CULTURA, ISTORIE

* Mihai Pop, primul roman care a castigat Premiul Herder
Patriarhul etnologiei

* Omul isi schimba parul

* 22 noiembrie 1963 – asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, presedinte al SUA
Misterul crimei secolului

* Intrarea in Biserica a Maicii Domnului
Sarbatoarea legamantului

* INTERVIU - Ludovica Parvu, pledoarie pentru normalitatea politica
Drumul catre Senat

* Mihai Pop, primul roman care a castigat Premiul Herder
Patriarhul etnologiei

Eminentul Mihai Pop va ramane in istorie ca primul roman care a castigat prestigiosul premiu Herder, dar si ca parinte al scolii moderne de etnologie romaneasca. Mihai Pop este cel care a difuzat valorile traditionale maramuresene pana in cele mai indepartate colturi ale Pamantului.

“Patriarhul” Mihai Pop, cum a fost supranumit inca in timpul vietii acest om de stiinta originar din Maramures, s-a nascut la 18 noiembrie 1907 si a decedat in iunie 2000, la Bucuresti. Zilele trecute s-au implinit 97 de ani de la nasterea celui mai mare folclorist maramuresean.

Cine a fost “Patriarhul”?

Folclorist de formatie, “Patriarhul” folcloristicii nationale a vazut lumina zilei in micutul sat maramuresean Glod, pendinte de comuna Stramtura (loc ce i-a dat lumii si pe celebrii Frati Petreus, precum si pe geograful Nicolae Hodor). Satul de la poalele muntilor Varatecului, straveche vatra de nobili maramureseni, si-a pastrat pana azi valentele de sat primordial, in care traditiile ancestrale sunt extrem de bine pastrate si astazi. Nu putea exista localitate mai reprezentativa din punctul de vedere al etnografului si folcloristului, ca aceasta mica asezare. Fiu de preot greco-catolic, Mihai Pop a crescut imbracat in costumul popular, inca de mic fiind martor ocular al diverselor obiceiuri si traditii specifice morosenilor. Inainte de a iubi vreo morosanca foc de frumoasa, adolescentul Mihai Pop s-a indragostit de cultura populara. Dupa studiile filologice, savantul a ajuns, in anii interbelici, cercetator sociologic la Institutul Social Roman, condus de Dimitrie Gusti. In paralel, a efectuat studii de specializare la Bonn, Praga si Varsovia. A ajuns apoi doctor al Universitatii din Bratislava si doctor docent in stiinte filologice al Universitatii Bucuresti. Dupa razboi, la apogeul carierei sale, a activat ca profesor universitar si membru de onoare al Academiei Romane. A exercitat functia de director al Institutului Roman de Folclor (intre 1965-1975), ca profesor de folclor (in intervalul 1962-1976) si ca sef al Catedrei de literatura romana veche si folclor (1962-1972) la Universitatea Bucuresti. A mai detinut si functiile de presedinte al societatilor de etnologie din Paris si New York, precum si pe cea de membru al Academiei Americane de Stiinte Sociale si al altor numeroase societati stiintifice straine.

Premiul Herder

Mihai Pop este primul roman care a primit (in anul 1967) premiul international ”Johann Gottfried Herder”, cel mai prestigios premiu adresat somitatilor Europei Centrale. “Patriarhul” a fost formatorul generatiei de aur a etnologiei romanesti. Cercetarile incepute in 1970 pe Valea Cosaului, in cadrul carora, timp de cinci ani, vara de vara, Pop (inconjurat de studentii sai) a investigat mentalitatile colectivitatilor satesti, au ramas in istorie ca unul dintre cele mai reusite proiecte sociologice din Romania. Cele mai cunoscute lucrari ale sale raman ”Obiceiuri traditionale romanesti”(editata in 1978), si ”Folclor romanesc” (volum aparut in 1998). Personalitate controversata azi (de unii care l-au acuzat ca ar fi colaborat cu Securitatea - pentru a se putea mentine in mediile stiintifice occidentale), ”Patriarhul” ramane deasupra tuturor relelor, ca fiind cel mai reprezentativ folclorist maramuresean si o mare personalitate a stiintei romanesti. Chiar daca nu se organizeaza inca nici un simpozion comemorativ, chiar daca nici nu are vreun bust sau vreo placheta memoriala si nici casa memoriala sau vreo strada care sa-i poarte numele, Mihai Pop continua sa traiasca printre noi, in cantecele si obiceiurile maramuresene, perpetuate din strabuni si salvate de la disparitie si prin intermediul lucrarilor sale.

Teofil IVANCIUC





* Omul isi schimba parul

In sat, vecinele ziceau c-a ajuns bine “ii felcera la armata, sta numa-n birou de fumeaza si bea cafele, tata zaua”. Maricica lui Sandor din Prihodiste, a padurarului, terminase liceul sanitar, s-a logodit c-un locotenet din satul vecin, care a angajat-o la centrul militar ca asistenta si toata ziua completa fise pentru recruti. In primele zile de slujba, i-a venit sa se bage sub pamant de rusine, cand ii vedea pe cei chemati la armata, cum isi lasa hainele la usa si vin in fata ei despuiati. Doctorul ii dicta cifre pe care ea trebuia sa le treaca in niste tabele complicate. De multe ori, ochii ii fugeau de pe hartiile liniate simetric, pe corpul recrutilor si cateodata, privirea ei aburita se intalnea cu ochii umezi, ca de juninca dusa la taiere, ai tanarului dezbracat. Incet, a inceput a se obisnui si nu mai baga de seama corpurile, caci toate se transformau in cifre trecute caligrafic in fisele ei liniate. Nu mai observa nici cand veneau feciori de tarani, punandu-si palmele aspre pe fata rosie ca de fata mare, nici domnisori intelectuali, cu trupul puhav, impingandu-si mijlocul inainte si facandu-i cu ochiul. Se invatase cu toate, pana si cu mirosul aspru al copiilor de oieri si cel iute al tiganilor. Asta, pana in ziua cand, in cabinetul ei a venit si Grigore, feciorul popii din sat, care o ducea acasa de la joc, dar care n-a stiut niciodata s-o iubeasca, desi ea il tot tinea la poarta si-i povestea de noptile in care n-o atinge somnul. Erau de aceeasi varsta, numai ca el facuse facultatea si acum ii venise vremea de mers in catane. Acum statea in fata ei, dezbracat, cu ochii pierduti pe peretele palid, din care-si impumutase culoarea fetei. Ea se tot uita la el, vazandu-l despuiat, si-l judeca dupa cele vorbe vechi: Se crede ca oamenii parosi sunt cu noroc, zicea ea zambind, dar iute se umbrea aducandu-si aminte ca oamenii cu parul cret sunt mari micinosi, iar acei cu parul rosu sunt rai. Si-i parea rau de parul lui bogat ce trebuia taiat. Se gandea ea ca preuteasa a dat cu piciorul in mata cat l-a purtat in pantece, ca asa zice lumea “sa pui in scaldatoarea copilului par din animalul de care iti amintesti c-ai dat cu piciorul”. Si mai era sigura ca mama-sa luase in poala, cat era grea, surcele iesite din rindea, caci facuse copil cu parul cret. Dara apoi ii multumi in gand preutesei ca nu mancase din oala mamaliga, ca facea copil far de par pe cap. Si stand ea asa si gandind la parul lui Grigore, gasi leacul pentru durerile de cap ale sotului, ce umbla tuns regulamentar: “Cand te tunzi, strange-ti parul si pune-l undeva, sa nu-l calce oamenii, caci capeti durere de cap, sa nu-l ia vrabiile sa-si faca cuib, ca te doare capul si-ti cade parul, sa nu-l pui in foc caci Maica Domnului alearga plangand sa-l scoata si dracul rade.” Si iar uitandu-se la Grigore si la parul lui, isi facu cruce cu limba in cerul gurii, ca locotenetul era plecat in aplicatie.

Emanuel LUCA






* 22 noiembrie 1963 – asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, presedinte al SUA
Misterul crimei secolului

In primul an de mandat, John Fitzgerald Kennedy primise peste 1.000 de scrisori de amenintare. In toamna lui 1963, cu toate avertismentele primite, presedintele democrat si catolic a vizitat orasul Dallas, cunoscut ca fortareata a republicanilor si protestantilor (care formau 97% din populatie). A fost ultima aparitie in public a unui presedinte adorat si contestat in egala masura. Crima secolului a ramas pana astazi invaluita in mister.

John Fitzgerald Kennedy a ales sa strabata orasul Dallas intr-o masina decapotabila, fiind constient ca un sef de Stat trebuie sa se arate multimii, sa se plimbe prin mijlocul ei fara graba. Era un imperativ politic electoral pe care Jackie Kennedy nu il prea intelegea, preocupata mai mult de faptul ca vantul o sa-i ravaseasca parul.

Semnale de alarma

Principala problema era insa alta. “Mare lucru sa treaca presedintele prin fara sa i se intample ceva”, avertiza un jurnalist din Austin, constient ca Dallas era mai mult decat ostil presedintelui. Insa avertismentul cel mai clar a fost dat de senatorul liberal J. William Fullbright din Arkansas, stat vecin cu Texas. El nu avea incredere in acest oras din cauza trecutului sau intesat cu violente politice. Chiar si in Dallas, multa lume era ingrijorata de modul in care urma sa se desfasoare vizita presedintelui. “Nu-l lasati pe presedinte sa vina aici, mi-e foarte frica pentru el. Cred ca i se va intampla ceva ingrozitor”, avertiza Sarah T.Hughes, judecatoare federala a districtului. De la inceput, municipalitatea se aratase speriata. Valul de animozitate fata de guvernul federal depasise limitele si edilii o stiau. Ei recunosteau in mod deschis ca se temeau ca multimea sa nu le scape de sub control. S-au luat masuri ca sa nu se produca imbulzeala prea mare, ziarele indemnau la calm, iar primarul a cerut concetatenilor sai sa dezminta reputatia ca Dallas ar fi “capitala urii sudiste”. Pentru protectia presedintelui au fost pusi in miscare 700 de politisti, pompieri, serifi, jandarmi texani, agenti ai Departamentului securitatii publice din Texas, precum si FBI-ul guvernatorului. Zece luni dupa tragedie, comisia Warren n-a gasit “nici o dovada” a vreunei legaturi intre crima lui Lee Harwey Oswald si “atmosfera generala de ura” din oras, cu toate ca in Dallas crima era “la ea acasa”. Intr-o singura luna se produceau mai multe asasinate la Dallas decat in intreaga Anglie. In anul precedent, numarul crimelor crescuse cu 10%. Mai mult decat atat, 3 din 4 crime erau comise cu arme de foc, caci in Dallas nu exista obligatia de inregistrare a armelor de foc, posesia lor nefiind supusa nici unui control (unica incercare de a se legifera controlul fusese zadarnicita de un tribunal local). In acel an, pana la data fatidica de 22 noiembrie, in Dallas se comisesera 110 crime. La 18 noiembrie, Lawson, trimisul special al serviciului secret, parcursese cu masina intregul traseu prevazut pentru vizita presedintelui impreuna cu Jesse Curry, seful politiei din Dallas, si Forrest W. Sorrels, seful biroului local al serviciului secret. Pe intreg traseul erau peste 20.000 de ferestre si era cu neputinta sa plaseze cate un agent la fiecare dintre acestea. “Poate ca fiecare om si-a facut datoria. Poate ca atentatul n-ar fi putut fi evitat. Poate ca e absurd sa pretindem ca lucrurile ar fi putut lua o alta intorsatura”, afirma William Manchester, autor al lucrarii “Moartea unui presedinte”.

Caderea “Lancierului”

La 12,30, un Lincoln de 4 tone in care se afla presedintele a ajuns la intersectia dintre Houston Street si Elm Street, moment in care s-a auzit un pocnet scurt, sec, derutant. Cei din jur au reactionat diferit. Jacqueline Kennedy si-a inchipuit ca e zgomotul de esapament al unei motociclete, guvernatorul statului Texas a crezut ca cineva a aruncat o petarda, dar agentii serviciului secret au recunoscut instinctiv detunatura unei pusti. Presedintele era ranit, dar rana nu era mortala. Un glonte ii patrunsese prin ceafa, ii atinsese plamanul drept, ii sfasiase traheea si-i iesise prin gat, gaurindu-i nodul cravatei. Urmandu-si calea, glontul a trecut prin spatele, pieptul, incheietura mainii drepte si coapsa stanga a guvernatorului John Connally. Al doilea glont, tras la aproximativ doua secunde, l-a lovit pe presedinte in crestetul capului. Exista si o varianta controversata despre un al treilea glont tras asupra presedintelui. In urmatoarele sase minute, Lincoln-ul a gonit nebuneste spre Spitalul Memorial Parkland, dar pentru Kennedy era prea tarziu. Incercarile de reconstituire a asasinatului prezinta variante diferite. Cea mai cunoscuta este aceea potrivit careia presedintele a fost asasinat de Lee Harwey Oswald, care l-a impuscat pe Kennedy din cladirea unui Depozit de manuale scolare. Este o versiune in care astazi aproape nimeni nu mai crede. In cele doua zile cat a stat in detentie, Oswald a negat ca ar fi impuscat pe cineva. Apoi, in timp ce se incerca mutarea lui intr-o alta inchisoare, un cunoscut membru al lumii interlope, Jack Ruby, l-a asasinat. A fost prima crima transmisa in direct pe posturile de televiziune.

O crima inutila

Cea mai plauzibila ipoteza este aceea ca presedintele a fost eliminat de clanurile mafiote care ii sustinusera financiar precedenta campanie electorala. Este binecunoscut faptul ca mafiotii spalau bani prin intermediul sindicatului soferilor condus de Jimmy Hoffa. La vremea aceea, Hoffa era hartuit fara incetare de procurorul general Robert Kennedy, fratele presedintelui. La una din intalnirile cu liderii Mafiei americane, desfasurata la Las Vegas, Hoffa a cerut ca Robert Kennedy sa fie eliminat. “Nasii” s-au opus, considerand ca presedintele va numi un alt procuror general, poate chiar mai energic. In cele din urma, s-a ajuns la solutia eliminarii presedintelui, pe considerentul ca vicepresedintele Lyndon Johnson, cel care urma sa preia functia de presedinte in conditiile asasinarii lui JFK, nu-l agrea pe Robert Kennedy si il va demite. Calculele s-au dovedit insa eronate. Ajuns presedinte, Lyndon Johnson l-a pastrat in functie pe Robert Kennedy. Acesta a continuat sa-l “vaneze” pe Hoffa, reusind sa-l condamne in cele din urma. Lipsit de sprijinul mafiotilor, Hoffa a amenintat ca va face marturisiri complete. Sustinatorii acestei ipoteze afirma ca nu intamplator, Robert Kennedy si Jimmy Hoffa au fost si ei asasinati. Crima din Dallas, realizata de trei tragatori de elita, ar fi fost in aceste conditii una inutila.

Concluziile comisiei Warren

Lyndon Johnson (in fotografie) a format o comisie care sa investigheze asasinarea presedintelui, comisie care a primit numele lui Earl Warren. Concluziile comisiei Warren, dupa luni de investigatii, au fost urmatoarele:
1. Lee Harwey Oswald a fost singurul asasin si actiunea este a lui.
2. El l-a impuscat pe presedinte de la etajul 6 al depozitului de carti, care se afla in spatele limuzinei prezidentiale in timpul asasinatului.
3. A folosit o arma italiana Manlicher-Carchano.
4. Oswald l-a impuscat pe ofiterul de politie Tippit.
Dupa ani de zile, seful politiei din Dallas admitea ca “Nu avem nici o dovada ca Oswald a tras cu carabina.”

“Ozzy Iepurele”

Presupusul asasin al presedintelui, Lee Harwey Oswald, a fost crescut doar de mama sa (tatal lui a murit inainte cu doua luni de nasterea lui Oswald). De mic a avut o personalitate violenta si brutala. La scoala a fost codas, iar dupa ce a trecut de clasa a noua s-a lasat de invatatura. Dupa o vreme s-a inrolat in Corpul de infanterie marina, remarcandu-se prin desele conflicte cu ofiterii. Camarazii l-au poreclit “Ozzy Iepurele”. Singurul lui succes din armata a fost obtinerea titlului de tintas de frunte la poligonul de la San Diego. Se stie ca, in 1959, s-a prezentat la ambasada americana din Moscova, si-a aruncat pasaportul pe un birou si a declarat ca renunta la cetatenia americana. Arogant, cu o ciudata opacitate a privirii, cu gesturi repezite, Oswald se pretindea marxist. In 1962, cu ajutorul unui imprumut acordat de Departamentul de Stat, s-a reintors in Texas, impreuna cu o tanara rusoaica cu ochii de linx si o fetita in scutece. In 15 octombrie 1963 a fost angajat la Depozitul de manuale scolare din Dallas si dupa cinci zile i se nastea cea de a doua fetita. In 21 noiembrie 1963, Oswald s-a despartit de sotia lui si momentul acela, afirma cei care l-au cunoscut, a constituit scanteia care a declansat nebunia.

Nume de cod: “Lancierul”

Descendent al unor emigranti irlandezi, nascut in 29 mai 1917 in Brookline, Massachusetts, JFK a absolvit in 1940 la Harvard, dupa care a intrat in marina americana. In al doilea razboi mondial, in 1943, si-a salvat oamenii dupa ce vasul lui a fost scufundat de un distrugator japonez. Congresman din partea Partidului Democrat, s-a casatorit cu Jacqueline Bouvier in 12 septembrie 1960. A fost primul presedinte american catolic, cel mai tanar om ales in functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii si cel mai tanar presedinte mort. “Intrebati-va nu ce poate face tara pentru voi; intrebati-va ce puteti face voi pentru tara”, a ramas o fraza celebra a lui Kennedy, rostita in discursul sau inaugural ca presedinte. A sustinut un program economic de dezvoltare pe termen lung al Americii. Raspunzand unor cerinte urgente, a avut initiative viguroase in domeniul drepturilor omului, cerand o noua legislatie a drepturilor civile. Realitatea dura a provocarii comuniste a ramas, dar confruntata cu reactia lui, Moscova si-a relaxat presiunea in Europa Centrala. La scurt timp dupa alegerea sa, Kennedy a permis unor trupe de exilati cubanezi sa se inarmeze, antreneze si sa invadeze Cuba. Incercarea de rasturnare a regimului lui Fidel Castro a fost un esec. A obtinut insa succese in gestionarea crizei Berlinului si a crizei rachetelor cubaneze. Viata privata a lui John Fitzgerald Kennedy a fost una dintre cele mai controversate si mai bogate in picanterii. Printre cele mai notorii amante ale presedintelui american s-au numarat Marilyn Monroe si Judith Exner Campbell, care era “insotitoarea” mafiotului Sam Giancana. Cu Marilyn Monroe a avut o relatie intinsa pe perioada a 11 ani, ceea ce a transformat-o pe actrita intr-o rivala serioasa pentru Jackie Kennedy.

Lincoln “cu repetitie”

Intre Abraham Lincoln si John Fitzgerald Kennedy exista numeroase similitudini si corespondente, chiar daca ele sunt situate la un secol distanta unele de altele. Primul a fost ales in Congresul american in 1846, cel de-al doilea in 1946. Lincoln a devenit presedinte in 1860, Kennedy in 1960. Amandoi au fost asasinati intr-o zi de vineri, de doi sudisti si au fost urmati in functie tot de doi sudisti. Pe succesorii lor ii chema Johnson: Andrew Johnson, nascut in 1808 si Lyndon Johnson, nascut in 1908. Coincidentele merg mai departe: pe secretara lui Abraham Lincoln o chema Kennedy, iar pe cea a lui John Fitzgerard Kennedy o chema Lincoln. Lincoln a fost asasinat in teatrul “Ford”, iar Kennedy intr-o limuzina “Lincoln”, produsa de “Ford”. Primul asasin a fugit dintr-un teatru si a fost prins intr-un depozit, iar al doilea a fugit dintr-un depozit si a fost prins intr-un teatru. Cei doi asasini, John Wilkes Booth si Lee Harwey Oswald au fiecare cate trei nume ce insumeaza 15 litere. Amandoi asasinii au fost ucisi inainte de proces. Numele lui Lincoln si Kennedy au fiecare cate 7 litere si, ca sa fie toata treaba rotunda, inainte cu o saptamana de asasinarea lui, Lincoln a fost in Monroe, Maryland; in replica, Kennedy fusese cu o saptamana inainte la Marilyn Monroe…

Ioan BOTIS






* Intrarea in Biserica a Maicii Domnului
Sarbatoarea legamantului

Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, la 21 noiembrie, este una dintre cele 12 mari sarbatori ale crestinilor (exceptand Invierea) si corespunde cu dezlegarea la peste, vin si untdelemn, crestinii putandu-si indulci postul in fiecare sambata si duminica pana la 19 decembrie (Sfintii Parinti considerand pestele ca fiind o jertfa de bucurie).

Originea sarbatorii este pusa in legatura cu faptul ca pe locul vechiului Templu iudaic din Ierusalim (construit odinioara de Solomon), din ordinul imparatului Iustinian a fost ridicata Biserica Sfintei Fecioare. Lacasul de cult a fost tarnosit (sfintit) la 21 noiembrie 543. Din momentul in care biserica a fost transformata de musulmani in moschee, lumea crestina a inceput sa celebreze ziua sfintirii sale ca sarbatoarea Intrarii Sfintei Fecioare in Templu. La sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, aceasta sarbatoare a inceput sa fie celebrata la Constantinopol, iar din secolele X-XI in apusul Europei. Oricum, abia in secolul al XIV-lea aceasta sarbatoare a fost inclusa oficial in ciclul sarbatorilor Bisericii Romano-Catolice, iar biserica armeana a introdus-o in calendarul sau mai tarziu, in secolul al XVIII-lea.

Traditia biblica

Dupa traditie, Intrarea in Biserica a Maicii Domnului este sarbatorita in amintirea zilei in care Sfintii Ioachim si Ana au dus-o pe fiica lor, Maria, la Templul din Ierusalim. Ioachim si Ana si-au respectat promisiunea pe care i-au facut-o lui Dumnezeu, aceea ca daca vor fi binecuvantati cu un copil (ei fiind la varste inaintate si neavand copii) il vor darui Domnului. Cand Maria a implinit trei ani, Ioachim si Ana si-au chemat vecinii si toate rubedeniile din Nazaret si, dupa o ceremonie de purificare, au pornit spre Ierusalim. Dupa un drum de trei zile, au ajuns la Templul care, pentru evrei, era locul in care cerul se unea cu pamantul, un lacas incarcat de sacralitate. Templul adapostea Chivotul Legii in care erau tinute cele doua Table ale Legii pe care erau scrise Cele 10 Porunci, toiagul lui Aaron si un vas cu mana care cazuse din cer si care servise drept hrana evreilor in pustie, dupa ce-au trecut de Marea Rosie, in timpul fugii din Egipt. Preotii, in frunte cu Zaharia, viitorul tata al lui Ioan Botezatorul, au primit-o pe Maria in fata celor 15 trepte de la intrarea in Templu, loc in care, pentru fiecare treapta, preotii si levitii care intrau in Templu cantau cate un psalm. Traditia sustine ca Maria a urcat treptele purtata de puterea divina, semn pe care Zaharia l-a interpretat intr-un mod aparte. Maria a primit permisiunea sa intre in Sfanta Sfintelor, incapere in care doar o singura data pe an, singur, putea sa intre marele preot. Preotii au dat copila in grija vaduvelor si a fecioarelor care vietuiau acolo, indeletnicindu-se cu munca si cu rugaciunea. Se zice ca Maria isi petrecea cea mai mare parte a timpului rugandu-se in Sfanta Sfintelor si ca acolo ii duceau ingerii mancare. Fecioara a vietuit in Templu timp de 12 ani, pana cand a fost data in grija batranului Iosif, care a dus-o in casa sa din Nazaret, in acea casa vestindu-i-se de catre arhanghelul Gavriil ca a fost aleasa de Dumnezeu sa-l nasca pe Isus. Intrarea in Biserica a Maicii Domunului a ramas una din cele cinci sarbatori ale intregii crestinatati inchinate Fecioarei.

Ioan BOTIS





* INTERVIU - Ludovica Parvu, pledoarie pentru normalitatea politica
Drumul catre Senat

A fost procuror, a lucrat la Curtea de Conturi, acum este un cunoscut avocat. Ludovica Parvu, unul din liderii de baza ai PSD Maramures, face politica de la jumatatea anilor ’90. Este o femeie tenace, pragmatica si nu se teme ca isi va pierde privilegiile daca nu “joaca” cum dicteaza politicenii-barbati. Candideaza cu sanse reale la Senat.

Carte de vizita

S-a nascut in 1951 in Valea Chioarului, intr-o familie de tarani chiaburi (bunicul dinspre tata al Ludovicai Parvu a fost chiar inchis, fara a fi condamnat, doar pentru faptul ca “era chiabur”). Dupa terminarea liceului, a intrat la Facultatea de Drept a UBB Cluj, pe care a absolvit-o in 1974. A lucrat la Procuratura Baia Mare, apoi la cea a Judetului. Din 1993 a fost procuror-coordonator la Curtea de Conturi. Din 1997 a intrat in avocatura, profesie pe care nu ar mai lasa-o din motive de satisfactie profesionala si chiar materiala. Din 2000, a fost subprefect timp de trei ani, iar in momentul de fata, este candidatul Uniunii PSD-PUR pentru Senat, pe pozitia a doua.

A intrat in politica incercand sa demonstreze ca femeile pot sta la aceeasi masa cu barbatii. Cea mai buna dovada a fost la “localele” din 2000, cand a intrat in turul doi cu Cristian Anghel, lasand in urma politicieni cu pretentii. A fost subprefect pana ce a fost “mazilita” de interesele politicienilor-barbati. Reporter: Este greu pentru o femeie sa faca politica la nivel inalt?
Ludovica Parvu: Foarte greu. Activitatea politica este solicitanta, iar ca femeie trebuie sa ai in vedere si problemele familiale. Cred ca efortul este dublu fata de al unui barbat
Rep.: Au loc femeile in aceasta “lume a barbatilor” (trecand peste declaratiile, de multe ori meschine, despre promovarea femeilor)?
L.P.: Cand am intrat in partid, dupa alegerile pierdute din 1996, erau mai multe femei care puteau inchega un nucleu al unei filiale puternice. Multi barbati au parasit “corabia”, declarand ca au fost fortati de imprejurari, de situatie, sa intre in PDSR. Nu am fost niciodata de acord cu un asemenea caracter. In acele momente, partidul a avut nevoie de mine si nu cred ca am dezamagit.
Rep.: Nu s-a facut nici un fel de diferenta?
L.V.: Am fost tratata de pe picior de egalitate, probabil avand in vedere si conditiile. Eram in Opozitie. Pot spune ca nu am simtit niciodata ca se face o diferentiere intre mine si colegii mei. In 2000, cand am candidat la Primarie, cea mai serioasa sustinere pentru candidatura a fost din partea barbatilor
Rep.: De unde ati primit sprijin? Sau este nevoie sa fii sprijinit?
L.V.: Chiar daca, poate nu este chiar ordinea cea mai corecta, dar cel mai sigur sprijin l-am avut in persoana mea. A fost si familia, si multi colegi din partid. Pe de alta parte, membrii filialei din tot judetul, de la primari, la consilieri si membri obisnuiti, au fost alaturi de mine. Am simtit acest lucru la alegerile preliminare. Dupa multe luni in care m-am retras din activitatea politica, ei au fost langa mine si m-au incurajat. Este extraordinar.

Reintrarea in “arena” politica

Rep.: Trei ani ati fost subprefect. Schimbarea din functie (dovedita injusta) v-a afectat?
L.V.: Cand s-au facut propunerile pentru functia de prefect, fara nici o retinere am fost propusa alaturi de alte doua persoane, urmand ca oricare sa fie prefect sau subprefect. Nu a fost o perioada usoara. Au fost acele neintelegeri generate nu de probleme majore, ci de orgolii, de principii, in ultima instanta.
Rep.: Va reproseaza colegii acea perioada? Poate faptul ca nu ati fost destul de ferma?
L.V.: Au fost probleme, dar fiecare si-a facut datoria. Culmea este ca multi colegi afirma ca atunci a fost mai bine in filiala. Nu stiu daca e asa. Eu m-am bucurat ca am dat sansa si altora sa demonstreze ce pot. E foarte usor sa critici de pe margine, este greu sa te implici.
Rep.: La alegerile din februarie 2004 ati refuzat orice functie. De ce ?
L.V.: Am considerat ca trebuie sa stau o perioada deoparte, sa mi-adun fortele si sa intru din nou in “arena”. Ceea ce s-a si intamplat la alegerile preliminare si candidatura mea pentru Senat.
Rep.: Atunci, multi au spus ca sunteti “terminata politic”. Cum ati revenit, cine v-a ajutat?
L.V.: Familia m-a incurajat, dar hotaratori au fost oamenii de aici, din judet. Initial, mi s-a spus ca nu pot sa ma inscriu la alegerile preliminare deoarece eliberarea din functia de subprefect a fost considerata sanctiune. Nu a fost asa si cu 24 de ore inainte de expirarea termenului pentru inscrieri in competitie, datorita sustinerii acestor oameni si a organizatiei municipale, m-am hotarat.

Despre femeile-barbat

Rep.: Intr-o filiala macinata de orgolii si lupte pentru putere, ati avut satisfactii?
L.V.: Rezultatul acestor alegeri preliminare si clasarea mea pe primul loc pe judet. Cred ca a fost singurul caz in tara in care o persoana, fara functie in partid si fara o functie administrativa, sa ocupe primul loc. Sustinerea oamenilor iti dau puterea de a merge mai departe.
Rep.: Exista in PSD Maramures un nucleu “dur” format din politicieni-femei: dumneavoastra, primarita din Sighet, cea din Botiza si, mai nou, primarita din Sapanta. Ar fi politicienii-femei solutia pentru filiala?
L.V.: Cred ca problemele filialei nu vor fi rezolvate decat atunci cand cineva de la Centru va asculta pe toata lumea, nu doar reprezentanti ai unor grupari. Evident, ma refer la liderii filialei, in primul rand. In momentul de criza maxima s-a pus problema sa vina la comanda filialei o femeie. A ramas in stadiul de propunere.
Rep.: Ar fi totusi o solutie?
L.V.: Cred ca barbatii care vor aceasta functie ar lasa loc unei femei (nu o data i-am auzit spunand ar fi de acord) si cred ca ar fi o solutie. Dupa ce filiala ar fi adusa acolo unde trebuie, barbatii ar putea sa revina la conducere. Sper sa nu imi atrag “simpatii”, dar va spun in premiera ca sunt multi care vorbesc si gandesc asa.

Optiuni si argumente

l Ion Iliescu sau Adrian Nastase?
Adrian Nastase.
l Judecator sau procuror?
Avocat. Este cea mai frumoasa profesie.
l Codul de Procedura penala sau o revista pentru femei?
Codul. Literatura de specialitate este pe primul loc. Dar citesc si o revista sau o carte buna.
l Marea sau muntele?
In egala masura. Sa am timp.
l Teatru sau film?
Nu am timpul pe care mi-l doresc. Vad un film, merg la Teatrul Municipal...

Nicolae Teremtus