CULTURA

* Icoana bizantina si depasirea canoanelor
Scurta discutie casnica

* Primul genial al GAZETEI: Andrei Serbanescu
Prieten cu istoria

* Natiune, naratiune, fictiune
Un’ te duci tu, mielule ?

* O arta populara, pe cale de disparitie
Tesatoarea din Poienile Izei

* Icoana bizantina si depasirea canoanelor
Scurta discutie casnica

Vineri, 2 aprilie 2004, Muzeul de Arta a gazduit vernisajul unei expozitii de pictura cu titlul Puterea traditiei – Icoana. Expozantii sunt studentii Sectiei de pictura-arta decorativa a Facultatii de Litere din cadrul Universitatii de Nord Baia Mare, coordonator lector universitar drd. Nicolae Suciu. Vernisajul s-a bucurat de un public numeros si de o vreme frumoasa, pe care multi dintre cei prezenti au pus-o in seama apropierii Sfintelor Sarbatori de Pasti.

Cu destula vreme in urma, Nicolae Iorga isi scria una dintre lucrarile de capatai, Bizant dupa Bizant. Marele nostru istoric realiza o fresca a societatii romanesti, o mostenitoare a traditiilor bizantine. Iconografia a ramas, de-a lungul secolelor, unul dintre domeniile in care inovatia a patruns cu greu in fostul spatiu aflat sub influenta bizantina. Expozitia pe care v-o propunem spre vizitare nu se indeparteaza prea mult de traditia bizantina.

Icoane si praful de pe carti

Tinand cont de faptul ca realizatorii lucrarilor expuse sunt studenti ai Facultatii de Litere si, in acelasi timp, artisti, am cerut parerea unor specialisti in domeniile literaturii si artei. Intamplator, doi dintre bunii mei prieteni, Janina Friedrich si Tiberiu Alexa, sunt specialisti in respectivele domenii. I-am contactat pentru a le cere un sfat in vederea realizarii materialului de fata. Regretele sunt tardive… Oamenii se aflau, ca marea majoritate a celor care asteapta sarbatorile pascale, in febra a ceea ce se numeste “curatenie generala”. Respectiv, Tibi batea covoarele si Janina spala geamurile apartamentului de la etajul 1, distanta dintre cei doi fiind suficient de mica pentru a nu incomoda o buna comunicare intre doi intelectuali de marca. Si ca sa nu ma simt exclus din aceasta tagma privilegiata, am primit – la cel mai amical mod – sarcina de a sterge praful de pe cartile din biblioteca, operatiune care imi provoaca stari de nereprodus. In timp ce tineam in mana Nostalgia sintezei, a lui Dan Haulica, am auzit-o pe Janina spunandu-i lui Tibi: “In mod evident, este un progres fata de expozitiile anterioare. Lucrarile sunt mult mai bune. Simt o , o acuratete a linilor si o adancire a semnificatiilor. Am remarcat si cateva indrazneli”. Ulterior, am aflat ca “indraznelile” la care facea referire Janina se refereau la o icoana, o interpretare libera dupa Riubliov, ce-l reprezenta pe Isus Cristos, realizata de Calin Moldovan. Schimband batatorul de covoare dintr-o mana in cealalta, Tiberiu Alexa, de acord, in principiu, cu cele afirmate de sotia lui, a tinut sa precizeze ca “Expozitia, in intregul ei, este o demonstratie remarcabila a rezultatelor unei fericite intalniri intre competenta creativa si abilitatea didactica a dascalului, cu orizontul si de asteptare, si capacitatea de absortie a studentului harazit.” Incercand sa pricep despre ce-i vorba in text, era cat p-aci sa scap din maini Arta picturii chineze, a lui François Cheng. Mai aveam putin pana sa-mi revin, dar n-a fost sa fie asa. Janina tocmai schimbase detergentul, moment in care si-a adus aminte de ceva important. “Tinerii astia cauta raportul ideal dintre forma si continut, intr-o tematica grava, cu orizonturi metafizice si metaforice – fara doar si poate – care vizeaza nelinistea noastra existentiala de zi cu zi. E o cautare marturisita cu generozitate si inocenta in lucrari cu o tematica atat de aproape si departe de noi. Este un spectacol deosebit, mereu unic, al sentimentului expus pe simeza : ca pieptul luptatorului din prima linie care asteapta!” Eram la faza stergerii prafului de pe monumentala lucrare a lui Iakob Burkhardt, Cultura Renasterii in Italia, cand Tiberiu a intrat cu covoarele in apartament. Speram sa-si traga putin sufletul, dar n-a fost asa. “Aceasta din urma constatare poate sa fie importanta daca am binevoi sa ne reamintim ca, din evul mediu incoace, studentia sta sub semnul insurgentei, iar curajul de a interpreta canonul poate fi interpretat in termenii actului de impingere a limitelor inspre mai departe”. Profitand de faptul ca usa era deschisa, am tasnit cu o viteza despre care credeam ca este istorie. Am si eu acasa multe carti care asteapta putina atentie…

Ioan BOTIS



* Primul genial al GAZETEI: Andrei Serbanescu
Prieten cu istoria

Andrei Serbanescu s-a nascut la 7 decembrie 1985, in Baia Mare. Pasionat de istorie, stie ca data de 7 decembrie e legata de atacul japonez asupra bazei militare americane de la Pearl Harbour. Este elev in clasa a XI-a A, la Colegiul National “Vasile Lucaciu” Baia Mare si unul dintre genialii GAZETEI.

Chiar daca este elev intr-o clasa cu profil matematica-informatica-bilingv engleza, Andrei prefera istoria si literatura. “Spre deosebire de stiintele reale, istoria lasa intotdeauna loc interpretarilor, in sensul bun al cuvantului. Nu inseamna ca o falsifica, ci o interpreteaza si reinterpreteaza mereu. In plus, istoria incepe o data cu omenirea si va exista pana la sfarsitul acesteia”, afirma Andrei Serbanescu, a carui pasiune pentru istorie a inceput pe vremea cand era in clasa a II-a.

Contemporan cu istoria

Primele carti de istorie pe care le-a citit sunt Istoria culturii si civilizatiei a lui Ovidiu Drimba, Istoria turcilor, autor Mustafa Ali Mehmed si O enciclopedie a lumii antice a lui Horia C. Matei. Recunoaste ca, la inceput, l-au atras pozele publicate in prima lucrare amintita si abia mai tarziu a fost atras de informatiile cuprinse in cele patru volume. Dintre toate domeniile de cercetare ale istoriei, cea contemporana i se pare cea mai interesanta. “Istoria contemporana ne intereseaza si ne priveste mai mult decat alte perioade ale istoriei. Este extrem de vasta si este cea mai bine cunoscuta”, sunt argumentele in favoarea alegerii sale. Cele mai importante evenimente din istoria lumii sunt – in viziunea lui Andrei – cel de al doilea razboi mondial (pentru ca a determinat mutatii majore in societatea, economia, politica si granitele batranului continent, alaturi de schimbarile etnice presupuse de exterminarea unor popoare si deportarile masive de populatii), revolutia de la 1848 (pentru ca a determinat viitoarea cadere a unor imperii si constituirea altora) si descoperirea Americii in 1492 (pentru ca a insemnat un succes al spiritului uman). Pentru o viitoare lucrare de licenta si-ar alege un subiect din istoria contemporana a unui stat european sau a unui stat “europenizat” (SUA, Canada sau Australia).

Conservarea evreilor si mitul revelat

In martie 2003, Inspectoratul Scolar Judetean Maramures a organizat un concurs intitulat “Cultura si civilizatie in spatiul romanesc”. In colaborare cu un coleg (Stefan Frond), Andrei a prezentat lucrarea Comunitatea evreiasca din Baia Mare – Aspecte demografice, culturale si religioase. “Am considerat ca ar fi interesant sa scriem o lucrare despre istoria evreilor baimareni in conditiile in care – din cate stim noi – nu exista o lucrare in limba romana care sa trateze acest subiect. Sursa principala de informare a constituit-o o lucrare publicata de mai multi evrei emigrati in Israel si aparuta in 1996, la Tel Aviv.” In cadrul lucrarii trebuia prezentat si un proiect de conservare, motiv pentru care lucrarea nu a obtinut decat premiul al doilea. Trebuie sa acceptam ideea ca e greu sa ai pretentia ca poti conserva evreii din Baia Mare. Andrei si-a adus contributia si la realizarea catalogului Eternul feminin – Mitul revelat de dr. Tiberiu Alexa cu o privire de ansamblu asupra istoriei artei din Baia Mare. Eternul feminin poate fi conservat...

Hobby-urile unui pusti de geniu

Ca mai toti cei din generatia lui, Andrei navigheaza pe Internet. Ii place sa citeasca si sa calatoreasca (a vazut deja Roma, Venetia, Viena, Strasbourg, Passau si Lourdes). Ii plac filmele de orice gen, cu exceptia serialelor. Nu se prea impaca cu sportul, cu toate ca ii place sa mai vada cate un meci de fotbal. Nu are prietena, fapt pe care il pune in seama programului incarcat pe care il are, cu toate ca accepta ideea ca ar fi posibila si o oarecare lipsa de succes in randurile reprezentantelor eternului feminin...

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Un’ te duci tu, mielule ?

Isi aducea aminte de ziua aceea friguroasa de iarna, cand doua maini mari, batatorite, mirosind aspru si ciudat, l-au apucat de sub pancete si l-au ridicat de pe albul zapezii. S-a lasat cu greu dus de acolo, rupandu-se de lumea alba in care s-a nascut. Lana oii care il incalzea, capul inspaimantator al berbecului plecat curios asupra lui, pamantul ingrozitor de rece, pana si cerul sticlos ce parea ca vine din ce in ce mai aproape… toate se stingeau in carliontii albi ce-i acopereau trupul abia nascut intr-o lume dintr-o singura culoare. Apoi, asezat langa soba veche, din casa omului ce-l purtase in brate, a inceput sa perceapa culori noi… mainile acelea moi si neastamparate ale omuletilor ce miroseau la fel ca si el, a lapte, cautand intruna sa-l atinga si sa-i mangaie crestetul inca moale. Nu intelegea nici de ce femeia aceea cu fata inasprita il forteaza sa-si moaie botul in blidul cu lapte strain la gust. Si, desi isi scutura capul cu puterea celui venit pe lume de cateva ceasuri, ea il obliga sa inghita lichidul acela ce-i linistea in mod miraculos framantarile stomacului si-i intarea picioarele slabanoage. Apoi, mai tarziu, a inceput sa se obisnuiasca cu toate astea. S-a obisnuit atat de mult, incat nu mai suporta sa se scurga ceasuri intregi fara sa simta mainile omuletilor pipaindu-i fruntea sub care doua cornite nerabdatoare il indemnau sa-si pocneasca crestetul de lemnul tarcului improvizat langa soba. Asa au trecut zilele aspre de iarna si invatase deja obiceiurile casei, caci se trezea dimineata cu muzica revarsata din tranzistorul de deasupra credentului si adormea seara o data cu apusul filamentului soarelui din cerul camerei. Isi amintea si culoarea aceea noua si cruda pe care a vazut-o in ziua cand stapanii cei mici l-au scos din casa. Din mirosul reavan al pamantului incolteau fire ciudate, care faceau sa-i freamete narile. Si, asa in joaca, a inceput sa le rupa, sa le incerce gustul nou si placut. Zilele erau din ce in ce mai lungi si el reusea acum sa-i intreaca pe micii stapani la fuga si sa-i sperie atunci cand se proptea pe picioarele din fata si-i ameninta, in gluma, cu cornitele ascutite. Pornea vijelios si apoi sarea peste ei, iar ei il chemau inapoi si se tavaleau cu el in brate in iarba. Ii vedea cum rad si isi striga si el bucuria in lumea pe care incepea s-o priceapa si care se largea cu fiecare pas pe care il facea. Acum, nu mai pricepe nimic si abia mai vede prin ceata laptoasa ce i se asterne peste ochi, culoarea aceea rosie scurgandu-se de pe cutitul din mainile stapanului. Dar stapanul nu-l mai ia in brate ca si mai demult, ci se intoarce cu ochii spre cer si el ramane uimit jos si cerul se albeste si coboara, din ce in ce mai mult, spre pamant…

Emanuel LUCA



* O arta populara, pe cale de disparitie
Tesatoarea din Poienile Izei

Desi astazi e mai usor de gasit un razboi de tesut intr-un muzeu decat intr-o casa taraneasca, mai exista oameni care cred ca e mare rusine sa n-ai o cerga sau un “tol cu vapsea vegetala”. Nu mai sunt la moda, nu se mai dau zestre, dar tin de traditie. O traditie pe cale de disparitie…

Poienile Izei este o comuna in care obiceiurile inca se mai pastreaza. Oamenii se gatesc de sarbatori in costume populare, copiii poarta traistute in loc de ghiozdan, iar caii sunt “imbracati” iarna cu cergi. Cu toate acestea, majoritatea razboaielor de tesut se odihnesc, pline de colb, in podul caselor. Batranele deprinse cu arta tesutului sunt doborate de povara anilor si o data cu ele a “imbatranit” si traditia.

Ghidul si priceputa

“Ieste tinere nu mai vreu a invata. In sat mai sunt vro’ cateva femei care tes, in rest… s-or dus. Cine o ramas mai preceputa? Apoi io gandesc ca Ana lui Ilies, alta io nu stiu. Ea mai tesa. Si lucra tare bine, ca ii drag”, spune o batrana care se ofera sa ma conduca spre celebra tesatoare. Linistea ulitei e intrerupta doar de scartaitul zapezii sub carja batranei si de latratul unui caine care isi avertizeaza stapanii ca au venit oaspeti. Femeia porneste ostaseste spre o casa mare, luandu-si in serios sarcina de ghid. Intr-o camera situata la etajul casei, ce contrasteaza puternic cu decorul modern, se zareste o femeie asezata la un razboi de tesut. Incaperea e ticsita de carpete, traistute, covoare si cergi. Femeia se opreste si admira o carpeta cu oi si femei in costum popular, apoi o aseaza cu grija pe pat. “Ati nimerit bine. Io-s Ana lui Ilies, da’ nu stiu daca is cea mai priceputa tesatoare din sat. Mai sunt, da’ nu mai lucra. Io tes ca-mi place, si tat sper c-a veni iara moda tesaturilor populare”, spune femeia.

Secretele Anei

A deprins arta tesutului pe vremea cand era “cocoana” si femeile se intalneau la sezatori, ca sa faca zestre fetelor si camasi barbatilor. “Mama m-o pus la razboi de mnica. O zas ca daca nu stiu tese, nu m-oi marita. Pa atunci, femeile trebuiau sa faca haine la tata familia, toale si traiste. Lucram tata noaptea. Tat mama m-o invatat ca din orice planta poti face o coloare si daca nu-ti place ce-o iesit, mai pui una, si tat ase. No’, si cu lana ii de lucru pana s-o torci si s-o vopsasti. Trebe spalata, scalmanata, toarsa si facuta scul. Io o vopsesc vara. Din coji de ceapa, de nuc, de stejar, din ghiocei, luscute, din tate. Modelele le ieu din natura. Noi stam aci la deal si fac oi, oamini, animale. Cel mai greu is de facut femeile in costum popular. Fac cergi, carpete, traistute. De toate. Acuma m-o bolunzat fetele sa fac traistute mici, pantru celular. Aici la noi nu trec, da’ vin vara straini si le cumpara. Tare le plac. M-o chemat o doamna de la Muzeu din Baia Mare la o expozitie, da’ pa mine nu ma intereseaza aieste. Io le fac, ca-mi place si vreu sa aiba fetele zestre, daca io n-am avut ase multa. Am lucrat 15 ani aci, in sat, la cooperativa si noaptea teseam la razboi. Nici amu’ n-am multa vreme, ca o femeia are lucru mult pa langa casa, da’ cand ploua ori cand am o tara de vreme, viu iute in casa sa tas. Razboiu’ l-am primit de la socru, cand am venit de nora, amu-s 25 de ani si vreu sa-l las la fete mostenire, ca le-am invatat si pa ele. Numa’ nu stiu de-or lucra, nu le tare place.” Batrana care a ascultat in liniste povestea femeii isi cauta carja. Zapada topita va ingheta in curand si ii e frica sa nu alunece. Ne indepartam incet de casa Anei, care s-a asezat din nou la razboiul de tesut. Batrana se opreste sa-si traga sufletul si priveste cu melancolie spre casa vestitei tesatoare. “Cand s-a duce ea, s-a duce si traditia asta. Om gasa cergi numa’ la muzau..”, a spus oftand “ghidul”.

Ioana LUCACEL