CULTURA

* Cristosi de plastic, prinsi in suruburi
OAMENI SI CRUCI

* Natiune, naratiune, fictiune
Oua rosii

* Crezand in nemurirea artei populare
Valea iconarilor

* Obiceiuri de Sfintele Pasti, in satele maramuresene
Eterna traditie

* Cristosi de plastic, prinsi in suruburi
OAMENI SI CRUCI

Vasile Dorolti s-a nascut in 1958, la Sighet. De peste 25 de ani este pasionat de fotografie. Ca student, a castigat cam tot ce se putea castiga la festivalurile studentesti de fotografie. A cochetat si cu fotografia de pestera. Fotografiile sale au fost expuse in toata tara, dar si in Ungaria, Olanda si Franta. Ultima sa expozitie, cea de la Sibiu, a fost ingrijita de Fundatia Capricorn, o fundatie care promoveaza pastrarea patrimoniului national.

Inaintea sarbatorilor de Paste, Sala Ordinului Arhitectilor din Sibiu a gazduit vernisajul expozitiei de fotografie "Oameni si Cruci", in cadrul careia sunt reunite aproximativ 70 de fotografii realizate de Vasile Dorolti.

Diluarea traditiilor

Colectia fotografului maramuresean cuprinde peste 300 de fotografii, ce reprezinta cruci din Valea Izei, zona Lapusului si zona Rogoz. Ideea expozitiei a venit treptat. Primele fotografii au fost realizate fara un scop anume. Dupa doi ani, fotograful troitelor maramuresene a observat ca dispar crucile de lemn si, in locul lor, apar cruci de beton, iar Cristii originali au fost inlocuiti, printr-un proces de "modernizare", cu altii din plastic sau metal. Astfel a demarat proiectul care, dupa doi ani de munca, a fost finalizat cu expozitia de la Sibiu (insotita si de o proiectie de diaporale), expozitie relativ legata de Sarbatorile de Paste. Vasile Dorolti este convins ca, inevitabil, traditiile se vor dilua in timp. Pentru pastrarea acestora e necesar un material documentar bogat. Expozitia "Oameni si Cruci" se vrea un astfel de material, alaturi de cel pe care Vasile Dorolti l-a dedicat bisericilor de lemn din Maramures. Eforturile inginerului fotograf incearca sa opreasca disparitia lenta a vietii spirituale autentice din Maramures. Omul care s-a obisnuit sa lucreze pe proiecte nu are "antipatii fotografice", cu toate ca prefera sa surprinda oameni, medii sociale si destine, fara a le cauta, pentru ca "fotografia este o stare de spirit, nu e cautarea unei situatii".

Argumentul lui Vasile Dorolti

Fiecare om este dator sa-si duca Crucea!... spune o inteleapta vorba populara! Si desigur, atunci cand suntem la necaz, ne amintim de acest trist si implacabil adevar. Crucea este mereu grea, parca prea grea pentru umerii nostri firavi, ca si destinul oamenilor simpli de pe acest pamant, fericiti viitori proprietari ai imparatiei de apoi. Aceste ganduri mi-au trecut adesea prin minte, uitandu-ma absent la cate o troita - "RASTIGNIRE", cum ii spunem noi pe aici prin Maramu' - asezata cuminte, ba la o intretaiere de drumuri, ba la cate o poarta. Taranul trece pe langa ea si se inchina adanc... fara a baga de seama ca fata lui Isus a fost de mult spalata de vant si ploaie, ca poate si trupul sau de tabla scorojita este schilod, fiindca... in fine, troita este mai mult simbol decat obiect. Nu conteaza! El, Taranul, stie ca Ea este acolo si I se inchina cand ii trece pe dinainte! Mai apoi, am luat aminte la chipurile zugravite pe cruci! Ceva, ceva nedefinit imi atragea mereu, magnetic, atentia! Ah! Da! Chipurile erau mereu parca altele, chiar daca, firesc, Domnul Isus era mereu acelasi! Uneori trist, alteori senin, cel mai adesea naiv-stangaci zugravit de oameni ai locului - dar mereu frumos, ca sufletul deschis al celor care au asezat-o in locul acela, totdeauna cel mai potrivit. ...Si asa am inceput sa le fotografiez pe ele - fetele iubirii - si pe ei, taranii ce le-au zugravit, cu infinita dragoste, cu palma lor batatorita mai degraba de coasa decat de pensula! Oameni si Cruci, un singur destin, o singura lume, o singura iubire. ..."In fata Troitelor te simti ca Pestele in apa..." spune Oleg - prietenul nostru din Ucraina, frunzarind cateva din ultimele imagini... "Mda..." mormai eu, frunzarind la fel printre cele vreo doua sute de fotografii... "Mda, mda!" ... si o tristete cu margini rupte ma cuprinde, vazand cum "Crucile Mele" dispar lent, o data cu sufletele celor care le-au zugravit. ...Si cum, din urma, o minte frenetica le inlocuieste cu Cristosi de Plastic prinsi in Suruburi...

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Oua rosii

Vasile Marlan, din Cetatele, om din popor, cu mare credinta in Dumnezeu si-n vorbele partidului de guvernamant a iesit la plimbare prin curtea vecinului, intr-o noapte cu luna plina din Saptamana Mare. Plimbare de placere, dar si cercetare etnologica, avea sa declare el mai tarziu organelor de ancheta care-l gasisera dimineata in ograda vecinului, cu un doberman infipt in partea dorsala a pantalonilor lui prespalati si cu o omleta din 15 oua, gata preparata in vestonul peste care se aruncase, placat de fiorosul animal. Luat la intrebari, inculpatul (care se vede ca studiase si numarase din timp ouale din curtea vecinului) avea sa declare: "In codul alimentar pascal, ouale rosii reprezinta simbolul cel mai incarcat de semnificatii, avand atributele unui adevarat arhetip prin vechimea si relevanta prezentei lor in culturile lumii. In miturile cosmogonice ale diferitelor popoare, oul este simbolul germenului roditor, imaginea lumii si a perfectiunii, a totalitatii lumii si eternitatii vietii (I. Evseev). Cu mult timp inainte de aparitia crestinismului, oul vopsit era prezent in riturile de fertilitate ale Orientului antic. Crestinismul a preluat aceste traditii, desi in istoria sa au fost momente in care oficialitatile eclesiastice au condamnat si au combatut obiceiul vopsirii si ciocnirii oului de Pasti, considerandu-l drept rit pagan. Dar, in cele din urma, Biserica a fost nevoita sa adopte acest simbol ancestral, dandu-i o semnificatie crestina. Coaja oului inchipuie piatra mormantului pe care Mantuitorul a spart-o pentru a invia si a aduce lumina intr-o lume noua. Culoarea rosie reprezinta sangele Mielului jertfit in Vinerea Mare. <> spun batranii, bucurandu-se in fiecare an de marea sarbatoare a Invierii. Coaja oului vopsit e ofranda si, totodata, un semn al celor vii pe care il transmit rudelor plecate in Tara Blajinilor: <> (A. Gorovei). Ouale rosii sunt un stimulent al frumusetii si sanatatii, prin mecanismele magiei contagioase: <>. De asemenea, ele sunt bune impotriva farmecelor, se pun in brazda pentru a spori recoltele, se folosesc impotriva bolilor si urgiilor cerului: <>." Astfel isi incheia Vasile Marlan declaratia, vazand cum pe fata organului de ancheta se asterne lumina blanda a sarbatorilor, ca doar e si el om din popor si stie si el cum e sa ciocnesti oua rosii de Paste.

Emanuel LUCA



* Crezand in nemurirea artei populare
Valea iconarilor

Nu-i taman floare la ureche sa fii dascal la sat. Dar, pe langa statutul special (pe care numai popa, doctorul si primarul il au), iti trebuie si nitica putere de convingere sa-i aduci pe copii de la camp pentru... arta. Totusi, de trei decenii, Ana Valea din Ieud "tine in picioare" un cerc de desen.

Ana Valea a fost repartizata la scoala din Ieud in 1974, ca profesoara de desen. Pe vremea aceea, razboaiele de tesut nu erau folosite doar ca obiect de decor. Femeile torceau canepa, teseau covoare, preparau vopsele din frunze si flori, iar agricultura era la loc de cinste. Cei mai multi tarani considerau ca e nevoie de scoala doar cat sa inveti a scrie si a citi ("ca la coarnele plugului nu-ti trebe' scoli inalte"). De arta, nici nu se punea problema. Dar Ana Valea dorea sa atraga copiii spre pictura, sa descopere talente, sa organizeze expozitii. A gasit o solutie de mijloc, combinand traditia cu arta. Micutii artisti realizau lucrari folosind ce gaseau pe langa casa, de la lana vopsita vegetal, la flori si frunze uscate. "In felul acesta nu trebuia sa dam bani pe materiale si valorificam si traditia. Cercurile le organizam cand au copiii chef si au suficiente materiale adunate. Dupa prima expozitie, directorul scolii de atunci a chemat o comisie de la UTC, sa spuna daca lucrarile noastre sunt bune. Cred ca le-a placut, pentru ca la scurt timp ne-au invitat la o alta expozitie", a spus profesoara.

Lipici din faina si apa

La inceput, copiii foloseau un amestec de faina si apa pe post de lipici si erau nevoiti sa picteze la lumina lampii sau a lumanarii. Nici parintii care erau nevoti sa-si intampine copiii la poarta scolii, "inarmati" cu felinare, nu au fost prea usor de convins ca arta e mai importanta decat prasitul sau adunatul fanului. Totusi, Valea nu s-a descurajat, iar ieudenii s-au convins, in timp, de talentul micutilor. Au urmat expozitii in China, Franta si aproape peste tot in tara. Sirul premiilor castigate a fost pierdut. Ultimele diplome au fost inmanate elevilor din clasa a VIII-C, Monica Iusco si Ioan Dunca pentru prestatia de la concursul "Icoana din sufletul copiilor", organizat la Sibiu. "Incerc sa nu le ingradesc imaginatia, de aceea ii las pe ei sa aleaga tema. In special, ne axam pe teme rurale sau biblice. La icoane, ne inspiram din picturile bisericilor din sat, dar niciodata n-am avut doua lucrari la fel, fiindca fiecare vede altfel lucrurile si vrea sa fie cat mai original. Nu am avut expozii cu vanzare, desi lumea era interesata sa cumpere lucrari. Preferam sa tinem lucrarile pentru a le expune. Mai vin turisti care le cumpara, dar pretul il negociaza cu parintii. Multe dintre ele au fost facute cadou personalitatilor care ne viziteaza comuna. Oricum, noi nu pictam pentru a vinde", a spus Ana Valea.

Perseverenta Anei Valea a adus Ieudului mai multi iconari sau studenti la facultatile de arta plastica. Anul trecut, a fost organizata si o intalnire cu fostii elevi, care le-au predat micutilor iconografie.

"Cercul nu are o zi fixa. Dar copiii se pregatesc tot timpul pentru asta. Cand vad o bucata de lana prin pod sau cand gasesc o floare in timp ce muncesc la camp, se gandesc cum ar putea face o lucrare", a spus Ana Valea.

Ioana LUCACEL



* Obiceiuri de Sfintele Pasti, in satele maramuresene
Eterna traditie

Pentru oamenii din satele maramuresene, Saptamana Mare si Invierea Domnului sunt asteptate cu bucurie si infrigurare. Joia si Vinerea Mare au multiple semnificatii mistice, fiind prilej de aflare a orandului (ursitului) pentru fete si de intorcere a mortilor printre cei vii. “Litiile" (Slujba de Inviere), ouale rosii, pascuta, “puscatul" si udatul sunt traditii care se pastreaza cu sfintenie in satele maramuresene.

Fiecare zi din Saptamana Mare are o semnificatie aparte pentru oamenii din satele maramuresene. Femeile incep randuirea casei si gospodariei, imediat dupa Duminica Floriilor. Pana in Joia Mare, casa trebuie sa fie curata si impodobita, iar hainele de sarbatoare trebuie sa fie pregatite. Tot “Joia Neagra" (cum mai este numita in popor) este “termenul limita" pentru torsul canepei, vopsitul oualor, spovedanie, pomenirea si intoarecerea mortilor acasa si un prilej pentru fete de a-si afla ursitul. De atunci incepe si Postul negru (fara apa si mancare), care tine pana in noaptea de Inviere. Femeile n-au voie sa lucreze in aceste zile si nici sa instraineze vreun obiect din casa.

Oua rosii

Fiecare gospodar trebuie sa aiba pe masa de Pasti un cosulet cu oua rosii, altfel, ajunge "de rasul satului" l Se spune ca ouale vopsite in Joia Mare nu se strica tot anul l Pe langa ouale incondeiate, femeile pregatesc si oua cu diferite forme de flori si frunze l “Mai demult nu erau vopsele. Io si amu' fierb ouale cu coji de ceapa. Daca vrei sa faci forme, poti pune frunza de leustean, patrunjel, flori ori urzaci si le legi intr-o panza ori o bucata de ciorap si le fierbi. Sa zace ca cel mai batran ori barbatu' trebe sa ciocneasca primu' oul. Acela care il sparge, are dreptu' sa i-l ieie celuilalt. Daca sa opune, sa zace ca l-a manca pa lumea ceielalta stracat si uns cu pacura." - Maria Ciocotisan, din Sisesti.

Udatul

A doua zi de Pasti, se practica obiceiul udatului. In trecut, aceasta traditie se practica in ziua de Pasti sau de Sangeorz si avea rolul de a purifica. In prezent, apa a fost inlocuita cu parfum. “Mai demult, ne adunam feciori multi si le ieseam fetelor nemaritate in cale. Aruncam cate o galeata de apa pa ele. Nu sa suparau, ca sa zace ca le spala pacatele. Amu', marg feciorii cu parfumuri si spray-uri. Era mai frumos mai demult. De meri la Sfanta Biserica a doua zi de Pasti, ti se face rau de la atatea mirosuri. Noi nu mergeam pa la casale oaminilor decat rar", a spus Iosif Roman, din Laschia.

Puscatul si focul purificator

La slujba de la miezul noptii de Inviere (Litiile), participa in special persoanele care au tinut post negru, din Joia Mare. Fiecare credincios poarta o lumanare pe care o aprinde din "lumina" adusa de preot de la Sfantul Altar. Multi pastreaza restul de lumanare, nearsa, pentru a o aprinde in vreme de necaz. La sfarsitul slujbei, preotul imparte tuturor Pasti, adica paine sfintita, stropita cu vin si aghiazma, care este daruita, pe rand, de credinciosii din sat. Femeile aduc in cosercute oua rosii, pasca, miel, vitel si vin, pentru a fi sfintite. Dupa slujba, oamenii se grabesc sa ajunga acasa pentru a gusta din bucatele sfintite. In unele sate exista si un fel de intrecere intre credinciosi. Se spune ca cel care gusta primul din mancare si apoi trage clopotul, va avea noroc tot anul, iar familia lui nu va avea parte de necazuri. In trecut, in satele in care locuiau familii de evrei, exista obiceiul ca oamenii sa arunce cu pietre in casele evreilor, "pedepsindu-i" pentru rastignirea lui Iisus.

Pasca, aluatul dulce

In Sambata de Pasti, femeile pregatesc pasca. “Aluatul sa face ca si cel de cozonac. Sa umple cu branza dulce si sa face rotund, c-ase or fost si scutecele lui Iisus si trebe sa aiba o cruce la mijloc. Pa margini, sa pune aluat impletit. Inainte s-o bagi in cuptor, trebe sa faci cruce pa paretii cuptorului si sa zaci ", a dezvaluit Maria Pop din Calinesti.

Ioana LUCACEL