CULTURA

* Din cartea de vizita a Maramuresului
Un strop de credinta si puritate

* Mos Nicolae si rotaryenii

* Munca de lamurire

* Natiune, naratiune, fictiune

* RURAL - Ocna Sugatag, locul cu cea mai ridicata salinitate din Europa
Intre luncile Marei si Cosaului

* REPORTAJ - Povestea unui sighetean dezmostenit de soarta
Omul de vizuina

* Din cartea de vizita a Maramuresului
Un strop de credinta si puritate

Nascuta la 12 iunie 1994 in Cluj Napoca, Andreia-Roxana Botis este o pustoaica pasionata de muzica, poezie si desen. La o varsta la care preocuparile ei ar trebui sa se indrepte exclusiv spre jocul cu papusi, Andreia-Roxana a adunat mai multe prezente in emisiuni la Radio Cinemar, Radio Galaxia, Radio Cluj, TV Cinemar si TVR 2. Suficient pentru o eleva aflata abia in clasa a III-a.

Prezenta cu creatii literare in revistele Noi, Chemarea Credintei si De Nasterea Cuvantului, Andreia - Roxana si-a facut debutul muzical in 2001, cu piesa "Imi place sa dansez si sa cant" imprimata pe CD-ul "Visul meu". Anul trecut, a fost lansata caseta de colinde In Sfanta Noapte de Craciun (text Botis Radu, muzica Marinel Petreus). Patru dintre colinde - Lerui ler si dalbe flori, De peste tot rasuna iar, Sara buna, rod bogat si Domnul Sfant al cerului - sunt interpretate de Andreia-Roxana. Nici o sarbatoare de iarna n-ar fi completa daca n-ar fi insotita de colinde, si ce poate fi mai imaculat decat albul zapezii (care va veni cu siguranta) decat credinta ce reverbereaza din vocea unui suflet ferit de lupii pacatului... Maramuresul n-a dus lipsa niciodata de colindatori. Ei au facut parte din cartea de vizita a nordului tarii, o carte de vizita imbogatita mereu. De curand, din ea face parte si Andreia-Roxana Botis. In prag de sarbatori, GAZETA va ofera un strop de lumina, credinta si puritate, materializat in colind.

Stefana ROMAN



* Mos Nicolae si rotaryenii

Clubul Rotary Baia Mare s-a gandit sa suplimenteze "bugetul" lui Mos Nicolae printr-un concert de binefacere. Joi seara s-a dat startul intr-o campanie de strangere de fonduri pentru copiii saraci, care va dura doua saptamani. Locatia - sala de concerte a Liceului de Arta - nu a fost aleasa intamplator, fiindca rotaryenii vor sa renoveze incaperea, prin intermediul unui bal de binefacere. In anul viitor, nici destinatia fondurilor nu va ramane neschimbata, fiindca clubul intentioneaza sa lase copiii care provin din familii sarace in grija fundatiilor si sa stimuleze micile talente. Pentru a demonstra ca uneori planul de acasa se potriveste cu cel din targ, clubul a acordat burse de excelenta in valoare de cate 100 de euro pentru sase elevi de la Liceul de Arta (la specialitatile arte plastice, pian, oboi sau vioara). Sigur ca nici "artistii" nu au ramas indatorati, demonstrandu-si "live" talentul. In preajma sarbatorilor, nu puteau lipsi nici colindele. Asa ca urechile audientei au fost rasfatate de corul "Armonia".

Ioana LUCACEL



* Munca de lamurire

Scriitura lui Victor Tecar incepi s-o intelegi “frumos" doar dupa ce-ai avut ocazia sa stai intr-o Noapte de Paste, dupa '89, cu un fost presedinte de CAP sau cu fostul secretar de partid al comunei, la un pahar de vin sfintit. Tocmai pentru ca, personajelor lui li se dezleaga limba in paginile cartii, precum ar fi fost imbiate inainte cu licori demult uitate prin beciurile intunecate ale unei gospodarii de partid. Povestea cartii lui (Visul ca pedeapsa) il duce pe cititor inapoi in timp (de parca ar fi trecut asa multa vreme!) in perioada impunerii comunismului si a colectivizarii fortate a agriculturii din anii '50 - 60, cand pana si istoriile de dragoste incepeau doar intre un tractorist si o fata din popor, cu origine sanatoasa, care iesise constiincioasa sa sape porumbul CAP-ului. Subiectul romanului nu este nou, ci e un teren exploatat de Marin Preda, Augustin Buzura, Dinu Sararu, Titus Popovici, insa in paginile cartii lui Victor Tecar, totul ti se pare mai real, tocmai pentru ca, acum, la 14 ani de la Revolutie, toata acea perioada apare ca un vis urat. Si tocmai asa incepe si se termina cartea lui Tecar: cu un vis. Un vis care pare ca nu se mai termina, in care alergi dar simti ca, de fapt, stai pe loc, cand fiecare bulgare de pamant se sfarama sub talpile tale facand loc unui hau care te cheama. Tehnica pare decupata din M. Eliade “...totul incepe ca intr-un vis" si Tecar stie s-o duca mai departe, fara gres. Apar pe parcursul cartii momente de ruptura, scurte intruziuni ale fantasticului in real si cititorul se trezeste doar cand, asemenea celui batut in beciurile Securitatii, i se arunca o galeata de apa rece peste coastele dezvelite de carne. Poate ca romanul de fata n-o sa gaseasca intelegere in tot spatiul romanesc ca si Morometii lui M. Preda, caci viata chiorenilor, mai dura si mai ancorata in traditie, n-a putut fi adusa niciodata la nivelul gandit de regimul trecut. Astfel a ramas prelucanul expert in tainuirea cazanului de horinca, manastureanul n-a dat niciodata toti viteii la colectiv si nici somcuteanul nu s-a sfiit sa-si duca marhale in targ sub ochii vigilenti ai organului. Culoarea acelor vremi se contureza sub pixul apasat al romancierului in injuraturile colorate ale sefului de post, ale tovarasului activist si printre ultimele rasuflari ale taranilor care-si pun singuri streangul la gat decat “sa treaca de partea Satanei". Nu sunt lipsite de importanta marturiile despre “munca de lamurire", spectacolele omagiale de la Caminul Cultural, orgiile activistilor si despre tacerea mocnita a “chiaburilor". Peste tot acest spectacol al miscarilor sociale se asterne umbra credintei: usor o sa descopere cititorii chioreni figuri celebre ale locului, strecurate in actiunea cartii: Calugarul facator de minuni din Bloaja sau Orbul ghicitor (Pascalierul din Manastur). Alaturi de Vasile Dragomir (“Ceara si evlavia natiunii"), Vasile Tecar reuseste sa aduca sub tipar crampeie de viata din istoria acestei Tari a Chioarului. Desi aflat la prima sa carte (Seria Debut initiata de Biblioteca Judeteana Petre Dulfu), V. Tecar merita pe deplin a fi numit un romancier valoros care a reusit sa starneasca deja interes pentru cea de-a doua carte “Visul ca Iertare". (Victor Tecar - Visul ca pedeapsa, Ed. Bibliotecii Judetene Petre Dulfu, Baia Mare 2003)

Emanuel LUCA



* Natiune, naratiune, fictiune

Scrisoare deschisa catre Mo Draga Mosule, la fel ca-n alti ani, de ziua ta, te faci ca ploua (cand de fapt, ar trebui sa ninga) si treci cu nepasare pe sub balconul meu, unde am lasat cinci perechi de cizme, sperand sa primesc, retroactiv, cadourile ce mi se cuveneau. Anul asta chiar nu ghicesc motivul pentru care n-ai venit sa lasi macar cateva foi imprimate cu portretul lui Caragiale in fiecare pereche de cizme lustruite, ca in ajunul atacului de la Smardan. Vreau a te instiinta ca numai fapte inaltatoare am savarsit: concediu de odihna nu mi-am luat caci am considerat ca n-am muncit suficient pentru integrarea noastra in UE, salariu de merit nu am acceptat pentru a nu le lua altora painea de la gura, mult nu am vorbit si n-am scris pentru a-i lasa si pe altii sa se afirme. Dar acum sunt la capatul rabdarilor. Am pus iscoade pe urmele tale, si-am aflat de la ele urmatoarele lucruri: de obicei iti faci aparitia pe meleagurile astea in noaptea de 5/6 decembrie, la ceas de taina sa nu te simta nici pazitorii casei, pe un cal alb (aluzie la prima zapada a lunii Decembrie). Stiu ca dupa serviciu, pazesti Soarele, care incearca sa se furiseze pe langa tine, spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura. Aperi soldatii in razboi, cand esti invocat de acestia in timpul luptelor, ajuti vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritis. Pe langa astea, mai esti si patron al corabierilor, purtandu-le de grija si salvandu-i de la inec. Eu nu zic nimic, dar o sa vezi ce-o sa se intample cu atatea locuri de munca, cand iti vor veni pe cap impozitele pe venitul global. Nici nu mai vorbesc de faptul ca se aud vorbe despre tine ca esti iscoada la Sarsaila si de pe urma lui ai ce intocmi rapoarte. Dar poate asa e mai bine, o sa-ti dai seama ca trebuie sa te orientezi doar spre o singura slujba, aceea care ti se potriveste cel mai bine, sa aduci cadouri copiilor sau sa ii ameninti cu cate o vergea lasata peste noapte in incaltarile pregatite de pusti. Acum ca esti convins ca stiu destule lucruri despre tine (si aici n-am scris decat franturi) poate te opresti si pe la mine cu un cadou. Sa nu crezi ca aceasta scrisoare e un santaj, dar daca vei veni pe la mine, n-o s-o dau GAZETEI. Iubite cetitoriule, daca aceste randuri vad lumina tiparului sa stii ca nici in acest an, Mosul nu s-a oprit pe la mine. A fost prea ocupat, de aceea cadourile lui, le-a adus mama (ca de fiecare data) doar dimineata, caci s-a intalnit cu el din intamplare in timp ce trecea grabit, spre casele altor copii...

Emanuel LUCA



* RURAL - Ocna Sugatag, locul cu cea mai ridicata salinitate din Europa
Intre luncile Marei si Cosaului

Ocna Sugatag este una dintre cele mai frumoase comune maramuresene. Datorita statiunii balneo-climaterice cu cea mai ridicata salinitate din Europa, a bisericilor vechi, a ansamblurilor folclorice si a mesterilor populari, comuna este vizitata anual de circa 25.000 de turisti.

Comuna Ocna Sugatag este situata la 20 de km de Sighetu Marmatiei, intre luncile vailor Mara si Cosau. Localitatea este atestata documentar in anul 1355, cand avea 4.571 locuitori. Descoperirile arheologice, precum si alte documente istorice, atesta ca populatia zonei exploata sarea inca din epoca de piatra, iar din 1489 este "certificata" existenta minei Paul Silvestru si a grupului de mine Ana-Iuliana si Elisabeta care apartineau de domeniul regal. Alt document istoric arata ca intre anii 1711-1720, Curtea de la Viena dadea o atentie deosebita exploatarii zacamintelor de sare, fapt pentru care aceasta ocupatie a luat amploare si a dus la dezvoltarea comunei. Ultima mina deschisa pe teritoriul comunei a fost Mina Gabor, care a functionat pana in 1950, cand Ministerul Alimentatiei a decis ca trebuie inchisa din cauza pericolului de prabusire. Comuna are o suprafata de 8.520 de ha si cuprinde localitatile Breb, Sat Sugatag si Hoteni.

Apicultor "cu diploma"

Francisc Eckert este cel mai cunoscut si experimentat apicultor din comuna Ocna Sugatag. Creste albine de peste 30 de ani, dupa ce aproape o jumatate de secol a muncit ca zootehnist. "La inceput, aveam vreo 65 de familii de albine, dar dupa ce m-am pensionat am ajuns la 100. M-am apucat de apicultura, ca stiam cate ceva despre aceasta meserie. E mult de lucru daca vrei sa ai profit, da' fiind pensionari, avem nevoie de o ocupatie. In perioada asta le pregatim de iarna, iar apoi le verificam de doua ori pe luna. Mai mult de lucru e primavara si vara. Mai dispare cate un roi si de multe ori nu vine nime' sa ne spuna, ca sa-l pastreze. Nu-i de ajuns sa ai albine ca sa fii apicultor, trebe' sa stii lucra cu ele. Noi am vandut anul trecut miere la un neamt, un kilogram costa 120 - 150.000 de lei", a spus apicultorul.

Record turistic

Datorita statiunii balneoclimaterice cu ape clorosulfuroase recomandate in tratarea bolilor aparatului locomotor, Ocna Sugatag este un punct important al turismului maramuresean. Statiunea a fost infiintata in 1972, si de-a lungul anilor a fost administrata de diferite institutii. Are 175 de locuri de cazare, ocupate aproape tot timpul anului. In medie, statiunea cu cea mai ridicata salinitate din Europa aduce 25.000 de turisti anual. Principalele ramuri ale economiei comunei sunt prelucrarea lemnului, a metalelor si agricultura, in special cresterea animalelor.

Puii de morosan

Satenii din Ocna Sugatag au ramas fideli traditiilor, dansurilor si cantecelor maramuresene. Gospodarul care iese primul la arat este premiat in cadrul Tanjelei de la Hoteni, care se organizeaza in luna mai a fiecarui an. La inceputul toamnei, in fiecare sat al comunei se incinge Jocul la Sura, eveniment initiat de familia Pop din Hoteni. Unul dintre obiceiurile Jocului la Sura este strigatul perechilor. In timp ce danseaza, feciorii anunta cine cu cine trebuie sa danseze. Chiar daca persoanele solicitate nu sunt prezente, acestea trebuie sa fie anuntate si sa se conformeze strigaturii. In urma cu sapte ani, educatoarea Lucia Bilustiuc a infiintat ansamblul "Pui de morosan".

Ocna Sugatag

Primarul comunei este Mihai Ivaszuk l in fiecare localitate functioneaza cate o scoala cu clasele V-VIII l in urma cu cateva zile, autoritatile locale au semnat un protocol de infratire cu localitatea Sarand din Ungaria l in fiecare localitate a comunei functioneaza cate un taraf l in Ocna Sugatag functioneaza un centru de plasament si o casa de tip familial l in anul 2000, Ocna Sugatag a fost considerata cea mai frumoasa comuna din Maramures l comuna are o populatie de 4.700 de locuitori.



* REPORTAJ - Povestea unui sighetean dezmostenit de soarta
Omul de vizuina

Traieste intr-o vizuina, precum lupii pribegi. Conteaza cum il cheama? Fara sa fiu sceptic, mai degraba realist, ma indoiesc ca va fi ajutat de cineva. L-am vazut in mai multe locuri, in mai multe ipostaze. Are o fizionomie placuta (aduce cu un actor care a jucat rolul lui Iisus Hristos), brunet, cu barba, subtire, cu o fata de mucenic.

Iarna trecuta, la -25 de grade, dormea pe o plapuma, in scara unui bloc de garsoniere din cartierul Cuza Voda. Dimineata “isi facea patul", cobora calabalacul in subsolul imobilului si apoi hoinarea, sa se dezghete. Acum s-a mutat intr-o vizuina pe care a sapat-o sub radacinile unui copac, vizavi de parcul Gradina Morii de sub dealul Solovan din Sighet, la 100 de metri distanta de prima casa. Ce-o manca, stie Cel de Sus. L-am vazut o data cu o punga cu mere (culese probabil din livezile din apropiere) si am stiut ca vara si toamna ii merge bine, atat timp cat exista fructe si legume. La mijlocul lunii septembrie, noaptea, pe ploaie, i-am amusinat urma pe o strada din oras in timp ce adulmeca ceva resturi de mancare de pe jos. Recent, l-am reintalnit in fata unui magazin, ciugulind dintr-un covrig. L-am abordat imediat. Desi ploua bacovian, nu parea deloc deranjat. Nu mi-a spus cum il cheama, dar mi-a marturisit, senin, ca n-are probleme cu locuinta. Era musai ca il confund. N-a recunoscut ca locuieste sub un copac in Gradina Morii, laolalta cu radacinile de salcie. Pana la urma as fi putut afla cine e, dar la ce bun? De multe ori, misterul este mai incitant decat insasi deslusirea sa. La primarie, nimeni nu a auzit de omul-de-vizuina si nici serviciile sociale nu sunt mai informate. Vai de capul lui. Sighetul s-a procopsit acum cu un Yeti autohton, un om al padurii urbane. Mi-e teama insa ca gerurile ce urmeaza sa vina sa nu-l transforme intr-un sloi de gheata. In rest, "priviti la pasarile cerului, ele nici nu seamana, nici nu tes, si totusi Dumnezeu are grija de hrana lor."

Teofil IVANCIUC