CULTURA

* 75 de ani de la nasterea unui maestru baimarean
Rigoarea unor speculatii cerebrale

* Natiune, naratiune, fictiune
STIMA BANILOR

* REPORTAJ
106 ani de la nasterea lui Enzo Anselmo Ferrari – creatorul unei legende din “Marele Circ”
Calutul cabrat de la Maranello

* Pantru mandra din Botiza,
De tri ori am trecut Iza

* Centenarul din Oarta

* Culti si desculti
Dictionar de arhitect

* Cartoon Network a descoperit in Baia Mare
Urmasii lui Disney!

* 75 de ani de la nasterea unui maestru baimarean
Rigoarea unor speculatii cerebrale

Traian Hrisca reprezinta una dintre acele piese “grele” prin care Centrul Artistic Baia Mare isi defineste identitatea contemporana. Baimarean de obarsie, el acopera prin creatia sa aproape jumatate din varsta centenara a acestui Centru, motiv pentru care o evocare retrospectiva, precum cea de acum, are toate motivele sa scoata la rampa imaginea in miscare a operei de maturitate.

In ciuda unor simplificari tandre, cu rafinamente aproape epidermale, pictura lui Traian Hrisca nu este catusi de putin confortabila. Si, in orice caz, nu favorizeaza comoditatile unei lecturi de tip “turistic”. Tocmai contrariul caracterizeaza eforturile artistului, eforturi evident conceptuale, de tip rationalist, in masura in care preocuparile sale de dupa 1985, infatiseaza imagistica unor alcatuiri compozitionale de sinteza. Ambitia lor pare sa se concentreze asupra orchestrarii unor constructii riguroase din punct de vedere formal, aproape severe prin “clasicitatea” dimensiunilor armonice si echilibrate pe care le cultiva. Punctul de referinta este, de altminteri, unul strict cultural, livresc: recitirea in maniera personala a procesului filogeniei. Constructia imaginii picturale are, in aceste conditii, multiple notatii si conotatii simbolice. Asocierea geologicului si biogeneticii cu cosmicul semnifica, intre altele, separarea vecinatatilor – si nicidecum punerea in antinomie a contrariilor. Asistam la o speculatie subtila, si nu putin riscanta, de contestare a unei imagini despre antiteza aproape… metafizica, ce opune stratigrafia biologica si existenta spirituala. Pictura de astazi a lui Traian Hrisca se aseaza undeva la intersectia sacrului si profanului. Aparent surprinzator, motivul – matrice al acestor constructii plastice este cromozomul. Pornind de la acestea, motivele-simbol construiesc un univers in care biologicul este chemat sa se constituie intr-un fundal peste care artistul arunca varii metafore, reunite intr-un discurs ce se concentreaza asupra unei teme majore: procesul generativ. Astfel, peisajul marin reprezinta o constructie simbolica imaginara, care evoca marea primordiala. “Urma sarutului” evoca pe de alta parte actul ritualic al sintezei. Sanzienele ne trimit la logica jocului pagan al cautarii. Discursul lui Traian Hrisca se concentreaza asupra descifrarii sensurilor unei geneze petrecute intr-o intimitate celulara, ale carei intelesuri simbolice depasesc totusi arealul strict biogenetic. In esenta, avem de a face cu sublimarea spirituala a unei geneze profane. Si, in acesti termeni, observam cum, dincolo de jocurile metaforice, cu motivul cromozomial, Traian Hrisca isi ascunde discreta nostalgie dupa o jumatate din spatiul edenic pierdut. Paradoxal – si nu prea, artistul ignora identitatea adamica, si se dovedeste deplin indiferent fata de “cantecul” sarpelui. Convins ca “suntem toti egali in fata naturii”, Traian Hrisca aseaza un surprinzator semn de identitate intre simbolicul Mar si eterna Eva.

Tiberiu ALEXA,
doctor in istoria artelor



* Natiune, naratiune, fictiune
STIMA BANILOR

Asa nu se mai poate. De trei saptamani nu fac altceva decat sa umplu caiete cu metode de-a cheltui banii pusi la bataie in jocul de Loto. E din ce in ce mai complicat caci potul tot creste si nu ma lasa inima sa cer ajutorul cuiva pentru a face, alaturi de mine, operatiuni imaginare de cheltuire a imensei sume. Si s-au adunat in caietele cu vise luate pe datorie plaje imense cu nisip auriu, piramidele egiptene si cafenelele frantuzesti in acelasi cadru, vinuri de colectie si automobile lucioase, dornice sa adune mii de kilometri de pe soselele lumii. Dupa atata munca si atatea exercitii de imaginatie, nici nu-mi mai trece prin cap ca as putea scapa castigul. Pana de curand, incercasem toate metodele posibile pentru a ghici numerele castigatoare. Am ajuns sa pierd zile intregi pe balcon, facand calcule complicate si numarand masinile de diverse culori, incluzand in aceasta aritmetica diabolica viteza de deplasare, numarul de inmatriculare, capacitatea cilindrica a autovehiculelor, sexul si varsta (apoximativa) a soferilor. Bineinteles ca n-am castigat decat o raceala indaratnica dobandita de la statul in frig, pe balcon. Acum am inteles ca si asupra banilor acestia sta un duh, ca peste toate comorile adunate cu cruzime de pe spatele poporului (caci cruzime se cheama si aceasta: cu mintea infierbantata, romanul de rand pune la bataie cate o suta–doua de mii pe saptamana din ”enormul” salariu oferit cu generozitate de actualul guvern). Stima Banilor este un duh al comorilor, o fiinta nevazuta care are in stapanire banii si lucrurile scumpe ingropate sau intemnitate in pamant. Aceasta stapanire o are prin legamant de la cel ce a dat fiinta comorii. In folclorul romanesc, aceasta fiinta mitologica, numita si Duhul Banilor, poate avea mai multe infatisari. Stima comorilor bune sau curate este un om sau o femeie cu imbracaminte alba. Daca apare sub forma de barbat, este un om in varsta cu barba alba si chip senin, iar de e femeie, are cositele de culoarea zapezii mieilor. Comorile blestemate (“necurate”) le vegheaza Stima cea rea, capabila sa-si schimbe infatisarea de fiecare data. Ea poate sa se arate sub chip de om, lup, vulpe, caine, mata sau cocos (T. Pamfile), iar apucaturile ei nu se deosebesc de cele ale dracului. De multe ori, asupra comorilor ce zac sub un blestem greu sta insusi diavolul, numit in acest caz “Cel-de-pe-comoara”. Un duh indaratnic pare sa stea si in aceste zile peste banii stransi la 6/49, dar sunt convins de reusita (ca de altfel tot romanul), asa cum am mai castigat doar o data in viata, 25 de lei in clasa a III-a.

Emanuel Luca



* REPORTAJ
106 ani de la nasterea lui Enzo Anselmo Ferrari – creatorul unei legende din “Marele Circ”
Calutul cabrat de la Maranello

In urma cu 106 ani, se nastea cel care a transformat un vis intr-o realitate devenita legenda. In ultimii patru ani, Formula 1 este dominata de scuderia Ferrari. Spectacolul oferit de monoposturile care ascund sub capote sute de cai putere isi merita pe deplin numele de ”Marele Circ”. Enzo Ferrari a lasat in urma o afacere de succes si cea mai iubita echipa din Formula 1.

Enzo Ferrari s-a nascut in 18 februarie 1898, in Modena (nordul Italiei), intr-o familie din clasa de mijloc. Interesul lui Enzo pentru cursele auto a aparut la varsta de 10 ani, cand a asistat la Bologna la prima cursa de masini. A inceput sa conduca de la varsta de 13 ani.

Cavaliere

Anul 1916 a fost tragic pentru familia Ferrari. Tatal lui Enzo si fratele lui mai mare, Alfredo si Alfredo jr. au murit pe frontul primului razboi mondial. Educatia celui care avea sa intemeieze unul dintre cele mai mari imperii automobilistice din istorie a fost destul de aproximativa, fapt pe care l-a regretat ulterior. In armata, a servit intr-o unitate de artilerie de munte. Dupa terminarea serviciului militar, datorita interventiei lui Ugo Sivocci, Enzo Ferrari a fost angajat la Alfa Romeo, unde a muncit ca mecanic, pilot de incercare si pilot de curse. In 1919, a debutat intr-o cursa, reusind sa o termine pe locul patru. Talentul indiscutabil, pe care l-a dovedit ulterior, i-a adus porecla de “Cavaliere”. In 1923, a castigat o cursa desfasurata la Ravenna. Dupa cursa, l-a cunoscut pe tatal legendarului Francesco Baracca, asul aviatiei mondiale, cazut la Montello, in primul razboi mondial. Acesta a fost impresionat de curajul si talentul lui Ferrari, caruia i-a prezentat emblema escadrilei in care a servit fiul sau, celebrul calut cabrat de culoare galbena, devenit mai tarziu semnul distinctiv al scuderiei Ferrari. In anul urmator a castigat Cupa Acerbo, urmand sa participe la Marele Premiu al Frantei. Nu se stie ce s-a intamplat, dar Ferrari nu a mai luat startul in aceasta cursa. Dupa 1927, nu a mai participat – ca pilot – la nici o cursa. Alaturi de dragostea pentru masini, in viata lui Enzo a aparut o noua iubire: Lina. Dupa ce s-a casatorit, ambitiile sale s-au marginit o vreme la postura de distribuitor al produselor Alfa Romeo. Conducerea de la Alfa Romeo a decis sa-i incredinteze lui Ferrari partea din companie care se ocupa de curse. Ferrari si-a mutat sediul in afara Modenei. In acest timp, masinile Furriers dominau cursele de Grand Prix in Italia si in intreaga Europa.

Masinile de razboi

Din cauza unor neintelegeri cu Alfa Romeo, Ferrari a inceput sa-si construiasca propriile masini, deschizandu-si in 1929 o firma la Modena: scuderia Ferrari, o societate care avea drept scop participarea la cursele automobilistice si care, initial, a fost o sucursala a firmei Alfa Romeo. Fiul lui Enzo Ferrari s-a nascut in 1932 si a fost botezat cu numele de Alfredo, cu toate ca a ramas cunoscut cu numele de Dino. Ferrari a reusit sa semneze in 1935 un contract cu pilotul francez Rene Dreyfus, plecat de la Bugatti. “Diferenta dintre a fi membru al echipei Bugatti si a fi in scuderia Ferrari era ca diferenta dintre noapte si zi”, afirma Dreyfus, impresionat de noua sa echipa. Acelasi pilot afirma ca dragostea lui Enzo pentru masini si curse era temperata de scopurile practice pe care acesta si le propunea in vederea realizarii unui imperiu economic profitabil. Ferrari si-a completat echipa cu piloti valorosi: Giuseppe Campari, Louis Chiron, Achille Varzi si cel mai talentat dintre acestia, Tazio Nuvolari care, in 1935, reusea sa castige Marele Premiu al Germaniei. Auto Avio Construzioni SpA a fost numele noii firme infiintate de Ferrari in 1937. In 1940, Benito Mussolini l-a chemat pe Enzo pentru o discutie, in urma careia Ferrari a inceput sa fabrice vehicule militare. Noua productie, destinata sustinerii efortului militar al Italiei in cel de al doilea razboi mondial, si-a avut locul de nastere la Maranello, unde Enzo Ferrari si-a mutat sediul firmei. Fortele aliate i-au bombardat fabrica in doua randuri (in noiembrie 1944 si in februarie 1945). Distrugerile provocate de bombe au fost importante, cateva cladiri fiind distruse in intregime. Productia n-a fost reluata decat la sfarsitul anului 1946, an in care Ferrari s-a intors la productia de masini de curse.

Masinile de curse

Prima masina produsa dupa razboi a fost un Ferrari 125. Aceasta a fost condusa de Franco Cortese, la Grand Prix-ul de la Roma si in cadrul Marelui Premiu de la Monaco. Linia sa a fost inspirata de imaginea unui avion de vanatoare din al doilea razboi mondial, designul apartinandu-i unui vechi colaborator al lui Enzo, Gioacchino Colombo. Inca din primul an, Ferrari a participat la 22 de evenimente automobilistice, reusind performanta de a obtine 8 victorii si cateva clasari onorabile. A urmat modelul 166, o masina care a revolutionat construirea de automobile cu 12 cilindri in V. Acesta a fost modelul care a facut ca Ferrari sa se implice foarte mult in curse. In cativa ani, scuderia Ferrari a reusit sa castige 22 de titluri mondiale, la toate categoriile de curse automobilistice. Interesant este faptul ca nici unul dintre pilotii scuderiei din aceasta perioada nu a primit salariu, ci doar procente din premiile obtinute pentru victoriile adjudecate.

Marele vis: masina imbatabila

Cu timpul, o data cu cresterea productiei, Ferrari si-a extins fabrica, separand productia de masini de curse de cea de automobile. In tot acest timp, Enzo Ferrari a cautat sa produca doar masini de top, folosind echipamentele si materialele cele mai performante. Atunci cand si-a permis, a produs in cadrul fabricii lui piesele necesare masinilor. Dar pentru ca o masina atat de sofisticata foloseste multe componente, Ferrari n-a avut posibilitatile tehnice si financiare pentru a produce toate aceste piese, motiv pentru care a cumparat unele componente de la alti producatori de automobile. Cu Alfa Romeo a continuat schimburile de asistenta tehnica, strategie aplicata si cu firmele Bosch, Pirelli si Shell. Calitatea inaintea cantitatii a fost una dintre ideile care i-au calauzit lui Enzo Ferrari intreaga activitate. Visul sau era acela de a produce cea mai rapida masina de curse din lume, o masina prestigioasa si imbatabila, in acelasi timp. Prima victorie intr-un Grand Prix a venit in 1951, in Marea Britanie, masina Ferrari fiind condusa de argentinianul Froilan Gonzalez. Inaintea celei mai importante curse din istoria de pana atunci a echipei, Ferrari s-a hotarat sa experimenteze noile cauciucuri Pirelli. Juan Manuel Fangio a castigat cursa, aducand echipei primul titlu mondial. Productia de masini-sport a fost foarte importanta; vanzarea acestora a permis ca Ferrari sa poata alerga in continuare. Victoriile de la Le Mans si din alte curse pe distante lungi a facut cunoscuta firma in toata lumea. In 1952 si 1953, Modelul Ferrari 500 a dominat cursele din Campionatul Mondial de Formula 2, pilotul Alberto Ascani invingand in 9 curse si adjudecandu-si cele doua CM. In anul urmator, Ascani a trecut la Lancia. Valorosul pilot a murit in timp ce conducea o masina sport Ferrari.

Enzo, omu

l In 1960, Ferrari a devenit societate pe actiuni. In acelasi an, lui Enzo Anselmo Ferrari, considerat o mare si carismatica personalitate, i s-au recunoscut calitatile sportive si manageriale, Universitatea din Bologna conferindu-i titlul de doctor honoris causa in ingineria mecanica. Acelasi titlu l-a primit in 1988, din partea Universitatii din Modena, de aceasta data, pentru fizica. In 1964, Enzo Ferrari s-a decis sa testeze valoarea firmei pe piata. Si-a oferit firma spre vanzare firmei Ford, urmand sa primeasca 18 milioane de dolari si conducerea partii de firma care trebuia sa se ocupe de producerea masinilor de curse. Negocierile au durat mai mult timp dar, in cele din urma, au esuat din cauza refuzului conducerii firmei Ford de a satisface cererile lui Enzo Ferrari. In 1969, Ferrari a gasit un alt constructor de automobile care sa investeasca in compania sa. Firma Fiat a cumparat 40% din Ferrari, asigurand un viitor prosper companiei. Din acest moment, Ferrari s-a putut concentra pe productia de masini mai bune si mai rapide, fara sa-si mai faca griji in ceea ce priveste costurile de productie. De altfel, firma Fiat avea sa devina majoritara la Ferrari din 1988, an in care detinea 90% din actiunile societatii.

Renasterea

O renastere a scuderiei Ferrari s-a petrecut intre 1975 si 1977, la trei ani dupa ce Renault inaugura noua era turbo in constructia de automobile. Atunci, Niki Lauda a obtinut doua titluri la piloti si trei titluri la constructori. Austriacul Niki Lauda a devenit in 1993 consilierul lui Jean Todt, in momentul in care acesta a preluat echipa. In 1997, Ross Brawn si Rory Byrne au completat echipa Ferrari. Incepand cu anul 2000, Williams si McLaren, cu toate eforturile depuse, n-au putut opri marsul triumfal al celor de la Ferrari, care, beneficiind de serviciile lui Michael Schumacher, au castigat tot ce se putea castiga. Enzo Ferrari nu a mai trait ultima perioada de glorie a echipei pe care a infiintat-o in urma cu 75 de ani. In august 1988, la varsta de 90 de ani, Enzo Ferrari murea, lasand in urma sa o afacere prospera si un nume devenit deja legenda.

Ultima productie Ferrari

575M Maranello este productia Ferrari prezentata la ultimul Salon Auto de la Geneva. Capacitatea cilindrica de 5,75 litri a dus la marirea cuplului si a puterii masinii care dezvolta 515 CP. Cutia de viteze este de tip F1, folosita pentru prima oara pe o masina Ferrari cu motor in 12 cilindri. Stilul este clasic, blocurile optice sunt redesenate, iar din punct de vedere aerodinamic este imbunatatita circulatia aerului in jurul rotilor, in timp ce fiecare detaliu al podelei a fost desenat in asa fel, incat sa genereze mai multa viteza si sa reduca fenomenul de franare. Interiorul a fost retusat in scopul de a-l face mai sportiv si mai functional. Scaunele dispun de sase reglari electronice si de memorie a pozitiei.

Campionii mondiali si ultima legenda

Scuderia Ferrari a “produs” campionii mondiali: Alberto Ascari (1952 si 1953); M. Hawthorn (1958); J. Surtees (1964); Niki Lauda (1975 si 1977); J. Scheckter (1979); Michael Schumacher (2000, 2001, 2002 si 2003). Michael Schumacher, ultima vedeta Ferrari, este considerat singurul pilot capabil sa porneasca de pe ultimul loc si la jumatatea unei curse sa se afle in frunte. Probabil este unul dintre cei mai buni piloti de F1 din toate timpurile. S-a nascut in 3 ianuarie 1969, la Hurth Hermulhein (Germania). La patru ani, devenea cel mai tanar pilot de karting. Tatal lui, Rolf Schumacher, si-a dat seama ca acest sport este unul costisitor. Sansa lui Schumacher s-a numit Jurgen Dilk care l-a sprijinit financiar. In 1989 a debutat in Formula 3. In 1991 a trecut la Benetton, obtinand primul sau titlu mondial. In 1995 a obtinut cel de al doilea titlu mondial si s-a casatorit cu Corrina. Din 1996 a trecut la Ferrari, obtinand patru titluri mondiale. Contractul sau cu Ferrari expira in 2006. “La prelungirea contractului meu pana in 2006, presedintele Ferrari (Luca di Montezemolo) mi-a spus sa raman cat doresc, atata timp cat sunt motivat si rapid”, afirma Schumacher.

Ioan Botis



* Pantru mandra din Botiza,
De tri ori am trecut Iza

Botiza este un pol important al agroturismului maramuresean. Anual, aceasta zona atrage ca un magnet sute de turisti straini. Localitatea este renumita pentru biserica veche din lemn, schitul manastirii “Schimbarea la fata”, baile cu apa sarata si sulfuroasa, mesterii populari, covoarele vopsite vegetal, ansamblurile de dansuri populare si festivalul “Pantru mandra din Botiza”.

Botiza a fost atestata documentar in 1373, sub denumirea de “Batizhaza”, ca proprietate a nobililor romani din Ieud. In “Diplomele maramuresene”, numele localitatii este echivalent cu Casa lui Botiz (termen care provine de la Botezul Domnului). Batranii cred ca denumirea comunei ar proveni de la haiducii care luptau cu locuitorii satelor de pe Valea Izei, dupa care se retrageau in padurile Botizei. Acestora li se dusese vestea ca “bat Iza”, motiv pentru care acest tinut a primit numele de Batiza (ulterior Botiza). Conform documentelor din secolele XIV-XV, botizenii sunt urmasi ai bogdanestilor.

Botiza

Primarita comunei este Ioana Trifoi l comuna are 3.016 locuitori l de trei ani, Botiza este infratita cu o localitate din sudul Frantei, si recent a fost semnat un protocol de colaborare cu Porksalma (Ungaria) l in comuna functioneaza 50 de pensiuni turistice l manastirea situata pe Valea Sasului adaposteste o icoana facatoare de minuni, adusa de pe muntele Athos l baile cu ape minerale sarate si sulfuroase vor fi redeschise anul viitor l in zona bailor exista o cabana si se va construi un motel, in a carui incinta vor functiona o cantina si doua bazine de inot l ansamblul popular “Rugutu” din Botiza are aproximativ 30 de membri l la inceputul secolului al XIV-lea, in comuna exista o manastire.

”Rugutu”, ansamblul din Botiza

In urma cu cinci ani, “Pantru mandra din Botiza” (titlul cantecului fratilor Petreus) a devenit numele unui festival care se organizeaza anual in zona bailor vechi din Botiza. Pe langa cantecele si dansurile populare interpretate de ansamblul popular din comuna (“Rugutu”) si de alte ansambluri din tara, programul include o parada a portului maramuresean si un concurs de “miss-autentic” numit “Cea mai mandra fata din Botiza”. Aspirantii premiului de “cel mai frumos si mai autentic costum popular” trebuie sa poarte costumul la biserica, cel putin doua saptamani inainte de concurs.

Gospodarii botizeni

Vasile si Ioana Sidau se numara printre cei mai harnici botizeni. Pe langa renumele de gospodar, Vasile Sidau se lauda si cu talentul de dulgher. Ioana Sidau spune ca cresc vaci, porci si oi, dar numai pentru nevoile casei. “Nu-i rentabila agricultura, atata numa’ ca nu dai banu’ pa un cartof ori un litru de lapte. Nici pamantu’ de aici nu-i foarte bun, ca-i zona de munte. Io is casnica, lucru numa’ pa langa casa, da’ nu stau un strop tata zaua. Sotu’ o invatat de la tata dulgherie. Face usi, geamuri, mobila. O lucrat patru aproape tati oaminii din zona, dar are comenzi si in tara. Acum lucreaza pentru cineva din Bucuresti. Si la noi in casa, toate is facute de el. N-are alti angajati, lucra sangur, il mai ajut io. Daca nu prea sunt alte locuri de munca, trebe’ sa traiesti din ceva.”

Traditia lui Neag

Grigore Neag este cel mai batran cioplitor in lemn din Botiza. A “furat” meserie de la tatal sau, pe vremea cand era cocon (adica avea 7-8 ani, n. red). “Il ajutam pa tata, ca avea comenzi din tat satu’, si am prins meserie. Stiu sa fac rame de oglinzi, calendare, cuiere, cruci, cozi de sape, de lopeti ori de coasa… tat ce-i trebe la om pa langa casa. Mai demult era mai mare cererea, amu’ nu le mai trebe’ la oamini, de aceie nu mai lucru, numai la comanda. Nu castig nu stiu ce, pa un calendar iau 300.000 de lei si lucru cam doua-trei zile la el. Mai mare trecere am la strainii care vin in excursie. Consatenii cer mai mult unelte pantru gospodarie, iestelalte trec greu. Io am lucrat ca mi-o placut, nu m-am imbogatit din asta. L-am invatat pa un nepot sa lucre, stia la fel de bine ca mine, da’ o murit intr-un accident de masina. Mai am doi nepoti, am vrut sa-i invat, da’ nici nu vreu sa auda de aieste, ca nu mai ii la moda. Imi pare rau ca nu a continua nimeni traditia familiei”, a spus Grigore Neag.

Biserica donata

Spre sfarsitul secolului al XIX-lea, lacasul de cult din Botiza a devenit neincapator si a fost inlocuit cu o biserica de lemn, donata de crestinii din Viseu de Jos (acestia isi ridicasera o biserica din piatra). Biserica fusese construita in 1699, in stil maramuresean. Dupa mutare, turnul bisericii a fost micsorat, iar pictura a fost refacuta de Dionisie Iuga si fiica sa, Aurelia, din Nicula. Biserica de piatra din Botiza a fost ridicata in 1975, in stil bizantin.

Ioana Lucacel



* Centenarul din Oarta

Oarta de Jos e o comuna relativ mica, in care poti gasi pe oricine cu usurinta. Daca personajul cautat e un batranel care se apropie de suta de ani, e imposibil sa nu-i dai de urma (nu-i floare la ureche sa apuci un secol de existenta, vorba batranilor: “e mult si sa-i numeri, darminte sa-i cari in spinare”). Si totusi, pentru Alexandru Pop din Oarta, povara celor 100 de ani pare mai usoara. Ma asteptam sa-l gasesc imobilizat in pat, cu toata suita de rudenii in jur sau macar odihnindu-se intr-un sezlong, citind povesti nepotilor. “E plecat la cooperativa”, mi-au spus vecinii. Ma asez in capatul podului ce duce spre casa batranului si astept. Nu dupa mult timp, zaresc un batranel sprinten, cu o paine sub brat. “Arata de 60 de ani!”, ma ia gura pe dinainte. Batranelul zambeste si tine mortis sa-l las sa-si scrie numele pe agenda. Ca sa-mi demonstreze ca sta bine si cu vazul. E nascut in 1904 si peste cateva zile implineste 100 de ani. Nu face mare tam-tam pe seama varstei, se considera doar norocos. “Toata viata, m-am ocupat de agricultura. N-am stat in veci la oras. Am lucrat mult si nici bani de mancaruri scumpe n-am avut, ca am pensie de 240.000 de lei, da’ sufletul nu mi-o fost apasat veci. N-am tanut suparare pe nime’, ca gandurile negre te macina. Palinca am baut-o numa’ de leac, in schimb n-o fost zi lasata de Dumnezeu sa nu beu un paharas cu vin. Nu mult sa ma imbat, numa’ unu’. Acela ii medicament. Si laptele acru. Mai mult is sangur, da’ ma tane Dumnezau. Sa-mi tau zaua? Nu mi-am tanut-o in veci, acele-s nimicuri. Important ii sa te rogi la Dumnezeu sa-ti dea sanatate. N-am facut io multa scoala, numa’ patru clasa, da’ cat am putut am fost om. N-am fost bogat, nici amu nu-s (ca vremurile is mai rele), da’ nici nu m-o interesat banii. Aceia vin si sa duc. Daca te prinde boala lor, apoi nu mai ai scapare. Te tat macini. Io am trait linistit, de aceia am trait atata”, a spus batranul. Apoi si-a strans painea grijuliu sub brat si a pornit agale spre casuta sa din lemn. E impacat cu sine. Satul se pregateste sa-l cheme la primarie si sa-i sarbatoreasca secolul de existenta cum se cuvine. Pentru Pop insa, cei 100 de ani sunt… nimic.

Ioana LUCACEL



* Culti si desculti
Dictionar de arhitect

I-am marturisit unuia dintre cei mai mari fani ai rubricii ca m-am gandit la o schimbare. Incepand cu acest numar, persoanele chestionate vor apartine aceluiasi domeniu de activitate si intrebarea va fi una profesionala, pentru a nu mai exista scuze. Am inceput cu specialistii in constructii, de la care am incercat sa aflam: ”Care este diferenta dintre pilon, coloana si pilastru?” Specialistul numarul unu al primariei Baia Sprie este Emilian Breban, cel care conduce din umbra serviciul de urbanism din timpuri imemorabile. ”Pilonul se foloseste mai mult in minerit, coloana este ornamentala, iar pilastrul ... veniti pe la mine si mai discutam”, ne-a deschis Breban usa, dar lamuriti, tot n-am fost. Pentru explicatii aprofundate, am consultat un arhitect sadea, in persoana sefului Serviciului de Urbanism din cadrul Primariei Baia Mare, Rodica Pandi, care ne-a lasat… statuie, dupa raspunsul pe care l-a dat. ”Trebuie sa consult un dictionar (ne-ati socat!, n. red.). Pilonul se foloseste la fundatie, iar coloana la structura. Pilastrii sunt imitatii de stalpi pe o fatada. Nu stim daca sunt reali sau nu.” Lume, lume, vai de dictionarul de… specialist! Pai ce fel de arhitect sunteti, cu dictionarul deschis? Aveti grija de constructie, sa nu se prabuseasca pana rasfoiti! Ca la structuri de rezistenta stam… cam subred. De spaima ca nu gasim un specialist in tot judetul, am incercat la Primaria din Targu Lapus. ”Pilonul este o bucata de... cum sa va explic? Este un element de sustinere independent al unui pod, de exemplu. Un stalp special. Are diferite forme, dreptunghiulare... Coloana este un stalp circular. Fiecare arhitect o foloseste unde poate sa o insereze. Pilastrii sunt elemente de fatada in anumite stiluri de arhitectura. Niste ancadramente frontale sau iesiri in relief”, a incheiat Daniel Eugenia, seful serviciului de urbanism al Primariei. Noroc cu provincia, care a mai salvat ceva. Explicatia suna asa: coloanele au trei elemente (baza, fus si capitel), care nu sunt obligatorii la pilon. Coloanele au forme antropomorfe si rotunde, iar pilonii au mai multe fete. Pilastrii sunt pilonii dintr-un zid care ies putin in relief. Cine urmeaza saptamana viitoare?

Ciprian DRAGOS



* Cartoon Network a descoperit in Baia Mare
Urmasii lui Disney!

Mai celebri decat Mikey Mouse si Pluto nu pot fi decat Tom & Jerry. Acesti clasici ai desenelor animate stapanesc un taram care pare dedicat in exclusivitate copilariei. Doi elevi baimareni vor sa cunoasca tainele acestei lumi. Marius Zahorte si Ana Stan sunt si vor fi ”consumatori de desene animate pana la 80 de ani”.

Oamenii imbatranesc, generatii intregi dispar, dar desenele animate raman vesnic tinere. De multe ori admirand personajele de pe ecran, uitam ca in spatele lor se ascunde o intreaga industrie. Multi dintre noi suntem sortiti sa ramanem consumatori ai acestui tip de divertisment, insa cineva trebuie sa lucreze pentru asta. In Baia Mare exista cel putin doi elevi care s-ar dori ca in viitor sa se ocupe cu realizarea desenelor animate. Ei sunt mai speciali, pentru ca au facut deja primul pas spre industrie. Fanii “animatiei” sunt elevi ai Liceului de Arta, clasa de arte plastice, atelierul de design. Fiind mari iubitori de desene animate, ei isi doresc sa lucreze in domeniu dupa terminarea scolii. Deocamdata, s-au impus la un concurs organizat de Cartoon Network!

Generatia culorii

Generatia Animatie este un concurs care se desfasoara anual in scolile din Romania si are ca tema realizarea unui desen animat. Prima editie a fost castigata de cei doi tineri baimareni. Vestea competitiei a “venit” prin intermediul televizorului. “Pentru prima data am auzit de concurs la televizor, iar pe urma ni l-a prezentat dirgintele. La inceput a mai fost un coleg de clasa care era interesat sa participe, dar a renuntat”, spune Ana. Marea problema a fost ideea. Era nevoie de un subiect tentant, in conditiile in care nu prea era timp de contemplat la nemurirea sufletului creator.

O idee animata

“Aveam diferite idei, dar ieseau numai ciudatenii. Dupa ce mi-a venit ideea care s-a dovedit castigatoare, realizarea propriu-zisa a durat doar cateva zile”, si-a amintit Marius, in timp ce colega lui ii recunoaste meritul, dand din cap aprobator. ”Salvarea” a venit din partea unui… trib de pigmei care merg la vanatoare. “Am ales trei copii pigmei, care merg la vanatoare, imitandu-i pe cei mari, si am desenat toate peripetiile prin care trec ei”, isi rezuma Marius ideea. Dupa materializarea ideii a venit randul Anei sa participe la definitivarea proiectului. Ea a fost cea care s-a ocupat de colorarea personajelor. ”Sarcina-colorata” i-a revenit accidental, Marius fiind nevoit sa plece din localitate. Probabil aceasta parte i s-ar fi potrivit mai bine lui Marius, el fiind cel meticulos. Odata terminat proiectul mai trebuia… expediat. “L-am expediat in ultima zi! Am sunat la Bucuresti si i-am spus doamnei care se ocupa de concurs ca mai trebuie sa ajunga un colet”, isi aminteste Ana. Drept completare, colegul ei certifica faptul ca Ana este managerul ”duo-ului artistic”. Chiar daca cei doi nu si-au pus mari sperante in castigarea premiului, se pare ca proverbul “cei din urma vor fi cei dintai” a functionat. Motivele pentru care Marius si Ana ar alege sa lucreze in industria animatiei sunt multe. Pasiunea pentru desen poate fi unul dintre ele. Cu siguranta amuzamentul ar putea fi cel mai solid, deoarece s-ar putea spune multe despre aceasta industrie, mai putin ca este lipsita de glume si distractie. Nu trebuie sa ignoram nici detaliile tehnice. “Poti sa faci mult mai mult decat intr-un film. Este un domeniu nelimitat”, spune tanara castigatoare. Din pacate, tocmai aceste… detalii tehnice ne depasesc. Ana Stan este realista, ea stie ca pentru a lucra in domeniu este nevoie in primul rand de un studio. Un lux pe care Romania nu si-l permite, deocamdata. Dar o bursa in strainatate poate fi o scapare. Si fiindca este domeniul in care ti-e permis sa speri, nu se stie niciodata. “Poate intr-o zi o sa deschidem noi primul studio”, spune Ana Stan, poate una din viitorii creatori de desene animate. Cine stie?

Mihaela Mihalea