CULTURA, DIVERTISMENT

* Colinzi ucrainene in Sighetu Marmatiei
Haraso festival

* Natiune, naratiune, fictiune
Rugaciunea unui student

* MARTOR LA PREGATIREA MARII UNIRI (V)

* Culti si desculti
Un carnatar si o gargara
cu ceai de coada soricelului

* King Fair, imblanzitorul de flacari din Cavnic
Fachir pentru Guinness Book

* 20 ianuarie – ziua investirii presedintilor americani
Chiriasii de la Casa Alba

* Colinzi ucrainene in Sighetu Marmatiei
Haraso festival

De vineri si pana duminica, in Sighetu Marmatiei, capitala ucrainenilor din Romania, s-a desfasurat a 12-a editie a festivalului de colinde, datini si obiceiuri de iarna ucrainene.

De ce e numit Sighetu Marmatiei capitala ucrainenilor romani? Pentru ca in regiunea inconjuratoare a municipiului traieste cea mai mare comunitate de acest fel din tara, numarand circa 45.000 de cetateni, pentru ca in Sighet se afla Vicariatul Ortodox Ucrainean (si Protopopiatul Greco-Catolic ucrainean), precum si ”Taras Sevcenko”, singurul liceu de limba ucraineana din Romania. Festivalul s-a organizat atat de tarziu pentru ca Revelionul ucrainenilor a avut loc abia pe 13 ianuarie, aceasta natie folosind calendarul vechi, decalat de cel romanesc cu 13 zile. Astfel, Craciunul pe rit vechi cade pe 6 ianuarie, iar Revelionul abia in noaptea de 13-14.

A XII-a editie

Editia a XII-a a Festival Ucrainschih Koleadok ta Obriadiv (manifestare care a debutat ca si serbare de sine statatoare, la sugestia profesorului universitar Ion Rebusapca, de la Facultatea de litere a Universitatii Bucuresti, slavist de formatie) a fost organizata de filiala Maramures a Uniunii Ucrainenilor din Romania, Directia judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, precum si de catre comunitatile locale. Vineri a avut loc primirea oaspetilor (15 grupuri de colindatori din Ucraina, Banat, Bucovina si din Maramuresul istoric), sambata s-a umblat cu colindul prin satele ucrainene, iar duminica, dupa slujba oficiata la biserica vicariala ortodoxa de rit vechi din Sighet, alaiul colindatorilor s-a deplasat prin centrul orasului pana la sala de spectacole ”Studio”, pe scena careia s-a cantat, dansat si jucat in piesele folclorice de traditie.

Ucrainenii din Maramures

Astazi, in Maramures, acestia locuiesc ca si populatie majoritara in comunele Poienile de sub Munte (cu 14 catune), Repedea, Ruscova, Bistra (cu satele Crasna si Valea Viseului), Rona de Sus, Bocicoiu Mare (cu satele Craciunesti si Lunca la Tisa), Remeti (si satele Piatra si Teceu Mic), la care se adauga comunitatea ucraineana din Sighet, care numara, conform ultimului recensamant, 1.200 de membri. Despre ucrainenii maramureseni se stie ca au sosit in trei valuri de emigratie: primul, in mileniul I dupa Hristos, a adus rusinii de pe valea Ruscovei. Prin secolul XV au ajuns rutenii de pe Valea Tisei, iar in secolele XVII-XVIII au sosit ultimii slavi, asezati pe Ronisoara, Tisa si in jurul Sighetului. De-a lungul veacurilor ucrainenii maramureseni s-au manifestat ca fideli patriei adoptive, cu exceptia unui singur episod nationalist, survenit in anul 1945, atunci cand prefectul Ivan Odoviciuc i-a convins sa se alipeasca Ucrainei Sovietice. Interventia ferma a autoritatilor romane a blocat insa, in viteza, procesul de secesiune.

Hutuli si ruteni

Populatia slava din Maramures apartine unor grupari net diferentiate, cu dialecte distincte, mixtura care ii pune in dificultate pe multi cercetatori. Hutulii, trib vechi de munte raspandit in Muntii Carpati, incepand din Polonia si pana la Poienile de sub Munte, constituie cea mai veche populatie slava din estul Europei. Ei sunt considerati ”dacii” ucrainenilor de azi. Sub termenul (considerat uneori injositor) de ”ruteni” sunt catalogati ucrainenii veniti din Galitia in secolele XV-XVIII. Carturarii cred ca acest cuvant ar insemna la origine ”rosu” (in original ”rut”), culoare cu care rusinii de odinioara isi vopseau casele. Cat despre ucrainenii maramureseni de azi, tinand seama de particularitatile lingvistice, se crede ca cei din satele de pe valea Roscovei ar fi originari din zona Precarpatia, cei din comuna Bistra ar fi inruditi cu ucrainenii din Bucovina, cei din Rona de Sus se aseamana cu locuitorii zonei Lvov, in timp ce locuitorii celorlalte sate de pe Valea Tisei (Remeti, Craciunesti, Bocicoiu Mare sau Lunca la Tisa), au interferat prea mult de-a lungul vremurilor cu maghiarii, romanii si germanii cu care au coabitat, pierzandu-si identitatea originara. Amestecul de populatii din sanul comunitatii ucrainene maramuresene ii face inca mai interesanti si mai deosebiti fata de restul minoritatilor asemanatoare.

Obiceiuri hutule

In lungul timp petrecut in Maramures, ucrainenii au interferat simbiotic cu romanii, creandu-si o civilizatie proprie, ”rusina cu elemente valahe.” Ei au preluat de la romani elementele de baza ale constructilor din lemn, si ale costumelor populare sau folclorului. Ca si elemente definitorii, au pastrat obiceiuri foarte vechi (umblatul cu buhaiul sau cu ursul) intalnite acum numai la ucrainenii maramureseni, si desigur limba (cu cuvinte arhaice, preslave chiar) sau calendarul de rit vechi. De sarbatorile iernii ucrainenii performeaza in Jocul Ursului, ce se tine de Anul Nou, dar care azi s-a intregrat alaturi de alte obiceiuri si personaje (Capra, Viflaimul, etc.). Costumele ucrainene traditionale sar in ochi prin culoarea predominant verde a cojoacelor (amestecata cu negru, alb si rosu), sau prin cununile de salcie ale fetelor tinere. In rest, ucrainenii maramureseni tind sa se asemuiasca tot mai mult cu concetatenii lor, romanii.





* Natiune, naratiune, fictiune
Rugaciunea unui student

Sesiunea studentului roman merita marcata in calendar cu “cruce rosie”, caci ea reprezinta o sarbatoare de reinnoire a timpului, de primenire si curatare de toti demonii de peste an. Pentru studentul roman, sesiunea din iarna este cea mai grea, caci peste ea apasa toate bauturile si bucatele sarbatorilor (“Bautura-i temelie, mancarea-i fudulie”), miasmele si mirodeniile pradate asupra noptilor lungi de iarna, balsamurile si catifelele ce-au mangaiat umerii domnitelor cazute in noaptea de Anul Nou pe brate de “barbari” flamanzi de chefurile din marile cetati. Iar sub mana lor, aspra de fasaitul foilor de hartie, in seara de Craciun e musai sa ninga si sa vina ger mare, ca pe vremea cand invatau colinde laice furand cu ochii centimetri buni din fusta profesoarei de limba rusa. Sesiunea este “perioada magica” in care, studentul roman se intoarce spre satul linistit, patriarhal (oare cand vine tata cu horinca aia pentru domn’ profesor?), care zace acum sub povara zapezii, pana si marmotele stau cu labutele sub fular. Singurul liman in aceste clipe de grea incercare, il constituie faramele de amintiri, ce raman din sarbatorile de iarna. Gavrila din Centru’, dintr-un sat troienit de pe Fisculas, venise acasa de sarbatori, ca in fiecare an. Din marea facultate de pe malul Somesului a adus cu el, ca un cadou de Craciun, doua-trei examene la care primise doar note inferioare decupate din sistemul de evaluare de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar cum, sub “spiritul sarbatorilor” si sub aburul horincii, sufletul studentului roman se dezbraca de haina grea a examenelor pierdute si prinde aripi spre a ajunge cu buzele pana aproape de Calea Lactee, si Gavrila a cazut intr-o meditatie “rurala” pe marginea unui pahar de horinca tistulit in toamna. Cu glasul stins, mangaind uiaga din fata lui, ca intr-un psalm uitat, isi plangea dorurile: “Vai, cata esti aci si cum nu-mi trebuiesti amu’, dara cand is la Cluj, cum te doresc io pe tine... Si cum ma ajuti tu pe mine cand is pe marginea prapastiei... ca numa tu ma scapi cand nu pot invata cursurile cele lungi de farmacologie veterinara... si fata profesorului se lumineaza cand te vede si mana lui se indeamna a scrie mandru in carnetul meu. Vai, nu ma lasa amu’ si nici in vara, ca in tine mi-e toata nadejdea. Ca nici io nu te las pe tine... (mai adauga pierdut Gavrila, dand peste cap paharul de horinca), nici amu’, nici in vecii vecilor...”, si-si mai turna hotarat un pahar de pruna curata. Si tot asa, repetand ritualul si rugaciunea, Gavrila era convins in acele zile, ca nu-i mai trebuie multa vreme si in sesiunea din iarna ii va explica el profesorului cum se face o clona dupa Laika, de nici Gagarin n-o sa-si dea seama de diferenta. Dara au trecut acele sarbatori si rituri de initiere, iar studentul roman sta tremurand la usa examinatorului, pierdut in spatiu precum Laika, cu rugaciunea indreptata spre sacosele burdusite pe care tatal lui le-a dus ieri pana in sufrageria profesorului. Bafta!

Emanuel LUCA





* MARTOR LA PREGATIREA MARII UNIRI (V)

Va prezentam partea a cincea a lucrarii redactate in octombrie 1968 de profesorul Aurel Coza, director fondator al Muzeului Judetean Maramures. In octombrie 1918, maramureseanul Aurel Coza, pe atunci student in Budapesta, a asistat la sedintele Parlamentului ungar. Lucrarea consemneaza evenimentele premergatoare Marii Uniri, asa cum le-a trait, la vremea respectiva, Aurel Coza.

“Declaratiile deputatului conte Stefan Tisza ca:

- acest razboi l-am pierdut; intervenind o schimbare de forte, nu mai putem avea nadejdea de a-l castiga, deci trebuie sa cautam pacea in conditiuni pe care intr-o asa situatie ni le-ar accepta dusmanii;

- noi n-am fost niciodata opresorii nationalitatilor,

- este o afirmatie prea indrazneata ca minoritatea maghiara ar fi dominat aici cu metode tiranice minoritatile in majoritate ca numar;

- este o minoritate prea minuscula aceea care se opune ideei de stat national maghiar (doar i se opune intreg poporul – ii replica deputatul roman St.Pop Ciceo);

- domnii deputati nu au dreptul sa vorbeasca in numele intregului popor (d-ta la nici un caz nu ai acest drept, cauta sa-l lamureasca deputatul roman Alexandru Vaida);

- de aceea, noi, guvernul maghiar, sa-l convingem pe presedintele Statelor Unite ale Americii si sa ne explicam in fata opiniei publice a statelor adverse ca problema minoritatilor etnice cu totul altfel se prezinta in Ungaria de cum au fost informati.

Sunt afirmatii care te fac sa nu-l recunosti pe acel conte Tisza, care decenii de-a randul a intretinut lumea externa cu fictiunea ca Ungaria este in plina democratizare, iar nationalitatile nu au nici o dorinta; care a trimis Serbiei ultimatumul si s-a laudat ca-i va scoate cu o patrula din tara, din al carei teritoriu nu va ceda pamant nici de un salcam si care de atunci a lansat articole peste articole cu continut provocator fata de dusman. Acum cu totul indiferent se pronunta ca am pierdut razboiul, asa cum in vara anului 1917 a declarat de la acelasi loc ca in lupta de la Piave nu am pierdut decat o suta de mii de soldati. Dar acum cauta sa scape de raspundere, consecintele nu-l intereseaza, nu vrea sa vada situatia tragica in care se zbate tara, ridica greutati in calea pacii, ba mai joaca si farsa ca se sfatuieste cu usile inchise despre ce toata lumea stie. Acest tiran, cand simtea ca minoritatile se pregatesc la o avertizare pentru guvern, ori la un atac pentru masurile nesabuite, contrare intereselor, ba chiar amenintatoare pentru existenta lor, vorbea de o zdrobire si nimicire totala a acelora care fac greutati guvernului in activitatea sa, acum se arata gata la concesii, dar lumea de afara il cunostea si avea informatii despre toate, asa ca nu-i de mirare ca s-au gasit oameni hotarati sa-si jertefeasca viata pentru a scapa tara de acest adevarat dusman al ei. Dovada pasul unui functionar, care cu o zi inaine de iesirea de la sedinta camerei a voit sa-l rapuna cu un glonte, spunandu-i in fata dupa ce n-a reusit ca “am voit sa ucid omul si cu el gandirea care este cauza principala a conflagratiei mondiale de acum” (16 octombrie). Am cautat sa prind in aceste randuri crampeie din discursul tinut in ziua de 17 octombrie 1918 de contele St.Tisza, discurs ce a format subiectul sedintei de atunci fara de a le mai veni randul si reprezentantilor romanilor. O putem considera de preludiu, uvertura sedintei de a doua zi, asa cum e fulgerul pentru furtuna. Caci aceasta zi de 18 octombrie 1918 li s-a rezervat romanilor de a-si da pe fata gandurile de viitor si hotararea de a intra in randul natiunilor libere. Prea bine si-a facut socoteala contele Tisza, dar de data aceasta a dat gres, caci romanii nu s-au lasat terorizati. Se pare ca sedinta de maine a parlamentului maghiar a contribuit esential la sfarsitul tragic al acestui politician de altfel capabil, dar rau intentionat”.

Prof. Aurel Coza





* Culti si desculti
Un carnatar si o gargara
cu ceai de coada soricelului

Pentru ultimele rubrici ale inceputului de an am ales ca tema principalele date istorice prezente in calendarul lunii ianuarie. A fost 15 ianuarie si ziua de nastere a poetului national, dar raspunsurile corecte s-au lasat asteptate, doar jumatate din cei chestionati trecand examenul. Probabil, va mirati, dar se pare ca buimaceala sarbatorilor s-a dus si oaspetii “Cultilor” si-au facut timp si s-au pus pe studiu. Totusi, nu va vom dezamagi complet... “Cand a avut loc prima unire pentru infaptuirea statului roman, mai pe scurt, Unirea Principatelor?”. “La 24 ianuarie 1859 a avut loc Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca. A fost rezultatul hotararii adunarii ad-hoc din cele doua principate. Trebuia ca fiecare sa isi aleaga separat un domnitor. Si au ales acelasi domnitor”, a explicat Alexandru Trif, primarul din Dumbravita. Mai, sa fie!, ne-am trezit, dom’ primar? Raspuns corect, brava! Mircea Dolha, tenacele carnatar al firmei de imbarligat mezeluri SC Maruani din Baia Mare, pe care soarta de cateva miliarde, pardon, stele (sa zicem vreo cinci, dar nu la stele ne referim), l-a cadorisit cu un post fain de consilier municipal, ne-a demonstrat ca uimitoarele sale luari de cuvant in timpul sedintelor nu sunt intamplatoare si ca istoria este punctul sau forte. “Unirea Principatelor? Ma intrebati de 1859, 24 ianuarie, Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca sau 1918, Unirea Transilvaniei cu Romania? Sa ne intelegem. M-ati prins pe istorie, ceea ce imi convine, pentru ca imi place”, s-a laudat Dolha, ingropandu-si mentorul din Consiliul Local, mult mai titratul in mandate Gheorghe Metes, intr-o antologica schimbare de generatii. “Este vorba despre 24 ianuarie 1918. Unirea celor doua principate, Tara Romaneasca si Moldova, la Alba Iulia”, a delirat Gheorghe Metes, consilier municipal, unde credeti?, chiar in Baia Mare. Pai bine domnu’ Metes, va lasati dominat de produsele de pepiniera ale partidului. Va sugeram o gargara cu ceai de coada soricelului. Prietenii lui Dolha stiu de ce?

Ciprian DRAGOS







* King Fair, imblanzitorul de flacari din Cavnic
Fachir pentru Guinness Book

E supranumit “King Fair”. Subjuga focul si a ajuns fachir dintr-o intamplare. Intr-un timp scurt a reusit performate demne de Cartea Recordurilor: “inalta” flacari de 12 metri, stinge zeci de faclii pe limba, sare pe cioburi sau sta pe un pat de cuie, in timp ce o juna ii danseaza pe abdomen. Cu toate acestea, nu are nici macar... asigurare de viata.

“Imblanzitorul focului” sau “King Fair”, cum este supranumit, Ioan Mottl din Cavnic (Maramures), practica fachirismul de peste zece ani si e convins ca poate stabili un nou record mondial in domeniu. Mottl poate “inalta” flacari de 12 metri, poate stinge faclii pe limba, poate sari pe cioburi sau pe un pat de cuie. Succesul pe care il are in spectacole l-a determinat sa anunte deja ca isi va completa programul cu alte cateva numere de circ uluitoare. “Pregatesc inca un pat de cuie, ca sa fiu prins intre cele doua paturi si una din dansatoare sa poata urca pe patul asezat deasupra mea. Lucrez si la doua numere de fachirism foarte dificile: vreau sa rezist sub o patura aprinsa si lucrez la o instalatie (asemeni unui arzator) care sa flacarile pe mine. Am si un numar cu un cutit aruncat in abdomen. Am o toleranta la foc cu 2-3 secunde mai mare fata de un om obisnuit, ceea ce e foarte mult! Cred ca pot face orice, e nevoie doar de antrenament. As putea stinge si 100 de faclii pe limba si as putea bate recordul mondial la suflat flacari. Am deja un numar de jonglerie cu trei bile de foc. Tot ce fac este 100% real”, a marturisit fachirul.

Nu simte durerea!

Primul numar de fachirism al lui Ioan Mottl a fost prezentat intr-un spectacol de circ din Germania. “Era prin 1992 si ma angajasem la un circ, ca personal auxiliar. Atunci nu stiam ca am un astfel de talent, insa un fachir mi-a facut si mi-a spus sa sting o faclie pe limba. Am stins-o si nu m-am ars. Dupa doua saptamani am intrat in primul spectacol. Atunci, recordul la suflat flacari in Europa era de 2 metri si eu am suflat 8 metri! In conditii de cupola inchisa pot sufla flacari de 12 metri, uneori mai mult. In Romania am urcat prima data pe o scena la Zilele orasului Cavnic, apoi a urmat Sarbatoarea Castanelor (unde am stins 12 faclii pe limba), diferite cluburi, emisiuni TV, iar din primavara s-ar putea sa intru intr-un circ. Deocamdata, n-am nici impresar, nici nume de scena stabil si nici macar asigurare medicala. Dar asta e doar inceputul. Toata lumea imi spunea ca sunt nebun, ca risc…, dar cine nu-i un pic nebun? Eu nu ma mutilez, nu sunt masochist, pur si simplu nu simt durerea! Nu lucrez cu magie, cu hipnoza, cu spiritism, nici macar nu fac yoga. Totul e real, poate verifica oricine. Dupa spectacole erau unii care doreau sa vada daca n-am vreun strat protector peste piele, daca cioburile sunt reale... Pentru numarul de fachirism e important psihicul, iar pentru celelalte, stabilitatea. N-am nevoie nici de medidatie, inainte de spectacole zic doar atat: Doamne-ajuta!”, a marturisit Mottl.

Pana sa-si duca la indeplinire visul de a intra in Cartea Recordurilor, Ioan Mottl, fachirul din Cavnic, vrea sa-si castige cat mai multi admiratori, motiv pentru care accepta invitatii la orice fel de spectacole sau petreceri unde sa poata sa-mblazeasca flacarile.

Ioana LUCACEL





* 20 ianuarie – ziua investirii presedintilor americani
Chiriasii de la Casa Alba

Presedintele Statelor Unite ale Americii este ales in urma unui proces electoral complex, bazat pe doua componente: voturile obtinute de candidati de la alegatorii inregistrati (scrutinul electoral) si voturile electorilor (votul electoral). Acest sistem alambicat a facut posibil ca Al Gore sa piarda alegerile din 2000, desi a avut cu circa 540.000 de voturi mai mult decat George W.Bush.

Din vremea lui Franklin D. Roosevelt, cel mai puternic om al planetei este ales toamna, dar investirea lui in functia de presedinte al Statelor Unite ale Americii se face abia in ziua de 20 ianuarie a anului urmator. “Ma rog cerului sa binecuvanteze aceasta Casa si pe toti cei ce o vor locui. Sa faca astfel incat de sub acest acoperis sa nu conduca decat oameni onesti si intelepti”, spunea, cu multa vreme in urma, presedintele John Adams. Cineva, acolo, sus, nu l-a ascultat.

Singur de patru ori

Franklin Delano Roosevelt a fost singurul presedinte american ales de patru ori in aceasta functie. A devenit presedinte al Statelor Unite in 1932, intr-un moment in care natiunea americana numara 12 milioane de someri. Cu sprijinul “trustului creierelor”, un grup restrans de intelectuali extrem de bine pregatiti, a pus la punct politica New Deal, menita sa scoata America din criza. Unii istorici au lansat teza potrivit careia Roosevelt stia de atacul iminent al avioanelor japoneze de la Pearl Harbour, din decembrie 1941. Serviciile secrete avertizasera Casa Alba de iminenta atacului japonez, dar presedintele s-a hotarat sa lase sa se produca agresiunea, pentru a convinge opinia publica americana de necesitatea intrarii in razboi. Se pare ca nu intamplator vasele si portavioanele cele mai performante din flota Pacificului nu erau la Pearl Harbour in ziua atacului. Lui Roosevelt i se mai reproseaza ca i-a facut lui Stalin numeroase concesii si ca, impreuna cu Winston Churchill, i-a vandut “ca pe niste vite” 120 de milioane de oameni din Europa centrala si rasariteana. Cu toate ca a suferit un atac grav de poliomelita, care i-a redus capacitatea de a-si folosi picioarele, Roosevelt a ramas suficient de valid ca sa intretina doua relatii extraconjugale: prima cu secretara sa, “Missy” Le Hand, iar cea de a doua cu printesa Marta a Norvegiei, care in timpul celui de al doilea razboi mondial a trait la Casa Alba. A doua zi dupa intrarea hitleristilor in Paris, la 15 iunie 1940, a dat dispozitii sa se inceapa cercetarile in vederea crearii bombei atomice. Fondurile au fost alocate in secret, pe baza ordinului si raspunderii personale a presedintelui.

Generalul brigadier

Lui Truman i-a urmat Dwight David Eisenhower, generalul care a coordonat debarcarile fortelor aliate in Africa, Sicilia si Normandia. In coordonarea fazei finale a razboiului din Europa, Eisenhower, mai preocupat se pare de relatia amoroasa cu Kay Summersby, a luat decizia atat de controversata de a lasa in seama sovieticilor sarcina de a cuceri Berlinul, fara a ceda presiunilor britanicilor care au cerut inaintarea cat mai la rasarit posibil. La sfarsitul razboiului, a fost guvernator militar in Germania, dupa care l-a inlocuit pe G.C.Marschall in functia de sef al Statului Major al armatei. Ulterior a fost numit comandant suprem aliat al NATO in Europa. Ca presedinte al Americii, a luat primele masuri concrete impotriva discriminarii rasiale, trimitand armata in Arkansas pentru a garanta admiterea afro-americanilor in scolile rezervate pana atunci albilor. “America este mare pentru ca America este buna. In clipa in care America va inceta sa mai fie buna, ea isi va pierde maretia”, afirma Eisenhower. In 1959, l-a invitat pe Hrusciov la Camp David. Doborarea unui avion de spionaj american care zbura deasupra teritoriul spatiului sovietic a dus la esecul unei noi intalniri intre cei doi si anularea vizitei lui Eisenhower la Moscova. In timpul sau, SUA a cunoscut ridicola “vanatoare de vrajitoare” declansata de senatorul Joseph McCarthy impotriva unor ipotetici comunisti.

Simpaticul

James Earl Carter, mai cunoscut sub numele de Jimmy Carter, a reactionat la ocuparea Afganistanului de catre Uniunea Sovietica prin boicotarea Olimpiadei de la Moscova. Esecul dezastruos in incercarea de a-i elibera pe ostaticii americani din ambasada de la Teheran (1979) a contribuit substantial la infrangerea sa in intrecerea electorala cu Reagan. Printre succesele sale se numara promovarea acordurilor de pace israeliano-egiptene de la Camp David si intarirea legaturilor cu China de dupa Mao. A fost de mai multe ori reprezentant special al presedintilor americani sau al ONU in numeroase misiuni diplomatice, una dintre ultimele astfel de misiuni fiind cea din Bosnia, din 1994.

Un gigolo asasinat

John Fitzgerald Kennedy a fost cel mai tanar presedinte din istoria SUA si primul de religie catolica. Membru al uneia dintre cele mai bogate familii ale natiunii, absolvent al Universitatii Harvard, Kennedy a devenit presedinte obtinand aprecierea unei minoritati pestrite din care faceau parte negri, evrei, catolici, femei, tineri si intelectuali. A incercat sa introduca o legislatie avansata pentru integrarea rasiala si drepturi civile, dar a intalnit opozitia de netrecut a Congresului si a guvernatorilor statelor din Sud. A reusit sa faca fata crizei provocate de construirea zidului Berlinului si de cea a rachetelor sovietice din Cuba, dezafectate dupa ce a impus insulei lui Castro un embargou sustinut de marina americana. Frenezia lui sexuala, pusa pe seama efectelor tratamentului urmat pentru maladia Addison de care suferea, s-a tradus in aventuri cu nume celebre, ca Marilyn Monroe sau Angie Dickinson, ori cu altele obscure, inclusiv cu secretarele de la Casa Alba. Toate infidelitatile casnice ale celorlati presedinti americani palesc in fata celui mai tanar si mai iubit presedinte al Statelor Unite. Cineva, totusi, nu l-a iubit in mod deosebit. Kennedy a fost asasinat la Dallas.

Un tip cu nasul mare

Moartea lui Kennedy l-a transformat pe Lyndon Baines Johnson in presedinte al Statelor Unite. Fostul conducator al grupului democrat din Senat si vicepresedinte al SUA a luptat pentru afirmarea egalitatii juridice si integrarii afro-americanilor. Cetatenii din Republica Dominicana ii datoreaza o interventie armata, iar cele doua secretare ale sale, una blonda si cealalta bruneta, cateva momente placute in Biroul Oval al Casei Albe, un birou pastrator de traditii peste ani. In razboiul din Vietnam a dus la angajarea maxima a armatei americane, folosindu-se de strategia “covorului de bombe” asupra Hanoiului. In urma criticilor aduse si a cresterii opozitiei in fata razboiului, a inceput dialogurile de pace de la Paris (1968) si a renuntat, in acelasi an, sa-si depuna candidatura pentru un nou mandat.

Busheala prezidentiala

George Herbert Walker Bush si George Walker Bush, tata si fiu, fac parte dintr-o familie texana cu tendinte dinastice. Batranul Bush a intrat in politica cu ajutorul banilor pe care tatal sau, Prescott Bush, i-a agonisit in timp ce facea afaceri profitabile cu un austriac ce conducea la vremea aceea Germania si pe care-l chema Adolf Hitler. Urmand traditia familiei, George H.W.Bush i-a sprijinit pe talibanii afgani, clanul ben Laden, pe dictatorul Noriega si pe un tip caruia arabii i se adresau cu numele de Saddam Hussein si despre care nimeni nu mai stie nimic de o vreme. Fostul alcoolic si consumator de cocaina la Camp David, pe vremea cand tatal sau era presedinte, George W.Bush i-a plans la Auschwitz pe evreii care i-au imbogatit bunicul si s-a apucat sa se razboiasca cu cei pe care tatal sau i-a sustinut vreme indelungata. Saracul John Adams...

Actorul de cinema

Ronald Wilson Reagan, un fost actor de cinema, s-a hotarat la un moment dat sa intre in politica. A fost ales de doua ori guvernator republican al Californiei, dupa care omul a prins curaj si a candidat pentru functia de presedinte al Statelor Unite. Chestia asta i-a iesit de doua ori. Reafirmarea suprematiei internationale americane a fost sustinuta in timpul administratiei sale de interventia militara americana in Grenada, bombardarea oraselor Tripoli si Bengazi cu scopul de a rasturna regimul libial al lui Khaddafi, sustinerea gruparilor de contras antisandinisti din Nicaragua si instalarea “eurorachetelor”. Reagan a adoptat SDI (Initiativa de Aparare Strategica), un sistem de aparare antiracheta combinat Terra-spatiul cosmic, denumit “scut spatial”. Intalnirile sale cu Gorbaciov au insemnat inceputul procesului de dezarmare si destindere intre cele doua superputeri mondiale, care va culmina cu incheierea Razboiului Rece.

Omul cu trabucul... sexual

William Jefferson Clinton a fost timp de cinci mandate consecutive guvernator democrat al statului Arkansas inainte de a a ajunge la Casa Alba. Clinton a dus o politica de interventie directa a SUA ca garant al ordinii mondiale. Prin intermediul televiziunilor, au putut fi admirate interventiile americane din Bosnia si Irak, mai putin bombardarea extrem de precisa a ambasadei Chinei, un moment care a facut intreaga lume sa transpire din abundenta. Noroc cu rabdarea asiaticilor... De felul sau un lover, not a fighter, Clinton a retras trupele americane din Somalia si a atenuat boicotul impotriva Cubei, probabil pentru a-si procura, fara sa fie acuzat de contrabanda, havanele folosite impreuna cu o tipa, Monica Lewinski, in Biroul Oval de Casa Alba. Acuzat de sperjur si obstructionarea justitiei, Clinton a fost finalmente absolvit de vina si s-a retras procedura de impeachment care fusese initiata impotriva lui.

Unicul demisionar

Fostul senator republican de California si vicepresedinte american, Richard Milhous Nixon, a profitat de renuntarea lui Johnson la candidatura, devenind noul presedinte. In fata opozitiei interne crescande fata de razboiul din Vietnam, a anuntat retragerea trupelor si, cu ajutorul lui H.Kissinger, a inceput tratativele cu Vietnamul de Nord, restabilind si relatiile diplomatice cu China comunista. In raporturile cu URSS a sustinut politica de destindere si a semnat acordurile SALT de la Helsinki, pentru limitarea armelor nucleare. In 1972 a fost reales cu o mare majoritate, dar dupa numai doi ani a fost constrans sa demisioneze, in momentul in care devenise sigura punerea sa sub acuzatie pentru implicarea in scandalul Watergate, celebra afacere de spionaj electoral in cartierul general al Partidului Democrat.

Negustorul de maruntisuri

Harry Spencer Truman a fost vicepresedinte in timpul ultimului mandat al lui Roosevelt. Dupa moartea acestuia, survenita in aprilie 1945, Truman a preluat functia de presedinte. Cel despre care multi politicieni spuneau ca este doar “un banal negustor de maruntisuri” a condus ultimele faze ale celui de-al doilea razboi mondial si a decis folosirea bombei atomice impotriva Japoniei. Nimeni nu mai crede astazi ca folosirea bombei atomice era necesara. Cercurile guvernamentale americane stiau precis ca Japonia ceruse URSS sa medieze capitularea. Raidul atomic (Churchill isi daduse si el acordul) a avut doar rolul de a demonstra sovieticilor forta extraordinara de care americanii dispuneau in acel moment. Suprematia atomica le-a permis americanilor sa-si aroge din acel moment rolul de jandarm al lumii, singurul rol pe care il joaca si astazi fara gratie, dar eficient. Doctrina care-i poarta numele sustine ca SUA trebuie sa-si asume rolul celui mai important aparator al libertatii pe plan mondial. Ea s-a nascut in timpul primului mandat al lui Truman, in conditiile aparitiei conflictului ideologic cu URSS, ca o forma de opozitie radicala in fata totalitarismului sovietic.

Ioan BOTIS