CULTURA

* INTERVIU - Dr. Ioan Chindris, cercetator la Institutul de Istorie “George Baritiu” din Cluj
Editorul Bibliei jubiliare

* De la Micene la Baia Mare, via Oradea
Tragedia greco-maramureseana

* Fascinatia lumii culorilor

* Natiune, naratiune, fictiune
Folclor de cablu

* GAZETA a incheiat campania de strangere de fonduri pentru spirometrul spitalului
140 de milioane pentru astmatici

* 3 noiembrie 1488 – Bartolomeo Diaz descopera drumul spre Indii
La Capul Furtunilor

* INTERVIU - Dr. Ioan Chindris, cercetator la Institutul de Istorie “George Baritiu” din Cluj
Editorul Bibliei jubiliare

O enumerare a lucrarilor semnate Ioan Chindris ar lua un spatiu si un timp pe care nu ni-l permitem. Temele abordate, de la ideologia revolutionara a lui Alexandru Papiu Ilarian si nationalismul modern pana la idei legate de cultura si societate in contextul Scolii Ardelene si integrarea europeana, fac din Ioan Chindris un cercetator considerat ca fiind ultimul reprezentant de marca al Scolii Ardelene.

Carte de vizita

S-a nascut la 21 martie 1938, in Sanmiclaus, judetul Satu Mare. A urmat cursurile Liceului “Vasile Lucaciu” din Carei si ale Facultatii de Filologie, Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj-Napoca. A obtinut doua doctorate: in filologie (1976) si in istorie (1994). In prezent, este cercetator principal gradul I la Institutul de Istorie “George Baritiu” din Cluj al Academiei Romane, conducator de doctorat in istoria culturii si secretarul stiintific al Institutului. Cercetator al fenomenului cultural romanesc din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, conducator de programe si editii de valorificare a patrimoniului textologic inedit (scrieri istorice, literare, religioase, corespondenta etc.) este, actualmente, cel mai cunoscut cercetator al Scolii Ardelene.

Ioan Chindris a ingrijit numeroase editii de texte, intre care Biblia de la Blaj 1795, o editie jubiliara, publicata la Roma in conditii monumentale, in anul crestin 2000, cu sprijinul Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul II. Ioan Chindris a fost editor coordonator al Bibliei si autorul studiului introductiv. Reporter: Ati acceptat un interviu neconventional. Va mentineti?
Ioan Chindris: Categoric!
Rep.: Cu ce va mandriti si ce va reprosati dupa aparitia cu mare publicitate a Bibliei de la Blaj in editie actualizata?
I.C.: Mai intai cu ideea si initiativa, care imi apartin in totalitate. In final, cu urmarea peste orice speranta a aparitiei acestei carti unice in cultura noastra: ca gest de admiratie pentru munca echipei pe care am condus-o, Papa Ioan Paul II a acceptat calitatea de membru al Academiei Romane. Este unicul caz in istoria de 2.000 de ani a papalitatii, cand Pontiful de la Roma este membru al unei Academii, al unei organizatii laice, in general.
Rep.: Inseamna ca si aprecierea a fost pe masura.
I.C.: Da, printr-un boicot total al tacerii, mai putin publicatiile Academiei Romane si, exceptie onoranta, “Observatorul cultural”. Televiziunea zisa nationala a condus acest boicot...
Rep.: Lucru care pare greu de crezut...
I.C. ...insa eu va voi convinge numaidecat. Cand am plecat la Roma pentru lansare, in mai 2001, unde am fost primiti si decorati de Papa, am vorbit personal cu Cristian Hadji Culea si cu un caprar al lui, cu numele Pozsonyi, cerand sa trimita cu noi un reporter la Roma, la Papa de la Roma, nu oriunde: drum cu avionul, casa si masa suportate de noi. Nu numai ca nu au trimis pe nimeni, dar nici macar nu au dat o stire, nici atunci si nici mai tarziu, despre evenimentul ce s-a regasit instantaneu, in 31 mai 2001, in 267 de ziare si emisiuni audio-vizuale din Europa. Internetul este inca plin, dupa aproape trei ani, de reminiscente ale acestei consacrari exprese a unei carti de catre Papa de la Roma (nu exista precedent).

Cantonat in destinul Ardealului

Rep.: Ati afirmat ca Biblia de la Blaj este opera de varf a Scolii Ardelene. Ati publicat volume numeroase despre acest curent iluminist de idei nationale. Ce v-a determinat sa va cantonati destinul stiintific in spatiul spiritual al Scolii?
I.C.: Conducatorul meu de doctorat in litere, uluitorul personaj care a fost Iosif Pervain, mi-a condus pasii spre acest taram. A fost o adevarata diata, pe care a exprimat-o in cunoscutu-i stil socant: “Grijeste, baiete, grijeste, caci dupa moartea mea oamenii vor face din Scoala Ardeleana ceea ce n-a fost!” Pervain era urmasul imediat al lui Dimitrie Popovici intru cercetarea iluminismului ardelean. Mi-a trebuit ceva timp sa ma conving ca, dinspre echipa unor istorici “tovarasi de drum”, adia un flux de interpretari, dupa care Scoala Ardeleana ar fi fost un curent de idei materialist si ateu. Era ceea ce astepta partidul sa i se serveasca: un precursor atat de ilustru intru materialism si ateism. Am combatut aceasta enormitate dupa Revolutie, in carti si locuri cunoscute de cei avizati, si cred ca am fost inteles. Inainte de decembrie am incercat, dar am ajuns la Securitate.
Rep.: La Securitate?
I.C.: Exact! Unul dintre cei serviti publicului chiar de presa ca turnatori, Virgil Bulat, a trantit la Secu’ un “Referat informativ”, in care, cale de sase pagini, se harniceste sa demonstreze cum este cartea mea “Petru Maior in marturii personale”, pe cale sa se publice in 1986, un pericol major pentru patrie si popor. Iata, pe acest turnator vi-l certific eu cu dovada ferma, asa cum trebuia sa se aduca si despre ceialalti. Ofiterul cu care lucra Bulat era maiorul Viorel Tatu (un nume de adaugat la anevoioasa lista a CNSAS). Nu numai ca lucrarea nu a aparut, dar dosarul meu a luat proportii si mai dolofane, caci ancheta cartii nu s-a oprit aici.

Intre istorie si literatura

Rep.: Cum vedeti viitorul cercetarii istorice in varianta interdisciplinara, asa cum o profesati dvs.: intre istorie si literatura?
I.C.: Cred ca multe teme de istorie pot fi duse la capat doar prin abordare interdisciplinara. Observ cu placere, caci aduce vant in panzele mele vechi de decenii, orientarea tot mai accentuata a istoricilor occidentali, iar la noi a tinerilor de valoare, catre razoarele interdisciplinare, odata cu divortul partial de documentul istoric “de linie”, conventional, in favoarea lecturii neconventionale, care foreaza vertical si mai eficient negura trecutului. La Institutul de Istorie m-am regasit intr-o atmosfera de familie. Aici interdisciplinaritatea (istorie, paleografie, filologie) se profesa de decenii, prin marile corpusuri de documente ce formeaza programele de cercetare academica in institutul nostru. Se elaboreaza chiar si un glosar de termeni din latina medie, lucrare aparent de domeniul pur al lingvisticii. Ei bine, profesionalitatea cu care se lucreaza contrazice aceasta idee limitativa.
Rep.: Carui scop credeti ca trebuie sa-i serveasca istoria?
I.C.: Unul infinit mai avizat ca mine spunea ca istoria este politica la timpul trecut, precum politica este istorie la timpul prezent. Nu, istoria nu s-a emancipat de politica, ci si-a adancit aservirea. S-a intors ca o papusa mecanica cu fata dinspre est spre vest. Si apoi tine-te: integrare si iarasi integrare, capitole de negociere, de ti se strepezesc dintii, NATO, parteneriat, imaginea Romaniei, globalizare, minoritati, alteritati, in fine…

Adrian Lungu



* De la Micene la Baia Mare, via Oradea
Tragedia greco-maramureseana

O a doua colaborare a Teatrului de Stat din Oradea cu regizorul Mihai Manutiu s-a materializat prin punerea in scena a piesei “Electra”, o adaptare dupa Sofocle si Euripide. Apreciata de criticii de teatru ca fiind “o realizare de exceptie, fulminanta”, “Electra” a fost jucata saptamana trecuta pe scena Teatrului Municipal Baia Mare unde, judecand dupa aplauzele de la final, s-a bucurat de mare succes.

Considerat de presa de specialitate ca fiind unul dintre cei mai redutabili regizori romani ai momentului, Mihai Manutiu a gasit o solutie simpla, dar geniala, pentru a asigura succesul piesei “Electra”: imbinarea textelor celor mai importanti autori de tragedii ai vechii Elade cu muzica arhaica a Maramuresului. “Sonoritati stravechi reproduse de faimosul grup Iza insotesc, ritmeaza, comenteaza intr-un registru al vitalitatii implacabila justitie a destinului, reverberand in realitatea nu foarte indepartata de aici si de pretutindeni”, remarca Valentin Dumitrescu. Corul din piesele antice a fost inlocuit cu un personaj colectiv - purtator al unor cutume ancestrale in care crima se cere razbunata si suferinta e urmata implacabil de o explozie tragica a spiritului vindicativ - reprezentat in “Electra” lui Manutiu de grupul “Iza” (Ioan Pop, Gheorghe Florea, Anuta Pop, Voichita Tepei, Ioan Covaci si Mihai Covaci).

Stari comune si un personaj exemplar

Aristotel spunea despre Sofocle ca a creat personaje exemplare. E ceea ce pe scena a reusit Suzana Macovei, care a dat viata unei Clitemnestre moderne. Sofocle a vazut-o ca pe o femeie odioasa, ce-si merita soarta de a fi ucisa de copiii ei: Oreste (Marian Ralea) si Electra (Mariana Presecan). Clitemnestra mi s-a parut personajul interpretat cu o remarcabila expresivitate, de o actrita ce stapaneste cu dezinvoltura mijloacele exprimarii artistice. Costumele, luminile si decorul au contribuit in egala masura la construirea unui spatiu mitic, in care dualitatea alb-negru a fost intrerupta arareori de rosul tragic al armelor ce urmau sa razbune asasinarea lui Agamemnon, vinul libatiilor care insoteau sacrifiile vechilor greci (metamorfozat in sangele Clitemnestrei) si un perimetrul rosu ce amintea de rugurile funerare ahee. Spectaculoasa, fara sa urmareasca spectaculozitatea cu orice pret, reprezentatia ne-a reamintit ca suferinta, pasiunile clocotitoare, destinele tragice si uneori implacabile sunt universal valabile, aceste stari existentiale fiind comune unor oameni din spatii, epoci si culturi diferite.

Fara cutit la bracinar

“Vechea dramaturgie greaca m-a interesat mereu, iar in Maramures, desi nu am purtat cutit la bracinar, m-am simtit intotdeauna bine. Asadar, impletirea cutumelor stravechi ale grecilor cu arhaicul maramuresean reprezinta pentru mine un armonios mariaj si profesional, si de suflet.” – regizorul Mihai Manutiu “Mihai Manutiu are o rarisima inzestrare: aceea de a fi dusmanul de moarte al mersului pe carari batatorite, avand capacitatea de a identifica, prin cautari acerbe, hartuit de sadice nelinisti, o alta cale, originala si percutanta (...). Acum a inlocuit cu o sarmanta nonsalanta – rosturile Corului antic din textele euripidiano-sofoclice cu niste cantece arhaic-arhetipale ce curg precum seva din ramul taiat si sangele din rana facuta cu sisul: ale unui spatiu dacic si romanesc – Maramuresul...” – Alexandru Sfarlea.

Ioan BOTIS





* Fascinatia lumii culorilor

Ultimul vernisaj al unei expozitii de pictura a fost gazduit de Muzeul de Mineralogie din Baia Mare. Acuarelele realizate de prof.univ.dr. Adrian Istrate reprezinta a doua expozitie de acest gen a pictorului, care sustine ca a fost “fascinat in permanenta de lumea culorilor” si de “adevaratele capodopere de arta semnate de marii pictori ai lumii”. Prima expozitie de acuarele semnate Adrian Istrate a fost vernisata anul trecut, in Franta. Timp de mai multi ani, Adrian Istrate a renuntat la penel in favoarea condeiului. In lipsa tablourilor a aparut o duzina de carti. Pentru Adrian Istrate a venit din nou anotimpul culorilor. Expozitia al carei amfitrion a fost Victor Gurduza, directorul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, reuneste 49 de acuarele ce transmit mesaje cromatice delicate pana la transparenta sau imagini in culori intense si luminoase. O expozitie a florilor in acuarele are darul de a incalzi spatiul rezervat pietrelor.

Ioan BOTIS





* Natiune, naratiune, fictiune
Folclor de cablu

Laudarosului ii pute gura de minciuni. Asculta-ma ce-ti spun, ca-i drept! Lele Frosana, vazut-ai cum isi bate joc de ea? In filmucu’ cela de la cinci... Vazutu-l-ai cum sa preface? Ca-i spune ca are averi si bani si, de fapt, (ca io l-am mnirosat) n-are nici dupa ce sa beie apa! No, apoi acela-i Fernando! Io am samtat de la inceput ca nu-i ceva sanatos in uitatura lui. Ai bagat de seama cum sa uita la slujnica (Doamne, iarta-ma!), acolo ceva nu-i bine...De ce-si pune el mintea cu ea, daca are atata avere? Da’ el a lins pana a pus blidu’ cu fundu-n sus. Io, numa’ atata-ti spun, ca stiu de la mama: cine apuca multe, putin are; si iar zicea cea batrana: cine imbratiseaza multe, putine gramadeste. Dara bag de seama ca nu ma asculti, da’ si tu ai nepoata... Vrei s-o vezi ca si Isaura? Sa nu-ti dea Dumnezeu ase pironire, ca nu-i putea-o duce. Vai, cat ma necajesc io pentru Elvira, ca se stinge dupa Grigore, care-i ca un fel de Fernando – ca l-am ghicit io. Si m-am tot socotit si m-am gandit, da’ fecioru’ asta de ce are, de ce mai vrea sa aiba! Ca doara are tot tertiu popii, da’ nu-i bugat pentru el. Fii cu bagare de seama, Grigore ii ca si Fernando, din filmucu’ de la cinci. Lacomul si satulul flamand este. Boala asta, lacomia, de la aur la gunoi si de la diamant pana la sticla se intinde. Pantecele se satura, da’ ochii niciodata. De asta-ti spun sa n-ai somn pana nu-ti vezi nepoata asezata la casa ei si nu pe mainile nemernicilor care gandesc ca “vreau sa fie cu pui, si cu oua si cu gaina grasa”. Ascuta-ma pe mine, aista om si satul si flamand este, ca lacomului cat ii dai, el nu zice ba. Amu, ii face cum ii vrea, io numa-ti spun: lacomia este rea si pagubitoare boala, iar lacomul e de unde n-are marul coaja si cireasa sambure. Tu inca n-ai priceput ca nu la nepoata ta se uita? Se uita la sura si la casa voastra din caramida... Vai, putina minte ai! Io stiu cum gandeste:”decat sa ramana branza, mai bine sa crape ranza!”. Numa’ nu te speria ca acela care vrea sa muste bucata mare, singur se-neaca. Te-oi invata cum sa faci... ca numai obrazul gros aduce pantecelui folos. Bea apa clocotita si mananca foc, ziceau cei batrani. Tu numa’ trebe sa razi de el cand il vezi, asa am invatat de la televizor, ca rasul are trei frati: pe nebun, pe nerod si pe tine insati. Ii rade de el, de fata cu nepoata ta. Sa razi numa’ de bracinarii lui si de telefonu’ atarnat de ei, si mai spune-i asa: “carciumarului ii place betivul, da’ fata dupa el n-o marita”. Iara cand il vezi ca se plange de munca lui de pe camp, spune-i: “cine are-un mestesug, nu trage ca vita-n plug”... numa’ asa il poti rusina sa nu-ti mai calce curtile. Toate astea le-am invatat de la televizor si multe altele... ca am auzit ca si pe domnucu’ presedinte vreu sa-l omoare, da’ numai sa ma lase domnu’ Timofte sa-i obraznicesc tri minute, ca nu se mai apropie mafiotii de el, cum nu se apropie Fernando de fata ta.

Emanuel LUCA





* GAZETA a incheiat campania de strangere de fonduri pentru spirometrul spitalului
140 de milioane pentru astmatici

Dupa patru saptamani de la demararea demersului GAZETEI, s-au adunat banii necesari pentru achizitionarea spirometrului. Darnicii judetului au pus la bataie 140 de milioane lei. Urmeaza ca specialistii Spitalului Judetean sa negocieze, saptamana viitoare, achizitionarea aparatului de la o firma specializata din Targu Mures. Cu un total de 106 milioane, 800 euro si 100 dolari canadieni (aproximativ 140 de milioane lei), cei 48 de marinimosi ai judetului au facut posibila achizitionarea unui aparat de spirometrie (pentru efectuarea de teste respiratorii), care va fi donat de GAZETA Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare. Asa cum am precizat si in numerele anterioare, acesta este necesar pentru dotarea cabinetului de alergologie, deoarece pentru efectuarea unui diagnostic precis, multi dintre bolnavi trebuie sa mearga in alta localitate (la Cluj e cel mai aproape). Vechiul aparat de spirometrie are peste 30 de ani, fiind depasit tehnic si moral. Noul spirometru va putea fi folosit de toti cei cu afectiuni respiratorii, alergici sau nu, care vor putea in sfarsit sa primeasca un diagnostic corect. Ideea GAZETEI de a ajuta prin acest gest Spitalul Judetean a fost salutata de cei mai multi dintre cei pe care i-am abordat sa sprijine demersul, fapt concretizat prin donatiile in bani ale fiecaruia. In aceasta saptamana, cei mai darnici au fost deputatul Ioan Buda, liderul de sindicat al NORDMIN, Tiberiu Mihali, si omul de afaceri Marcel Maris, care au donat cate 5 milioane lei fiecare. Dumitru Dumuta, secretarul Consiliului Judetean, a subscris cu 1,5 milioane, iar Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene, si Elena Carausan (inspector sef OPC) au venit cu 1 milion de lei fiecare. In plus, consemnam 100 de euro din partea unui donator anonim. Aici se incheie campania de strangere a banilor, urmand ca saptamana viitoare, specialistii Spitalului sa aleaga aparatul ce va fi achizitionat de la o firma din Targu Mures. Multumim celor care au facut ca acest demers sa fie dus la bun sfarsit. Sa fie pentru o cauza buna!

Marinimosii

10 milioane lei – Corin Chereches (consilier judetean), Vasile Deac (manager Grup BD), Dumitru Matei (consilier municipal) 5 milioane lei – Ioan Stegeran (primar Farcasa), Liviu Doru Bindea (senator), Radu Stroe (senator), Dan Mihalache (deputat), Ioan Buda (deputat), Tiberiu Mihali (lider sindicat NORDMIN), Marcel Maris (manager Selmont), Anonim 4 milioane lei – grupul TSD (Gabriel Zetea, Ioana Pop, Marius Mandra, Catalin Chereches) 100 euro – Gelu Todorut (consilier judetean), Liviu Bechis (fost prefect), Liviu Titus Pasca (consilier judetean), Nicolae Bud (fost deputat), Cristian Anghel (primar Baia Mare), Carmen Muresan (Irlanda), Anonim 3 milioane lei – Danku Arpad (arhitect) 2,5 milioane lei – Alexandru Parjol (manager IMI SA), Gheorghe Marcas (presedintele CCI) 2 milioane lei – Carmen Partene (director ARDAF), Ovidiu Galca (director REMIN), Valeriu Lazar (director Romtelecom), Stefan Gonczi (secretar Prefectura), Ioan Hoban (deputat), Calin Matei (consilier judetean) 50 euro – Ioan Marchis (director Directia de Cultura), Cornel Savoiu (director Directa de Sport) 100 dolari canadieni – Gavril Buju (Canada) 1,5 milioane lei – Dumitru Dumuta (secretar Consiliu Judetean), Florin Fazekas (manager Nirom Oil), Viorel Deghid (fost subprefect), Gyongyke Bondi (prefect), Ioan Pop (comisar sef Garda Financiara) 1 milion lei – Teodor Ardelean (director Biblioteca Judeteana), Elena Carausan (inspector sef OPC), Ana Moldovan (consilier judetean), Victor Florean (manager CMC), Constantin Lumezeanu (manager Onedin), Radu Micle (consilier municipal), Radu Munteanu (consilier judetean), Paul Ungureanu (manager Autobari), Eugenia Godja (primar Sighet), Anton Ardelean (primar Tautii Magheraus)

Ciprian DRAGOS





* 3 noiembrie 1488 – Bartolomeo Diaz descopera drumul spre Indii
La Capul Furtunilor

Sub aspect tehnologic, marile descoperiri geografice au fost posibile de la inceputul secolului al XIV-lea. Principalele inventii in arta navigatiei fusesera realizate: carma centrala, busola, portulanul, vela latina si navigatia cu bulina. Din secolul al XV-lea, portughezii si-au perfectionat un nou tip de ambarcatiune, ideala pentru calatoriile la mare distanta, departe de linia coastei: caravela. Drumul spre Indii putea incepe.

Din secolul al XV-lea, portughezii si-au inceput expansiunea de-a lungul coastelor Africii. Ibericii aduceau din Senegal pe pietele europene sclavi negri, fildes, mosc, pulbere de aur si un condiment asemanator piperului. In 1481, Papa a confirmat printr-o bula drepturile portughezilor in Africa. Regele Juao al II-lea al Portugaliei a trimis o flotila cu misiunea de a intemeia o colonie si de-a exploata marile zacaminte de aur din regiunea Senegambiei. La vremea aceea, Europei ii lipsea aurul. “Se stia ca exista aur undeva in Africa, la sud de Sahara, de vreme ce caravanele arabe sau dominate de arabi il aduceau in lumea musulmana”, afirma un cunoscator al istoriei descoperirilor geografice portugheze, A.H. de Oliveira Marques. Cert este ca vanatoarea de sclavi negri, care erau apoi vanduti pe pietele din Lisabona, a accelerat ritmul explorarilor. Asia reprezenta o alta sursa de atractie. De acolo proveneau jinduitele mirodenii, materiile colorante, fildesul, pietrele pretioase si tot felul de marfuri rafinate, iar portughezii cautau noul drum spre Indii.

Expeditia lui Diaz

In 1487, regele Juao al II-lea a hotarat sa trimita spre sudul Africii doua corabii de razboi. Acestea erau mici, dar suficient de stabile ca sa poata purta tunuri grele. Celor doua corabii li s-a alaturat un vas de transport cu provizii. Sef al expeditiei a fost numit Bartolomeo Diaz, care mai participase la o expeditie asemanatoare, condusa de Diego Azanbuja, iar carmaci principal a fost numit unul dintre cei mai experimentati navigatori din acea vreme, Pero Almequer. Nu s-a pastrat nici o marturie din care sa rezulte ca expeditia lui Diaz avea misiunea de a ajunge in India. Pare mai probabil ca scopul expeditiei a fost acela de a explora coastele indepartate ale Africii. Nici cronologia expeditiei lui Bartolomeo Diaz nu este destul de limpede. Pana de curand se credea ca flotila sa a pornit din Lisabona in august 1486. In prezent, majoritatea istoricilor inclina sa creada ca vasele portugheze si-au inceput calatoria in vara anului 1487. Trecand prin Sao Jorge da Mina, Diaz a urmat drumul pe care un alt explorator portughez, Diego Cao, il parcursese cu cativa ani inainte, pana in dreptul paralelei 22 latitudine sudica. Dincolo de tropicul sudic, europenii au descoperit un tarm pustiu si usor crestat. Portughezilor li s-a parut ca au ajuns in alta lume: tarmuri golase, adesea invaluite in ceata, culori sterse – nimic nu semana cu Africa tropicala. Diaz a asezat primul sau pradao pe malul “Portului mic” (Angra Paquena). De aici el a pornit spre sud de-a lungul coastei pustii, care devia tot timpul usor spre vest (in dreptul golfului Sfanta Elena).

Marea Tenebrelor

Despre apele in care s-a avantat Diaz circulau tot felul de povesti. Transmisa sau creata de arabi, legenda Marii Tenebroase descria un ocean locuit de fapturi stranii si cufundat intr-o obscuritate perpetua, unde toate navele naufragiau, scufundandu-se in valuri imense sau in ape clocotitoare. Mult timp, portughezii, ca si europenii in general, au sovait intre vointa de a merge mai departe, spre vest si spre sud, si teama de a nu se mai putea intoarce. Diaz si oamenii lui se orientau din ce in ce mai greu, caci steaua polara nu se mai zarea. Portughezii au incercat sa se serveasca de sisteme de orientare bazate pe observarea Lunii sau pe conjunctia planetelor. La scurt timp, s-a starnit un vant puternic. Pentru a evita ciocnirea de stanci, Diaz a fost obligat sa iasa in largul oceanului. Vantul s-a transformat in furtuna si portughezii au pierdut din vedere coasta Africii. Furtuna a impins cele doua corabii spre sud, in timp ce vasul de transport a ramas in urma. Dupa ce furtuna s-a mai potolit, Diaz si-a indreptat corabiile spre rasarit. Dupa cateva zile de mers in aceasta directie, in conditiile in care tarmul Africii nu se arata, Diaz a tras concluzia ca a ocolit extremitatea sudica a Africii. Ca sa se convinga de acest lucru, a cotit spre nord. Dupa alte trei zile de navigare, portughezii au ajuns in 3 februarie 1488 pe un tarm inverzit.

Portul pastorilor

Bartolomeo Diaz si-a trimis oamenii pe tarm sa ia apa. Portughezii au intalnit cativa pastori aproape goi care pazeau o cireada de vaci. Bastinasii si-au manat vacile departe de strainii ciudati care coborasera pe tarm, dar ei au ramas in apropiere, strigand si agitand mainile in directia noilor veniti. Sageata unui arbaletier portughez l-a omorat pe unul dintre pastori; ceilalti au fugit. Europenii s-au apropiat de “negrul” ucis si au constatat ca are parul “ca lana”, dar pielea de culoarea frunzelor uscate era mult mai deschisa decat a negrilor pe care ii intalnisera pe tarmurile apusene ale Africii. Astfel, prin uciderea unui pastor neinarmat, a fost marcata prima intalnire dintre europeni si poporul Koi Koin, pe care nu-l cunoscusera inainte, locuitorii bastinasi ai Africii de Sud, mai cunoscuti astazi sub numele de hotentoti. Din acest “Port al pastorilor” (Mossel), Diaz si-a condus corabiile de-a lungul tarmului drept, spre rasarit, si a ajuns pana la un golf larg deschis spre ocean. De aici, coasta cotea lin spre nord-est, in directia Indiei. Diaz a ajuns la concluzia, care s-a dovedit a fi corecta, ca vasele sale au ocolit toata coasta sudica a Africii si se afla in Oceanul Indian, pe care multi il considerasera o mare inchisa. Calea maritima spre India, ocolind Africa, fusese descoperita. Bartolomeo Diaz a asezat pe o insula dintr-un golf cel de-al doilea pradao, dar echipajele ambelor corabii, istovite de indelungatele peregrinari pe ocean, i-au cerut sa se intoarca in patrie. Temandu-se de o rascoala, Diaz a fost nevoit sa cedeze si sa dea ordinul de intoarcere. In 1497, Diaz l-a insotit pe Vasco da Gama in expeditia acestuia in India. Apoi, in 1500, Diaz s-a aflat pe una dintre caravelele conduse de Pedro Alvarez Cabral in expeditia care avea sa se incheie cu descoperirea Braziliei. In acelasi an, dupa ce implinise varsta de 50 de ani, Bartolomeo Diaz a murit in timpul unei furtuni izbucnite in apropiere de Capul Bunei Sperante, pe care-l descoperise cu 12 ani mai devreme.

La capatul lumii: Capul Furtunilor

Expeditia condusa de Bartolomeo Diaz a atins extremitatea sudica a continentului african: “Capul Furtunilor”. Calea maritima spre India fusese astfel descoperita, ceea ce l-a determinat pe regele Portugaliei sa schimbe numele acestei extremitati stancoase si neospitaliere in “Capul Bunei Sperante”. Portughezii nu s-au grabit sa urmeze acest drum descurajator de lung: peste 10.000 de kilometri de strabatut de la Lisabona la Capul Bunei Sperante, la care se adauga o distanta nebanuit de lunga pana in India. Abia peste zece ani vor continua portughezii expeditiile spre India, dupa ce, navigand in directie opusa, Columb a descoperit pentru coroana spaniola continentul despre care a crezut ca e India.

Interesele colonizarilor

Motorul principal al calatoriilor europenilor in Asia a fost reprezentat de interese economice. Itinerarul era acelasi pe care de 15 secole il urmasera nenumaratele caravane grecesti, romane, bizantine, genoveze, venetiene, precum si miile de calugari, preoti si pelerini crestini sau buddhisti. Cei care blocau drumurile si interesele europenilor, in speta ale occidentalilor, in directia Orientului erau “paganii”, arabii si turcii. Gasirea unui nou drum spre India, care sa ocoleasca teritoriile stapanite de islamici devenise o prioritate a lumii crestine. Biserica urmarea si alte interese decat cele economice: convertirea unor popoare indepartate si necunoscute europenilor la “adevarata religie” si gasirea miticului regat al “preotului Ioan”. Actiunea exploratorilor se presupunea a fi, prin urmare, o continuare a spiritului cruciadelor. Secolele Renasterii au insemnat “epoca de aur” a marilor calatorii maritime si descoperiri geografice, urmate imediat de primele colonizari la scara larga. Primii exploratori din zona Atlanticului au fost – incepand din secolul al XIII-lea – genovezii, catalanii, castilienii si mallorcanii. Acestora le-au urmat portughezii. “Pionierilor portughezi le revine onoarea de a fi dezlegat misterul Africii si de a fi deschis drumul maritim comertului european cu Orientul Indepartat; dar totodata si dezonoarea de-a fi fost fondatorii comertului european cu sclavi negri si de a fi stabilit precedentul pentru imperialismul european din India si Indiile Orientale”, afirma W.F.Ferguson.

Navele portughezilor

Caravela a fost “regina” marilor descoperiri geografice. Nava relativ usoara, cu o capacitate medie de 100-150 de tone, cu trei catarge si bompres, cu doua vele patrate si una triunghiulara, la pupa cu un “castel” cu doua nivele, caravela transporta in cala hrana echipajului si pasagerilor (indeosebi carne sarata si legume uscate), precum si o rezerva de arbalete sau de archebuze. Daca aceasta era nava prin excelenta a exploratorilor, caraca era nava-tip a negustorilor. Mai degraba o magazie plutitoare decat o corabie, caraca avea doua castele inalte, la prora si la pupa, catarge inalte de 30 m, era armata cu tunuri, servita de 200-300 de marinari si putea transporta pana la 500 de soldati. In fine, galionul era vasul pentru serviciul regulat transoceanic, dar si tipul clasic al navei militare.

Spion la curtea negusului Etiopiei

Concomitent cu calatoria lui Diaz, regele Juao al II-lea a trimis in aceasta directie – dar urmand o cu totul alta ruta – exploratori cunoscand bine limba araba, care sa cerceteze daca exista posibilitatea de a ajunge direct din Mediterana in India, pe cale maritima. Aceasta misiune i-a fost incredintata agentului sau secret Pero de Covilhao. Travestit in negustor sirian, pe uscat alaturandu-se unei caravane iar pe mare calatorind pe o corabie araba de ocazie, Covilhao a strabatut peninsula Sinai, Marea Rosie, din Aden ajungand la Ormuz, Goa si Calcutta: a traversat Oceanul Indian si din sudul Mozambicului a continuat calatoria spre nordul coastei orientale a Africii. Ocolind Arabia pe la sud a intrat din nou in zona Marii Rosii si, dandu-se musulman, a fost primul crestin care a vizitat Mecca si Medina. Din peninsula Sinai a trecut in Etiopia, “Tara regelui-preot Ioan”. Aici a fost retinut – dar in mare cinste – de negusul Etiopiei pana la sfarsitul vietii. Relatarile lui Covilhao asupra calatoriilor sale au fost incluse in raportul unor soli portughezi ajunsi in 1520 in Etiopia crestina. Covilhao trimisese regelui, inca din 1491, un raport secret care continea informatii privind comertul si navigatia din zona Indiei. Acestea s-au dovedit extrem de utile in pregatirea primei expeditii a lui Vasco da Gama. Descoperirea Indiilor Occidentale de catre Cristofor Columb crea Spaniei avantaje uriase care nu puteau lasa indiferenta monarhia portugheza. De aceea, regele Manuel I cel Mare (“el Afortunado”) a echipat sub supravegherea lui Bartolomeo Diaz o escadra, numindu-l comandant pe tanarul curtean de origine nobila Vasco da Gama, cel care avea sa ajunga in India ocolind Capul Bunei Sperante.

Ioan BOTIS