CULTURA

* Amantul cartilor vechi

* Harry Potter, campion

* Ciuma

* Proiect de 3000 USD

* Ouale lui Nastase

* Amantul cartilor vechi

E povestea unui om ce inca mai crede in cuvintele lui J. L. Borges “mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci”. Nu e din cei care iti bat la usa, tinand sa te convinga ca religia lor e singura cale de mantuire. Pentru a-l intelege trebuie sa bati tu la poarta cetatii lui: Cetatea cartilor rare, a cartilor interzise, a cartilor ce au suflet. E un bibliotecar si atat! Un bibliotecar gelos care-si pazeste cartile ca pe niste amante care nu te insala niciodata… Cati dintre dumneavoastra ati tinut in mana o editie prima a ”Poesiilor” lui Eminescu, gandindu-va ca el a pipait cu mana lui acea carte? Cati dintre noi au reusit sa vada un autograf al lui Eliade si apoi, trecand la masa de lucru, am adus sub lupa pana si lupta lui cu literele incovoiate cu greu sub pana? Sunt unele carti care aduc peste veacuri mirosul acelor vremi si te trezesti brusc, stand la o masa cu El, Scriitorul. Iti dai seama atunci ca aceste carti “au imprumutat” sufletul autorilor. Dincolo de mormanul de reeditari, in orasul nostru, cartile cu suflet sunt mangaiate cu grija in fiecare zi.

Galceava inteleptului cu lumea

Exista pe lume oameni sortiti unor indeletniciri care le cladesc profilul lor sufletesc. Poate, candva, au fost in slujba altor “imparati”, au fost vistiernici ai unor cauze pierdute, mizand pe calul necastigator; au crezut prea mult in oameni si au fost raniti. Pe urma au plecat, incet-incet catre lacasurile de suflet…sa se vindece. Uneori, ei au puterea sa se intoarca dupa ce viata a calcat brutal peste ei, dupa ce un razboi, pornit dintr-o conspiratie obscura le-a rapit parintele, ajuns peste noapte doar o amintire – o telegrama cu lapidarul continut: “Disparut pe front”. Astfel ajung sa aleaga labirintul cartilor. Se refugiaza intre rafturi cu carti pretioase, prinse de patina vremii. Pentru ei, motto-ul sau crezul lor in viata pare a fi “daruind vei dobandi”, preluand ideea filosofului de la Rohia. Bucuria “devenirii intru fiinta” tasneste in momemtul in care, dupa neostoite cautari, dupa epistole scrise catre marile biblioteci ale lumii, el se poate aseza, in sfarsit, pe scaunul batranului dascal, zambind usor uluit…”Ce putin ii trebuie unui om sa fie fericit!…”

Cavalerii Cartii

O legenda povesteste ca, odinioara, erau trei cavaleri ai cartii in cetatea prin care trece Raul Domnitelor. Si pentru ca acestia trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus ba Petre Codrea, bibliotecarul truditor intr-ale slovei tiparite, carausul purtator al desagilor de carti de prin anticariatele capitalei, ba Ionita Iuga, febrilul si neastamparatul prelucrator de informatie din sfera galaxiei Guttenberg, ba Corneliu Onet, motul ajuns in tinutul septentrional ca sa-si implineasca vocatia de pazitor al cartilor rare. Cand ai puterea de a descoperi probe ale curajului in Cartea Cartilor, ce-ti ramane de facut, decat sa te inclini umil si mut inaintea lor? Ramane mireasma rara a hartiei invechite de licoarea cupelor de zei, cernuta peste rafturi imbatranite timpuriu.

Al doilea profesor

Veneam, studenti fiind, manati de la spate de bibliografii indecente, in camera obscura a batranului dascal. Ne privea maniat si, uneori deranjat de pretentiile noastre. Intreba: “De ce vrei sa citesti cartea asta?” si dupa raspunsul nostru clatina intrigat din cap. Incepea sa cladeasca un alt curs si, imediat, ne trezeam pusi, prea devreme, in fata unui examen inedit. Daca nu faceai fata avalansei de intrebari, aveai marea sansa sa nu primesti cartea solicitata. Pana la ea, erau altele, musai de parcurs. Am inteles de la o vreme, ca era mana in mana cu acele carti, volume care se lasau citite doar la o “anumita varsta”. Omul de care vorbesc, sta si astazi in impunatoarea cladire a bibliotecii, ignorand progresele tehnologiei (“O sa ajungeti sa faceti copii pe chat”), ingrijind de cartile lui ca un contabil al literaturii, nelinistit de cuvintele ce se vor cheltui fara noima. Dintre cei care trec pragul incaperii lui, ce poarta inca mirosul cernelurilor lui Guttenberg, multi se vor intoarce acasa crezand ca acolo, printre rafturile vechi, au stat de vorba o clipa cu Eminescu, Caragiale, Rebreanu.

In numele trandafirului

Calugarul orb mai descifreaza in tacere nerostirile dintre paginile cartilor, dar nu le mai imprastie in lume.Mai exista inca o sansa – in numele trandafirului – salvatorul pierdutei inocente a slovelor. E acolo… Penduleaza intre dorinta de a mai fi si neputinta de a face prea putin pentru oameni. Simte ca nu mai are destula putere sa-si duca pana la capat toate dezvaluirile pe care le avea de facut celor care-i treceau pragul. Raritati care te intampina la tot pasul: “Encyclopedia” lui Lorenzo Valla de pe la 1538 (cea mai veche din patrimoniul sau), un liliput apartinand lui Boris Pasternak, o editie prima a “Vietilor sfintilor” a mitropolitului Dosoftei… Cate si mai cate, nenumarate remember-uri poleite de vreme. Mai gasesti, cititorule, carti interzise, salvate aici de focul napraznicului regim cand cultura se facea cu ciocanul intr-o mana si cu secera in cealalta. Veghetorul cartilor pretioase, iti vorbeste de cartile lui ca de niste iubite. Dupa cateva vizite la el, incepi sa te indragostesti si tu de cartile cu mirosul altor vremi. E povestea unui bibliotecar si atat. Astazi numele lui este Onet…Corneliu Onet.

Emanuel LUCA



* Harry Potter, campion

Printre marile bucurii ale copilariei se numara si acelea oferite de povestile soptite de bunici sau de parinti. Aproape intotdeauna, sacul cu povesti se goleste inainte ca micul ascultator sa ajunga la varsta la care sa poata citi singur. In sprijinul parintilor si bunicilor vin atunci cartile scrise pentru cei mici. Ceva mai tarziu, cand taina literelor este descifrata, tot cartile sunt acelea care stau de veghe la capataiul puilor de oameni. Pentru unii dintre ei, cartea va ramane prieten pe veci. A doua zi a lunii aprilie este dedicata Zilei Internationale a Cartii pentru Copii, asa ca saptamana trecuta universul copiilor a avut centrul de greutate la etajul III al Bibliotecii Judetene ”Petre Dulfu”. Acolo, Fratii Grimm stau alaturi de Ion Creanga, povestile cu zane sunt vecinele celebrul vrajitor Harry Potter, cartile asteptandu-si sarbatoreste micii cititori. Intr-o lume computerizata si atinsa de mania televizorului, cartea a trecut pe un plan secund si initiativa bibliotecii de a organiza o ampla manifestare legata de Ziua Internationala a Cartii pentru Copii are scopul de a aduce cartea in atentia copiilor. ”Dispunem de un fond generos de enciclopedii, carti necesare examenelor de capacitate sau bacalaureat, poezii si proza in limba engleza. Avem chiar si volumele cu Harry Potter sau cel mai recent succes de peste hotare “Witch”, de o autoare daneza, Lene Kaaberbol”, a declarat Corina Span, sef serviciu Sectia de Imprumut pentru copii. Manifestarile au cuprins expozitii cu noutati editoriale, dialoguri cu autori maramureseni de literatura pentru copii, o expozitie cu creatii ale elevilor in proza si poezie, scenete inspirate din povesti sau momente din ”Portretul colegei de banca” de Mircea Santimbreanu si poezia lui Schiller sau Goethe, recitata in limba germana. Elevii iubitori ai limbii franceze au fost actori intr-o sceneta inspirata dupa basmul ”Capra cu trei iezi” si ”Ursul pacalit de vulpe”, la concurenta cu ”englezii” care au jucat ”Alba ca Zapada”. In limba maghiara a fost prezentat un program de proverbe, maxime si citate celebre, urmat de cantece si dansuri pentru copii.

Ce citesc copiii?

Curiosi sa stim care sunt cele mai cautate carti, am aflat de la bibliotecara Maria Bilt ca romanele “nemuritorului” Jules Verne sunt la fel de cautate ca si ”Harry Potter”. Urmeaza volumele necesare pentru exmenele de capacitate sau bacalaureat. ”Fratii Grimm, Creanga, Ispirescu si Andersen sunt nemuritori si vor ramane si generatiilor urmatoare. Daca in urma cu douazeci de ani, seria povestilor nemuritoare era foarte cautata, acum la mare trecere se afla cele cinci volume cu vrajitorul Harry Potter, probabil si datorita ecranizarilor. ” Ajungem la concluzia ca basmele mai au cautare si inca mai inflacareaza imaginatia picilor. Si cum universul cartii nu poate fi inlocuit de electronica, aplecarea copiilor spre lectura nu poate decat sa ne bucure intr-un mileniu pe care-l dorim si al conservarii valorilor.

Lavinia COTARCEA



* Ciuma

De aici, din nordul tarii, ti se pare ca manuitorii de Kalasnikov si posesorii “bombelor inteligente” se razboiesc pentru… lana de capra. Motivele invocate de stapanii razboiului, amplificate de presa si-au pierdut consistenta. De fapt sunt din ce in ce mai putin amintite. In schimb, primele pagini ale ziarelor sunt invadate de imaginile terifiante ale oamenilor sfartecati de explozii, ale sicrielor proaspat vopsite, ale mamelor de eroi… Ecoul razboiului ajunge aici purtat de aripile negre ale zeitelor lui: groaza, boala, moartea. Antrax-ul de anul trecut, noua pneumonie “atipica” sunt primii mesageri ai razboiului care trezesc si alarmeaza satele adunate in fata televizorului. Iar batranii spun: “o sa vina peste noi ciuma”, caci ciuma sau pesta se numeau mai demult toate bolile epidemice care secerau mii de vieti omenesti. Aceeasi conceptie antropomorfica despre noile boli apare si acum si singura salvare, dincolo de masca de gaze, e cautata tot in vechile practici apotropaice. In folclorul romanesc, Ciuma are infatisarea unei femei batrane si hade, imbracate in alb, cu o secera in mana; uneori, are cap de om, coarne de bou, coada ca de sarpe, in varful careia se afla un ghimpe mare, “cu care inghimpeaza oamenii si-i umple de boala”. Impotriva ei, oamenii foloseau diverse procedee magice si rituri de combatere si supunere a bolii: tragerea brazdei in jurul satului de catre femei sau fete nude si despletite (sau cu plugul tras de doi boi negri), alcatuirea unor alaiuri galagioase de flacai si fete care inconjurau satul, inarmati cu ghioage si cu obiecte de fier taioase. Practica cea mai frecventa o constituie ritualul confectionarii “Camasii Ciumei” – care porneste de la simbolul protector al camasii, considerata o a doua “piele a omului”. Atunci cand apare pericolul izbucnirii epidemiei, se aduna femeile (vaduve sau fecioare), fac din zdrente o papusa in forma de femeie, apoi in aceeasi noapte ii croiesc o camasa si o pun la hotarul satului. Inrudita cu aceasta practica de aparare este si aceea a inaltarii priapos-ului (imaginea sculptata in lemn a unui zeu local sau spirit tutelar dendrologic). Batranii recurgeau si la puterea magica a cuvantului, incercand sa “imbuneze” groaznicul spirit al Ciumei, numind-o Alba, Frumoasa, Maica-Batrana, Maica-Cea-Calatoare etc. Cel mai adesea este invocat Sf. Haralambie, caci doar el poate “tine Ciumile de par si le duce unde vrea dansul”. Natiune, naratiune, fictiune! In fata noilor ciume nu conteaza atat de mult vechile practici magice (care au disparut aproape cu totul), cat legaturile stranse dintre oameni, apropierea care apare in aceste vremuri de restriste. Mana in mana, aducand cu noi miturile si riturile fiecaruia, vom reusi sa ne vindecam de marea boala a acestui veac: razboiul.

Emanuel LUCA



* Proiect de 3000 USD

Carpathian Foundation – Fondul de dezvoltare a Euroregiunii Carpatice Romania, este o organizatie nonguvernamentala, non profit, apolitica, ce are ca scop acordarea de suport tehnic si financiar, pe baza de licitatie de proiecte, organizatiilor neguvernamentale si consiliilor locale. Aria acoperita de activitatea de finantare este cea a Euroregiunii Carpatice, structura din care fac parte zonele de frontiera a cinci tari. Polonia, Romania, Slovacia, Ucraina si Ungaria sunt tarile care beneficiaza de finantari. Partea romana a Euroregiunii Carpatice cuprinde sapte judete: Bihor, Botosani, Harghita, Maramures, Satu Mare, Salaj si Suceava. In perioada 24-26 martie 2003, la Kosice – Slovacia, a avut loc sedinta Comisiei de Evaluare a Fundatiei Carpatice, prilej cu care s-a desfasurat prima sesiune de evaluare a proiectelor din cadrul Programului Initiative Locale – LIP, pentru anul 2003. Pentru partea romana a fost depus un numar de 42 de proiecte din care au fost aprobate 7. Asociatia “Prietenii muzeului” din Baia Mare a primit suma de 3000 USD pentru proiectul “Conservare – restaurare – salvare”, singurul proiect aprobat pentru Maramures. “Urmeaza semnarea unui contract. Proiectele astea nu se primesc, se castiga. Proiectul consta in pregatirea a cel putin 15 oameni in domeniul conservarii si restaurarii monumentelor istorice. Noi deja am facut selectarea oamenilor. Marea majoritate va fi de la noi din muzeu (Muzeul de Etnografie Baia Mare – n.red.), dar vor fi oameni si din teritoriu si o persoana din Ucraina Transcarpatica”, a declarat pentru GAZETA Georgeta Iuga, managerul proiectului. Deocamdata muzeul nu are oameni formati in acest domeniu. Exista angajati care stiu sa lucreze cu lemnul, dar nu stiu sa lucreze in restaurare si conservare. In cadrul proiectului vor exista module de pregatire teoretica, urmand ca, intr-un viitor apropiat sa se desfasoare si un modul practic, pe santier. Prin iunie, se va desfasura si un simpozion pe aceasta tema. Cu o singura conditie: sa ajunga banii pentru toate activitatile pe care initiatorii proiectului si le-au propus.

Ioan BOTIS



* Ouale lui Nastase

Inca din antichitate, numerele au servit nu doar matematicienilor, ci si indivizilor preocupati de elaborari simbolice. Lucrurile stau aproximativ la fel si in cazul oualor. Om de vasta cultura, primul-ministru, si-a exprimat metaforic dorinta de a-i numara cineva ouale. Atunci cand cineva rosteste o atare stupizenie, nu oriunde si nici dupa ce a consumat o duzina de beri, care in calorii valoreaza cat un cofrag de oua, ci in fata Parlamentului, fie el chiar si al Romaniei, inseamna ca omul respectiv gandeste nu cu creierul, ci cu ouale. Am realizat un scurt sondaj de opinie printre prietenii care mi-au mai ramas, pentru a afla la ce numar s-au gandit. Cel mai generos a dat un raspuns apropiat de o situatie normala: 1,73 oua. Sfantul Martin credea ca numerele sunt invelisul vizibil al fiintelor. Numarul oualor lui Nastase a ramas invizibil, spre bucuria intregii natiuni, pentru ca premierul nu le-a aratat pentru a putea fi numarate. Daca am lua in considerare potenta intelectuala a invitatiei la numaratoare si am considera ca este direct proportionala cu numarul ramas necunoscut, n-am fi avut ce numara. “Numerele, ca si numele, atunci cand sunt rostite, pun in miscare niste forte care produc un curent de felul unui parau subteran, invizibil dar prezent”, sustin Jean Chevalier si Alain Gheerbrant. Primul-ministru s-o fi gandit ca vorbind despre numarul oualor pe care le are le si poate activa. Pastram o oarecare rezerva… Paraul a ramas si el invizibil, fapt pentru care podeaua tribunei parlamentare s-a bucurat nespus, la unison cu nadragii scapati de o nemeritata umezeala. Producatorii de lenjerie intima au trecut la productia de chiloti cu cofrag pentru oua, de problemele legate de desfacerea noului produs urmand sa se ocupe primul-ministru. De fapt, a discuta despre oua reprezinta o dovada a preocuparilor metafizice, si mai ales fizice, pe care le are orice posesor de produse galinacee. Nasterea lumii dintr-un ou este o tema comuna mitologiilor egiptenilor, celtilor, japonezilor, precolumbienilor, grecilor, fenicienilor, cananeenilor, hindusilor, chinezilor si vietnamezilor. In religia etniei din care se trage Adrian Nastase nu exista aceasta credinta, ci doar convingerea ca se poate fura oul de sub closca. Cine fura azi un ou, maine va fura un bou, spune un proverb care musai trebuie sa fie popular. Noi credem ca cine fura azi un ou va avea cu unul in plus si, daca-l cheama Nastase, nu va fura nici un bou, pentru ca boul n-are oua, fizic vorbind, si ca atare este neinteresant, metafizic cugetand. Suntem convinsi ca primul-ministru, ca un bun crestin practicant, asteapta cu nerabdare Sfintele Sarbatori de Pasti. Ii reamintim ca in ajunul acestei sarbatori ouale se vopsesc frumos cu Galus, se incondeiaza si, in ziua de Pasti, se ciocnesc unul de altul pana se sparg la un capat sau, dupa caz, la ambele capete. Se consuma de preferinta proaspete, pentru ca ouale au prostul obicei de a mirosi urat atunci cand sunt clocite sau statute. Aproape la fel de urat ca si discursul premierului caruia i-a scapat porumbelul. Iesit din cine stie ce ou…

Ioan BOTIS