CULTURA, ISTORIE, REPORTAJ

* Tabara de literatura Vaser 2004, departe de muze
Ateliere in paragina

* Natiune, naratiune, fictiune

* Dogoarea verii a pustiit scolile maramuresene
Directori estivali

* Culti si desculti
“Politica mi-a sters neuronul…”

* 7 august: 128 de ani de la nasterea agentului dublu Mata Hari
“Ochiul rasaritului” a erotizat spionajul

* INTERVIU - Acad. Dr. Florin Gheorghe Filip, vicepresedintele Academiei Romane
”Invatatura lui Trasibul functioneaza”

* Tabara de literatura Vaser 2004, departe de muze
Ateliere in paragina

Povestea frumoasa a taberelor de literatura in muntii batrani ai Maramuresului incepe prin 1999, cand poetul Nicolae Scheianu initiaza prima editie la Borsa, ademenindu-si confratii condeieri in nordul tarii cu vorbe molcome maramuresene, o tara de horinca, poezii cioplite in camasa grea a brazilor, cu “haine groase si carti de citit”.

Despre acel prea indepartat iulie scria Ciprian Chirvasiu: “Am petrecut o vreme de tihna in Maramures, sub tamplele masivului Pietrosul, la Borsa. Sa capatam puteri. Am invatat eu atunci cu mare uluire cum pot sa doara pleoapele de nesomn, am sfarsit cartea. Poetul Nicolae Scheianu mi-a deschis ochii in fata intunericului si a poeziei cu un vers repetat obsesiv, Eu nu stiu ce se–ntampla acolo, departe, in munti”. De atunci, multa cerneala a curs, foile cartilor au ingalbenit si dioptriile ochelarilor celor aplecati deasupra slovelor au sporit.

Umbra Generalului

In vara anului 2000, tabara se muta pe Valea Vaserului, la Faina, iar comandamentul suprem al armatei de scriitori este luat de “generalul” Radu Saplacan, poetul care, dupa cum spunea Dan Banciu: “parca e mai batran decat batranii si mai tanar decat tinerii”. Si, pe vremea aceea, vorba cronicarului, toate erau bune si asezate la locul lor, caci Generalul stia a domni peste scribi, dar si cu prieteneasca manie sa pravaleasca urgia buzduganului peste ei. Se lasa linistea cand cuvanta el, iar de se razvratea cineva, cuvantul ascutit si ironia sficuitoare stiau a re-pune ordinea in “hoarda de tatari” popositi pe malurile Vaserului. Timp de patru ani, aici au venit pentru “cea mai de pret hodina”, scriitori din tara, precum Sorin Preda, Ioan Grosan, Ion Muresan, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Alexandru Pintescu, George Vulturescu, Sorin Garjan etc. Iar lucrurile nu au ramas fara capatai, dupa fiecare editie, participantii au putut aduce dovada graitoare pentru versul lor. Astfel au fost editate doua cd-uri cu poezii in lectura autorilor, iar in 2001, apare un numar special al Revistei “Archeus” dedicat “Taberei Nationale de Literatura – Vaser 2001”. Dar, prea devreme, “s-a facut frig aici, intre piatra si clopote/ ca intre silabe…” si Generalul s-a dus sa-l ia de mana pe Inger, sa-i spuna “Batrane, hai sa-ti arat cum se face dimineata in munti, cum se preumbla ziua si noaptea printre poeti”. In august 2003, umbra lui Radu Saplacan veghea cabana celor 12 exilati in muntii capatului de tara, aratandu-ne ca “marii absenti sunt intotdeauna prezenti”. De aceasta data, tabara a fost adunata sub cuvantul criticului literar Cornel Munteanu. A reusit sa aduca intre poetii care paseau timid peste traverse, rigoarea si mangaierea versului bine inchegat. Cu sprijinul substantial al Asociatiei Scriitorilor din Baia Mare, tabara a ramas vie, la sfarsitul ei, editandu-se un numar special al Revistei “Nord Literar”.

Tabara nationala cu maramureseni

In acest an, cu mocanita au urcat pe Valea Vaserului doar veteranii maramureseni ai taberei (Nicolae Scheianu, Vasile Dobra, Dorel Macarie, Dumitru Iuga, Valeriu Sabau), carora li s-au alaturat recrutii Stefan Bolea, Cosmin Perta si Florin Pop, incercand sa aduca ritm peste curgerea murdara a Novatului. Editia a VI-a a taberei a fost organizata cu sprijinul lui Teodor Ardelean, al Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu” Baia Mare, al Primariei Viseul de Sus, Romsilva si Alpha Tv. Desi inzestrati cu toate cele trebuincioase caci, musai si cultura trece prin stomac, nu s-a prea scris si nici nu s-a citit poezie in acest an sub brazii din Poiana Novatului. O fi fost de vina ploaia ce picura acorduri bacoviene in sangele condeierilor, lipsa OZN-urilor ce-i vizitau odinioara pe scriitori sau absenta unui conducator al taberei? Poate nimic din toate astea, dar e cert ca, in acest an, muzele au stat departe de poeti. Nici nu poate fi altfel atunci cand Tabara Nationala de Literatura de pe Vaser e confundata cu masutele joase din carciuma unde doar chelneritele mai viseaza la poezie. Daca asa se vor petrece lucrurile si anul viitor, e foarte posibil ca aceasta tabara sa ramana doar o amintire frumoasa, nu pentru ca am duce lipsa de oameni generosi care sa creada in ea si s-o sprijine financiar (ca in acest an) ci pentru ca am ajuns sa confundam poezia cu “o vorbire obositoare” si pentru ca n-a venit nici un “general” capabil sa creeze o armata profesionista.

Emanuel Luca



* Natiune, naratiune, fictiune

De la intimidarea atacantului din echipa adversa pana la injuratura simbolica adresata vecinilor cu partea posterioara dezgolita, de la nudistii de langa epava din Costinesti si pana la puradeii din Ferentari, dezbracatul la romani imbraca mai multe forme. In ultima vreme pana si tinerii din recea vreme comunista, ajunsi pensionari in canicula postdecembrista, recupereaza vremea pierduta si renunta cu usurinta la haine spre a arata generatiilor de azi, ororile regimului trecut. Prin satele romanesti, lucrurile stau altfel si aprige injuraturi mai auzi de la babe cand le isi vad nepoatele cu “buricu’ gol”. Goliciunea trupului uman, mai ales a celui feminin, simbolizeaza, in toate culturile lumii, starea de inocenta primara si paradisiaca. “Nuditatea rituala echivaleaza cu integritatea si plenitudinea; paradisul implica absenta vesmintelor, adica absenta uzurii. Orice nuditate rituala evoca un model atemporal, o imagine paradisiaca”, spunea Mircea Eliade in studiul sau despre Sacru. Dezbracarea rituala, practicata in diferite mistere si ceremonii religioase, echivaleaza cu abolirea starii profane si desfiintarea barierelor fizice si spirituale ce–l separa pe om de lumea inconjuratoare. In folclorul multor popoare de pe batranul continent, exista credinta, potrivit careia nuditatea plugarului face sa sporeasca rodul campiei semanate. In vechime, exista obiceiul ca unii razboinici sa-si lepede vesmintele pentru a-si infricosa dusmanul, intr-un rit care-i aducea mai aproape de zeul ce-i ocrotea si-i ajuta in lupta. Si la romani, nuditatea e considerata un mijloc eficient de lupta si de izgonire a molimei, a duhurilor rele sau a norilor de grindina. Pana in Evul Mediu tarziu era un remediu impotriva ciumei, asa cum reiese din scrierile unui trimis al Papei in Moldova anului 1646: “zece fete batrane, despuiate, alergau imprejurul satului, gesticuland cu saltaturi si jocuri cu cantece, cari aruncau din mana in mana bete aprinse. Facand-o aceasta, romanii cred ca Ciuma nu se va atinge de oamenii goi, ci va avea rusine si va cruta pe cei de etate tanara”. Chiar mai tarziu, in Moldova au fost consemnate scenarii asemanatoare in care nuditatea, descantecul si “amenintarea cu batul” erau folosite pentru legarea sau dezlegarea ploilor. In cazul vrajitoarelor, trupul fara vesminte e una din conditiile luarii si transmiterii “manei” campului (I. Evseev). Nuditatea si parul despletit sporesc eficienta actului magic, fie ca e vorba de practicile erotice (aflarea ursitului) sau cele de medicina populara: cand se culege matraguna, culegatoarele dezbracate simuleaza un act sexual.

Emanuel Luca



* Dogoarea verii a pustiit scolile maramuresene
Directori estivali

Caldura a molipsit si factorii decizionali din scoli. Atat directorii, cat si adjunctii institutiilor maramuresene de invatamant au plecat in concediu lasand scolile… fara conducere. Singurele nepastuite de soarta sunt secretarele, obligate sa faca act de prezenta.

Potrivit articolului 103 din Legea privind statutul personalului didactic, profesorii beneficiaza de un concediu de odihna platit, in perioada vacantelor scolare. Anual, “vacanta” profesorilor trebuie sa fie de cel putin 62 de zile. Aceste zile de concediu se impart pe parcursul vacantelor scolare, partea cea mai mare ramanand pentru vacanta de vara. Conform legii, fiecare scoala are posibilitatea sa stabileasca pentru angajatii proprii perioada concediilor. “Perioada de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabileste de Consiliul de administratie sau de Senatul universitatii si de sindicatele de la nivelul unitatilor de invatamant in functie de interesul invatamantului si a celui in cauza”, scrie in lege. Dornici de a respecta “interesul celui in cauza” si uitand de invatamant, factorii decizionali din scoli au hotarat sa mearga in concediu. Toti si deodata.

Sefele cafelutelor

In aceasta perioada, scolile au fost lasate pe manile secretarelor, iar directorii sunt in vacanta. “Toata lumea este in concediu. Nu puteti sa vorbiti cu nimeni acum”, a confirmat secretara Liceului Agricol din Seini. Nici in Baia Mare situatia nu este mai diferita. “Saptamana aceasta nu este nimeni in scoala, nu stiu ce se va intampla saptamana viitoare”, spune secretara Grupului Scolar “C.D. Nenitescu”, probabil satula deja de raspunderea care-i revine in absenta directorului. In cazul Liceului Auto din Baia Sprie situatia este putin altfel, institutia putandu-se mandri cu prezenta unui sef. Din pacate, nu unul pe linie educativa, ci tot din cadrul secretariatului. “Domnul director nu este, dar este doamna secretara-sefa”, a suflat usurata secretara, aruncand povara decizionala spre sefa, care nici ea nu stia prea multe in ce priveste practicile educative ale institutiei. Directorul liceului ucrainean “Taras Sevcenko” din Sighetu Marmatiei “este plecat” (din fericire, doar din tara), iar directorul educativ este in concediu, lasand si aceasta institutie pe mana secretarei. Se pare ca in perioada estivala, invatamantul baimarean intra in hibernare, altfel nu se explica de ce atat directorii, cat si directorii adjuncti din scoli merg in concediu in aceeasi perioada, doar vacanta scolara tine trei luni. Lungi si late. Din cate spune legea, vacanta elevilor nu coincide cu “vacanta profesorilor”, desi nu este un secret pentru nimeni ca in perioada vacantei profesorii nu prea dau pe la scoala. Avand in vedere ca un profesor poate beneficia de 78 de zile de concediu de odihna pe an, lucrand 18 ore pe saptamana, ar putea sa renunte la amenintarile cu greva. Indiferent de insusirea sau nu a propunerii, vara merge inainte, caniculara si fara directori in scoli.

“Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de Consiliul de administratie sau de Senatul universitatii si de sindicatele de la nivelul unitatilor scolare sau universitare in functie de interesul invatamantului si a celui in cauza.” - Legea privind Statutul personalului didactic.

Mihaela Mihalea



* Culti si desculti
“Politica mi-a sters neuronul…”

Faptul ca s-au impus in campionatul european e considerat de greci un semn bun, tara lor gazduind in curand o alta mare competitie. Originare din tara marilor filosofi, Jocurile Olimpice revin in acest an in locurile natale, dupa mai bine de 100 de ani. Intrebarea saptamanii a fost: Cine a fost initiatorul Jocurilor Olimpice moderne si in ce an a avut loc prima editie? Ana Moldovan, consilier judetean marca PSD, a recunoscut ca… are o limita in toate, inclusiv in capacitatile intelectuale. ”Imi pare rau. Nu stiu. Nu sunt pregatita la acest capitol. Recunosc, m-ati prins. Am si eu limitele mele.” Nu-i nimic doamna, asa cum spunea domnul in cauza: “important e sa participi”. Nu trebuie sa castigam cu totii. Nici sa stim, pentru ca unii nu folosesc biblioteca pentru a acumula informatii, ci pentru a-si arata, pardon!, chilotii. ”Mai, da’ ce tare ma iei… asa, de la inceput. Este francez si a organizat prima editie prin 1894. Nu-mi vine acum numele. Incepe cu H, parca. Ah!, la o anumita varsta memoria functioneaza mai greu. Nu, nu pot acum, politica mi-a sters partea de neuron care se ocupa de sport”, a incercat Vasile Berci, consilier judetean din partea PNL. La atata stradanie trebuie sa-i acordam o circumstanta atenuanta. Oricum, partea cu neuronul a durut. Din gluma in gluma despre capacitatile neuronale, am ajuns si la cei care si-au amintit de omul care a revolutionat competitiile sportive moderne. ”Pierre de Coubertin a organizat prima olimpiada moderna in secolul XIX. Nu mai stiu exact cand. Cred ca tot in Grecia, in amintirea vechilor JO inchinate lui Zeus, in Olimpia”, a spus Ovidiu Crisan, liderul de sindicat al Flotatiei Centrale din Baia Mare. ”Pierre de Coubertain, cumva? In 1906. Ceva de genul asta. E cam greu acum, ca m-ati prins la Bucuresti, intre doua ministere”, a raspuns Marinel Kovacs, presedintele liberal al Consiliului Judetean. Partea cu ministerele ne-a placut. V-a promis Bombo niste fonduri? Raspunsul: Prima editie a JO moderne s-a desfasurat la Atena in anul 1896, la initiativa baronului Pierre de Coubertain. Denumirea de Olimpiada vine de la localitatea (Olimpia) unde anticii eleni se desfatau urmarind competitiile atletice in care se intreceau concurentii. Acestia alergau goi, unsi cu diferite uleiuri. Competitiile erau dedicate zeului suprem, Zeus si nu puteau fi urmarite decat de barbati, prezenta femeilor fiind strict prohibita.

Ciprian Dragos



* 7 august: 128 de ani de la nasterea agentului dublu Mata Hari
“Ochiul rasaritului” a erotizat spionajul

Mata Hari, presupusa printesa indiana, a intrat in legenda pentru rolul pe care l-a jucat in primul razboi mondial. Faima care o inconjoara se datoreaza faptului ca este cea mai cunoscuta spioana din istorie, dar si una dintre primele dansatoare exotice din Europa. GAZETA va prezinta destinul exceptional al femeii care a fermecat multimi intregi de barbati, intr-o epoca tulbure.

Numele lui Mata Hari este cunoscut in toate colturile lumii. Chiar daca nu se cunosc foarte multe multe amanunte despre ea, renumele de spioana a intrat in aria mitului, atribuindu-i-se calitati si fapte de legenda. Pozand in dansatoare orientala de origine indiana, Mata Hari s-a nascut de fapt in Olanda, pe 7 august 1876, numele sau adevarat fiind Margaretha Gertrude Zelle. Fiica unui palarier, era singura fata dintr-o familie cu cinci copii. In anii copilariei sale i se spunea “M’greet”. In pofida faptului ca sangele care ii curgea prin vene era olandez de multe generatii, aspectul fizic contrazicea acest lucru. Infatisarea asiatica va fi de o importanta deosebita mai tarziu, cand avea sa famece cu dansul sau exotic si senzual zeci de ofiteri superiori, germani si francezi deopotriva.

Copilaria

Afacerea tatalui sau era infloritoare, astfel incat Margaretha a crescut in conditii peste medie. Inca de la o varsta frageda, pasiunea tinerei pentru actorie s-a manifestat din plin. Pornind de la hainele extravagante purtate la scoala si pana la povestile spuse colegilor, viitoarea spioana juca teatru cu o naturalete uimitoare. A reusit sa-i convinga cu usurinta pe cei din jurul sau ca are origini nobiliare. Totul mergea excelent, insa o serie de fluctuatii bursiere au provocat un dezastru financiar in familia Zelle, tocmai cand Margaretha implinea 13 ani. Tatal, singurul sustinator al intregii familii, a plecat sa-si incerce norocul in Amsterdam. Sotia sa nu a facut fata sarcinii de a avea grija de cei cinci copii, imbolnavindu-se si murind inainte ca Margaretha sa fi implinit 15 ani. Moartea mamei sale a avut un efect teribil asupra tinerei, care a parasit orasul natal, mutandu-se la un nas, Heer Visser. Acesta a incercat sa o indrume pe “M’greet” spre o cariera de educatoare. In pofida rezistentei opuse, tanara se gasea, un an mai tarziu, la o scoala pentru profesori, cu un regim foarte strict. In urma unui scandal, a parasit institutia, refugiindu-se la un unchi. Era la varsta la care barbatii incepeau sa fie atrasi de ea. Margaretha si-a descoperit rapid avantajele si dezavantajele (problema sa principala era inaltimea - era mai inalta decat majoritatea barbatilor). Cu toate acestea, erotismul, precum si gratia care emanau din fiinta sa o faceau una dintre cele mai atractive “tinte”. Viata avea sa i se schimbe complet in urma unui anunt matrimonial citit din intamplare: “Ofiter din Indiile Olandeze, in permisie, doresc cunstiinta cu o fata in vederea casatoriei”.

Mariajul

Surprinzator este faptul ca Robert MacLeod, ofiterul in cauza, nici nu avea habar de existenta anuntului. Acesta fusese publicat de niste prieteni. Atunci cand Margaretha l-a contactat, trecand peste uimire, a acceptat sa o intalneasca. Atractia a fost imediata, dincolo de diferenta de varsta si de faptul ca MacLeod era foarte bolnav. Dupa o logodna foarte scurta, de numai trei luni, s-au casatorit pe 11 iulie 1895. Au existat foarte multe comentarii cu privire la relatia lor, multi banuind ca Margaretha era insarcinata, ceea ce ar explica intrucatva decizia de a se casatori atat de repede. Banuielile au fost infirmate ulterior, primul nascut al noii familii venind pe lume abia pe data de 30 ianuarie 1897. Baiatul, numit Norman, nu avea sa traiasca mult. A murit otravit, cativa ani mai tarziu. Focul pasiunii dintre cei doi s-a stins la scurta vreme. Alcoolismul si numeroasele infidelitati ale sotului, precum si gelozia violenta a acestuia, i-au facut viata un iad Margarethei. In momentul in care Robert MacLeod a anuntat-o ca era transferat in insulele Java, bucuria ei a fost foarte mare. Nu doar schimbarea peisajului o atragea, ci si faptul ca multe dintre cunostintele sale ii spuneau ca, dupa infatisare, pare a avea origini javaneze.

Divortul

Din nefericire, comportamentul sotului nu s-a schimbat nici in conditiile dificile ale traiului insular. Din gelozie, acesta i-a interzis sa invete malaeziana, Margaretha trecand peste aceasta interdictie fara regrete. In scurt timp, vorbea aceasta limba fluent, lucru care se va dovedi de mare ajutor mai tarziu, in incercarea sa de a trece drept o printesa indoneziana. Pe 2 mai 1898, a nascut al doilea copil, o fetita careia i-a pus numele Jeanne Louise. Dupa cateva transferuri ale sotului si moartea in conditii suspecte a fiului lor, relatiile din familie erau din ce in ce mai tensionate. Pentru a scapa de depresie, tanara a inceput sa studieze textele sacre ale Hinduismului. Dupa cateva luni, s-a imbolnavit de tifos. In timpul delirului provocat de boala sustinea ca a avut viziuni cu zei si zeite hinduse. Dupa ce s-a insanatosit, s-a hotarat sa puna capat casatoriei. Acest lucru nu a fost posibil decat dupa intoarcerea in Europa, in 1902. Desi era un fapt exceptional pentru acele vremuri ca o femeie sa intenteze divort, Margaretha nu a dat inapoi si, spre uimirea sa, instanta i-a dat castig de cauza, lasandu-i si fiica in grija. Cu toate acestea, dificultatile financiare au fortat-o sa lase fiica fostului sot, pentru a se indrepta spre Paris. Aici isi va implini visele, dar isi va gasi si sfarsitul.

Schimbarea identitatii

Dupa ce a esuat in viata de familie, tot ce isi mai dorea era sa se lase prada exotismului din cultura orientala, ce o fascinase. Ajunsa in Paris, si-a schimbat numele in “Mata Hari”, care in malaeziana este folosit pentru “soare”, dar tradus literal inseamna “Ochiul rasaritului”. Sub acest pseudonim exotic a debutat ca dansatoare orientala la Muzeul Guimet, pe 13 martie 1905. Spectacolul extraordinar oferit de dansul propriu-zis era imbogatit de accesoriile vestimentare care contribuiau din plin la exotism: bratari din metale pretioase, curele batute cu pietre stralucitoare, vesminte traditionale indiene. In curand, a devenit atractia principala a reprezentatiei, numele sau fiind rostit pe toate strazile Parisului. Curtata de numerosi impresari din toata Europa, a ajuns sa isi dezvaluie senzualitatea si pe scene din Spania, Monte Carlo si Germania. De multe ori, se dezbraca aproape in totalitate, dar niciodata complet, audienta fiind in delir de fiecare data. In acelasi timp, a construit cu grija o aura de mister in jurul originii sale. Spunea tuturor ca se nascuse in India si crescuse intr-un templu hindus, unde fusese initiata si in tainele dansului exotic oriental pe care il practica cu atata maiestrie. Multa vreme a fost intretinuta de barbati instariti, cautand in permanenta sa ia legatura cu fiica sa, lasata altaturi de fostul sot. Diversele tentative de a o contacta au esuat, MacLeod trimitand inapoi scrisorile nedeschise. In 1913 a incercat chiar sa-si rapeasca fiica, trimitand o servitoare fidela sa o ia de la scoala, plan dejucat de fostul sot.

Racolarea si amantul rus

In urma unui spectacol in Germania a fost recrutata de spionajul german. Dupa antrenamentele de rigoare, a fost trimisa inapoi in Franta, fara a i se da o misiune specifica. In Paris viata se schimbase. Aflati in razboi cu nemtii, multi dintre francezi erau suspiciosi cu privire la prezenta spionilor in randul lor. Banuielile erau indreptate si spre Mata Hari, data fiind recenta sa intoarcere din Germania. Ignorand tot ce o inconjura, aceasta a inceput o relatie amoroasa cu un ofiter rus, Vladimir Masloff, in varsta de numai 21 de ani. Diferenta de varsta nu a contat, tanarul fiind magulit de faptul ca se bucura de atentia unei femei dorita de foarte multi barbati. Relatia nu a durat foarte mult. Vladimir a fost trimis pe front, unde a fost ranit, pierzandu-si partial vederea. In incercarea de a ajunge la spitalul unde acesta se refacea, Mata Hari a intrat in contact cu Georges Ladoux, seful contraspionajului francez din acea vreme. Ladoux i-a acordat permisiunea sa-l viziteze pe Vladimir, cu conditia sa ia in considerare posibilitatea de a spiona pentru francezi.

Agent dublu

Profesia aceasta era foarte periculoasa, dar in acelasi timp putea aduce beneficii financiare deloc de neglijat. Pentru cuplul Vladimir-Mata Hari, aspectul financiar avea o mare importanta, dat fiind stilul de viata cu care era obisnuita fosta dansatoare. Prima sa misiune trebuia sa se desfasoare in Bruxelles, dar a fost oprita de britanici in Spania, identitatea fiindu-i recunoscuta, in pofida precautiilor luate. A ramas o vreme la Madrid, incercand sa obtina informatii folositoare superiorilor francezi. Tentativele sale au esuat, iar dupa o vreme s-a reintors in Franta. Ladoux a refuzat sa-i mai dea o noua misiune, in asteptarea uneia potrivite pentru Mata Hari. In tot acest timp, interceptand convorbirile codate dintre germanii din Madrid si cei din Hamburg, francezii au descoperit ca Mata Hari avea un nume de cod: H21. Acest lucru i-a pus pe jar, cautand dovezi cat mai convingatoare pentru a o putea acuza. Banuita a fi agent dublu si de catre germani si de catre francezi, Mata Hari se indrepta cu pasi repezi spre propriul sfarsit, fara a-si da seama. O alta ipoteza este aceea ca germanii incercau sa scape de fosta dansatoare, fiind constienti ca mesajele lor erau decodificate de francezi.

Inevitabil, sfarsitul

Pe 13 februarie 1917, Mata Hari a fost arestata pentru spionaj. A fost interogata de nenumarate ori de capitanul Pierre Bouchardon, un procuror militar si a fost detinuta in inchisoarea Saint Lazare pe toata durata interogatoriului. Arestarea sa a fost tinuta secreta, fiind izolata de restul prizonierilor. Singura persoana care a avut acces la ea in aceasta perioada a fost avocatul sau, Edouard Clunet. Acesta se ocupa de aproape 10 ani de diverse aspecte legale ale afacerilor dansatoarei. In varsta de 74 de ani, avocatul nu era capabil sa o ajute cu nimic, mai ales ca specializarea sa era legislatia civila. Inainte de a aparea in fata unui juriu militar, fusese interogata de nu mai putin de 17 ori. Mata Hari nu a spus decat ca lucreaza pentru contraspionajul francez si ca a actionat strict conform ordinelor primite. Detentia fostei vedete a fost facuta publica pe 24 iulie 1917, atunci cand a inceput procesul. In momentul aducerii ei la Palatul Justitiei din Paris, o astepta o multime de oameni. Procesul a fost mai degraba unul de fatada, soarta spioanei fiind deja pecetluita. A fost gasita vinovata si condamnata la moarte. In dimineata zilei de 15 octombrie 1917, sentinta a fost dusa la indeplinire. Trezita cu brutalitate, dusa in graba intr-o padure din apropiere, Mata Hari a fost executata de un pluton format din 12 soldati. Inainte de a fi impuscata, aceasta le-a trimis prin aer un ultim sarut. Corpul sau a fost donat unei scoli de medicina. In mod surprinzator, faima ei a crescut dupa moarte pana la renumele de astazi. Rolul sau a fost jucat pe ecrane de actrite la fel de celebre ca ea, cum ar fi Greta Garbo, Marlene Dietrich, Sylvia Kristel si Jeanne Moreau.

Cronologie

7 august 1876 – se naste Margaretha Zeller, in Leeuwarden, Olanda l 11 iulie 1895 – se casatoreste cu Robert MacLeod l 30 ianuarie 1897 – naste primul sau copil, Norman l 2 mai 1898 – naste al doilea copil, Jeanne Louise l 27 iunie 1899 – moare Norman, otravit l 13 martie 1905 – debuteaza in Paris ca dansatoare exotica l 23 mai 1914 – este recrutata de serviciul german de spionaj l 2 august 1914 – revine in Franta l 13 februarie 1917 – este arestata de francezi sub acuzatia de spionaj l 24 iulie 1917 – incepe procesul sau l 15 octombrie 1917 – este executata pentru spionaj.

Spionul H21

Una dintre ultimele reprezentatii ale dansatoarei exotice a avut loc in Germania, pe 29 mai 1914. Mata Hari se apropia de varsta de 40 de ani. In urma spectacolului, calificat drept “indecent” de catre unele persoane, un politist local a contactat-o, punand-o in legatura cu Traugott von Jagow, seful spionajului german. Acesta avea ordine sa infiltreze, cu orice pret, agenti in mediile franceze. Biografa spioanei, Erika Ostrovsky, afirma ca Mata Hari a trecut prin scoala germana de spionaj de la Antwerp, Belgia. Acolo, dand dovada de o vointa de fier si de o hotarare remarcabila, Mata Hari era numita “Vointa de tigru” sau “Ochi de tigru”. Dupa 15 saptamani, i-a fost atribuit numele de cod “H21” si a fost trimisa inapoi in Franta. In acea perioada, relatiile dintre cele doua tari, Franta si Germania, devenisera din ce in ce mai tensionate. Intoarcerea spioanei la Paris a coincis cu izbucnirea razboiului. Drumul parcurs din Germania a fost destul de intortocheat, purtand-o prin Elvetia si Olanda.

Gabriel Agu



* INTERVIU - Acad. Dr. Florin Gheorghe Filip, vicepresedintele Academiei Romane
”Invatatura lui Trasibul functioneaza”

Sustine dezvoltarea cercetarii ca solutie esentiala pentru salvarea economiei romanesti. Este dezamagit ca valorile nu mai au aceeasi pretuire in societatea de dupa ’90, dar nu crede ca este timp de reprosuri. Din anul 2000, academicianul dr. Florin Filip este vicepresedinte al Academiei Romane.

Dialogul cu un intelectual de marca din cel mai nou domeniu al stiintei (informatica) poate suna asa...
Reporter: In ce domenii de cercetare din Romania se inregistreaza cele mai mari lipsuri?
Acad. Dr. Florin Gheorghe Filip: Intr-un document foarte recent al Comisiei Europene (Science and Technology, the key to Europe’s Future – Guidelines for future European Union Policy to Support Research) se propune ca numarul mediu de cercetatori (researchers) la mia de locuitori activi (labour force) din Uniunea Europeana sa creasca pana in 2010 (cand vom fi, speram, si noi membri ai UE) de la 6 (cat e in prezent) la 8. Romania, care avea in 1990 circa 5 cercetatori la mia de locuitori activi, are in prezent 5-8.000 de cercetatori atestati. Daca forta de munca din Romania este de 4-7 milioane de persoane, rezulta 1-2 cercetatori la 1000 de oameni activi (depinde de metodologia de calcul).
Rep.: Ce a determinat aceasta situatie?
F.G.F.: Pe primul loc cred ca se plaseaza faptul ca unii manageri si ceilalti decidenti inca nu realizeaza ca, in societatea bazata pe cunoastere catre care se indreapta omenirea, bagajul de cunostinte acumulat sau produs prin cercetare poate fi pus alaturi de capital. Ar fi bine daca acesti decidenti si manageri ar urma, macar in parte, exemplul omologilor lor de pe alte meridiane, care stiu sa atraga si sa valorifice cunostintele acumulate pe bani publici romanesti in interesul lor si al natiunilor lor. Am spus de mai multe ori ca daca vrem sa ajungem acolo unde ne dorim, trebuie acordata atentie intregului lant educatie–cercetare–inovare, nu numai partii din amonte.
Rep.: Factorul economic influenteaza activitatile Academiei Romane?
F.G.F.: Neindoielnic, fondurile alocate de la bugetul de stat Academiei si centrelor sale de cercetare sunt mai mari decat inainte de 1990. Daca nu ar exista restrictii in folosirea fondurilor extrabugetare obtinute cu eforturi prin contracte directe (inclusiv externe), daca averile Academiei ar fi restituite in intregime, iar cei care le administreaza pe baza de contract ar obtine rezultatele promise, situatia economica a Academiei ar fi mult mai buna si i-ar permite si o autonomie economica reala.

Miracolul cercetarii

Rep.: Credeti in efectul miraculos al cercetarii?
F.G.F.: Cat am condus Institutul de Informatica (1991-1997) am urmat aceasta cale si rezultatele nu au intarziat sa apara: peste 30 de proiecte finantate de Bruxelles in urma unei competitii corecte, in valoare de cateva milioane de euro. Aceasta a permis dotari de sute de mii de euro anual, venituri “in regim de acord” ale salariatilor productivi de cateva ori mai mari ca ale directorului, crearea de locuri de munca (numarul de persoane atestate, angrenate direct in cercetare a crescut cu 10% in perioada 1994-1996, ajungand la 315), zeci de participari la congrese internationale desfasurate in locurile cele mai diverse (de la Melbourne la San Francisco, din Alaska la Sao Paulo). Toate acestea s-au realizat in conditiile in care atunci nu existau “finantarile nucleu” de azi si Statul (si nici un alt investitor) nu au facut vreo investitie, dar a primit la timp impozitul si dividendele cuvenite. Acum, cand ma aflu temporar la Academie, incerc, impreuna cu un coleg (dl. Ilie) venit tot de la ICI, sa aducem ceva din experienta si rezultatele ICI si am obtinut deja, in premiera pentru institutie, trei contracte in Programul Cadru 6 al UE, iar sistemul Academiei, in ansamblul sau, a castigat 11 astfel de lucrari de la UE.

Despre migratia intelectualitatii

Rep.: Credeti ca se poate impiedica migratia intelectualilor romani spre Occident?
F.G.F.: Migratia nu poate fi evitata. Migreaza francezii in SUA sau americanii de pe Coasta de est spre cea de vest a SUA. Migratia poate fi insa limitata (cum au reusit ungurii in IT), sau i se poate schimba sensul (cum au facut irlandezii). Trebuie apreciat, insa, efectul favorabil al scutirii de impozit a informaticienilor romani in ultimii trei ani.
Rep.: Ce reprosati societatii romanesti?
F.G.F.: Cred ca societatii nu trebuie sa-i reprosezi ceva (desi acum o fac destui), trebuie sa te adaptezi, sa actionezi. Totusi, nu pot sa nu afirm ca imi pare rau ca valorile inceputului anilor ’90 (afirmarea adevarului, aprecierea competentei in sine, solidaritatea umana) nu mai au aceeasi pretuire. Imi mai pare rau ca romanii se sprijina unii pe altii in masura redusa si ca invatatura lui Trasibul catre Periandru functioneaza uneori din plin.
Rep.: Va reprosati ceva?
F.G.F.: Imi reprosez ca nu am avut totdeauna suficienta forta sa apar ce am construit.
Rep.: Ce va leaga de Maramures?
F.G.F.: Nu am cunoscut Maramuresul. Stiu insa ca acolo locuiesc romani, ca si in Muntenia, in Moldova, Dobrogea, Oltenia, Banat si Ardeal si ca toti impreuna pot da taria acestei natiuni.
Rep.: Aveti timp liber?
F.G.F.: Acum am. In timpul liber, citesc carti de specialitate, scriu carti de specialitate. Ca sa ma relaxez, rasfoiesc carti de gramatica ale unor limbi straine si, o data pe saptamana, joc tenis.

Optiuni si argumente

l Cafea sau ceai?
Pana in 1991, cand am devenit prin concurs director nu am baut cafea. Si acum prefer ceaiul.
l Eliade sau Cioran?
Eliade, din ale carui lucrari am inceput sa citesc abia la 40 de ani.
l Mare sau munte?
Am inceput cu muntele (am fost aproape pe toti muntii, nu si in Maramures). Apoi am inceput sa merg si la mare pentru a inota cativa kilometri zilnic. Acum am o usoara preferinta pentru munte, e mai curat. Pe munte mi-am cunoscut sotia.
l Mozart sau Wagner?
Mozart si Wagner.
l Ingrid Bergman sau Nicole Kidman?
Greta Garbo, deoarece a intruchipat-o pe Drottning Kristina.

Carte de vizita

S-a nascut in Bucuresti, in 25 iulie 1947. Este absolvent al Universitatii Tehnice Politehnica Bucuresti si doctor in stiinte din 1982. Din anul 2000 este vicepresedinte al Academiei Romane. Intre 1991 si 1997 a fost director al Institutului National de Cercetare si Dezvoltare in Informatica (ICI). In perioada 1995-2003 a fost presedinte al Consiliului Stiintific al ICI. Zece carti scrise si peste 200 de articole publicate in presa internationala. Detinator al premiului Grigore Moisil si al titlului Omul anului 1999, oferit de Asociatia pentru Informatica Economica INFOREC. In 2002 este premiat pentru Cea mai buna carte in IT. A participat la seminarii de specialitate in Brazilia, Anglia, Franta, Germania, China etc.

Mihaela Mihalea