CULTURA

* Muzeul si-a sarbatorit primul veac de existenta
Un secol de activitate muzeala

* Natiune, naratiune, fictiune
Sa moara capra vecinului!

* Elevii baimareni prezenti in “aventura francofona”
La Scoala Franceza

* Costiui, pepiniera creatorilor de butoaie
Ultimii dogari

* Muzeul si-a sarbatorit primul veac de existenta
Un secol de activitate muzeala

Muzeul Judetean Maramures a implinit 100 de ani de existenta, eveniment sarbatorit in acest ultim sfarsit de saptamana. Sesiunea de comunicari s-a desfasurat pe sectiuni: Arheologie, Arta, Etnografie si arta populara, Istorie si Planetariu. Alaturi de specialistii Muzeului Judetean Maramures, la sesiunea de comunicari pe tema Vestigii si valori patrimoniale, au participat si profesionisti ai altor institutii de profil din tara.

Ca la orice eveniment de acest gen, s-au tinut cuvantari, s-au acordat diplome si medalii aniversare si au fost vizitate expozitiile Muzeului. A fost vernisata si expozitia itineranta de ceramica si plastica cucuteniana. Prezent doar pentru o zi la Baia Mare, acad. prof.dr.Alexandru Vulpe a tinut sa remarce faptul ca Baia Mare a devenit un veritabil centru de cercetare a preistoriei, meritul revenind arheologilor condusi de dr.Carol Kacso. Cateva date vorbesc despre valorile pe care Muzeul Judetean Maramures le adaposteste, motiv pentru care arheologii, muzeografii, etnografii, istoricii si specialistii in arta ai Muzeului s-au straduit sa le faca cunoscute, intr-o oferta turistica.

Comorile epocii bronzului

In cadrul Muzeului Judetean Maramures, in mod firesc, un spatiu aparte este rezervat expozitiei permanente Comori ale epocii bronzului din Nordul Transilvaniei, care cuprinde sute de piese ceramice de diferite forme si dimensiuni, obiecte din metal, os, piatra si lut ars, descoperite in urma sapaturilor arheologice de la Lapus, Oarta de Jos si Oarta de Sus. De o valoare aparte sunt depozitele de bronzuri descoperite la Bicaz, Bogdan Voda, Sieu si Rozavlea. In patrimoniul sectiei de Arheologie intra numeroase alte obiecte din bronz, fier, aur, piatra si os, inclusiv piese de mare valoare din patrimoniul cultural national. De asemenea, trebuie amintite siturile arheologice de epoca bronzului, Hallstatt, perioada dacica si medieval-timpurie.

Baia Mare – centru artistic

Daca in ultimul secol Baia Mare a fost cunoscuta pe plan european, acest fapt se datoreaza in principal artei si in special artistilor care au format Scoala baimareana de pictura. Muzeul de Arta <> gazduieste in expozitia permanenta peste 270 de lucrari care acopera perioada 1896-2003. Intr-un spatiu generos (14 sali de expunere ce insumeaza 680 mp), pot fi admirate si alte colectii de pictura, grafica, sculptura si arta decorativa.

Traditiile Maramuresului

Satul satelor din Maramures, situat pe Dealul Florilor, cuprinde monumente ale arhitecturii traditionale din cele patru zone etnografice ale judetului: Chioar, Codru, Lapus si Maramures. In urma cu doi ani a fost reorganizata expozitia permanenta de etnografie si arta populara, care cuprinde colectii de costume populare, ceramica, pipe, obiecte legate de cult (cruci, usi imparatesti, icoane pe lemn si sticla) si de ocupatiile principale (agricultura si cresterea animalelor) si secundare (pescuitul, albinaritul si vanatoarea) ale maramuresenilor. Impresionantul patrimoniu al sectiei cuprinde peste 7.100 de piese.

Prezenta trecutului

Sectia de Istorie cuprinde mai multe expozitii permanente: Cartea veche – mostenire vie, Ceasul si timpul, Baia Mare in Evul Mediu si Istoria mineritului in Maramures. Colectiile de istorie medie, moderna si contemporana cuprind numeroase piese ceramice, obiecte care au apartinut breslelor, arme, stampe, sigilii, instalatii, unelte, harti, documente, fotografii, uniforme si machete.

Lumea stelelor

Planetariul, care acopera o suprafata de 150 mp, detine un aparat complex de proiectie prin care se realizeaza o imagine aproape reala a cerului si un proiector pentru explicarea fenomenelor cosmice. Observatorul astronomic dispune de lunete si telescoape cu ajutorul carora se exploreaza spatiul cosmic. O expozitie permanenta, Astronomia de la origini pana in prezent, intregeste o sectie a muzeului care a implinit un secol de existenta.

Ioan Botis



* Natiune, naratiune, fictiune
Sa moara capra vecinului!

Cu talpile adanc infipte in zgura Balcanilor, cu coatele pe gard asteptand sa moara capra vecinului, cu tampla transpirata de pumnul ce-o sprijina, ganditorul roman “compune” strategii sofisticate pentru a iesi din mizeria care-l inconjoara. Orice miscare i se pare un efort inutil caci, crescut fiind in epoca de aur, concurenta nu-si are locul aici, pe plaiurile noastre mioritice. De aceea, nu e drept ca recolta vecinului sa fie mai bogata decat a lui, nici copiii vecinului sa invete mai bine decat odraslele lui si nici apa din fantana de peste gard sa fie mai limpede decat a lui. Apoi, cand vecinul isi cumpara tractor, ajunge la capatul rabdarilor, uita de zeii cei buni si cuvanta pre limba veninoasa a blestemelor. Blestemul (blasphemia – hula, calomnie, defaimare) e un act de magie verbala, bazat pe credinta in puterea cuvantului de a institui, de a modifica o stare existenta. Constituit dintr-o formula fixa sau improvizata, prin care se invoca mania sau urgia unei divinitati asupra persoanei blestemate, e utilizat in scop de razbunare, pedepsire sau compromitere. Desi prezent in textele descantecelor “blestemul e mai putin descantec si mai mult o facatura” (V. Kernbach), iar finalitatea, continutul si imprejurarile in care e rostit, atesta apartenenta la sfera magiei negre. Marile blesteme ale mitologiei si religiei privesc uneori intreaga istorie a omenirii, destinul unui popor sau oras si erau considerate ireversibile. Cel mai groaznic blestem il gasim in Biblie, cazut asupra cuplului primordial: ”Blestemat sa fie pamantul din cauza ta. Cu truda sa te hranesti din el, in toate zilele vietii tale. Spini si palamida sa-ti aduca si sa mananci buruienile campului. Intru sudoarea fetei tale sa mananci paine, pana cand te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat. Caci pulbere esti si in pulbere te vei intoarce.” (Geneza III, 17-19). Biserica a “adoptat” o forma a blestemului, denumita anatema, instituita la Soborul ecumenic din Calcedonia, ca pedeapsa suprema si insotita de excluderea din comunitatea bisericeasca. In traditia romaneasca, blestemul rostit de mama si implinirea acestuia, e un motiv des intalnit. Forma grava a blestemului parintesc, greu sau aproape imposibil de anulat, e secondata, in lirica de dragoste, de blesteme extrem de expresive si colorate ale iubitelor parasite la adresa ibovnicilor necredinciosi (I. Evseev). De la celebrul cantec “Cine iubeste si lasa” cantat cutremurator de Maria Tanase, pana la nesaratele remix-uri etno care vor a spune vorbe grele pe canalele tv, romanii au adaugat blesteme peste tot unde li s-a parut ca le sta cineva in cale: “Sa te bata, badeo, bata/ Noua boale dintr-o data,/ Noua boale/ Si-o lingoare….,/ Cand vei crede ca te scoli,/ Vie popa ca sa mori!”. Si cand o sa moara capra vecinului, ganditorul roman o sa inchine un pahar de vin in amintirea ei si-o sa verse o lacrima, muind zgura Balcanilor.

Emanuel Luca



* Elevii baimareni prezenti in “aventura francofona”
La Scoala Franceza

Noua “mesteri mari”, elevi ai Scolii Generale “Avram Iancu” din Baia Mare, au petrecut patru zile la Scoala Franceza din Bucuresti. Micutii baimareni au fost impresionati. Aceasta excursie i-a stimulat sa fie mai sarguinciosi la orele de limba franceza.

In noiembrie anul trecut, printr-un proiect incheiat intre Inspectoratul Judetean Scolar, Universitatea de Nord, Scoala Generala “Avram Iancu” si Centrul Cultural Francez, 300 de elevi din Maramures au participat la o manifestare dedicata limbii franceze. In urma acestei actiuni, Scoala generala “Avram Iancu” a fost invitata la Scoala Franceza din Bucuresti. Noua copii din clasele III, IV, V si VI au pornit catre francofonii din Bucuresti. Elevii au fost insotiti de profesoara Viorica Blenche. “Am dorit sa transmitem un mesaj de prietenie din partea scolii noastre. Copiii au avut ocazia sa cunoasca o scoala etalon. Speram ca acesta va fi inceputul unei colaborari fructuoase “, a spus Blenche. Excursia a avut loc la sfarsitul lunii mai 2004 si a durat patru zile. Elevii baimareni au fost cazati in familiile elevilor de la Scoala Franceza si au avut ocazia sa participe la cursuri si la activitatile pedagogice specifice scolii. Baimarenii nu au pornit spre Bucuresti nepregatiti. “Copiii au prezentat un spectacol de cantece si poezii in limba franceza si romana si o sceneta in limba franceza. Din Baia Mare le–am dus oaspetilor cadouri specifice zonei, un fus (ca simbol al toarcerii unei colaborari intre noi), albume si CD-uri cu Maramuresul” , a spus profesoara.

Impresii

Copiii au venit din Bucuresti placut impresionati de “escapada” in lumea vorbitorilor de limba franceza. Ruxandra Puiu, cea mai tanara membra a grupului baimarean a fost foarte incantata de excursie. “Mi-a placut ca au fost foarte draguti si m-au primit cu bratele deschise. In special la scoala, ne-am jucat impreuna si m-am atasat de copiii de acolo. M-am simtit foarte bine, nici nu am mai vrut sa vin acasa”, a spus Ruxandra Puiu, eleva in clasa a III-a A. Nici cei mai mari nu au fost mai putin impresionati. “Scoala este asa de diferita de a noastra. Sunt alte conditii si un alt mod de invatare. Pentru mine a fost o experienta deosebita. Daca as mai avea ocazia sa mai merg, as merge cu siguranta. A fost minunat, oamenii erau de treaba. Eu am locuit la Andre Gautier, directorul scolii primare de acolo si a fost foarte bine”, a spus Ioana Griguta, eleva in clasa a VI-a A. Conditiile din scoala au atras in mod special atentia elevilor baimareni. In privinta studiului care se pretinde acolo, parerile sunt impartite. O parte dintre elevii baimareni considera ca este mai greu pentru elevii de la Scoala de limba franceza, in timp ce cealalta parte considera ca si ei ar face fata cu succes, deoarece si ei au mult de invatat. Fiecare cu parerea lui. Cert este ca toti vor fi mai atenti la orele de limba franceza. Au vazut pe pielea lor ca nu le strica prea multe cunostinte.

Mihaela Mihalea



* Costiui, pepiniera creatorilor de butoaie
Ultimii dogari

Dogaritul este una dintre traditiile satului Costiui (comuna Rona de Sus). Cu timpul, insa, mesterii sectiei de dogarit din localitatea care aproviziona cu butoaie cea mai mare parte a Maramuresului istoric s-au reprofilat sau au trecut la cele vesnice. Din sutele de dogari priceputi ai Costiului, astazi au mai ramas doar… trei.

In zilele de marti, ulita batrana si prafuita a Costiuiului pare neincapatoare pentru carutele incarcate ce se intorc agale de la targ. Scartaitul rotilor de caruta si tropotul potcoavelor e intrerupt de o voce ragusita. Un satean cu fata arsa de vant comenteaza preturile si vizita recenta a unui demnitar, intr-un amestec ciudat de maghiara, ucraineana si romana. Intru in vorba, incurajata de atitudinea meditativa pe care o adopta cei doi, dupa ce au convenit ca sectia de dogarit din localitate asigura painea pentru jumatate din locuitorii satului. “Erau multi dogari, dom’soara. Or mai ramas numai trei. Unu’ face butoaie mari, unu’ medii si celalalt mici. Puteti vorbi cu unu’, sa videti ca nu vorbesc io prostii. Ia, la gardu’ cela maroniu sta Ivanovici. Mare mester, dom’soara, mare mester…”, spune sateanul, indicand spre locuinta dogarului.

Ucenicul lui Panghi

Gheza Ivanovici a inceput sa practice dogaria mai mult de nevoie. “Am facut sapte clase, dupa care trebuia sa ma angajez undeva, ca pe atunci nu era ca si acuma. Nu te tineau parintii in carca pana la douazeci si ceva de ani. Io mi-am castigat pita de la 15 ani. La inceput, am fost ucenic. Am prins meserie de la un mester foarte priceput, Mihai Panghi, Dumnezau sa-l ierte! Am lucrat la sectie 20 de ani, pana s-o desfiintat. Si rau or facut, ca era vro’ cateva sute de angajati. Apoi, dupa ce si-o pierdut pituca, s-or dus care pa unde. Aveam 85 de lei salar la inceput. Eram tanar, n–avem familie si nu ma plangeam de lipsuri. Apoi, dupa pensionare, am primit mai multe comenzi. Mi–am facut un atelier mic, aicea acasa. Io-s sanguru’ care face butoaie ase mici, ca aistea is mai greu de facut. Si folosesc o singura bucata de lemn. Lucru’ cam doua-tri zale la un butoi. Nu-s hapsan pa bani, ma intaleg cu omu’ la pret, nu jupui pielea de pa el. Pantru care vor, asigur si continutu’. Ca am o tuica de pere, jos palaria”, isi aminteste Ivanovici.

Butoi cu trei funduri

Multe dintre butoaiele mesterului au fost daruite oficialitatilor care au vizitat comuna. Mai mult chiar, un exemplar se odihneste taman in holul Parlamentului. “Specialitatea” dogarului din Costiui este “butoiul cu trei funduri”. “Interiorul e despartit. Intr–o parte poti pune tuica, de exemplu, si intr-una vin. Da’ nu-s doua robinete. Ii numa’ unu’. Sucesti in dreapta, vine tuica. Dai in stanga, vine vin. Sa tat mira lumea si ma intreaba cum mi-o vinit ideea. Apoi am zas sa pun fund de sticla, sa vada ca-i drept ce zac”, spune dogarul, in timp ce se indreapta spre atelierul de lucru.

Atelierul lui Ivanovici

Intr-o camaruta din lemn stau depozitate o multime de utilaje, bucati de lemn si doage. Ivanovici ia in brate un butoias de trei litri si ni-l prezinta mandru. “No, nu-i gata. Mai trebe’ lacuit, trebe’ pus robinetu’. De stiam ca viniti, il terminam. Da’ de vreti sa vedeti unul gata facut, puteti mere la oaminii din sat. Mai tati au butoaie facute de mine. L–am invatat si pa ficior, da’ nu-i tare place. El ii mai mult cu gospodaria. No, apoi om videa ce-a fi, ca vad ca dogarii sa imputineaza pa za ce trece”, spune melancolic Ivanovici. Il lasam pe mester sa–si termine “comanda” si ne indreptam spre ulita aproape pustie. Discutia “ghizilor”, care intre timp s-a incins, este intrerupta brusc. Barbatul din caruta isi aseaza cusma si da din cap, in semn de dezaprobare. “Uitati-va, dom’soara, la cladirea ceia paraginita. Acolo o fo’ sectia. S-o ales prafu de ea. Ase a fi si cu mesterii istia ce-or mai ramas. Si is dogari buni, ase-i?”, spune suparat omul, dupa care da bice cailor.

Ioana Lucacel