CULTURA

* "Patronimele maramuresene" ale lui Alexandru Filipascu
Diferenta între un nobil si un iobag

* Manuscrisele începutului în Muzeul de Mineralogie
Pietrele modelate de zei

* Ma tot mir
Iertarea apropiatilor

* Natiune, naratiune, fictiune -
Noaptea menestrelilor

* "Patronimele maramuresene" ale lui Alexandru Filipascu
Diferenta între un nobil si un iobag

Vineri, 25 iulie, la Sighetu Marmatiei a fost lansata lucrarea "Patronime maramuresene", scrisa cu 60 de ani în urma de catre istoricul maramuresean Alexandru Filipascu. Editata în conditii grafice excelente sub egida editurii Albatros, bogat ilustrata cu harti si fotocopii de blazoane si documente, editie îngrijita de Livia Piso (fiica istoricului, de formatie artist plastic), cartea cu pricina a vazut acum lumina tiparului pentru prima data.

Autorul ei este considerat de multi ca fiind cel mai reprezentativ istoric roman al Maramuresului. El a trait în prima jumatate a secolului trecut, si a activat în Sighet si Sibiu, pentru ca dupa instalarea comunismului sa ajunga la Canal, unde a decedat prematur în anul 1952. În scurta sa viata, el a compilat un manunchi de lucrari istorice avand ca tema trecutul Maramuresului. Veridicitatea informatiilor prezentate în acestea este îndoielnica pe alocuri, totul trebuind tratat cu mult spirit critic. Filipascu a fost un asiduu cercetator al arhivelor si scrierilor vechi, dar a comis nu putine greseli. Desi a studiat la Roma în limba latina, el a tradus gresit, în mai multe randuri, actele redactate în latina medievala, limba care este, în multe privinte, complet diferita de cea eclesiastica contemporana. Astfel, din studiile sale a rezultat "voievodul Stefan" al Maramuresului anului 1326, personaj care n-a existat practic niciodata, dar care a fost citat apoi, în mod nevinovat, de mai multi istorici chiar contemporani noua. Dupa Filipascu, romanii au locuit în Maramuresul nordic, unde "au construit drumuri, au reparat cetati, au plantat castani si vita de vie, pe valea Izei patricienii aveau vile" etc. Aberatii monstruoase, de neiertat, pentru ca nivelul de cunoastere al lumii romane în deceniul 4 al secolului trecut, cand Filipascu a ajuns la apogeul creator, era deja foarte avansat, nepermitand asemenea scapari. În "Patronimele" sale, istoricul autointitulat "de Dolha si Petrova" face apologia neamului sau real si imaginar, prezentand pe o jumatate din carte o suita de arbori genealogici plini de greseli (inclusiv de transcriere). Adevarul, necunoscut decat de vreo cativa împatimiti, este ca acele genealogii au fost copiate dupa istoricul maghiar Ghyorgy Petrovay, care a publicat prin anul 1890 herburile principalelor familii nobiliare maramuresene. Sa fim cinstiti. Sa te intitulezi în secolul XX sau chiar XXI cu patronimicul "de" (de Saliste, de Apsa, de Petrova) este mai mult decat snob si pueril, este scandalos si inconstient. Semnatarul acestor randuri este, el însusi, urmas al familiei nobile Ivanciuc "de" Apsa, donatata înca în 1406. Ei si? Strabunii mei, la fel cu cei ai tuturor celorlalti "nobili de sapte pruni" (ca asa erau numiti ei de catre magnatii Ungariei, pentru ca în saracia lor nu aveau pamant decat sa tina sapte pomi), si-au dobandit actul prin tradarea intereselor neamului lor si prin mercenariat în slujba regelui strain. Ei n-au fost nobili în adevaratul sens al cuvantului, nici ca avere, instructie, civilizatie si nici macar ca si caracter. Ah, dac-ati sti ce rai erau! Exact ca si iobagii. În fond, care era diferenta între un nobil si un iobag? Diploma. Care se putea cumpara - si foarte multi au procedat astfel - pentru cateva zeci sau sute de florini. Atat. În alta ordine de idei, practic toti maramuresenii sunt astazi nobili, prin încrucisarile si amestecul de neamuri petrecute de-a lungul veacurilor. Sa pretinzi ca tu esti nemes iar vecinul tau nu, nu denota altceva decat impertinenta, probleme cu matematica si un caracter de iobag. Neamurile "nobiliare" din veacul al XIV-lea au ajuns astazi, în medie, la cea de a douazecea sau douazecisicincea generatie. Putina aritmetica poate dovedi ca dintr-un singur neam pot iesi, în 20 de generatii, un milion de oameni! Cu un coeficient de doi, cu alte cuvinte calculandu-se doar cate doi copii pe fiecare familie, care procreeaza la randul sau cate doua progenituri. Ne oprim aici cu contraargumentele. Vorbind obiectiv despre "Patronimele" lui Filipascu, ma bucura sincer faptul ca a aparut aceasta lucrare. S-a scris extrem de putin despre Maramuresul vechi si cartea sa completeaza, totusi, oarecum, o fereastra libera a istoriografiei locale. La lansarea amintita, savarsita în spatiul librariei "Luceafarul" din Sighet, pe langa alti oameni de cultura veniti la manifestare, a semnat condica si Ovidiu Pecican, scriitor si profesor la Universitatea "Babes-Balyai" din Cluj, care a prezentat în termeni elogiosi proaspata tiparitura.

Teofil IVANCIUC



* Manuscrisele începutului în Muzeul de Mineralogie
Pietrele modelate de zei

Formatiuni naturale, “sculpturi” ale naturii, concretiunile grezoase prezentate în Muzeul de Mineralogie de catre dr. Ioan Chintauan, s-au format printr-un proces de “crestere”, ele nefiind rezultatul eroziunii. Departe de banalele colectii de radacini ciudate în care omul profita de o accidentala pornire artistica a naturii încercand sa o completeze, pietrele adunate în expozitia “Sugestii plastice” vorbesc despre zeii care le-au modelat.

Concretiunile grezoase au devenit piese muzeale de putina vreme, iar Complexul Muzeal din Bistrita-Nasaud este primul muzeu din lume care a adunat sistematic astfel de roci, alcatuind o colectie, de asemenea, unicat. Cunoscute si sub denumirea de “trovanti” sau “dorobanti” în Romania, sunt aglomerari de nisip cimentat cu carbonat de calciu, intrand din punct de vedere petrografic în categoria gresiilor. Concretiunile cele mai mari, mai interesante, mai frumoase, mai impresionante, si mai decorative, ajungand în muzee, nu mai constituie “curiozitati” sau “jocuri ale naturii”, ci piese stiintifice si documentare. Varietatea formelor este impresionanta, observandu-se un determinism si o simetrie, primul fiind în functie de valoarea factorilor si elementelor mediului de concretionare si cea de-a doua fiind rezultatul dispunerii compusilor chimici prin precipitare într-o structura asociativa, ne spune ghicitorul în pietre, dr. Ioan Chintauan.

Vorbirea cu pietrele

Poate ca “sugestiile plastice” venite din aceasta expozitie nu sunt punctul de baza al ei, caci privind-o, doar astfel riscam sa cadem în romanticul exercitiu de contemplare a norilor si a cioatelor contorsionate. E adevarat ca aceste “pietre ciudate” te cheama sa le dai nume si sa le privesti ca pe niste statui, ca pe niste opere plastice ale naturii care le-a modelat, dar discursul lor nu se opreste aici. Par sculpturi, dar apropierea dintre anumite concretiuni si unele sculpturi este formala, primele rezultand în urma unor procese naturale fizico-chimice, pe cand sculpturile realizate de artisti se nasc în urma unor “procese” ideatice ce urmaresc un discurs artistic. Se poate întampla ca vizitatorul sa fie intrigat de numele atribuite acelui exponat de catre organizatori, fiindca el citeste în forma pietrei un alt simbol, lucru bine sesizat de catre initiatoarea expozitiei, doamna Ecaterina Fodor. Numirea pietrelor, înseamna cucerirea lor si stabilirea unei comunicari cu ele, cu misterele pamantului de unde s-au nascut. De aceea, alaturi de ele, versurile lui Blaga se pot deslusi mai frumos: “Pana la Tine nici o piatra/ Nu mai vrea sa-mi fie treapta”.

Pietre si cruci

Cel care se ocupa de aceste roci “mai mult decat normal”, dupa cum marturiseste, dr. Ioan Chintauan, a dedicat studiului lor de pana acum, doua carti: Aceste pietre stranii si Pietre înaltate. Ultima trece de la studiul stiintific la cel spiritual, caci autorul vorbeste de pietre ale neuitarii, pietre Dumnezeiesti, pietre care leaga Pamantul de Cer. Aceste forme sculpturale naturale au fost folosite de secole în satele în apropierea carora apar la suprafata, în rape si ogase. Taranii din nordul Transilvaniei le-au spart si le-au facut fundatii la case, iar pe cele cu aspect estetic deosebit le-au pus în fata stalpilor de la poarta. În nordul campiei Transilvaniei, în zona de coline înalte, întalnim o utilizare necunoscuta în alta parte si neînsemnata pentru noi: cimitirele bisericilor din lemn din satele Bidiu si Apatiu (jud. Bistrita-Nasaud) au concretiuni grezoase si gresii ciudat modelate puse la capetele mortilor. Unele sunt vopsite în alb sau “mieriu” ca o trimitere la zidurile casei, ca o legatura dintre casa pamanteana si cea vesnica. GAZETA va invita sa vizitati aceasta expozitie, sa numiti pietrele, sa vorbiti cu ele despre tainele pamantului, ale vietii si ale mortii.

Emanuel LUCA



* Ma tot mir
Iertarea apropiatilor

M-am mirat saptamana trecuta cand am auzit ca au fost arestati 14 politisti pentru furt de hidrocarburi din conducte. M-am linistit dupa cateva zile, cand cei 14 au fost eliberati. Am rasuflat usurat, ca s-a facut dreptate. Politistii, oricum, nu furasera nimic, ca si pentru asta trebuie ceva munca. Ei doar “au stat de sase”. Si sa arestezi niste oameni care au stat de-o cifra, nu se cade. Procurorul general al Romaniei zice ca eliberarea celor 14 este ilegala. O fi de vina conducta, ca le-a stat în cale hotilor, si cifra, ca i-a imobilizat pe politisti. Iertarea aproapelui e o treaba crestineasca. De mirare e faptul ca auto-declaratul liber cugetator, Ion Iliescu, a capatat naravuri crestinesti. Nu mai striga catre nici un jurnalist “ma, animalule!” si a învatat sa ierte. Mai nou, se pregateste sa-l gratieze pe Miron Cozma, un om de bine ratacit fara voia lui în fruntea catorva mineriade. Eu ma si mir c-a fost condamnat. Cine-i de vina ca studentii si-au plasat dantura si coastele exact pe traiectoriile urmate de rangile si batele ortacilor? Care erau nervosi ca nu gasisera prin laboratoarele Universitatii decat pahare Berzelius cu acizi în loc de vodca. La capitolul gratieri mai amintim ca a fost eliberat si Sorin Rosca (arestat în cazul Tigareta 2) din motive umanitare. Cica trebuie omul sa-si creasca copilul. Dupa acest model, ar trebui eliberati toti criminalii, violatorii, talharii, pedofilii si hotii care au copii. Sau, mai bine ar fi sa nici nu fie arestati, indiferent de fapta comisa. Interesant este faptul ca americanii executa chiar si minori pentru fapte deosebit de grave. Nici toate tarile arabe la un loc nu reusesc sa-i egaleze la acest capitol. În tara amarastenilor, sa furi e mai profitabil decat oriunde altundeva în lume. Iata dovada: un hot prins la ciordit a platit un milion daune si a primit 2,5 milioane pentru ca proprietarul l-a zgariat în timp ce-l imobiliza. Probabil mirat si el de ce se întampla în tara în care e ambasador, Michael Guest s-a dus la targul de la Amarasti, ce se tine de Sf. Ilie, pentru a-l întreba pe sfant de ce nu-i trazneste. Nu mai scriu pe cine, ca-i lunga lista.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune -
Noaptea menestrelilor

Au existat numeroase încercari de-a defini muzica folk. Poate cea mai potrivita este aceea a lui Dan Andrei Aldea: “Muzica folk este nostalgia taranului mutat la oras”. În plus, ea este nostalgia timpurilor apuse, a iubirilor pierdute, a parintilor plecati prea devreme dintre noi. Vechea lira a zeilor s-a schimbat în chitara si cu aceasta, artistul reuseste sa re-faca legatura pierduta dintre muzica si poezie. Cateodata menestrelul apare (doar) ca un recitator al versurilor si chitara îl ajuta sa gaseasca tonul potrivit rostirii. Multi poeti au fost (re)descoperiti prin versurile cantate de folk-isti într-o seara de vara, sub cerul unei adevarate nopti a menestrelilor. “Noaptea menestrelilor Baia Mare 2003” este un spectacol de muzica folk , care prilejuieste întalnirea interpretilor si autorilor genului cu publicul baimarean. Ajuns, anul acesta, la cea de a III a editie, festivalul se va desfasura în seara de 1 august, orele 21, pe scena Teatrului de Vara, sub patronajul Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Maramures în colaborare cu grupul folk Clasic din Baia Mare. Desi în peisajul festivalurilor de acest gen, manifestarile sunt concepute în formatul “Festival-concurs”, organizatorii considera ca pentru promovarea si reasezarea folk-ului romanesc la locul care i se cuvine este necesara o manifestare care sa imprime dorinta de a construi “castelul” de suflet al muzicii si nu sa promoveze o concurenta care nu are la baza criterii valorice reale. Astfel, scena menestrelilor din Baia Mare trebuie sa dea importanta cuvenita fiecarui artist, sa creeze o atmosfera armonioasa care se va rasfrange si asupra publicului. “Daca vom fi reusit macar pentru cateva clipe sa fim mai buni, sa-i facem pe altii mai buni, înseamna ca nici un efort nu a fost în zadar”, spun Diana si Ioan Horvath, membrii grupului folk Clasic. Editia 2001 (cea dintai) a avut acoperire judeteana în ceea ce priveste participarea artistilor iar ecourile mass-media au fost favorabile, ceea ce i-a încurajat pe organizatori sa doreasca extinderea actiunii la nivel national implicand mai multe forte în realizarea proiectului, dandu-i astfel sansa de a deveni o traditie anuala. În spectacolul de anul acesta, publicul baimarean va avea ocazia sa-l asculte pe Adrian Ivanitki, un adevarat parinte si “om bun” al folk-ului romanesc. Dupa astfel de nopti, te întorci acasa mai apasat de iubirile celorlalti, de lacrimile si tristetile lor. “Sarut mana tatal meu…/ ramas bun baiatul meu”, sunt versuri ce le asezam usor pe umerii prietenilor, prea repede însingurati de plecarea enigmaticilor parinti.

Emanuel LUCA