CULTURA

* 12 pictori in cautarea timpului pierdut
Recuperarea Scolii Baimarene

* Sighetul nu a sarbatorit Zilele Orasului, din cauza lui Cosma si a lui Seuleanu
Festivalul a murit, traiasca PSD-ul!

* Natiune, naratiune, fictiune -
Epigonii Dobasului

* Ma tot mir
Pantofi cu tocu-n fata

* REPORTAJ -Pe Vaser, in "casa" ultimului zimbru romanesc
Ascuns dupa o floare de colt

* 12 pictori in cautarea timpului pierdut
Recuperarea Scolii Baimarene

In Baia Mare, in prima jumatate a lunii septembrie, 12 artisti plastici de pe doua continente s-au asezat la “Cina cea de taina" a culorilor, incercand sa aduca in fata publicului baimarean ecoul unor vremi ce-au dus numele acestui oras dincolo de granite. Daca in anul 1900 orasul aparea consemnat pe o harta a celor mai importante colonii artistice din lume, asta datorita Scolii baimarene de pictura fondata de catre Simon Hollosy, la sfarsitul secolul al XIX-lea, in 2001, parizienii au aflat despre reprezentantii acestei Scoli ca “au trait si pictat intr-un oras din Ungaria pe nume Nagybanya, situat pe raul Zazar." Nu stim daca vina pentru aceasta mica “scapare geografica" apartine autoritatilor culturale romane sau unei “greseli de tipar", insa e cert ca prin organizarea celei de-a doua editii a “Conventului pictural international Hollosy Simon", Baia Mare incearca sa-si recastige emblema identitatii culturale. Daca va reusi, va veti da seama vizitand expozitia celor doisprezece, deschisa la Colonia Pictorilor din Baia Mare, incepand cu 14 septembrie.

Lasand la o parte vanzoleala politica a urbei, cativa artisti plastici au venit in cetatea de scaun a Maramuresului, spre a pasi pe urmele lui Simon Hollosy, Ferenczy Karoly, Janos Thorma, Sandor Ziffer si atatia altii, spirite vizitate de muze, artisti si profesori care au facut, prin arta si munca lor, ca Baia Mare sa devina celebra in lume, inca din secolul al XIX-lea. Prin aceasta a doua editie a “Conventului pictural international Hollosy Simon", se incearca renasterea coloniei de pictura de la Baia Mare.

Organizatorii “Conventului pictural international Hollosy Simon" (Ministerul Culturii si Cultelor, Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Maramures, Primaria Baia Mare, Muzeul de Arta, Uniunea Artistilor Plastici) sunt convinsi ca pentru un pictor, cunoasterea orasului, a peisajului, a valorilor expuse in muzee, posibilitatea vizitarii unor zone in care s-au pastrat nealterate structurile satesti, spiritualitatea traditionala precum si o neasemuita zestre de arhitectura si arta populara, constituie suficiente motivatii si argumente pentru creatie. Aceste motivatii au stat si la baza intemeierii Coloniei de pictura sub conducerea cunoscutului pictor Hollósy Simon (1857-1918), venit la Baia Mare de la München, cu scoala sa, in luna mai 1896.

Orasul de dincolo de granita

Intr-un articol aparut in “Cotidianul" din ianuarie 2002, este publicata o frantura din scrisoarea unui “baimarean pe jumatate maghiar", stabilit in Paris, care relateaza despre imaginea orasului de pe malul Sasarului, oglindita in Sena: “...in cadrul Anului culturii maghiare, la Paris a fost prezentata o expozitie de pictura impresionista maghiara, a unor artisti ce-au trait pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX. Despre o mare parte dintre acestia, parizienii au aflat ca au trait si pictat intr-un oras din Ungaria pe nume Nagybanya, situat pe raul Zazar." Semnatarul mesajului sustine ca, de fapt, este vorba despre Scoala de pictura baimareana, iar “cel putin jumatate dintre tablourile expuse reprezinta strazi, peisaje din Baia Mare sau imprejurimi", insa la vernisajul galeriei de la Paris si in albumul lansat atunci, nu apare “nici un cuvant despre Baia Mare sau Romania". Toata vina, dupa parerea baimareanului, apartine autoritatilor culturale romanesti, care nu reusesc sa promoveze suficient imaginea Romaniei in strainatate si manifesta o indiferenta totala fata de astfel de evenimente.

Renasterea Scolii baimarene

Daca in anul 1900, Baia Mare aparea consemnata pe o harta a celor mai importante colonii artistice din lume, asta datorita Scolii baimarene de pictura fondata de catre Simon Hollosy la sfarsitul secolul al XIX-lea, in prezent, pana si steagul acestui oras tine sa aminteasca de vremurile de glorie (cel putin asa reiese din referatul facut de Primaria Baia Mare): “Steagul Municipiului Baia Mare este un dreptunghi pe fond albastru - azur, culoarea cerului curat, simbolizand speranta, statornicia, intelegerea si pacea, amintind in acelasi timp de renumita Scoala Baimareana de Pictura." Interesul autoritatilor locale nu ramane doar la stadiul de a utiliza un valoros simbol al acestui spatiu, ci incearca sa refaca acel spirit ce a domnit peste Colonia pictorilor, prin organizarea unei noi editii a “Conventului pictural international Hollosy Simon". Artistii plastici invitati la acest eveniment cultural (Monica Figus - Argentina, Reka Nemere - Ungaria, Birte Horn - Germania, Sergiu Cuciuc - Moldova, Elena Karacenteva - R. Moldova, Mihai Olos, Cristina Cucu, Rodica Tartan, Traian Hrisca, Nicolae Suciu, Simion Pop, Barbu Craciun - Romania) vor expune, duminica 14 septembrie, ora 18, la Colonia Pictorilor, lucrarile taberei ce s-a desfasurat aici pe parcursul a doua saptamani. La fel ca si anul trecut (cand picturile donate Muzeului de Arta au fost evaluate la 20.000 USD), lucrarile vor intra in patrimoniul spiritual al orasului.

Noua colonie de pictura

Ca un raspuns la misiva baimareanului aflat pe malurile Senei, Ioan Marchis - directorul DJCCPCN Maramures, declara: “acest eveniment plastic demonstreaza ca spiritul coloniei de pictura din Baia Mare s-a pastrat si a reaparut sub forma acestui Convent, si in viitor sub forma "Noii colonii de pictura Baia Mare". Daca autoritatile locale vor avea intelegere pentru aceasta importanta manifestare plastica, intentionam sa obtinem surse financiare si fonduri pentru constructii de ateliere, achizitii de opere de arta, burse si licitatii de arta. Trebuie sa reiteram si credem ca vom reusi sa reanimam atmosfera entuziasta creata de Hollosy Simon si speram ca Baia Mare va fi apropiata de artistii noi, la fel cum s-a manifestat cu marii artisti ai inceputului de secol. Aceasta noua colonie a artistilor plastici poate sa fie emblema identitatii culturale a orasului Baia Mare". Nu ne ramane decat sa alungam de langa noi noroiul zilelor si sa pasim in lumea oferita de penelul artistilor, intr-un oras aflat in Romania, undeva intre 1896 si 2003.

Emanuel LUCA



* Sighetul nu a sarbatorit Zilele Orasului, din cauza lui Cosma si a lui Seuleanu
Festivalul a murit, traiasca PSD-ul!

Tara noastra cea festivaliera se duce de rapa. Nu mai sunt bani nici macar pentru iubitele reeditari ale "Cantarii Romaniei", pe rit nou. Pentru ca distractia cere o groaza de malai: Festivalul "George Enescu" costa 157 de miliarde de lei, "Cerbul de Aur" a papat un milion de dolari, "Sarbatoarea Castanelor" va costa 4 miliarde, pana si festivalul de la Cavnic a necesitat cheltuiala a 120 de milioane, la care s-a adaugat contributia de 50 de milioane a firmelor locale.

Sighetu Marmatiei organizeaza anual o multime de festivaluri: Festivalul de datini de iarna, cel similar ucrainean, Datinile de primavara, circul berii din luna mai, Zilele Sighetului de toamna, Concursul national de interpretare instrumentala si Festivalul international de poezie. Pentru atata amar de veselii e nevoie de bani, iar orasul e sarac. Firmele locale care merg bine au fost mulse cu fiecare asemenea prilej, si au cam inceput sa se sature. Prin anii '70, cand s-a nascut Festivalul datinilor de iarna, finantator principal a fost ales Radioul national. Parteneriatul a continuat peste ani, pana in zilele noastre. Societatea Romana de Radiodifuziune este condusa de vreo cativa anisori de Dragos Seuleanu. Investigatiile "Academiei Catavencu" ne-au oferit ceva amanunte despre domnia sa. Despre el, demisionarul din functia de director al Romaniei Actualitati, Paul Grigoriu, a declarat textual:" Dragos Seuleanu este trimisul Guvernului si Presedentiei in Radio, si vrea sa transforme aceasta institutie, care se mandrea cu independenta ei, intr-o goarna a guvernantilor. Radioul este deja politizat". Ca urmare a maretelor sale fapte de arme, Seuleanu a fost uns si Cetatean de Onoare al municipiului Sighetu Marmatiei. Pentru ca dadea bani. Acum, leii s-au cam gatat. Cu toata taxa obligatorie de 25000 de lei lunar pe care o platim, si care a insumat anul trecut 1057 de miliarde de lei! Unde-i mosoanca? Pai, odata in salariile celor 2700 de angajati si 5391 de colaboratori! O armata intreaga, multi habar n-avand nici macar ei ce cauta pe acolo. Apoi, o groaza de bani s-a dus pe afacerile personale ale lui Seuleanu, cheltuieli de protocol, prime, "primiri de oaspeti", si alte aberatii. Mustaciosul sef al radioului este asa de iubit de proprii subordonati, incat sondajul sindical desfasurat in propria-i ograda a denotat ca 90% dintre oameni nu-l mai vor de director. Boon. Dar vorbeam despre Sighet. Anul trecut (si mai inainte), Zilele Sighetului s-au desfasurat pe grosul banilor Consiliului Judetean. In 2002, CJ-ul a decartat 120 de milioane lei in acest scop, la care a mai contribuit si bugetul local. Dar CJ-ul se afla acum, intr-o gaura de neimaginat, din cauza lui Cosma. Primarul urbei, Eugenia Godja, ne-a declarat ca, datorita faptului ca bugetul local n-are bani (iar firmele s-au saturat sa tot pompeze de-a moaca), Sighetul va ajunge sa mai suporte doar doua festivaluri pe an, unul de iarna, iar celalalt, cu beri si restul, prin mai sau iunie. Mai bine asa decat patru pe an, dar de doi lei.

Subtire din cale afara

Asa ca glorioasele zile de sarbatorire a primei atestari a orasului s-au dus, a ramas doar una. Care s-a tinut de Sfanta Marie Mica. A iesit jalnic, cu mici exceptii care merita prezentate frumos: Asociatia "Microregiunea de dezvoltare economico-sociala a Tarii Maramuresului", prin promotorul ei, Ioan Maris, a organizat de una singura un Targ al Mesterilor Artizani. Au participat patru meseriasi din Ucraina, ceramistii de Sacel, iconarii din Vadu Izei, alaturi de alti mesteri din Barsana, Campulung la Tisa si Telciu-Bistrita Nasaud. S-a remarcat familia Csurka-Homei care a expus pe diferite standuri pictura, tesaturi sau obiecte ornamentale din ceara si produse vegetale. Au lipsit nemotivat, desi fusese aranjata partea financiara, mesterii din Sapanta, Ocna Sugatag, Poienile de sub Munte, Rona de Sus si Moisei. Pe de alta parte, Muzeul Maramuresului a gazduit un numar de doua expozitii si o lansare de carte. In rest, nu s-a intamplat cam nimic. Spectacolele de cantece si dansuri populare anuntate n-au mai avut loc (nici n-aveau unde, lumea s-a saturat sa vada artistii tot cocotati pe veceul public din centrul orasului, da, la propriu), bere si mici nu s-au vazut, participarea a fost foarte slaba, de fapt lumea nici macar n-a stiut de manifestare, dar nici n-a fost prea atrasa de oferta. Factorii organizatori, incepand de la cei din primarie, au gasit o scuza pentru imaginea catastrofala pe care si-au creat-o singuri: vezi Doamne, lumea nu vrea bere, mici si manele. Noi suntem un oras cultural cu pretentii, asa ca oferim contribuabilului expozitii si parade ale modei. Nu stiu de unde au inventat asemenea enormitate, care dovedeste clar ca alesii locali nu reprezinta interesele cetateanului de rand, cel care vrea manele si bere (exact ca si bucuresteanul, clujeanul ori baimareanul), dar e cert ca s-au facut de cacao. Ziua Sighetului s-a dus pe Apa Sambetii. O vorba de incheiere, pentru Primaria si Consiliul Local al municipiului: imperatorii romani ofereau plebei, pentru a fi iubiti si a nu genera revolte (cauzate de saracia lucie care caracteriza masa de manevra), "pane et circum", adica papa si veselie. Oamenii nu au nevoie numai de semafoare, asfalt, sali de sport si fatade zugravite, ci si de locuri de munca, locuinte si distractie. E bine sa invatam din trecut, pentru a gresi mai putin in prezent.

Teofil IVANCIUC



* Natiune, naratiune, fictiune -
Epigonii Dobasului

In acele vremi, cand inca veneau batranii duminica la biserica, in haine albe, indreptate de ticlazaul pe carbuni, iesea dobasul in sat, lovind pielea de bivol, anuntand ultimele stiri de la ora 17.00. Sunt convins ca in sura lui nu exista nici un fax, nici un telegraf sau un modem. Totusi, stia ca in satul vecin, feciorul biraului se insoara saptamana viitoare, sau ca duminica ne intrecem la "de-a tri si fuga" cu pacurarii de pe pasunea de sub deal. Cand aparea el pe ulita, femeile, cu barbati plecati la oaste, scoteau lumanarile de ceara de la brau si ascultau speriate ritmul dobei; fetele cerute in casatorie isi sifonau inutil naframele, batranii cereau linistiti o foita de ziar sa-si mai rasuceasca o tigara si incepeau domol, aceeasi poveste de la inceputul primului razbel. Trebuie sa va dati seama ca, daca acest vechi reprezentant al mass-mediei ar fi putut fi cumparat, putea sa declanseze a doua zi, cel putin o rascoala. Dar cum toate se schimba sub arsura vantului, au aparut, intr-o buna zi, stalpii de telefon si aparatele acelea suparatoare care bazaiau strident in casele lipite cu lut. Speriati, oamenii isi faceau cruci largi la fiecare tarait al telefonului, caci fiii lor munceau in mari fabrici, cu utilaje ce amenintau asupra capetelor venite din mediul rural. Cateodata, atunci cand nu era de strans fanul si ploua peste satul patriarhal, babele cu lungi poale, ridicau receptorul si bateau des "in furca". "Ce-mi spui de nou?", o intrebau tare si raspicat pe centralista. Toate informatiile satului, se transmiteau prin "viu grai" de la centralista spre "raspandaci". Cand sunau a moarte clopotele bisericii, toata suflarea punea mana pe telefon ca sa afle unde se merge in priveghi seara. Si cateodata, cand feciorii de la noi povesteau cu mandrele din vale, se auzea in receptor un usor oftat al centralistei logodite doar cu firele de telegraf. Trebuie sa stiti, ca centralista avea puterea sa adune, a doua zi dimineata, toata populatia in centrul satului. Apoi, s-au asezat cuminti, pe stalpi, niste fire negre ce duceau prin case mesajul presedintelui si al elasticelor actrite de telenovele. In plus, acea televiziune prin cablu, dadea posibilitatea oricarui abonat sa-si anunte consatenii de bucuriile si baiurile lui. Nu-i nimic mai frumos decat sa-ti inviti rudele la nunta prin videotext, caci acolo poti sa pui pana si pozele nasilor ce vor onora cinstita adunare. Din pacate, televiziunea prin cablu i-a homotit pe sateni, de nu mai cred nici in mesajul presedintelui pana ce nu este confirmat de groaza de pe chipul Nataliei Oreiro. Cu greu ii mai scoate televiziunea din case pe sateni "ca tare multe minciuni spun astia la televizor", pana si buletinele meteo mint. Dincolo de noile cuceriri ale tehnicii, de culorile frumoase ale ecranului, de viteza internetului, tot glasul dobasului avea mai mare putere si n-ar fi de mirare ca in viitoarea campanie electorala sa se gaseasca "minti luminate" ce vor apela la serviciile lui, spre a fi mai convingatori.

Emanuel LUCA



* Ma tot mir
Pantofi cu tocu-n fata

Nu prea mai inteleg mare lucru din ce se petrece in iubita noastra patrie si aiurea. Evenimentele se desfasoara oarecum haotic si nu le mai prind sensul si intelesul. O mana criminala a oprit robinetul care alimenta Dunarea cu apa, motiv pentru care producem mai putina electricitate. Nu pricep de ce o sa importam energie electrica de la bulgari. Poate Dunarea curge mai nou cumva in panta, si inspre bulgari sa fie mai mare, da' n-as crede. Premierul a vazut in premiera noul model al faimoasei noastre Dacii, model ce va fi lansat inaintea expirarii mandatului premierului. Seful executivului s-a aratat incantat de noua masina, pe care a caracterizat-o ca fiind oarecum, paradoxal, realizata dupa un model german. Interesant este faptul ca germanii au afirmat despre recenta creatie romaneasca ca este o masina pentru lumea a treia. Ori nemtii nu mai stiu ce modele fac, ori premierul nostru are nevoie de un aparat vizual pentru orbi, ca aparate auditive pentru surzi, deja se vand. Si ca sa nu iesim din anormalitate, un ARO se va vinde mai scump decat un Mercedes sau un Nissan, numa' asa, sa crape germanii si japonezii de ciuda si sa poata Nastase afirma ca raportul calitate-pret e taman bun. In timp ce ambasadorul SUA la Bucuresti vorbeste de pomana despre coruptia din Romania, ca tot nu-l asculta nimeni, pretul painii s-a hotarat sa mai creasca putin si politrucii au decis sa aloce vreo sapte miliarde pentru instalarea unui drapel pe Palatul Parlamentului, probabil pentru a recunoaste de la distanta locul in care se doarme bine si se iau bani frumosi. Oricum, i-am depasit pe olandezi la numarul de morti din cauza caniculei si treaba asta merita sarbatorita intr-un fel. I-am egalat noi si pe danezi, da' ce folos, ca pe urma ne-a egalat Meier... Australienii platesc impozit pentru mirosul emanat de animale si dejectiile acestora. Britney Spears, care nu se spala seara, nu plateste impozitul asta si nici la noi nu cred sa fie introdus prea curand. Prea multa lume ar plati impozit unui premier ce-ar lauda afaceri cu miros pestilential, in timpul unor vizite de lucru pe care le-ar face intr-o Dacie prapadita, purtand o cravata cu stema aranjata frumos intre omoplati, pantaloni cu slitu-n spate si pantofi cu tocu-n fata. C-asa-i normal... Ioan BOTIS Nu prea mai inteleg mare lucru din ce se petrece in iubita noastra patrie si aiurea. Evenimentele se desfasoara oarecum haotic si nu le mai prind sensul si intelesul. O mana criminala a oprit robinetul care alimenta Dunarea cu apa, motiv pentru care producem mai putina electricitate. Nu pricep de ce o sa importam energie electrica de la bulgari. Poate Dunarea curge mai nou cumva in panta, si inspre bulgari sa fie mai mare, da' n-as crede. Premierul a vazut in premiera noul model al faimoasei noastre Dacii, model ce va fi lansat inaintea expirarii mandatului premierului. Seful executivului s-a aratat incantat de noua masina, pe care a caracterizat-o ca fiind oarecum, paradoxal, realizata dupa un model german. Interesant este faptul ca germanii au afirmat despre recenta creatie romaneasca ca este o masina pentru lumea a treia. Ori nemtii nu mai stiu ce modele fac, ori premierul nostru are nevoie de un aparat vizual pentru orbi, ca aparate auditive pentru surzi, deja se vand. Si ca sa nu iesim din anormalitate, un ARO se va vinde mai scump decat un Mercedes sau un Nissan, numa' asa, sa crape germanii si japonezii de ciuda si sa poata Nastase afirma ca raportul calitate-pret e taman bun. In timp ce ambasadorul SUA la Bucuresti vorbeste de pomana despre coruptia din Romania, ca tot nu-l asculta nimeni, pretul painii s-a hotarat sa mai creasca putin si politrucii au decis sa aloce vreo sapte miliarde pentru instalarea unui drapel pe Palatul Parlamentului, probabil pentru a recunoaste de la distanta locul in care se doarme bine si se iau bani frumosi. Oricum, i-am depasit pe olandezi la numarul de morti din cauza caniculei si treaba asta merita sarbatorita intr-un fel. I-am egalat noi si pe danezi, da' ce folos, ca pe urma ne-a egalat Meier... Australienii platesc impozit pentru mirosul emanat de animale si dejectiile acestora. Britney Spears, care nu se spala seara, nu plateste impozitul asta si nici la noi nu cred sa fie introdus prea curand. Prea multa lume ar plati impozit unui premier ce-ar lauda afaceri cu miros pestilential, in timpul unor vizite de lucru pe care le-ar face intr-o Dacie prapadita, purtand o cravata cu stema aranjata frumos intre omoplati, pantaloni cu slitu-n spate si pantofi cu tocu-n fata. C-asa-i normal...

Ioan BOTIS



* REPORTAJ -Pe Vaser, in "casa" ultimului zimbru romanesc
Ascuns dupa o floare de colt


Daca m-ar intreba cineva, as spune raspicat ca raiul pe pamant este la Comanu, la 43 km de Viseu de Sus. Omul n-a apucat sa strice prea mult natura. Acolo ai sansa sa vezi cocosi de munte, ursi sau cerbi, in mediul lor natural. Si daca nu te zgarcesti prea tare cu mersul pe jos, poti ajunge intr-o poiana unde sunt peste 10.000 de flori de colt, care asteapta sa le admiri. Zice-se c-ar vrea cineva sa faca aici o partie de schi. Din fericire, deocamdata e doar in faza de proiect.

Vaser este valea care adaposteste singura cale ferata ingusta pe care ruleaza locomotive cu aburi, din Romania. Mocanita este singura din Europa, care functioneaza pentru uzul industrial si nu doar turistic. Plecarea a fost din gara mica din Viseu de Sus, orasul cu aer de neamt. Desi tipterii au plecat aproape toti in Germania, aerul civilizat imprimat de cultura Europei Centrale s-a pastrat binisor.

Centrul asezarii este curat si cochet, cu multe magazine, biserici si cu un ceas public Omega, daruit de municipalitatea din Thun (Elvetia), orasul infratit cu Viseul. Gara mica este pitita in umbra uriaselor gramezi de busteni, care sunt coborati zilnic de pe cuprinsul celor 42.000 ha ale Vaserului. Termenul "vaser" ar putea veni din limba germana si inseamna "apa". Cercetatorul Vasile Bologa a gasit o alta explicatie, mai plauzibila. La origine ar fi un stravechi termen indoeuropean, inrudit cu numele altui rau de munte (Tibaul) ce-si are izvorul apropiat cu al traseului mocanitei si care ar insemna "miros de zimbru". La o aruncatura de bat de obarsia Vaserului, pe Tibaul Superior, a fost impuscat in anul 1856 ultimul zimbru romanesc.

Calatoria

Suim in tren, intr-o invalmaseala incredibila. Parca toata lumea si-a ales ziua aceea pentru a patrunde pe pitoreasca vale. Sunt cam 200 de turisti din toate zonele si tarile lumii. Romanii nu se dezmint. O gasca mare, beti de dimineata, se aburca in tren cu damigene, lazi de bere, o baterie de masina si o multime de difuzoare de discoteca si casetofoane. Isi duc si manelele Copilului Minune cu ei, sus, in imparatia tacerii... "Nu mai sunt locuri!", tuna seful de tren. Cei care vor totusi sa ajunga la destinatie (exista un singur tren pe zi, care pleaca la 6-7 dimineata), se suie unde si cum pot. Prin complicitatea unor forestieri, nimerim intr-un vagon de marfa, chiar in spatele locomotivei. Mititelul spatiu e plin de saci, biciclete mountain-bike (ale unor baimareni) si alte marafeturi. Imi gasesc un loc pe o bicicleta, cu un picior pe o butelie de aragaz si celalalt pe un butoi cu benzina pentru drujbe. Plecam la ora 7, dar ne oprim din sfert in sfert de ora, ba sa luam sau sa debarcam oameni, ba sa manipulam marfuri, ba sa alimentam cu lemne sau apa nesatioasa locomotiva (construita in 1953). La gura Novatului, cel cu iazul ucigas deversat acum trei ani, legam de tren inca un vagon cu turisti elvetieni. Mai sus, zabovim cuminti pana ce un TAF inlatura lemnele care au blocat linia. La Faina, avem parte de un popas mai lung. Acolo, lume multa, printre care se dau in spectacol cativa nemti excentrici cu motocicletele lor de teren. Isi fac poze cu telefoanele mobile de ultima generatie din dotare. Oricum, la altceva nu le pot folosi acolo, nu exista semnal. De-a lungul drumului, s-au remarcat doua personaje. Un cameraman occidental, care la fiecare incetinire ori oprire a trenului fugea pe langa linie, filmand mocanita din mers, si seful de tren. Care musai ca suferea cu capul. Nu trecea sfert de ceas sa nu-si reliefeze impozanta prezenta: "Nu scoateti capul afara, ca va dau jos din tren! Nu coborati, ca nu e voie!" Si tot asa, sfarsind prin a-i scoate din sarite pe absolut toti pasagerii. Fiecare dintre noi a platit 100.000 de lei pentru cursa care a decurs in conditii grele si inghesuiala cumplita, nu mai voiam si mustruluiala cazona ca bonus. Gura Stevioara, ora 14. Am ajuns la finis, pentru ca trenul nu urca in acea zi mai sus. "Expresul de Vaser" a parcurs 33 km in sapte ore! Intr-adevar, un record negativ, cat timp altadata facea acelasi parcurs in aproape jumatate din timp. Poposim pe marginea terasamentului, linga un izvor, unde luam masa, cu oasele frante de indelungile si chinuitoarele hopuri si derapari ale trenutului. Apoi, catinel, o luam apostoleste pe langa linie, in sus, spre obarsii, catre capatul liniei de la Comanu, aflat cale de 43 km de la Viseu. Trecem pe langa cabana Ministerului de Interne de la Ivascoaia, care dispune de bazin de inot, antena satelit si curent electric. Doua jeepuri se odihneau in curte si cativa bastani burtosi faceau plaja, impasibili. Abia pe la ora 17 am ajuns la cabana, o cladire modesta, dar curata si linistita.

Comanu - capatul lumii

Acolo incepe sau se sfarseste, fenomenul Vaser. Din fericire, putini turisti cunosc locul, contribuind astfel la pastrarea intacta si in toata spendida-i salbaticie a regiunii. De fapt, Comanu inseamna un palc de cladiri care ii adaposteste pe reprezentantii Ocolului Silvic Viseu, pe cei de la Holz Company (intretinatorii liniei si forestieri) si pe politistii de frontiera. Granita cu Ucraina e doar la 5-6 km distanta si e ultimul punct locuit. Zona este puternic impadurita, cu codri seculari neatinsi de secure. Fauna este bine reprezentata, am vazut odata chiar si cocos de munte, iar altadata un urs si un cerb. Flora de la izvoarele Vaserului numara multe raritati. E suficient sa spun ca am pasit intr-o poiana care adapostea peste 10.000 de exemplare de flori de colt! Gazduind chei calcaroase, pesteri, cascade sau jnepenisuri intinse, zona de obarsie a Vaserului este un taram salbatic si mirific. Dar si acolo se intentioneaza crearea unei baze turistice. O asociatie germana, care conlucreaza cu autoritatile locale din Viseu de Sus, intentioneaza sa construiasca la Comanu o partie de schi cu dotarile aferente. Acest lucru va avea, desigur, un impact negativ asupra ecosistemelor virgine cantonate acolo sus. Dar totul se afla deocamdata in stadiu de proiect. Pana atunci, Vaserul Superior (de la Faina in amonte) ramane un laborator natural, o oaza de liniste si frumusete.

Teofil IVANCIUC