CULTURA

* Elegie pentru Tit Bud, un carturar uitat
Presedintele docentilor

* SARBATOARE - Bradul scandinav si Craciunul crestin
Credinte si obiceiuri la Nasterea Domnului

* Natiune, naratiune, fictiune
Cu capul calendar

* Colinda la romani

* Obiceiurile duc spre Roma

* RURAL - Satele maramuresene, imbracate in "camesa" de sarbatoare
Veseli-ti-i, gazda?

* TINERET - Nici anul acesta n-au facut nimic! Rusine!
Oraselul copiilor tristi

* Elegie pentru Tit Bud, un carturar uitat
Presedintele docentilor

Tit Bud s-a nascut in 19 decembrie 1846 (dupa alte surse, in 24 decembrie), in Sat Sugatag si a decedat in 1917, la Sighet. Dupa scolile secundare de la Sighet si Beius, a efectuat studii teologice la Gherla. A fost trei ani ajutor de preot si invatator in satul Ieud, apoi a jucat rolul de secretar pe langa Episcopul de Gherla, Mihai Pavel. Reintors in Maramures, a devenit vicarul romanilor, slujba pe care a dus-o pana la moarte.

Tit Bud a detinut timp de trei decenii functia de vicepresedinte al "Asociatiunii pentru cultura poporului roman din Maramures". In acelasi timp, a fost presedinte al "Reuniunii docentilor romani din Maramures" si director al Convictului (internatului Scolii Normale). Cat a pastorit ca vicar, a infiintat 20 de scoli confesionale in zona rurala a judetului (fiind si directorul Scolii de pe langa biserica din Sighet, pe care tot el a ctitorit-o - este vorba despre actuala biserica ortodoxa "Adormirea Maicii Domnului" de pe strada Dragos Voda). A publicat 15 carti, majoritatea teologice si cultice. A mai scos din teascuri "Analele Asociatiunii pentru cultura poporului roman din Maramures" (Gherla, 1906) si "Poezii populare din Maramures" (Bucuresti, 1908). O adevarata mina de aur, indispensabila pentru oricine studiaza trecutul Tarii de Sus este lucrarea sa de capatai, "Date istorice privind protopopiatele, parohiile si manastirile romane din Maramures. Din timpurile vechi pana in anul 1911", publicata de neobositul carturar in 1911. Caracter generos, Bud avea obiceiul sa acorde premii din banii sai invatatorilor: cate 10 coroane pentru cel mai bun cor, celui care a altoit cei mai multi pomi ori pentru instruirea elevilor in realizarea obiectelor de lucru de mana. Niciunul dintre cunoscuti nu l-a vorbit de rau. O istorisire despre el ne-a impartasit Mihai Marina. "Intr-o zi de targ, Tit Bud, mareata zidire, se plimba cu prietenul sau judecatorul Sigismund Ciplea. Amandoi erau mari si lati. Un taran pricajit se tot tinea dupa ei. Cand se opreau ei, adasta si el, dandu-le ocol si mancandu-i din ochi, cand porneau iar, o lua si el din loc. La un moment dat, intrigat, Ciplea il intreba: Taranul raspunse: Bud zambi si zise: Cam acesta era omul."

Clopote tacute

In 18 august 1917, reprezentantii armatei austro-ungare au intrat in biserica din Sighet pentru a ridica clopotele in vederea topirii lor si fabricarii tunurilor. Tit Bud, in calitate de paroh, a asistat la coborarea clopotului cel mare din turn, care a fost rostogolit pana la usa si apoi pe caldaram, moment in care s-a sfaramat. In acea clipa, a cazut si vicarul Bud, fulgerat in inima de durere, precum judecatorul Eli de odinioara. Avea 72 de ani. In ziua in care au incetat clopotele din Sighet sa mai bata, si glasul sau s-a oprit a se mai ridica deasupra multimii romanilor. A fost un adevarat pastor al maramuresenilor. Este ingropat in Cimitirul greco-catolic din Sighet. Nici o strada nu-i poarta astazi numele si nu este nici mentionat pe vreo placa memoriala sau pe vreun bust. A fost pur si simplu uitat, ca si cand nici n-ar fi existat vreodata.

Teofil IVANCIUC



* SARBATOARE - Bradul scandinav si Craciunul crestin
Credinte si obiceiuri la Nasterea Domnului

Originile sarbatorii crestine a Craciunului sunt mai vechi decat era crestina. Asteptata de cei mari, dar mai ales de cei mici, sarbatoarea este una dintre cele mai mari ale lumii crestine. Sarbatoarea vestirii Nasterii Mantuitorului. In functie de zone, Craciunul a dat nastere la numeroase traditii si obiceiuri. Multe s-au pierdut in timp, altele s-au pastrat in forme mai mult sau mai putin conforme cu originalul.

Sa nu rostesti in Ajunul Craciunului cuvantul "mac", caci te mananca purecii peste an. Te poti feri de aceasta pacoste, daca, in loc de "purici" zici boi negri sau oaspeti nepoftiti. Prin Ardeal, femeile tipa si arunca foc cu cenusa dupa preot, ca sa nu-i manance purecii peste vara. Incepand cu Ajunul Craciunului sa nu mananci dovleac, ca sa fii ferit de raie. Daca vrei sa nu te scuture frigurile peste an, sa mananci peste in Ajunul Craciunului. Sa nu te scarpini in cap de Craciun, ca scurma gainile in gradina. Pe fus sa nu fie nimic de Craciun, furca s-o pui in camara, sa n-o vezi. Langa furca sa pui fusul si acul, ca sa nu vezi serpi peste an. In ziua de Ajun si de Craciun sa nu dai foc in casa, ca tot anul ai foc, suparare si paguba in casa. Prin judetul Bacau se crede ca-i bine sa se manance in aceasta zi lapte ori branza de vaci, ca sa fie omul usor; cel ce mananca in aceasta zi carne de porc, va fi tot anul urmator greoi ca si porcul. Indata dupa plecarea preotului, gazda da cateva turte celor din casa si pleaca prin vecini cu alte turte si bucate, spre a le da de pomana, pentru sufletul mortilor, pentru sanatatea celor vii si pentru rodul campului. Prin unele parti din Ardeal, in seara de ajun se impart saracilor care se aduna la biserica niste colacei care se numesc pizarei, cu cate o lumanare lipita. Saracii au cu acest prilej traistutele pe langa ei, ca sa aiba unde isi pune colaceii. Ca sa-ti mearga bine tot anul la albine, sa imprumuti ceva de la alta casa in ziua de Ajun. Sa postesti in Ajunul Craciunului pentru Maica Domnului, ca in ziua aceea Maica Domnului s-a muncit si-a fost suparata; i-a fost greu, n-a mancat nimica. Se mai posteste in Ajun pentru paine, ca sa rodeasca. O interdictie au si dracii in seara de Craciun: de frica copiilor care umbla cu colinda, stau ascunsi.

Post si furt de aluat

De Craciun, gospodarii isi strang de prin sat toate lucrurile care le aveau date cu imprumut, pentru ca sfintele sarbatori sa le gaseasca si pe acestea acasa (altfel, se crede ca lucrurile vor plange). De Ajun sa nu dai nimic din casa, ca iti raman vacile fara lapte. Sa nu dai mai ales aluat dospit, ca nu se oua nici gainile. Unele gospodine se feresc chiar si de vecinele lor, care vin intr-adins ca sa poata ciupi cateva firmituri de aluat, ca sa ia sporul si mana vacilor de la acea casa. Prin unele parti, gospodinele pun cate un copil de ia cu gura de noua ori din aluat, tinand mainile la spate. Din aceste noua muscaturi se face un dolomete care se coace pe soba si care, sub numele de aluat de la Craciun, se intrebuinteaza pentru diferite boli de stomac, la oameni si la dobitoace. Aluatul framantat in noaptea Craciunului e bun de deochi pentru vite. Daca furi in seara de Ajun si nu te prinde nimeni, poti fura tot anul si nu vei fi prins (noi nu credem in asta, dar parca mai poti sti?). La masa de Craciun, intai sa mananci peste sau pasare, ca sa fii "usor ca pasarea si vioi ca pestele". Cine gusta carne de vrabie in ziua de Craciun, acela e usor la munca vara ca vrabia.

Cand dobitoacele vorbesc

Se crede ca la miezul noptii, inspre Craciun, apa se preface in vin, iar dobitoacele vorbesc. Cine se spala cu apa scursa peste bani va fi banos. In vasul cu apa din care urmeaza sa-si toarne pentru spalat se pun nuci, ca sa fie oamenii sanatosi peste an. Alti gospodari pun o potcoava in cofa cu apa si dupa aceasta potcoava beau apa si adapa vitele, ca sa fie toti sanatosi si tari ca fierul. E bine ca in cele trei zile de dupa Craciun sa se stranga apa in care se spala vasele. Apa aceea se fierbe bine intr-un vas mare si se lasa deoparte ca sa "se aseze". Daca nu-i limpede, se scurge si se pune a doua oara sa fiarba. Dupa ce e limpede ca lacrima, se pastreaza pana la primavara, cand se scot albinele. Cu apa aceasta se inconjoara stupii si se stropesc, anume ca sa nu-i poata nimeni deochea. Din ziua de Craciun incepe perioada in care nu e bine sa mananci afara pentru a nu opri belsugul sa intre in casa. In ziua de ajunul Craciunului se taie cate un mar. Daca marul este viermanos, atunci cel care l-a taiat va fi bolnavicios tot anul; iar daca-i putred, atunci are sa moara. Tot in ajun, nu-i bine sa te bati cu cineva nici macar in gluma, ca faci buboaie peste an - pentru fiecare pumn dat faci un buboi si pentru fiecare palma data, o rana. In ajun, se pun cateva graunte de papusoi sub asternutul si in locul unde are sa sada popa, ca sa sada clostele vara. Primul care se scoala din casa trebuie sa ia o poala de paie, cu ochii inchisi, din stratul porcilor si sa le aduca in casa, apoi sa sada pe ele, ca sa cloceasca gainile in timpul verii. Tot in ajun se ung painile si malaiale pe deasupra cu muruiala de faina de grau sa nu crape, iara cu ramasita muruielii se ung pomii din gradina, ca sa fie in vara viitoare asa de incarcati cu poame cum este masa cu mancaruri. Nu se cerne faina, ca sa nu se faca pureci in casa si nu se da nimic din casa ca sa nu se imprastie gospodaria. Daca in ziua de Craciun intra mai intai un barbat in casa cuiva, vacile gazdei vor face in anul urmator bouti, iar daca intra o femeie, vacile vor fata vitele. In ajunul Craciunului nu se consuma carne, ca dihaniile sa nu manance vitele si nici dovleac, ca sa nu faci raie.

Sporirea rodului bogat

Cine vrea sa aiba noroc in anul care vine nu trebuie sa manance nimic in ajunul Craciunului. Se crede ca o fata mare care posteste intreaga zi a ajunului de Craciun pana la miezul noptii, si nu rosteste nici un cuvant si priveste atunci in oglinda, nu se vede pe sine, ci isi vede acolo ursita. In seara de ajun, cand se face aluatul pentru turte, e bine ca femeia sa iasa din casa, cu mainile ciucura de aluat si sa treaca pe la fiecare pom din gradina, insotita de sotul ei, care tine in mana un topor. Barbatul simuleaza ca vrea sa taie pomii si doar insistentele femeii il fac sa se razgandeasca. Asa se face ca, in vara urmatoare, pomii dau rod bogat. In acelasi scop se leaga pomii cu paie, pentru ca acestia sa lege rod. Se crede ca rodnicia pomilor este sporita de funinginea rezultata din maturarea cosului in noaptea Craciunului si a gozului maturat din casa a doua zi de Craciun. In noaptea de Craciun nu se stinge lumina, ca sa nu moara cineva din casa. Copiii se manjesc cu sange de porc pe fata, ca sa aiba noroc. Porcii care se taie de Craciun, dupa ce se parlesc, se cresteaza mai intai la ceafa, ca o cruce, apoi se presara sare, ca sa fie carnea primita de Dumnezeu cand va da din ea de pomana si sa nu se strice. In ajun, popa citeste molifta porcilor, ca sa-i fereasca de boli. La Craciun, cand se taie porcii, se baga mai intai capatana in casa cu ratul inainte, ca sa mearga treaba bine si sa aiba parte de porci si-n anul care vine.

Obiceiuri de Craciun

Viflaimul sau Irodul reprezinta datina tinerilor de a reprezenta la Craciun Nasterea lui Isus Hristos, venirea Magilor dupa stea, poftirea lor de catre Irod, siretenia acestuia de a afla pruncul prin mijlocirea celor trei Crai si, adesea, infruntarea necredintei. Cel mai vechi text de acest fel dateaza din 1821. In unele zone, incepand cu ziua de Craciun, tinerii umbla cu turca, capra, brezaia, mosnegeii sau obrazarii, nume ce-l poarta unul dintre flacaii mascati. Turca e un bot de oaie, cu piele de iepure pe la barba, cu urechi de iepure si coarne de lemn, impodobite cu panglici de la fete si clopotei. Prin unele parti din Oltenia, copiii isi fac un steag dintr-o prajina lunga, in varful careia leaga una, doua sau trei basmale, un ban de argint, cateva fire de busuioc si putina tamaie, inchipuind darurile pe care magii le-au adus la ieslele in care s-a nascut Mantuitorul. In alte parti este obiceiul ca in ziua de ajunul Craciunului, baietii, dar mai ales cantaretii bisericesti sa umble cu icoana, - o icoana pe care este zugravita nasterea lui Isus Hristos in mijlocul staulului. Intrand in casa, fara a zice alte vorbe, unul din baieti asaza marginea de jos a icoanei pe piept, tinand-o cu mainile de cele doua colturi de sus, dupa care incep sa cante troparul Nasterii Mantuitorului. In judetul Neamt, gospodinele pregatesc, pentru masa preotului, bors cu mazare, plachie cu hribi, galuste, salata de masline cu otet si ceapa, pere fierte, taitei cu zahar si grau indulcit cu miere. Ca plata, preotul ia gologanii pe care ii gaseste sub fata de masa, doi colaci precum si o parte din vinul din sticla.

Traditia bradului

Bradul de Craciun vine din tarile scandinave. Suedezii l-au adus pe vremea razboiului de Treizeci de Ani (1618-1648) in Germania, unde nu a devenit popular decat pe la inceputul secolului al XIX-lea. Inca din 1765, Goethe, care se gasea la un prieten din Leipzig, ramane uimit cand vede in casa un brad de Craciun (cu toate acestea, obiceiul de a avea brazi cu prilejul Craciunului este atestat documentar, de pilda, in privinta orasului Strasbourg, inca din anul, 1605). In 1840, cutuma germana este preluata simultan in Anglia si Franta (in Anglia prin hotararea printului Albert, sotul reginei Victoria, iar la Paris la sugestiile printesei Helene de Mecklembourg, ducesa de Orleans, si la presiunile familiilor protestante din Alsacia si Germania. In vremea celui de al Doilea Imperiu, traditia bradului de Craciun se impamanteneste, gratie inaltei protectii a imparatesei Eugenie. Alsacienii si lorenii vor contribui, la randul lor, la raspandirea acestei traditii, cand vor incepe sa emigreze, dupa infrangerea din 1870. Dupa Littre si Larousse, "Pomul de Craciun" nu este altceva decat o "ramura groasa" de brad sau de ilice, impodobita si garnisita cu bomboane si jucarii pentru copii. Spre sfarsitul secolului, se pare ca aceasta cutuma a fost "nationalizata": in fiecare an, se expediaza atat misionarilor din Groenlanda, cat si colonilor din Africa, pomi de Craciun gata impodobiti. In general, la Craciun, brazii care se aflau in casele familiilor din epoca nu erau foarte deosebiti de cei pe care ii cunoastem astazi.

Originile lui Mos Craciun

Craciun este o faptura sacra, care simbolizeaza prin excelenta tipul creator. In mitologia geto-daca e posibil sa fi fost reprezentat printr-un stramos care simboliza echilibrul elementelor in stadiul facerii lor, al inceputului procesului celor necreate si celor nedate in vileag. Dupa Ovid Densusianu, Alexandru Graur si Alexandru Rosetti, apelativul Craciun deriva din creatio, care in latina inseamna nastere. Craciun in afara granitelor etnice romanesti nu se gaseste decat la slavii din imediata vecinatate cu romanii (la bulgari Kracun; la ucraineni Kerecunj, la cehi si la slovaci Kracun, la unguri Karacson (forma cu n palatalizat Karacsony). In spatiul romanesc, Mos Craciun are radacini mai vechi decat in restul Europei. El pare a fi anterior cultului lui Mithra (nascut pe 25 decembrie, intr-o iesle, undeva in Orient), care a patruns ulterior in Dacia, si explicatiei crestine care i s-a dat ulterior.

Daruri de Craciun

In 1849, in Germania, darurile "se pogoara din ceruri", aduse de Micul Iisus, numit si "Copilul Christ". Littre, 1869: "Revelionul este o masa extraordinara, care se tine pe la mijlocul noptii. In speta, este masa care se intinde in noaptea de Craciun.". Verbul "reveilloner" ("a face revelionul") nu exista inca. In secolul al XIX-lea, Craciunul va fi disociat de nasterea lui Iisus la Bethleem si se va transforma tot mai mult intr-o sarbatoare a copiilor. Familia investeste, astfel, cu propriile-i valori sarbatorile crestine pentru a se autocelebra. In seara de Craciun, copiii isi puneau incaltarile in fata sobei, cu speranta ca a doua zi dimineata le vor gasi pline de daruri. Dar cine trebuia sa vina: Micul Iisus sau Mos Craciun? Se pare ca ambele personaje au existat o vreme, cel de al doilea preluand stafeta de la primul. In familiile catolice, la miezul noptii se mergea la liturghie, iar la intoarcere se lua masa.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune
Cu capul calendar

Sunt zile in care merita sa-ti iei liber de la serviciu si sa te nasti, sunt zile in care trebuie sa-ti pui demisia pe masa Sefului, pentru a muri. Cateodata simti in timpul saptamanii ca trebuie sa-ti pui pantofii de gala si cravata. Fara motiv. Ai doar impresia ca timpul va curge altfel si merita sa punctezi aceasta “senzatie de sarbatoare". In saptamanile fara cruci rosii in calendar, zilele se aburesc, capatand durata secundelor. Treci peste ele cu pas normal, pe un drum drept, ca pe autostrazile americane din finalurile de film cu happy-end. Suntem obisnuiti sa conjugam sarbatorile cu pahare de vin, reuniuni de familie, cadouri trecute dintr-o mana-n alta si slujbe prea lungi intr-o biserica aglomerata. Calendarul de pe peretele din bucatarie stabileste zilele cu ingaduinta la bucurie, durere sau speranta. Am devenit robii unor litere mici, ai unor cifre posomorate, randuite acolo spre a dicta comportamentul “pacatosilor" pe parcursul anului. Sarbatorile care nu apar in calendarul de pe perete risca sa nu fie luate in seama si patronul acelei zile necinstit cum se cuvine. Cum tot mai des apar calendare falsificate, cu greseli frecvente in stabilirea datei unor sarbatori mobile, exista mari sanse sa te rogi unui sfant de ziua altuia, sa te ghiftuiesti in zi de post si ajun, sa lucrezi in ziua de celebrare a unui aprig sfant razbunator. Dincolo de “calendarul oficial", recunoscut de Stat si Biserica, oamenii au utilizat, in raport cu instructia, convingerile religioase, specificul ocupatiilor etc. si “calendare neoficiale" - populare. Spre deosebire de calendarul bisericesc (care dedica in intregime zilele anului Sfintei Treimi, Fecioarei Maria, Sfantului Ioan Botezatorul si catorva mii de personaje, cu existenta reala sau imaginara) si de calendarul civil (un simplu tabel al zilelor grupate pe saptamani si luni), calendarul popular indica, prin datele sarbatorilor si obiceiurilor, timpul optim pentru arat si semanat, pentru formarea si desfacerea turmelor, pentru urcarea sau coborarea oilor de la pasunile montane, zilele favorabile culegerii plantelor de leac, pentru petit si logodit, pentru pomenirea mosilor si stramosilor, pentru aflarea ursitei. In conditiile in care nu se stia scrie si citi, cel care invata pe dinafara aceasta enciclopedie populara (de unde si zicala “A face capul calendar"), devenea cel mai de seama gospodar al satului. Doar ca acum, daca refuzi sa lucrezi in ziua lui Santandrei pentru a nu te pune rau cu lupii lui, seful o sa-ti spuna ca ai “bai cu haizasu" si-o sa-ti taie din salariu o suma proportionala cu numarul de sfinti pe care i-ai invocat cand ai iesit din biroul lui, trantind usa.

Emanuel LUCA



* Colinda la romani

Fiecare popor are propriile "reguli" ale colindatului, fiecare grup de colindatori isi alege un conducator, numit birau, vataf, vornic sau chiar jude. Grupurile cuprind colindatori, muzicanti (la vioara sau fluier), un colcer sau caprar (care are grija de bautura si colaci pentru ospatul final) si purtatorul sacului de daruri, numit iapa sau cal. Inaintea Craciunului au loc repetitii pentru pregatirea colindelor, in cadrul sezatorilor sau adunarilor regulate. Pentru ca fiecare casa este colindata o singura data, se fac pregatiri speciale si pentru primirea colindatorilor, care pornesc in seara de Craciun. La bulgari, femeile aseaza pe masa un colac rasucit si un clondir de vin, iar la ucraineni si romani (unde sunt fete mari), mesele sunt incarcate cu bautura si nelipsitul colac. Dupa ce colinda casa vatafului sau a preotului, depinde de regiune si tara, grupul se imparte in cete. In casa gospodarului, grupul canta un colind, dupa care este chemat in casa si, in functie de frumusetea fetelor (daca sunt nemaritate) colindatorii continua recitalul.

Tipuri de colinde

Exista o varietate infinita de colinde, cantate dupa specificul locului, dupa gazda si traditiile dominante ale unui popor. Colindele cantate in curte se refera la nasterea Mantuitorului. Colindele speciale (cantate in casa) imbraca mai multe forme. La majoritatea popoarelor balcanice exista colinde pentru gospodar (ce privesc succesul gospodariei), colinde pentru gospodina, pentru flacau, pentru fata mare, pentru insuratei, pentru logoditi, pentru batrani (cultiva evlavia si indepartarea de cele lumesti), pentru copii. In functie de ocupatie, colindele pot fi adresate preotului, hagiului, ciobanului sau pescarului. Lumea colindelor este una complexa, una a eroilor si oamenilor fericiti.

Ciprian DRAGOS



* Obiceiurile duc spre Roma

Sarbatoarea Craciunului isi are originea in vechea sarbatoare romana Saturnalia, care dura intre 17-23 decembrie. Initial, parintii Bisericii au stabilit ca data nasterii lui Hristos va fi 6 ianuarie. In timp, acestia au realizat ca trecerea de la lumea pagana la cea crestina nu s-a facut fara preluarea unor traditii vechi de mii de ani. De aceea, pentru atragerea credinciosilor la noua religie, incepand cu secolul al IV-lea, data nasterii Mantuitorului a fost schimbata pentru 25 decembrie, data care avea un puternic corespondent in sarbatorile de iarna ale romanilor. Ziua de 25 decembrie nu a fost aleasa intamplator, aceasta s-a suprapus peste sarbatoarea nasterii lui Mithra, Natalis Solis Invictis (nasterea soarelui invincibil). In aceeasi perioada a anului, la inceputul lunii ianuarie, romanii sarbatoreau Calendele. Inlocuind principalele sarbatori pagane, Craciunul a preluat obiceiurile legate de acestea. Biserica nu a urmarit desfiintarea vechilor datini, ci plasarea acestora intr-un nou context religios. Semnificativ in acest sens este exemplul papei Grigore I, care il sfatuieste pe episcopul Augustin "sa nu darame templele anglilor, ci sa ridice in ele altare crestine, pentru ca poporul sa vina in locurile sfinte obisnuite lui". Azi gasim numeroase reminiscente din Saturnalia romana, in special la romani si popoarele slave. Sarbatoarea Craciunului este una a ospetelor bogate, dintre care se remarca ospatul colindatorilor la sfarsitul colindatului. Toata lumea se simte bine, veselia este cuvantul de ordine. In mod similar, Saturnalia era sarbatoarea ospetelor copioase, chiar orgiastice, a vizitelor si a schimburilor de daruri. Un element aparte il reprezenta pozitia sclavului, care avea dreptul de a sedea la masa cu stapanul sau. Traditia s-a pastrat foarte bine la poloni si bielorusi, cand in a doua zi de Craciun, "Gospodarul cu sluga / Merg amandoi pe acelasi drum / Sluga si cu stapanul / Beau bere impreuna". In era crestina, taierea porcului are loc mai ales inaintea Craciunului si este facuta in chip ceremonios, ca o adevarata jertfa, intocmai ca si la Saturnalia, cand se alegea un rege al serbarii (dintre sclavi), care avea drepturi si libertati nelimitate, ce mai apoi era ucis.

Ciprian DRAGOS



* RURAL - Satele maramuresene, imbracate in "camesa" de sarbatoare
Veseli-ti-i, gazda?

Nicaieri nu se simte mai bine bucuria Nasterii Domnului decat la sat. Casele si oamenii, gatiti de sarbatoare, murmura colinde pastrate din strabuni, iar mirosurile de cozonaci, carnati afumati si vin cald se simt de departe. Fetele ii pregatesc alesului colac si strut, iar femeile pregatesc gubele din lana de oaie. Aici se simte cu adevarat feeria sarbatorilor.

Peste satele maramuresene s-a asternut "patura" alba de zapada, ce are menirea de a alunga raul de pe pamant. Oamenii, infofoliti cu gube, cojoace si cusme din lana de oaie, fac ultimele pregatiri pentru sarbatoarea Nasterii Domnului. Acolo, la sat, Craciunul are o alta semnificatie. Batranii mai vorbesc inca despre traditiile "diluate" de vreme si de cei nepasatori. Femeile imbracate in negru se inghesuie la spovedanie ca sa intampine venirea lui Mesia in lume, cu sufletul curat. Gospodinele pun la afumat carnatii si slanina. Casele sunt impodobite cu cergi si stergare tesute, iar colindatorii isi pregatesc straiele de sarbatoare. Pentru oamenii simpli de la tara, Craciunul inseamna o bucurie intampinata cu un ritual fascinant, care in satele din tara Lapusului si-a Chioarului se mai pastreaza. Ceilalti, din zona Somesului, au lepadat portul popular in favoarea blugilor. Nici rasplata colindatorilor nu a ramas neschimbata. Merele, nucile si cocutii au fost schimbate cu dulciuri si bani. Copiii si tinerii nu se inghesuie sa vesteasca Nasterea Domnului. Obiceiul Viflaimului si cel al Caprei sunt aproape uitate. Dar si aici, cei cu argint la tample isi amintesc feeria Craciunului de altadata.

Cu opinci si cusma

In seara de Craciun, toata lumea se gatea in straie de sarbatoare. Portul cuprindea gube, cioareci, cusma, opinci si camasi din panza. Copiii purtau traistute impodobite cu fitau si harast, pentru ca mamele sa nu fie povestite in sat, ca n-au avut o traista ca lumea pentru micut. Fetele faceau un strut feciorului drag, care semnifica binecuvantarea eventualei casatorii. Strutul din iedera, busuioc si rozmarin era un simbol al dragostei. Peste Deal, in Maramuresul istoric, colindatorii mai poarta straiele populare. "Tati ne gatim in costume populare, si ceia ce vin de la oras. Amu am facut o guba din lana de oaie si doua baticuri. Ca-i rusine sa n-ai haine mandre", a spus Maria Borodi din Budesti, "traducand" metamorfoza traditiilor populare maramuresene, ajunse la inceputul mileniului.

"Am pornit a colinda"

Colindatul este momentul de varf al sarbatorii, prilej de bucurie pentru cei mici, dar si pentru cei mari. Batranii isi amintesc ca versurile colindelor au fost invatate din calendare vechi, carti sau din biserica. In trecut, colindatul se desfasura dupa un ritual aparte. Vestirea Nasterii Domnului nu incepea inainte de ora 20, cand se slujea litia la biserica. Colindatorii erau impartiti in grupuri, in functie de varsta. Cei mici luau casele la rand, dar fara a se indeparta prea mult de casa natala. Feciorii, in grupuri de cate 8-10 persoane, poposeau la casele cu fete fecioare, dupa ce repetasera colindele in zilele precedente. Conducatorul grupului, stabilea care fata era colindata mai intai, dupa care urmau dragutele fiecarui membru al grupului. Inainte de a intra in casa, colindatorii intrebau la geam "Veseli-ti-i, gazda?". Dupa doua-trei colinde, feciorii erau poftiti la masa. Inainte de a iesi din casa, "seful" grupului spune urarile. "Di la masa ne sculam/Si la gazda ne-nchinam. Cati carbuni in vatra/atatia boi in poiata. Cate pietre pe rau/atatea stoguri de grau. Cati cucurijori /atatia petitori". Dragutul fetei ramanea ultimul, pentru a capata strutul care semnifica dragostea fetei.

Colacu' fetei

Casele, mai ales cele in care sunt fete fecioare, erau impodobite cu verdeata de banita, care semnifica prosperitatea si harnicia familiei. Pe la icoane se puneau sterguri. Femeile coceau cocuti, pupeze, colaci si cozonaci. Fetele pregateau un colac care era oferit dragutului, dupa ce acesta rostea cerutul colacului. Daca nu erau suficienti colaci, fetele ajungeau "de rusinea satului". Femeile se ocupau de cealalta parte a meniului. "Faceam piroste in oala de lut. Frigeam carnati si coaste intr-un labos si bagam in cuptor cozonacii, colacii si pita. Chiar daca pasta an mancam rar pita de grau, de Craciun tata lumea ave' pita pa masa. Puneam si vin si horinca si un canceu cu apa. Asta era masa de Craciun", a spus Maria Ciocotisan (97 ani) din Sisesti.

Din batrani se povesteste

Multe dintre traditiile Craciunului au fost sterse de vreme. Chiar daca exuberanta si ritualurile oamenilor de la sat contureaza mai bine atmosfera de sarbatoare, batranii spun ca nici aici, Craciunul nu mai e ce-a fost... "Amu' stim numa' sa mancam si sa bem de Craciun. Mai demult, trebuia mai intaie sa ai sufletu'curat. Pa noi ase ne-o invatat parintii, sa nu fim maniosi pa nime'. Meream cate 16 feciori la colindat pa la fetele cu care eram in vorba. Oaminii ne dadeau nuci si colaci, nu ca amu', bani. Fetele isi faceau los (colac) din aluat, pa care il dadeau la dragut. Era mandru' tare. Vineau cu Viflaimu', cu capra si cu Irodu'. Amu nu mai stie nime' de aieste", a spus Ioan Lascaian din Vadu Izei. Nici colindele nu mai sunt aceleasi. "Io mi-amintesc de cand eram mica de corinzile "Sub un tarmuras de vale", "Leagana-se fragii-n codru" si "O moarte ce ti-as plati eu". Amu' nu le mai aud. Corindatorii zac iute o corinda si sa duc. Amu' nici fetele n-au zadie, nici baietii cusma. Tate s-or pierdut. Facem mancare, gandesti ca in tri zale mancam cat intr-un an, da' la Dumnezeu si la suflet nu ne gandim", a spus Valeriu Vancea din Ocolis.

Ioana LUCACEL



* TINERET - Nici anul acesta n-au facut nimic! Rusine!
Oraselul copiilor tristi

Petrecere vreti, petrecere sa fie! Vremurile cand adolescentii isi petreceau noaptea de Revelion acasa, cu ochii lipiti de ecranul televizorului, stand cumiti pe canapea langa mama si tata, au apus. Azi se cere distractie, iar petrecerile ocupa locul fruntas in topul Revelionului 2004.

Unde este Oraselul copiilor? Pentru a demonstra ca "Istoria se repeta", in aceasta iarna continua bataia de joc la adresa celor mici. La fel ca anul trecut sau acum doi ani etc., dar anul acesta Oraselul este mititel, insesizabil si izbit in moalele capului de reducerile de buget. Teoretic, s-au amenajat doua locuri, unul in Piata Revolutiei si altul pe platoul de langa hotelul Mara. Poate nu este o surpriza pentru nimeni, dar in practica cele doua locuri chiar exista. Problema este amenjarea invizibila la o prima ocheada. Cu siguranta, multi baimareni au trecut prin cele doua locuri si nici macar nu s-au gandit ca tocmai au dat o raita prin Oraselul copiilor. Piata Revolutiei, locatie care de ani de zile in perioada sarbatorilor a fost "gazda" oraselului, a beneficiat anul acesta de un singur obiect de "decoratie". Jenant.

Singuraticul alpin

In mijlocul Pietei Revolutiei troneaza un brad aproape impunator dar singur. Pe brad sunt presarate cateva becuri care fac parte, zice-se, dintr-o instalatie. Dar, cum energia electrica este rationalizata, instalatia nu prea este vazuta in functiune. Ce-i drept, in jurul bradului mai sunt si alti copaci, ba chiar si cateva balansoare, care nu au nimic in comun cu ceea ce ar fi trebuit sa fie Oraselul copiilor pentru ca sunt acolo "de secole", fie vara, fie iarna. Alta destinatie care figureaza la sectiunea "loc amenajat pentru copii pe perioada sarbatorilor de iarna" (pentru bifarea borderoului, normal!) este platoul de la Mara. Si de data aceasta mentiunea "amenajare" da de furca rationalilor. Oare la ce s-o fi referind? Noroc ca nu mai este vorba de un singur obiect decorativ. In aceasta locatie, problema se prezinta diferit, tocmai pentru ca dezastrul sa nu fie monoton. Mai multi brazi mici au fost pusi in parcarea de langa tobogan, iar putin mai sus s-a instalat un brad mai maricel, dar totul se opreste aici. Parca pe bradul cel mare zac aceleasi becuri "oarbe" (pentru a respecta modelul din Piata Revolutiei). Restul e tacere, cum s-ar spune. Pe braduti nu vezi nici macar un ambalaj de ciocolata, purtat de vant si lipit de tepii care inca asteapta hainele de sarbatoare. Goi, bradutii nu prezinta nici un interes pentru copiii care si-ar fi dorit, poate, un om de zapada, dar s-ar fi multumit si cu panourile care in urma cu ceva ani impodobeau Oraselul lor. Pentru cei mici, adevaratul simbol al iernii este Mos Craciun si jucariile. Oricata pacienta am avea, trei brazi intr-un colt de parculet si un altul tronand intr-o piata nu le spune nimic.

"Am facut ce apartine de noi: am pus niste braduti pe platoul de la Mara si in Piata Revolutiei. Programul sau alte activitati din oraselul copiilor nu mai tine de Ambient - Urban. " - Eleonora Ghetie, sef serviciu Ambient Urban

Mihaela MIHALEA