CULTURA, ISTORIE, TINERET

* Arheologia industriala si revalorificarea patrimoniului
Mocanita, in valtoarea conservarii

* Natiune, naratiune, fictiune
Ca o lumanare, sufletul...

* Proiectul Centrelor de Documentare si Informare
Biblioteci in stil francofon

* Culti si desculti
Ozonul, stratul si substratul

* 12 octombrie 1933 – “ziua de nastere” a Noului Alcatraz
Alcatraz, Insula Diavolului

* Salonul de Minerale, Fosile si Geme, Baia Mare – 2004
Pietrele Lunii Si ale Soarelui

* Arheologia industriala si revalorificarea patrimoniului
Mocanita, in valtoarea conservarii

Saptamana trecuta, Baia Mare a gazduit un interesant atelier international de Arheologie industriala, organizat de Ministerul Culturii si Cultelor si Directia Monumentelor Istorice si Muzee. Arheologia, care ne trimite cu gandul la perioade indepartate, se dovedeste a fi o stiinta cu un domeniu de cercetare extins pana in perioada moderna si chiar in cea contemporana. In ultimii ani, s-a manifestat un interes crescut pentru arheologia industriala, studiindu-se posibilitatea punerii in valoare a patrimoniului industrial.

In cadrul atelierului international de Arheologie industriala au fost studiate 100 de situri din mai multe tari, in incercarea de a face propuneri de trasee turistice de arheologie industriala, Romania reprezentand un caz special. Maramuresul poate constitui o zona importanta in cadrul proiectelor de cercetare, pastrare-conservare a utilajelor si instalatiilor industriale specifice mineritului din Baia Mare si Cavnic, instalatiilor traditionale de pe Valea Cosaului, utilajelor de productie a cherestelei din Viseu si a caii ferate inguste pentru exploatarea forestiera de pe Valea Vaserului.

Instalatii tehnice actionate de apa

In subzona maramureseana Cosau-Mara, in 1947, existau 93 de instalatii tehnice taranesti traditionale, actionate de apa: valtori, pive, mori sau joagare. In 1972, an in care a inceput un program ce viza o cercetare interdisciplinara, pe parcursul a mai multi ani, sub conducerea si indrumarea profesorului Mihai Pop, pe raul Cosau mai erau in functiune doar 28 de astfel de instalatii; celelalte 65 fie au disparut, fie se afla intr-un avansat stadiu de degradare. Instalatiile ramase in trei sate (Budesti, Sarbi si Calinesti) sunt de regula grupate: moara cu valtoare si piua, moara cu joagar, batoza, piua, valtoare etc. “Satul romanesc, in general, si satul maramuresean, la care ne referim, parcurge un proces de disolutie totala cu consecinte imprevizibile. Dispar cu o rapiditate incredibila componentele culturii si civilizatiei taranesti constituite de secole si milenii, fiind inlocuite cu creatii contemporane, hibride, preluari din alte zone si/sau de import”, sustine Mihai Dancus, directorul Muzeului Satului Maramuresean din Sighetu Marmatiei. In situatia in care nu se vor lua masuri urgente de protejare a acestor ultime instalatii traditionale, viitorul apropiat poate fi martorul disparitiei lor in totalitate, urmand modelul oferit de arhitectura caselor si anexelor gospodaresti din zona, care s-a indepartat de traditie si a preluat modele straine.

Unicitatea Vaserului

Linia ferata a Vaserului este ultima linie forestiera din Europa exploatata in tractiune cu aburi. Pentru a mari randamentul exploatarilor lemnoase din muntii Toroioagei si Prislopului, in 1932 a inceput construirea unei linii ferate inguste, cu ecartament de 760 de milimetri de-a lungul Vaserului, spre Faina si Comanu. Pana la acea data, lemnul era trimis spre Viseul de Jos pe apa Vaserului. Exploatata fara intrerupere in tractiune cu abur, linia ferata a Vaserului este singurul drum continuu care urca pe vale, caracterul dificil al vaii nepermitand constructia unei sosele. Vagoanele au frane mecanice, actionate manual in cazul unei depasiri prea mari a vitezei; panta pronuntata a liniei (intre Ihoasa si Rapi gradientul este 110 la mie) ajuta micile locomotive de doar 150 CP sa atinga viteze de 30-40 km/h. Spre deosebire de instalatiile de pe Valea Cosaului, viitorul acestei linii pare asigurat. In anul 2000, linia a fost preluata de catre firma elvetiana RG Holz AG, care administreaza atat Combinatul de prelucrare a lemnului din Viseu de Sus, cat si padurile aferente. “Asociatia Hilfe für die Wassertalbahn se ocupa de exploatarea turistica a caii ferate, care atrage numerosi entuziasti pasionati de locomotive cu aburi, majoritatea din strainatate si a reusit repararea si mentinerea in functiune a celor trei locomotive din seria CFF 764”, afirma Camil Iamandescu. Exista astfel posibilitatea ca linia ferata a Vaserului sa se constituie intr-un important punct de atractie pe o viitoare harta a turismului legat de arheologia industriala.

Ioan BOTIS





* Natiune, naratiune, fictiune
Ca o lumanare, sufletul...

Rezemati de trunchiul copacilor inca verzi intr-o toamna batrana, ii cautau profilul in flacara iute si lunga a lumanarii care incerca parca sa linga ranile unui cer coborat neobisnuit de jos. Doar lumina mai dansa printre oamenii impietriti, aidoma crucilor din cimitirul in care prietenii au venit tacuti, ducand in maini florile unui meci de fotbal, prea devreme intrerupt de un fluier strident. Ca un murmur ce creste asurzitor in timpane, se involburau cuvinte uitate intr-un cantec vechi: “Trupul meu intreg/ E o lumanare/ Iar eu sunt flacara intr-un cer straveziu/ Ca pasarile, mort voi cantari mai greu decat viu”. Ceara li se scurge ars printre degete, chemata de pamantul galben si flamand pe care-l framanta sub picioare. Oameni si lumanari, iar undeva, deasupra, sufletul se uita peste lumea rece. Lumanarea este simbolul luminii, al imbratisarii materiei cu spiritul: ceara si fitilul reprezinta materia din care se naste flacara spirituala. In acest sens, ea simbolizeaza elevatia spirituala, miscarea ascendenta; e unul din simbolurile axei lumii, al verticalitatii. Crestinismul a preluat lumanarea ca element de cult din antichitatea greaca si romana, unde mireasa era condusa la casa mirelui de un cortegiu cu torte aprinse in mana. Ea semnifica credinta celui ce tine in mana o lumanare, fiind in acelasi timp si simbolul sufletului sau indreptat spe Dumnezeu. Lumanarea aprinsa in mana unui crestin e si un indemn ca sa fie “lumina a lumii”. La noi se acorda o mare importanta lumanarii muribundului, menita sa conduca sufletul sau prin intunericul lumii de dincolo: “De se intampla sa moara cineva fara lumanare, se cheama ca a avut moarte intunecata si foarte mult il caineaza batranii si batranele satului pentru aceasta” (Al. Lambrior). Lumanarea e prezenta atat la inmormantare, cat si la toate sarbatorile de cinstire si de pomenire a mortilor: “Daca pe lumea asta nu dai lumanare de pomana, n-ai lumina pe lumea cealalta” (A. Gorovei). Prezenta lumanarii la toate riturile de trecere (nastere, botez, nunta si inmormantare) e o dovada in plus a echivalentei simbolice intre aceste rituri, care se bazeaza pe scenariul mitic al mortii (fie ea si aparenta) si cel al renasterii intr-o stare noua. In toate aceste treceri, sufletul omului este simbolizat de o lumanare; el nu moare, chiar daca restul fiintei este supus transformarii radicale (I. Evseev). Pamantul si-a inchis rana hada si rece, lumanarile au apus in mainile arse ale prietenilor, doar cantecul mai staruie inca in timpane: “Trupul meu intreg/ E o lumanare/ Dupa ce se va fi scurs toata in tarana/ Iar flacara se va topi albastru/ Veti mai simti o arsura pe mana”.

Emanuel LUCA







* Proiectul Centrelor de Documentare si Informare
Biblioteci in stil francofon

A inceput reconditionarea bibliotecilor scolare. Printr-un proiect romano-francez, in institutiile de invatamant maramuresene, s-au infiintat Centre de Documentare si Informare care vin sa completeze aportul bibliotecilor scolare la procesul de informare al elevilor si profesorilor. La inceputul anului 1999, s-au stabilit reperele unui proiect bilateral romano-francez, prin care se dorea relansarea invatamantului rural. Proiectul a fost initiat de Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare cu Serviciul de Cooperare si Actiune Culturala din cadrul Ambasadei Frantei la Bucuresti. Concret, proiectul romano-francez a constat in realizarea unor Centre de Documentare si Informare (CDI) in scolile din mediul rural. Maramuresul a fost ales printre judetele-pilot care au participat la crearea acestor centre de documentare. “In prima faza a proiectului, in anul scolar 2000-2001, am participat la acest proiect cu doua scoli, Colegiul National “Mihai Eminescu” si Scoala Generala Nr. 1 Targu Lapus, considerate centre-pilot. In decembrie 2001, o echipa de experti din Franta a realizat o evaluare a rezultatelor si s-a decis extinderea proiectului”, a spus profesorul Ioan Matan, directorul Casei Corpului Didactic, unul dintre formatorii maramureseni implicati in proiect. CDI este un centru de resurse pluridisciplinar, a carui functiune seamana cu o biblioteca scolara. In fiecare institutie de invatamant participanta la proiect, exista o echipa de profesori care se ocupa de organizarea CDI. Spre deosebire de o biblioteca scolara clasica, un astfel de centru beneficiaza de informatii si pe suporturi audio-video. Moblierul este creat special pentru acest tip de activitate, iar in fiecare centru exista un profesor documentarist, care consiliaza elevii.

CDI eminescian

Cel mai “vechi” CDI maramuresean este la Colegiul National “Mihai Eminescu”. De organizarea acestui centru se ocupa profesorul documentarist Monica Husti. “In colegiul nostru, CDI este in al cincilea an de functionare. Elevii clasei a IX-a beneficiaza de un curs optional de initiere in utilizarea resurselor CDI, in cadrul caruia invata sa lucreze cu diferite tipuri de documente si, implicit, cum sa realizeze un portofoliu si sa-l redacteze conform normelor”, a explicat Husti. Pentru a se incadra cat mai mult in reglementarile partii franceze, Colegiul “Mihai Eminescu” a schimbat mobilierul centrului, adaptandu-l la nevoile elevilor. Prin intermediul acestor Centre de Documentare si Informare, elevii sunt invatati sa utilize toate informatiile de care dispun. Pe langa carti, ei invata sa se foloseasca de internet si de alte surse audio-video.

“As zice ca intre bibliotecile scolare si CDI-uri exista o complementaritate. Biblioteca este inclusa in CDI, iar utilizatorul are acces la un fond documentar mult mai mare, diferentiat pe mai multe categorii. CDI-ul se adreseaza atat elevilor, cat si cadrelor didactice.” – Monica Husti, profesor documentarist

Mihaela MIHALEA







* Culti si desculti
Ozonul, stratul si substratul

16 septembrie a fost Ziua Internationala a Stratului de Ozon. Hai, nu radeti, daca exista, sigur s-a inventat. Stie bunul Dumnezeu ce alte sarbatori asemanatoare ne mai asteapta, insa asta cu ozonul nu ne iese din minte. Zilele trecute am gasit prin redactie un fax expediat de Agentia de Protectie a Mediului Maramures, semnat de inspectorul sef Gheorghe Voinescu, in care ni se explica pe indelete ce si cum cu stratul de ozon. Am asteptat sa se “sedimenteze cunostintele” si am preluat intrebarea, pentru ca stratul de ozon este intr-adevar subtire si afecteaza organismul uman. Creierul, in primul rand. Asadar: “Ce este ozonul si cum se formeaza?” “Se formeaza in zona de munte, acolo unde sunt plamanii naturii, arborii, care prelucreaza dioxidul de carbon. Protejeaza pretutindeni tot ce misca, plante, animale”, ne-a explicat Ioan Vanjurec, viceprimar in Viseu de Sus. Partea cu carbonul o mai studiati, nu ati nimerit. Pe Gavril Ciceo, consilier judetean, liderul de sindicat al CNSLR Fratia, l-am surprins la un clinchet de pahare in restaurantul fostului hotel al partidului (eh, nostalgia asta!). Printre doua bule de bere am deslusit si glasul plapand al liderului de sindicat. “Peste 10 minute vedem si cum e cu stratul si substratul. Speram sa nu fie perforat prea tare”, a spus Ciceo, sperand sa nu iasa foarte sifonat. Dupa raspuns. “Se formeaza deasupra planetei din pulberi, pentru a fi un protector. Acuma ce sa zic mai mult? De exemplu, tu stii ce este ingrasamantul complex? M-as bucura sa scrii si despre altceva. Asta, cu ozonul, e relevant pentru un consilier judetean? Hai, ca sunt grabit”, s-a explicat, incomodat, Anton Rohian, consilier judetean PSD. Singurul care a stiut a fost inginerul Gavrila Bindiu, consilier judetean PNL din Cavnic. Ceea ce ne determina sa ii oferim bulina rosie. “Ozonul este Oxigenul 3, care apare in straturile superioare ale atmosferei si opreste razele ultraviolete. Sincer, nu stiu cum se formeaza.” L-am “sunat” si pe Gheorghe Voinescu, inspectorul sef al Agentiei de Protectie a Mediului Maramures, dar ne-am convins ca explicatiile din faxul respectiv au fost... copiate din Geografia de-a V-a. “Nu ma mai luati acuma, conduc... am zis si in faxul acela. Eu conduc acum, iertati-ma, bine?” Bine, dar sa nu se mai intample, ca va “depasesc” inginerii! Ozonul este un gaz albastrui, cu miros caracteristic, a carui molecula e compusa din trei atomi de oxigen. Stratul de ozon se afla la 10-15 km de pamant si se formeaza prin actiunea razelor solare asupra oxigenului.

Ciprian DRAGOS







* 12 octombrie 1933 – “ziua de nastere” a Noului Alcatraz
Alcatraz, Insula Diavolului

Insula Alcatraz are un aer misterios, creat de filme si carti. Tacerea specifica insulei incarca cu o semnificatie mai adanca expresia: “daca zidurile ar putea vorbi…” In inchisoarea de pe insula Alcatraz au fost incarcerati cei mai periculosi detinuti din sistemul penal american: spargatori de banci, violatori, spioni sau criminali. De-a lungul timpului, Alcatraz a dat nastere la numeroase legende, devenind unul dintre polii magnetici ai turismului din San Francisco (cu peste 1 milion de turisti pe an).

Insula a fost botezata in anul 1775, cand exploratorul spaniol Juan Manuel de Ayala, care cartografia zona, a botezat-o La Isla de los Alcatraces (in traducere Insula Pelicanilor). In afara de curenti extrem de puternici, putina vegetatie si pamant sterp, mica insula nu oferea nimic. La 72 de ani distanta de la botezul “nasului” Manuel de Ayala, armata SUA a declarat insula ca valoare militara. In 1848, descoperirea aurului in California a adus pe coasta de vest a Americii numeroase vase pline cu mineri din toata lumea, veniti in cautarea pretiosului metal, dar guvernul SUA a invocat masuri de securitate pentru protejarea resurselor minerale in fata altor state. Din 1853, topografii au facut masuratorile necesare si, inginerii armatei americane au inceput constructia unei fortarete. Dupa cativa ani de construire laborioasa si inzestrare cu armament greu (tunuri de otel cu bataie lunga si mitraliere Rodman, capabile sa distruga vase ostile oricat de mari, la distanta de 3 mile), Alcatraz s-a impus ca simbolul puterii americane din vest. In cateva decenii, rolul de fortareata militara a inceput sa paleasca si apararea a devenit invechita in fata armamentului modern. Datorita izolarii sale naturale si a curentilor reci si puternici existenti intre insula si tarm, Alcatraz a fost considerata o locatie ideala pentru detentia prizonierilor. In 1861, insula a inceput sa primeasca prizonierii din razboiul civil, iar in timpul razboiului americano-spaniol (1898) numarul prizonierilor a creascut de la 26 la peste 450. Dupa cutremurul care a zguduit San Francisco (in 1906), sute de detinuti au fost transferati pe insula pentru a fi tinuti in siguranta. Din 1921, a fost construit un mare spatiu pentru celule in partea centrala a insulei (cea mai inalta), iar de la sfarsitul anilor ’20, alte trei structuri au intregit constructia.

Flori la Alcatraz

Alcatraz incepuse sa-si construiasca reputatia de inchisoare in care domina o disciplina de fier. Detinutii erau impartiti in trei categorii, in functie de crimele comise si de comportamentul lor. Spre exemplu, detinutii din cea de a doua categorie nu aveau dreptul la materiale scrise, la vizite sau la scrisori. In plus, a fost instaurata o regula stricta a tacerii. Detinutii care incalcau aceste reguli erau aspru pedepsiti: primeau doar apa si paine, erau pusi la munci deosebit de grele si mentinuti in izolare. La Alcatraz erau selectionati prizonieri si pentru munci mai usoare: bucatarii si cei insarcinati cu curatenia. De asemenea, pe insula existau si cateva familii de chinezi, angajati ca servitori. La inceputul istoriei inchisorii, lipsa unei stricte supravegheri i-a facut pe cativa detinuti sa spere ca vor gasi o cale de evadare. Drumul spre libertate s-a dovedit insa prea greu; cele mai multe evadari n-au reusit, de obicei evadatii intorcandu-se singuri pentru a se salva din apele inghetate. Altii, mai putini ca numar, s-au inecat. Populatia din San Francisco nu vedea cu ochi buni vecinatatea cu inchisoarea care li se parea ca strica frumusetea locului. Urmarea a fost ca detinutii au devenit... gradinari! Acestia au plantat numeroase varietati de flori si plante decorative pentru a oferi locuitorilor de pe continent o imagine mult mai placuta. La sfarsitul anilor ’20, activitatile prizonierilor erau in mare parte relaxante. Prizonierilor li s-a permis sa-si faca un teren de baseball si sa-si confectioneze echipament sportiv. Se organizau si meciuri de box intre detinutii selectati din Baraca Disciplinara. Aceste lupte au devenit in scurt timp atat de populare, incat locuitorii continentului, care primeau invitatii, asistau la confruntarile sportive.

Noul Alcatraz

In 12 octombrie 1933, din cauza costurilor ridicate, Armata a decis, sa inchida inchisoarea si proprietatea a fost cedata Departamentului de Justitie. Coincidenta a facut ca, in plina criza economica, criminalitatea sa creasca. America a intrat intr-o noua era a crimei organizate, a bandelor de gangsteri, o era dominata de violente fara precedent si de coruptie a autoritatilor. In plus, criminalii periculosi care erau arestati reuseau de multe ori sa evadeze. Era nevoie de o noua inchisoare de maxima siguranta si Alcatraz era solutia ideala pentru rezolvarea problemei. Autorii proiectului au fost Sanford Bates, seful Inchisorilor Federale, si Homer Cummings, procurorul general al SUA. Robert Burge a fost cel care a primit sarcina de a face proiectul pentru noua inchisoare. Celulele din 1906 au fost renovate si suplimentate cu altele noi. In aprilie 1934, a inceput munca pentru a da inchisorii militare o noua fata si o noua identitate. A fost introdus curentul electric in fiecare celula si au fost adoptate masuri de siguranta sporite: garzile inarmate erau despartite de un gard de sarma de detinuti; turnuri de paza au fost amplasate strategic in jurul intregului perimetru al inchisorii si au fost achizitionate detectoare magnetice de metale. Introducerea acestor masuri, combinate cu izolarea naturala a insulei, faceau din Alcatraz o inchisoare gata sa-i primeasca pe cei mai periculosi criminali ai Americii. Printre primii sositi la Alcatraz au fost Al Capone, Doc Barker (ultimul supravietuitor din celebra banda Ma Barker), George “Machine Gun” Kelly, Robert “Birdman of Alcatraz” Stroud, Floyd Hamilton (soferul lui Bonnie si Clyde) si Alvin “Creepy” Carpis. In total, au fost transferati 11 detinuti de la inchisoarea McNeil Island, 43 de la Penitenciarul Federal din Atlanta si 102 de la Leavenworth din Kansas. In 1972, Congresul american a decis includerea insulei in Parcul National, iar in 1973, insula a fost deschisa publicului. De atunci, anual, peste un milion de turisti viziteaza Alcatrazul. Insula este considerata astazi o rezervatie ecologica si casa a uneia dintre cele mai mari colonii de pescarusi de pe coasta Californiei.

“Evadati” din Alcatraz

In cei 29 de ani de functionare a inchisorii federale, 36 de oameni au fost implicati in 14 tentative separate de evadare. 23 au fost capturati, 6 au fost impuscati mortal in timpul evadarii si 2 s-au inecat. Dintre cei care au fost prinsi, 2 au fost executati (gazati in inchisoarea San Quentin, a statului California) pentru ca au omorat un ofiter in timp ce incercau sa evadeze. Oficial, nimeni nu a reusit sa evadeze din Alcatraz. Cinci prizonieri au fost dati disparuti si se presupune ca s-au inecat. In 16 decembrie 1937, Theodore Cole si Ralph Roe (in fotografia din stanga jos) au reusit sa indeparteze gratiile de otel de la o fereastra, sa coboare zidul si sa se arunce in apele golfului. Trupurile lor n-au fost gasite niciodata (evadarea s-a produs in timpul unei mari furtuni si se pare ca au fost inghititi de apa). In 11 iunie 1962, Frank Norris si fratii John si Clarence Anglin au disparut din celule si n-au mai fost vazuti niciodata. Pentru a nu li se observa lipsa, cei trei au folosit capuri de manechine pe care le-au pus sub paturi (in fotografia din dreapta), au iesit printr-o gaura din peretele celulei si apoi prin gurile de ventilatie. Dupa cateva saptamani, un corp imbracat in uniforma inchisorii a fost descoperit in apropiere de San Francisco, dar cadavrul era atat de descompus, incat a facut imposibila identificarea.

Violente!

O publicitate negativa a facut ca Alcatrazul sa inceapa sa fie cunoscut ca “Insula Diavolului”. Cei mai multi detinuti au stat doar o perioada la Alcatraz, dupa care au fost transferati la alte inchisori pentru a-si ispasi restul de pedeapsa. Mass-media a reusit cu greu sa gaseasca oameni care au fost la Alcatraz, motiv suficient pentru a da nastere unor legende legate de inchisoare. Cand presa a luat legatura cu fostii detinuti, acestia au inventat povesti de groaza despre oribilele batai la care au fost supusi, brutalitatile inimaginabile pe care le-au suportat, masurile disciplinare rigide si extrema izolare pe care le-au indurat. Sinistra mitologie a fost sporita de cazul Henry Young. Prizonier la Alcatraz, acesta a fost judecat pentru uciderea lui Rufus McCain (un coleg de puscarie si fost complice la o tentativa de evadare). Profitand de o clipa de neatentie a garzilor, Young l-a injunghiat pe Rufus, care a murit cinci ore mai tarziu. Avocatul lui Young a sustinut ca acest comportament violent al clientului sau a fost cauzat de pedepsele inumane la care acesta a fost supus si de cei trei de ani de izolare in care a fost tinut. Aparatorul lui Young cerea clementa pentru un om care, sustinea el, nu era responsabil de faptele lui. Mai multi detinuti au sustinut ca au fost si ei batuti de garzi si au cunoscut oameni care, in urma batailor primite la Alcatraz, “si-au pierdut mintile”. Juriul i-a marit lui Young pedeapsa doar cu cativa ani. Transferat in mai multe inchisori federale, Young a fost eliberat pe cuvant in 1972, dupa aproape 40 de ani de detentie, dar povestile despre regimul draconic de la Alcatraz au tinut treaz interesul publicului.

Programul

Rutina din inchisoare era rigida si se desfasura monoton. Desteptarea se dadea la ora 6,30. Detinutii aveau la dispozitie 25 de minute pentru aranjarea celulei si pentru a se prezenta la numaratoare. La 6,55 erau deschise usile celulelor individuale si detinutii se deplasau pe un singur rand in sala de mese. Aveau doar 20 de minute pentru a manca, dupa care erau dusi la munca. Programul, care prevedea ore exacte pentru toate celelalte activitati ale zilei, nu a fost incalcat niciodata. Spre deosebire de de alte locuri de detentie, unde un gardian supraveghea 12 detinuti, la Alcatraz exista un gardian pentru fiecare 3 detinuti. Datorita numarului relativ mic de prizonieri (n-au existat niciodata mai mult de 300) toti gardienii ii cunosteau pe detinuti dupa nume.

Indieni “piromani”

In 21 martie 1963, dupa 29 de ani de functionare, inchisoarea Alcatraz a fost inchisa. Decizia i-a apartinut procurorului general Robert Kennedy. Motivatia a fost ca, in urma efectului coroziv al apei de mare, cladirile erau afectate (5 milioane de dolari fiind necesari renovarii inchisorii), iar cheltuielile pentru intretinerea detinutilor erau prea mari. Asa ca a fost abandonata cladirea. Unii au sustinut ca, pe insula, ar trebui ridicata o replica a Statuii Libertatii, altii au fost de parere ca se puteau construi un centru comercial si un complex hotelier. In 1969, un grup de amerindieni s-a asezat in Alcatraz, sustinand ca insula este proprietatea lor. Acestia sperau sa dezvolte pe insula un Centru Cultural al Nativilor Americani, intrand in atentia presei si a guvernului. Oficiali federali nu au ajuns la o intelegere cu indienii referitor la problemele sociale ale acestora si, in scurt timp, insula a devenit un paradis pentru indienii fara adapost. Insa cresterea populatiei de pe insula a confirmat vechile probleme presupuse de administrarea insulei: lipsa totala a resurselor locale si faptul ca hrana si apa trebuiau aduse de pe continent, ceea ce presupunea cheltuieli mari. Pentru a face rost de bani pentru mancare, indienii au inceput sa vanda cuprul din instalatiile inchisorii. La 1 iunie 1970, un incendiu accidental a adus mari pagube inchisorii, in principal cladirii construite in 1854, iar tensiunile dintre indieni si federali s-au accentuat. Opinia publica si presa, care ii sustinusera pana atunci pe indieni, s-au intors impotriva lor. Un an mai tarziu, 20 de serifi federali au asistat Paza de Coasta care a mutat indienii de pe insula.

Seful inchisorii

James A.Johnston a fost o alegere ideala pentru functia de sef al inchisorii Alcatraz, pentru ca avea 12 ani de experienta in domeniu, ocupand aceeasi functie la inchisorile San Quentin si Folsom. Noul sef era interesat de o reforma a penitenciarelor. Nu credea in folosirea lanturilor, ci in faptul ca detinutii trebuiau sa presteze o munca pentru care sa fie respectati si recompensati prin reducerea pedepsei. Johnston tinea la o disciplina stricta. Toate vizitele trebuiau aprobate personal de Johnston si erau limitate la una pe luna. In primele trei luni de detentie la Alcatraz, nu era acceptata nici o vizita. Primirea sau trimiterea de scrisori erau considerate privilegii, iar scrisorile erau cenzurate de oficialii inchisorii. Munca (implicit, reducerea pedepsei) era considerata un privilegiu si nu un drept, la care aveau dreptul doar detinutii cu o conduita corespunzatoare. Fiecare detinut avea propria celula si un minim necesar asigurat: mancare, apa, haine, pasta de dinti si medicamente.

Ioan BOTIS







* Salonul de Minerale, Fosile si Geme, Baia Mare – 2004
Pietrele Lunii Si ale Soarelui

Asociatia Mineralogilor, Paleontologilor si Gemologilor Amatori din Romania (AMPGAR), in colaborare cu Universitatea de Nord si Muzeul de Mineralogie, a organizat la sfarsitul saptamanii trecute cea de a IX-a editie a Salonului de Minerale, Fosile si Geme, devenit deja o traditie. In acest an, alaturi de baimareni au participat la salon invitati din Baia Sprie, Cavnic, Cluj-Napoca, Arad, Bucuresti si chiar din Budapesta.

Zona Baia Mare este cunoscuta pentru numarul mare de minerale si pentru valoarea estetica a multor mostre mineralogice. Cu toate acestea, doar in ultimii ani a inceput prezentarea lor in cadrul unor expozitii organizate special (precedenta editie s-a desfasurat in urma cu doi ani). Organizatorii salonului din acest an spera ca aceasta manifestare sa constituie o buna ocazie de intarire a legaturilor dintre cei pasionati de piese mineralogice.

Minerale unicat

”Salonul are un rol educativ-stiintific. Prezinta vizitatorilor frumusetile subsolului din zona Baia Mare si nu numai, pentru ca sunt expozanti si din alte zone, chiar si din strainatate. In ultimul timp, multi colectionari au facut schimburi sau au achizitionat esantioane de minerale si din alte tari, asa incat gama este mult mai bogata decat in anii precedenti. Acest fenomen se inscrie poate in procesul general de globalizare, care caracterizeaza atat economia, cat si viata culturala a intregii lumi”, a afirmat Oscar Edelstein, coordonator al grupei Baia Mare din cadrul AMPGAR. Exponatele cele mai valoroase ale salonului sunt reprezentate de cateva piese extrem de frumoase de ametist si de citrin, alaturi de care se remarca si numeroase flori de mina si esantioane minerale de mici dimensiuni, dar care sunt extrem de spectaculoase. Fiind unicate, ele fac deliciul multor colectionari (am remarcat si doua piese de barita, cele doua ”surori” valorand 600 de euro). Nu mai putin spectaculoase sunt exponatele fusiforme si bratarile din hematit magnetizat. Cele mai multe dintre piesele expuse sunt prelucrate in scopul cresterii valorii lor. Cei care le prelucreaza tin seama de particularitatile primare ale pietrelor. Prin prelucrare se pot obtine piese valoroase sau mult mai valoroase decat cele initiale. In general, orice mineral prelucrat capata un luciu, o culoare mai intensa si o culoare mai placuta, fapt demonstrat de sutele de piese de podoaba expuse in cadrul salonului. Printre mostrele mineralogice expuse pot fi admirate piese din chihlimbar, rubin, opal nobil, granat, calcit, calcedonie, cuart, calcopirita, stibina, jasp dalmatian sau leopard, galena, pirita, tuf vulcanic, ametist (multe piese sunt aduse din Brazilia), cuart alb, fumuriu, roz, albastru sau negru, diamant de Maramures, hematit, malachit, Piatra Lunii sau Piatra Soarelui, aragonit, cinabru, steatit si turmalina.

In zona Baia Mare au fost descrise pentru prima oara in lume 10 minerale: andorit, dietrichit, felsobanzit, fizelzit, fulopit, klebelsbrergit, parajamesonit, rodocrozit, semseyit, szmikit.

Ioan BOTIS