CULTURA / ISTORIE

* S-a ales praful de Biblioteca Medievala din Sighet
Cartile care plang

* Natiune, naratiune, fictiune

* Consiliul tinerilor i-a provocat pe politicieni la dialog
Adolescenta si politica

* 7 iunie 1942 – confruntarea din arhipelagul Midway
Cea mai mare batalie navala din istorie

* Povesti pastrate cu teama in tolba batranilor
Aratarile noptii

* S-a ales praful de Biblioteca Medievala din Sighet
Cartile care plang

In Sighet a existat, candva, cea mai mare biblioteca din nordul Romaniei. Ramasitele acesteia (15.000 de volume, adica doar o cincime din vechiul fond de carte) se macina incet, roase de molii si depozitate in conditii improprii. In afara bibliotecarilor si cercetatorilor, nimeni nu pare interesat de salvarea cartilor si nici de recuperarea celorlalte parti ale veritabilului tezaur.

Liceul Reformat din Sighet a fost infiintat in anul 1802, iar in 1836 a fost transformat in Academie de Drept. Institutia a fost continuatoarea, inclusiv patrimonial, a fostei Scoli Calvine (fundata aproximativ prin anul 1550). Scoala Calvina mostenise, la randu-i, manuscrisele Vicariatului Romano-Catolic din oras (atestat documentar inca prin anul 1334).

Inceputul crearii tezaurului

Cand anume au inceput a fi stranse manuscrisele si cartile, nimeni n-o stie. Se presupune ca prin anul 1600, biblioteca scolii reformate detinea cel putin 100 de volume. Colectiile acesteia s-au imbogatit treptat, astfel ca in secolul XIX deja devenise renumita, prin valorile inestimabile pe care le detinea. La imbogatirea colectiilor au contribuit de-a lungul secolelor marii potentati maghiari cu mosii in regiune (Teleki, Banffy, Apaffy etc.), nobilii romani ai locului, voievozi ai Tarilor Romane (precum Constantin Cantacuzino), dar si profesorii scolii (unii dintre ei savanti renumiti ai vremii lor: Szegedy Albert si Paul Literatus - in secolul XVI), istoricii Incze Simoncsics, rector al scolii, Reti Franciscus si Tordai Balog (la sfarsitul secolului XVIII), apoi biologii Hanak Janos si Gaspar Gyorgyi (la mijlocul veacului al XIX-lea) sau carturarii Szilagyi Istvan si Petrovay Georg (la cumpana secolelor XIX-XX). Alte donatii de carte sau achizitii s-au facut pe banii Comitatului sau cu cei regali. La inceputul veacului trecut, colectiile Academiei de Drept din Sighet contineau circa 70.000 de volume (manuscrise, incunabule si tiparituri), de o valoare inestimabila. ”Mandria bibliotecii o constituia celebrul ”Codex Esztergom”, datat in 1299, astazi disparut” sustine istoricul sighetean Paul Zolopcsuk. Alaturi de acest manuscris, la loc de cinste, tronau ”cinci exemplare din prima Biblie in limba maghiara, editata acum 450 de ani, circa 15-20 de tiparituri anterioare anului 1500 (incunabule) si cateva mii de documente medievale, intre care sute de diplome maramuresene”, dupa informatiile colectionarului Fabri Lali.

Dezintegrarea

In ianuarie 1919, la intrarea trupelor romane in Maramures, conducerea Academiei a hotarat transferarea institutiei si a patrimoniul acestuia la Debrecen (Ungaria). Un an mai tarziu, hotararea Academiei a fost pusa in practica. Echim Vancea, directorul Bibliotecii Municipale Sighetu Marmatiei, certifica faptul ca in acelasi an, Academia Romana a confiscat tot ceea ce se referea la romani. Colectiile, deja subtiate in anii grei de razboi, au fost dijmuite din nou. Mutarea bibliotecii la Debrecen, in anul 1920, a fost una partiala. O mare parte a fondului de carte si manuscrise a ramas totusi pe loc, pentru o mutare ulterioara ce n-a mai avut loc. In anii celui de-al doilea razboi mondial, biblioteca a fost din nou vandalizata, de aceasta data de catre trupele de ocupatie, dar si de localnici. Dupa razboi, prin 1946, unii martori oculari isi amintesc ca multe carti au fost chiar arse. In 1949, alte carti au fost ridicate de Securitate si mutate in bibliotecile din Oradea si Satu Mare (ultima, fiind singura biblioteca ce recunoaste ca inca detine incunabule provenite din colectia Liceului Reformat de la Sighet). Ceea ce a mai ramas din colectie a continuat sa se faramiteze, din vina bibliotecarilor (afaceristi verosi!) care au administrat fondul intre anii 1950-1980. Muzeograful Gheorghe Todinca spune, cu tristete, ca atunci s-a ajuns ca stravechi volume sa ajunga la biblioteca din Targu Mures, la anticariate din Bucuresti, dar si in Ungaria.

Ce a mai ramas

Astazi, fondul de carte veche al Bibliotecii municipale ”Laurentiu Ulici” din Sighetu Marmatiei (de fapt, vechiul fond reformat) contine 15.100 de titluri de carte tiparita inainte de 1830 in limbile latina, germana, maghiara, franceza si greaca, plus vreo 30 de manuscrise in limba romana. Cel mai probabil, aceasta prognoza este una optimista si cifra ar trebui ajustata, deoarece singurul inventar a fost efectuat prin anii 1950 de catre Nandor Katz, bibliotecarul din acea vreme. Cert este ca alte fragmente ale vechii biblioteci se afla in posesia Parohiei Reformate, a Muzeului Maramuresului, dar si in mana unor colectionari particulari din Sighet. Desi fondul este in pericol, fiind depozitat in conditii improprii, nimeni nu intreprinde vreo masura de salvare a ceea ce a mai ramas. Au existat oferte de stramutare a cartilor la Biblioteca Judeteana, insa sighetenii tin la ce-i al lor, ca la ochii din cap. ”E destul ca ne-au dus Arhiva si ca Prefectura e la Baia Mare, nu le dam Biblioteca”, spun cei mai multi oameni de cultura din oras. Si apoi, cu doua filiale universitare (circa 800 de studenti) si sase licee si colegii, orasului nu i-ar strica o biblioteca de carte veche. Numai ca trebuie sa vina cineva cu o idee salvatoare si aplicabila. In timpul acestei campanii electorale, un candidat a promis ca in cazul ca va invinge, va infiinta un laborator de restaurare a cartilor atinse de boala. Ramane de vazut daca intentiile (de a invinge si de a-si indeplini promisiunea) se vor materializa.

Teofil Ivanciuc



* Natiune, naratiune, fictiune

Sunt un om norocos. Pot sa va aduc multe dovezi in acest sens. Inca de dimineata, cand ies din apartament si vad ca nu merge liftul, imi spun ce norocos sunt ca nu stau la etajul zece. In autobuzul matinal, cineva cu o mana lunga, imi goleste buzunarul din stanga, unde-mi tineam banii de chirie. Multumesc in gand binevoitorului, ca n-a umblat in cel din dreapta, unde-mi tin banii de tigari. Pe drum, ma impiedic de-un pensionar care ma pocneste prompt cu sacosa cu care tocmai facuse piata. Noroc ca pensiile sunt mici si sacosa mosului nu continea decat o inofensiva salata. La stirile diminetii aud ca s-a scumpit gazul, noroc ca mie mi l-au taiat saptamana trecuta. E clar, norocul se tine scai de mine, asa ca m-am gandit sa cercetez atent aceasta problema. Norocul dumneavoastra e ca n-am zarit inca luminita de la capatul tunelului, altfel scriam cel putin un an despre acest subiect. In mitologia romaneasca, norocul este personificarea destinului benefic al omului. Partial, se confunda cu Ingerul pazitor, iar uneori e imaginat ca o fiinta invizibila, a carei prezenta poate fi sesizata: “Cand iti scartaie usa dimineata, iti intra norocul in casa”. Norocul este strans legat de credinta in rolul tutelar al spiritelor stramosilor. Lucrul acesta este evident atat in actele magice menite sa aduca noroc, cat si in interdictiile fixate pentru a mentine norocul aproape de om si de casa lui. La Lasatul Secului nu se strange masa, ci se lasa bucatele pe masa, tocmai ca sa poata manca din ele si Norocul. Se spune ca nu e bine sa se manance pe pragul casei, la gura hornului sau pe vatra. Norocul paraseste casa, daca se scoate gunoiul dupa asfintitul soarelui. El poate fi mentinut in casa si prin respectarea unor datini de inmormantare, in credinta ca norocul celui raposat va sta asupra familiei, in acest sens “uneori se pastreaza fire de par de la mort” (T. Pamfile). Exista numeroase semne care prevestesc norocul in viata. Au noroc cei ce se nasc dimineata, pe vreme buna, oamenii pe casele carora isi fac cuib berzele, randunicile sau lastunii, cei care au doi “colaci” in crestetul capului, cei care gasesc un trifoi cu patru foi. La fel de numeroase sunt si semnele de noroc desprinse din intamplarile de peste zi: ai noroc daca iti iese cineva cu plinul, daca gasesti pe drum un banut sau o potcoava, daca cineva doarme cu fata in sus si cu mainile peste cap, daca in casa noua intra mai intai un barbat. Noroc ca aici se termina aceasta rubrica si nu va pot spune mai multe despre acest subiect, altfel, cercetand semnele descrise mai sus, v-ati considera oameni norocosi si ati da tot salariul pe jocurile de noroc. Noroc ca, in Romania, salariile sunt mici.

Emanuel Luca



* Consiliul tinerilor i-a provocat pe politicieni la dialog
Adolescenta si politica

Saptamana trecuta, Consiliul Local al Tinerilor a provocat la dialog aspirantii la fotoliul de primar al municipiului Baia Mare. Din cei 12 candidati la fotoliul de primar, invitatia a fost onorata doar de sase, alti doi trimitandu-si mesageri din randul organizatiilor de tineret. Pana la urma, copiii nu erau… electori.

Actiunea Consiliului Local al Tinerilor (CLT) s-a desfasurat in sala de spectacole a Liceului de Arta si a reusit sa capteze atentia candidatilor timp de doua ore. Prin aceasta actiune, tinerii au dorit sa intre in contact cu politicienii, sa le cunoasca ofertele electorale si sa-i provoace sa gaseasca solutii viabile la problemele adolescentilor baimareni. Intalnirea s-a realizat cu ajutorul documentatiei pusa la dispozitie de catre Asociatia Master Forum Bucuresti, asociatie prin intermediul careia s-au infiintat Consiliile Locale ale Tinerilor si Copiilor din Romania.

Testul adolescentilor

Candidatii au fost provocati sa raspunda la intrebarile formulate de tineri. S–a inceput cu o serie de intrebari, adresate fiecarui candidat, dupa care cei prezenti au avut ocazia sa-l chestioneze pe pretendentul preferat. La invitatia tinerilor au raspuns sase candidati la functia de primar al Baii Mari. Unii au lipsit cu desavarsire, iar altii si-au trimis reprezetanti. Fapta dovedeste, inca o data, daca mai era nevoie ca nu toti trateaza cu aceeasi importanta actiunile “neaducatoare de voturi”. Respectand ordinea alfabetica, precum intr-un catalog scolar, fiecare candidat a avut ocazia sa-si etaleze oferta electorala. S-a inceput cu prezentarile, “cei mari” avand la dispozitie doua minute pentru a-si prezenta realizarile. Principalele puncte atinse de tinerii prezenti au fost legate de problemele comunitatilor de etnie rroma din cartierul Hatvan si de infrastructura orasului.

Nostalgii comuniste

In ce priveste problemele legate strict de tineret, unii candidatii si-au scos de la naftalina nostalgiile comuniste si le-au prezentat drept solutii viabile. Un candidat din multele partide democrate prezente in sala vede ca solutie pentru ocuparea timpului liber al tinerilor, cluburile pe… meserii. Ideea, cam lipsita de originalitate, daca ne reimprospatam cunostintele din vremea pionieratului, nu a fost imbratisata de tinerii din sala. O alta propunere “mai deosebita” a venit tot din partea unui democrat, care a propus celor prezenti un parteneriat bazat pe… bipuri. Acesta s-a declarat dispus sa poarte dialoguri telefonice, indiferent de problema. Adica, vrei ceva anume, ii dai beep pe telefonul mobil, si candidatul te suna (o fi avand minute incluse?). Printre intrebarile adresate candidatilor au fost si cele legate de problema locurilor de munca pentru tineri sau realizarea unor reviste specifice in cadrul fiecarei institutii de invatamant. Cel mai original candidat a fost unicul independent, care trimitea mesaje tinerilor din sala. A inceput cu un “I love you all” scris pe un A4, care i-a imbujorat pe cei prezenti. Fiecare avea metodele lui…

“Forumul este cel mai bun mijloc de a–i determina pe cei care candideaza la functia de primar sa intre in contact direct cu tinerii si problemele pe care ei le intampina.” - motivatia Consiliului Local al Tinerilor pentru organizarea intalnirii cu politicienii.

Mihaela Mihalea



* 7 iunie 1942 – confruntarea din arhipelagul Midway
Cea mai mare batalie navala din istorie

Batalia din Marea Coralilor, desfasurata intre 4 si 8 mai 1942 si terminata nedecis (cate un portavion pierdut de fiecare parte), dar anuntata ca o victorie si de americani, si de japonezi, a marcat punctul culminant al actiunilor de cucerire japoneze. Ea a constituit un prim avertisment dat japonezilor. Batalia decisiva avea sa se produca peste cateva saptamani, langa insulele Midway.

Amiralul Yamamoto a sustinut ideea distrugerii flotei americane. Statul-major imperial (destul de reticent la inceput) a sustinut planul lui Yamamoto dupa ce, la 18 aprilie 1942, s-a produs raidul american asupra orasului Tokyo, intreprins sub comanda locotenent colonelului Doolitle. “Putem sa invingem intr-un razboi cu durata de un an. O perioada mai indelungata echivaleaza cu o aventura!”, avertizase amiralul Yamamoto, care mai avea doar cateva luni la dispozitie pentru a-si atinge scopul: distrugerea portavioanelor americane. Constient de faptul ca Japonia nu poate contracara prea mult timp imensele resurse industriale ale Statelor Unite, Yamamoto si-a concentrat eforturile, in vederea distrugerii flotei inamice in cel mai scurt timp.

Planul strategic japonez

Amiralul japonez a dispus elaborarea unor planuri care sa prevada atragerea in apropierea arhipelagului Midway a flotei americane, pentru a o distruge printr-o singura lovitura. Pentru aceasta, Yamamoto a pus totul in joc, pregatind si instruind o flota imensa, compusa dintr-un grup de 4 portavioane sub comanda amiralului Nagumo (invingatorul de la Pearl Harbour), dintr-un grup cu misiunea de a ocupa arhipelagul Midway, comandat de amiralul Kondo, si, in sfarsit, dintr-un corp principal condus de insusi Yamamoto. Fiecare amiral nipon avea un obiectiv bine stabilit. Nagumo avea sarcina de a provoca flota americana si de a distruge in primul rand portavioanele americane, in apropiere de Midway; Kondo trebuia sa debarce in insulele arhipelagului; Yamamoto urma sa intervina la sfarsitul bataliei pentru a nimici si ultimele nave americane care ar fi scapat din marea inclestare. Cele trei mari formatiuni urmau sa fie sprijinite de alte trei grupuri de lupta: primul urma sa efectueze un atac de diversiune in insulele Aleutine (in Pacificul de Nord), altul, compus din submarine, trebuia sa blocheze drumul navelor care transportau intariri americane intre Hawaii si Midway, si, in fine, al treilea, trebuia sa asigure protectia aeriana. Planul a fost aprobat de amiralul Nagumo, seful statului-major general al marinei japoneze. Pentru realizarea lui, Yamamoto avea la dispozitie peste 180 de nave de diferite tonaje, printre care 11 cuirasate, 8 portavioane si aproximativ 700 de avioane.

Replica tactica americana

Amiralul Nimitz, constient de importanta bataliei care se pregateste, si-a pregatit toate fortele disponibile pentru confruntare. Fata de imensa flota japoneza, ceea ce angaja in lupta Nimitz era prea putin: 3 portavioane contra 8, opt crucisatoare contra 23, nici un cuirasat contra 11, 233 de avioane contra 410. Inferioritatea americanilor era sporita de cativa factori importanti. “Yorktown” (unul dintre portavioanele americane) fusese reparat in graba, dupa batalia din Marea Coralilor; avioanele-torpiloare americane, foarte lente, erau practic fara aparare in fata avioanelor de vanatoare japoneze ”Zero”, iar aviatorii americani urmau sa-si faca “botezul” in fata invingatorilor de la Pearl Harbour. Planul lui Nimitz se baza pe doua idei fundamentale: surpriza urma sa actioneze, de aceasta data, in favoarea americanilor si atolul Midway trebuia folosit ca portavion fix, ce nu putea fi scufundat, un portavion cu aproximativ 100 de avioane de diferite tipuri. De la 14 mai, intreaga operatiune a fost pregatita in secret absolut. In scopul apararii arhipelagului Midway, au fost detasate suplimentar 23 de avioane “B-26” si “B-27”. La inceputul lunii iunie, Task Force 16, condusa de amiralul Spruance si Task Force 17, sub comanda amiralului Fletcher, s-au intalnit in nord-estul arhipelagului Midway, in punctul numit Chance.

Samurai contra cowboy

Batalia de la Midway a fost precedata de cateva diversiuni ale japonezilor: un submarin a bombardat Diego-Suarez, in insula Madagascar (pe care englezii au smuls-o francezilor printr-un razboi destul de putin elegant in cursul aceleiasi luni); patru submarine au bombardat Sydney, in Australia, utilizand submarine de buzunar; un corp expeditionar a ocupat insulele Aleutine. Informat insa de intentiile adversarului, comandamentul american a deplasat in graba spre Midway cele 3 portavioane pe care le avea in pacific (“Enterprise”, “Hornet” si “Yorktown”) si a luat masuri pentru intarirea apararii insulei, concentrand acolo cateva escadrile de avioane. Japonezii au declansat atacul impotriva insulelor Midway printr-un raid aerian, care n-a dat rezultatele scontate. Aviatia americana n-a fost distrusa, ci a ramas in continuare o forta activa. In zona de operatii au ramas bombardierele in picaj americane de pe portavionul “Enterprise”, care au lansat pe neasteptate un atac asupra portavioanelor japoneze “Akagi”, “Kaga” si “Soryu”. Cand s-a produs atacul americanilor, portavionul “Akagi” avea pe puntea de decolare 40 de avioane, iar “Kaga” – 30. Acestea au luat foc, iar exploziile bombelor si torpilelor lor au agravat efectele loviturilor adversarului. Cele doua portavioane japoneze s-au scufundat la scurta vreme. “Soryu”, grav avariat, a fost torpilat si scufundat de un submarin american. In replica, trei bombe lansate de pilotii japonezi au cazut pe puntea lui “Yorktown, scotandu-l din functiune. Grav avariat, portavionul american a incercat sa se retraga spre est, dar el si distrugatorul care il remorca, au fost scufundate de un submarin japonez.

Rolul pasarilor de fier

Avioanele plecate de pe cele doua portavioane ramase americanilor (“Hornet” si “Enterprise”) au descoperit portavionul “Hiryu” si l-au atacat, lovindu-l cu sase bombe. A doua zi dimineata, vasul, nemaiputand fi utilizat, a fost parasit de echipaj. Amiralul Yamaguchi, cel mai de seama sef al marinei japoneze dupa Yamamoto, si 416 marinari de pe “Hiryu” au fost inghititi de apele oceanului. In afara de cele patru portavioane, japonezii au pierdut doua crucisatoare grele (“Mogami” si “Mikuma”) care s-au ciocnit si apoi au fost scufundate. Lipsite de aeroporturile plutitoare, avioanele japoneze care nu au mai avut unde ateriza s-au pierdut in mare. Yamamoto, in fruntea unei grupari de cuirasate, printre care “Yamato”, era una dintre cele mai puternice nave din lume (65.000 tone) s-a indreptat spre zona de lupta. Amiralul american Spruance a socotit insa ca era mai nimerit sa se retraga spre est sub protectia avioanelor de pe bazele din Midway. In acest fel, uriasele cuirasate japoneze au ramas nefolosite. Fortat de pierderea portavioanelor si implicit de sprijinul pilotilor japonezi, Yamamoto a ordonat replierea generala a fortelor nipone. Ultimul angajament naval de la Midway a fost reprezentat de scufundarea unui crucisator greu japonez de catre un submarin american. In tot cursul bataliei, rolul hotarator l-a avut aviatia. Navele de suprafata nu au tras nici o lovitura de tun. Cu toate acestea, batalia de la Midway este considerata cea mai mare batalie navala din toate timpurile.

Bilantul bataliei

Pentru japonezi, bilantul bataliei a fost dezastruos. La incheierea bataliei de la Midway, echilibrul de forte era aproape restabilit. Este adevarat ca japonezii dispuneau inca de 6 portavioane, fata de cele 4 ale americanilor, insa liniile lor de comunicatii se intinsesera exagerat de mult. In batalia de la Midway, japonezii au pierdut 4 portavioane, un crucisator greu, un distrugator, 322 de avioane si 10 hidroavioane. Una dintre cele mai importante pierderi a fost cea a pilotilor japonezi, fapt cu consecinte importante in desfasurarea ulterioara a evenimentelor. Americanii, care au obtinut in aceasta batalie o victorie ce parea greu de crezut, au pierdut un portavion, un distrugator si 147 de avioane. In S.U.A., victoria din insulele Midway a stimulat tendinta transformarii razboiului din Pacific intr-un razboi ofensiv. Superioritatea japonezilor in portavioane a fost anihilata, balanta incepand sa incline in favoarea americanilor, a caror capacitate de productie de nave era incomparabil superioara celei a japonezilor. Batalia de la Midway a fost una dintre bataliile hotaratoare ale celui de-al doilea razboi mondial, marcand inceputul cotiturii radicale in mersul razboiului in zona Oceanului Pacific. Pierderile suferite de fortele aero-navale japoneze in batalia decisiva din insulele Midway au redus mult superioritatea Flotei japoneze fata de cea americana. Intervenita cu totul neasteptat, dupa 10 luni de victorii neintrerupte, batalia din acest mic arhipeleag i-a obligat pe conducatorii niponi sa renunte la planurile ambitioase de extindere a ariei cuceririlor teritoriale. Dupa infrangerea din insulele Midway, guvernul japonez a fost descumpanit. Nu stabilise nici un plan pe termen lung si constata ca un razboi de lunga durata nu i-ar fi fost deloc favorabil. Investitiile in uzinele de armament erau insuficiente, Japonia avand o fiscalitate mai scazuta decat a celorlalte state aflate in razboi. Productia de nave comerciale a scazut, in raport cu cea de dinainte de razboi, ca si productia de razboi. Lipsa de materii prime cu care se confrunta Japonia a dus la scaderea productiei de avioane si de armament. Cu toate acestea, generalul Togo, cel care conducea Ministerul Marii Asii, a luat hotararea ca razboiul sa fie dus pana la capat. Dupa batalia din insulele Midway, un calm relativ a cuprins intregul front din Pacific. Ambele parti aveau nevoie de un oarecare ragaz pentru a trage toate invatamintele de pe urma bataliei incheiate, pentru a stabili noile obiective si modul de a actiona in conformitate cu noul raport de forte existent.

Amiralul fara degete

Cel care va deveni un amiral de geniu s-a nascut intr-o familie ai carei stramosi au fost samurai. I s-a dat numele Takano Isaroku. Vechiul termen japonez isaroku insemna “56” si era varsta pe care o avea tatal sau atunci cand s-a nascut viitorul amiral. A fost adoptat de familia Yamamoto, ce i-a dat numele cu care a intrat in istorie. A absolvit Academia Navala Etaji din Hiroshima. In 1905, pe perioada razboiului ruso-japonez, in timpul bataliei de la Tsushima, impotriva flotei baltice rusesti, si-a pierdut doua degete de la mana stanga. A studiat la Universitatea Harvard si a fost atasat al ambasadei japoneze la Washington. In 1939, a fost numit amiral. Dupa atacul japonez de la Pearl Harbor a afirmat: “Ma tem ca n-am facut decat sa trezim un urias adormit”. A ramas in conducerea flotei japoneze si dupa infrangerea de la Midway. In 1943, avionul in care se afla undeva deasupra Pacificului de Sud a fost atacat de 16 avioane de vanatoare, dupa ce serviciile secrete americane descifrasera un mesaj in care era transmisa ruta pe care urma sa se deplaseze Yamamoto. Amiralul a murit ucis de un glont de mitraliera care i-a zdrobit capul.

Santinela Midway

Desi cele doua mici insule componente ale acestui minuscul arhipelag (insulele Eastern si Sand) apartineau Statelor Unite din 1867, importanta lor strategica intr-un eventual conflict americano-japonez a fost relevata abia in 1939, in raportul Hepburn. Situate la extremitatea occidentala a arhipelagului Hawaii, cele doua insulite constituiau prin pozitia lor geografica nu numai santinele avansate, ci si pozitii de aparare a marii baze americane din Pacific. Dupa atacul de la Pearl Harbour si pierderea bazelor aliate din Pacificul central, importanta insulelor Midway ca prima baza americana avansata in fata Japoniei a crescut considerabil.

L-a ”citit” pe Yamamoto

Cu prilejul manevrelor efectuate in cadrul pregatirilor pentru atacul de la Midway, japonezilor li se parea ca victoria este asigurata cu o certitudine matematica. Yamamoto prevazuse, aparent, totul. El nu stia insa ca un capitan de rangul I american, Joseph J. Rochefort, a reusit, la 10 decembrie 1941, sa descifreze codul marinei japoneze. De la inceputul lunii aprilie, statul-major american al Flotei din Pacific detinea informatii cu privire la pregatirile japoneze in vederea unui viitor atac. La 12 mai 1942, perspicacele Rochefort a identificat zona in care japonezii urmau sa atace: arhipelagul Midway. Ipoteza unui atac japonez decisiv la Midway a fost confirmata de continutul mesajelor secrete japoneze interceptate de serviciul de informatii american.

Ioan Botis



* Povesti pastrate cu teama in tolba batranilor
Aratarile noptii

In mileniul III mai exista oameni care cred in existenta unor “monstri” populari, ca Muma Padurii sau Omul Noptii. In oricare dintre satele maramuresene gasesti un batran care sa-ti redea cu lux de amanunte o intamplare “paranormala”, o intalnire cu un personaj ciudat sau chiar cu o ispita a lui “Uciga-l toaca”.

Poienile Izei este o localitate rasfirata printre paduri, dealuri si izvoare. Daca privesti ulita ingusta, pietruita, de-a lungul careia se intind case din lemn cu pridvoare si “cuptior” in batatura, caii “gatiti cu struturi” populare, “manati” de oameni imbujorati si imbracati in straie populare, ai impresia ca ai nimerit intr-un sat de la inceputul veacului trecut. Oamenii de aici, cred in traditii si “coincidente”. Nu ies din casa fara a-si face semnul crucii, isi ridica palaria cand trec pe langa “Hristosul batran” din fata bisericii (un monument istoric), nu se intorc niciodata din drum si isi acopera oglinzile daca au un mort in casa. Nici povestile despre personaje sau intamplari paranormale nu sunt privite ca o ciudatenie. “Mitru” Petreus este unul dintre batranii respectati ai satului. Au mai ramas abia vreo doi-trei sateni din acelasi “contingent” (n. red., generatie) cu el. Batranul are privire de om aspru, dar devine bland ca un mielusel, imediat ce incepe sa povesteasca despre trecut. Ba mai mult, nu deschide gura inainte de a-si da jos palaria, in semn de respect. “Io am avut cai si caruta. Nu era lucru putan pa atunci. Mergeam la padure daca cineva vroia lemne, sau transportam cate un animal la targ in satele invecinate. Vara, iarna, zi ori noapte, eram tat pa drum. M-o ferit Domnul de necazuri, da’ io-n veci n-am lasat Cartea Sfanta de la piept. S-or intamplat multe, sa va spui? Da’ tare ma tem ca nu mi-ti crede, desi is om cu frica lui Dumnezeu”, spune batranul. Ii trebuie doar o afirmatie (chiar si de complezenta), se asaza picior peste picior, isi potriveste glasul si incepe a povesti rar.

Intalnirile cu “Muma Padurii”

“Si mie mi-or tat spus batranii de Muma Padurii, da’ nu i-am crezut, pana am vazut-o. M-am intalnit cu ea de vreo trei ori. Si-am tras o spaima de-mi venea sa plang, cat is io de barbat. Prima oara cand am vazut-o eram fecior. Veneam fluierand de la padure. Sa inserase deja si catra marginea padurii am vazut ca sta cineva pa o piatra. Am oprit caii, si am vrut sa intreb daca are trebuinta de ceva, ca nu sta nimeni noaptea in padure. Da’ n-am apucat sa leg nici un cuvant, ca am auzit ase ca un ranjet de fiara si i-am vazut fata plina de par. Avea copite ca si de cal. M-am speriat si am facut semnul crucii cu limba. Atunci, aratarea o disparut. A doua oara, am va-zut-o numa’ din spate. Avea parul ca o claie, lung pana la calcaie. Da’ cel mai rau o fost a treia oara. Veneam spre casa prin padure. Era tarziu, trecut de miezul noptii. Am vazut ca ma tat urmareste o umbra. Cand vedeam un om, cand o umbra cat un munte. Apoi s-o intins in fata mea. O ocupat tat drumu’. Caii s-or speriat, si s-or oprit. Am impietrit, n-am mai stiut ce sa fac. Mi-am scos cartea de rugaciuni de la piept si-am indreptat-o spre ea. I-am spus: si atunci parca s-o scurs spre padure. De atunci n-am mai vazut-o”, a spus batranul.

Ioana Lucacel