CULTURA, ISTORIE

* Muzeul Judetean realizeaza “Albumul bisericilor de lemn”
Recenzia comorilor noastre

* Natiune, naratiune, fictiune
Dragoste de soacra

* 12 noiembrie 1942 – inceputul bataliei pentru “portavionul nescufundabil”
Guadalcanal Si ultimii samurai

* Culti si desculti
Cu cine votez? Hac.

* Automobilism
Federatia a murit. Traiasca Federatia!

* Minaur ataca optimile Challenge Cup
Proba de foc

* APOSTROF

* Sport pe scurt

* INTERVIU - Acad. Dr. Camil Muresan, un istoric de marca

* Muzeul Judetean realizeaza “Albumul bisericilor de lemn”
Recenzia comorilor noastre

Muzeul Judetean va recenza bisericile de lemn din Maramures, actiune care se va concretiza in realizarea unui album finantat de Ministerul Culturii. In cadrul documentarii, muzeografii au avut neplacuta surpriza sa descopere administratori indiferenti si obiecte de patrimoniu lasate in voia sortii.

Muzeul Judetean Maramures pregateste Albumul Bisericilor de Lemn, o lucrare finantata de Ministerul Culturii, care va cuprinde descrierea celor peste 100 de biserici de lemn din judet, incluzand si cele opt biserici de patrimoniu UNESCO (de la Barsana, Buzesti, Desesti, Ieud, Plopis, Poienile Izei, Rogoz si Surdesti). “Pentru acest album am realizat o radiografie a teritoriului, prin fotografii digitale ale fiecarui obiectiv. Chiar daca la prima vedere demersul nostru pare simplu, nu a fost chiar asa. In teritoriu ne-am lovit de o serie de probleme”, a declarat Grigore Man directorul Muzeului Judetean. Cele mai dificile obstacole intampinate de reprezentantii muzeului au venit tocmai din partea autoritatilor care, in mod normal, ar fi trebuit sa sprijine acest proiect. “De regula, dificultatile au fost legate de prezenta responsabililor cu aceste obiective, care in cele mai multe cazuri nu au fost gasiti la fata locului din diverse motive”, a completat Man.

Indolenta administrativa

Initiativa lansata de muzeografi a subliniat principalele carente cu care se confrunta cei care administreaza aceste obiecte de patrimoniu, precum si indiferenta autoritatilor. “Majoritatea acestor obiective de patrimoniu nu au elaborata o fisa de obiectiv cu principalele date tehnice, caracteristicile de arhitectura, dar si obiectele de patrimoniu pe care le poseda. Daca se doreste, acest neajuns poate fi rezolvat in timp. Noi vom sta la dispozitia celor care ne vor solicita ajutorul”, a spus Man. Ramane de vazut cati dintre administratori vor fi interesati sa schimbe situatia. In aceasta escapada, muzeografii au mai descoperit si ca cei care sunt responsabili cu pastrarea patrimoniului cultural nu au prea multe in comun cu arta! “Este foarte grav ca lacasurile de cult au devenit locuri de expunere a stergarelor personalizate, pe care vezi tot felul de nume, gen Marie sau Ioan, sau expunerea unor icoane fara valoare artistica”, a subliniat directorul Muzeului. Albumul va contine 300 de pagini cu imagini color, iar textul lucrarii va fi bilingv, roman-englez. Fiecare obiect de patrimoniu va beneficia de o prezentarea separata, in care se vor sublinia caracteristicile arhitecturale, axandu-se pe valoarea constructiei si valoarea cultica. De asemenea, se vor specifica in detaliu tehnicile in lemn la care au recurs mesterii. “Acest album va putea sa acopere un gol care exista in prezent. Daca bisericile de dincolo de Deal au beneficiat de o buna prezentare in ultimii ani, cele de dincoace de Deal au fost ignorate”, a precizat directorul Muzeului. Prin intermediul albumului se incearca o evidentiere a caracteristicilor individuale a fiecarei zone in ce priveste detaliile arhitecturii bisericilor de lemn din Maramures.

Legenda din Calinesti

Trecutul acestor obiecte de patrimoniu se pierde intr-o negura legendara. Una dintre cele mai vechi biserici se afla in Calinesti si poarta hramul “Nasterii Maicii Domnului”, fiind atestata in anul 1390 si fiind construita initial ca manastire. Biserica a fost mutata pe actualul amplasament in 1665. Legenda spune ca decizia stramutarii a fost determinata de o fata care se numea Calina si careia i se aprindea de la sine o lumanare ori de cate ori trecea prin acel loc. Satenii au considerat miracolul ca fiind un semn divin si au inaltat o biserica pe locul respectiv. Biserica de lemn cu hramul “Sf. Arhangheli” din Bicaz, biserica cu hramul “Sf. Dumitru” din Larga sau biserica din lemn de stejar cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” din Sacalaseni sunt doar cateva din valoroasele obiecte de patrimoniu ale Maramuresului. Pornind de la acest aspect, ar fi normal ca autoritatile sa constientizeze valoarea acestor biserici, iar indolenta administratorilor sa fie sanctionata. Sau avem prea multe comori pentru a ne permite luxul sa le ignoram si distrugem?

Mihaela MIHALEA






* Natiune, naratiune, fictiune
Dragoste de soacra

Femeia care lasa un narav, ia pe altul... Dragu’ mamii, nu te supara si nu te innegura la fata, ca mai is femei pe lumea asta. Io ti-am spus de la inceput ca nu-i de tine fata padurarului. Numa’ tu, o tineai tot pe a ta, ca-i fata muncitoare, ca-i frumoasa, ca ti-o cazut draga si ca-i cuminte. Io n-am zis niciodata ca nu-i asa, da’ ti-am mai spus, ca la tatane-sau tot timpul vin domnii de la oras sa puste animale. Si dupa ce se satura de puscat, merg la el acasa de beu si chefuiesc toata noaptea. Iar cand domnii is in chef, le joaca ochii-n cap si sa uita in alt fel la femei. Si-apoi incep a povesti si cu fata padurarului si se dau pe langa ea cu dulcegarii si o sperie cu banii lor, de nu mai stie biata cum sa fuga de-acolo, ca i se pune o roseata in obraji si-i tremura picioarele. Mai ales cand se apropie de ea feciorul biraului, ca la stricatu’ ala nu-i sta nimeni in fata. Stiu asta de la moasa Catita, ca s-o dus odata la ea, sa-l dezlege de-o muiere care-i aparea tot timpul in vis. Si i-o spus atunci moasa: “Cand visezi noaptea ca te joci cu o femeie, acea femeie e zmeoaica; a doua zi te doare in piept si in spate; te vindeci daca te ungi cu untura de la porc de Ignat”. Asa i-o spus, da’ se vede ca tot nu s-o lecuit si tot le cearca pe iubitele altora. Amu’ si de fata padurarului ce sa zac? Sa nu crezi c-am eu oarece cu ea, dara, dragu’ mamii, sunt semne vechi care-ti spun de ce sa te feresti in lumea asta. Uite, sa zice ca femeia care merge leganandu-se, care se bataie, nu prea e poama buna. Apoi, fata asta, asa merge pe drumul tarii de gandesti ca paseste prin urzici si calca pe oua. Si-apoi, tii tu minte cand ne-am intalnit cu ea la cooperativa, cand te-ai dus tu sa iei sare pentru oi si ea o iesit cu sortu’ plin de cuie de i s-o dezlegat braul? Apoi, tot un semn o fost si acesta, ca asa spun batranii: “cand iti pica braul fara sa stii, te doresc ibovnicii. Daca ti se sloboade braul cand mergi pe drum, afla si altii ca tot umbli laturile”. Si mai vorbeste lumea… Tu nici n-ai urechi pentru asta, da’ mi-o spus mie vecina cum cantau pruncii de la scalda, cand venea ea cu hainele sa le spele la rau. Ca si asta ii tot o credinta veche, iar pruncii nu spun prostii si lucruri trasnite, ca atunci cand ploua cu soare, se crede ca sunt multe fete necinstite, si atunci baietii canta asa: Ploua, ploua/ intr-o casa noua; ouale de lut, fetele se... vai, ca ma pui sa spun lucruri necurate, Doamne iarta-ma. Drept iti spun, mie nu mi-o placut de la inceput, de cand i-am vazut dintii si mi-am adus aminte de vorba bunicii: “Femeia care are dintii din mijloc din falca de sus departati ii place...(beep)”. Dara tu, dragu’ meu, fa ce-i vrea ca, la vremea de apoi, poporul are credinta ca pe la toate vadurile vor fi mori si pe la toate raspantiile vor fi carciumi... iar tu crezi ca-i putea s-o iei pe asta, fata fecioara. Eu numa’ ti-am spus…

Emanuel LUCA







* 12 noiembrie 1942 – inceputul bataliei pentru “portavionul nescufundabil”
Guadalcanal Si ultimii samurai

La o luna dupa batalia de la Midway, comandamentul american a hotarat sa treaca la actiuni ofensive in sud-estul Pacificului. La 6 iulie 1942, comandamentul japonez a debarcat trupe si personal de constructii pe insula Guadalcanal si a inceput amenajarea unui aerodrom si a unei baze in vederea operatiunilor viitoare. Pentru desfasurarea cu succes a ofensivei prevazute, americanii erau obligati sa cucereasca “portavionul nescufundabil” din sudul insulelor Solomon.

Anihilarea bazei japoneze din insulele Solomon era absolut necesara pentru americani. Si cea mai sigura cale era cucerirea insulei Guadalcanal. Amiralul Robert Lee Ghornley a primit ordinul de a pregati si executa o debarcare pe insula. Generalul MacArthur urma sa sprijine operatiunea cu aviatia pe care o conducea, prin neutralizarea bazei aeriene japoneze de la Rabaul, iar amiralul Chester Nimitz avea sarcina de a-si folosi submarinele pentru a impiedica interventia fortelor japoneze de la puternica baza aero-navala Truk.

Portavionul nescufundabil

Atat americanii, cat si japonezii acordau o mare importanta insulei. Constiente de faptul ca obtinerea victoriei in lupta pe uscat depindea de aprovizionarea trupelor si de intarirea unitatilor din zona, ambele parti s-au straduit sa impiedice prin toate mijloacele intarirea fortelor inamice, care nu puteau fi facute decat de pe mare. Dupa un sir de lupte aeronavale prelungite pana la sfarsitul lunii octombrie, in care ambele parti au inregistrat, deopotriva, cand succese, cand infrangeri, intre 12-15 noiembrie 1942 s-a desfasurat o mare batalie navala, al carei rezultat a facut ca aliatii sa obtina in cele din urma o victorie decisiva. O victorie platita cu moartea a 2.000 de soldati si a amiralilor Scott si Callagan. Flota americana de debarcare avea in compunere 23 de nave de transport, la bordul carora se gaseau peste 19.000 de oameni. Escorta, formata din 8 crucisatoare si 15 distrugatoare, avea rolul sa asigure protectia apropiata a navelor de transport si sa sprijine debarcarea. O puternica flota (formata din 3 portavioane, un cuirasat, 6 crucisatoare si 6 distrugatoare) era menita sa intervina impotriva flotei japoneze daca aceasta si-ar fi facut aparitia si sa asigure sprijinul si protectia aeriana gruparii care se indrepta spre Guadalcanal.

Punctul de cotitura

Comandamentul american a realizat o mare superioritate asupra celor 2.000 de japonezi din Guadalcanal si a celor 1.500 de luptatori de pe insula Tulagi (din imediata apropiere). Americanii au mizat pe elementul “surpriza”, fapt ce le-a marit considerabil sansele de succes. Gruparea americana care s-a apropiat de Guadalcanal au fost supuse unui masiv bombardament al avioanelor de pe portavioane si al artileriei grele si supragrele de pe navele de suprafata. Concomitent, alte unitati cucereau, fara mare greutate, insula Tulagi. Infanteria marina americana condusa de generalul Vandegrift a debarcat pe insula Guadalcanal, incepand un razboi de uzura caruia urma sa-i faca fata cu greu (din cauza solicitarilor extreme la care au fost supusi, oamenii lui Vandegrift au fost inlocuiti la un moment dat de infanteristii generalului Patch). Comandamentul japonez a reactionat extrem de violent, pentru ca acorda insulei Guadalcanal o importanta primordiala, apreciind ca: “succesul sau insuccesul in recucerirea Guadalcanalului este punctul de cotitura al drumului ce duce spre victorie, pentru ei sau pentru noi”, cum era consemnat intr-un document capturat de americani. Batalia de la Guadalcanal, castigata de americani, nu a fost ultima din zona. Ultima mare confruntare navala din cadrul campaniei a avut loc la 30 noiembrie 1942, langa Tasafarogo. Plasata in imediata apropiere a pozitiilor japoneze din Pacificul de sud-vest, insula Guadalcanal a constituit o baza de mare importanta strategica pentru actiunile ulterioare ale aliatilor de recucerire a teritoriilor pe care japonezii pusesera stapanire in prima etapa a razboiului din Pacific.

Noii samurai

“In momentul in care americanii ii izoleaza in jungla, japonezii sunt nevoiti sa traiasca cu vegetale si animale salbatice moarte. Nu dispuneau de nici un material sanitar, fiind expusi in permanenta imbolnavirii datorita plantelor infectate de veninul scorpionilor si de tantarii anofeli. (…) Trebuie subliniat faptul ca una din calitatile armatei japoneze a fost puterea de adaptare la conditiile grele de lupta: soldatii se confunda cu natura, surprinzandu-i in orice moment pe americani, pe care ii hartuiesc pana la exasperare sau delir. (…) Pentru a-si tine oamenii in mana, Tojo, care refuza sa-si recunoasca incapacitatea pe plan logistic, nu dispune decat de doua arme: traditia militara, care nu-i ofera soldatului decat o singura posibilitate – victoria sau moartea – si razboiul psihologic pe frontul interior, prin care cultiva ideea ca Japonia este invulnerabila si invincibila. (…) Traditia militara japoneza nu este compatibila cu legile razboiului. Soldatii nu se predau niciodata, lupta pana la ultimul, iar apoi se sinucid, dupa ce, in prealabil, executa bolnavii si ranitii. La nevoie, ofiterii ii ajuta pe lasi. In acelasi mod, inamicii care se salveaza sarind cu parasuta din avioanele avariate sau cei care parasesc in diferite feluri navele inainte de a se scufunda, sunt mitraliati fara mila. (…) Acestor oameni, exceptional antrenati, nici nu le pasa de dificultatile terenului, de lipitori sau de malarie. Ei se multumesc zilnic cu un pumn de orez si dorm in picioare, rezemati unii de altii, pentru a se feri de atacurile serpilor.” – Jacques de Launay, in diferite lucrari de specialitate.

Generalul invins

In 4 ianuarie 1943, constient de faptul ca nu poate evita esecul, generalul Tojo (in fotografie) a semnat ordinul de evacuare progresiva a insulei, incepand cu data de 1 februarie. In cursul noptii de 7 spre 8 februarie, flota japoneza a reusit, printr-o manevra tactica abila, sa evacueze 13.030 de ofiteri si soldati, pierzand doar un singur distrugator si 18 avioane. Din acest moment, generalul Patch a putut lua in stapanire insula fara nici o dificultate. Din cei aproximativ 29.000 de oameni debarcati pe insula, japonezii au evacuat doar 13.000. Ceilalti au pierit in lupta sau secerati de boli, 1.000 fiind facuti prizonieri. Numarul mic al prizonierilor se explica prin fanatismul cu care luptau soldatii si ofiterii japonezi, chiar in situatii lipsite de orice perspectiva. Prizonierii, in marea lor majoritate, erau raniti sau bolnavi, incapabili de lupta. Batalia de la Guadalcanal a fost unul dintre actele importante ale celui de-al doilea razboi mondial, desavarsind cotitura radicala in desfasurarea conflictului armat din zona Oceanului Pacific si marcand destramarea “sferei de coprosperitate a Marii Asii Orientale” create de Imperiul nipon intre India si Hawaii, intre Siberia si Australia, pe o suprafata uriasa, de circa 77.000.000 de kilometri patrati.

Superioritatea americanilor

Batalia pentru Guadalcanal a marcat sfarsitul primei campanii din insulele Solomon, care a coincis cu momentul in care industria americana, adaptata la cerintele razboiului, a inceput sa produca in cantitati suficiente armament de calitate superioara celui japonez si munitii pentru toate tipurile de arme. Desi pierderile in tonaj ale celor doua parti au fost comparabile, datorita potentialului economic al SUA (mult superior celui japonez), pierderile americanilor au fost repede inlocuite. Noi portavioane, submarine si cuirasate rapide au intregit flota, astfel incat, la inceputul anului 1943, superioritatea in forte si mijloace si, o data cu aceasta, initiativa strategica au trecut definitiv de partea americanilor. Americanii au transportat spre Oceanul Pacific 600.000 de tone de materiale pe luna, fara a mai lua in considerare carbunele si carburantii. Aceste “cantitati logistice” reprezentau aprovizionari zilnice, avioane si tancuri transportate in subansamble, chiar si dotarea completa a unui aerodrom (14.000 de tone), pe care 66 de ofiteri si 1.600 de specialisti erau gata sa-l monteze pe orice teren pregatit in prealabil de genisti. Americanii au pus la punct o masina de razboi imensa. Japonezii nu au putut tine pasul, constructiile lor navale fiind insuficiente. In 1943, celor 356 de nave noi ale adversarului, niponii n-au putut sa le opuna decat 72.

Situata in sudul arhipelagului Solomon, Guadalcanal este o insula de 148 km lungime si 45 km latime cu un relief muntos (varful cel mai inalt atinge 2.420 m) acoperit de paduri virgine si cu o fasie ingusta de coasta, singura cat de cat accesibila pentru o debarcare. Cucerirea insulei, pe care japonezii incepusera construirea unui aerodrom, avea o mare importanta strategica si tactica, fiind un veritabil portavion spre Noua Caledonie. Insula avea sa devina teatrul unor inversunate batalii desfasurate pe apa, in aer si pe uscat, care s-au prelungit pe durata a sase luni.

Boala ucigasa

Americanii au adus pe insula efective (artilerie si tancuri), iar pe aerodromul cucerit de la japonezi au sosit avioane de bombardament si de vanatoare, care au asigurat un sprijin extrem de pretios infanteriei debarcate. Respingerea repetata a incercarilor japoneze de a recuceri insula Guadalcanal si dificultatile tot mai mari in aprovizionarea trupelor de pe insula au facut ca rezistenta japonezilor in fata presiunii unitatilor americane si australiene sa fie din ce in ce mai slaba. Cu fortele aduse pe insula (inferioare numeric celor americane), generalul Nyakutaka a incercat sa recucereasca aerodromul, dar atacurile au fost respinse cu mari pierderi pentru japonezi. Americanii au trecut apoi la contraofensiva, silindu-i pe japonezi sa cedeze treptat si, in februarie 1943, sa paraseasca definitiv insula Guadalcanal. La sfarsitul lui 1942, 60.000 de soldati americani trecusera pe la Guadalcanal. Marina americana minase caile de acces spre insula, astfel incat garnizoana japoneza nu mai putea conta pe sosirea unor intariri. La Tokio, amiralul Yamamoto a cerut evacuarea din Guadalcanal, dar generalul Tojo s-a opus categoric, sustinand ca perimetrul defensiv trebuie mentinut cu orice pret. Tojo accepta cu greu ca oamenii lui mureau, chiar si fara prezenta americanilor pe insula. Bolile erau suficiente pentru a decima o forta aproape epuizata: 9.000 de japonezi murisera deja din cauza bolilor.

“Acceleratul de Tokio”

In batalia pentru Guadalcanal, cele mai spectaculoase au fost luptele navale. Unele s-au purtat de aviatia de pe portavioane (fara ca navele celor doi adversari sa se vada intre ele); altele s-au dus cu artileria cuirasatelor si crucisatoarelor ori cu torpilele distrugatoarelor si submarinelor; multe s-au desfasurat pe timp de noapte (cand radarul americanilor a jucat un rol esential, constituind un important avantaj fata de japonezi, care nu-l aveau). Victoria a oscilat, dupa situatie, raport de forte si conditiile in care au fost angajate. In tot acest timp s-au dus lupte grele si pe uscat. Pentru a-si intari trupele terestre, japonezii au folosit initial navele de transport care au suferit pierderi mari (din cauza aviatiei si submarinelor americane). In aceste conditii, comandamentul japonez a inaugurat un sistem nou: a folosit navele de razboi (in special distrugatoarele, care erau mai rapide), care navigau numai noaptea, din insula in insula, descarcau oamenii si materialele si se inapoiau tot noaptea la bazele de aprovizionare. “Acceleratul de Tokio”, cum numeau americanii convoaiele de distrugatoare japoneze, a reusit sa debarce pe insula Guadalcanal efective numeroase, tancuri, armament, hrana si munitii. Cu toate acestea, capacitatea de transport a distrugatoarelor era limitata si folosirea lor in astfel de misiuni le sustragea de la adevaratul lor rol: de nave de lupta.

Ioan BOTIS







* Culti si desculti
Cu cine votez? Hac.

Ne apropiem de jumatatea campaniei electorale si dupa debutul spirtos care l-a avut in prim-plan pe Mircea Man, surprins sprijinind cateva scaune intr-o emisiune TV (credea ca e la Crinu’?), nimic important nu ne atrage atentia. Ne amintim cu regret parca de vremea studentiei cand “ii faceam cu pixu’” lui Iliescu (pe poza) ciocul lui Constantinescu. Acum, nimic. Desi unora le vine sa-l cheleasca, prin statiile de autobuz, pe masculinul (?) Nastase si sa-l rujeze nitel pe Basescu! In moleseala generala ne intrebam, retoric: “cu cine votam?”. Aceeasi intrebare am adresat-o si celor din administratie: “de unde vine expresia ”. Fostul cadru al Armiei Romane, pe post de trompetist sef la telefonia fara fir, primarul din Targu Lapus a recunoscut ca in timpul serviciului sau nu a citit nimic deosebit, cu exceptia catorva postere din Playboy. “De unde sa stiu? Nu as putea sa spun de unde provine. Eu votez cu competenta si continuitatea”, a raportat Mitru Lese, primarul din Targu Lapus. Asta cu competenta ne-a placut. Putin afumat de la lampa cu carbid a minerului, Tiberiu Mihali, liderul Uniunii Sindicatelor Miniere Maramures si-a amintit printre doua picaturi de un anume cetatean, cu care nu ar dori sa concureze. “De la mine, serios! A fost un cetatean turmentat. E din Sighetu Marmatiei. Nu am citit a lui Caragiale. Cu cine votez? Uniunea Sindicatelor Miniere cu cine poate vota?” Numai cu cine trebuie poate vota, altfel... e bibi. Un destoinic si jovial din fire, Gelu Carabat, primar in Seini, a luat intrebarea in serios. “Nu stiu de unde vine. Eu stiu cu cine votez, voi stiti? Eu votez cu ai mei.” Pesedistic vorbind, intrebarea ar fi daca si ei vor vota cu dumneavoastra. Mai un fond, mai o rectificare... Ceva mai pe faza a fost primarul din Ieud, David Nicolae, care s-a prins ca tot dialogul initiat de noi pe tema lipsei afiselor din zona (inclusiv la Ieud e pleostita treaba) a avut o tinta precisa. “Ce, imi testati cultura generala, credeti ca nu stiu? Este vorba de Cetateanul Turmentat din opera lui Caragiale.” Aici ati avut dreptate. Cetateanul turmentat este un personaj din opera “O scrisoare pierduta” a lui I.L.Caragiale. Ceea ce l-a facut celebru este tocmai aceasta intrebare devenita tic: “eu cu cine votez?”

Ciprian DRAGOS








* Automobilism
Federatia a murit. Traiasca Federatia!

Satule de sloganul dictatorial “cine nu-i cu noi, e impotriva noastra” impus de ACR, mai multe cluburi au initiat un proiect pentru infiintarea unei Federatii Romane de Automobilism cu legitimitate nationala.

29 octombrie poate reprezenta un punct de reper pentru iubitorii automobilismului din intreaga tara. In urma cu cateva zile a luat fiinta noua Federatie Romana de Automobilism! Federatia are legalitate juridica, certificata prin avizul Ministerului Justitei si girul Agentiei Nationale pentru Sport (ANS). Noul organism s-a nascut ca rezultat a masurilor arbitrare a Federatiei Romane de Automobilism si Karting (FRAK) si a Comitetului Executiv al Automobil Clubului Roman (autoritatea sportiva nationala in domeniul automobilismului si kartingului) prin care se anulau licentele sportive ale pilotilor si legitimatiile arbitrilor a 8 cluburi sportive printre care si Siromex Baia Mare. Acestora li se interzicea participarea pe mai departe la concursurile pentru decernarea titlurilor de campioni nationali. O adresa a Agentiei Nationale pentru Sport precizeaza ca FRAK nu s-a reorganizat potrivit prevederilor Legii nr. 69/2000 si nu mai are calitatea de federatie sportiva nationala! Astfel, FRAK nu mai are competenta de a organiza activitatile si competitiile sportive oficiale la nivel national pentru automobilism, implicit, neputand acorda titluri de campion national. Samanta neintelegerilor este mai veche si a incoltit la Raliul Tot-teren Eurocarpatica, organizat in Baia Mare, cand delegatia reprezentand Ungaria si-a declinat in ultimul moment participarea, din cauza interventiei ACR la FIA si culminand cu excluderea a 8 echipe din Campionatul National de Raliuri. ACR afirma in continuare ca noua federatie infiintata este nelegala, invocand lipsa unei hotarari judecatoresti de infiintare. Numai ca noua federatie, care aduna din ce in ce mai multi sustinatori, are girul justitiei si al ANS si a programat in 11 noiembrie o intalnire pentru a se stabili data exacta a unei Adunari Generale. FRAK a replicat cu un posibil calendar 2005, considerat fara valoare de reprezentantii noii FRA. Prin urmare, razboiul continua… insa se spera ca situatia sa se rezolve cat mai repede, pentru binele sportului cu motor si, mai ales, pentru suporterii sai, destul de putini, deocamdata.

Cronologia revoltei

7-29 august – in Baia Mare are loc raliul Tot-teren Cupa Eurocarpatica, iar participantii din Ungaria sunt avertizati sa nu participe la competitie l 9 septembrie - ACR denumeste competitia de la Baia Mare drept una “pirat” l 20 septembrie – ACR, prin FRAK, anunta anularea licentelor a 8 echipe participante la CN de Raliuri l 22 septembrie - are loc prima conferinta de presa a noii FRA, se anunta noul presedinte: Mircea Draghici l 24 septembrie - echipa Atlanta House cere anularea licentei de participare la CN in semn de solidaritate cu echipele suspendate l 27 septembrie - la Raliul Manastirilor are loc ruptura definitiva intre cele doua tabere l 1 octombrie - se semneaza declaratie de intentie de catre noii membrii ai FRA l 12-19 octombrie - FRA obtine avizul Ministerului Justitiei si pe cel al Autoritatii Nationale pentru Sport l 29 octombrie - Tribunalul Municipiului Bucuresti accepta infiintarea FRA l 4 noiembrie - FRAK lanseaza calendarul competitional 2005.

Ioan Pop: “Timpul lui Niculescu a trecut!”

Ioan Pop este presedintele Fundatiei Ranedo si a organizat in august raliul Tot-teren Eurocarpatica, manifestare la care si-au anulat in ultimul moment participarea pilotii din Ungaria, datorita interventiei ACR pe langa FIA. “ACR doreste sa detina un monopol, lucru pe care nu-l poate face conform legii. Mai mult, ea nici nu are abilitatea de a organiza competitii cu caracter national atata vreme cat FRAK, pe care o are in subordine este in ilegalitate. Cat despre taxele impuse, ce sa mai zic? Se plateste o taxa de licentiere care include si un observator din partea ACR, ale carui cheltuieli insa sunt suportate tot de organizatori, deci practic se plateste de doua ori acelasi lucru. Noua FRA are in componenta, totusi, nume grele ale sportului automobilistic, ca Mircea Draghici, Dan Mihoc sau Marius Pitigoi alaturi de importatori si producatori importanti de automobile, deci nu este pur si simplu o actiune a unor rebeli. Timpul in care domnul Niculescu taia si spanzura, precum in propria ograda, a trecut. Sa nu uitam ca ACR este un club, inainte de toate, in care oricine este liber sa intre sau sa plece!”, a declarat Pop.

Despre diversiune

“Este pacat ca s-a ajuns aici, mai ales pentru suporterii si asa destul de putini ai acestui sport. Am incercat o actiune de popularizare a raliului Tot-teren la Eurocarpatica, dar mi s-au pus doar bete-n roate. In momentul de fata noua federatie este recunoscuta de ANS, ceea ce nu e valabil si pentru ACR. Toata lumea a ajuns la concluzia ca conducerea ACR e perimata, iar actiunile lor extrem de prost organizate. Trebuie ca lucrurile sa intre pe fagasul normal, urmatorul pas fiind tinerea Adunarii Generale candva spre sfarsitul lunii si apoi afilierea la FIA. Consider lansarea noului calendar competitional pe 2005 de catre FRAK o diversiune.” – Ioan Pop, presedintele Fundatiei Ranedo, membru al FRA

Claudiu BABAN







* Minaur ataca optimile Challenge Cup
Proba de foc

Cu avantajul terenului propriu, HC Minaur Baia Mare spera sa incheie cea mai importanta saptamana a acestui sezon in fotoliul de lider al Ligii Nationale si calificata in optimile Challenge Cup.

Cu siguranta, cel mai important eveniment sportiv al saptamanii pentru Maramures il constituie meciul de handbal din dubla mansa a Challenge Cup, pe care HC Minaur Baia Mare il va sustine sambata si duminica impotriva echipei ucrainiene Politehnic Donetsk. Ambele manse se vor disputa in Baia Mare, incepand cu ora 11, gazda fiind Sala Polivalenta “Lascar Pana”. Saptamana de foc a maramuresenilor a inceput cu deplasarea de la Constanta, unde echipa condusa in teren de capitanul Daniel Apostu doreste sa-si pastreze invincibilitatea si fotoliul de lider al Ligii Nationale de Handbal chiar in fata campioanei editiei precedente, HCM Constanta, proaspat eliminata din Liga Campionilor, dar si autoarea unei victorii de rasunet in fata mult mai titratei CF Barcelona. Desi nu sunt incantati de faptul ca vor trebui sa dispute 3 partide extrem de dificile in doar 5 zile si, pe deasupra, sa faca o calatorie de aproape 1.000 de km, baimarenii sunt increzatori in fortele lor si abordeaza meciurile de pe ambele fronturi la victorie. Este, totusi, inexplicabila lipsa de intelegere de care a dat dovada Federatia Romana de Handbal in programarea derby-ului campionatului intern, in conditiile in care constantenii au de disputat sambata ultimul meci din Liga Campionilor in Macedonia (cu Vardar Skopje), iar baimarenii aveau programat peste doar trei zile turul III din Challenge Cup. Obiectivul declarat al clubului este accederea in faza finala a competitiei europene si castigarea trofeului, motiv pentru care intalnirea cu ucrainienii din Donetsk nu ar trebui sa le ridice probleme majore in privinta calificarii. Jucatorii ce vin din orasul in care echipa de fotbal e antrenata de Mircea Lucescu constituie un adversar tenace, ambitios, bazat in principal pe forta, dar care poseda o tehnica precara. Anul trecut, ucrainienii au fost eliminati din competitia europeana chiar de adversarii baimarenilor de miercuri, HCM Constanta, insa dupa meciuri foarte disputate, castigate la limita de “marinari”, 24-23, in Ucraina, si 27-24, pe malul marii, rezultate care ar trebui sa-i puna in garda pe elevii antrenorului Lascar Pana. Se conteaza pe o afluenta mare de public, baimarenii fiind privati in ultima vreme de performante internationale majore in acest sport. Se pare ca pretul unui bilet va fi 50.000 de lei, iar biletele se vor putea procura fie de la Sala Polivalenta, fie de la sediul clubului HC Minaur. Cealalta reprezentanta a Romaniei in Challenge Cup, Uztel Ploiesti, echipa pe care baimarenii au umilit-o in ultimul meci de campionat (41-28), s-a calificat in optimi, trecand la pas de islandezii de la Fram Reykjavik. Asteptam un spectacol de gala, care speram sa fie incununat cu o calificare intre cele mai bune 16 echipe ale competitiei.

Claudiu BABAN






* APOSTROF

7 luni? …toata lumea a fost multumita. Desi dupa scandalul creeat nu ne asteptam la o asemenea blandete, iata, insa, ca aceasta s-a produs. Dar am reusit sa o “comitem” din nou. O fi fost Mutu de ajutor echipei Romaniei, o fi fiind liderul actual al Nationalei, chiar capitan in lipsa lui Chivu, dar de aici si pana la ideea bizara a selectionerului (nu-i pot pronunta numele, ca-i “campanie”, da’ nu la “aia de calificare” ma refer) de a retrage tricoul cu numarul 10 e o cale de vreo cateva mondiale si ceva cupe europene. Iar colac peste pupaza, Mutu ar trebui sa insoteasca delegatia Romaniei in Armenia pe post de antrenor secund!!! Pana unde merge experimentul Cocaina, domnule “candidat”? Dobrin sau Hagi, iata doua nume care meritau macar din punct vedere moral o retragere a tricoului inscriptionat cu numarul magic! N-au cerut-o insa niciodata. Mutu insa are abia 25 de ani, e pe “rosu” si e la “dezintoxicare”. Sa nu inventam zei… nu atunci cand nu s-au nascut sau cand se zbat in decadenta.

Claudiu BABAN






* Sport pe scurt

Sambata, 13 noiembrie, pe teren neutru, Universitatea Remin Baia Mare va intalni Steaua Bucuresti in sferturile de finala ale Cupei Romaniei la rugby l HC Selmont Baia Mare a urcat pe pozitia a 8-a a clasamentului Ligii Nationale de Handbal dupa rezultatul de egalitate (21-21) inregistrat in ultima partida, pe teren propriu, cu Universitatea Jolidon Cluj Napoca l In 17 noiembrie, la Sala Polivalenta “Lascar Pana”, vor avea loc manifestarile legate de Ziua Sperantei destinata educarii si integrarii prin sport a persoanelor cu nevoi speciale l Lucian Bute va sustine joi, 11 noiembrie, al 8-lea meci la profesionism, penultimul programat in acest an.














* INTERVIU - Acad. Dr. Camil Muresan, un istoric de marca

Portret de intelectual ardelean

Academician Doctor Camil Muresean n-a propus niciodata “solutii”, dar e convins ca una dintre virtutile unei societati bine dezvoltate consta in reducerea inegalitatilor, a suferintelor de tot felul, pe scurt, a tot ceea ce urateste viata.

Carte de vizita

Data si locul nasterii: 20 aprilie 1927, Turda. Studii: Liceul “Regele Ferdinand” (actualul “Mihai Viteazu”) Turda, Facultatea de Istorie (1946-1950), Cluj. Activitate stiintifica: din 1950 urmeaza cariera universitara la universitatea clujeana, obtinand titlul de profesor in 1975; a obtinut doctoratul in 1971 cu titlul “Ioan de Hunedoara si vremea sa”, sub conducerea regretatului academician Stefan Pascu; in 1990 a fost ales membru corespondent al Academiei Romane, iar in 2000 a fost ales membru plin al Academiei Romane. Carti publicate: “Revolutia burgheza din Anglia” (1964), “Imperiul britanic” (1967), “Presedinte la Casa Alba”, “Presedintii Frantei” (1991), “Europa moderna” (2000), “In templul lui Ianus”, “Vieti, fapte, ganduri”.

Reporter: De ce ati ales istoria?
Acad. Camil Muresan: Ma trag dintr-o familie de intelectuali, bunicul a fost preot, iar tatal meu profesor de limba romana. Tata era si poet, director de revista literara. N-am urmat cariera tatalui pentru ca nu m-am simtit dotat. Mi-a placut foarte mult filosofia, dar atunci, in vremea studentiei mele, nu mai semana cu ce stiam eu ca trebuie sa fie cugetarea filosofica. In fond, istoria nu este altceva decat o filosofie a concretului devenirii umane.
Rep.: Cum era studentia in acei ani tulburi?
C.M.: In primii doi ani, facultatea s-a mentinut in limitele marii traditii a scolii romanesti. A venit, apoi, ingerinta noii puteri politice, care a zdruncinat bazele invatamantului. Totusi, in acei ultimi doi ani, scoala mai pastra ceva din spiritul de disciplina si de respect pentru munca, specifice celei vechi, ardelenesti. Pana in 1950, Universitatea nu a fost decapitata de regimul comunist, a fost un soi de intermezzo pentru ce a urmat.
Rep.: Ati avut de suferit din cauza “originii sociale nesanatoase”?
C.M.: Tatal meu a fost arestat si condamnat. Chiar si eu am facut un pic de puscarie politica, in vara lui 1948, dar am fost scos de sub urmarire penala. Nu pot afirma ca am fost chiar persecutat. In plus, unii profesori cu influenta politica m-au aparat. Regimul avea nevoie si de specialisti.
Rep.: De unde pasiunea pentru modernitate?
C.M.: Cred ca un intelectual care mediteaza asupra destinului uman poate avea pasiuni pentru oricare dintre ipostazele istorice ale acestuia, dar nu poate ignora modernitatea, in ambele ei dimensiuni, concreta si spirituala. Nu poti fi “actual” ignorandu-ti radacinile in fenomenul modernitatii. Modernitatea, in sens istoric, filosofic, politic, m-a atras ca sediu al marilor, generoaselor idei puse in practica in ultimele doua secole. Tot ce traim astazi, ca realitate promitatoare a lumii civilizate, s-a construit de la Revolutia lui Cromwell.

Despre Ardeal si Cioran

Rep.: Diferente intre Ardeal si restul tarii?
C.M.: Au existat, atata vreme cat a existat si o separatie politica de restul tarilor romanesti. Ardeleanul este mai sobru, mai grav, cu un respect pentru moralitate considerat de unii chiar ipocrit. Dincolo, totul este mai “labil”. Aceste diferente s-au mai atenuat, dar nu imediat dupa 1918. Prima fuziune spirituala a romanilor s-a petrecut dupa drama din 1940. Atunci, o mare de romani dezradacinati, fie din Ardealul de Nord, fie din Basarabia, au gasit o enorma solidaritate cu romanii care i-au gazduit pe refugiati. De atunci, nu i-am mai auzit pe ardeleni, decat arareori, folosind peiorativul “regateni”. Poate chiar si tragedia inchisorilor comuniste, care ne-a lovit pe toti deopotriva, sa fi contribuit la cresterea solidaritatii nationale. Din pacate, inca suntem departe de a fi o natiune pe deplin inchegata.
Rep.: Cum comentati observatia lui Cioran ca, din pacate, nu s-a “ardelenizat” Romania, ci s-a balcanizat Ardealul?
C.M.: Cioran era un tip genial, dar avea multe devieri. E adevarat, Ardealul a pierdut dupa 1918 ceva din sobrietatea hieratica de tip Baritiu sau Barnutiu, dar aceasta nu inseamna ca s-a “degradat”.
Rep.: Ce ati fi dorit sa va mai intreb?
C.M.: Ce sperante leg de viitorul imediat al tarii? Ei bine, in ciuda degringoladei, a pesimisului dominant, raman un optimist moderat. Cred ca societatea romaneasca se indreapta spre echilibru, spre a-si obtine un loc, modest, dar meritat, in concernul european.

Modernitate si politica

Rep.: Patapievici este de parere ca termenul de “postmodernism” este ilicit, ca, de fapt, traim modernitatea tarzie.
C.M.: Nu sunt un mare fan al lui Patapievici, dar cred ca, in acest punct, are dreptate. Postmodernitatea nu s-a definit inca, cred ca este mai degraba o pregatire pentru altceva. Nu si-a regasit fundamentele.
Rep.: Modernitatea aduce dupa sine ideologiile. Unde va regasiti, din acest punct de vedere?
C.M.: Cred ca orice epoca a creat ideologie. Si Homer avea o ideologie. Modernitatea este sediu al pluralismului ideologic. In sens politic, sunt atras de centru-stanga. Am simtit intotdeauna o deosebita compasiune pentru oamenii aflati in suferinta. Daca ma intrebati, n-as pune liberalismul la dreapta spectrului politic, asa cum fac adversarii lui. Eu definesc dreapta ca o dominare a colectivitatii asupra individului, ca ideologie care afecteaza demnitatea umana.
Rep.: Aveti un model de om politic roman?
C.M.: Mi-a placut figura lui Mihail Kogalniceanu, dar si a lui Mihalache, care avea o acuta constiinta a corectitudinii politice. In ce-i priveste pe politicienii de dupa 1990, cred ca este prea devreme sa ma pronunt, desi nu sunt dintre aceia care repudiaza viata politica recenta.

Optiuni si argumente
l Compozitorul preferat?
Romanticii, mai ales cei germani, cu Beethoven (chiar daca nu este intru totul un romantic), Brahms, Schumann.
l Scriitorul preferat?
Raman impresionat de “batranul” Tolstoi (“Razboi si pace” este, in opinia mea, o culme a artei epice), Turgheniev, Flaubert, Rebreanu (fondatorul temeinic al romanului realist), Goga, Blaga... In ultima vreme am fost furat de “Sonetele...” lui Voiculescu.
l Preferati literatii ardeleni...
(Rade) Macar atata sa facem pentru Ardeal.

Dorin PETRISOR