CULTURA

* O fotografie care a fermecat America

* Sighetu Marmatiei si inchisorile destinate anticomunistilor
Secretele Penitenciarului 2

* Din negurile istoriei secrete:
Francmasonii sigheteni

* Natiune, naratiune, fictiune
Gramatica sortii

* Pentru completarea bugetului, tinerii cauta
Norma de student

* O fotografie care a fermecat America

Fotograful GAZETEI a mai castigat un premiu. De aceasta data, in SUA. A scrie despre fotografiile lui Siviu Ghetie e ca si cum ai incerca sa-l opresti din leganat pe acest vesnic-frematator. Adica, inutil. In general, e dificil sa scrii despre imagini, pentru ca se presupune ca acestea vorbesc de la sine. Iar cele care nu vorbesc, nu merita elogiate. De aceea, va propun povestea unui premiu.

“Prin februarie, Sorin Ilies, un prieten din Philadelphia (SUA), mi-a trimis un mail in care m-a anuntat de existenta unui concurs de fotografie organizat de revista americana . Se numeste . Faptul ca era foarte simplu sa indeplinesti conditiile de participare m-a determinat (practic, am completat o fisa si sa am expediat fotografiile prin internet). Exista doar trei premii (nu mari, intre 300 si 100 de dolari), iar fotografiile premiate sunt publicate in revista care organizeaza concursul”, explica Siviu. Competitia imaginilor a avut loc in martie si, tot printr-un mail, Siviu a fost anuntat ca a castigat locul II, iar fotografia care a aparut in GAZETA de Maramures va fi publicata in “Popular photography” din luna iunie. “Am trimis cinci poze, care mi-au placut. Portrete, peisaje, era si poza asta cu circul… Mi s-a parut cea mai importanta imagine pe care am surprins-o la acel spectacol al Circului Apollo. Mi se pare ca exprima cel mai important fapt: trairea copiilor. Mi-au dat premiu si mi-au trimis banii. Asta a fost.” Simplu, dupa cum povesteste. Numai ca daca te gandesti la miile de fotografii din toata lumea si la faptul ca doar trei au fost premiate, parca privesti altfel fotografia “asta cu circul”. Ca un copil care framanta ultima bucatica de ciocolata, stiind ca daca o mananca… Il intreb cum se numeste fotografia. Greseala fatala. Ma priveste intr-un fel care ma determina sa-mi protejez ceasca de cafea… “Nu imi prea denumesc fotografiile, pentru ca daca nu gasesti o titulatura perfecta, ai cele mai mari sanse sa cazi in ridicol. Daca vrei iti dau si cateva exemple, clisee: Meditatie, Drum spre infinit, Rosu metafizic, Urmele timpului etc.” Asa ca fotografia castigatoare nu a avut nici un nume. Doar o semnatura, a fotografului GAZETEI de Maramures: Silviu Ghetie. S-a terminat articolul. Ce-a ramas intepenit langa calculator? “Mai ai vreo nedumerire?” “Da. Scrie ca mi-au trimis banii pe numele Silvie Gotie si n-am putut sa-i ridic si pana la urma si–au cerut scuze si vor indrepta eroarea. Auzi, Sivie Gotie! Eu nu-s francez, sunt maramuresean…” Intre timp, ii privesc fotografia fara nume si imi pare desprinsa dintr-un film al domnului Fellini.

Fana Roman



* Sighetu Marmatiei si inchisorile destinate anticomunistilor
Secretele Penitenciarului 2

In Sighetu Marmatiei au functionat cel putin trei inchisori. Prima (cea medievala) a fost uitata. Nici despre ce-a de-a doua nu se mai vorbeste, desi multi dintre cei care au fost inchisi acolo inca mai traiesc. In fine, cel de-al treilea penitenciar, transformat in muzeu, eclipseaza prin intensa mediatizare celelalte puscarii de odinioara.

Prima inchisoare cunoscuta a orasului a functionat intre anii 1697-1897 in beciurile fostei Prefecturi. Cea de-a doua, celebra azi, a fost construita la sfarsitul secolului XIX, fiintand pana prin anii ‘60. Despre cea de-a treia, doar cativa initiati stiu cate ceva.

Carcera nejudecatilor

Vizavi de casa natala a romancierului Alexandru Ivasiuc se afla o cladire impunatoare, construita prin anul 1894. Strada pe care se afla casa respectiva a purtat de-a lungul vremii o multime de nume, dupa cum s-au schimbat regimurile: Vantului, Regina Maria, Adolf Hitler ucza, General Mociulschi, 9 Mai, 30 Decembrie. Dupa 1989, strada a primit numele romancierului Alexandru Ivasiuc. Cladirea are aspect de conac boieresc si intre anii 1950-1955 (perioada cea mai sinistra a Penitenciarului politic de langa Judecatorie, unde au decedat 78 de detinuti celebri: Iuliu Maniu, Bratienii sau episcopii catolici) acolo a functionat o alta inchisoare, insa una de interes local, sa-i spunem. Detinutii erau tarani din satele maramuresene, adica oponentii regimului care au refuzat sa dea cotele catre Sovrom, ori pamantul, batoza sau porcul din ograda. Tot acolo au fost incarcerati, fara judecata, ”dusmani ai clasei muncitoare”: preoti, intelectuali, partizani, mosieri sau chiaburi.

Comandata de Securitate

Robert Furtos, muzeograf la Memorialul Victimelor Comunismului si Rezistentei din Sighet, marturiseste ca se cunosc foarte putine detalii despre acest penitenciar. “Documentele lipsesc aproape cu desavarsire, pentru ca majoritatea celor intemnitati nu au fost condamnati, ci doar retinuti fara acte. Cei mai multi au fost detinuti politici maramureseni, inchisi pe perioade scurte, dar se pare ca au existat si puscariasi de drept comun. Acea inchisoare a functionat in paralel cu cea de care stim azi, maramuresenii nefiind amestecati cu cei adusi din alte parti”, a declarat Furtos. Inchisoarea de pe strada Alexandru Ivasiuc a avut un numar mic de detinuti, probabil nu mai mult de 50 simultan, si nu a fost o unitate speciala a Ministerului de Interne, ca si cea de pe strada Corneliu Coposu, fiind subordonata autoritatilor locale securisto-militienesti. Din nefericire, pentru ca au trecut 50 de ani de la oprirea functionarii inchisorii, am mai gasit doar urmasi ai fostilor incarcerati, iar acestia nu ne-au putut oferi prea multe detalii. Se presupune ca ”Penitenciarul 2” nu a avut administratie proprie, nici comandant, paza fiind efectuata de subofiteri de militie, iar comanda era asigurata de catre Securitatea Sighet. Putinele date existente urmeaza a fi valorificate si imbogatite de viitoarele cercetari intreprinse de specialistii de la Memorialul Sighet, ca si de cei de la Institutul Roman de Istorie Recenta.

Teofil Ivanciuc



* Din negurile istoriei secrete:
Francmasonii sigheteni

Francmasoneria este veche de secole. In spatiul intracarpatic, adica in Transilvania, miscarea a aparut inca in cel de-al XVIII-lea veac, ajungand in Maramures o suta de ani mai tarziu. Din randul francmasonilor moroseni au facut parte unii carturari si oameni influenti, care se scolisera pe la Viena sau prin Italia, ca si o importanta fractiune a aristocratiei maghiare. Prin anul 1930, in Sighet functiona o puternica loja masonica, intitulata ”Tisa”, care era a doua ca numar de membri si influenta din Ardeal (dupa cea din Targu Mures). Sediul organizatiei se afla pe strada Garii (azi Iuliu Maniu) intr-o impozanta cladire care adaposteste acum Colegiul Universitar ”Babes Bolyai”. Astazi, singurele urme palpabile ale vechii loje au ramas in cimitirul romano-catolic, unde exista cateva pietre funerare cu insemne masonice. Dintre acestea, se remarca o cruce din gresie pe care este reprezentat un basorelief cu Adam si Eva impartind fructul oprit, si simboluri masone (triunghiul echilateral, compasul etc.). Gradul de uzura al pietrei nu mai permite citirea integrala a inscriptiei, dar se pare ca este vorba despre Weisz Geza, precum si un oarecare Gaal (ambii decedati in 1897). “Istoria orala” a orasului ii atribuie lui Weisz Geza sefia lojii masonice ”Tisa”, in ultimii ani ai veacului al XIX-lea. Alti francmasoni din acele vremuri au fost Szepessy Miksa din Bocicoiu Mare si sigheteanul Volos. Printre multe alte fapte caritabile, ei ar fi contribuit la ridicarea bisericii din Ocna Sugatag. Numarul precis al membrilor misterioasei loji sighetene nu mai este azi cunoscut, dar se pare ca depasea 200 de suflete, cei mai multi fiind maghiari, alaturi de cativa romani, evrei si germani. In urma Diktatului de la Viena din vara anul 1940, administratia romana s-a retras din nordul Transilvaniei, iar o zi mai tarziu, locul acesteia a fost luat de armata horthista. Una dintre primele masuri ale administratiei horthiste a fost anihilarea lojii ”Tisa”. Liderii francmasonilor sigheteni au fost ridicati si dusi in Ungaria. Nimeni n-a mai auzit niciodata nimic de ei, fiind ucisi, probabil. In zilele noastre, miscarea masonica cunoaste o noua revigorare. Cine sunt ei, nu stim cu exactitate. Multi cred ca membrii Clubului Rotary 2251 Sighet ar apartine unei loji secrete, lucru infirmat ferm de George Ofrim (fost presedinte al organizatiei in perioada 2002-2003): ”rotarienii nu sunt francmasoni”. Totusi, prin oras sunt cativa cetateni care sunt suspectati ca ar apartine unor misterioase ordine initiatice.

Teofil IVANCIUC



* Natiune, naratiune, fictiune
Gramatica sortii

Se taie padurile si-n locul lor cresc imense afise electorale. Fete intunecate, trasformate peste noapte (in saloane de cosmetica si-n laboratoare foto) in figuri luminoase, promitand un viitor cat mai bun. Multe dintre vedetele acestui impresionant muzeu in aer liber poarta pe chipurile artificial construite, semnele norocului sau ghinionului ce-i va insoti in viitoarea functie. Pana la urma, totul tine doar de ancestrala opozitie dreapta-stanga si de abilitatea noastra de-a vedea dincolo de fard si rimel. Dispunerea alunitelor pe corpul omului e considerata o pecete tainica, dupa care se poate prezice viitorul persoanei si trasaturile sale de caracter. “Alunele-s semne de mare noroc si de aceea sa nu tai parul de pe ele ca pierzi norocul” (A. Gorovei). In vechile almanahuri, calendare si asa-zisele “gramatici ale dragostei si sortii”, la moda in secolele XVIII si XIX, putem afla lucruri deosebite despre posesorii alunitelor. La femei, o alunita pe spranceana dreapta indica o casatorie timpurie, pe stanga – o casatorie tarzie. Alunita de pe coltul ochiului indica un caracter cuminte si echilibrat. Pe obrazul drept – sentimente de dragoste puternica, multiple aventuri amoroase. Acesta este si motivul pentru care femeile din inalta societate europeana, mai ales in secolele XVIII si XIX, considerau pictarea unei asemenea alunite, drept un accesoriu aproape obligatoriu al toaletelor de bal (I. Evseev). Sa ne imaginam urmatorul dialog, intr-un salon de cosmetica. Bucalata angajata a salonului, tinand pe deget o alunita mobila ii explica baronesei de Sasar cum devine treaba cu locul semnului: “Prezenta alunitei pe obrazul stang indica faptul ca in calea succesului in viata veti avea de intampinat mari obstacole, in schimb, existenta ei pe nas, va garanteaza reusita in viata. Dispunerea ei pe una din buze e semn ca aveti o fire vesela, ca sunteti senzuala, va place luxul si ca nu sunteti predispusa sa va asumati responsabilitati prea mari. Daca doriti o alunita pe sanul drept, e semn ca sunteti predispusa sa cadeti dintr-o extrema in alta, iar daca-l punem pe cel stang, veti arata ca sunteti o fire generoasa, dar putin usuratica. Pe umarul drept – sunteti o femeie norocoasa, dar daca-l lipim pe cel stang, toata viata va vor urmari incurcaturi si greutati financiare. Acum faceti ce ganditi dumneavoastra, conita, da’ io va spun ca tot pe dreapta e mai bine. Ca pe centru sau centru dreapta ar fi mai bine si pentru dumnealui, sotul dumneavoastra. La barbati, alunita de pe partea dreapta a fruntii aduce glorie si bogatie (succes in campanie electorala), pe stanga – greutati financiare, iar in mijloc o dragoste fericita. Daca alunita e pe urechi, va fi lipsit de griji si necazuri. Pe stanga nu e bine deloc: nici pe barbie, in stanga, ca e semn de sanatate subreda si de viata dezordonata. Dar daca e pe centru, se va bucura de stima oamenilor. Vedeti dumneavoastra, conita, nicidecum sa n-apuce dumnealui spre stanga, ca numa’ nenorociri aduce. Asa e peste tot cu partile astea, stanga nu e buna nici in dragoste, nici in afaceri, nici in politica... da’ faceti cum vreti, io v-am spus numai semnele.”

Emanuel Luca



* Pentru completarea bugetului, tinerii cauta
Norma de student

Lipsa banilor se simte prin camine, amfiteatre sau sali de clasa. Bursele sunt putine si mici. Pentru a-si suplimenta veniturile, studentii sunt intr-o continua cautare a unui loc de munca. Dar nu intotdeauna o jumatate de norma, cat au nevoie, este bine platita.

Daca nu ar exista suportul financiar al parintilor, studentii s-ar confrunta cu o mare carenta in… buzunare. Daca aceasta sumbra previziune s-ar implini, latura financiara ar ocupa pozitia de lider intr-un top al problemelor. “Cum sa faci rost de bani?”, ramane eterna problema a studentilor. Licean fiind, mai aveai curaj sa le soliciti parintilor sa-ti suplimenteze veniturile pe masura… inflatiei. O data cu studentia insa, nevoia de bani creste invers proportional cu veniturile parintilor (sau cu capacitatea lor de a face fata cerintelor tinerilor) si parca nu se cade sa apari in fata lor o data la doua zile pentru a le cere mai multi bani. Orgoliul si nevoia il transforma pe tanarul din Romania intr-un vesnic cautator de locuri de munca. Bineinteles, se cauta jumatati de norma, nu foarte stresante, dar bine platite. Un program flexibil este considerat absolut necesar, deoarece macar razlet, studentul trebuie sa se prezinte si la cursuri. Din pacate, cele doua criterii se intalnesc rar, aceasta fiind cauza pentru care studentii isi schimba des locurile de munca.

Jumatati de norma

Crina este studenta in anul trei la Ingineria produselor alimentare. Nevoia de bani a determinat-o sa-si incerce norocul la Mac Donald’s. In urma cu un an s-a prezentat la un interviu, a depus un CV si dupa aproximativ o luna de zile au chemat-o la munca. Ea are o jumatate de norma, dar este multumita fiindca, pe langa bani, mai primeste si tichete de masa. Andrei lucreaza de doua luni la un magazin de piese auto. “Un prieten de al meu, care este si el student, lucra aici, dar cu norma intreaga. Fiindca avea nevoie de timp sa mai mearga si la cursuri mi-a propus sa facem amandoi cate-o jumatate de norma. Mi-a suras ideea si am acceptat”, a spus Andrei. Un sondaj de opinie ad-hoc, releva faptul ca studentii prefera locurile de munca in comert, fiindca se accepta si jumatati de norma. De asemenea, la mare cautare sunt slujbele flexibile. Florentina este studenta la mate-fizica si locuieste in camin. Fiindca banii care-i primeste de acasa nu-i sunt suficienti, a fost nevoita sa-si gaseasca un loc de munca. De cateva luni lucreaza ca agent imobiliar. Este un job flexibil care-i permite sa mearga si la cursuri dar, din pacate, banii sunt pe masura flexibilitatii. In holul Universitatii de Nord mai apar, razlet, noi oferte pentru cei interesati. Prin camine se mai castiga “un ban cinstit” si din inscriptionarea de CD-uri (activitate… ilegala, dar fiecare se descurca cum poate). Uneori, specializarea din liceu constituie un avantaj pentru gasirea unui loc de munca, dar nici “triunghiul” PCR (Pile-Cunostinte-Relatii) nu e de neglijat. Insa, de regula, orice student care se respecta da meditatii. Una peste alta, timpul si anii de facultate trec. Insa problema banilor ramane.

Orice student poate fi barman, ospatar, agent imobiliar sau vanzator. Pe scurt, lucreaza oriunde i se accepta jumatate de norma si i se ofera un salariu aproximativ decent. Alta “meserie” practicata pentru completarea veniturilor este cea de “meditator”.

Mihaela Mihalea