CULTURA/ISTORIE/REPORTAJ

* Lovitura de stat, act necesar sau tradare nationala
23 august 1944 – inceputul sovietizarii Romaniei

* Acum 300 de ani s-a stins viata la Manastirea Peri
Dubla comemorare

* Refugiat la Brasov, pantofar, miner si sculptor
Minerul care sculpteaza mineri

* Depozitele muzeului sighetean vor fi evacuate
Casa pentru Muzeul Maramuresului

* Ma tot mir
Ministrul care vrea sex

* Natiune, naratiune, fictiune -
Prostitutia cartii

* Reportaj pestilential de pe marginea prapastiei Sighetului
Robinson din Groapa Tiganilor

* Lovitura de stat, act necesar sau tradare nationala
23 august 1944 – inceputul sovietizarii Romaniei

Impulsul pentru lovitura de la 23 august 1944 a fost oferit de infrangerea suferita de Germania si aliatii ei la Stalingrad, in ianuarie 1943. “A fost una dintre multele tragedii din istoria romanilor faptul ca principalii arhitecti ai loviturii de la 23 august 1944, regele Mihai si liderii democratici, au rasturnat o dictatura militara doar pentru a fi practic rasturnati ei insisi, in decurs de sase luni, de alt regim totalitar incipient”, afirma Dennis Deletant in Romania, sub regimul comunist. Patrascanu a fost primul reprezentant de partid care a aparut la Palat la 23 august; Maniu si Bratianu nu au putut fi contactati, iar Bodnaras si “Garzile Patriotice” pe care le conducea au constituit singura militie civila apta sa soseasca, pentru a-l lua in primire pe Antonescu. Aceste fapte au fost folosite de catre comunisti in sprijinul pretentiei lor exagerate de a fi avut rolul de frunte in lovitura de stat din 23 august 1944, lovitura care le deschidea drumul spre preluarea puterii in Romania.

Doar elevii care se pregatesc pentru examenul de capacitate mai stiu ca, pe 23 august 1595, la Calugareni, Mihai Viteazul reusea sa opreasca, pentru moment, inaintarea tavalugului otoman. Pentru cei mai multi romani, ziua de 23 august insemna, in vechiul regim, Ziua Nationala a Republicii Socialiste Romania, o zi care era sarbatorita cum se cuvine, chiar daca, in mare parte, era monopolizata de Partidul Comunist Roman si liderii de necontestat ai acestuia.

Prin anii ’70, manifestarile dedicate zilei de 23 august incepeau cu defilarea unitatilor militare. Apoi, in anii ’80, pe fondul cresterii importantei mesajelor pacifiste in discursul politic promovat de Ceausescu, militarii au lasat locul garzilor patriotice, pionierilor, sportivilor si oamenilor muncii din fabrici, uzine si diferite institutii, care trebuiau sa treaca prin fata tribunei oficiale manifestandu-si adeziunea fata de politica partidului si dragostea pentru cuplul aflat in fruntea statului. Flamuri tricolore, nelipsitele steaguri ale partidului, care alegorice, prezentand maretele realizari ale “epocii de aur”, baloane colorate, stegulete, portrete ale celor mai importanti comunisti de la Marx la Ceausescu, esarfe si lozinci albe labartate pe pancarte rosii constituiau materialul propagandistic nelipsit de la aceste manifestari anuale de bucurie nationala. Pentru unii romani, chiar era un motiv de bucurie. Prin magazine se mai gaseau, cu o zi inainte, alimente de o calitate discutabila si in cantitati oricum insuficiente. Serbarile cu iz campenesc incheiau o zi din viata romanilor, o zi in care, exceptand unitatile cu foc continuu, oamenii muncii nu munceau. De regula, ziua respectiva era recuperata intr-o zi de duminica. Dupa atatia ani de la caderea regimului comunist, exista oameni care mai cred ca 23 august este Ziua Nationala a Romaniei. Trist…

Cum s-a ajuns la lovitura de stat

In vara anului 1944, pentru toata lumea era evident ca infrangerea Germaniei e doar o chestiune de timp. Dat fiind ca situatia militara se deteriora continuu, Ion Antonescu a permis inceperea unor tatonari, in vederea incheierii unei paci separate cu puterile aliate. Acestea au esuat din cauza insistentelor anglo-americane pentru o “capitulare neconditionata” a Romaniei. Deschiderea frontului vestic in urma debarcarii din Normandia si inaintarea rapida a trupelor anglo-americane spre Berlin l-au obligat pe Stalin sa ia in calcul si o alta varianta decat aceea a unei capitulari neconditionate a Romaniei. Antonescu, constient de fragilitatea integritatii teritoriale a Romaniei in fata inaintarii sovietice, a cautat sa obtina conditii de armistitiu care sa garanteze independenta tarii in raport cu autoritatile sovietice. Declaratia comisarului sovietic pentru externe, Molotov, potrivit careia “U.R.S.S. nu urmareste dobandirea vreunei parti a teritoriului romanesc sau schimbarea oranduirii de stat existenta in Romania” nu putea sa-l multumeasca pe maresal. In acelasi sens se pronuntase si secretarul de stat american Cordell Hull: “viitorul natiunii romane nu este lasat in mainile singurei puteri cu care Romania se afla angajata in lupta” si “patrunderea fortelor sovietice pe teritoriul romanesc are un caracter esentialmente militar”. Viitorul avea sa demonstreze ca, de fapt, Romania a fost abandonata in mainile sovieticilor. Negocierile de la Cairo si Stockholm trenau, din cauza faptului ca Antonescu era de parere ca termenii oferiti de Aliati erau nesatisfacatori, in timp ce Armata Rosie intrase deja in Moldova. In aceste conditii, tanarul rege a luat initiativa arestarii lui Antonescu in dupa amiaza zilei de 23 august 1944, scotand astfel Romania din Axa.

Conspiratorii

In perioada in care s-a aflat la putere, Antonescu a incercat de mai multe ori sa renunte la putere, invitandu-i pe Iuliu Maniu si Gheorghe Bratianu sa preia conducerea statului. De fiecare data a fost refuzat. Cu toate acestea, la 20 iunie 1944, a fost constituit Blocul National-Democratic in vederea inlaturarii regimului antonescian. Principalele personaje in cadrul acestei aliante politice erau: Iuliu Maniu (Partidul National Taranesc), Gheorghe Bratianu (Partidul National Liberal), Titel Petrescu (Partidul Social Democrat) si Lucretiu Patrascanu (Partidul Comunist din Romania). Lor li s-a adaugat Regele Mihai. Regretatul Corneliu Coposu isi amintea conditiile in care a avut loc lovitura de stat: “S-au intreprins pregatiri secrete pentru organizarea loviturii de stat, cunoscute de un numar infim de oameni. S-a stabilit ziua de 26 august pentru declansarea actiunii, perfectandu-se toate masurile organizatorice pe care le ingaduia situatia, fara insa sa se renunte la ultimele tentative si presiuni exercitate asupra maresalului Antonescu pentru a-l determina sa-si asume neintarziat el insusi raspunderea armistitiului. Devansarea datei cu trei zile a fost determinata de doua motive importante: planul maresalului Antonescu de a pleca (la 23 august) pe frontul Moldovei si intentia lui de a intra in legatura cu autoritatile germane spre a obtine dezlegarea lui Hitler pentru iesirea Romaniei din razboi. Amandoua perspectivele ar fi determinat esuarea tentativei”. In dimineata zilei de 23 august, Antonescu a facut o ultima incercare de a incredinta puterea in mainile lui Maniu sau Bratianu. Cei doi au refuzat din nou. A urmat apoi audienta de la Palat, in urma careia Maresalul a fost arestat. Antonescu nu luase in seama ultimele cuvinte pe care i le adresase Hitler: “Sa nu va duceti la Palatul Regal”.

O telegrama misterioasa

Pe vremea cand eram student, am aflat ca la Arhivele Nationale exista o telegrama prin care Ion Antonescu era anuntat ca sovieticii ii acceptasera toate conditiile pentru iesirea Romaniei din razboi. Urmarea fireasca ar fi fost ca Romania sa intoarca armele impotriva Germaniei, avandu-l la conducere pe Maresal. In mod deliberat, continutul telegramei – sosite la Palat in seara zilei de 22 august – nu i-a fost comunicat lui Ion Antonescu. Asa s-ar explica si graba cu care a fost pusa in practica lovitura de stat. Conspiratorii nu puteau accepta ideea ca meritele iesirii Romaniei din razboi ii vor reveni Maresalului. “Spiritul cavaleresc, de onoare militara, ce inspira atitudinea maresalului” – dupa cum afirma Florin Constantiniu – l-a facut pe acesta sa nu vada pericolul ce plana asupra lui. Antonescu era, de altfel, convins ca puterea sa nu era primejduita, intrucat armata si poporul il urmau cu fidelitate. Cu cateva zile inainte de a fi arestat, Antonescu ii spusese generalului Hans Friessner, comandantul Grupului de Armate “Ucraina de Sud”: “pot sa-mi pun capul intre picioarele generalilor mei”, iar cu 48 de ore inainte de arestarea sa, declara: “Eu nu am in spatele meu nici un partid politic, ci sunt singur si totusi am ajuns sa conduc statul roman timp de patru ani, in asa fel ca nimeni nu-mi poate face un repros sau sa ridice vreo acuzatie in contra politicii mele interne si externe (…), sunt singurul conducator de stat din Europa care poate sa mearga in mijlocul poporului sau fara garda de corp, fara teama ca i se poate intampla ceva…”

Inceputul comunizarii Romaniei

Spiritul maresalului, “respectabil in cel mai inalt grad, era cu totul deplasat intr-o problema politica – si inca una de viata sau de moarte a unei natiuni – unde egoismul national – realitate cruda, este drept – face legea”, sustine istoricul Florin Constantiniu in lucrarea domniei sale O istorie sincera a poporului roman. Lovitura de stat de la 23 august a transformat statutul Partidului Comunist din Romania. In 1944, acesta reprezenta doar o mica grupare politica, aflata sub conducerea Moscovei. In scurt timp, insa, PCR a devenit un factor influent pe scena politica romaneasca. In Romania sub regimul comunist, Dennis Deletant afirma ca lovitura de stat din 23 august 1944 “a facut cu putinta aducerea lui Dej in primele randuri ale evenimentelor politice, lansandu-l pe drumul catre putere. Dat fiind ca Dej a aparut mai intai ca lider al acelei aripi a partidului care era cea mai strans implicata in lovitura, iar apoi a continuat sa-si asigure dominatia asupra intregului partid, loviturii i s-a acordat un loc cardinal in istoria PCR. Chiar inainte ca Dej sa-si realizeze suprematia in cadrul partidului si sa fie in stare sa controleze istoriografia acestuia, tovarasii sai comunisti au incercat sa nege meritele Regelui si a principalelor partide democratice in lovitura de stat, asumandu-si-le in exclusivitate, revendicand prin aceasta legitimitatea regimului lor. In acest scop, rolul comunistilor romani in lovitura de stat a fost in mod deliberat exagerat de catre partid. Regele Mihai a fost minimalizat, atribuindu-i-se pozitia de simplu spectator. In aceste eforturi, apologetii comunisti au fost sprijiniti de suprimarea de catre autoritatile comuniste a oricaror relatari ale loviturii care nu se potriveau cu scenariul lor despre evenimente". “Pentru oricine cerceteaza obiectiv istoria, este de netagaduit ca actiunea Romaniei din august 1944 a contribuit la scurtarea celui de-al doilea razboi mondial. In acelasi timp, trebuie spus ca principalul beneficiar al actului de la 23 august 1944 a fost Uniunea Sovietica…”, afirma Florin Constantiniu. Ion Antonescu si lovitura de stat de la 23 august 1944 suscita inca numeroase discutii. Toti istoricii sunt de acord ca iesirea Romaniei din razboiul impotriva Aliatilor era necesara. Modul in care aceasta s-a realizat este, insa, discutabil, la fel ca si modul in care Maresalul a fost tratat de regele Mihai. Lasat pe mana comunistilor, dus la Moscova, readus in tara si judecat, Maresalul a fost condamnat la moarte si executat in 1946. Cererile de gratiere adresate regelui au ramas fara nici un efect. Tradarea Maresalului i-a adus regelui ordinul “Pobeda” si o abdicare fortata. Ceilalti conspiratori au pierit in inchisorile comuniste.

Amintiri despre 23 august

Cateva personalitati ne-au raspuns la doua intrebari: ce le spune ziua de 23 august si ce faceau in vechiul regim in ziua respectiva? Cristian Anghel: “Ziua de 23 august era considerata pe vremuri ziua eliberarii de sub jugul fascist. Ce faceam? Petreceam, mai ales ca pe 24 august este ziua mea de nastere. De obicei, mergeam la defilare, dar inainte eram , ca ma trimitea tata sa umplu sifoanele”. Elena Carausan: “Era o zi ca toate celelalte zile cu o semnificatie istorica. Pe vremea aceea, pentru ca asa invatasem la scoala, credeam cu sinceritate in Ziua Nationala. Stiu ca era sarbatoare si la mine in familie. Mergeam in parc cu parintii mei, mancam mici si gratare, se bea bere si erau momentele in care vedeam orasul colorat. Asta mai alunga monotonia si tristetea care o aveam in suflet”. Teodor Ardelean: “Semnifica ce semnifica pentru toti romanii: un moment important din cel de al doilea razboi mondial in care a avut loc o cotitura istorica pentru destinul poporului si al tarii. Ce faceam de 23 august? Ce trebuia sa facem toti, pentru ca la 23 august eram mobilizati cu totii la marea sarbatoare nationala. La defilare am avut norocul sa particip doar o singura data si m-am simtit si eu ca toti ceilalti, penibil ca trebuie sa trec prin fata unei tribune si sa ridic bratul in sus si sa salut”. Pamfil Bercean: “Ce semnifica? Ce scriu toate manualele de istorie: o zi care a insemnat ruperea de aliatul german si trecerea Romaniei de partea Uniunii Sovietice. Sigur ca, din pacate, 23 august 1944 n-a fost benefica pentru romani, pentru ca a dus la instaurarea comunismului si pentru ca am pierdut o parte din tara. In ziua respectiva, era obligatoriu sa participam la defilare, dupa ce stateam la cozi ca sa ne aprovizionam cu cele necesare macar pentru sarbatori, ca, in rest, era vai de noi. In functie de vreme, ieseam la iarba verde”. Grigore Man: “Pentru mine, 23 august este o zi obisnuita. Si inainte era tot obisnuita, in sensul ca nu eram implicat oficial in sarbatoare. In 23 august profitam ca era zi de sarbatoare si plecam in excursie. Aia era singura placere si singurul lucru bun pe care consideram eu ca trebuie sa-l fac”.

Ioan BOTIS



* Acum 300 de ani s-a stins viata la Manastirea Peri
Dubla comemorare

La 13 august 1391, Patriarhia de Constantinopol a sigilat acel celebru privilegiu prin care Manastirea Peri din Maramures (amintita inca mai demult in actele vremii) era ridicata la rangul de stavropighie (adica de ctitorie direct dependenta de Bizant si care avea statutul cvasiepiscopal). Locul unde a fiintat renumita lavra se afla azi in Ucraina, pe malul Tisei, vizavi de comuna Sapanta.

Atunci, adica acum peste 700 de ani, patronii lacasului (fratii Dragosesti) l-au inzestrat cu mosii: circa 100 de hectare de teren arabil, 1200 de hectare de padure si o moara cu doua roti. Primul egumen cunoscut al manastirii, ce purta hramul de Sf. Mihail, s-a numit Pahomie. In decursul urmatoarelor doua veacuri, staretia a devenit principalul lacas de cultura al nordvestului romanimii. Acolo se presupune ca s-au scris renumitele texte rotacizate, considerate a fi primele texte pastrate in limba romana. Tot scribii manastirii au copiat, in anul 1404, si un act de confirmare slavon, precum si un tetraevangheliar in aceeasi limba (datat 1430 si pastrat la Cluj). Apoi, pe la sfarsitul veacului al XVII-lea intre zidurile staretiei si-a instalat tiparnita un polonez, Sveipold Fiol, care a tiparit acolo cateva carti romanesti si slavone. Se mai stie ca in jurul ctitoriei a functionat si o scoala, despre care avem informatii ca a fiintat tot in acelasi secol. Din punct de vedere politic si administrativ, dupa anii Reformei, Perii Maramuresului au decazut mult in importanta. Exarhatul a fost desfiintat, apoi principele transilvan Stefan Bocskay a secularizat averile locasului. In 1650, contele Francisc Rhedey a acaparat pentru sine ceea ce mai exista in patrimoniul manastirii, ca doua decenii mai tarziu, ramasita de avere sa incapa pe mana capitanului cetatii Hust. Acum 300 de ani, in vara anului 1703, edificiile monastice fura incendiate si distruse de soldatii lui Francisc Rackoczy, iar putinii calugari ramasi au fost alungati. Piatra fasonata a zidurilor a fost luata de iobagii satului si folosita ca fundament la casele lor, iar locul se transforma, incet, intr-o movila de pamant, strajuita de o cruce si dominata de cativa nuci… Astazi, in zona fostei staretii se afla in constructie alte doua manastiri ce se vor a fi continuatoarele spirituale ale stravechii zidiri medievale: prima se afla in comuna Sapanta, unde biserica de lemn cu cea mai inalta turla (72 de metri) este deja terminata, iar cealalta se va zidi pe malul ucrainean, in hotarul comunei Apsa de Jos, la doar doi kilometri de “adevarata” manastire Peri. Iar pe locul unde timp de trei veacuri si jumatate a functionat unul dintre cele mai importante asezaminte religioase si de cultura ale evului mediu romanesc, doar iarba si pomii cresc nestingheriti, tragandu-si seva din tarana sfintita acum sapte veacuri si calcata in sange cu 300 de ani in urma…

Teofil IVANCIUC



* Refugiat la Brasov, pantofar, miner si sculptor
Minerul care sculpteaza mineri

Nascut in 1932, in comuna Hrib, judetul Satu Mare, George Barbus a devenit maramuresean in 1960. A locuit si in Cavnic, si in Baia Sprie. A fost pantofar de meserie si dupa 15 ani de munca in mina (Baia Sprie, Cavnic si Suior) a fost pensionat pe caz de boala. Atelierul si l-a improvizat intr-o camera a apartamentului in care locuieste. Dincolo de toate, ramane pasiunea si lemnul.

Dragostea de a scoate ceva la lumina din tainele lemnului a mostenit-o de mic copil de la unul dintre bunici, care mesterea tot felul de obiecte din lemn si impletea fire metalice pentru vasele ceramice pe care le vedem tot mai rar. “Mai exact, pot sa spun ca am inceput sa lucrez serios de prin 1974. Pe urma, am ajuns, printr-o cunostinta, sa ma apuc sa fac Scoala Populara de Arta din Baia Mare, cu toate ca m-am intrebat la ce mi-o folosi mie , la varsta mea, alta scoala?” Sansa a facut ca in primul an sa realizeze o lucrare, care a participat la o expozitie in Centrul Vechi al orasului. Lucrarea a fost selectata si trimisa la o expozitie bienala la Bucuresti, tinuta la Salile Dalles, unde a obtinut locul al II-lea. Pe langa premiul de 2000 de lei (un salariu bunicel pentru vremea aceea), George Barbus a mai avut un avantaj: a fost promovat in anul II de studiu, incheind in doar doi ani de studiu o scoala care presupunea trei ani.

Singurul invitat de Vida Gheza

Din momentul obtinerii premiului a inceput sa lucreze serios in lemn. “Toata treaba asta n-am facut-o din alte considerente, nici macar de ordin material, ci doar din pasiune. Am participat la toate editiile si am primit aproape 50 de diplome. As putea face o expozitie doar cu diplomele pe care le-am primit”, rememoreaza timpul cioplit in lemn George Barbus. Nu mai stie cate lucrari a realizat, dar isi aduce aminte ca l-a cunoscut pe Vida Gheza, ca a fost invitat acasa la Maestru, ca au stat de vorba si, mai important decat orice altceva, ca a fost invitat sa deschida o expozitie de sculptura alaturi de acesta. “Am fost primul sculptor care am deschis o expozitie cu Vida Gheza. Pe vremea aceea, Galeriile de Arta erau pe Podul Viilor. Sunt singurul care am fost invitat de Vida Gheza sa deschid o expozitie cu el.N-am avut legaturi extraordinare cu el, cu toate ca am fost invitat la el acasa, am stat de vorba, ca era un om foarte deschis, da’ eu eram prea mic ca valoare pe langa el”, isi aduce aminte Sculptorul cu atelier improvizat intr-o camera de bloc. Are lucrari expuse in tara si strainatate. La targurile mesterilor populari a expus in Baia Mare, Sibiu, Timisoara, Suceava, Bucuresti, Pitesti si Oradea, ca sa amintim doar cateva dintre orasele minunatei Romanii. In cadrul unor expozitii de grup, a expus in Suedia, Ungaria si Austria. Anul acesta a expus deja la Bistrita zece lucrari (una dintre acestea a fost cumparata de un strain care a promis ca va reveni pentru achizitionarea altor lucrari), la Bucuresti, Oradea si asteapta invitatia de la Galeria de Arta Naiva din Pitesti.

Minerul cu mana rupta

Sculpturile realizate de George Barbus pastreaza in ele inocenta si etnotonusul popular specific nordului tarii. Cele mai multe lucrari pe care le realizeaza sunt, totusi, cele de artizanat, pentru ca, pentru acestea exista o cerere mai mare pe piata, lucrarile fiind achizitionate de diferite muzee, organizatii si institutii. Obiectele de mici dimensiuni sunt linguri, solnite, salarite, cauce ciobanesti cu lanturi dintr-o singura bucata de lemn, pecetare si masti. L-am intrebat pe mester daca n-a facut vreo lucrare care sa nu-i placa si pe care sa vrea s-o arunce. “Am facut odata un miner si-l tineam pe hol. Cum locul ii stramt, ne tot loveam de el si-l rasturnam. Odata, din cadere, si-o rupt mana; altadata s-o julit la nas. Tot am fost pregatit sa ma duc sa-l arunc la container, cu toate ca lucrarea era buna. La un moment dat, o venit un austriac la mine, o vazut lucrarea si m-o intrebat cu cat o vand. Am cerut 100 DM, austriacul mi-o dat banii pe loc si nu l-am mai aruncat”, zice omul care mai are inca in casa cativa mineri intregi. Ca la toti mesterii, inspiratia vine cand o apuca. Sotia mesterului isi aduce aminte cum consortul se ridica noaptea din pat pentru a se refugia in atelier si a transpune in lemn un vis ce nu putea fi altfel explicat. De lemn nu duce lipsa. Lucrarile lui fiind de mici dimensiuni, “intotdeauna ramane ceva” dupa taierea unui copac.

Ioan BOTIS



* Depozitele muzeului sighetean vor fi evacuate
Casa pentru Muzeul Maramuresului

In anul 1993, Consiliul Local Sighet a retrocedat parohiei romano - catolice din localitate spatiul situat deasupra sacristiei bisericii Sf. Carol din centrul orasului. De peretele bisericii se afla lipita o alta constructie, al carei etaj a fost folosit vreme de decenii, de catre Muzeul Maramuresului, pe post de depozit. Se stie ca orice muzeu din lume are expusa doar o mica parte a valorilor, restul fiind pastrat in conditii de siguranta si cu o lumina si umiditate adecvate, in locuri special amenajate pentru asemenea scopuri. Dupa ce muzeului i s-a luat o parte din curtea interioara, care va fi folosita ca si culoar pentru accesul la noua sala de sport a Liceului Maghiar Loevey Klara, acum urmeaza a ramane si fara depozite. Intentia pare clara si limpede. Se incearca, credem noi, evacuarea templului muzelor din cladirea fostei manastiri piariste, care este situata strategic, exact intre biserica si liceu, pentru un viitor proiect comun al scolii si bisericii maghiare. Dintr-un anumit punct de vedere este corect, pentru ca acel complex a apartinut intr-adevar bisericii. Cele cateva zeci de mii de obiecte adapostite acum in locul retrocedat vor trebui sa-si gaseasca, foarte repede, un alt acoperis. Dupa lege, institutia de cultura este patronata si finantata de administratia sigheteana. Directorul muzeului, doctor Mihai Dancus, a intocmit un proiect al unui nou depozit, conform caruia, Consiliul Local ar trebui sa scoata 276 de milioane de lei (nici macar pretul unui apartament), pentru a se putea construi cu acei bani o alta cladire, ce urmeaza a se zidi in Muzeul Satului. Numai ca onoratul Consiliu n-a avut chef sa voteze alocarea extraordinarei sume, asa ca totul a ramas la stadiul de proiect. Biserica insista sa intre cat mai repede in spatiu, Dancus incearca sa afle o solutie pentru a nu se trezi cu lazile cu obiecte de patrimoniu in ulita, si totul pentru ce? Pentru ca nu se gasesc 280 de milioane de lei. Daca Sighetul n-are nici macar atata bun simt pentru a rezolva obtinerea infimei sume, nu mai ramane decat o alternativa. Mutam si depozitele muzeului sighetean la Baia Mare, acolo unde s-au mai dus dealtfel si arhivele Comitatului, si poate se vor calatori si cartile vechi ale Bibliotecii Municipale.

Teofil IVANCIUC



* Ma tot mir
Ministrul care vrea sex

Ministrul Educatiei, Alexandru Athanasiu, are planuri marete privitoare la viitoarea educatie a copiilor din Romania, pentru ca, asa cum afirma domnia sa, "invatamantul nu trebuie sa produca doar diplome si certificate". Printre initiativele pastorite de onor ministrul, se numara si introducerea unei noi materii de studiu in clasele gimnaziale, materie care va avea ca obiect de studiu sexul. Poate ca ministrul amintit ar fi trebuit sa fie mai preocupat de faptul ca, numai in Capitala iubitei noastre patrii, trecutul an scolar a "produs" peste 21.000 de repetenti si corigenti la diferite materii. La asta cu sexul, neintrodusa in programa scolara, n-au ramas nici un corigent si nici o repetenta. Soferii turci chiar au cuvinte de lauda la adresa pregatirii socio-profesionale a adolescentilor din Romania, occidentalii preferand progeniturile romanilor de varsta prescolara. Iarasi ma mir de initiativele Executivului. Pe vremea mea, era mai simplu. Toata lumea stia care e diferenta dintre un baietel si o fetita. Baietelul batea toata ziua mingea pe maidan, tragea cu prastia dupa orice misca si era in permanenta murdar. Pe fetite le recunosteai dupa fuste, codite si plansul care, inevitabil, aparea dupa ce le trageai de codite. Se pare ca, in Romania mileniului III, e nevoie de o materie de studiu ca sa vezi o diferenta evidenta. La ce le-o folosi unor pusti de clasa a V-a sa stie ce-i aia masturbare? Asta-i o tema pe care o poate intelege doar un om cu experienta in domeniu, cum ar fi, spre exemplu, ministrul Athanasiu. Despre colegi de-ai dumnealui auzisem ca stiu foarte exact cum sta treaba cu sodomia si onanismul. Oare zecile de homosexuali care se intalnesc intr-un parc sucevean au studiat treaba asta prin scoli? Nu cred, da uite ca aprofundeaza mereu chestiunea, in ciuda jandarmilor si a amenzilor. In timp ce americanii si rusii isi pun problema daca se poate face sex in spatiu, la noi solutia a fost gasita in studierea sexului in scoli. Ambele variante sunt mai mult decat aeriene. As avea o propunere: daca ministrul vrea ca invatamantul sa produca nu doar diplome si certificate, ci si buni practicieni, ce-ar fi sa ofere o demonstratie la primul examen din materia pe care o propune? La examenul scris nu ne bagam, la oral cunoastem cateva persoane care l-ar putea ajuta - domnia sa sa aiba numai cu ce -, iar la proba practica poate sa-si aleaga orice coleg din guvern. Dam si o diploma pe treaba asta.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune -
Prostitutia cartii

Proverbele au marele merit de a-si pastra, mereu actuala, acea mica invatatura care se desprinde din ele. Asta doar daca stii sa le asculti sau sa le citesti. Altfel, zicerile acestea trebuie sa se muleze pe “realitatea cotidiana” pentru a supravietui. Cam asa se intampla si in peisajul literar maramuresean: vechiul proverb “ai carte, ai parte” e inteles cu totul altfel: “musai sa scrii o carte, (ca) sa ai parte”. Pe piata de carte maramureseana, foarte prolifica in ultimul deceniu, apar din ce in ce mai multe tiparituri cu pretentii de creatii artistice, care nu respecta nici cele mai elementare reguli biblioteconomice. Astfel, acestea nu-si pot gasi locul in rafturile unei biblioteci publice. Mai mult decat in restul tarii, aici in Maramures, confirmam cu prisosinta proverbul “romanul s-a nascut poet” si poate n-ar fi nici un bai, daca poetul maramuresean n-ar tine mortis sa “dea in populatie” cu o tiparitura de prost gust. Ies de sub teasc volume fara ISBN, fara a fi inregistrate la vreo editura, fara a exista in evidentele Bibliotecii Nationale, altfel spus, fara a putea purta numele de carti. Am vazut “carti” scoase in tiraje de 50 de exemplare, multiplicate la copiator, care nu ajung niciodata in librarii ci se distribuie, ca o marfa de contrabanda, prin baruri si cafenele “de specialitate”. Am vazut “carti” scoase pentru “uz intern”, adica pentru a fi lecturate doar de catre familie. Bunicul le face cadou nepotilor o frumoasa tiparitura in 20 de exemplare. Nu mai exista obiceiul de-a cere girul unui critic in momentul publicarii unei carti. Cand ai mazgalit suficiente foi, te poti considera mare scriitor daca ai reusit sa le aduni intre doua coperti abundent colorate. In acest munte de maculatura e foarte dificil sa mai zaresti adevaratele carti. Pana ajungi la ele, esti deja dezgustat de padurile care s-au taiat pentru a se tipari “revelatiile” celorlalti. Poate ca e nevoie si acum de cenzura; de o cenzura a prostitutiei cartii. Cartea a decazut, prin astfel de aparitii, si-a pierdut sacraliatea, ajungand sa acopere protector borcanele cu lapte acru din bucatarii. Si de data aceasta nu poate fi tras la raspundere un regim politic, un guvern sau un comitet de cenzura. Am aflat, in sfarsit, raspunsul la vechea intrebare “la ce bun poetii?”…

Emanuel LUCA



* Reportaj pestilential de pe marginea prapastiei Sighetului
Robinson din Groapa Tiganilor

In Sighet, la mica distanta de groapa de gunoi a orasului, se afla un motel de doua stele si un rand de respectabile locuinte. In coasta mormanului se ridica crucile cimitirului comunitar, iar mai incolo, locul de veci al Iehovistilor. In cimitirul saracilor, pe unele mormane de pamant se afla bucati de lemn inscriptionate cu texte gen "70-2002". Adica numere doar, ca la Auschwitz. Sunt ale mortilor anonimi, cei ce la Psihiatria spitalului ori de la Caminul de Batrani.

Peisaj suprarealist. Mirosuri galbene si cleioase, dezintegrandu-se sub transpiratia soarelui. Ici un picior-proteza de plastic, de o goliciune nefireasca, dincolo un atas de motocicleta, colo o interfata de telefon Nokia, rame de tablouri cu poze de familie, uriase gramezi de pet-uri fara de moarte, carpe, cartoane, lemn si rumegus. E Groapa Tiganilor.

Descrierea locului reprezinta groapa de gunoi menajer a Sighetului, supranumita "Groapa Tiganilor", desi nu traiesc rromi pe acolo. La umbra rampei se afla o casuta, mica de tot, dar curata, cu pereti din caramida. Langa ea, gramezi ordonate de carton, fier, cupru si plumb. Acolo locuieste familia paznicului gropii, Marin. Sunt romani (de ce impresia ca musai sa fii rrom ca sa locuiesti in astfel de locuri?). Tata, mama si o fetita, draguta, blonda cu ochi albastri. Va merge, la toamna, la gradinita, in cartierul Camara, aflat la un kilometru distanta. Se vede mana de gospodar, desi locuinta nu are curent electric. In schimb, exista apa curenta. Au o gradina de zarzavaturi si legume, un dus de campanie improvizat de Robinsonul familiei, care stie sa valorifice fiecare sarmulita. Pentru copila a construit un leagan, agatat de nuc. Totul plasat in conul de umbra al gramezii, care se apropie pe furis de insula familiei, tot mai tare, luna de luna, cu fiecare container descarcat de camioanele salubritatii... "Stapanul" domeniului e impacat cu soarta. Traieste acolo de opt ani si e chiar bucuros. Anul acesta a reusit sa achizitioneze un teren aflat la doi kilometri de groapa, cu suma de 60 de milioane de lei. Bani multi, stransi cu greu din reciclarea produselor ghenei: hartie (se vinde la centrele de colectare cu 1000 lei/kg), fier (1400 lei/kg), plumb, sticle si altele. Tot din grozava groapa si-a strans caramida necesara constructiei viitoarei case. Omul nu e egoist. Ii lasa si pe altii sa vina sa-si culeaga ce-au nevoie, fara sa-i alunge.

Problemele salubritatii

In Sighet se acumuleaza anual circa 43.000 mc de deseuri urbane, alaturi de cele aruncate pe malul raurilor Iza si Tisa. Rampa de gunoi, plasata la Camara, la cinci km distanta de centru, are o suprafata de 52.000 mp. Cu viteza actuala de acumulare a deseurilor, se preconizeaza ca in maxim 10 ani, spatiul alocat puturoasei afaceri sa se umple, si atunci... Spiridon Pralea, purtatorul de cuvant al primariei Sighet, a spus ca este la curent cu situatia, dar sa nu disperam. Exista un proiect pentru o rampa ecologica de gunoi, care ar urma sa deserveasca intreg Maramuresul istoric. Pana una alta, pe mormanul pestilential de la Camara cresc, plantate de natura, patru fire de porumb. Croncane un corb stingher si gras. Mai traiesc acolo si o colonie de ciori, un stol de vrabii, cohorte de soparle si serpi. O duc bine, mancare este din belsug. Strangerea deseurilor refolosibile este o munca grea si migaloasa, pe care nu o poate face un singur om. Incepand de la 1 august, serviciul de salubritate al primariei a fost desfiintat, curatenia orasului fiind concesionata catre SC Herodot SRL din Baia Mare. Noul administrator al gropii intentioneaza sa imprejmuiasca mormanul cu un gard. Se pare ca reciclatorii vor fi ingaduiti si pe mai departe, pentru ca e de preferat sa lucreze acolo decat prin oras, pescuind direct din containerele din spatele blocurilor si provocand mizerie si dezordine. Cu ocazia preluarii serviciului de catre firma cu nume de istoric grec, angajatii salubritatii au trecut in somaj, adica in istorie. Au avut loc discutii intre maturatori si Alexandru Gherasim, reprezentantul patronului baimarean, din care a rezultat urmatoarea strategie acceptata de ambele parti: toti lucratorii trecuti in somaj au fost angajati de Herodot cu contract de munca pe perioada determinata, primind un salariu brut de 3,5 milioane de lei lunar. Situatia va dura circa o luna, dupa care se va efectua o triere a fostilor lucratori ai primariei, doar cei mai buni urmand a fi selectati si angajati cu contract de munca permanent. Stiti bancul cu munca la salubritate? "Unde lucrezi?" "La primarie." "Ce faci acolo?" "Muncesc la salubritate.." S-a dus pana si asta. Traim sfarsitul lumii. Ce primaria este si asta a Sighetului, fara maturatori... Mai intai am pierdut calaul, pe la 1848. Si acum, uite unde am ajuns: nu mai avem nici macar gunoieri.

Teofil IVANCIUC