CULTURA, INTERVIU, DIVERTISMENT

* Festivalul Obiceiurilor de Iarna de la Targu Lapus

* Natiune, naratiune, fictiune

* Learn to sing, my mother said

* Prefigurarea intregului an viitor

* INTERVIU - Horia-Roman Patapievici – fizicianul filozof

* Festivalul Obiceiurilor de Iarna de la Targu Lapus

Gesturi cu valoare magica

E anotimpul colindelor si, din ce in ce mai des, grupurile de colindatori isi fac simtita prezenta in toate zonele Maramuresului. Dupa ce marele colindator al Maramuresului, Stefan Hrusca, a colindat in Baia Mare cu un grup de sigheteni, saptamana trecuta a fost randul colindatorilor din Tara Lapusului sa reinvie obiceiurile a caror vechime se pierde in negura vremurilor.

La cea de a XII-a editie a Festivalului Obiceiurilor de Iarna de la Targu Lapus s-au reunit grupurile de colindatori din Cernesti, Costeni, Cupseni, Grosii Tiblesului, Lapusul Romanesc, Rogoz, Suciu de Sus, Vima Mica si Ungureni, carora li s-a adaugat Ansamblul “Doina Lapusului” din Targu Lapus. Rand pe rand, intr-o veritabila parada a costumelor populare, colindatorii s-au indreptat spre Casa de Cultura din Targu Lapus, locul desfasurarii festivalului. Adrian Voichitescu, gazda colindatorilor in calitatea sa de director al Casei de Cultura, a tinut sa le multumeasca tuturor celor care duc mai departe obiceiurile locului. Pentru ca atmosfera sa fie una cat mai apropiata de cea a sarbatorii Nasterii Domnului, s-au impartit colacei, nuci si mere, iar invitatii la Festival s-au pricopsit si cu cateva pahare din horinca locului. Colindatorii, indiferent de varsta sau de obiceiuri prezentate, au primit diplome de onoare pentru meritul de a duce mai departe obiceiurile Tarii Lapusului.

Vraji ancestrale

Chiar daca ziua aducea mai mult a primavara, obiceiurile si colinzile prezentate au facut ca atmosfera sa fie una ca-n ajun de Craciun. Flacaii Lapusului au prezentat “Steaua”, obicei ce evoca momentul in care, la nasterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a calauzit pe cei trei magi la Bethleem si “Capra”, un alt obicei specific tuturor satelor din zona, iar femeile din Costeni au adus pe scena Casei de Cultura o “Sezatoare” in care persista gesturi cu valoare magica, menite sa le aduca fetelor ursitul. In trecut, sezatoarea se raporta la destinul uman, colectiv sau individual, fiind un obicei de initiere a tinerilor. Lumea satului participa la sezatoare cu sentimentul ca participa la un ritual, supunandu-se randuielii obstii traditionale. Pentru tinerii de la sat, sezatoarea reprezenta o experienta existentialista fundamentala. In cadrul sezatorii, experienta varstnicilor era impartasita tinerilor, pregatindu-i pentru urmatorii pasi in viata. Casa unei gazde se umplea de fete care invatau sa coasa, sa lucreze la razboiul de tesut, sa toarca si sa impleteasca. Disparitia “industriei” casnice textile si aparitia tehnicii moderne au facut ca astazi motivatia sezatorilor sa dispara. Privita ca o micro-societate premaritala, sezatoarea constituia un loc de intalnire a fetelor si feciorilor din sat si avea un puternic caracter social, cu o finalitate explicita: casatoria. Femeile din Costeni mai pastreaza in acest obicei “vrajile” facute cu matraguna si taciuni, ca si “torsul din varful caierului”, ritualuri prin care fetele sperau sa atraga feciorii satului.

Ioan BOTIS





* Natiune, naratiune, fictiune

Varsta sfintilor

Mai postim doar la coktail-urile sarace, cu fursecuri si cu vin sfintit, subtiat cu apa de preoti iesiti pe banda rulanta de pe bancile facultatilor, la conferintele de presa cu alune americane si cu sucuri carbogazoase; mai sarbatorim doar victoriile din alegeri si numirile in functii inalte (eventual “disponibilizarile” pe bani grei), mai plangem doar la pensionari si la schimbari de presedinti (e adevarat ca mult mai putini). Calendarul sarbatorilor zace uitat pe peretele din bucatarie (tata a notat acolo cu creion rosu, ziua in care trebuie sa fete Joiana), abia daca mai observam zilele trecute cu “cruce rosie”. Precum se ingalbeneste hartia lui pe peretele din bucatarie (mai o fasole batuta, mai o racitura, ba chiar si-un ciolan fiert la foc domol), asa trece si varsta sfintilor, uitati undeva prin cotloanele gandurilor celor batrani. Avem noroc ca, de Revelion, ne rezervam o clipa pentru a lipi pe perete un calendar nou, in care sfintii par mai tineri si mai dolofani, mai “pusi pe fapte mari”, hotarati sa ne ajute si ei sa traim bine. Dincolo de actualele petreceri de Revelion, mosii nostri sarbatoreau aceasta zi “de prag”, caci incepand cu aceasta zi, se stabilea “varsta sfintilor: Sanvasii este un tanar petrecaret, Santoader este un flacau frumos, cu coada de cal si copite ascunse in opinci, care intra in sezatori sa joace fetele, Dragobetele – zeul dragostei pe plaiurile mioritice, Sangiorzul este un tanar viteaz, Santilie si Samedru sunt divinitati care deschid generatia sfintilor-mosi - Mos Nicolae, Mos Ajun si, in fine, Mos Craciun. “Sanvasii” este denumirea populara a Sfantului Vasile – divinitate folclorica extrem de complexa, celebrata la 1 ianuarie. Este si un sinonim popular al Anului Nou, iar datinile din aceasta zi sunt legate indeosebi de renovarea anului, predominand ritualurile de purificare, de exorcizare si practicile divinatorii. Are unele asemanari cu Saturnaliile romane, prin excesul de bautura si veselie; de aceea Sanvasii este considerat patronul viticulturii si al vinului, fiind el insusi betiv si afemeiat: “E betiv, dar foarte bun. De ziua lui se fac petreceri si chefuri, iubeste, joaca si canta si strica fetele” (E. N. Voronca). De asemenea, este considerat patronul animalelor (mai ales al porcilor ramasi dupa masacrul de la Ignat), deoarece se crede ca in ziua lui “se deschid cerurile si animalele vorbesc”; tot in aceasta zi, tiganii umblau cu Vasilica – o capatana de porc impodobita cu panglici si margele. In noaptea de Sanvasii, nimeni nu trebuie sa doarma, caci acela “va dormita tot anul”. De aceea va spunem “Sculati gazde, nu dormiti!” caci e vremea sa avem un an mai bun, vegheati (si) de sfintii renascuti in calendare.

Emanuel LUCA





* Learn to sing, my mother said

Daca ar fi sa dam un subtitlu cartii aparute de curand la Editura Ethnologica (Sanda Golopentia – Learn to sing, my mother said – Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale Maramures), i-am spune “Manual de traducere a folclorului maramuresean”, fara a indrazni sa reducem cu nimic meritele autorului in ceea ce priveste atenta selectie a textelor lirice culese intre 1970-1980, din satul Breb. Cartea aparuta in colectia “Cultura traditionala” deschide un drum dificil si prea putin batut, acela al antologiilor folclorice bilingve. Mai mult decat atat, cartea “traieste” prin comentariile excelente ale traducatorilor (Sanda Golopentia si Peg Hausman) reusind astfel sa transpuna si in limba lui Shakespeare, miezul horilor maramuresene: “Multi draguti am avut ieu:/ N-ar mere-nt-un fogodau./ De-ar si fogodau de ptiatra/ N-ar mai mere tati odata – So many sweethearts had I got,/ a tavern wouldn’t hold the lot./ Even were it built of stone/ It couldn’t hold them all alone!”. Si pentru ca “Drumu-i lung, pa iel ma duc – The way is long, I’m walking it”, Ed. Ethnologica are intentia sa continue drumul, debutat excelent de aceasta carte, prin tiparirea unei alte antologii bilingve “Folklore from Marmuresh”, traducere de Ana Olos. (E. LUCA)





* Prefigurarea intregului an viitor Anul Nou – “o zi la anul”

Caius Iulius Caesar a stabilit, la 708 ani de la fondarea Romei, ca Anul Nou sa fie sarbatorit la 1 ianuarie, dand acestei zile o conotatie politica, deoarece era data la care noii proconsuli intrau in functii, deci era un nou an de guvernare. Sarbatoarea Anului Nou este de fapt o sarbatoare ciclica, avandu-si originea in duodecesima evului mediu. Cele douasprezece zile in care se schimba anul incep inainte de Craciun si se termina in 6 ianuarie.

Inceputa in Ajunul Craciunului si incheiata in 6 ianuarie, sarbatoarea Anului Nou este o sarbatoare ciclica si tot ceea ce se intampla in timpul acestei sarbatori se intampla cu un singur scop: acela de a trece peste un prag. “In cadrul celor douasprezece zile ce apartin sarbatorilor de iarna, Anul Nou reprezinta un adevarat corolar al acestora. Acum, prin diverse manifestari mimico-dramatice, manifestari augurale, se evoca o agricultura ideala fie marcata prin evocarea momentelor mai importante dintr-un an agro-pastoral, asociindu-se totodata alaiuri intregi de masti zoomorfe sau de alta natura”, afirma Mihai Camilar.

Anul Nou in Maramures

Maramuresenii spun ca ziua de Anul Nou este “o zi la anul”. Cum incepe anul, asa va fi pe tot parcursul sau, motiv pentru care maramuresenii nu numai ca fac gesturi augurale, dar trebuie sa evite acte care ar putea fi de rau augur. Ca sa mearga bine si celorlalti, se fac urari si trebuie facute, de asemenea, acte de profilaxie, fiindca in momentele acestea marcante fortele raufacatoare sunt intotdeauna mai active. Ceea ce este mai important insa – afirma prof. dr. doc. Mihai Pop – este ca, fiind “o zi la anul”, Anul Nou, adica cele douasprezece zile, sunt o prefigurare a intregului an viitor; nu doar o prefigurare matematica, adica nu numai faptul ca cele douasprezece zile corespund celor douasprezece luni, ci o prefigurare a tuturor situatiilor in care omul ar putea sa se gaseasca in anul care vine, un fel de repetitie a solutiilor pe care le-ar elabora in noul an. Femeile care pregatesc masa de Anul Nou pun sub fata de masa otava, ca semn al belsugului fanului care urmeaza sa vina. Pe masa se aseaza “stolnicul” (paine de ritual modelata din aluat cu motive specifice) semnificand un an bogat in paine. Picioarele de la masa se leaga cu un lant “ca sa se lege farmecile, vrajile, mestesugurile, ca relele sa nu se apropie de acea casa.”

Cunoasterea ursitului

Alaturi de aceste obiceiuri de Anul Nou, Ioana Dancus aminteste obiceiuri “rezervate” fetelor de maritat. La miezul noptii, fetele singure mergeau la rau, spargeau gheata si dezbracate in pielea goala faceau baie in raul rece, in credinta ca vor fi curate si frumoase tot timpul anului si desigur, dragi feciorilor. Tot la miezul noptii de Anul Nou, fetele loveau cu fundul usa de la cotetul porcului. Daca porcul grohaia, era semn ca fata urma sa se marite in anul care tocmai incepea. Pentru cunoasterea ursitului, la miezul noptii, fata isi punea o oglinda pe piept si una o aseza in fata. De o parte si de alte a oglinzii din fata aseza doua lumanari aprinse. Daca fata urma sa se marite in acel an, vedea in oglinda de pe piept un drum pe care ii venea ursitul. O alta practica cunoscuta in satele din Maramures era cea a numararii parilor, incepand numaratoarea inversa de la cifra 9. Ultimul par numarat, parul cu numarul 1, era legat de catre fete cu un fir de ata rosie, dupa care era descantat. A doua zi, fata privea parul pe care a pus firul de ata. Daca parul era frumos si drept, si viitorul sot urma sa fie frumos; daca parul era dublu, era semn ca fata va avea doi soti; daca parul era rupt, insemna ca viitorul sot va muri. Un obicei practicat pana nu demult era cel la care participau patru fete. Se pregateau patru farfurii in care se puneau sare, paine, carbune si un inel de aur, iar cele patru fete vor alege la intamplare cate o farfurie. Fata care alegea farfuria cu sare urma sa se marite cu un baiat sarac; un sot negru ca un tigan ii era ursit fetei in a carei farfurie se afla carbunele; bogat era doar viitorul sot al celei care avea paine in farfurie, si un sot frumos urma sa aiba fata care nimerea farfuria cu inelul. De remarcat este faptul ca aurul nu era asociat cu bogatia, ci cu frumusetea. In Bogdan Voda (Cuhea), in seara de Anul Nou, fetele care doreau sa-si cunoasca ursitul isi pregateau un buchet de busuioc, cu care mergeau la rau. Il puneau in apa si-l acopereau cu o piatra. A doua zi dimineata, fiecare fata isi verifica busuiocul. Fata a carui buchet era incarcat cu gheata se casatorea cu un barbat “gazda”, adica bogat. Cea care isi gasea busuiocul cum l-a lasat de cu seara urma sa se marite cu un sot sarac.

Superstitii de Anul Nou

Cine stranuta in noaptea Anului Nou va avea noroc tot anul sau va primi daruri a doua zi (credinta intalnita si la alte popoare). “Este asa de serioasa fagaduiala – nota Ion S. Florea la sfarsitul secolului trecut – si stimat stranutul, ca oamenii casei, in ascuns, trag ardei pe nas, ca sa stranute si sa primeasca – baiatul un cal, iar fata o vaca de zestre.” In noaptea de Anul Nou se deschid cerurile de trei ori. Stau asa numai cat sa apuce oamenii buni sa-l vada pe Dumnezeu intre sfinti, si cine vede cand se deschid capata de la Dumnezeu tot ce va cere; de asemenea, vitele vorbesc in acea noapte intre ele, spunand lui Dumnezeu cum le chinuiesc oamenii; dar cine asculta vorba lor moare. In ziua de Anul Nou nimeni nu doarme, ca tot anul va fi somnoros. Nu se dau nici bani imprumut, si cine n-are bani atuncea, va fi tot anul lipsit de bani. La Anul Nou, fiecare om trebuie sa ia in mana unealta cu care lucreaza in timpul anului si s-o manuiasca de trei ori. Plugarul ia sapa cu care da de trei ori in pamant si furca pe care o ridica de trei ori. Gesturi asemanatoare, fiecare in felul sau, fac ciubotarul, dulgherul, pietrarul si morarul, ca semn de barbatie si spor la lucru. Inainte cu doua - trei saptamani de Anul Nou se pun boabe de grau intr-o strachina de apa, ca sa vada gospodarul daca incolteste si cat de crescut va fi firul de grau pana la Anul Nou. Dupa cresterea lui (abundenta sau nu) se prognozeaza recolta anului viitor. In preseara Anului Nou se cerceteaza care cereale vor rodi mai bine in anul ce urmeaza, in urmatorul chip: intr-o strachina sau tava se pun carbuni aprinsi de aceleasi dimensiuni si fiecarui carbune i se da un nume (grau, secara etc.). A doua zi de dimineata se cerceteaza care carbune are mai multa cenusa si se seamana in anul viitor acel fel de cereale, crezandu-se ca acelea vor rodi mai mult. Din acelea care au putina cenusa, ori nu se seamana defel, ori se seamana putin, fiindca se crede ca vor rodi putin.

Ascunsi dupa masti

“In ceea ce priveste jocurile cu masti, poate ca acestea nu se leaga de chestiuni foarte complicate in legatura cu stramosii. Ele pot fi, pur si simplu, niste jocuri, adica ceea ce au fost Saturnaliile romane, sfarsitul perioadei rituale si ceremoniale. Jocurile cu masti sunt un fel de refulare: prin ele te ascunzi in dosul mastii ca sa poti sa faci ce nu faci in cotidian. In acest fel, jocurile cu masti sunt la sfarsitul perioadei rituale sau ceremoniale, un fel de purificare, permitandu-ne sa intram mai liberi in perioada noua, care vine.” - prof. dr. doc. Mihai Pop.

Ritualuri pentru rod bogat

l Umblatul cu sorcova e mai cu seama bucuria copiilor. Acestia poarta o crenguta inmugurita de copac sau o sorcova confectionata dintr-un bat in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata. Numele de sorcova vine de la cuvantul bulgaresc surov (verde fraged), aluzie la ramura abia imbobocita. Inclinata de mai multe ori in directia unei anumite persoane, sorcova joaca intrucatva rolul unei baghete magice, inzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat.

l Jocul “caprei” a fost la origine un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare, jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor la animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul “caprei”. Originea probabila a jocului se afla in obiceiurile romanilor si grecilor. Ca si in celelalte jocuri cu masti practicate in timpul sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc.

l Plugusorul, urare traditionala la romani in preajma Anului Nou, a pastrat scenariul ritualic al unei invocari magice cu substrat agrar. El e intotdeauna insotit de strigaturi, pocnete de bici si sunete de clopotei, dar plugul adevarat, tras de boi, a fost inlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai usor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor. Textul si-a pierdut astazi caracterul de incantatie magica si e recitat intr-un ritm vioi, optimist.

Obiceiuri paganesti

Obiceiurile legate de sarbatorirea Anului Nou, apreciate si asteptate de majoritatea oamenilor, si-au gasit de-a lungul timpului si detractori. “De la romani si de la pagani vin obiceiurile acestea de a umbla din poarta-n poarta si a fluiera si a canta si a face cate si mai cate, cum le vedeti pana astazi. Si asa se fac in aceasta zi petreceri in loc de sfinte slujbe de multumire lui Dumnezeu si de cerere a ajutorului lui. Ca nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele pagane, caci romanii le-au imprumutat de la egipteni si egiptenii de la asirieni si asa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt crestinesti, ci paganesti, fiindca si noi ne tragem din popoare pagane, caci si romanii si dacii au fost pagani.” -parintele Cleopa.

Ioan BOTIS





* INTERVIU - Horia-Roman Patapievici – fizicianul filozof

Un contemporan de referinta

In 1993 s-a trezit ca remarca “Cerul vazut prin lentila”, viziune pentru care a primit Premiul pentru eseu al Editurii Nemira; doi ani mai tarziu s-a trezit intr-un “Zbor in bataia sagetii”, dupa care a scris “Politice”. Cele trei carti au fost comparate de un critic cu “trei salve de tun, care l-au transformat pe autorul lor dintr-un ilustru necunoscut intr-un veritabil mesia al culturii noastre contemporane.”

Carte de vizita

S-a nascut la 18 martie 1957, in Bucuresti. A absolvit Facultatea de Fizica, sectia “Optica, spectroscopie, laseri, plasma”. In anul 2000 si-a luat doctoratul in filozofie cu o lucrare privitoare la imaginarul filozofic al fizicii. Cercetator stiintific din 1985, cercetator stiintific principal la Institutul pentru Studierea semiconductorilor intre 1986-1989, asistent universitar in perioada 1990-1994, director de studii al Centrului de Studii Germane intre 1994-1996 si membru al colegiului de conducere al CNSAS din 2000, sunt doar cateva dintre punctele care definesc traiectoria unui intelectual de marca al Romaniei de azi. In 1995 a obtinut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru debut al revistei “Cuvantul” si a fost desemnat “omul anului” de aceeasi publicatie.

Virgil Ierunca spunea despre Horia-Roman Patapievici ca este un stiutor de carte inspaimantator. Stilul sau inconfundabil si cantitatea de informatie devastatoare pentru cei neavizati l-au transformat intr-o figura de referinta, un punct de reper pe care se sprijina elogiile admiratorilor si afirmatiile detractorilor, in egala masura. Dincolo de toate acestea, Patapievici este unul dintre oamenii care demonteaza mituri si creeaza teorii inedite, chiar daca multe dintre acestea au “savoarea” morbida a unei natii aflate in pragul unei Apocalipse fara sfarsit.
Reporter: Nu e un secret pentru nimeni ca sunteti un om de dreapta. Ce anume din ideologia stangii v-a facut s-o refuzati?
Horia-Roman Patapievici: Colectivismul si tot ce decurge de aici: ura fata de proprietatea privata, antipatia fata de capitalism, ideea ca egalitatea este mai importanta decat libertatea si ca, in general, scopul vietii noastre pe pamant este sa ne distram cat mai masiv, fara nici un gand fata de destinatia noastra in eternitate, care se leaga de credinta in Dumnezeu.
Rep.: Randurile scrise in “Politice” aratau un Patapievici extrem de dezamagit de poporul din care face parte. S-a mai atenuat ceva din amaraciunea de acum opt ani?
H-R.P.: Amaraciunea, cum bine stiti, este strans legata de universul de asteptare. Cand ai sperante mari, dezamagirea este pe potriva. Eu, in ’90, am nutrit fata de capacitatea noastra, a societatii romanesti, de a-si reveni dupa dezastrul comunist, sperante desarte. Aveam o perceptie idealista, cu totul alaturi de adevar, a poporului din care fac parte. Am crezut ca suntem mult mai putin afectati, colectiv vorbind, de dezastrul comunist. Acum, sunt mult mai realist in ceea ce priveste asteptarile mele si, ca urmare, dezamagirile mele sunt mai mici.
Rep.: Ce credeti ca-l defineste mai mult pe “omul recent” din Romania: fanatismul izolarii sau cel al copierii?
H-R.P.: Omul recent este omul care n-are trecut. As spune ca nu are trecut deopotriva acel care vrea sa uite si imita servil tot ce vine din Occident sau de oriunde ar veni, cat si cel care-si confectioneaza un trecut de fantezie, zidindu-se in el precum oamenii in pestera lui Platon, fara acces la adevar si la adevaratele realitati.

Juramantul tacerii

Rep.: Ati afirmat la un moment dat ca n-o sa mai folositi limba romana decat in injuraturi. Ce v-a facut sa va razganditi?
H-R.P.: Faceam aluzie la un pasaj din cartea lui Alexandru Paleologu, “Un ambasador al golanilor”, in care povestea ca tatal sau, sau o ruda de-a lui, folosea limba romana numai ca sa injure sau ca sa-i admonesteze pe servitori. Este, fireste, o figura de stil, dar a avut ceva real. In perioada respectiva, dupa catastrofalul vot de la 20 mai 1990, am jurat sa nu mai scriu in limba romana. Voiam sa ma expatriez si, ca atare, tot ce am scris in perioada respectiva am scris in franceza, engleza sau in germana. Dupa a treia mineriada, am tinut cateva zile un juramant al tacerii, atat de indignat eram de faptul ca unii dintre concitadinii mei bucuresteni iesisera pe strada ca sa-i inbratiseze pe mineri si sa-i denunte pe cei care purtau barba, aveau blugi, ochelari si erau identificati de ei ca fiind studenti sau intelectuali. A fost o reactie sincera, deschisa, fata de oroarea pe care am trait-o atunci.
Rep.: De ce credeti ca marea crima, in lumea buna de azi, este sa continui sa mai fii crestin?
H-R.P.: Pentru ca am innebunit, pentru ca civilizatia occidentala, renegandu-si originile crestine, dovedeste ca si-a pierdut mintile.
Rep.: De ce sunt oamenii de astazi mai gregari si mai servili in raport cu Statul decat oamenii altor epoci?
H-R.P.: Pentru ca acuma este epoca Statului. Amintiti-va cuvintele lui Nietzsche: “Statul este cel mai rece dintre monstrii reci”. Noi traim perfect epoca pe care a descris-o Nietzsche in “Asa grait-a Zarathustra”, ca fiind epoca “noului idol”.

Frauda BEC-ului

Rep.: Fiecare carte pe care ati publicat-o a starnit controverse si polemici in lumea oamenilor de cultura. Va afecteaza in vreun fel aceasta notorietate, realimentata mereu, cu fiecare carte pe care o publicati?
H-R.P.: Cand notorietatea are componente stridente, ma deranjeaza profund. Daca este sa-mi amintesc de faptul ca atunci cand am publicat “Politice” un grup de universitari clujeni a facut o petitie la Ministerul de Interne, cerand sa mi se retraga cetatenia… Mi se pare scandalos si nu ma bucura lucrul asta. Oricine poate emite judecati de valoare despre mine, insa ma deranjeaza un singur lucru: stigmatizarea mea in raport cu etichete care nu au nici un raport cu realitatea.
Rep.: Cum comentati modul in care s-au desfasurat alegerile generale, in special cele din primul tur de scrutin?
H-R.P.: Institutia care trebuia sa supravegheze buna desfasurare a alegerilor a fost BEC. In fruntea acestui BEC a fost pus un om care avea antecedente de servilism, de cand Iliescu somase ca magistratii si judecatorii sa nu mai dea solutii in favoarea fostilor proprietari, deposedati de regimul comunist. Comportamentul lui Emil Ghergut a fost scandalos; acest om ar trebui dat afara din toate institutiile statului. Daca Traian Basescu, in calitatea lui de presedinte, nu face nici o declaratie publica referitoare la acest comportament aberant al BEC-ului, pentru a lamuri marimea fraudei si ce s-a intamplat atunci cu adevarat, inseamna ca declaratia lui de dupa primul tur de scrutin a fost pur politicianista.

Optiuni si argumente

l Platon sau Hegel?
Platon.
l Filozofia sau fizica?
Sunt acelasi lucru.
l Lentila lui Galilei sau revolta lui Nietzsche?
Lentila lui Galilei.
l “Antimemoriile” sau “Critica ratiunii pure”?
Nu pot sa fac o alegere intre ele.
l Cafea sau ceai?
Cafea.
l Verdi sau Puccini?
Puccini.
l Blonde sau brunete?
Nu pot sa aleg intre ele…

Ioan BOTIS