CULTURA

* Magie din vremurile de demult
Focul viu

* Spectacolul inceputului de lume

* Cultura rurala intre neputinta si nepasare
Moartea lenta a caminelor culturale

* Ma tot mir
Experienta bacului

* Natiune, naratiune, fictiune
Vremea de coasa

* RURAL - In comuna lui Gheorghe Pop de Basesti
Mica Roma de la poalele Codrului

* Magie din vremurile de demult
Focul viu

Nu este un foc ca oricare altul. Se numeste astfel (ori, rareori, “foc mereu”) pentru ca tine de sfera magicului, atribuindu-i-se diferite calitati protectoare, talismanice, folositoare in speta pentru oi. “Focul acela nu lasa nici un fel de rautate sa vina peste oi”, suna credinta unui batran cioban.

Focul viu, indiferent de tehnica aprinderii, se practica la iesitul oilor in munte, adica la inceputul sezonului pastoral. Lemnul folosit este fie brad (eventual brad traznit), fie alun (alt element frecvent in practicile magice). Cel mai vechi obicei de atatare a focului este prin frecarea lemnelor pana la aprindere. Ca varianta - frecarea unei scanduri prin vartejul (carlig de lemn) de la stana. “Se ia tinga de la un cal si se pune pe un putregai si se freaca pana la aprindere.” Sau este aprins cu cremene si iasca. “Din sticla si iasca la soare fierbinte freci cu o piatra o bota uscata si asa se aprinde iasca”. “Se iau doua lodbe, se infig in mijlocul tarlei, intre ele se pune o punte de lemn rotunda, care se invarte in gaurile facute in lodbe, peste punte un lant si peste lant o funie. Patru trag, cate doi de o parte si de alta" (culeasa de Vasile Latis de la borsenii din muntele Mestecanis). Azi, in epoca vitezei, aproape nimeni nu mai are timp de pierdut cu aprinsul de tip arhaic, asa ca in majoritatea cazurilor unde se mai conserva obiceiul, aprinderea se practica cu mijloace moderne (chibrituri sau bricheta).

Superstitii si magii

In jurul focului viu sunt tesute o serie de interdictii si percepte. Cel mai de seama lucru e ca nu se stinge niciodata. Daca totusi se intampla una ca asta, se taie o mioara de frunte in stana, apoi se reaprinde. In foc nu-i voie a umbla cu mana murdara sau sa se treaca cu galeata plina de lapte pe deasupra sa. Inainte de aprindere, se aduc de la hotarul muntelui cenusa si balega ce se pun in noua vatra. Tot in vatra se mai pun una ori mai multe potcoave de cal. Nici nu se da, nici nu se ia foc viu si nu se aprinde tigara straina din jarul sau. La plecarea la vale, toamna, se stinge, asa “nu poate sa-l ieie nime”. Pe langa focul principal, cel din vatra, la sosirea in munte se aprind de obicei alte doua, cu jar luat din primul, pentru implinirea numarului magic, divin ori al Sfintei Treimi, pentru purificarea spatiului stanei. Demult, se inconjura staulul oilor cu foc aprins din cel viu, pentru “a apara oile de lupi”. In iunie 2003, am urcat la stana lui Benzar din muntele Muschetu aflat la obarsia raului Ruscova, in Muntii Maramuresului. Desi om tanar inca, baciul stia de ritualul focului viu. Mi-a spus ca a fost aprins la urcarea in munte, de primul cioban care a ajuns la stana. In cazul in care se stinge, el stie ca trebuie sa sacrifice cea mai frumoasa mioara, care trebuie mancata acolo, langa vatra, de catre toti cei prezenti, ca o pedeapsa pentru neatentie. Desi alterat, obiceiul continua sa existe la anumite pacurarii. Focul este de origine divina si, prin esenta e purificator. Este elementul de cea mai mare proximitate in existenta omului si de aceea il insoteste pe acesta, atat calendaristic, cat si in spatiu, avand in spatiul montan rol de intemediar intre uman si animal, intre natural si magic.

Teofil IVANCIUC



* Spectacolul inceputului de lume

Aurel Dan este unul dintre pictorii de azi ai Maramuresului, care si-a pus deja “o amprenta importanta asupra istoriei plasticii acestor locuri”, dupa cum aprecia Ioan Marchis. Nascut la 6 februarie 1946, in Aspra, Aurel Dan a absolvit Academia de Arte Frumoase “Ion Andreescu” din Cluj Napoca, in 1980.

Cai lactee sau spirale cosmice

Lucrarile monumentale ale artistului se gasesc in Sighetu Marmatiei, Rona de Sus, Cavnic si Baia Mare, iar cele aflate in 28 de colectii particulare se afla raspandite prin Baia Mare, Tulcea, Bucuresti, Alba Iulia, Iasi, Cluj Napoca, Viena, Strassbourg, Londra, Nijmegen, Metz, Perugia, Miami, Pekin. “Targurile Maramuresului, vazute de Aurel Dan, sunt un fabulos spectacol venind spre noi de la inceputurile lumii, satele sunt, de fapt, niste constelatii, veritabile Cai lactee sau spirale cosmice, in mijlocul carora turla bisericii sprijina bolta cerului, dealurile vazute de pieton dintr-un zbor planat, de undeva de sus, imbatandu-se de aerul tare al padurilor”, aprecia in urma cu doi ani Victor Nita. Arta lui Aurel Dan reuseste sa imbine ancestralul cu modernul intr-un spectacol al sufletului Maramuresului.

Ioan BOTIS



* Cultura rurala intre neputinta si nepasare
Moartea lenta a caminelor culturale

In ultimii ani, caminele culturale gazduiesc tot mai putine evenimente culturale. In cele mai multe camine se desfasoara doar nunti si botezuri. Mai rar, se organizeaza si cate o intalnire cu cate un om politic aflat in trecere. Cladirile sunt de regula prost intretinute, mobilierul vechi, atat cat mai este, se degradeaza si el pe zi ce trece. Primariile aloca sume insuficiente pentru refacerea cladirilor in care, oricum, nu se petrece mare lucru.

In Mara, caminul cultural se afla in constructie de vreo 5-6 ani. Vechiul camin cultural a fost daramat dupa 1989. Lucrarile avanseaza destul de greu pentru ca nu sunt bani. Eterna poveste.

De la “Cantarea Romaniei” la cor bisericesc

Directorul scolii din localitate, Chira Vasile, recunoaste ca in zona nu prea exista o activitate culturala deosebita. “Activitatea culturala o fac tot dascalii din vechime. Sunt oamenii care isi fac treaba cu pasiune”, afirma Vasile Chira. Cu toate acestea, in Mara lucrurile stau mai bine decat in alte sate. Inainte de ’89 in Mara activitatea culturala era mult mai bogata: exista aici o trupa de teatru, un cor de fluierasi si mai multe coruri formate din copii si adulti. “Comuna Desesti era vedeta pe scenele romanesti. Am avut un coleg, care a plecat din pacate in Franta, cu care am colaborat foarte bine. El pregatea o trupa de dansuri populare, iar eu ma ocupam de activitatea corala. Am avut mai multe emisiuni televizate. Am sustinut spectacole la mare si pe scenele caselor de cultura din Cluj, Bistrita si Caras-Severin”, sustine Vasile Chira. Pana in ’89, in Mara au existat patru formatii premiate. Dupa filmarile din decembrie, Vasile Chira a transformat corul “Cantarea Romaniei” in cor bisericesc. Valoarea corului este demonstrata si de faptul ca acesta a fost invitat trei ani la rand de ansamblul “Transilvania” pentru a sustine concerte de colinde la Bucuresti, in Sala Palatului si pe scena Operei Romane. Vasile Chira regreta ca, in ultimii ani, tineretul nu mai este atras de activitatea culturala. Poate chiar lipsa unui camin cultural in localitate poarta o parte din vina. In plus, nu exista posibilitatea de a-i stimula pe tineri.

S-a pierdut tineretul

“Inainte erau numeroase festivaluri in tara. Pentru multi dintre cei cu care am lucrat, un festival reprezenta o ocazie unica de a iesi in lume. Mi-aduc aminte ca, la Bistrita, am avut oameni in cor care nu iesisera niciodata din sat. Nu-i mai puteam scoate din liftul hotelului in care am fost cazati”, isi aduce aminte Vasile Chira. Cu toate ca activitatea corala este una de mare uzura, Vasile Chira se ocupa in continuare de pregatirea corului de copii. In luna decembrie a anului trecut, acesta a obtinut premiul I la prima editie a festivalului de datini si obiceiuri, desfasurat la Lipova. Intr-o zona pierduta pentru folclor, aprecierea de care s-a bucurat corul de copii “sanatosi trupeste si sufleteste” a fost una deosebita. Deja a sosit invitatia pentru cea de a doua editie a festivalului.

Contraceptive gratuite

In Desesti am stat de vorba cu Oanea Vasile, referent cultural, care este mai mult un fel de administrator al caminului din localitate. Caminul nu arata prea bine. Pentru lucrarile de reamenajare, Primaria a alocat, deocamdata, suma de 100 de milioane de lei, care este insuficienta pentru renovare. Activitatile culturale sunt sublime si lipsesc cu desavarsire. De amintit sunt doar “Serile de poezie de la Desesti – Nichita Stanescu”, desfasurate in a doua duminica din octombrie, anul trecut si o vizita a unui grup de francezi din februarie, anul acesta. In rest, caminul este inchiriat pentru nunti, botezuri si alte adunari. Am aflat ca exista un grup de dansuri populare, de pregatirea copiilor ocupandu-se invatatoarea Paulina Sabadas. Poate ar trebui amintit ca referentul cultural este angajat cu un sfert de norma, salariul acestuia ridicandu-se la suma de 400 de mii de lei. La asa plata, asa activitate… Caminele culturale, in marea lor majoritate, sunt inchise in timpul saptamanii. In Salistea de Sus am remarcat un anunt prin care oamenii satului erau invitati sa returneze cartile imprumutate de la biblioteca in cel mai scurt timp posibil. Asta-i bine, inseamna ca se mai citeste. Sau cartile or fi fost imprumutate cu multa vreme in urma? In apropierea anuntului amintit se lafaia un altul, care informa localnicii ca se distribuie gratuit contraceptive. Tine si asta de cultura omului modern. In Vadul Izei n-am reusit sa stam de vorba cu Gheorghe Filimon, directorul caminului cultural. Omul se refacea la pescuit, dupa Ziua Invatatorului serbata cu o zi in urma. In Sarasau, fostul conac al lui Ioan Mihalyi de Apsa, transformat in camin cultural, are ca principal obiect de activitate gazduirea nuntilor si botezurilor. E adevarat ca se face si “disco”, dupa cum au tinut sa ne informaze cativa localnici. Situatia este similara in multe alte localitati din Maramures. Cam putin pentru ceea ce ar trebui sa reprezinte o asemenea institutie. Chiar daca se afla situata in mediul rural.

Ioan BOTIS



* Ma tot mir
Experienta bacului

S-a mai dus un bac saptamana trecuta. Unul in care au fost experimentate noi formule. Schimbarile realizate de MEC au devenit obisnuite. Singurii care se pare ca nu reusesc sa se adapteze cerintelor in continua schimbare sunt tocmai absolventii de liceu. Ceva probleme au avut si profesorii. Schimbarea Legii invatamantului a creat numeroase confuzii. Noua lege prevede ca un candidat care nu a obtinut nota de trecere la una dintre probe sa sustina in sesiunea care se va desfasura in luna august, doar examenul la proba la care a cazut. Sute de candidati nu au fost primiti la examene dupa ce au obtinut o nota sub 5 la una dintre probe. A fost necesara interventia Inspectoratelor Scolare si a ministrului Alexandru Athanasiu pentru ca situatia sa fie corectata. Si pentru ca examenul de bacalaureat sa fie putin exotic, s-au incurcat subiectele prin unele centre, cate un profesor a mai atipit in timpul in care trebuia sa supravegheze elevii aflati in examen si o doamna, presedinte de comisie, si-a sechestrat colegii, dupa care a facut o criza de isterie, tipand ca vede fantome. Pana la urma lucrurile au intrat intr-o relativa normalitate: cei care au primit subiectele gresite au mai sustinut o data proba respectiva, profesorul adormit a fost trezit cu o ceasca de cafea, doamna cu istericalele a fost plimbata cu ambulanta pana la spital, ministrul Athanasiu nu si-a dat demisia, Adrian Nastase neavand in aceste conditii cum sa i-o aprobe, iar cei care si-au cazut examenul s-au impacat cu parintii consolati de ideile ca toamna se numara bobocii, cine rade la urma rade mai bine si cei din urma vor fi cei dintai. In vremea asta, presedintele Romaniei sustinea la Moscova un examen cel putin la fel de dificil, cu toate ca studiile domniei sale, definitivate in fosta capitala a Imperiului Rosu, i-au creat o anume dexteritate in folosirea limbii ruse, fapt care ar fi trebuit sa contribuie la fluidizarea exprimarii. Nu cred ca a fost nevoie nici macar de translator, ca in cazurile in care presedintele se straduieste sa comunice ceva in engleza, momente ce necesita prezenta unui specialist care sa traduca din engleza in engleza judecatile de valoare ale conducatorului statului. Care si-a dat bacul mai demult, in vremea in care nota cinci, dupa modelul moscovit, era nota maxima.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Vremea de coasa

In urma lui ramane doar pamantul ars de fasaitul taios al coasei si serpii ce-si cauta racoarea sub brazdele umede. “Anul asta n-o sa se faca otava”, isi spune cu necaz batranul, asezandu-se complice langa oiaga de horinca, pusa de cu seara in straita langa bucata sanatoasa de slanina. Alaturi de el, sta cuminte coasa, asteptand sa fie batuta, sa i se ascuta limba ce va sufla fierbinte peste iarba. Cu bucata asta de fier si-a “mancat” toata viata. Acum asteapta linistit un clacas, sa vina sa-i ia coasa din mana, sa se mai odihneasca si el. O asteapta pe “doamna cu coasa”, ca sunt deja prea multe fire uscate de iarba prin sat, dar ea se incapataneaza sa taie doar otava si lucerna tanara. In traditia populara, coasa este un atribut simbolic al mortii, desi imaginea scheletului cu coasa in mana apare in Europa abia in secolul al XV-lea. In calitatea sa de instrument al egalizarii, prin moartea inexorabila, coasa a preluat mai vechiul simbolism al secerei. In folclorul romanesc, coasa (ca si celelalte obiecte metalice taioase) are functii apotropaice si propitiatorii: ea se pune sub fata de masa la sarbatorile Craciunului, ca sa fie sanatosi toti ai casei. Se folosea la vindecarea junghiurilor: “Cand are junghiuri o femeie, sa pui coasa s-o infierbanti, s-o strangi si sa o speli. Coasa e mai buna decat toporul, ca coasa taie pana la radacina, toporul nu e asa”. Rolul ritual al coasei, cel apotropaic de alungare a raului, prin starpirea lui de la radacina, si cel propitiatoriu – de asigurare a recoltei viitoare (in locul ierbii cosite, creste otava!), transpare, poate cel mai evident, in obiceiul Dragaicei, rit agrar practicat de romani la Sanziene (24 iunie) cu scopul de a face sa sporeasca recoltele. Dragaicele au ca atribut o coasa pe care o poarta pe umar, iar mai demult, chiar o foloseau pentru alt gen de duel intre participante sau cu membrele unei alte cete la intalnirea acestora. Explicatia rolului fertilizator al “duelului” cu coasele consta in aceea ca lupta cu obiectele ascutite, bunaoara cu sabiile, produce scantei (reale sau imaginare), asimilate fulgerului ce insoteste ploaia. Batranul trece iute cutea peste limba coasei, hotarat sa termine pana la pranz bucata asta de pamant. Anul asta n-o sa-i vina ajutoare, ”cea cu coasa” pare sa fi plecat altundeva in claca. Poate la anul o sa stea linistit la umbra, “in loc cu verdeata, de unde a fugit tot necazul si-ntristarea” si va privi de acolo, de langa oiaga lui, cum alte coase vor taia iarba de pe deal.

Emanuel LUCA



* RURAL - In comuna lui Gheorghe Pop de Basesti
Mica Roma de la poalele Codrului

Desi au fost atestate documentar la sfarsitul secolului al XIV-lea, tinuturile basestene au fost locuite inca din timpul daco-romanilor. La hotarul Basestilor s-au gasit monede romane, care confirma patrunderea civilizatiei, a relatiilor economice si culturale ale romanilor. In vreme de primejdie, oamenii isi adaposteau familia, vitele si bruma de agoniseala in padurile din zona. De-a lungul timpului Basestiul a fost administrat si de Cehu Silvaniei, comitatul Satmarului.

Impanzita de legende si monumente, localitatea este un adevarat leagan al istoriei codrenilor, motiv pentru care a fost numita si “Mica Roma de la poalele Codrului”. Gheorghe Pop de Basesti, Decebal Traian Remes, Dumitru Pop, Florian Roatis sunt cateva din personalitatile care-si au originile aici.

Comuna Basesti este situata la poalele Codrului, pe un relief care alterneaza impresionant mai multe vai si dealuri si o suprafata de 2500 ha de padure. Localitatea a fost atestata documentar in anul 1391, sub numele de “Bassafalva” (Satul lui Basov). In 1424, satul purta numele de “Illesfalva” (Satul lui Ilie). Ilie Basan era un cioban, care se afla in frunte satului cand localitatile codrene au fost daruite voievozilor maramureseni Drag si Balc de catre regele Sigismund de Luxemburg. Infatisarea actuala a localitatii dateaza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, cand Cancelaria imperiala de la Viena a strans satele de pe vai, trasandu-le ulite in preajma carora oamenii si-au construit case. Drumurile isi pastreaza inca vechea denumire: “Drumul cel facut”, “Ulita morii”, “Ulita Bisericii”. Comuna numara trei sate: Saliste, Odesti si Stremt.

Haiducul Blidaru

Vasile Blidar, din satul Odesti, este o adevarata legenda pentru codreni. Presedinte al “Frontului Plugarilor”, Blidaru, cum ii spuneau oamenii, a intrat in conflict cu autoritatile, din cauza ca Vasile Cucu, primarul comunei, si-a insusit ajutoarele pe care trebuiau sa le primeasca satenii. Pentru ca primarul i-a confiscat toata averea, Blidaru l-a ucis cu o sapa. Legenda spune ca Blidaru si-ar fi intemeiat o adevarata ceata “de haiduci”, care se adapostea in padurile din zona. Pentru a-si vedea familia se deghiza in tigan sau femeie si ii trimitea vorba sotiei sa vina la nunti in diferite sate. In anul 1958, sotia lui Traian Rogoz, cel mai bun prieten al lui Blidaru, le-a spus securistilor locul in care se ascundea razvratitul, cerand, in schimb, eliberarea sotului ei, care era in inchisoare. Se spune ca Blidaru ar fi reusit sa fuga din masina care il transporta spre inchisoare, dar a fost impuscat in padurea de pe Huta, langa Baita de sub Codru. Nimeni nu stie exact “cati eroi a avut Blidaru”, insa batranii spun ca era un om harnic si foarte cinstit. Pentru solidaritatea sa cu problemele taranilor, i-a fost ridicat un monument in fata casei sale din Odesti.

Gheorghe Pop de Basesti

Gheorghe Pop este descendentul unei familii nobiliare din Basesti. Stramosul sau, Stefan Pop, fiul lui Dumitru, cumpara in anul 1678 de la contele Tolkoly Imre de Keszmark mosiile din Basesti si Oarta de Jos. Nascut la 1 august 1835, ca fiu al lui Petru Pop de Basesti si al Susanei Pop de Turt, Gheorghe Pop a studiat la Baia Mare si la Academia Juridica din Oradea. Incepe activitatea politica in anul 1860, cand este ales prim-pretor, iar apoi judecator. In acelesi an se casatoreste cu Maria Losonti, o descendenta de vita nobiliara de la Nusfalau. In perioada 1872-1881 este deputat in Cehu Silvaniei pentru Camera Deputatilor din Budapesta. In 1892 se declara adept al redactarii Memorandumului, prin care Partidul National Roman protesteaza energic impotriva sistemului de guvernare impus de Budapesta. In 1895 prezideaza un Congres al Natiunilor Asuprite din Ungaria si Transilvania. In anul 1902 preia conducerea Partidului National Roman. In anul 1907 lanseaza, in ziarul “Lupta”, un apel pentru ajutorarea vaduvelor si orfanilor de razboi. Trei ani mai tarziu este reales presedinte al Partidului National Roman. La 1 decembrie 1918 este presedinte al Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia. La 23 februarie 1919, la 83 de ani, “Batranul Natiei” se stinge din viata. Sicriul, asezat pe un car tras de sase boi, inconjurat de 16 soldati, a fost dus spre cimitirul din sat, locul de odihna al familiei.

Basesti

Comuna are peste 1.800 de locuitori l in Basesti exista o scoala cu clasele V-VIII, iar in cele trei sate, cate o scoala cu clasele I-IV l in Salistea, pe locul in care se afla gradina lui Gheorghe Pop de Basesti, se construieste o manastire greco-catolica l pe locul numit “Via Doamnei”, care a apartinut lui Elena Losonti, se afla un tei vechi de peste 200 de ani, care poarta numele de "Teiul Unirii" l in toamna va avea loc cea de-a IV-a editie a Festivalului de Literatura, care are loc din doi in doi ani l in Basesti exista o fabrica de mobila si o ferma de pasari, iar in Stremt o ferma de vitei l pe frontispiciul Monumentului Eroilor troneaza o stema despre care se spune ca a fost ascunsa intr-o fantana pentru a nu fi distrusa de hortysti, iar dupa 1948 a fost pastrata intr-un zid pana in anul 1990 l prima scoala din Basesti a fost ridicata in anul 1760.

Testamentul

Averea totala a lui Gheorghe Pop de Basesti se cifra la circa 3.000 iugare de pamant, rasfirate in satele Basesti, Oarta de Jos si Oarta de Mijloc, Baita de sub Codru. Gheorghe Pop de Basesti si fiica sa, Elena Hossu Longin, si-au donat cea mai mare parte din avut Mitropoliei Greco-Catolice de la Alba Iulia, cu conditia ca aceasta sa puna bazele unei fundatii culturale care sa poarte numele “Fundatia Gheorghe Pop de Basesti si fiica sa Elena”. O alta clauza a testamentului a fost construirea unei biserici greco-catolice pe dealul pe care se afla “Teiul Unirii”. Gheorghe Pop de Basesti a donat sume impresionante de bani mai multor ziare (“Federatiunea”, “Lupta”, “Gazeta Transilvaniei”), dar si Fondului ziaristilor, Orfelinatului din Blaj, Internatului de la Simleu, celor intemnitati la Seghedin, Bisericii din Basesti, invalizilor, orfanilor si vaduvelor de razboi, Crucii Rosii Bucuresti.

GAZETA de duminica

Pentru ca “oamenii sa nu-si mai piarda timpul si averea prin carciumi, ci, dumineca si in sarbatori sa se stringa laolalta sa citeasca, sa se lumineze, sa petreaca timpul liber placut si folositor”, Gheorghe Pop de Basesti a platit pentru fiecare parohie, pentru invatatori si pentru 10 tarani din Basesti, un abonament pe o jumatate de an la “GAZETA de duminica”. Definit ca un “Organ politic si cultural independent”, GAZETA a contribuit la culturalizarea taranilor prin publicarea de articole istorice, texte literare, sfaturi practice. Redactorii responsabili ai GAZETEI au fost Ioan Pop-Reteganul si Victor Deleu, editor a fost I.P Lazar, iar ca redactor sef a lucrat Dionisie Stoica. Publicatia a protestat impotriva sistemului impus de Budapesta si a scris despre situatia vaduvelor si orfanilor de razboi. In casa memoriala Gheorghe Pop de Basesti este expus numarul 30 al GAZETEI de duminica.

Corul din Basesti

In anul 1887, invatatorul Ioan Chira a infiintat un foarte apreciat cor al plugarilor. Invatatorul a studiat “notele si manuirea fisharmoniului” de la Ioan Cionca din Seini. Din repertoriul corului, cele mai importante cantece erau: “Tricolorul”, “Mama”, “Trece badea”, “Romanie, tara mea de dor”. Corul era invitat la toate evenimentele judetului, dar si la Festivalurile nationale si judetene, unde obtinea, de fiecare data, cate un premiu. Dupa a noua editie a Festivalului national “Cantarea Romaniei”, unde a obtinut locul IV, corul s-a desfiintat.

Ioana LUCACEL