CULTURA

* Barbie de panusei si o problema nerezolvata la Sacel
“Steaua Dracului” facuta cu sufletul

* Ziua InternaTionala a Muzeelor, la Muzeul Maramuresean din Sighetu Marmatiei
Muzeul viu

* Ma tot mir
Operatii matematice

* Natiune, naratiune, fictiune
Pastele cailor

* Barbie de panusei si o problema nerezolvata la Sacel
“Steaua Dracului” facuta cu sufletul

Din mainile fermecate ale lui Grigore Tulean ies lucruri minunate. Obiecte miniaturale folosite ca decoratii sau obiecte de cult, jucarii traditionale din lemn si panusi de porumb, incrustate cu motive traditionale maramuresene. Mesterul are rabdare, are ochi si lucreaza cu sufletul. Lucrarile lui au fost expuse si s-au vandut in peste 15 targuri. Grigore Tulean este un fericit, cand povesteste despre miniaturile lui, si un necajit, cand este obligat de viata sa trimita memorii mai-marilor zilei.

Grigore Tulean s-a nascut in 28 aprilie 1962, in Sacel. Dupa ce a absolvit zece clase, a ajuns in Baia Mare. In clasa profesorului Cernovschi – aflat acum pe undeva prin SUA – a urmat cursurile Scolii Populare de Arta. Din 1989 pana in 1995 a fost frezor la mina din Baia Borsa. S-a lasat convins de ordonanta din 1995, a renuntat la locul de munca pe care il avea si s-a intors in sat pentru a se apuca de cioplit lemnul.

Grigore Tulean sculpteaza in lemn obiecte miniaturale folosite ca decoratii sau obiecte de cult (icoane sculptate, pecetare, porti de lemn miniaturale, mici cruci din lemn de cires, care ii dau obiectului un farmec deosebit), obiecte de uz casnic (cauce, fuse, linguri etc.) si jucarii traditionale din lemn si panusi de porumb, incrustate cu motive traditionale folosite in Maramures, pe Valea Izei (romburi, cruci, “rozete”, “dinte de lup” etc).

Lucrare facuta cu sufletul

“Cu miniaturi nu lucreaza nimeni si-i pacat. Iti trebuie ochi, altfel degeaba asuzi. Asta-i lucrare facuta mai mult cu sufletul”, explica Tulean secretul miniaturilor pe care le realizeaza. Ii plac unicatele, pentru ca productia de serie nu-i ofera mari satisfactii. Pentru un preot catolic din Germania a realizat 6.000 de cruciulite din lemn de prun, lucrare care i-a luat vreo trei sau patru luni. De curand, a primit o alta comanda importanta: teatrul din Strasbourg are nevoie de cateva zeci de pecetare. Acestea pot fi sculptate in lemn de paltin, cires sau prun. Cele mai frumoase, datorita jocului de culori, sunt cele din lemn de prun. Frumusetea lor este sporita de uleiul de in cu care sunt unse dupa finisare. In lipsa uleiului de in se poate folosi si “uleiul de mancat”. Una dintre lucrarile la care mesterul tine este o mica biblioteca realizata pentru o familie din Danemarca, lucrare care a avut drept model cateva fotografii trimise de danezi.

“Steaua Dracului” si “Barbie agricole”

Printre obiectele expuse la aproximativ 15 targuri, se gaseste si “Steaua Dracului”, o stea realizata in urma imbinarii a sase bucati de lemn. Demontarea acesteia este extrem de simpla, realizandu-se in cateva secunde. Montatul presupune o perspicacitate deosebita. “Ca sa-i dai in carare trebuie sa-ti iei o zi libera de la lucru’. O legenda spune ca, pe vremuri, s-ar fi dat o pereche de boi la ala care ar fi facut-o”, povesteste Grigore Tulean. Recunosc ca n-am reusit inca “sa-i dau in carare”. In fiecare rau e si un bine, pentru ca am aflat de ce-i zice asa: de la forma pe care o are si de la cel pomenit de narozi curiosi ca mine. Printre miniaturile din lemn am remarcat si cateva papusi realizate din panusi, despre care am aflat ca pot sa fie “si cu cocon in brate”. Obiectele realizate de mester se vand si in functie de zone. “Anul trecut, la sarbatoarea saltimbancilor de la Timisoara, cel mai bine s-au vandut icoanele realizate in lemn, pentru ca reprezinta acelasi lucru si pentru banateni ca si pentru maramureseni. La Viseu, la festivalul berii, portile in miniatura au trecut mai bine. Nemtii care vin la Viseu cumpara produse specifice zonei Maramuresului. Pentru ei e o amintire faina si nu costa mult”, zice mesterul. A vandut din lucrari si in Ucraina, la Biserica Alba, unde a avut probleme cu evaluarea pieselor in moneda ucraineana.

Problema nerezolvata

Problemele cu care se confrunta un mester popular sunt multe. Lucrarile presupun un volum mare de munca; pentru o bota cu horinca e nevoie de doua zile de lucru, iar doua pecetare, chiar daca sunt obiecte de mici dimensiuni, pot fi realizate doar in numar de doua pe zi. Unde mai pui ca preturile la care se vand produsele artizanale sunt mici. O alta problema ar fi aceea ca, in timpul creatiei se mai pierd idei. “Iti vine o idee, da’ auzi vaca-n grajd; mergi sa dai la vaca si cand te-ntorci ti-o fugit ideea”, explica mesterul mecanismul pierderilor. Acestea sunt insa probleme rezolvabile. “Am io o problema mai mare, povestita, repovestita si ramasa nerezolvata: as fi vrut sa fac un atelier ca a lu’ Man din Lapus, care are o clasa. Pentru un teren, am facut un contract de inchiriere cu Primaria pe o perioada de cinci ani. Terenul o fost cerut si de altii, asa ca o tinut contractul numa’ cinci luni”, isi marturiseste Grigore Tulean necazul. Mesterul a fost in audienta la fostul prefect si la actualul prefect. Barlea i-a promis ca va gasi o solutie de rezolvare a problemei, dar aceasta s-a dovedit atat de complicata incat nici Bechis nu i-a dat inca de capat. Parca-i “Steaua Dracului”. Cu putina vreme inainte de Pasti, Tulean i-a trimis un memoriu presedintelui Ion Iliescu. Deocamdata, memoriul a ramas fara raspuns.

Ioan BOTIS



* Ziua InternaTionala a Muzeelor, la Muzeul Maramuresean din Sighetu Marmatiei
Muzeul viu

Timp de doua zile, Maramuresul a gazduit doua manifestari de amploare, prima fiind de ordin muzeistic - sedinta Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor si primirea si vernisarea fondului-tezaur de covoare maramuresene, restituit dupa 63 de ani de instrainare, activitati coroborate cu o mare sarbatoare campeneasca derulata la Muzeul Satului. Al doilea eveniment a fost Festivalul folcloric pentru copii “Am fo’ s-om fi”, care a reunit cateva sute de juniori proveniti din sapte judete ale tarii.

Muzeul. Pentru multi, sinonim cu ceva vechi, prafuit, mucegait si iesit din uz. Dar ce ziceti de un muzeu vesel colorat, plin de copii, zambete si voie buna? Acesta a fost Muzeul Maramuresean timp de doua zile. Institutie emblematica, ale carei merite au fost recompensate prin doua premii oferite de Ministerul Culturii si Cultelor. Anul 2001 i-a adus premiul “Gheorghe Focsa”, acordat pentru dezvoltarea Muzeului etnografic in aer liber, iar 2002 a insemnat Premiul “Tancred Banateanu”, decernat pentru infiintarea Muzeului Culturii Evreiesti din Maramures - Casa Elie Wiesel.

Pe 17 si 18 mai, Sighetul a fost in sarbatoare. Manifestarile dedicate Zilei Internationale a Muzeelor au coincis cu Festivalul de obiceiuri de primavara pentru copii, “Am fo’ s-om fi”. Despre cel de-al doilea eveniment se poate spune ca a fost o reeditare, in mic, a Cantarii Romaniei, reunind peste 250 de participanti adusi din sapte judete ale tarii, partea pozitiva insemnand ca asemenea reuniuni ii stimuleaza realmente pe copii sa-si pastreze portul popular si traditiile, pentru a nu se stinge in kitsch-ul sau imburghezirea totala. Festivitatile, organizate de compexul muzeal gazda impreuna cu Ministerul Culturii si Cultelor, Directia judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Consiliul local si Primaria municipiului, Clubul copiilor si elevilor Sighetu Marmatiei si Centrul traditiei si creatiei populare Baia Mare, au fost, cu unele lacune, inevitabile, un succes.

“Tolurile” morosenilor

Cel mai important moment l-a constituit vernisajul expozitiei fondului-tezaur de covoare maramuresene. In numar de 44 de bucati si datate cel mai probabil in secolele XVII- XVIII, acestea au fost restituite Maramuresului de catre Muzeul Taranului Roman din capitala, dupa 63 de ani de custodie. Piese de exceptie, pictate in culori vegetale sau cu vopsele obtinute din diferite minerale si pamanturi, ale caror retete s-au pierdut, initial au reprezentat obiecte de cult, fiind expuse indeosebi in altarele bisericutelor de lemn maramuresene. In urma Dictatului de la Viena din anul 1940, pentru a fi protejate de la instrainare sau distrugere, “tolurile” ( aceasta este denumirea in graiul local a textilelor mentionate) au luat drumul Bucurestilor, prin grija pictorului Traian Biltiu-Dancus, directorul muzeului maramuresean de la acea vreme. Dupa razboi, colectia a ramas in Regat, intrand in patrimoniul Muzeului de Arta Populara. Apoi, dupa 1990, in cel al Muzeului Taranului Roman. In urma insistentelor demersuri savarsite de directorul muzeului sighetean, dr. Mihai Dancus, covoarele s-au intors acasa, pe pamantul nordului. Doar doua piese, extrem de valoroase si inscriptionate in grafie chirilica, care au fost preluate cu cateva decenii in urma de Muzeul National de Arta al Romaniei, au ramas instrainate. Despre minunatele tesaturi, profesorul doctor Radu Stancu, presedinte al Comisiei Nationale a Muzeelor si Colectiilor, a declarat ca se pot asemana cu tapiteriile de Arras, pastrate in Muzeul Wawel din Cracovia, de care polonezii sunt asa de mandri.

Memorialul la Cultura?

La manifestari au participat ca invitati Ioan Opris, secretar de stat in Ministerul Culturii, Narcis Dorin, directorul Directiei Muzee din subordinea lui Razvan Theodorescu, Radu Stancu, amintit mai sus, Ioan Marchis de la Inspectoratul Judetean pentru Cultura, Culte si Patrimoniu, Eugenia Godja, primarul Sighetului, cateva zeci de directori de muzee din intreaga tara (adunati in Maramures pentru a participa la sedinta Comisiei Nationale a Muzeelor), multi alti oameni de cultura. Sambata au fost vizitate muzeele sighetene si din zona apropiata si s-a prezentat proiectul “Centrul Cultural UNESCO”, elaborat de arh. Ioana Elisabeta Dancus, centru ce urmeaza a fi amplasat, de se vor gasi fonduri, in umbra Muzeului Satului de pe dealul Dobaies al Sighetului. A doua zi, a avut loc un simpozion cu tema “Obiceiuri agro-pastorale la popoarele din centrul Europei-valorificare si pastrare”, a fost lansat numarul 2-3 al revistei muzeului “Traditii si Patrimoniu”, apoi satul primordial a inviat. Taranii din satele din care au fost aduse gospodariile conservate in rezervatia de arhitectura populara si-au primit oaspetii in bataturile secularelor locuinte. Moroseni din Calinesti, Barsana si Bogdan Voda, tipteri din Viseu de Sus, maghiari din Campulung la Tisa, ucraineni, elevi ai liceului “Taras Sevcenko” si corul evreilor de la sinagoga din Sighet au dansat si cantat, multi dintre ei fiind imbracati in costumele stramosesti. Fiecare minoritate mentionata este reprezentata in cuprinzatorul muzeu, de cate o gospodarie tipica culturii respective, ca semn ca, in Maramures, toleranta si comuniunea interetnica sunt la ele acasa. Am spicuit pentru dumneavoastra din spusele participantilor. ”Mi-e drag sa trec prin codrii si muntii Maramuresului, sa simt suflul de bour domnesc si muced. Aici este vatra culturii lemnului din Romania,” afirma Radu Stancu (presedintele Comisiei nationale a muzeelor si director al Muzeului judetean Arges). ”Memorialul a fost realizat intr-o anumita perioada, a fost foarte bine ce s-a facut, dar cred ca in curand va intra sub jurisdictia Ministerului Culturii. Acum, la noi exista un stat de drept, condus de un Guvern, de Parlament. Cred ca in actuala legislatie Memorialul va trece la minister, asa cum este si normal,” a spus Radu Stancu, legat de situatia Muzeului Memorial (fosta inchisoare a ministrilor, aflata actualmente sub egida Consiliului Europei si patronata de Academia Civica). ”Muzeul satului sighetean este satul primordial, autentic, romanesc. E un sat asa cum ar trebui sa arate toate satele tarii. Daca e vechi, bine pastrat si traditional, este bine pus in valoare. Intr-o Europa atat de trecuta prin email-uri si superindustrializata, noi, romanii, putem concura cu Vestul mai ales prin cultura. Cu cat vom avea un mai mare orizont cultural, cu atat vom avea mai multa bunastare in casele noastre,” s-a auzit si vocea unui alt indragostit de Maramures, secretarul de stat Ioan Opris.

Teofil IVANCIUC



* Ma tot mir
Operatii matematice

Niciodata n-am prea inteles cum sta treaba cu surjectivitatea, cu graficele de functii si nici cu logaritmarea. Scuza mea ar fi aceea ca nici nu prea mi-am dat silinta. La vremea aceea mi se parea mai interesant sa urmaresc, nu sa calculez, traiectoria unei sfere numita minge. Atunci nu banuiam cat de mult voi avea de pierdut in viata. Regretele mele sunt tardive. Anii pierduti nu mai pot fi recuperati. Parerile mele de rau sunt amplificate ca, pe zi ce trece, observ ca domeniile de aplicabilitate ale matematicii sunt extrem de variate si in continua diversificare. Nici macar politica n-a scapat de matematica. Cea mai importanta operatie matematica aplicata de politicieni este impartirea. Politicienii observa la inceputul operatiei ce este de impartit. Apoi, impartitorul, dupa cum ii spune si numele, imparte ce-i de impartit la cine si pe unde trebuie, fiind atent si la cat sa-i revina fiecaruia. Ce ramane, adica restul, se arunca din cand in cand peste umar gloatei, care asteapta si ea ceva de la regula asta. In ordinea importantei, in practica politica urmeaza operatia adunarii. Cu asta incep matematicile elementare, exceptand orele in care se exerseaza trasarea de bastonase in caietul cu patratele. Adunarea le-a placut atat de mult unor politicieni (unii cu liceul neterminat, altii cu liceul terminat la seral in conditii dubioase sau cu diplome de licenta cumparate pe te miri ce), incat continua sa adune si azi: case de vacanta, firme, banisori verzi pentru zile roz, privilegii, spagi, contracte si tot ce mai are nevoie un om pe langa case, vile, acareturi. Plus ceva posturi bine retribuite si care dau bine la imagine. Treaba asta nu se face haotic, ci in mod organizat, respectandu-se un grafic de functii. Clasa politica este deficitara la scadere. Aici sunt specializati romanii de rand, cei care resimt cotidian scaderea nivelului de trai, scaderea puterii de cumparare a leului si, tot cotidian, folosesc cuvinte de scadere la adresa alesilor. Problemele legate de minusurile romanilor nu-si gasesc rezolvarea, amenintand sa se perpetueze la infinit. Ca sa fie la egalitate cu clasa politica, romanii de rand s-au specializat si in operatia inmultirii nevoilor, necazurilor si lipsurilor, a taxelor si impozitelor ce trebuie platite. Ori, asa nu se mai poate. Pe unde mi-oi fi pus manualul de aritmetici?

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Pastele cailor

Astept sarbatoarea asta “a cailor” de prin clasa I cand, venind acasa de la scoala, cu o nota mica, tata mi-a promis ca-mi ia bicicleta la “Pastele Cailor”. M-am dus repede la calendar sa ma uit cat mai am de asteptat pana cand o sa primesc cadoul promis. De buna seama ca n-am gasit nimic, insa atunci eram convins ca acea sarbatoare fusese taiata de comunisti din calendarul ortodox cu prea putine “cruci rosii” pe vremea aceea. Dar la sfarsitul anului scolar, cand m-a vazut tata cu coronita si diploma, mi-a luat un “Pegas” si am crezut ca atunci e sarbatoarea cea mare a urmasilor lui Pegas. In Calendarul Popular, Pastele Cailor e o sarbatoare cu data mobila (ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Paste), sinonima cu Joia Iepelor, cand se crede ca, pentru un ceas si pentru o singura data pe an, se satura caii de pascut iarba. La aceasta sarbatoare, in exuberanta vegetatiei de primavara, caii erau slobozi sa pasca pe unde doreau, iar boii si juncanii se urcau la pasunea alpina. Se pare ca in vechime, Pastele Cailor a fost asemanatoare Sangiorzului si Samedrului, o zi a soroacelor cand se incheiau si se lichidau diferite intelegeri si afaceri. Dar, spre deosebire de Sangiorz (23 aprilie) si Samedru (26 octombrie), care sunt sarbatori cu data fixa in Calendarul Popular, aceasta sarbatoare avea, datorita ciclului pascal, data mobila, putand varia, de la an la an, cu un numar mare de zile. Din acest motiv, importanta sarbatorii s-a diminuat treptat, capatand un inteles peiorativ: a nu inapoia ceea ce ai imprumutat, a amana pana la “Sfantul asteapta”, a nu te tine de cuvant. In legendele populare si in unele colinde, sensul sarbatorii este pus pe seama blestemului cailor, animale nerumegatoare, in permanenta nesatule, de catre Maica Domnului, care nu a fost primita in grajdul cailor, in noaptea nasterii lui Iisus Hristos. Nu trebuie sa faceti calcule complicate ca sa aflati data exacta a Pastelor Cailor. Ea este atunci cand o sa atingem luminita de la capatul tunelului, cand functionarii publici si profesorii o sa-si primeasca salariul in euro, cand Gheorghe Funar va candida pe listele UDMR-ului, cand dabaliu Bush va dansa o perinita cu Saddam Hussein, cand ii voi cumpara tatalui meu un “Mustang” pentru “Pegasul” primit in clasa I.

Emanuel LUCA