CULTURA

* 15 ani de la moartea lui Salvador Felipe Jacinto Dali y Domenech
Corida liturgica a unui geniu

* In Ohio (SUA) a fost inaltata o biserica maramureseana
Biserici migratoare

* Natiune, naratiune, fictiune
Stranutul

* 15 ani de la moartea lui Salvador Felipe Jacinto Dali y Domenech
Corida liturgica a unui geniu

Salvador Dali – pictor, desenator si scriitor spaniol – s-a nascut in 1904 la Figueras, in Catalonia. Era fiul unui notar. A studiat la Academia de Belle Arte “San Fernando” din Madrid (1921-1925) cu pictorul Moreno Carbonero. Dupa o perioada neoimpresionista, Dali s-a apropiat de tehnicile cubiste, apoi de miscarea suprarealista, pe care a descoperit-o o data cu stabilirea sa la Paris, in 1927. Pe 23 ianuarie se implinesc 15 ani de la moartea geniului spaniol.

Parintii l-au botezat Salvador, spune Michel Deon, tocmai pentru ca era menit sa salveze pictura amenintata cu moartea de catre arta abstracta, de suprarealismul academic, de dadaism si, in genere, de toate “ismele” anarhice. La sase ani a realizat primul sau tablou. Era varsta la care dorea sa devina bucatar. Un an mai tarziu isi dorea sa devina Napoleon, dar pasiunea pentru pictura devenea tot mai mistuitoare.

Viziunea “paranoic-critica”

In 1916 a inceput sa ia cursuri de desen, primele sale tablouri fiind influentate de impresionism si de pictura spaniola a secolului al XIX-lea, apoi de futurismul italian, pana in 1920. Ulterior, si-a dezvoltat o tehnica proprie, suprarealista, caracteristica intregii sale opere, bazandu-se pe crearea unor extraordinare efecte de iluzie optica si, mult mai tarziu, a folosit tehnici stereografice. Adolescenta lui Dali a fost marcata de prietenia cu Federico Garcia Lorca, poetul mortii, si de un grup de anarhisti. Primul lui profesor, Don Esteban Trayter, ii repeta mereu ca Dumnezeu nu exista, idee care, in ciuda varstei sale fragede, l-a cucerit (parea o evidenta deoarece, in familia lui Salvador, doar femeile mergeau la biserica, tatal lui refuza sa calce pragul bisericii, afirmand ca este un liber-cugetator). Pentru a-si apara libertatea de gandire, batranul Dali isi presara toate frazele cu injuraturi pitoresti si enorme. “Nu exista podoaba mai frumoasa pentru limba catalana decat injuratura”, obisnuia sa spuna tatal lui Dali care, in ultimii trei ani de viata, a trecut printr-o profunda criza religioasa ce i-a adus mangaierea si iertarea ultimei impartasanii. Biblioteca familiei nu continea decat carti ateiste. Salvador i-a citit pe Enciclopedistii pe care, dupa multi ani, ii considera insuportabil de plicticosi. Din Asa grait-a Zarathustra a lui Nietzsche a aflat ca Dumnezeu a murit. Cum poate sa moara cineva care nu exista? Zarathustra i s-a parut un erou maret, chiar daca Nietzsche ii produsese impresia unei fiinte slabe, care nu avusese taria sa nu innebuneasca. Din aceste reflectii s-a nascut si prima deviza a lui Dali, care avea sa devina tema vietii lui: “Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun!”. Dali si-a propus sa-l intreaca in maretie pe Nietzsche, omul care a trezit in el, paradoxal, ideea de Dumnezeu. Pentru ca Federico Garcia Lorca, fascinat de mustata lui Hitler, proclamase ca “mustata reprezinta constanta tragica a chipului barbatesc”, Dali si-a propus sa-l intreaca pe Nietzsche pana si prin mustati. “Ale mele nu vor fi asa de deprimate, de catastrofice, asa de coplesite de muzica wagneriana si de ceturi. Nu! Vor fi subtiri, imperialiste, ultra-nationaliste si vor tinti catre cer, ca misticismul vertical, ca sindicatele verticale spaniole”, avea sa afirme Dali, creatorul metodei pe care a numit-o “paranoic-critica”, pe care o definea ca fiind “metoda spontana de cunoastere irationala critica pentru interpretarea critica a asociatiilor viziunilor de nebunie” si a unei iconografii originale, cu dominanta sexuala si morbida.

Ticneala congenitala

In 1927, Dali se stabileste la Paris. In grupul suprarealistilor, a cunoscut-o pe viitoarea sa sotie, Gala Eluard (pe atunci sotia poetului Paul Eluard), impreuna cu care se va stabili, din 1930, la Cadaques (un sat de pescari, in Spania). Gala a fost iubita, muza, managerul si principala inspiratoare a lui Dali, aparand in numeroase tablouri ale artistului drept Galarina, Leda Atomica sau Galateea. “Nu i-am refuzat niciodata fecundei si mladioasei mele imaginatii procedeele de cercetare cele mai riguroase. Nu au facut decat sa dea ticnelii mele congenitale un soi de rigiditate. Asa se face ca m-am dat peste cap zi si noapte sa strecor in sanul grupului suprarealist idei si imagini in totala contradictie cu gustul suprarealist. Intr-adevar, tot ce aduceam eu era in perfecta opozitie cu preferintele lor. Lor nu le placeau anusurile! Eu strecuram nenumarate, prin inselaciune, bine mascate si de preferinta, anusuri machiavelice”, descria Dali cei trei ani petrecuti la Paris alaturi de suprarealisti. A fost perioada in care Dali si-a creat cosmogonia cu ceasurile moi, care profeteau dezintegrarea materiei, cu celebrele oua pe farfuria fara farfurie, cu halucinantele si angelice fosfene – franturi ale paradisului intrauterin pe care-l pierduse in ziua nasterii lui. Tablourile “pariziene” devin din ce in ce mai suprarealiste, caracterizate de o alianta intre tehnica naturalista, clasica, dusa la extrem si o tematica bizara si irationala. Ideea ceasurilor care se topesc s-a nascut intr-o zi calduroasa de august a anului 1931 cand, in timpul pranzului, Dali a avut o halucinatie in timp ce se juca cu un creion pe care-l infingea succesiv intr-o bucata de branza Camembert, topita din cauza caldurii.

“Hitleristul” Avida Dollars

In anii ascensiunii nazismului, grupul suprarealist a fost convocat pentru a-l exclude pe Dali, acuzat de hitlerism. Dali a incercat sa-si explice mistica hitlerista din punctul de vedere al irationalismului nietzschean si anticatolic. Pentru Dali, Hitler era un masochist absolut, obsedat de ideea fixa de a declansa razboiul pentru a-l pierde apoi in mod eroic, un personaj care-l interesa doar ca obiect al delirului sau, pentru ca-i gasise o valoare catastrofica incomparabila. In deceniile patru si cinci ale secolului trecut, influentat de teoria psihanalizei enuntata de Sigmund Freud (pe care l-a intalnit in 1938), Dali a creat tablouri infatisand fiinte fabuloase, scene contradictorii si absurde ce zugravesc oniricul. Intre 1940 si 1948, Dali s-a stabilit in America. Perioada celor opt ani o va numi “clasica”, cu toate ca prin comportamentul sau excentric, Dali era departe de a fi un tip clasic. Era vazut plimbandu-se cu un tapir in lesa, coborand dintr-un automobil incarcat cu sute de conopide sau iesind dintr-un cub “metafizic”. Succesul lui Dali devine unul urias, determinandu-l pe Breton sa-l numeasca Avida Dollars. Dominate de mania grandorii, viata, personalitatea si opera lui Dali constituie un capitol aparte in istoria artei. De la inceputul carierei, Dali si-a facut o placere din a scandaliza deopotriva prin tablourile, expozitiile sale si comportamentul in societate. A manuit cu talent nu numai pensula, ci si condeiul. Primul volum din ciclul de jurnale l-a lansat zgomotos in 1942, fiindca, procedand ca un nonconformist convins, i s-a parut mai inteligent sa-si scrie mai intai memoriile si apoi sa traiasca.

Cornul de rinocer

Dupa 1945, Dali a devenit obsedat de diferite teme religioase, stiintifice sau istorice. O buna perioada de timp l-a studiat cu mare atentie pe Michelangelo. Daca Leonardo da Vinci voia sa construiasca oua, care, dupa Euclid, reprezinta forma perfecta, Ingres prefera sferele, Cezanne sferele si cilindrii, pentru Dali, “adevarul cel adevarat” era reprezentat de cornul de rinocer, pe care l-a descoperit, asa cum ii placea sa afirme, gratie meandrelor sale paroxistice. “Toate suprafetele putin curbe ale corpului uman au un acelasi loc comun geometric. El se regaseste in acest con rotunjit la varf si curbat catre cer sau catre pamant, acest con de origine angelica, aceasta topire in perfectiunea absoluta care este cornul de rinocer”, sustinea omul caruia ii placea sa picteze acoperit de muste. A crezut cu fervoare ca, pentru orice pamantean, cea mai suava forma de libertate e aceea de a trai fara a fi nevoit sa munceasca. Revenirea in actualitate a artei africane, lapone, bretone, letone, majorcane sau cretane o considera o cretinizare de tip modern. “E numai chinezarie si singur Dumnezeu stie cat de putin imi place mie arta chineza!” concluziona Dali.

Erectia intelectuala

Reintors la credinta catolica, Dali se va casatori religios cu Gala intr-o capela din Grona, Spania. Dali a inceput sa colaboreze la realizarea decorurilor, costumelor si scenelor pentru balet, film si teatru. In 1982, Gala moare si Dali ramane singur. A incercat sa se sinucida de mai multe ori. Sanatatea din ce in ce mai subreda l-a facut sa-si piarda din increderea ca va trai pana la sfarsitul vietii intr-o continua stare de erectie intelectuala, corida liturgica a geniului Cataloniei apropiindu-se de sfarsit. Pana in 1989 a trait in Figueras. La 23 ianuarie a suferit un atac de cord fatal. Intreaga sa avere, cifrata la 130 de milioane de dolari si toate lucrarile aflate in colectia personala, a fost donata statului spaniol. Excentricitatea si obstinatia cu care si-a compus imaginea, foarte elaborata, de geniu nebun i-au adus o faima mondiala care i-a atins si opera. Inspirati de tablourile lui Dali, doi designeri italieni, Roberto Ferioli si Mauro Montermini, au fondat in 1986 compania Antartidee. Toate obiectele de design produse in cadrul companiei sunt lucrate manual in serii mici si decorate de personal exclusiv feminin.

Dali despre el:
l “Sunt, pentru epoca noastra, geniul cu cea mai vasta spiritualitate, un adevarat geniu modern.”
l “Unul ca mine, care se pretindea nebun de-adevaratelea, nebun viu si cu metoda, de o precizie pitagoreica in sensul cel mai nietzschean al cuvantului, un astfel de om nu putea sa existe.”
l “Suprarealismul sunt eu!”
l “Inca din frageda copilarie, am avut vicioasa inspiratie de a ma considera altfel decat muritorii obisnuiti. Iata inca un lucru care este pe cale de a-mi reusi.”
l “Cerul, iata ce sufletul meu insetat de absolut a cautat toata viata mea care a putut sa para unora confuza si intr-un cuvant, parfumata cu pucioasa diavolului.”
l “Port in mine in fiecare clipa ideea ca tot ceea ce se leaga de persoana si de viata mea e unic si ramane marcat pentru totdeauna de un caracter absolut exceptional, total si truculent.”
l “Am certitudinea ca aptitudinile mele de analist si de psiholog sunt superioare celor ale lui Proust.”
l “Structura spiritului meu e una de tip paranoic.”

Film cu paranoice, popi si lebede

“Filmul va povesti istoria adevarata a unei femei paranoice, indragostita de o roaba (…) Spectatorii vor vedea cinci lebede albe explodand una cate una, intr-o serie de imagini minutios de lente, dezvoltandu-se in virtutea celei mai riguroase euritmii angelice. Lebedele vor fi imbuibate dinainte cu grenade si explozibil, asa incat sa se poata observa in detaliu improscarea maruntaielor si proiectarea fragmentelor metalice in evantai (…) In filmul meu va mai fi si o scena reprezentand Fontana di Trevi din Roma. Diverse case, ferestre care se vor deschide si sase rinoceri care vor cadea in apa unul dupa altul. La fiecare rinocer cazut, se va deschide o umbrela neagra izbucnind din fundul fantanii.” Filmul trebuia sa se numeasca Roaba de carne si urma sa cuprinda si alte scene ciudate: doua mii de popi traversand pe biciclete Place de la Concorde sau macelarirea unui elefant pe strazile Madridului de catre o suta de tigani.

Cronologie daliniana
1904 – la 11 mai se naste Salvador Dali in Figueras, Spania.
1918 – expozitia sa de la teatrul din Figueras atrage atentia criticilor.
1921 – este acceptat la Academia de Arte din Madrid. In acelasi an moare mama lui.
1925 – prima expozitie personala in Barcelona.
1926 – ajunge pentru prima oara la Paris, unde il intalneste pe Picasso.
1938 – expune la Paris si-l intalneste pe Freud la Londra.
1952 – expune la Roma si Venetia; incepe perioada misticismului nuclear.
1964 – prima retrospectiva Dali la Muzeul Seibu din Tokyo.
1971 – este deschis Muzeul Salvador Dali in Ohio, Cleveland.
1983 – este creat parfumul “Dali” si au loc doua expozitii retrospective la Madrid si Barcelona. Dali picteaza ultimul sau tablou.
1989, 23 ianuarie – moare Salvador Dali. Este inhumat in cripta Teatrului –Muzeu din Figueras.

Ioan BOTIS



* In Ohio (SUA) a fost inaltata o biserica maramureseana
Biserici migratoare

O bisericuta din lemn maramureseana a trecut oceanul! Desfacuta si remontata de trei ori, calatorind mii de kilometri, dupa ce si-a asteptat amplasarea definitiva timp de cinci ani, biserica a ajuns in SUA. Ca–n legenda mesterului Manole.

In anul 1999, Fundatia Culturala Romana, condusa de academicianul Augustin Buzura, a participat impreuna cu Muzeul Maramuresean din Sighet la Smithsonian Folklife Festival din Washington (SUA). Vedeta festivalului, desfasurat in fata Capitoliului pe The National Mall, care a beneficiat de vizita a 1,1 milioane de vizitatori in cele 12 zile ale sarbatorii, a fost o biserica de lemn din Maramures.

Tripla dezghiocare

Initial, biserica a fost ridicata in incinta Muzeului din Sighetu Marmatiei (condus de doctor Mihai Dancus) de echipa de cioplitori a mesterului Gavrila Hotico Herente. Acesta a fost ajutat de noua mesteri mari, calfe si zidari (v-am spus, ca-n “Mesterul Manole”!). Construita din stejar, inalta de 20 de metri, biserica a fost apoi dezasamblata, inghesuita intr-un container si transportata cu vaporul peste ocean, unde a fost recladita pe taram american in doar opt zile. Un adevarat record, tinand cont ca numai acoperisul de sindrila a necesitat folosirea a 35.000 de piese! Dupa incheierea memorabilului festival, arca dumnezeiasca din Maramures a fost donata comunitatii greco-catolice romanesti din SUA. Asa ca ansamblul a fost din nou desfacut si transportat in Chicago. Pentru ca planul initial a cazut si biserica n–a mai putut fi inaltata intr-un parc central (din cauza unor neintelegeri cu municipalitatea metropolei din Michigan - pe considerente de securitate impotriva incendiilor), saraca “beserica” a fost din nou dezghiocata (pentru a treia oara) si dusa in Kenton-Ohio, orasul care gazduieste scaunul episcopal al greco-catolicilor romani din America, pastoriti de PS John Michael Botean. Acolo i s-a gasit o locatie superba, intr-un parc in care se va mai amplasa o poarta maramureseana, un “sopru pentru gioc” si cateva troite cioplite de mesterul Toader Barsan. Ansamblul va deveni un centru cultural, la care vor avea acces toti romanii, indiferent de confesiunea religioasa. Asta pentru ca in America nu sunt cunoscute luptele sterile interconfesionale, ca pe la noi. Toata tevatura cu biserica migratoare, care nu si-a gasit locul decat dupa cinci ani de preumblari nelinistite, a fost manageriata de Institutul Cultural Roman (fosta Fundatie Culturala), precum si de comunitatea romano-americana.

Episcopul salahor

In 2004, biserica va fi sfintita cu mare stralucire si cu participarea din tara a ministrului Culturii, Mitropolitului de Blaj si a altor preaspalate fete. Daca la manifestarile din 1999 a lucrat la inaltarea monumentului o ceata de noua mesteri, in 2003, la Kenton, au pus umarul doar doi restauratori ai muzeului sighetean, restul fortei de munca fiind asigurat de voluntarii din zona, inclusiv de PS Michael, care cu mare veselie si-a suflecat manecile, si-a introdus crucea in buzunarul de la piept si a robotit alaturi de ceilalti de dimineata pana seara pentru a gata lucrarea. Ultima ridicare a bisericii a fost inceputa in octombrie si finalizata la sfarsitul lunii noiembrie 2003. Marea performanta a muzeului sighetean consta in faptul ca mesterii sai au mai facut o constructie de acelasi tip in America de Sud, in cartierul El Hatillo din Caracas (Venezuela). Tot prin Fundatia Culturala Romana, in anul 1994, comunitatea romaneasca ortodoxa din Venezuela a primit o biserica de lemn cioplita in stil maramuresean de acelasi mester neintrecut, Gavrila Hotico, supervizat de neobositul Mihai Dancus.

Teofil IVANCIUC



* Natiune, naratiune, fictiune
Stranutul

Ca si cum ar fi pornit prea bine anul si oamenii si-au luat avant pentru a duce la sfarsit punctele cuprinse in strategia de guvernare, raceala si gripa (tusea si junghiul) s-au asternut peste oasele romanilor umpland spitalele si salile de asteptare ale cabinetelor medicale. In aceste vremuri cand spitalele au intrat in carantina, guvernantii acorda reduceri la plata impozitelor, asa incat ocupatia de baza a pensionarilor este formarea cozilor interminabile, gospodareste organizate. Cand din mijlocul multimii se aude un stranut, oamenii se retrag grabnic, facandu–i loc “raspandacului” la ghiseu, caci nimeni nu vrea sa stea in preajma armei biologice. Dincolo de acestea, stranutul a fost perceput de-a lungul istoriei ca un act magic, ingloband multe superstitii si interdictii. Cand stranuta cineva i se zice: “Sa traiesti!”, deoarece in timpurile vechi se credea ca omul care stranuta va muri. Stranutul simbolizeaza o manifestare a sacrului, prin care se aproba sau se pedepseste cel in cauza. Prin caracterul sau brusc, el marcheaza o ruptura in timp, un interval in care omul e vizitat de un duh. Plutarh credea ca intelepciunea lui Socrate se explica si prin faptul ca acesta stranuta des si in felul acesta “i se limpezea mereu mintea”. Romanii vedeau in stranut un semn de bun augur. Printre altele, se spunea ca zeul Cupidon stranuta de fiecare data, cand urmeaza sa se nasca o fata frumoasa. La anumite triburi africane, a stranuta cand vorbeste o persoana inseamna ca Gueno (Zeul) este de acord (J. Chevalier). Taranul roman acorda stranutului o mare importanta, mai ales in zilele de Anul Nou sau Boboteaza, cand stapanul casei trebuia sa faca un cadou important celui care stranuta (I. Evseev). Era atat de serioasa fagaduiala, incat se foloseau diverse metode pentru a-si provoca stranutul, astfel oamenii trageau praf de ardei iute pe nas spre a capata cadoul promis. Azi, stranutul functioneaza ca o pecete asupra celor spuse mai devreme: “Se crede ca daca a stranutat cineva indata dupa ce a spus ceva, zisele lui sunt adevarate si se vor indeplini”(A. Gorovei). Stranutul a “inspirat” pana si o seama de muzicieni, dand astfel nastere la melodii de o sensibilitate dusa la extrem: “Planul tau de la-nceput /S-a nascut dintr-un stranut!” (Iris – Somn Bizar). Si nimic nu e mai cavaleresc decat a oferi o batista unei domnite pe cale sa stranute. Noroc si sanatate!

Emanuel LUCA