CULTURA, ISTORIE, DIVERTISMENT

* Printre contraste simultane de culoare
* Natiune, naratiune, fictiune
* Culti si desculti
* Expozitie despre forme actuale ale imaginarului de ieri
* 8 decembrie 1980 – asasinarea lui John Lennon
* Martor la pregatirea Marii Uniri (I)
* Printre contraste simultane de culoare
Geometrii in culori

Ion Nicola a absolvit in 1997 Academia de arte vizuale “Ion Andreescu”, sectia Pictura, Cluj-Napoca. Din 1998 este membru al U.A.P. Bucuresti, reusind performanta de a participa in ultimii opt ani la 15 expozitii, 7 dintre acestea fiind personale. Vineri, la Colonia Pictorilor din Baia Mare, a avut loc vernisajul unei noi expozitii semnate Ion Nicola si intitulata “Geometrii”.

In arta expresionistilor domina asprimea, stridenta, culorile vii si chiar cele violente, iar irationalul pare a fi cuvantul de ordine. Tablourile pe care Ion Nicola le propune publicului baimarean nu fac exceptie de la aceste forme arbitrare pe care modernismul le-a adus in arta si nici nu putea fi altfel, pentru ca “expresionismul este eminamente vizionar, caracterizandu-se in primul rand prin tensiune extatica, accent halucinatoriu, transcedere fantast tragica a realitatii”, dupa cum afirma Adrian Marino.

Muzicalitatea culorilor

Pe la inceputul expresionismului, Seurat era fascinat de ideea ca se putea controla culoarea prin legi fixe care “se pot preda ca muzica”. Printre aceste legi era si cea enuntata de Chevreul, conform careia contrastul simultan al culorilor contine in el toate fenomenele de modificare pe care obiecte diferit colorate par sa le sufere in compozitia lor fizica si in inaltimea tonurilor culorilor lor atunci cand sunt vazute simultan. Picturile lui Ion Nicola, departe de a fi influentate de arta lui Seurat, respecta unul dintre elementele de baza ale contrastului simultan: doua culori adiacente se influenteaza reciproc, fiecare impunandu-se asupra celei vecine, complementare ei, (culoarea deschisa devenind si mai deschisa, iar cea inchisa si mai inchisa). Ion Nicola ne arata cum se pot obtine senzatii muzicale din recompunerea pe retina a unor culori transpuse pe panza in alternante de puncte si tuse mici cu tuse ample, viguroase, sau pelicule fine de culoare cu straturi incarcate de pigment. Alterneaza si monocromismele realizate intr-un registru tonal extrem de cenzurat, griurile aducand ceva din spiritul meditativ bacovian, cu contrastele tensionate, specifice postimpresionismului, cu nuante violente de roz si albastru. “Geometrii” aduce ceva nou in Baia Mare: urme mari de culoare suculenta si o voluptate cromatica prin care Ion Nicola pare sa elibereze gestul pictural de spatiul traumatizant al aglomerarilor urbane.





* Natiune, naratiune, fictiune
La Aniversara...

Tocmai pe vremea cand noaptea isi misca pleoapele grele peste masinile de tiparit, iar tipografii isi cautau diminetile in zatul cafelei, s-a intamplat. Oamenii muncii au mijit ochii si-au inceput a pipai conturul literelor, sinele tramvaielor au scartait prelung, iar o cucuvea a tipat a moarte deasupra Cotrocenilor. Tocmai atunci, barbosul acela incruntat a apucat-o de-o foaie, a ridicat-o si-a cantarit-o, incruntandu-se si mai tare. Liniste s-a facut in alaiul mosilor si moaselor. Dar cand barbosul a intors-o cu fata in lumina si GAZETA li s-a aratat ochilor, spus-au atunci mosii si moasele ei: “Noi suntem cei mai buni!”, iar vorbele lor au inceput a se auzi prin tot Maramuresul. Si cum a vazut lumina tiparului in acest colt de tara unde se mai tapureste la nunti si botezuri, toti s-au aplecat asupra ei spre a respecta obiceiurile. Se crede ca a treia zi dupa nasterea unui copil, seara, se pune in casa unde el doarme, sare, vin si bani, caci in acea seara vin ursitoarele copilului sa-i urseasca, si sa gaseasca ele de baut, de mancat si bani de cheltuiala. Opt zile de la nasterea acelui copil, parintii lui sa fie tot veseli, iar nu tristi, caci se intristeaza ursitoarele si cum vor fi ele in acele opt zile, asa va fi si copilul in viata. Cu spaima mare de aceste cuvinte s-au pus gazetarii pe treaba si-au inceput a inveseli ursitoarele si nu le-au lasat pana ce n-au suflat peste paginile GAZETEI samanta de viata lunga, adevar, dulceata vorbei si dreptate. Iar au stat apoi gazetarii si-au cantarit vechile vorbe: “Copilul, pana la botez, nu trebuie lasat singur in casa, caci vine dracul si-l inlocuieste cu unul ce este moale, si creste pana la batranete tot moale, de trebuie alaptat si leganat toata viata” si nu s-au miscat din redactie si-au lucrat la capataiul lui pana ce tot Maramuresul a auzit de numele lui. Si nu s-au miscat de langa el, caci mai spune vorba inteleapta “Sa nu pleci cu tigara aprinsa din casa cu copil mic, ca plange”, apoi ei plecau din redactie intotdeauna doar cand li se terminau tigarile, caci cu mare spaima erau pentru cele vechi cuvinte. Tot cu gandul la cele sfinte au fost gazetarii cand au ascultat: “Copilul care suge mult din tata stanga va fi natang. Sa nu-i dai mancare, sa nu-i faci cruce, sa nu-l culci pe partea stanga, ca se face natang”. Si s-au ferit ei de partea stanga aducatoare de necazuri si-au tinut tot partea dreapta a drumului, ca numai asa au putut ajunge sa joace la aniversarea celui de-al doilea an de la nasterea GAZETEI. Iubite cetitoriule, trecut-au doi ani de cand ne intalnim in fiecare saptamana sa vorbim de cele frumoase si cele urate ale bietei tarisoare, venit-a vremea sa-i sarbatorim.

Emanuel LUCA





* Culti si desculti
“A fost unchiu-meu!” Zau?

Saptamana trecuta a fost dominata de interesul pentru aflarea celui care va fi presedintele Romaniei, dar si de Sarbatoarea Nationala a Romaniei, 1 decembrie. Anticipat sarbatorilor, am intrebat “o seama de consilieri judeteni”: unde si la ce data a avut loc Marea Adunare Nationala a intregirii Statului roman si cine a prezidat evenimentul? I-am luat la rand pe toti cei trei consilieri judeteni cu numele de Coman. Pe primul dintre ei, Vasile Coman, l-am gasit ”daramat de plictiseala” intr-un grup de galagiosi. Abia, abia i-am deslusit glasul printre clinchetele cristaline care intretineau atmosfera. ”Alo!... Da... Alo!... Da...”, a reusit sa bolboroseasca Vasile Coman, dupa care ne-am convins ca nu ne putem baza pe stabilitatea vocii sale si l-am lasat sa zburde vesel in mrejele unui vestit zeu. Consilierul judetean Valer Koman a stiut ceva, dar nu suficient. ”La Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Eu stiu ca artizanul Marii Adunari Nationale a fost Iuliu Maniu”, a spus Koman. Validam doar prima parte a raspunsului. Al treilea, Gheorghe Coman, a dat singurul raspuns corect, dar daca ar fi fost sa parieze pe ceea ce a spus, probabil nu ar fi pus banii jos. ”Marea Adunare Nationala a avut loc la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Stiam si cine a condus... Gheorghe Pop de Basesti a fost pe acolo. Dar nu e vorba despre el. Nu mai stiu exact. Am un lapsus. A fost si un unchi de-al meu, Artur Coman, din Viseu”, a precizat consilierul judetean. Si daca va spunem ca era tocmai Gheorghe Pop? Chiar daca si-a schimbat prefixul, nu l-am menajat pe vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Emil Marinescu. ”Alba Iulia, 1 decembrie 1918. A prezidat Ionel Bratianu.” I-am urat lui Marinescu de 3 x 50 de ani in politica, dar ne-a replicat ca nu-si doreste asta, zicand ca e satul de ”bosorogii” politicii noastre. Aici i-am dat dreptate. Raspuns corect: Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia a avut loc in 1 decembrie 1918. Au participat 1228 de delegati alesi si peste 100.000 de transilvaneni si a fost prezidata de octogenarul maramuresean Gheorghe Pop de Basesti, care a condus si Marele Sfat National, organul legislativ ales al puterii de Stat.

Ciprian DRAGOS





* Expozitie despre forme actuale ale imaginarului de ieri
Alt fel de sacralitate

La Muzeul de Etnografie din Baia Mare a fost vernisata expozitia cu titlul “Forme ale imaginarului in mentalitatea traditionala – Geometrizare, Stilizare, Abstractizare”, o expozitie ce se constituie intr-o premiera nationala. Autoarele expozitiei sunt 30 de studente ale sectiei de Etnologie a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii de Nord, in colaborare cu sectia de Etnografie si Arta populara a Muzeului Judetean. In cadrul expozitiei sunt prezentate obiecte specifice zonei Maramuresului, legate de principalele momente din viata omului, dar si de casa traditionala, vazuta ca un spatiu sacru, biserica sau marile sarbatori crestine. Dupa cum afirma Rodica Pop, seful sectiei de Etnografie din cadrul Muzeului Judetean, intreaga expozitie a fost imaginata ca o forma de existenta a maramureseanului traditional.

Maramures, portocaliu si auriu

Propunandu-si sa prezinte cele mai importante momente din viata omului, expozitia debuteaza cu obiecte traditionale legate de intrarea omului in viata. O mica poarta maramureseana, decorata cu atat de cunoscutele motive ale spiralei si franghiei, domina spatiul “nasterii”, incadrand o icoana, pentru a mai puncta daca mai era necesar sacralitatea spatiului cu imaginea patroanei nasterilor in mediul crestin. Trebuie mentionat ca toate exponatele apartin Muzeului Judetean (cergi, stergare, diferite piese de imbracaminte, obiecte de mobilier si de uz casnic, ceramica traditionala, pecetare, cruci de lemn, obiecte de podoaba, copaie, lada de zestre, steag de nunta, icoane) si provin din toate subzonele culturale ale Maramuresului. Dincolo de efortul laudabil al studentelor, trebuie mentionate si doua carente ale expozitiei. Prima ar fi aceea ca, in anumite zone, expozitia e supraincarcata, iar a doua se leaga de explicatiile care insotesc piesele expuse. La nici unul dintre obiecte nu este precizata subzona de unde provin acestea, iar explicatiile, care e bine totusi ca exista, sunt supradimensionate si se adreseaza doar unui public avizat. Nu toti cei care viziteaza o astfel de expozitie sunt familiarizati cu “Riturile de trecere” ale lui van Gennep si nici nu au rabdarea de a citi toate explicatiile despre simbolurile (unele discutabile) cuprinse in desenele de pe covoare si ceramica sau in incrustatiile lemnului. Ca sa nu mai vorbim despre coliva care nu este specifica spatiului maramuresean (dupa cum afirma un etnograf) si nici macar zonei intracarpatice, ori expozitia nu cuprinde exponate din spatiul extracarpatic. Discutabila mi se pare si folosirea manechinelor in cadrul expozitiei. De mai multa vreme, costumele populare sunt expuse in muzeele etnografice pe suporturi realizate din cadre metalice, depersonalizate. In aceasta expozitie, vizitatorii vor avea posibilitatea sa descopere o maramureseanca rujata, pensata si fardata parca in exces, doua maramuresence cu fete si picioare portocalii si un morosan cu un cap auriu si chel de toata frumusetea. O mai mare aplecare inspre detalii ar fi sporit valoarea expozitiei, fapt usor realizabil in conditiile in care piesele expuse sunt autentice si de mare valoare etnografica.

Ioan BOTIS





* 8 decembrie 1980 – asasinarea lui John Lennon
Ziua-n care muzica a tacut

“Hey, mister Lennon...”, a soptit umbra, chemandu-l. S-a intors pentru o clipa, timp suficient pentru ca un bolnav de schizofrenie paranoida sa indrepte pistolul asupra sa. A urmat ecoul a cinci impuscaturi... destul pentru a indolia vesnic sufletul creatorilor de sunete muzicale. Trupul lui John Lennon zacea fara suflet in apropierea cladirii Dakota, iar caldaramul strazii 72 din New York era scaldat de sangele celui despre care se spunea ca a deschis drumul genialitatii in muzica moderna.

Nascut printre bombe

Octombrie 1940, ziua a noua. Neauzit, primul sau scancet s-a amestecat cu vacarmul creat de raidurile Luftwaffe-urilor fasciste. Primii oameni care l-au inconjurat aveau halate albe si operau la lumina lumanarilor. Geamurile salii de nasteri erau camuflate cu draperii uriase, facand intunericul mai apasator. Umbrele care dansau pe peretii luminati doar de palpairi vorbeau ingrijorate despre catedrala londoneza ridicata in cinstea Sfantului Paul, ciuruita in acea zi de schijele bombelor germane. Nefiind inconjurat de nici un vizionar, nimeni nu remarca evenimentul care avea sa-si puna decisiv amprenta pe intreaga istorie a muzicii moderne. Se nascuse John Winston Lennon. Rautaciosii spun ca defectele le-a capatat de la parinti, iar genialitatea de la Dumnezeu. Cert e ca de la mama sa (Julia) a mostenit parul blond-roscat, iar de la tatal sau (Alfred) privirea sasie si nasul proeminent. La putin timp dupa nasterea lui John, tatal sau, care se ocupa cu comertul pe mare, a disparut. Dupa cinci ani in care nimeni nu a mai auzit de el, Alfred a incercat sa-si recastige copilul, insa Julia l-a incredintat surorii sale. Astfel, John a fost crescut de matusa Mimi si unchiul George. Dupa o copilarie sub semnul complexului celui abandonat, adolescenta lui John Lennon a fost mereu indoliata. Cand avea 15 ani a murit unchiul George, iar la 17 ani a primit cutremurat vestea mortii mamei sale (era beata intr-o masina condusa de un sofer alcoolic, fost ofiter de politie). Cele doua incercari l-au marcat definitiv, iar cand ascultati Julia sa stiti ca Lennon l-a compus (in ’68) in memoria mamei sale. Mimi, mama sa adoptiva, era ingrijorata nu atat din pricina monstrilor schilozi pe care John obisnuia sa-i deseneze, ci mai degraba din cauza prestatiei acestuia la scoala din Quarrybank si a comerciantilor care il surprinsesera sterpelind nimicuri. Incepea sa se contureze firea sa de rebel. Totusi a primit recomandarea directorului scolii pentru a urma colegiul de arta din Liverpool. Acesta e locul in care s-a descatusat dorinta lui John Lennon de a canta. A fost un autodidact perfect si la doar 16 ani, impreuna cu inca trei pusti, infiinta prima sa formatie: Quarryman.

The Beatles

In 1957, unul din membrii formatiei i l-a prezentat pe Paul Mc Cartney, momentul fiind considerat cel cunoscut sub denumirea “metamorfoza beat”, pe traseul Quarryman - Rainbows - Moondogs - The Silver Beatles - The Beatles. Exista mai multe legende referitoare la denumirea finala, una dintre acestea sugerand ca Lennon ar fi avut o viziune care i-a spus ca trebuie sa se numeasca Beatles, cu “a” (cuvant care se pronunta similar cu beetle – in traducere: carabus, scarabeu). Mult mai credibila este varianta in care The Silver Beatles este un omagiu adus memoriei lui Buddy Holly (dupa un vers dintr-un cantec al acestuia), iar The Beatles este simplificarea “comerciala” a denumirii precedente. In 1961, la clubul Cavern, John ii cere lui Brian Epstein sa le devina manager, la putin timp, formatia completandu-se in cvartetul de aur: John Lennon, Paul Mc Cartney, George Harrrison, Ringo Starr. Dupa un an, Lennon se casatoreste cu o fosta colega, Cyntia Powell, care ramasese insarcinata (cea care avea sa-l caracterizeze: “primitiv, simplu, deloc genul meu, dar avand un caracter irezistibil”). John urma sa aiba primul copil, pe Julian (botezat asa in memoria mamei). Apoi, fulminant, succesul.

Mai cunoscuti decat Iisus

Hit dupa hit, mereu in varful topurilor, concerte, cronici elogioase, carti scrise de Lennon si devenite rapid best-seller, decorati de Regina cu distinctia Membri ai Imperiului Britanic, popularitate si declaratia soc a lui John: “suntem mai cunoscuti decat Iisus”. Totul se incadra perfect in scenariul cu actorii principali “pierzand fraiele”. Impactul negativ al afirmatiei lui Lennon a fost atat de puternic, incat John a fost nevoit sa-si ceara scuze in public (au protestat reprezentanti de marca din Vatican, Spania, comunitatea religioasa din sudul Americii si chiar din Africa de Sud – unde piesele lor au fost interzise la radio). Celebritatea dobandita de rebelul Lennon s-a extins negativ (din punctul de vedere al puritanilor), el implicandu-se intr-o relatie amoroasa care s-a dovedit perdanta pentru Beatles.

Fractura

In 1966, formatia a decis sa se retraga un timp, pentru a face uitat scandalul iscat de declaratia controversata a lui John. Intors in Londra, Lennon s-a implicat intr-o aventura cu o bogata si avangardista artista japoneza: Yoko Ono. In timp ce Cyntia era impreuna cu fiul lor de trei ani, Julian, in vacanta in Grecia, excentrica Yoko s-a mutat in apartamentul familiei Lennon. A urmat divortul de Cyntia si alt moment definitoriu pentru existenta The Beatles: moartea managerului Brian Epstein (cel supranumit “al cincilea Beatles” isi gasise sfarsitul in urma unei supradoze de droguri). In 20 martie 1969, Lenon se casatoreste cu Yoko, “actiune” soldata cu metamorfoza numelui lor (cei doi devenind John Ono Lennon, respectiv Yoko Ono Lennon). Este perioada in care, instrumentat de Yoko, Lennon se cearta cu membrii formatiei (dupa ce incalcase o regula sacra a grupului: adusese o femeie la sedintele de inregistrare – femeia era Yoko, si-si permisese chiar sfaturi privitoare la muzica lor!). In 10 aprilie 1970 se anunta separarea oficiala a formatiei The Beatles. Dupa despartirea grupului, Lennon a urmat alte cai mistice, spirituale si avangardiste, continuand sa-si dezvolte (dirijat de Yoko) proiecte muzicale care o includeau si pe sotia sa. Ultimul sau concert de valoare a avut loc in 1974, la New York, impreuna cu Elton John. Multe dintre actiunile sale erau puse pe seama consumului de droguri (desi Lennon consuma doar “droguri usoare”, in special marijuana – fapt pentru care fusese arestat in ’68). In 1975, in viata lui Lennon s-au consumat doua evenimente importante: Yoko l-a adus pe lume pe Sean (dupa numeroase avorturi) si Curtea de apel a SUA a respins ordinul de deportare a muzicianului (proces cauzat de neacordarea dreptului de munca).

Asasinatul

Protestele impotriva razboiului din Vietnam, atitudinea exclusiv pacifista si multiplele donatii pentru nevoiasi, au determinat o parte insemnata a “scenaristilor lumii” sa construiasca o conspiratie potrivit careia guvernul SUA ar fi ordonat moartea lui Lennon! In 8 octombrie 1980, Lennon a iesit din apartamentul sau din cladirea Dakota din New York si se indrepta spre studioul unde inregistra Double Fantasy (ultimul sau album). A fost oprit de un fan cu privirea ratacita, care i-a solicitat un autograf. Era Mark Chapman, un bolnav de schizofrenie paranoida. Lennon a semnat si a plecat spre studio. Chapman a ramas in zona Central Park, asteptandu-l. La 22,50, Lennon si Yoko Ono s-au intors cu limuzina lor la locuinta din Dakota. Cand Lennon a iesit din masina, Chapman l-a strigat din intuneric: “Hey, mister Lennon!”. Cand John s-a intors, Chapman a scos un revolver calibru 38 si a tras inspre Lennon cinci gloante. Patru l-au nimerit in piept, spate si brat. Chapman, fugind, a strigat isteric: “l-am impuscat, l-am impuscat!” Doi politisti aflati in zona l-au transportat urgent la spitalul Roosvelt. In masina, vrand sa-l mentina constient, unul dintre politisti l-a intrebat daca stie cine e. “Sunt John Lennon de la Beatles”. Ajuns la spital, a murit in scurt timp (la ora 23). Pierduse 80% din sange. In acest timp, Chapman se plimba langa cladirea Dakota, citind The Catcher in the Rye si asteptand sa fie arestat. Unul dintre cei care l-au arestat spunea ca e “un tacanit gras”. Rolling Stones, cea mai prestigioasa revista de muzica, i-a dedicat un numar comemorativ. Milioane de fani l-au plans, s-au ridicat memoriale, s-au cantat concerte, dar nimic nu a mai fost ca inainte. ... doar batranul meu casetofon mai fredoneaza cateodata: “Imagine there’s no heaven, / It’s easy if you try, / No hell below us…”

Asasinul

Mark Chapman era un bolnav de schizofrenie paranoida din Honolulu, obsedat de personajul lui J.D. Salinger din romanul De veghe in lanul de secara si de John Lennon. Inainte de crima, avusese doua tentative de sinucidere. Suferea de halucinatii inca din copilarie, se drogase intens in adolescenta, sustine ca “omuletii” ii vorbesc mereu, si a sustinut doua explicatii privitoare la asasinat: initial a declarat ca se identifica atat de mult cu Lennon incat avea senzatia ca impuscandu-l, se sinucisese (!), iar apoi ca l-a ucis pentru declaratia acestuia despre Iisus. A fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, la Attica Correctional Facility (situata in apropiere de Buffalo, New York). A avut doua tentative de eliberare conditionata in 2000 si in 2002, instanta cedand in fata aversiunii miilor de fani care strangeau semnaturi impotriva acestor demersuri. Fotografia il imortalizezaza pe Lennon chiar in momentul in care ii acorda autograful lui Chapman (in dreapta). Peste cateva ore acesta isi ucidea idolul.

Marea iubire nipona

Yoko Ono s-a nascut in 1933 intr-o foarte bogata familie japoneza, si a fost educata in cele mai elitiste colegii din SUA (tatal sau fiind angajat intr-o banca americana). Primul mariaj a fost cu Toschi Ichyanagui (muzician si cineast japonez), iar cu al doilea sot a avut o fiica (Kyoko). In 1966 s-a mutat la Londra. Era artist plastic si isi expunea lucrarile avangardiste la Galeria Indica (unde l-a cunoscut pe John Lennon). La inceput au avut o relatie superficiala, dar in 1967, profitand ca Cyntia (sotia lui John) plecase in vacanta in Grecia, s-a instalat in casa Lennon! In 20 martie 1969, in Gibraltar, insarcinata fiind, s-a casatorit cu Lennon. In preajma Craciunului din ’69, cei doi lansau campania “Razboiul se va sfarsi daca tu vrei asta”. Pe coperta primului lor album experimental (Unfinished Music No. 1 – Two Virgins) apareau goi, ceea ce a starnit un scandal imens. Este cea pentru care fanii Beatles o urasc de moarte, fiind considerata singura vinovata de scindarea grupului. Gurile rele sustin ca si in cele 18 luni in care cei doi s-au separat (in 1974), Yoko i-a ordonat acestuia cu cine sa faca dragoste (cea nominalizata fiind chiar secretara ei, May Pang!). Dupa moartea lui Lennon, Yoko s-a ocupat de toate albumele postume, acumuland capital enorm la o avere oricum colosala.

Copiii lui Lennon

Julian Lennon (in stanga). S-a nascut in 8 aprilie 1963 in Liverpool. Mama sa este Cyntia Lennon. Canta la chitara si percutie. A fost “in carti” cand se discuta ipoteza revenirii The Beatles, fiind agreat de toti ceilalti membri ai formatiei. A fost nominalizat la premiile Grammy, sectiunea Debut. Sean Lennon (in dreapta). S-a nascut in 9 octombrie 1975 in New York. Mama sa este Yoko Ono. Canta in stilul pop avangardist (influente Beastie Boys, Beck, Cibo Matto). A debutat cu un album in 1998.

Cifra magica: 9

Se spune ca John Lennon era realmente fascinat de cifra 9, pe care o considera incarcata de mister si dadatoare de putere. De aceea, cantece si albume poarta aceasta cifra: One after 909; Revolution No. 9; #9 Dream (ironia sortii face ca acesta sa fie al 9-lea album solo al sau; sa fie lansat in a 9-a luna din 1974; a urcat pana pe locul 9 in topuri; fiecare vers din self-title contine cate 9 silabe); Mind Games si Rock’n Roll sunt alte doua albume ale caror titluri contin cate 9 litere. Lennon s-a nascut pe 9 octombrie 1940 la ora 6,30 (cifre care adunate au rezultatul 9); fiul sau s-a nascut in aceeasi zi de 9. Cand a fost impuscat (in 8 decembrie), in orasul sau natal (Liverpool, Anglia) era deja... 9 decembrie. Mai mult, Liverpool are 9 litere; John Ono Lennon si Yoko Ono Lennon au impreuna tot 9 litere “o”, iar in New York locuia la numarul 72 (suma cifrelor rezultand alt 9).

Catalin VISCHI





* Martor la pregatirea Marii Uniri (I)
Incepand cu acest numar, GAZETA de Maramures va prezinta o lucrare inedita, redactata in octombrie 1968 de prof. Aurel Coza, director fondator al Muzeului Judetean Maramures. In octombrie 1918, maramureseanul Aurel Coza, pe atunci student in Budapesta, a asistat la sedintele Parlamentului ungar. Lucrarea pe care GAZETA de Maramures v-o propune in serial consemneaza evenimentele premergatoare Marii Uniri, asa cum le-a trait la vremea respectiva Aurel Coza. “Ziua de 1 decembrie 1918, ca sa devina aceea a unirii Transilvaniei, a fost precedata de evenimente care au reclamat framantari, lupte si o hotarare nesovaitoare din partea acelora care indrumau destinele poporului roman din Ungaria si Transilvania. Dar la toate acestea se cerea participarea fiecaruia, care nu se impaca cu conducerea politica a Ungariei de atunci de o mana de oligarhi, de varfuri aristocratice, care prin averea si pozitia lor sociala dominau viata politica si economica a statului ce inchidea in hotarele sale popoare cu tendinte centrifuge, cautand prin zvarcoliri de veacuri o mai buna asezare sociala. In acest sens insa, poate niciodata n-a fost mai pregatita, mai coapta, situatia politica ca atunci, pe urma unui razboi de cinci ani, pus la cale tocmai de acesti samavolnici, pentru a-si permanentiza dominatia ce multimea nu le-o mai suporta. Dintr-acei care nu ne impacam cu o viata chinuita, inca tot aservita stapanilor pamantului, care sub raport politic ne diriguiau in mod arbitrar, faceam parte si noi, romanii din Ungaria si Transilvania. Era deci firesc sa nu stam inactivi in fata evenimentelor ce prevesteau schimbarea vremurilor. Caci acelasi vant batea pretutindeni, pe ses, prin munti, prin vai, si vuietul lui trezea atentia tuturor, punea in miscare lumea dornica de o schimbare radicala. Dar efectul nicaeri nu era asa de pronuntat ca in centrul vietii politice, in capitala tarii, unde – intamplarea a facut – sa ajunga si subsemnatul, nu din curiozitate, nici ca doar i-ar fi ingaduit punga unui parinte cu opt copii cheltuieli pentru distractii (…) M-a dus nevoia de a-mi termina studiile. Eram in preajma examenului de licenta, fixat pe data de 24 octombrie 1918 la facultatea de filozofie din Budapesta, unde m-am instalat inca de la inceputul lunii septembrie pentru verificarea, la nevoie chiar completarea cunostintelor, si pentru unele consultari prealabile, indispensabile in acest scop, dar si hotarat ca indurand chiar neajunsuri si mizerii, paralele cu studiile ce trebuia sa mi le termin, sa asist, vad si dupa posibilitate sa inregistrez evenimentele ce se prevesteau si pe care am avut norocul sa le traiesc, de o importanta colosala cu efect momentan de neprevazut, dar ravnit si nadajduit decisiv pentru viata franturii natiunii romane din Ungaria si Transilvania. Infatisarea capitalei de pe malul Dunarii era cu totul alta cum o lasasem in iunie. Noul aspect era insa pe deplin justificat, caci pe fronturi Antanta ataca cu inversunare. Eram doar la sfarsitul celui dintai razboi mondial. Rezistenta Puterilor Centrale slabea zi cu zi, iar pe frontul de la sud era in plina desfasurare retragerea. Turcia, Bulgaria cerusera pace. Sarbii intrasera in tara lor primiti cu o nespusa bucurie dupa doi ani de pribegie. In Romania, armatele germane de sub comanda generalului Mackensen cautau o iesire din bratele clestelor ce o strangeau tot mai mult. De pe celelalte fronturi soseau vesti numai deprimante. Toate aceste, pe deasupra si gripa spaniola au lasat urme adanci in viata capitalei ungare in plina fierbere in acele zile de septembrie. Populatia ducea lipsuri enorme si, constatand cu durere ca jertfele de pana atunci ar fi zadarnice, doreau sfarsitul acelui razboi mondial, azi numit intai. Nemultumirea crestea cu fiecare zi. Lumea s-a alarmat si din cauza masurilor luate de autoritatile de stat de frica sa nu izbucneasca o revolutie.”

(va urma)