CULTURA

* Sapte zile in pacat, cu sprijinul lui Dumnezeu
Zborul pasarilor in mana stanga

* Natiune, naratiune, fictiune
Sanvasai

* Sapte zile in pacat, cu sprijinul lui Dumnezeu
Zborul pasarilor in mana stanga

Ioan Vasile Bota s-a nascut in anul 1964 la data de 20 decembrie, in satul Libotin, Maramures. In anul 2000, are prima expozitie la casa de Cultura Baia Sprie, intitulata “Biserici in iarba”. In anul anul 2002, expune in holul Prefecturii Maramures lucrari sub genericul “Nordul culorii”, apoi, in acelasi an, expune la Casa de Cultura din Targu Lapus si Satu Mare.In prezent, este cursant la Scoala populara de arta “Liviu Borlan”, sectia Pictura.

Ioan Vasile Bota a avut marea nesansa de a avea un “accident”, asa cum il numeste el, nenorocirea care s-a abatut asupra lui la 24 de ani, pe vremea cand era student la Petrosani, accident in urma caruia n-a mai putut sa-si foloseasca mana dreapta. A reusit sa se angajeze ca inginer minier la Cariera Buciumi, unde a muncit vreme de cinci ani.

Viata dupa “virgula”

Multi oameni ar fi ales solutia incadrarii vietii intre paranteze. Ioan Vasile Bota a ales varianta mai grea, dar mai plina: aceea de a pune virgula dupa episodul tragic prin care a trecut si de a merge mai departe. Dupa inerentele “pelerinaje” prin spitalele Ardealului, s-a hotarat sa ia viata in dinti. Cochetase cu desenul inainte de “virgula”. A urmat o perioada in care a avut mai mult timp la dispozitie si pasul de la desen la pictura s-a facut firesc. “Am inceput cu tempera, pe hartie, apoi am continuat cu ulei pe panza. De sase luni, de cand lucrez la Faimar, cu jumatate de norma, am inceput sa pictez pe ceramica.” Toate picturile pe care le realizeaza vin din suflet, dar cea mai mare satisfactie I–o ofera pictura in ulei pe panza. Mana stanga isi gaseste mai usor linistea tinand intre degete penelul sprijinit pe panza.

Poezia intre pacat si credinta

De curand, a avut loc vernisajul unei expozitii de pictura (ulei pe panza si ceramica pictata) in holul Prefecturii Maramures, expozitie semnata cu mana stanga, dar deloc stangace, de Ioan Vasile Bota. Este a treia expozitie a artistului (primele doua desfasurate in 2000 si 2002). Il intreb cum si-ar defini pictura. “Ca un zbor de pasari”, vine raspunsul si vocea lui imi pare o pasare ranita de glontul intamplarii, care refuza ideea ca nu va mai putea zbura. Cele mai multe picturi pe vasele ceramice reprezinta bisericile de lemn ale Maramuresului istoric. Il intreb de ce. “Nu stiu… Mi-a zis cineva, o voce din interior, ca trebuie sa fiu langa credinta, langa Dumnezeu. Poate de aceea…” Veti gasi in expozitia lui Ioan Vasile Bota si doua nuduri pe care le explica simplu: “La mine exista si pacat.” Nu intamplator Ioan Vasile Bota afirma ca “daca Dumnezeu ma ajuta, anul viitor voi scoate un nou volum de versuri - Sapte zile in pacat.” Ca sic, cele doua volume pline de versuri albe pe care le-a mai scos (Viata dupa virgula – 2001 si Piramida din mugure – 2002), Sapte zile in pacat va fi un volum impregnat de zbucium, trairi intense, greu marturisite si multa iubire. Tot in anul care se pregateste sa vina, Ioan Vasile Bota vrea s[ ne ofere pentru perioada premergatoare Pastelui o expozitie de pictura pe ceramica, in care vor fi intercalate si picturi in ulei pe panza. Asteptam noi peisaje si portrete, cu toate ca stim deja ca abstractul va fi dominant. Deocamdata, parintii si cativa sponsori l-au ajutat material. Spiritual il ajuta existenta celor doi copii: Sorin (10 ani) si Madalina (5 ani). Pana atunci, picturile lui Ioan Vasile Bota va asteapta in holul Prefecturii ca niste pasari ce-si pregatesc zborul pentru un an mai bun.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Sanvasai

S-a mai scurs un an pe langa noi, ascunzandu-se in perfectul compus al nasterilor, iubirilor si mortilor, in praful strans pe talpile pantofilor de ceremonii, in al treisprezecelea salariu, in cenusa prea grabita sa albeasca parul parintilor. E vremea cand contabilii lumii isi ascut creioanele, trag o linie apasata sub acest an si incep sa socoteasca, fara gres, toate profiturile si datoriile timpului ce-a trecut. Abia dupa ce toate chitantele lor vor fi adunate in dosare si puse bine la pastrare intr-un ungher prafuit al mintii, dupa ce vom obtine reesalonarea datoriilor catre cei din jur, vom avea puterea sa murim si sa renastem in noaptea de Anul Nou. Dincolo de actualele petreceri de Revelion, mosii nostri sarbatoreau aceasta zi “de prag”, caci incepand cu aceasta zi se stabilea “varsta sfintilor”: Sanvasai este un tanar petrecaret, Santoader este un flacau frumos cu coada de cal si copite ascunse in opinci, care intra in sezatori sa joace fetele, Dragobetele – zeul dragostei pe plaiurile mioritice, Sangiorzul este un tanar viteaz, Santilie si Samedru sunt divinitati care deschid generatia sfintilor-mosi - Mos Nicolae, Mos Ajun si, in fine, Mos Craciun. “Sanvasai” este denumirea populara a Sfantului Vasile – divinitate folclorica extrem de complexa, celebrata la 1 ianuarie. Este si un sinonim popular al Anului Nou, iar datinile din aceasta zi sunt legate indeosebi de renovarea anului, predominand ritualurile de purificare, de exorcizare si practicile divinatorii. Are unele asemanari cu Saturnaliile romane, prin excesul de bautura si veselie; de aceea, Sanvasii este considerat patronul viticulturii si al vinului, fiind el insusi betiv si afemeiat: “E betiv, dar foarte bun. De ziua lui se fac petreceri si chefuri, iubeste, joaca si canta si strica fetele” (E. N. Voronca). De asemenea, este considerat patronul animalelor (mai ales al porcilor ramasi dupa masacrul de la Ignat), deoarece se crede ca in ziua lui “se deschid cerurile si animalele vorbesc”; tot in aceasta zi, tiganii umblau cu Vasilica – o capatana de porc impodobita cu panglici si margele. In noaptea de Sanvasii, nimeni nu trebuie sa doarma, caci acela “va dormita tot anul”. Degraba s-a dus anul acesta si nici nu se va usca bine vinul pe buza paharului ca iar il vom umple si-l vom deserta, caci asa se cuvine a cinsti sfintii ce se perinda in calendar incepand cu 1 ianuarie.

Emanuel LUCA