in scoli si licee.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Ceasul cel rau

Nu umbla dupa miezul noptii peste hotarul satului! imi spunea ingrijorat bunicul, de cate ori ma intorceam spre dimineata de la jocul ce se tinuse in ajun, in satul vecin. Acolo sunt locuri rele si nu-i bine a umbla noaptea. Nu poti sa stii niciodata cand te prinde Ceasul cel rau. Si eu il priveam neincrezator, convins fiind ca spune toate astea ca sa nu mai umblu noaptea la fata aceea care nu era de "vita buna”. Dar, fiindca duceam cu mine mirosul aspru al tigarilor furate pentru prima data de la tatal meu, eram convins ca nici un duh rau nu se poate apropia de mine. Si afara de imaginea acelei fete care staruia pe retina mea si dupa ce inchideam ochii, nici o alta inchipuire nu m-a atins. Ceasul rau e personificarea timpului nefast, impur, incarcat cu energii negative. Se spune ca e un duh necurat si ii atinge pe cei pe care-i intalneste intarziati pe drumuri singuratice. La noi, in Ardeal, i se mai spune si Ceasul cel Slab. Se crede ca sunt trei ceasuri rele in timpul noptii si nu-i bine sa te prinda vreunul umbland singur pe afara. Dupa cum se spune si despre alte duhuri, Ceasurile rele umbla prin vazduh si isi tradeaza prezenta printr–un fel de tiuit. De aceea se crede ca, atunci cand iti tiuie urechile, trece vreun Ceas rau si incearca "sa te poceasca”. Spun batranii ca de-ti faci repede cruce la ureche, nu-ti poate face nici un rau. Totusi, cei care n-au reusit sa scape de acest spirit malefic si au capatat boala sperieturii, denumita si ea ceas rau, se folosesc de un anumit descantec care alunga puterea duhului cel rau. Daca nici in acest fel nu scapa, atunci se recurge la combaterea bolii prin magie; se utilizeaza un alt spirit al mortii, incarnat in liliacul de noapte. Astfel, pentru a alunga efectele acestei boli, cel suferind este afumat cu par de liliac. Uneori duhurile, maniate ca un anumit om le-a scapat de multe ori din gheare, ii ingheata trupul sub suflarea lor ucigatoare. In noaptea aceea de iarna cand s-au adunat batranii satului la noi acasa sa vorbeasca despre marele razboi si bunicul, intins pe masa, se facea ca nu-i aude, intorceam tremurand acele vechiului sau orologiu incercand sa aflu motivul acelui ceas rau ce-a asternut frigul peste povestile copilariei. Numai el era de vina. Caci altfel, n-o sa inteleg niciodata de ce oamenii buni pleaca noaptea peste acest hotar si zorile nu-i mai intorc din drum. Pe semne ca o alta tinerete, un alt joc, o alta fata frumoasa ii ademeneste peste acest hotar pe care refuzam sa-l pricepem…

Emanuel Luca



* In 20 martie, la Colegiul “Vasile Lucaciu” incepe
Competitia geniilor

Bataia pentru burse continua. Sambata, 20 martie 2004, crema liceenilor baimareni se vor lupta pentru cele cinci burse anuale puse in joc de GAZETA de Maramures. Concursul va avea loc la Colegiul National “Vasile Lucaciu”.

Sunteti pregatiti? Concursul "Cautam genii” isi schiteaza ultimele detalii. Mare atentie: toti cei care sunt declarati admisi trebuie sa se prezinte sambata, 20 martie 2004, ora 12, la Colegiul National “Vasile Lucaciu” pentru a participa la etapa de examinare. Fiecare participant trebuie sa se prezinte cu un act de identitate si un CV. Cei care s-au inscris la concurs pentru categoria a IV-a (limba romana sau limbi straine) trebuie sa prezinte si un eseu. Atat tema, cat si volumul eseului sunt la alegere. Cei vizati sa nu uite ca intr-o competitie adresata geniilor se pune mare pret pe originalitate.

Teste pentru concurs

Fiecare elev va primi un test care sa corespunda cu anul sau de studiu si cu materia predata pana in acel moment. Aceste teste vor fi intocmite de profesori de specialitate din invatamantul baimarean si nu vor depasi dificultatea programei scolare. GAZETA cauta geniile care nu pot fi puse in dificultate de un asemenea test. Cei mai talentati cinci elevi vor primi bursele, respectiv cate un milion de lei pe luna, timp de un an. Concurentii din ultimul an beneficiaza de acelasi regim ca ceilalti participanti, si ei vor primi bursa integral, chiar daca in cateva luni vor absolvi. In ce priveste categoria de aptitudini este foarte important CV-ul. Castigatorul va fi desemnat de Dan Parcalab, directorul GAZETEI pe baza datelor din CV-ul prezentat de concurent. Fiecare participant la Concursul GAZETEI va trebui sa puncteze in CV in special realizarile dobandite in domeniul ales pentru concurs.

Numaratoarea concurentilor

Atentie! La “Concursul Geniilor” s-au inscris 37 de elevi de la cele mai bune licee din oras. La categoria I, care cuprinde matematica si informatica se vor infrunta zece elevi. Bursa scoasa la concurs pentru categoria a II-a este dorita de 12 elevi. Ei au optat pentru istorie, economie sau geografie. La a III-a categorie sase elevi vor sustine teste din fizica, chimie sau biologie. Categoria a IV-a cuprinde trei materii (limba romana, limba engleza si limba franceza). Pentru bursa acestei categorii se vor intrece noua elevi. Fiindca elevii care s-au inscris pentru categoria a V-a, cea de aptitudini, nu vor sustine un test propriu-zis pastram secrete datele legate de concurenti. Toti cei inscrisi in concurs au sanse egale. Nu uitati, momentul adevarului va fi sambata 20 martie 2004, ora 12 la Colegiul National “Vasile Lucaciu”. Fiti increzatori, optimisti si mai ales originali. Pe langa toate acestea, sa nu uitati de doza de genialitate. Pana la urma, este “Concursul Geniilor”.

Nu uitati! Sambata 20 martie 2004, ora 12, la Colegiul National “Vasile Lucaciu” va avea loc a doua etapa a concursului derulat de GAZETA, cea de examinare. Sunt invitate toate geniile incrise. Este momentul adevarului!

Mihaela Mihalea



* Dragomiresti incearca sa-si implineasca visul de a deveni oras
Comuna de bronz

La prima vedere, Dragomiresti pare una dintre cele mai moderne comune de pe Valea Izei, motiv pentru care doreste sa devina oras. Totusi, traditiile sunt pastrate cu sfintenie. Muzeul Tarancii Romane, ansamblul de femei "Izvorul Izei”, manifestarea pastorala "Ruptul Sterpelor”, festivalul de folclor "Cate flori pe Iza-n sus”, cergile si portile maramuresene, sunt doar cateva exemple.

Descoperirile arheologice din Dragomiresti demonstreaza existenta localitatii, inca din epoca bronzului. Dacii au construit aici o serie de fortificatii de-a lungul granitei, a caror amintire mai pastreaza numele dealurilor menite sa-i apere pe locuitori: "Turnul”, "Cetateaua” si "La Straja”. Comuna este atestata documentar abia in 1405, ca fiind cuprinsa in Cnezatul de Vale al Bogdanestilor. De-a lungul timpului, "mirestenii” au participat la diferite evenimente istorice, fapt care le-a dat renumele de oameni demni, nesupusi si liberi, de unde vine si porecla colectiva de "cocosi”.

Dragomiresti

Primarul comunei este Vasile Iusco l localitatea are o suprafata de 12.000 de ha si o populatie de 4.000 de locuitori l comuna este infratita cu localitatea "Nivelle” din Belgia l in prezent, se fac lucrari de amenajare a raurilor Mara si Baicu l anual, la inceputul lunii mai la confluenta vailor Baicului si Caliman se organizeaza manifestarea pastorala "Ruptul Sterpelor” l in 2001 a fost deschis Muzeul Tarancii Romane din Dragomiresti. Casa care adaposteste muzeul a fost construita intre 1720-1721, fiind una dintre cele mai vechi constructii de lemn de pe Valea Izei l festivalul pentru copii si tineret, "Cate flori pe Iza-n sus”, care se desfasoara in fiecare primavara, a ajuns la editia a IX-a.

Centenara din Dragomiresti

Valeria Chindris implineste anul acesta un secol de existenta. Locuieste intr-o casuta din lemn, situata pe o ulita laturalnica. Nu vorbeste prea bine, c-au rapus-o necazurile si batranetea, dar se ingrijeste singura de foc sau de curatenie. Cu mancarea o ajuta un nepot, care a ajuns si el la varsta de 71 de ani. Batrana n-a avut copii, iar sotul s-a dus la cele vesnice. "Amu’ nu-s sangura. Is cu Tatuca din cer si cu Maica Sfanta. Scoala n-am facut. Am lucrat de sluga la un bocotan d-aici, asta o fo’ meseria mea. Nici in spital n-am fo’ veci, nici medicamente n-am luat. Mai ieu cate-o lingura de bicarbonat cu apa, da’ numai din cand in cand”, a spus batrana.

Cergile Mariei Nascului

Maria si Ioan Tiplea locuiesc intr-o casa mare, strajuita de o poarta maramureseana. Daca le stii porecla, "de-ai Nascului”, e imposibil sa nu-i gasesti. Li s-a dus faima de oameni gospodari prin toata comuna. La orele amiezii, Ioan era plecat cu caii la camp, iar Maria trebaluia prin gospodarie. "No, bine ca ne-ati gasat acasa, ca amu vine primavara si-i de lucru pa camp. Avem doi cai cu care lucram. In rest tinem porci, oi, capre si vaci. Da’ mai mult pantru casa. Lapte mai predam aici la centru, in rest nu sa tare merita. Pretu’ la vaci o ajuns amu’ cat o fo’ in urma cu patru ani. Nu sa poate ase ceva. Noi tat lucram, da’ de platit, nimica. Ii pacat sa lesi pamantu’ pustiu, ca altfel.. Io mai fac cergi, mi-s tare dragi. Mai si vand, da’ cele mai multe is tat pantru casa”, a spus Maria Tiplea.

Femeile de la Izvorul Izei

Ansamblul folcloric de femei "Izvorul Izei” din Dragomiresti a fost infiintat in anul 1969. Pentru primul spectacol pus in scena, "Botejune pe Iza”, ansamblul a fost distins cu premiul "Muzeul Satului”, premiul I si titlul de laureat al Festivalului National al Artistilor Amatori. In acelasi an, a primit o invitatie la Festivalul International de Folclor de la Bucuresti. Au urmat participari la diferite festivaluri de folclor si datini populare din tara si strainatate (Belgia, Franta, Iugoslavia). Repertoriul ansamblului cuprinde obiceiuri stravechi, practicate numai de femei: Sarbatoarea nepoatelor (pentru multumirea si cinstirea moasei care a asistat la nastere), Horea miresei, De ursat, Datini si munca, La sezatoare, Camesa ciumii si celebrul obicei de Botejune (botezul noului nascut, la care luau parte doar femeile, singurii barbati care puteau intra fiind doar muzicantii). Din vechea generatie a ansamblului au mai ramas doar trei femei, restul provenind de la ansamblul de copii "Izvorul Izei”, un fel de "pepiniera” unde cresc tinerele talente.

"Groapa cu lei”

"Mirestenii” se pot lauda cu una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din Maramures. Echipa "Iza” a fost infiintata in 1930, o data cu asociatia sportiva cu acelasi nume. Dupa desfiintarea celorlalte echipe din Maramuresul istoric, "Groapa cu lei”- cum este poreclita echipa "Iza” - a atras fotbalisti din toate localitatile de pe Valea Izei. In prezent, echipa activeaza in Divizia "D”, insa antrenorul, Gavris Ardelean spune ca miresenii au fost la un pas de promovare.

Ioana Lucacel



* Culti si desculti
Purtatori ilegali de… papagal!

I-am intrebat pe purtatorii de cuvant ai institutiilor Statului: “In cate zile au obligatia sa raspunda solicitarilor de informatii de interes public, adresate institutiei din partea persoanelor interesate?” ”Termenul e de 15, pana la 30 de zile. Nu? Asa ceva, cred”, a derapat Stelian Rotariu, purtatorul de cuvant al Directiei Apelor Romane Somes-Tisa, Sucursala Baia Mare. Si noi credem ca habar nu aveti de legea care va reglementeaza statutul. Se intituleaza Legea 544. Ati auzit de ea? Surprins in exercitiul celor mai secrete misiuni, Leontin Haiduc, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Baia Mare, a cerut manualul pentru a nu gresi nici o iota din lege. ”Banuiesc ca ati auzit de Legea 544. Deci, acum, daca ma lasati sa ma documentez... Legea prevede ca… va citesc: informatiile verbale...” Va credem pe cuvant ca stiti… sa cititi. Macar atat. Filip Pavel, celebrul purtator de vorbe (mai mult de duh, dar nu pentru ca e prof de filozofie) al Inspectoratului Scolar Maramures a iesit la rampa, confirmandu-ne banuiala ca nu citeste legea, dar o aplica. ”Desigur, termenele sunt cele prevazute de Legea 544. He, he! Adica vreti sa vi le spun asa? Eu zic sa avem o discutie elaborata, pe marginea acestei teme. Sa ne implicam in detalii. Haideti maine dimineata pe la Inspectorat.” Sa nu ne vina sa credem urechilor! Cel care ne compara (hai, ca nu vorbim aiurea!) cu ce ramane dupa o digestie copioasa, ne invita sa avem un dialog profund. Chiar profund, fara cratima dupa litera ”o”. Asta, probabil, dupa ce ne vom fi batut cu diplomele de intelectuali pe masa, asa cum ne-a sugerat. Ca si cititorii nostri e mai inteligenti ca... ”Pentru solicitarea verbala, termenul e de 24 de ore. Pentru cererea scrisa, de 10 zile si poate fi prelungit pana la 30. Prelungirea trebuie comunicata in 10 zile solicitantului. Refuzul punerii la dispozitie a informatiilor solicitate se anunta in 5 zile”, ne-a uimit Dan Mester, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean, pe care l-am banui de copiat, daca nu am sti ca memoreaza numerele telefoanelor mobile ale consilierilor. Nimeni nu stie de ce isi omoara neuronii cu chestii dintr-astea. Ba chiar la unii le stie si “fixul”. Ca toti au unul. Pe bune!

Ciprian DRAGOS



* A luat Premiul Herder pentru folclor!
Arcus pe suflet

Nu cunoaste notele muzicale si n-a cantat niciodata dupa partitura, dar e unul dintre cei mai renumiti ceterasi din Maramures. A participat la numeroase festivaluri nationale si internationale si nu mai tine seama premiilor acordate. Ba mai mult, i-a invatat si pe altii arta manuirii arcusului.

In miezul unei zile geroase de iarna, comuna Poienile Izei pare desprinsa dintr-o carte de povesti sau dintr-o fotografie a Maramuresului istoric, de la inceputul secolului. Printre nameti, se zareste o sanie trasa de doi cai frumosi, “imbracati” in cergi. Intreb unde locuieste Ion Ilies. Oamenii opresc sania, isi aseaza cusma si se-ntreba nedumeriti. “Care Ilies? Acela de-i ceteras? No, ase zaceti. Noi il stim de Ion de la Cruce, c-o stat langa o rastignire si cand o mars la scoala, n-or stiut pruncii cum sa-i zaca altfel, si ase o ramas: Ion de la Cruce”, explica oamenii, indicand drumul care duce la vestitul ceteras. In prag, un barbat de vreo 50 de ani, in camasa populara si cojoc. Am nimerit la ceteras? Barbatul isi indreapta salele, ca si cum urma sa intoneze imnul national, si isi prezinta mandru impresionantul “palmares”. “Io-s Ion Ilies. Dom’soara, nici o scoala n-am, da’ am vazut tata lumea. Am fost la Palma de Mallorca si Ivano-Frankivsk (in 1980), in Elvetia (in 1993), la Maxeville si Bordeaux (in 1998 si 1999). Am cantat in trei filme japoneze. Apoi in tara, nu mai tan minte… la Cluj, Timisoara, Galati, Satu Mare, Bucuresti, la festivalurile de folclor din Maramuresul istoric. Da’ sa incep cu inceputu’, ase-i?”

O oaie pe-o vioara

I-a placut muzica populara de cand era copil. Arta manuirii arcusului “a prins-o” de la ceterasii iscusiti ai satului: Ionu’ lui Nicolae si Sicuta din Botiza. Ii urmarea la nunti, botezuri si banchete si, mai apoi, l-a rugat pe un tamplar din Vadu Izei sa-i faca o vioara din scandura. La 11 ani a primit o vioara adevarata de la un unchi din Timisoara, iar la 15 ani si-a cumparat una din banii primiti dupa vanzarea unei oi. La scurt timp, a venit si prima oferta de a canta la o nunta. Pretul? 350 de lei si un litru de palinca. Au urmat participari la festivaluri din tara si strainatate, invitatii la nunti, restaurante sau banchete. “Suntem cate 7-8, de obicei mergem cu Petre Giurgi. Iau cat poate omu’, ca nu-l poti jupui de bani. Nu m-am imbogatit din asta. Cant ca-mi place si mi-o dat Dumnezau har si noroc. Nime’ din familie nu s-o avut cu muzica. Un neam mai indepartat canta la fluier, in rest… afoni. Nu stiu nici notele muzicale, am facut zece clase si-un curs de tamplarie. Ma uit la partitura si nu intaleg nimic, n-am cantat in veci dupa note. Pa cand lucram la Sighet, m-o trecut pa post de pompier. Nu faceam nimic, numa le cantam. O zas ca ei pantru asta ma platesc. Cant dupa ureche, da’ i-am invatat si pa altii. Chiar si pa Lupu Rednic. O vinit la mine si copiii din Targu Lapus, da’ ii invat cu drag. Am cantat si cu sigheteni, si cu borseni, si cu baimareni. Cu Ansamblul Mara am luat premiul Herder pentru folclor. Mie mi-o facut publicitate un prieten din Japonia, Kosei Miya. Am cantat in trei filme japoneze, ba’ o vinit si de la BBC sa ne filmeze. La straini, mai ales la francezi, le plac horile si costumele noastre populare. Si fata mea, Anca Maria, canta, am fost chemati impreuna la nunti. Vara vin multi straini la noi, grupuri dupa grupuri. Ne tat roaga sa le cantam si sa-i invatam si pa ei. Stiu zace orice hora maramureseana. Amu’ am o vioara de Reghin din ’77 si nu vreu decat sa-mi deie Domnu’ sanatate sa pot hori si juca”, a zis ceterasul, in timp ce se pregatea sa cante. Sotia lui Ion “de la Cruce” imi intinde mandra albumul cu fotografii facute la diferite festivaluri de folclor. Se opreste asupra uneia, care ii incadreaza pe Ion si pe Anca, fiica lor, despre care tine sa precizeze ca e studenta la Timisoara. Barbatul se opreste brusc din cantat, iar zambetul larg e inlocuit cu unul fortat. “De un sangur lucru imi pare rau. Tat zac ca de ma dadeau parintii la Conservator altfel cantam, da’ ce sa facem, tat invatam si tat mai ramane ceva de invatat. Copiii trebe’ sa le duca mai departe”, a spus cu regret, parca, Ion de la Cruce, ceterasul.

Ioana Lucacel



* INTERVIU
Anton Wirtz, primul doctor in Stiinte medicale din Maramures
INGERUL PAZITOR Al copiilor

Carte de vizita

Anton Wirtz s-a nascut la 8 decembrie 1933, in Bucuresti. Fiu al unui muzician profesionist de origine germana, a copilarit in Sighet. In Hateg a facut scoala primara si prima clasa de liceu. A absolvit liceul ”Dragos Voda” din Sighet (1952), apoi Facultatea de medicina din Cluj, cu diploma de merit (1958). A fost medic la Dispensarul din Halmeu (judetul Satu Mare), iar in 1960 a revenit in Sighet ca medic pediatru. Incepand din 1975, este doctor in Stiinte medicale. Vorbeste germana, maghiara, franceza si engleza. Este casatorit (sotia sa este medic) si are doua fiice. Este Cetatean de Onoare al municipiului si presedintele Asociatiei medicilor catolici din Sighet. Anton Wirtz este primul doctor in medicina din Maramures. In urma lobby-ului doctorului Wirtz, Spitalul din Sighet a beneficiat de aparatura si materiale in valoare de 2 milioane de euro. De 14 ani, sectia de Pediatrie pe care o conduce se autofinanteaza in totalitate (cu exceptia salariilor).

Din Sighet si pana pe valea Izei, sunt putini cei care n-au fost tratati de doctorul Wirtz. Vreme de patru ani, a fost medic sef al Spitalului din Sighet. Isi aminteste ca atunci cand Virgil Trofin (secretar al CC si mare amator de vanatoare) a impuscat un urs in Maramures, de bucurie, a militat sa se acorde noii sectii de Pediatrie 3 milioane de lei, suma enorma pentru acele timpuri.
Reporter: Cum reusiti sa administrati sectia de Pediatrie?
Dr. Anton Wirtz: Gratie unor prieteni, am reusit sa infiintam in Zurich (Elvetia) fundatia ”Sprijiniti Spitalul de copii din Sighet”. Fundatia il are presedinte de onoare pe Elie Wiesel, presedinte executiv este Andreas Fanconi (unul dintre cei mai mari pediatri europeni), iar Nagy Istvan Zsolt (un muzician elvetian de origine sigheteana) este sufletul miscarii. Alaturi de ei, de-a lungul ultimilor 14 ani, au contribuit financiar si prieteni din America, Franta, Austria si Germania. De la Revolutie incoace, n-am primit de la Ministerul Sanatatii un gram de lapte praf, medicamente sau seringi! Totul provine din donatii. Primul transport a fost facut in 1990 de un medic originar din Sighet, acum stabilit in Germania. Insa multi sponsori au renuntat pentru ca au fost umiliti la vama, tratati ca niste borfasi.
Rep.: In ce-au constat donatiile?
A.W.: S-a primit numai aparatura noua, cu care s-a dotat tot spitalul: aparat Roentgen, ecograf, aparate de narcoza si respiratie artificiala, audiometru si aparatura ORL, EEG si EMG, trusa de gastroscopie, monitoare la urgenta si cardiologie si multe altele. Urmeaza sa soseasca un tomograf sofisticat, care valoreaza 300 de mii de euro. Am primit de la armata elvetiana 20 de tone de vata si pansamente, cantitate care ajunge spitalului pe trei ani. Toate donatiile au fost inventariate si supracontrolate. Initial, profesorul Fanconi m-a invitat la Zurich, m-a testat profesional si abia apoi m-a acceptat (am invatat pediatria dupa manualul tatalui sau, Guido Fanconi). Nagy Istvan Zsolt concerteaza in toata lumea, iar banii incasati ni-i da noua. Am fost sprijiniti in sustinerea sectiei si de firmele Plimob, Arcer, Sigstrat si Banca Comerciala.

Doctorul-Om

Rep.: De ce treburile nu merg la fel de bine si in alte unitati sanitare?
A.W.: Corpul medical s-a… inrait. De multe ori mi-e rusine sa spun ca sunt medic. Vremurile s-au schimbat, nimeni din generatia mea n-a facut avere din actul medical (uitati-va la medicii care au profesat zeci de ani: Dan, Bota, Coman). Materialismul a aparut dupa Revolutie, ca o chestie cat se poate de urata. Personal, n-am realizat nimic, casa e de la socrii, masina am primit-o din Germania (de la ginere), dar nu-mi pare rau. Din cea mai mare parte a banilor pe care-i primesc, cumpar pentru copii. Si inainte de Revolutie am facut asta. Am facturi de miliarde de lei, proveniti din surse independente. Am cumparat din banii mei lemne, ulei, zahar, faina, biscuiti. Faptul ca directorii spitalelor sunt alesi pe criterii politice este extraordinar de grav. Nu oricine poate fi sef. Trebuie sa cobori la toate nivelele, sa vezi ce probleme exista, sa asculti si pe femeia de serviciu, si pe fiecare.
Rep.: La varsta de 70 de ani, dupa 45 de ani de munca, va ganditi la retragere?
A.W.: In urma cu doi ani am suferit un atac de cord si port un stimulator cardiac. Dar in curand vom deschide un cabinet medical privat, gratuit, pentru persoane sarace (langa Manastirea Maica Domnului Indurerata). Eu voi asigura partea pediatrica, doctorul Alexandrescu cea de ginecologie, doctorul Chifor si doctorul Balea, cardiologia. Poate ni se vor alatura si altii. Desi am fost discipol al doctorului Victor Pop, nu mi-am format, din pacate, urmasi, caci calitatea umana si structura psihica de azi e alta.

Despre Maramures, Wiesel si ghiocei

Rep.: Pasiuni extra-profesionale?
A.W.: Vanatoarea, turismul si arta maramureseana. Din cauza sanatatii nu mai pot sa merg la vanatoare, dar sunt indragostit de natura. Am umblat de mic, cu profesorul Francisc Nistor. In afara de Muntii Macinului, nu exista munte in Romania in care sa nu fi fost. In Maramures, cel mai mult imi plac natura si oamenii, taranii. Taranul vine, da binete, e de bun simt, corect. Oraseanul e altfel. De 8 martie, anul trecut, un sofer beat m-a batut aici, in sectie.
Rep.: Multumiri?
A.W.: Cea mai mare satisfactie e ca am putut fi de folos copiilor. Cand am avut stopul cardiac, toate bisericile din Sighet s-au rugat pentru mine. In Valea Stejarului, o fata m-a intampinat cu un buchet de ghiocei, o tratasem de o forma foarte grava de reumatism, cu cativa ani inainte. Nu port halat, pentru a nu crea o bariera de teama, intre doctor si micul pacient.
Rep.: Corespondati cu Elie Wiesel?
A.W.: Wiesel. Am pus poate o picatura la casa-muzeu Wiesel. El mi-a scris si mi-a zis ca oriunde merge in lume, are in fata ochilor casa natala. Cand a venit prima data in Romania, in 1965, a fost primit rau. De atunci n-a mai vrut sa vorbeasca limba romana. Eu i-am zis: ”Dar ungurii v-au deportat. De ce nu vorbiti limba romana, doar o cunoasteti?” Nu mi-a raspuns.

Optiuni si argumente

l Bach sau Beethoven?
Beethoven. Mi se pare cel mai profund.
l Cartea preferata?
Sunt multe. Acum il prefer pe Elie Wiesel.
l Actrita preferata?
Lucia Stanescu. Mi s-a parut cea mai complexa.
l Icre negre sau biftec tartar?
Borsul veritabil, de la Moldova.
l Renoir sau Dali?
Covoarele vegetale de Botiza, ceramica de Sacel si pecetarele maramuresene.

Teofil Ivanciuc