CULTURA

* Povesti cu fete gata de maritat si feciori-petitori
Muzeul cu turgalau

* Natiune, naratiune, fictiune
Patul intelectualului roman

* Culti si desculti
Mircea, fa-te ca stii!

* Mesterul care "sculpteaza obiceiuri"
Facand “Nodul Dracului"

* Povesti cu fete gata de maritat si feciori-petitori
Muzeul cu turgalau

Pe Valea Izei, intr-un colt rupt de Romania anului 2004, traditia vie a Maramuresului istoric s-a prezervat ca prin minune. Muzeul Tarancii Romane reprezinta, pe langa depozitul de obiecte vechi, care atesta obiceiurile si traditiile locului, un veritabil loc de pelerinaj pentru iubitorii vestigiilor rustice.

Oamenii se saluta cu "Laudat fie Iisus!", femeile poarta poale in dungi viu colorate, iar barbatii stau la taclale in carciuma, potrivindu-si clopul de paie pe frunte. Dragomiresti a devenit de curand oras, dar termenul vine sa contrazica realitatea. Intr-un spatiu cu totul arhaic, in care ancestralul romanesc este patat de elementele modernului, cineva s-a gandit sa conserve puritatea vietii de morosan. O casa veche, datand din 1720, una dintre cele mai vechi case din lemn rotund de pe Valea Izei, a fost transformata in anul 2001 in Muzeul Tarancii Romane. Casa este locuibila si a apartinut Ilenei Chis. Dupa moartea ei, Nicoara Timis, cu sprijinul Primariei din localitate, a pus bazele muzeului. Ghidul nostru este Maria Zubascu, cea care ne introduce in atmosfera satului romanesc traditional.

Casa de gazdari

Muzeul este specific oamenilor gazdari (adica avuti). Are o casa, tinda si camara. Ca sa ai camara, trebuia sa pui ceva in ea (rar erau casi cu camara). Mancarea de baza era laptele si branza, iar camara reprezenta locul unde se puneau berbintile cu lapte. In casa, mobilierul principal era cuptiorul, cu cociorul (pentru jar) si lopata cu care se punea pita in cuptior. Pe cuptior am remarcat ticlazaul, un fel de calcator cu carbuni, si alte ustensile cu forme si denumiri ciudate. Casa avea un singur pat, care era suplinit la nevoie de laiti, construite imprejurul camerei direct in perete, dintr-o singura barna. Copiii mici dormeau direct pe cuptior, acesta fiind locul cel mai cald din casa. Deasupra patului sta ruda sau zestrea fetei inainte de a se marita. Pe aceasta sunt atarnate perini, toluri, fatoi (fete de masa), lepedeaua (cearceafuri), dasagi (desagi) si cergi tesute din lana si canepa. Fiecare fata isi realiza singura zestrea si cele care nu prezentau petitorilor tot acest arsenal isi putea lua adio de la maritis. Aspectul este surprins si in folclorul locului: "De-ai hi mandra cum te tai / N-ai tane caltii-n budai / Ba i-ai toarce cat de rau / si t-ai face lepedeu."

Oala rosie din varf

Una din preocuparile esentiale ale fetelor era torsul. Specific zonei este fusul cu turgalau (o imbinare armonioasa din piese de lemn, sub forma de stea). In timpul sezatorilor, fetele erau curtate de feciori. La sfarsit, fata il conducea pe pretendent pana in tinda. Asta daca ii era drag, daca nu, respectivul iesea singur. Scena se putea repeta cateva seri, dupa care, feciorul ii facea fetei cadou un fus cu turgalau. Atunci, fata era cea mai mandra din sezatoare. Insa fusul nu era inmanat fetei decat dupa ce feciorul ii spunea ca turgalaul reprezinta trainicia legaturii lor (atunci sa se desparta cand o piesa din fus va cadea, urmata de celelalte). Daca fata nu gasea singura piesa care se putea desface din fus, ramanea cu el si cu feciorul. Pana la urma avea sa se inDRAGOSteasca si de fus, si de fecior. Portul se compunea din chemese, chieptar, zadie (fete), gaci (baieti), opinci. Fiecare costum era diferit, in functie de zona, si modelele se pastrau din generatie in generatie. In casa am gasit si o stalaja pe care stateau blide, linguri, coleseri, sacitori. Ulcioarele erau atarnate la grinda, iar vasele din metal stateau in curte pe un suport natural (de obicei un copac uscat, fara crengi). Asta pentru ca in casa nu existau suporturi pentru vase. Cu cat erau mai multe oale atarnate pe prepeleac, cu atat era mai avuta fata. In varf se afla o oala rosie, ceea ce insemna ca la acea casa era o fata gata de maritat. Tot in curtea muzeului se gaseste un razboi de tesut cu melita, tucala, vartelnita si toate cele, un set de sase sculpturi surprinzand taranci in diferite ipostaze, un fus cu turgalau de dimensiuni gigantice si o troita "inchinata femeii". Gazda noastra ne spune ca muzeul este foarte vizitat, in special de turisti straini (care mai-mai ca nu ar vrea sa iasa din casa, simtind nevoia de intoarcere in trecut, spre simplitatea originara).

Ciprian DRAGOS





* Natiune, naratiune, fictiune
Patul intelectualului roman

In clipele cand nu pandea fiinta ce aparea si disparea intr-un mod dubios in paginile lui Heidegger si nu cauta unghiul de fuga in lucrarile lui Maurits Cornelis Escher, Gavrila Platon, din Cetatele, lectura ziarele locale invaluit de aroma cafelei (nu spun ce marca, ca oricum se taie la editare). Cum era un intelectual de rasa, se oprea, mai ales, asupra noilor descoperiri din domeniul stiintei. In acea dimineata insorita de toamna blanda si-a oprit ochii asupra unui articol (nu spun din ce ziar, ca se taie) ce descria, destul de lapidar, dupa parerea sa, efectele unui nou medicament, mai ieftin, mai bun, mai colorat si mai promitator decat batrana pastila de Viagra. Cum era un intelectual de rasa, a citit totusi, tot articolul. Catre final, mana a inceput sa-i tremure pe ceasca de cafea, sangele i s-a scurs din obraji, muschii picioarelor i s-au contractat brusc, ca apoi sa faca loc unui val de caldura necunoscut, ca un fluviu ce-i paraliza membrele. Cerul s-a rotit o clipa, soarele l-a privit de sus si apoi s-a pravalit cu toata dogoarea in creierul lui, ca un piron de foc, incoltind samanta de idee diabolica. Lui Gavrila nu-i venea sa creada; in articol scria: “din cei 30 de pacienti care au fost consultati de medicul (nu scriu nume, ca iar se taie la editare... dar sa-l numim, pentru cititori, Ciomu), toti cu probleme sexuale, majoritatea au fost intelectuali". Cum era un intelectual de rasa si cum stia ca ziarele si statisticile nu mint, Gavrila si-a dat seama ca viitorul familiei Platon din Cetatele este in pericol. Cum nu fusese la doctor de cand avusese varsat de vant sau varicela, cum ii placea lui sa spuna, si cum toate membrele organismului sau functionau in parametri normali, cum ii sta bine unui intelectual de rasa, si-a dat seama ca pericolul vine din alta parte: conditia intelectualului in Romania sau, mai bine zis, starea de saracie in care-si duce existenta intelectuala. Iar legatura era simpla: patul lui subred scartaia la orice miscare, iar in asemenea conditii, pana si zimbrii refuza sa se imperecheze, d-apoi omul aflat in topul tabelului evolutionist. Fiind intelectual de rasa, Gavrila n-a pus mana pe ciocan si pe cuie ca sa rezolve problema, ci a ales din raftul de sus o carte veche care descria pe scurt simbolismul acestui obiect de mobilier atat de important pentru om: “simbolismul patului provine din cele doua functii esentiale ale sale: loc de odihna si loc de reproducere a oamenilor (nu e musai sa fie aceasta ordine). Mitul patului lui Procust la greci este legat de stravechea tema a castrarii barbatului in urma infaptuirii unui act sexual. Metamorfoza “intinderii" celui mic si a “retezarii" celui lung incifreaza ideea imposibilitatii armonizarii depline a celor doua principii - masculin si feminin (I. Evseev). Sacralitatea patului in cultura traditionala romaneasca e reflectata printr-o seama de tabu-uri: este interzis sa dai cu matura pe pat sau sa cerni faina pe pat cu ciurul, deoarece cele doua obiecte sunt simboluri ale stramosului mitic si ale fecunditatii, ceea ce ar duce la o rodnicie excesiva a femeii". Citind acestea, Gavrila, desi era intelectual, a pus mana pe matura, facand luna patul si casa in care nu mai calcase picior de femeie de sase ani.

Emanuel LUCA





* Culti si desculti
Mircea, fa-te ca stii!

Vin "generalele", iar unul dintre liderii de partid, ne revine obsedant in minte cu imaginea de dictator ce duce lumea a treia pe stadion si o mitraliaza. Ba ne gandim si la alt lider de partid, care dupa esecul de la locale s-a afisat cu o mina dispusa sa ne ofere ceva din firmiturile ce au ramas din cina-buget. Fara nici o legatura cu aceste aspecte, ne-am gandit sa intrebam: "cine a afirmat ?". si, eventual, ce asemanare se poate face cu politica mioritica de azi?". "Cine a spus? Napoleon? Intreb si eu. E o afirmatie gen dictator, despre cum se fac regulile. Comparand cu zilele noastre... nu stiu daca va ganditi la cine ma gandesc eu. Experienta din administratie si a spectrului politic prezent a acestui partid stat ma duc cu gandul in acea directie", a spus Valer Barboloviciu, primarul din Baia Sprie. Cam deplasata “asta cu Napoleon", desi a fost si el un dictator. Dar unul care a facut din Franta o putere de temut in Europa. Florian Salajeanu, ministrul secretar de stat al Autoritatii Nationale pentru Protectia Persoanelor cu Handicap s-a scuzat din capul locului, recunoscand: "nu stiu, decat sa spun o prostie, mai bine nu zic. Pe bune, sincer." Sincer, va credem. Ex-prefectul Ioan Buda, aflat in pole-position pentru deputatie, a mirosit sensul intrebarii, dar s-a marginit la a ne da indicii. "Asta a fost un rege frantuz. Cum sunt aproape, daca a fost numit ?" Consilierul judetean Mircea Munteanu a fost singurul care a oferit un raspuns corect. "Ludovic al XIV-lea. A vrut sa spuna ca el este autoritatea deplina in stat si se substituie tuturor puterilor in stat - legislativa, executiva... Revenind la noi, pe la inceputul lui 2001, s-a simtit o tendinta din partea PSD de a deveni partid-stat, dorind sa comande toate institutiile statului. Totusi, esichierul politic s-a echilibrat, pentru ca suntem in proces de aderare la UE si exista un control european." Ca de obicei, cand situatiile il depasesc, pesedistul Calin Matei a intors-o, sperand sa ne pacaleasca. "stie Mircea Munteanu. Am auzit raspunsul", ne-a dat-o Matei, prefacandu-se ca a ascultat cu atentie raspunul lui Munteanu din holul Palatului Administrativ. Da' daca nu o sa-l aiba “mereu alaturi" pe Munteanu si s-ar putea sa fie nevoit sa gandeasca inainte de a raspunde? Vaaai, oare se poate asa ceva?





* Mesterul care "sculpteaza obiceiuri"
Facand “Nodul Dracului"

Pasionat de sculptura in lemn, mesterul Niculae Man a gasit o modalitate de a pastra obiceiurile si arta traditionala din zona Lapusului: a infiintat un cerc de sculptura pentru elevi. In ultimii ani a avut 17 ucenici, unii dintre acestia reusind sa se realizeze cu mestesugul deprins in atelierul lui Nicolae Man. Trei dintre acestia, spre exemplu, realizeaza in Italia case de lemn pentru japonezi. Nascut in Rogoz, la 3 noiembrie 1933, Niculae Man a fost pasionat de mic de lucrul cu lemnul, motiv pentru care s-a si inscris la o scoala din Oradea unde a invatat rotarie, tamplarie si cum se fac birjele cu roti mari pentru care, in anii '50, existau comenzi din strainatate. Dupa o vreme, clasa a fost desfiintata si a fost obligat sa termine scoala intr-o clasa cu profil “Mecanic". A lucrat ca lacatus la mina de uraniu de la stei, a fost transferat apoi la Cluj, la Razoare si, in sfarsit, s-a stabilit in Targu Lapus.

Elevul lui Cuza

In 1970, Perta Cuza, un mester din Rogoz, a organizat un cerc de sculptura in Targu Lapus, cerc la care s-a inscris si Niculae Man. Isi aminteste ca i-a placut grozav, cu toate ca nu putea participa la cerc decat seara, dupa orele de serviciu. Abia dupa 1989 s-a apucat serios de lucrul cu lemnul. Se pensionase si avea timp berechet. Cu timpul, a reusit sa incropeasca si un cerc de sculptura pentru elevi. Are si o motivatie pentru treaba asta: “Lasam sa dispara traditia si portul nostru romanesc. Asta ma doare tare..." Cei mai mici ucenici ai lui Niculae Man sunt in clasa a VII-a, iar cei mai mari au terminat armata. Nimeni nu plateste “cursurile" care se desfasoara de doua ori pe saptamana intr-un mic atelier de langa casa mesterului. In vecinatatea acestuia, se afla o incapere in care sunt expuse cateva dintre lucrarile lui Niculae Man: icoane pe lemn, fuse cu zurgalai, cauce ciobanesti, lazi de zestre, lingurare, blidare, sararite, pecetare, cruci de diferite dimensiuni, “Nodul Dracului", masti, basoreliefuri si altoreliefuri ce reprezinta intr-o forma naiva obiceiuri din zona Lapusului, lucrate in lemn de paltin, salcie si arin. Toate acestea perpetueaza motivele geometrice traditionale: romburi, cercuri cu rozete incadrate si simboluri solare vechi de mai multe secole. Niculae Man a sculptat si obiecte de mari dimensiuni: porti monumentale, troite si fuse cu zurgalai de mari dimensiuni, unele dintre acestea aflandu-se in prezent in Ungaria, Austria, Germania si Canada. si-a expus lucrarile la numeroase targuri organizate in tara si in strainatate. Numai in Romania a participat la peste 100 de astfel de manifestari (la Bucuresti, Oradea, Cluj, Sibiu, Brasov, Suceava, Resita, Timisoara, Constanta etc), obtinand “locul I la vreo 6-7 targuri, locul II la vreo 10 si locul III la Dumnezeu stie cate". Nu are o lucrare mai apropiata de suflet decat altele. “Cand le fac eu, mi se par ca toate-s frumoase. Altuia nu stiu cum i se par. Un mester popular trebuie sa adune banii, nu sa-i faca; cand vede o bucata de lemn, chiar daca-i o radacina sau un lemn de foc, sa stie ce poate sa iasa din ea", afirma Niculae Man, bucuros ca strainii, cei mai fideli cumparatori ai lucrarilor sale, l-au gasit pe Internet.

Ioan BOTIS