CULTURA

* Casa neagra a comunismului

* Copacesti - satul disparut

* Un alt ev mediu

* ”Sigiliul Romei”

* Ziua Pestelui - Alexiile

* Postul Pastelui Cailor * Casa neagra a comunismului

Strada Simion Barnutiu din Sighetu Marmatiei, cea cu judecatoria si inchisoarea, a fost rebotezata dupa filmarile din 1989, cu numele lui Corneliu Coposu. Barnutiu a fost o mare personalitate a Transilvaniei secolului XIX. Seniorul Coposu una la fel de impunatoare a jumatatii secunde a veacului XX. Barnutiu n-a pus niciodata piciorul in Sighet. Coposu a pus, insa abia dupa ’89. El n-a vazut pe dinauntru temnita detinutilor politici decat in calitate de om liber, tarziu de tot.

In anul 1897 se da gata constructia edificiului puscariei, dupa proiectul arhitectului Gyula Wagner, conceputa ca loc destinat incarcerarii detinutilor de drept comun. in acele celule a fost Incatusat unul dintre ultimii ”pribegi” (haiduci) ai Maramuresului, Todor Tincu din Sat Sugatag. Pana in anul 1918, in curtea interioara a tronat o spanzuratoare de care, printre altii, a fost agatat in anul 1908 banditul Hus Avrum din Petrova, cap al unei cete de tilhari la drumul mare.

Dupa ocuparea de catre Armata Rosie a regiunii, inceputa in octombrie ’44, edificiul a fost transformat in lagar de munca sovietic. Patru ani mai tarziu, sunt intemnitati aici primii intelectuali si tarani maramureseni, bagati la beci de catre nouvenitii la putere, comunistii. In mai 1950 a sosit aici un prim transport ”greu”, incluzand peste 100 de fosti demnitari romani (ministri, economisti, academicieni, istorici, jurnalisti, politicieni si militari).

Inainte si dupa 1989

Penitenciarul era clasat oficial ca ”unitate speciala de munca”, in realitate fiind un loc de exterminare a elitei romanesti inter si postbelice. in conditii de neimaginat s-au stins intre acele ziduri 52 de detinuti politici, care au fost inhumati cu totii in cimitirul saracilor de la Cearda, din periferia vestica a orasului. Dupa amnistierea generala a politicilor din anii ‘63-’75, sinistrul loc a devenit penitenciar de drept comun, ca in ultimii sai ani de existenta sa ajunga sa adaposteasca bolnavi psihici extrem de periculosi. Prin 1977 stabilimentul a fost dezafectat, fiind utilizat in continuare ca depozit de materiale, asta pana la revolutia capitalista din ’89. In 1993 s-au pus bazele actualului Memorial prin acceptarea proiectului inaintat de catre Ana Blandiana (in numele Fundatiei Academia Civica) Consiliului Europei (organism care, incepand din 1994 a luat fosta Inchisoare sub egida sa). In iunie ’97, Memorialul de la Sighet, impreuna cu cimitirul saracilor de la Cearda, a fost declarat de Bucuresti ”ansamblu de interes national”, pentru ca, un an mai tarziu, sa fie nominalizat ca unul dintre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alaturi de Memorialul Holocaustului de la Auschwitz-Polonia si Memorialul Pacii din Normandia-Franta. Anul 2000 a adus institutiei si colectiei Analele Sighet “Premiul UNESCO – Corneliu Coposu pentru toleranta etnica si interconfesionala”.

Labirintul si Bellu sighetean

Vechea cladire cu trei aripi si inaltata pe tot atatea niveluri (numarand 70 de sali de expunere), este inca in curs de amenajare, o parte a incaperilor gazduind expozitii temporare. La parter se remarca, printre multe altele, sala hartilor, celula in care a murit Iuliu Maniu, alte sali prezentand documente, fotocopii sau obiecte ilustrand fenomenele colectivizarii, represiunii asupra bisericii, distrugerii partidelor politice ori mecanismele terorii practicate de securitate Intre anii 1948-1989. La primul etaj pot fi vazute ”neagra”, sinistra celula de pedeapsa lipsita cu desavarsire de ferestre, miniexpozitiile dedicate distrugerii Academiei Romane, deportarii in Baragan, rezistentei din munti, femeilor din inchisori si salile memoriale dedicate lui Gheorghe I. Bratianu. La ultimul nivel merita vizitate sala demolarilor (de biserici, din Bucurestiul anilor ’80), expozitia permanenta Iuliu Maniu, spatiile consacrate marturiilor despre miscarile sociale din Valea Jiului si Brasov, ori cele despre dizidentii deceniilor 8-9. Departamentul muzeistic sighetean al Memorialului include si Cimitirul saracilor, aflat in curs de amenajare sub forma unui monument peisagistic de forma conturului Romaniei, loc dedicat mortilor in Inchisoarea Sighet din perioada 1950-1955. Au fost Ingropati acolo: Constantin Argetoianu, I.I.C. Gh. Bratianu, Dinu I.C. Bratianu, Alexandru Lapedatu, Iuliu Maniu, generalii Mihail Racovita, Alexandru Tatarescu, Gheorghe Vasiliu, episcopii Tit Chinezu, Anton Durcovici, Traian Frentiu, Ioan Suciu si multi altii. Cateva monumente funerare din lemn si piatra puncteaza locul. Centrul international de studii asupra comunismului reprezinta a doua mare componenta a Memorialului, ce este coordonat la Bucuresti de catre Ana Blandiana si Romulus Rusan. Centrul este atat coordonatorul simpozioanelor anuale ce se tin la Sighet, cat si al Scolii de Vara - organizata de asemenea anual in aceeasi locatie.

Teofil IVANCIUC



* Copacesti - satul disparut

Silistile (sau satele pustiite) sunt locuri fascinante si incarcate de mister. O singura asemenea siliste exista in Maramuresul de dincolo de deal, si anume Copacesti. Satul, a carui vatra s-a aflat in apropiere de contemporanul Breb, a disparut acum circa 400 de ani... De-a lungul secolelor, unele dintre satele maramuresene s-au contopit cu altele invecinate, altele au disparut, proces normal dealtfel, pretutindeni. Satele locuite altadata sunt acum simboluri ale nimicniciei vietii, locuri bune doar pentru meditatie.

Biserica din satul Breb, de la poalele Gutaiului, a fost inaltata inainte de 1531 si pictata in anul 1626. Numai ca n-a fost ridicata aici, ci stramutata din alta parte (proces firesc in tara Maramuresului unde bisericile erau durate din barne de lemn, lesne de numerotat si transportat). Bisericuta plasata azi la confluenta vaii Caselor cu Breboaia, a fost initial inaltata in Copacesti, satul fantoma, unde a fost desfacuta la inceputul secolului al XVII-lea si remontata in noua locatie. Acet monument reprezinta singura urma ramasa in picioare, a satului disparut.

Copacestiul (sau Copacisiul) a fost fundat in secolul al XIV-lea, pe un afluent al Marei, intre satele Breb, Hoteni, Mara si Desesti. Locul se numeste astazi, sugestiv, Siliste. Amintit pentru prima data in anul 1360, ca posesiune a cnezilor giulesteni, in veacul urmator a devenit marul discordiei dintre familia din Giulesti si potentul Petru Gherhes din Sarasau.Timp de circa 30 de ani s-au dus lupte pentru acapararea satului Copacesti precum si a celui invecinat (Breb), ani de devastari (cu sprijinul mercenarilor straini, intr-un caz), de incendieri, pustiiri si jefuiri. Pagubele umane si materiale au fost asa de mari incat satul s-a depopulat (inca atunci, prin anul 1450) pentru o vreme, ca apoi sa recapete din nou viata, insa la o scara mult diminuata. Se pare ca in jurul lui 1600 ultimii locuitori de aici s-au mutat in Breb, parasindu-si vatra primordiala, aflata la o distanta destul de mare de caile de comunicatie de pe Mara si Cosau. in apropierea locului unde a existat candva un loc numit acum Siliste, se afla Taul Morarenilor, lac de baraj natural, drenat de un parau care a fost probabil utilizat in vechime pentru punerea in miscare a unei mori de apa, de unde a rezultat si toponimul. Astazi zona emana multa liniste si pace. Fanete intinse, presarate cu arini, fagi si aluni stingheri, intretaiate de paraiase cuminti, randuite pe piemontul de la poalele dominantului masiv andezitic al Crestei Cocosului. Nimic nu lasa de banuit celui neavizat, ca pe acel loc s-au nascut, au trait, iubit, luptat, muncit si murit multe generatii de oameni. Doar daca te uiti cu bagare de seama, poti vedea urme ale vechiului tintirim, movilite abia reliefate din iarba inalta, ramasite de putrede cruci, un pumn de vagi semne ale vremilor apuse. Sfasietoare senzatie de zadarnicie in lupta inegala cu timpul, cu destinul, cu istoria, cu secolele si nimicnicia vietii. Un bun loc de pelerinaj intru meditatie, pentru cei putin lesne de convins ca viata este data de Sus, si ca nimic sub soare nu este la voia intamplarii…

Teofil IVANCIUC



* Un alt ev mediu

”Dictionarul tematic al Evului Mediu occidental” este rodul unui proiect colectiv reunind un impresionant grup de istorici sub coordonarea a doua incontestabile autoritati in materie: Jacques Le Goff si Jean-Claude Schmitt. Temele pe care le reuneste, atent selectate, au fost considerate esentiale pentru intelegerea perioadei. Desi constituit din articole individualizate, trimiterile interne, relatiile ce se tes firesc intre subiecte transforma intr-o perspectiva coerenta ceea ce ar fi putut fi o simpla juxtapunere de eseuri. Ni se dezvaluie astfel chipul unui Ev Mediu fascinant si paradoxal, o epoca, o societate cu trasaturi politice, economice, juridice si culturale absolut particulare, atat de departe de imaginea reductionista a unor vremuri de teroare feudala si obscurantism religios. Jacques Le Goff, figura-cheie a Scolii Analelor, este considerat in prezent unul dintre cei mai mari specialisti in istoria Evului Mediu si in coordonarea studiilor de antropologie istorica asupra Occidentului medieval, fapt probat de aceasta lucrare. Alaturi de Jacques Le Goff si Jean-Claude Schmitt, la realizarea acestei lucrari exceptionale si-au adus contributia alti 66 de cercetatori. Majoritatea provine din Franta dar - pentru ca cercetarea istorica este astazi internationala - regasim printre autori opt italieni, trei americani, doi germani, doi englezi, un belgian, o poloneza, un rus si un elvetian. Sursele de informare, bibliografia in mai multe limbi insotesc fiecare articol. Dictionarul nu se adreseaza doar specialistilor, ci unui public larg. Autorii si-au propus sa nu se piarda in amanunte, surprinzand obiectele emblematice ale Evului Mediu dar si teme care au intrat in atentia istoricilor de putina vreme: ”Memoria”, ”Miraculosul”, ”Sexualitatea”, ”Flagelurile”, ”Riturile” sau ”Jocul”. Cititorul va descoperi o parte din abisul care separa conditiile materiale ale existentei noastre de cele din Evul Mediu, mentalitatile individuale si colective contemporane de cele ale ”mileniului Intunecat”, cum a fost numita multa vreme perioada tratata de autorii Dictionarului. Mentalitatile diferite ar putea avea drept cauza faptul ca omul modern si-a pierdut obisnuinta de a cugeta in intampinarea vesniciei, dupa cum afirma coordonatorii lucrarii.Va garantam ca lucrarea este una de exceptie si ca o mai puteti gasi in librarii.

Ioan BOTIS



* ”Sigiliul Romei”

Intre Muzeul Judetean Maramures si Muzeul Judetean Bistrita-Nasaud a fost initiat - cu putina vreme in urma - un schimb de expozitii. Bistritenii au beneficiat de o expozitie de ceasuri aducand in contrapartida o expozitie de materiale de epoca romana. Vinerea trecuta, la Muzeul de Istorie si Arheologie a avut loc vernisajul expozitiei care s-a bucurat de prezenta unui public numeros, printre care si numeroase personalitati ale vietii culturale din urbea noastra. In castrul de la Ilisua sapaturile arheologice au inceput la mijlocul secolului al XIX-lea. Arheologul Corneliu Gaiu si-a inceput activitatea in acest castru in anul 1978. Campaniile de sapaturi n-au fost intrerupte in nici un an, dar cercetarea este departe de a fi incheiata deoarece la Ilisua nu se gaseste doar castrul roman, ci si asezarea (vicusul militar), ateliere, alte amenajari si inca nu s-a inceput sapatura la necropola care este oarecum identificata. O expozitie cu un material de epoca romana adusa intr-o zona unde nu a existat prezenta romana, reprezinta un eveniment inedit. Piesele provin din castrele si asezarile din nord-estul Transilvaniei, cele mai multe din castrul roman de la Ilisua.

La periferia Imperiului

Castrul amintit bloca accesul pe Valea Tiblesului spre Lapus. Aici este atestata prezenta unei unitati de cavalerie apartinand Legiunii XIII Gemina care asigura paza frontierei. ”Fiind o unitate de cavalerie, soldatii erau bine platiti, de aici si bogatia descoperirilor de la Ilisua, dar pe langa aceasta sunt descoperiri si din celelalte castre din zona noastra, din Valea Somesului, de la Orheiul Bistritei si din asezari rurale din regiune”, a declarat pentru GAZETA Corneliu Gaiu. Zona din care provin piesele a fost o zona marginala a Imperiului roman si a provinciei Dacia, dar poate expozitia este cu atat mai interesanta pentru cunoasterea profunzimii procesului de romanizare. ”Una este sa expui piese din orase, din marile centre ale provinciei unde si colonistii erau mai numerosi si circulatia comerciala mai activa, dar poate este mai interesant si mai relevant pentru procesul de romanizare sa surprinzi modul in care romanitatea patrunde in lumea rurala, in lumea de margine”, a tinut sa precizeze Corneliu Gaia.

Artefactele romane

Expozitia cuprinde 150 de piese incepand cu materiale romane de constructie (unul dintre acestea poarta stampila Legiunii XIII Gemina), unelte agricole si mestesugaresti, monede, instrumente medicale, proiectile, o catuie dacica inscriptionata, fragmente romane de teracota, varfuri de sageti si de lance, fibule, stiluri, piese de harnasament si echipament militar, o statueta din bronz (”Venus de la Ilisua”) si diferite vase ceramice. Toate piesele sunt valoroase, unele avand o valoare materiala deosebita, altele fiind valoroase pentru importanta pe care au avut-o in procesul de romanizare. Pentru arheologi este la fel de importanta o statueta romana de bronz ca si faptul ca in castrul roman se gasesc materiale de factura dacica, semnalind prezenta dacilor in zona sau folosirea dacilor in timpul lucrarilor de fortificare, in viata din jurul castrului sau in asezarile rurale. Artefactele, unele de import, au patruns pana in marginea lumii romane. Urmele materiale, cum sunt cele de le Stupini, demonstreaza ca procesul de romanizare si continuitatea romana se prelungeste si dupa sfarsitul provinciei Dacia. Aceste piese sunt mai importante decat un relief foarte elaborat, prezent in expozitie. Chiar daca prezenta romana in Maramures este foarte tarzie, expozitia va asteapta.

Ioan BOTIS



* Ziua Pestelui - Alexiile

La 17 martie (30 martie dupa calendarul vechi) incepe Anul Piscicol. Pustii aduna rame si dau fuga la apa sa-si incerce norocul, turcii isi intind plasele in Marea Neagra, calcanul ajunge fara viza la Inalta Poarta, iar crestinii il sarbatoresc pe Sf. Alexie, omul lui Dumnezeu (Alexa Boje). Prea putine sunt punctele de tangenta intre sfantul bisericesc si figura miticului Alexa cel Cald, pe care poporul il sarbatoreste la Alexii, cand se crede ca “se deschide pamantul si din pamand ies toate jivinile ce au stat amutite in pamant tot timpul iernii”. Naratiunile populare ni-l prezinta pe Alexa drept o divinitate htoniana, patron al insectelor si al altor vietuitoare mici ce traiesc in pamant, in aer si in apa. O legenda ne spune ca in trecut omul avea mult de suferit de pe urma insectelor daunatoare. Dumnezeu a strans toate aceste vietati intr-o lacra, pe care i-a dat-o lui Alexa ca s-o arunce in apa marii. Ajuns pe malul marii, Alexa a deschis, din curiozitate, lacra. insectele au iesit din ea si s-au raspandit pretutindeni si de “atunci nu numai pamantul, ci chiar si apa marii e plina cu tot felul de jiganii, ganganii si gujulii. Iar pe Alexa, pentru ca nu l-a ascultat si a deschis lacra, Dumnezeu l-a prefacut in cocostarc, ca sa le stranga inapoi.” Despre acest personaj mitic se crede ca el “inchide” pamantul la 14 septembrie (Ziua Crucii, Inaltarea Sfintei Cruci) si il “deschide” la 17 martie (30 martie dupa stil vechi), cand se asteapta sosirea berzelor, iar din pamant incep sa iasa serpii, ramele si alte vietuitoare. Aceasta zi se mai numeste si Ziua Pestelui pentru ca se crede ca Alexa dezleaga apele raurilor de munte si ca in aceasta zi se zbat pestii. Pescarii postesc de Alexii. Se pot insa duce la rau ca sa prinda un peste mic si daca-l mananca viu, spune un descantec, vor avea un pescuit bogat peste an. Interdictiile din aceasta zi se refera in special la o serie de munci feminine, ce se considera a fi incarcate de un simbolism cosmic si cu valente magice, precum tesutul, cusutul, pieptanatul, framantarea aluatului etc. Conform arhaicei credinte, despre sacralitatea numelui in ziua lui Alexa functionau stricte reguli tabuistice: Este interzis sa pomenesti in aceasta zi numele unei ganganii, jiganii sau gujulii, altfel iti vor iesi in cale si te vor musca. Li se poate spune Domn, Doamna (Cucoana). Broastelor li se spune iapa, in loc de sarpe, se spune iudita. Ca serpii sa nu se apropie de casa, de vite si de oameni, se fac fumigatii din carpe arse, cu busuioc si cu tamaie sau cu samanta de canepa, inconjurand de trei ori casa.

Emanuel LUCA



* Postul Pastelui Cailor

Nu-i nici o mirare ca a inceput Postul Pastelui. Asa e in fiecare an. Uneori se intampla sa fie chiar doua Invieri: una pentru ortodocsi si una pentru catolici. Evreii, cu toate ca Isus nu s-a nascut in Falticeni, ci “intr-o pestera foarte modesta”, cum afirma preafericitul Teoctist, n-au Inviere, dar au post. Pentru romani, postul tine cam de 14 ani si nu da semne ca s-ar apropia de sfarsit. Dupa modelul ebraic – Moise a postit 40 de zile – perioada de renuntare la produsele alimentare de origine animala tine sase saptamani. in aceasta perioada, de mare trecere ar trebui sa se bucure diferitele verdeturi si radacinoase, legumele si fructele. Foarte rapid zarzavagiii s-au adaptat economiei de piata, transformandu-se in speculanti, astfel incat o cina vegetariana a ajuns sa coste mai mult decat o cina la un restaurant. Din cauza preturilor exagerat de mari se prefigureaza pentru multi romani un post in care se vor abtine de la consumul de salata verde, rosii de culoarea numelui ce-l poarta, fructe de diferite culori si ciuperci de preferinta altfel decat rosii cu buline albe. Obiceiul de a posti este atat de puternic inradacinat in societatea romaneasca, incat pana si infractorii rataciti prin alte tari vin sa-l tina, in loturi organizate de autoritatile unor state mai europene decat Romania. E adevarat ca romanul mai si exagereaza uneori. Mai acum cateva zile, in baza militara de la Mihail Kogalniceanu, a lipsit apa timp de opt ore. Americanii au crezut ca postul ortodox roman presupune si absenta apei si s-au mirat. in special cei surprinsi sub dusuri cu clabucii in ochi, puscasii marini care nu-si barbierisera decat jumatate din fata si vreo doi ofiteri ce nu postisera si se aflau dupa travaliu, tinand in mana un maner legat de-o sfoara ce ducea la un mic rezervor de tabla. Pe motiv ca n-ai voie sa bagi carne in gura in perioada postului, cenzura a trecut la fapte hotarate, interzicand cateva productii muzicale si cateva videoclipuri ale unor formatii de mare succes in randurile tineretului bovin aflat la prima revolutie hormonala. Cred totusi ca exista romani care, fara pic de rusine, nu respecta postul, dupa legea nescrisa a smecherului belfer enuntata de Mitica Dragomir: “Rusine mi-ar fi daca as fura si m-ar prinde.” Vorba lui Madalin Voicu: “Pe oamenii de aceasta factura ii banuiesc ca le place sa faca dragoste in gura.” Una peste alta, postim din nou. Ca sa fiu sincer, m-am cam saturat sa tot renunt ba la una, ba la alta, in timp ce niste umflati fac matul baston. Nastase isi va depune declaratia de avere subalternului sau Serban Mihailescu dupa care ne va explica cum ca, pentru aderarea la UE si NATO trebuie sa muncim mai mult si sa mai strangem putin cureaua. in acest caz postul nu poate decat sa ne sprijine eforturile de aderare la structurile in care oamenii n-au in dictionare cuvantul foame. Foarte probabil ca ne vom opri din aceasta renuntare candva prin preajma calendelor grecesti sau dupa Pastele Cailor.

Ioan BOTIS