CULTURA

* O actrita cu casa in teatru
Dresoarea de fantome

* Politica cocosata si falsificarea grobiana a istoriei
Holocaustul imaginar din Romania

* Ma tot mir
Viagra, fotbalul si pututul

* Natiune, naratiune, fictiune
Sanzienile

* GAZETA va prezinta Cartea saptamanii
Orasele Evului Mediu

* O actrita cu casa in teatru
Dresoarea de fantome

Cristina Carcei este una dintre actritele cunoscute ale Teatrului Municipal Baia Mare. Ar fi vrut sa fie balerina, dar recunoaste ca nu are aptitudini motrice deosebite. Ii plac vinul rosu, actorii Adrian Pintea si Robert Dawey jr., actritele Olga Tudorache si Meryll Streep, literatura germana si rusul Dostoievski. Sustine ca n-a avut niciodata rivale in teatru, pentru ca fiecare actor are drumul lui. E necasatorita pentru simplul motiv ca barbatul ideal n-a gasit-o inca si ea nu stie sa caute. De gasit n-ar fi fost foarte greu, pentru ca ”idealul” trebuie sa indeplineasca doar doua conditii: sa gateasca bine si sa stie sa faca masaj. Nu-si da seama daca a fost curtata de oameni politici. ”Ei au fost draguti cu mine, dar eu n-am bagat de seama. Sunt o fire conservatoare si nu inteleg intotdeauna modernismele”, afirma zambind cu subinteles Cristina. Dintre actorii cu care a jucat, ii apreciaza in mod deosebit pe Dana Ilie, Gheorghe Lazarovici, Dan Radulescu, Serghei Focsa, Romeo Barbosu si Claudia Ena.

Nascuta la Zarnesti, pe 21 martie 1971, Cristina Carcei a incheiat a opta stagiune pe scena Teatrului baimarean. Dupa absolvirea unui liceu cu nume de sarbatoare comunista din Zarnesti, a urmat cursurile Scolii Populare de Arta din Brasov (1988 - 1990), dupa care a debutat pe scena Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu. In 1991 si-a facut prima aparitie pe scena teatrului baimarean. In perioada 1996-2000, a lipsit din Baia Mare, fiind studenta a Facultatii de Arte din cadrul Universitatii “Hyperion”, dupa care, cu statutul de actrita profesionista, s-a intors in Baia Mare.

Netrecand la socoteala rolurile din perioada studentiei, Cristina Carcei a interpretat aproximativ 20 de personaje. A facut, pe vremea studentiei, figuratie in piesa “O scrisoare pierduta”, in care jucau Mircea Albulescu, Stefan Iordache, Ion Lucian, Dan Puric si Razvan Vasilescu. “A fost o experienta extraordinara, pentru ca poti sa inveti foarte multe, chiar si stand pe margine”, afirma actrita care a jucat in perioada studentiei in “Opt femei” de Robert Thomas, “In spatele mastilor”, o piesa realizata dupa doua texte de Dumitru Solomon (“Printesa si porcarul” si “Cele doua privighetori”) si “E loc sub soare pentru toti”, o adaptare a basmului “Cele 12 fete ale imparatului”.

Implinirile scenei

Cum este si firesc, cele mai frumoase amintiri ale Cristinei sunt legate tot de lumea scenei. Isi aduce aminte cu o oarecare nostalgie de rolul secretarei din “Insula” lui Mihail Sebastian, in special pentru faptul ca “s-a intalnit” cu un regizor, Sergiu Savin, care a ajutat-o sa-si descopere valente pe care nu stia ca le are. Dintre rolurile jucate, isi aduce aminte cu placere de printesa cea batrana din “Dresoarea de fantome”, de Ion Baiesu, un rol fara cuvinte, bazat doar cu miscare. Cu acest spectacol, regizorul Marius Olteanu a obtinut un premiu la prima editie a festivalului “Ion Baiesu” desfasurat la Buzau. Tot atunci, Dana Ilie a obtinut premiul pentru interpretare feminina. “A fost o mare bucurie sa joc alaturi de ea intr-un spectacol cu rol de premiu”, isi aduce aminte Cristina Carcei. Se pare ca rolurile de profesoara o prind destul de bine: a jucat rolul profesoarei de muzica din “Burghezul gentilom” piesa pusa in scena de Anton Tauf si rolul profesoarei din “Un fluture galben numit Sfinx” a lui Christian Palustran, jucata in actuala stagiune teatrala, in premiera nationala, pe scena Teatrului Municipal Baia Mare. I-a fost drag si rolul Florei din “Trandafirul tatuat”, piesa jucata tot in aceasta stagiune. Printre bucuriile actritei se numara si aceea a intalnirii cu filmul. Chiar daca a fost un film studentesc de scurt metraj (difuzat si pe un post de televiziune), se pare ca ideea a incantat-o suficient incat sa-si doreasca o revenire in lumea filmului. E multumita de faptul ca, in Baia Mare, lumea merge la teatru. “Nu stiu cat de avizat este publicul baimarean, dar este sigur ca se bucura venind la teatru. La semicentenar am vorbit cu actori din alte orase, care sustineau acelasi lucru. Singura problema o constituie televiziunile locale si jurnalistii din presa scrisa care sunt prea discreti cu institutia Teatrului. Am colegi talentati de care putina lume stie. Actorii baimareni sunt prea putin cunoscuti in oras ca personalitati artistice. Lumea afla despre noi doar atunci cand sunt conflicte, nu si atunci cand sunt realizari”, afirma Cristina.

Dezamagirile din spatele cortinei

“Am atatea neimpliniri ca nu-ti ajung paginile pe care le ai sa le asterni pe toate pe hartie. As fi vrut sa lucrez mai multe roluri potrivite pentru mine, as fi vrut sa ma intalnesc cu mai multi regizori mari si as fi vrut sa fac film (sper ca aceasta dorinta sa nu ramana la capitolul neimpliniri). Unul dintre rolurile care n-au incantat-o este cel al judecatoarei Ana Feodorovna Leapkina din “Revizorul” lui Gogol. Nu s-a inteles cu regizorul Alina Cristea. “Nu stie regie. Din cauza ei am refuzat rolul Mirandolinei din “Hangita”. Cei care au vazut spectacolul sper sa ma inteleaga”, se destainuie actrita. Viata unei actrite nu poate fi cuprinsa in cateva randuri. Poate doar o urare: ii dorim sa i se implineasca visul de a face un chef cu toti prietenii pe care ii are. Cine stie? Poate o sa ne cheme si pe noi. Promitem sa raspundem bucurosi.

Ioan BOTIS



* Politica cocosata si falsificarea grobiana a istoriei
Holocaustul imaginar din Romania

Dupa oficialitatile evreiesti, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, in Romania, a avut loc un Holocaust in timpul caruia si-au pierdut viata aproximativ 420000 de evrei. De ani de zile, guvernarea antonesciana a fost considerata cea mai antisemita guvernare, dupa cea nazista, din Europa. Diferite organizatii ale evreilor din Israel si din diaspora il plaseaza pe Antonescu pe locul doi intr-un clasament al criminalilor de razboi, dupa tipul cu mustacioara si numele Adolf.

Obisnuite cu mersul cocosat in fata oricui nu-i roman si are un cuvant de spus in mersul politicii mondiale, autoritatile de la Bucuresti au adoptat de-a lungul timpului aceeasi atitudine slugarnica si in ceea ce priveste problema unui imaginar Holocaust petrecut pe teritoriul Romaniei, in perioada 1941-1944. Asta in timp ce ungurii ii organizeaza funerarii fastuoase si-i ridica statui celui care a fost Horthy.

Deportari inexistente

Nimeni nu incearca sa conteste faptul ca in perioada respectiva s-au petrecut numeroase abuzuri, numai ca romanii au “beneficiat” in egala masura de ele. Intr-o lucrare impresionanta prin volum si cantitate de informatii, a lui Raul Hilberg, aparuta la Editura Hasefer, Exterminarea evreilor in Europa, capitolul rezervat deportarilor evreilor nu aminteste nici un transport de evrei plecat din Romania spre lagarele de exterminare. In schimb, oricine poate gasi informatii despre masivele deportari desfasurate in Norvegia, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Olanda, Belgia, Franta, Italia, Serbia, Slovacia, Bulgaria si Ungaria. In acelasi timp, lucrarea lui Hilberg aminteste si de miile de romani asasinati in aceeasi perioada (multi dintre acestia erau chiar legionari). Se trece cu vederea destul de usor peste faptul ca, evreii deportati de pe teritoriul de astazi al Romaniei se aflau sub alte guvernari. Moshe Carmilly-Weinberger, fostul Sef-rabin al comunitatii israelite din Cluj, profesor emerit la Yeshiva University din New York, in Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), tine sa precizeze ca mii de evrei au scapat de Holocaust cu sprijinul autoritatilor romane. Unul din sefii minoritatii evreiesti din Romania postdecembrista, dr.Alfred Harlaoanu remarca in Istoria universala a poporului evreu, meritele romanilor in salvarea conationalilor sai de la Holocaust. Despre masacre in masa petrecute in Romania nu gasim nici o informatie in cartea lui Josy Eisenberg, O istorie a evreilor. Pana si cel mai mare detractor al maresalului Antonescu, fostul Sef-rabin al Romaniei, Moses Rosen, afirma intr-o lucrare mai mult decat penibila, Primejdii, incercari, miracole ca, in timpul rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941, a fost salvat de doua ori de oamenii maresalului Antonescu. Fapt care nu l-a oprit sa-l catalogheze toata viata pe Maresal cu epitetul de Criminal.

Ne doare rau

Imi displace profund atitudinea mai mult decat retinuta a politicienilor romani in fata acuzelor oficialilor de la Tel Aviv; unde sunt gropile comune de pe teritoriul Romaniei (nimeni n-a descoperit macar una), de ce pe harta de la Auschwitz Romania nu apare ca unul dintre statele furnizoare de detinuti pentru crematorii, si de ce nu aminteste nimeni de faptul ca germanii au recunoscut faptul ca progromul de la Iasi a fost pus in practica de trupele Wermachtului si ca trupele romane n-au fost implicate in respectivul masacru? N-am inteles niciodata de ce un om de valoarea lui Elie Wiesel (despre care am aflat cu regret nespus ca este bolnav, dar in afara oricarui pericol) afirma ostentativ ca familia lui a fost deportata din Romania. Nu cred ca laureatul premiului Nobel nu stie ca, la vremea aceea, Sighetu Marmatiei nu facea parte din teritoriul romanesc, dupa cum nu cred in afirmatiile unor istorici evrei potrivit carora Romania a fost singurul stat din perioada celui de-al doilea razboi mondial, exceptand Germania, in care a existat un plan de exterminare a evreilor. Cu certitudine au existat romani care au colaborat cu nazistii in perioada respectiva, dupa cum au existat colaborationisti si printre francezi, belgieni, norvegieni, danezi sau olandezi. Culpabilizarea unei natii pentru pacatele unor indivizi este o exagerare si o denaturare a istoriei care nu poate folosi nimanui. E ca si cand, astazi, am culpabiliza intregul popor evreu pentru faptul ca o mare majoritate a liderilor comunisti din toate statele europene a fost de nationalitate evreiasca, caz in care Holocaustul Rosu ar putea fi considerat o creatie iudaica. Reactia evreilor ar fi extrem de dura. Fata de recentele remarci ale Guvernului israelian nu putem spune decat ca aceste cuvinte ”ne” doare. Rau…

Ioan BOTIS



* Ma tot mir
Viagra, fotbalul si pututul

Americanii astia is dati dracului. Inventeaza te miri ce. Ultima inventie americaneasca, de care tare m-am mirat, este Viagra sub forma de ciunga, cum ii zic ei, sau guma de mestecat, cum ii spunem noi. Cica rumegi o lama de ciunga de aia cam vreo doua minute si-apoi incepe balul. Producatorii americani si-au risipit talentul, in loc sa inventeze o pastila de putut in ale politicii. La noi, la romani, asta ar fi avut o trecere extraordinara, ca de viagra nu prea avem trebuinta. Se pare ca la ei e invers: ei se descurca cu politica destul de bine si fara ajutoare. Pastila pe care am propus-o ar avea succes, chiar daca n-ar fi necesare doar doua minute pentru rumegat. Politicianul roman, perseverent in eforturile depuse pentru atingerea scopului propus, ar putea rumega chiar si doi ani gumita, excitat nervos de perspectiva viitoarelor alegeri. In alta ordine de idei, fiul liderului libian Muammar Kadhafi, Al Saadi, va evolua in sezonul viitor la echipa italiana de prima divizie, Perugia. Sunt curios cine va avea tupeul sa-l faulteze pe copilul-minune al fotbalului libian, mai ales atunci cand in tribuna se va afla taticul Kadhafi si-n tribunele stadionului cateva sute de suporteri infocati ai tatalui si fiului. De Sfantul duh nu putem vorbi in acest context. M-as mira, aproape ca sunt in stare sa fac un pariu, ca Perugia sa nu prinda in viitorul sezon cupele europene. Pentru fiul lui ben Laden nu s-a facut inca nici o oferta concreta. Impreuna cu Al Saadi, ar face un cuplu de atacanti redutabil. Dezavantajul ar fi unul de ordin turistic, pentru ca nimeni n-ar calatori, din motive lesne de inteles, cu avionul spre Perugia in zilele meciurilor echipei locale. La noi, fotbalistii au cam intrat in vacanta. Urmeaza vacanta parlamentarilor si o vara caniculara, in care ne vom zgai ochii la formele junelor agatate de bratele consumatorilor de Viagra, cu speranta ca, din toamna, intoarcerea din vacanta a fotbalistilor si parlamentarilor o sa ne satisfaca cu varf si indesat. Ar fi de mirare ca totusi sa se schimbe ceva; politicienii nostrii n-au pastile de putut, iar in cupele europene e de urmarit jocul Perugiei si focurile de artificii de pe urma…

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Sanzienile

In noaptea solstitiului de vara, acum cativa ani, reflectoarele discotecii din centrul urbei luminau intens cerul, de se ingrozeau mosii si babele satelor din jur, adunandu-si grabiti nepotii langa ei si spunandu-le, cu glas tremurat, o taina mare: “Vezi dragul bunicului, in noaptea asta se aprind cerurile si se deschid, ard focuri peste oalele cu bani de aur de care ti-am povestit si, de esti curat, orice vis ti se indeplineste acum.” Si totul ar fi fost bine si nepoteii ar fi pandit ca si mine, ani la rand, focurile magice ce-ar fi trebuit sa se aprinda in curtea fostei case a rabinului, daca nu veneau spre dimineata, cu cursa de 4, domnitele ostenite de la discoteca sa-si povesteasca legenda lor cu lasere si holograme, cand li s-a indeplinit visul lor cel ascuns, de-a dansa cu fiul popii din sat. Folclorul prezinta Sanzienile (Sancta Diana) ca si divinitati nocturne, care apar numai in cete, de obicei in numar fara sot. Aceste zane sfinte si fecioare rapite scapa in aceasta noapte, din palatele zmeilor unde stau ferecate in timpul anului si plutesc in aer, canta si danseaza. Despre noaptea Sanzienelor se crede ca este magica, momentul in care minunile sunt posibile, in care fortele benefice, dar si cele negative, ajung la apogeu. In timpul ceremoniei nuptiale zeita baga bob spicului de grau si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si Soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closca cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar licuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc. Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Sanziene. In ajunul acestei zile, se culeg flori de sanziene si se impodobesc portile, usile si ferestrele caselor, aparand astfel gospodaria de agresiunea zanelor si de duhurile necurate. Fetele se scalda in ape curgatoare, in locuri tainuite sau se tavalesc prin sanzienile inrourate spre a fi frumoase si indragite de-a lungul anului. Daca nu mai sperati sa gasiti oale ascunse cu bani, mergeti sa vedeti la lumina focurilor de Sanziene, urmasele Dianei cu comorile lor ce sporesc in aceasta noapte, sperand sa vi se indeplineasca visele.

Emanuel LUCA



* GAZETA va prezinta Cartea saptamanii
Orasele Evului Mediu

Cartea lui Henri Pirenne, Orasele Evului Mediu, urmareste nasterea, dezvoltarea si extraordinara influenta pe care orasele Evului Mediu au avut-o asupra transformarilor sociale, economice si politice care s-au manifestat in Europa. “Nu vom gasi aici nimic dintr-un manual didactic. Mi-am propus doar sa consacru un studiu de sinteza unuia dintre cele mai interesante subiecte ale istoriei sociale ale Europei. Sper ca voi fi scuzat pentru faptul ca nu am putut rezistat tentatiei de a descrie, dupa ani indelungati de cercetari speciale, marile momente ale evolutiei urbane, pornind de la sfarsitul antichitatii pana catre mijlocul secolului al XII-lea”, afirma Henri Pirenne in introducerea lucrarii. Axata in principal pe o analiza a evolutiei economice a comertului din bazinul mediteraneean din zorii Evului Mediu, decaderii economice resimtita in toata Europa secolului al IX-lea si nasterii oraselor, burgheziei si institutiilor urbane, cartea lui Henri Pirenne trateaza si rolul vietii urbane la imbogatirea capitalului spiritual al Evului Mediu, modul in care stiinta s-a rupt treptat de sub tutela Bisericii, nasterea capodoperelor arhitecturale sau sculpturale si nu in ultimul rand, revoltele oraselor impotriva autoritatii printilor, in tendinta naturala de a se transforma in republici urbane. Dincolo de afirmatiile generale privitoare la viata oraselor medievale, studiul lui Henri Pirenne surprinde particularitati zonale: razvratirile oraselor engleze, alaturi de baroni, impotriva regalitatii (urmate de adoptarea primei “constitutii” – Magna Charta Libertatum) sau modul in care autoritatea regala a reusit sa-si pastreze dominatia neclintita asupra oraselor din Franta, Tarile de Jos si Italia, pana la decaderea autoritatii imperiale. “Natura acestei lucrari nu-mi permitea nici sa zabovesc in controverse, nici sa ma abtin de la ipoteze. Printre acestea exista unele care vor parea poate destul de indraznete. Voi fi incantat daca acestea vor gasi oarecare adeziune. Voi fi si mai fericit daca ele vor suscita noi cercetari intr-un domeniu in care, in afara cararilor batute, multe parti raman inca de explorat”, sustine Henri Pirenne, cititorii urmand sa se convinga de adevarul acestei afirmatii.

Ioan BOTIS