CULTURA

* Complexele provinciale si un mit contemporan
Don Juan cu inima de plus

* Un oras fara stema nu exista!
Blazon de imprumut

* Preotul-poet si poezia credintei

* Ma tot mir
Tencuieli, steme si cravate

* Natiune, naratiune, fictiune -
Santamaria Mica

* EXPLOZIV - Incursiunea GAZETEI in lumea timbrelor a dezvaluit un fapt de senzatie
“Cap de bour” in Baia Mare!!

* Complexele provinciale si un mit contemporan
Don Juan cu inima de plus

A mai venit o Santamarie Mica pentru a ne vesti apropierea toamnei. Marile sarbatori crestine ne mai ofera cate un timp de ragaz pentru a mai citi cate un roman, chiar daca titlul acestuia ne duce cu gandul la vara torida, care tocmai se pregateste sa ne paraseasca. Ne mai miram, din cand in cand, de lucrurile care se petrec intr-o tara despre care, candva, ni se spunea ca este tara tuturor posibilitatilor. Pe vremea aceea, zugravitul nu reprezenta contracostul unui viol. Parca nici nu mai conteaza atat de mult ca folosim steme fara sa avem aprobari. Important este sa ne oferim fatade cu iz nobiliar, pentru a ne ascunde in spatele lor toate lipsurile si complexele provinciale de care suferim si-n fata carora nu ne gasim refugiu. Cu greu ne urnim din fata televizoarelor, pentru a ne aseza pe gradenele unui teatru de provincie care incearca sa nu fie unul provincial. Un vernisaj al unei expozitii de pictura si grafica ne mai scoate din amorteala cotidiana a unor zile cu iz de provincie si inceput de toamna.

Noua stagiune teatrala a pornit cu premiera unui Don Juan in regia lui Gavriil Pinte si scenografia Roxanei Ionescu. Tirso de Molina, Moliere, Puskin si al nostru Mazilu sunt autorii textelor care au stat la baza replicilor piesei, iar fondul muzical al spectacolului, Don Giovanni, ii apartine lui Mozart. Langa mai vechii actori ai Teatrului Municipal (Adriana Covaci, Vali Doran, Claudiu Pop si Barbu Radesiu) i-am remarcat pe noii actori ai scenei baimarene: Anca Ardusatan, Diana Podareanu, Claudiu Maier si Catalin Mares.

Cine se asteapta sa vada un Don Juan jucat in dulcele stil clasic, nu are ce cauta pe scena Teatrului Municipal Baia Mare. Pe scena, pentru ca, din nou, la fel ca in trecuta stagiune teatrala, la Un fluture galben numit Sfinx si Linda, locul spectatorilor este pe gradenele instalate in proximitatea actorilor, fapt care sporeste emotia artistica ce se stabileste in mod normal intre actori si cei carora le este destinat mesajul artistic.

Un experiment reusit

Intre “Romeo si Julieta” a lui Franco Zefirelli si “Sa moara Romeo” a lui nu-stiu-cine, am preferat intotdeauna prima varianta. Mi-a fost greu sa-l vad pe Romeo tragand cu mitraliera, dupa cum nu l-am putut aprecia pe Richard al III-lea iesind dintr-un tanc. Recunosc ca am avut mari dubii in ceea ce priveste noua piesa pusa in scena de Gavriil Pinte, din momentul in care am aflat ca rolul Comandorului va fi “jucat” de o betoniera. Neincrederea mi-a fost sporita de directorul general al Teatrului Municipal, care mi-a marturisit ca se pune in scena o piesa care nu-l prea reprezinta si de Vali Doran ce-mi spunea, intr-o pauza din timpul unei repetitii, ca se lucreaza la un experiment. In ultima vreme, m-am obisnuit cu experimente nereusite… Cu toate acestea, din multe puncte de vedere, pentru mine, premiera a fost, neasteptat, o reusita. Mi-a placut jocul actorilor, in special prestatia lui Vali Doran si a lui Barbu Radesiu care, vorba unei actrite, “si-au dus rolul pana la capat”, cu toate ca nu cred sa existe in aceasta piesa roluri diferite din punct de vedere al dificultatii interpretarii. Este adevarat ca, in cea mai mare parte a timpului, actorii sunt obligati sa recurga la exprimarea non-verbala, la gestica, mimica si miscare scenica. Din aceasta perspectiva, poate, piesa pacatuieste prin diluarea unor momente, acordandu-se un timp mult prea mare unor scene in care nu se spune mare lucru. Exista numeroase motive ce trebuie decodate, dar “ruperea” piesei in cateva momente mi-a creat senzatia ca nu ar fi mare lucru de decodat. In rest, Don Juan se remarca printr-o viziune regizorala neconventionala si o scenografie inedita, actorii dand senzatia ca se simt liberi sa se exprime in cadrul creat de acestea. Momentele incarcate de simboluri alterneaza cu situatii hilare, actorii trecand cu nonsalanta prin registre artistice diferite.

Un pariu onorat

Ambitia directorului artistic al Teatrului Municipal, Nicolae Weisz, de a integra teatrul baimarean in miscarea generala urmata de teatrul contemporan universal, prin punerea in scena a unor piese ce depasesc canoanele, oferind baimarenilor spectacole comparabile cu cele jucate in fata unui public avizat, pare a fi un pariu a carui miza este iesirea din provincialism. Prin noul Don Juan, cred ca pariul a fost in mare parte castigat. Meritul revine in egala masura regizorului, scenografului si actorilor. Intr-un articol intitulat “Spectacolul de provincie”, Gheorghe Schwartz scria in saptamanalul Uniunii Scriitorilor din Romania: “In principiu, lucrurile stau cam asa intr-o resedinta de judet: (…) Geniile locale, impreuna cu reprezentantii autoritatilor cu interesante incercari artistice in tinerete si cu noii culturnici, stabilesc premii, ierarhii si cote de valoare. Viata artistica colcaie in provincie: asa saraca si umila cum e (…) In fond, provincia noastra culturala, unde nu exista inca snobi cu pretentii in domeniu si nici investitori intr-o marfa pe care, deocamdata, o ignora, nu ofera decat spectacolul de duzina al marilor performante din capitala”. Citind articolul lui Gheorghe Schwartz am realizat ca Don Juan are meritul de a ne scoate, cel putin pentru doua ore, din complexele provinciale pe care le ducem cu noi.

Cu certitudine, anumite gesturi, replici si atitudini vor fi recunoscute ca facand parte dintr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat al fiecaruia dintre spectatori, pentru ca Don Juan a existat, exista si va exista, indiferent de succesiunea epocilor istorice. Doar asa se poate explica nasterea unui mit contemporan si cu Moliere si cu noi, doar asa putem recunoaste trasaturi umane intr-un Don Juan creat din metal si plastic, cu o inima de plus.

Ioan BOTIS



* Un oras fara stema nu exista!
Blazon de imprumut

Orice localitate europeana are pe langa administratie, popa, medic si politai, si o stema. Ori un blazon, daca vreti. Mai putin localitatile din Maramures. Care, in afara insignei judetului, nu detin oficial asa ceva. Baia Mare si Farcasa au steme trimise spre aprobare la Comisia Nationala pentru Heraldica si Genealogie. Restul de 70 de localitati, inclusiv Sighetul, ba.

Hotararea de Guvern nr. 25 din 16 ianuarie 2003 specifica faptul ca: “reproducerea si folosirea unor steme neautorizate prin H.G. constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5 si 10 milioane de lei.“ Ca urmare a intrarii in vigoare a actului legislativ, majoritatea localitatilor au incercat sa intre in legalitate, solicitand Comisiei judetene de Heraldica de pe langa CJ inregistrarea si trimiterea spre aprobare de catre forul superior, a blazoanelor proprii. Cu toate acestea, nu s-a rezolvat nimic, tentativele fiind respinse din fasa inca de acasa, datorita intocmirii defectuoase a simbolurilor heraldice, cu exceptiile amintite mai sus. Sighetul, oras istoric cu un trecut bogat, a primit intaia stema in anul 1383. Aceasta reprezenta un cap de zimbru (nu de bour, care are coarnele lungi si desfacute la un unghi mai mare). Stema orasului a ramas aceeasi vreme de 600 de ani. In acelasi timp, comitatul Maramures a folosit un cu totul alt herb. Tratatul de heraldica, compilat de Dan Cernovodeanu, arata ca prima stema a comitatului reprezenta un urs in picioare. Apoi, aceasta a fost schimbata cu una combinand elemente miniere (simbolizand ocnele de sare) cu cele montane (brazi inalti), totul pe un scut alcatuit din dungi paralele rosu-albastre. Aceasta stema (folosita in vremea habsburgilor si a Austro - Ungariei) a fost schimbata cu o alta, editata de noile autoritati romanesti de dupa unirea din 1918. Ei bine, aceasta vrea sa fie stema Sighetului acum. Se poate vedea in original pe zidul fostei Prefecturi (actualul complex comercial Curtea Veche) si dateaza doar din 1920. Oricum, aceasta este de fapt stema interbelicului Maramures (ciuntit de partea nordica, pe atunci in Cehoslovacia, in timp ce sudul actualului judet inca tinea de Satmar), si nu cea a orasului Sighet. Care, dupa stiinta noastra, a fost si a ramas pana azi totemicul cap de zimbru. Poate de aceea blazonul orasului nu a fost aprobat de heraldisti. Asa ca sighetenii ar trebui amendati. Pe langa faptul ca folosesc o stema neaprobata de Comisia Nationala de Heraldica si Genealogie, mai pacatuiesc si prin uzitarea stemei vechi a judetului si nu a orasului, vechi de peste 675 de ani. Din cate stim, cel care ar trebui sa se sesizeze de neregula este noul prefect al judetului, mister Buda. Domnu' Buda, intrati-va in atributiuni si rezolvati treaba cu stemele. Apropo, Targu Lapus are blazon?

Teofil IVANCIUC



* Preotul-poet si poezia credintei

In satul Arduzel (comuna Ulmeni) preotul Radu Botis este o figura aparte nu doar pentru faptul ca are statutul de lider spiritual al comunitatii ortodoxe de aici. Parintele este si un manuitor al condeiului. Poeziile sale religioase au fost publicate in revistele Credinta Ortodoxa, Crucea si Invierea. Mai mult, preotul Radu Botis a obtinut premiul al II-lea la concursul “Izvorul Tamaduirii”, un concurs de creatie literara spiritual-crestina. Anul trecut, preotul din Arduzel a publicat trei volume. Viata vie a unui manunchi de crestini romani constituie o scurta istorie a satului, cu un accent deosebit pe rolul Bisericii in pastrarea identitatii neamului romanesc, a comunitatii ortodoxe ce numara azi doar 49 de credinciosi. Urmatorul volum, Sfaturi pentru mantuire, reprezinta o incercare de a ne convinge ca rugaciunea ne intareste mintea mai mult decat invatatura. Ultima aparitie editoriala ce poarta semnatura preotului Radu Botis este un volum de versuri. “Micul volum de versuri sugestiv intitulat <…CA TAMAIA INAINTEA TA> cuprinde un crampei din cugetarea poetica a unui confrate care, in clipele de liniste sufleteasca, inspirat de muza poeziei, compune nu doar oricum si orice. Ca o mireasma de tamaie , transpare din versurile maiestrit intocmite vocatia autorului si pentru cele sfinte si pentru poezie. Slujitor al altarului strabun prin excelenta, imbina in mod armonios divinul cu umanul, cei ce se vor delecta citindu-i opera, se vor lasa dusi sufleteste spre inaltimi celeste, asemenea parfumului nor de fum ce emana din titlul volumului de versuri”, afirma Pr. Vasile Hotea, Protopop al Chioarului.

Ioan BOTIS



* Ma tot mir
Tencuieli, steme si cravate

Un sef de post dintr-o prospera si obscura localitate din Romania a fost dat afara din Politie, pentru ca si-a violat o vecina. Victima a fost supusa unor perversiuni sexuale pe care nu si le imaginase nici in cele mai ciudate vise bantuite de Zburator. In cele din urma, s-a ajuns la o intelegere: politistul i-a zugravit casa victimei, aceasta urmand sa-si retraga plangerea. Cu toate acestea, sefii politistului, atinsi in onoarea lor de purtatori de uniforma, s-au uitat cu dispret la organ si l-au transformat in “zburator”. Cat de curand s-ar putea sa avem si o Zburatoare. Madam Puwak, un ministru care trebuia sa ne integreze in Europa, a facut disparuti niste bani proveniti din fonduri europene. E de vazut cam cate case o sa-i zugraveasca Puwak lui Nastase pentru a-si pastra postul. E drept ca nici premierul nu-i usa de biserica, din moment ce si-a scos taman o carte referitoare la integrarea europeana – specialitatea Puwak – cu bani publici. Daca era usa de biserica, la Catedrala Regilor Romaniei de la Curtea de Arges, spre exemplu, era dat de toti peretii pronaosului, de plangeau toti sfintii din cauza izbiturii si a tencuielii cazute in ochi si nu-l mai vedeau pe Ilie Stanescu, bulibasa tiganilor din Costesti-Arges, sfintit de niste preoti cu case nezugravite si lipsa de fonduri, ca “rege international al rromilor”. Purtatorul de cuvant al Patriarhiei afirma de curand ca “preotii nu au oficiat, ci doar au citit”. Mai bine jucau mima... Avem trei regi (Mihai I, Cioaba al II-lea si Ilie I), un imparat (Iulian) si un presedinte (Iliescu). La asa conducere bogata, se cerea si o reprezentare pe masura a tarii in exterior, motiv pentru care, pentru a fi mai bine cunoscuti in strainatate, stema Romaniei isi va face aparitia pe cravatele tuturor diplomatilor romani. Si pentru ca noi stim in ce tara traim, n-o sa purtam stema pe nici un obiect de imbracaminte, dar vom trimite noile carti postale cu sigla PSD in toate colturile lumii. Ca sa se stie ca, la noi, politistul nu violeaza, ci zugraveste, popa nu oficiaza, ci doar citeste, ministrii nu fura, scriu adanc si Oliviu Gherman nu doarme-n papucii statului la Paris, ci poarta cravata.

Ioan BOTIS



* Natiune, naratiune, fictiune -
Santamaria Mica

Cultul Maicii Domnului ocupa unul din locurile centrale in credintele religioase si in legendele poporului roman. La noi, cultul Maicii Preciste a preluat, intr-o versiune poporana, atributele mai insemnate ale Marii Zeite, Zeita-Mama, zeita atotfacatoare si ocrotitoare, mama divina prin excelenta (Magna Mater, Terra Mater, Diana Regina etc.). In crestinism, acest cult a aparut relativ tarziu si nu fara presiunea credintelor populare (I. Evseev). Adoratia Sfintei Fecioare imbraca cele mai diverse forme: de la numarul mare de icoane facatoare de minuni, pana la praznicele mari (Bunavestire, Nasterea Maicii Domnului etc.), sarbatorile respective au numeroase elemente cu un caracter agrar si htonian, mostenite din vechile credinte autohtone. Santamaria Mica este o sarbatoare dedicata mortii si renasterii Zeitei Mama la echinoctiul de toamna, 8 septembrie pe Stil vechi, peste care parintii Bisericii crestine au suprapus Nasterea Preasfintei stapanei noastre de Dumnezeu, Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria, numita de popor Maica Domnului, sinonima cu Precesta Mica. Santamarie Mica impreuna cu Santamarie Mare, Simion Stalpnicul si Ziua Crucii sunt principalele sarbatori ale scenariului de innoire a timpului in perioada echinoctiului de toamna, care corespunde cu Anul Nou Biblic. Aceasta sarbatoare este hotar astronomic intre vara si iarna, marcat de inchiderea pamantului pentru reptile si insecte (Ziua Sarpelui), de plecarea pasarilor migratoare spre tarile calde, de timpul favorabil observatiilor meteorologice si astronomice, de schimbarea palariei cu caciula, de targurile si iarmaroacele de valorificare a produselor sezonului care se incheie si de procurarea produselor pentru sezonul care se deschide. Abunda, de asemenea, activitatile practice: culegerea unor plante si fructe de leac, “batutul” nucilor, inceperea culesului viilor, continuarea semanatului graului, orzului si secarei, jupuirea cojii ulmului pentru legat (I. Ghinoiu). Din vechile reprezentari mitologice sunt derivate si “functiile” Maicii Domnului de a fi patroana apelor pamantene, a fantanilor si a celor ce calatoresc pe apa, fiind ocrotitoarea flotei romane. Nu lipsesc nici atributele unei divinitati lunare. Despre luna, “unii cred ca-i steaua Maicii Domnului” (T. Pamfile). Santamarie Mica si Santamarie Mare sunt sarbatori importante ale Calendarului Popular, respectate cu sfintenie de romanii de pretutindeni, in special de femeile dornice sa aiba copii si sa nasca usor.

Emanuel LUCA



* EXPLOZIV - Incursiunea GAZETEI in lumea timbrelor a dezvaluit un fapt de senzatie
“Cap de bour” in Baia Mare!!

Aparitia primului timbru are o istorie controversata. Rowland Hill, cel care este recunoscut drept inventatorul marcii postale adezive, a recunoscut ca ideea confirmarii platii anticipate a corespondentei i-a dat-o Charles Knight. In 1834, Knight, de profesie ziarist, a lansat ideea si macheta unui plic destinat expedierii revistelor, avand valoarea de un pence. In acelasi an, James Chamers, proprietarul unei tipografii, pasionat de reforma postei britanice, a conceput proiectul timbrului postal. Doua din machete reproduceau chipul reginei Victoria. Macheta primului timbru a provocat numeroase dispute intre Patrick Chalmers, fiul lui James Chalmers, Rowland Hill si apoi fiul acestuia. Probabil conflictul s-ar fi solutionat daca intre timp nu ar fi aparut alte cereri. Un alt predecesor s-a anuntat a fi Lovrenc Lusa, cetatean austriac de origine slovaca, care a prezentat in 1835 un proiect de reforma care prevedea introducerea timbrului, dar care a fost ignorat.

Filatelia este un taram nou care apreciaza trecutul. Filatelistii isi doresc in colectiile lor cele mai vechi si mai rare exemplare de marci postale. Pasiunea pentru timbre a inceput in Anglia, iar tara noastra a preluat acest hobby intr-un timp scurt. In Baia Mare, exista activitate filatelica dinaintea celui de-al doilea razboi mondial. Din “culisele” filateliei baimarene, GAZETA a aflat ca un colectionar baimarean detine un exemplar din celebra marca postala “Cap de bour”.

Marca postala “a inceput” ca o reforma administrativa in domeniul comunicatiilor si a ajuns una dintre cele mai rascolitoare pasiuni ale omului. Mari filatelisti isi doresc in colectiile lor, exemplare din raritatile domeniului. Marcile postale au captat atentia colectionarilor prin imaginile deosebite pe care le prezinta. Totul a inceput cu dorinta englezilor de a simplifica traficul postal. In 6 mai 1840, in cadrul reformei postale aprobate de parlamentul englez, la propunerea lui Rowland Hill, isi face aparitia prima marca postala adeziva din lume. Noua inovatie consemna pretul pe scrisoare si incasarea anticipata a taxei de transport. Prima marca postala s-a numit “Black Penny”, deoarece avea culoarea neagra, iar tariful stabilit pentru transportul unei scrisori de 15 grame pe orice destinatie era un penny. Marca reprezenta portretul Reginei Victoria. Intr-o ordine cronologica, Romania este a 26-a tara care a preluat inventia britanica. O decizie a “Directiei postelor si diligentelor”, publicata in 30 iunie 1858 in ziarul “Gazeta de Moldavia”, aduce la cunostinta populatiei ca o data cu schimbarea tarifelor postale se introduc marcile, ca mijloc de percepere a taxelor de expediere. In ziua urmatoare, “Buletinul oficial” al Tarii Romanesti si al Moldovei anunta punerea in circulatie a marii noutati: marca postala. Aceasta putea fi procurata fie de la oficiile postale, fie de la doua chioscuri din Iasi. Primele doua emisiuni au purtat stravechea stema a Musatinilor si a tarii: “Capul de bour”.

Primii filatelisti

Deoarece obiectul filateliei este colectionarea si studierea marcilor postale, nasterea si inceputurile filatelice sunt strans legate de aparitia marcilor postale. Oamenii au fost tentati sa adune marci postale pentru simpla placere de a le privi. In octombrie 1841, in ziarul englez “Times” apare prima oara un anunt, care avea ca obiect cumpararea de marci postale. In perioada aceea, se colectionau pentru ornamentarea diferitelor obiecte. Astfel s-a pregatit terenul adevaratei filatelii. Primii mari filatelisti au fost John Edwuard Green (functionar la British Museum), Victor Wetzel (locuitor al orasului Lille) si Rowland Hill (creatorul primei marci postale).

“Moda” timbrelor in Romania

In Romania, “moda” colectionarii timbrelor a fost adusa de tinerii plecati la studii in strainatate. Perioada de inceput a filateliei romanesti a fost datata la jumatatea secolului al XIX-lea. Prima revista filatelica din Romania a aparut in 1 ianuarie 1881 si s-a numit “Timbrophilo – jurnal philatelistic roman”. Revista s-a clasat printre primele douazeci de reviste cu aceasta tema, din lume. Prima expozitie filatelica s-a desfasurat in 1891, la Bucuresti, intr-un cadru restrans. In acelasi an, a luat fiinta prima Asociatie filatelica din Romania. Prima expozitie de amploare “EFIRO” (Expozitia Filatelica Romana) s-a desfasurat intre 20 si 30 noiembrie 1932. Asociatia Filatelica Romana s-a infiintat in anul 1958. In cadrul concursurilor filatelice, colectiile pot primi cinci categorii de premii. Exista locul 1, care reprezinta medalia de aur, locul doi, medalia de argint care se imparte in argint mare si argint si locul trei, medalia de bronz. O distinctie deosebita o reprezinta diploma “rang de vermeil”, superioara celorlalte categorii de premii.

Filatelia baimareana

In Baia Mare a existat activitate filatelica inca dinaintea celui de al doilea razboi mondial. Filatelistii baimareni, in numar de cateva sute, alcatuiau “Clubul filatelistilor”. Dupa 1989, activitatea clubului a scazut in intensitate. “Inainte de revolutie erau cateva sute de membri. Clubul avea un statut si existau carnete de membru, iar participarile la expozitii erau mult mai intense”, a spus Calin Itoaie, filatelist baimarean. In ultima perioada au mai ramas doar 12 filatelisti activi. “Filatelia baimareana a intrat intr-o criza. Membrii imbatranesc, iar copiii nu sunt foarte atrasi de acest hobby”, a spus Ioan Draghici, presedintele clubului. Deoarece “Clubul filatelistilor” din Baia Mare se confrunta cu lipsa unui sediu, filatelistii si-au tinut sedintele in diferite locuri. In prezent, ei se intalnesc in fiecare sambata la ora 12 la sediul CASPEV. Uneori, la sedintele de sambata vin si filatelisti din alte zone ale judetului sau din alte judete. In cadrul acestor sedinte, filatelisti isi pot prezenta colectiile si se pot realiza schimburi. Desi interesul pentru timbre scade, un grup de pasionati a mai ramas. Presedintele filatelistilor baimareni considera ca si tehnologia a contribuit la diminuarea interesului pentru timbre. “A aparut marcatura metalica si a disparut bucatica aceea frumoasa”, a spus Draghici. Fiecare filatelist si-a orientat atentia spre timbre din anumite domenii. In cadrul clubului se cunosc diverse afinitati. Presedintele clubului baimarean este atras in special de timbre care ilustreaza trenuri si vagoane postale si de posta veche ( scrisori vechi – n.red). Iuliu Enedi, un alt filatelist baimarean, este cunoscut pentru colectia de timbre care ilustreaza piese de minerit. In strainatate, se evidentiaza ca ramura a filateliei, colectionarea de cartele telefonice. Aceasta tendinta se pare ca a prins radacini si la noi in tara. Membrii mai tineri ai clubului baimarean, renunta la timbre si se orienteaza spre cartelele telefonice.

Filatelistul de aur

Desi nu mai este un membru activ al Clubului filatelistilor, Aurel Festila este cunoscut drept unul dintre cei mai de seama colectionari din Baia Mare. Varsta a fost singura care a reusit sa-i domoleasca avantul. “Adun marci postale de peste 50 de ani. Primul timbru pe care l-am vazut a fost cu capul regelui Carol al II-lea si mi-a placut foarte mult”, a spus Festila. Intanirea cu adevarata filatelie a avut loc la Bucuresti. “Era prin 1950 cand, mutandu-ma in Bucuresti cu serviciu, am vazut un magazin pe care scria mare . Termenul m-a facut curios si m-am interesat si eu ce-o fi asta. Am intrat inauntru si am vazut o multime de timbre. Am intrebat cat costa, dar unele erau ingrozitor de scumpe”, si-a amintit batranul filatelist de inceputurile pasiunii. Prima intalnire cu timbrele nu i-a dat pace, s-a intors la magazin si s-a lovit din nou de pretul timbrelor. “Cand m-am intors la magazin mi-a captat atentia o serie numita . Era cu animale salbatice si costa 12 lei, ce era foarte mult, cat mancarea pentru trei zile. M-am hotarat sa le cumpar fara sa stie sotia”, a marturisit colectionarul. Acea serie a fost doar inceputul, iar de-a lungul timpului colectia sa s-a imbogatit. La inceput a fost indrumat de un colectionar mai vechi, care l-a sfatuit sa adune timbrele intr-o ordine cronologica. “Am adunat serii romanesti de la anul acela in urma. Am ajuns pana pe la inceputul anilor 1900. Am incercat pe cat posibil sa nu-mi lipseasca nimic”, a spus Festila. Deoarece timbrele au teme vaste, a fost nevoit sa se orienteze spre anumite domenii. Si desi il atrageau intr-o egala masura marcile cu flora si fauna, s-a hotarat sa-si indrepte atentia spre reproducerile de pictura si spre timbrele care prezentau cuceririle cosmosului. “M-am orientat spre timbrele care ilustrau cucerirea cosmosului, stiind ca este o tema noua si ca toate descoperirile din domeniu sunt ilustrate. Am adunat timbre cu primii sateliti, cu animalele trimise in spatiu si cu astronauti celebri, marci care astazi nu se mai gasesc”, si-a amintit filatelistul. Aurel Festila a fost profesor de istorie, iar acum este pensionar. Din pensia pe care o primeste nu se poate avanta la cheltuieli prea mari. “Acum timbrele sunt foarte scumpe si nu-mi mai permit sa-mi tin colectia la zi. Merg la magazinul filatelic si doar privesc cu jind la cele pe care mi le-as dori in colectie”, a recunoscut Festila, cu tristete.

Detinator de "Cap de bour"!

Exista si o serie de filatelisti care nu doresc sa-si faca publica pasiunea . Multi dintre ei sunt colectionari infocati si posesori ai unor valori inestimabile. Despre colectiile lor se vorbeste doar in cercuri restranse. Un asemenea colectionar enigmatic este un baimarean, in a carui colectie se afla un exemplar din cea de-a doua emisiune a marcii postale romanesti “Cap de bour”. GAZETA l-a contactat, dar colectionarul nu vrea sa divulge povestea marcii, care se numara printre raritatile filatelice mondiale si a carei prezenta in Baia Mare pare incredibila. Argumentul sau este fireste teama de "cei care ar fi stimulati astfel sa-i calce pragul, neinvitati". Cu toate ca timbrele sunt valori materiale cotate pe piata la sume imense, filatelia ramane o pasiune. Din pacate, o pasiune care se pierde de la o generatie la alta.

Raritati filatelice

O valoare filatelica deosebita au scrisorile din Tara Romaneasca, scrisori care au circulat de la Unire si pana la aparitia marcilor “Principatele Unite”, perioada in care nu au fost francate. Cele cu stampile prefilatelice, in special cele care au atat stampila de plecare, cat si cea de sosire, sunt documente filatelice foarte cautate. In filatelia mondiala un loc de prestigiu ocupa piesa considerata drept “Cea mai scumpa gazeta din lume”. Este vorba de un exemplar din periodicul iesean “Zimbrulu – Vulturului”. Din aceasta elita filatelica fac parte si “Cea mai scumpa marca din lume”, care este “1 cent”, rosu, piesa unica din emisiunea 1856 a Guianei si “Cea mai scumpa scrisoare din lume”, adica plicul francat cu ambele valori ale primei marci din Mauritius, din 1847.

Greseli de milioane

Pentru imprimarea primelor marci romanesti s-au pregatit patru “stempluri” gravate la “Atelia Timbrului” din Iasi, cate unul pentru fiecare valoare din serie. Stangacia gravorului si cunostintele sale documentare limitate au facut ca emblema heraldica sa semene mai mult cu un bou pasnic decat cu un zimbru falnic. Aspectul rudimentar al desenului a avut si partea lui buna, dand acestor marci o nota iesita din comun, care le-a scos din anonimat. “Capul de bour” este una din cele mai bine cotate marci postale din lume. Redarea stangace a capului de bour nu a fost singura greseala din desenul primelor marci postale romanesti. A doua greseala se gaseste in inscriptia PORTOSKRISORI care ar fi trebuit sa fie FRANCO SCRISORI, deoarece marca servea tocmai pentru livrarea “franco” (termen comercial care indica faputul ca marfa se pune la dispozitia cumparatorului, toate cheltuielile fiind suportate de furnizor). Felul cum au fost imprimate primele doua emisiuni a contribuit la crearea unei diversitati de marci postale. Hartia de provenienta straina a fost procurata de pe piata. Neputandu-se gasi suficiente cantitati din acelasi sortiment, se intalnesc diferente de nuanta, de grosime si chiar de vargare la diferite valori. Aceste diferente au contribuit la cresterea valorica a marcilor in decursul timpului. Fiecare marca a fost imprimata separat, mutandu-se coala sub stempelul fixat intr-o presa simpla, actionata manual. “Capul de bour” a avut patru valori ( 27 parale, 54 parale, 81 parale, 108 parale). Aceste marci sunt recunoscute in toata lumea, ele facand parte din asa numita “aristrocratie filatelica”.

Etapele filateliei

Ca orice domeniu, si filatelia are perioadele ei. Se diferentiaza patru capitole mai importante. Prima etapa filatelica este “Prefilatelia”. Ea se ocupa cu documentele postale care au circulat inainte de aparitia marcilor postale adezive. Aceasta etapa este continuata de “Filatelia clasica”. Colectionarii numesc “marci clasice” sau “piese filatelice clasice” pe cele emise in jurul anului 1900. Perioada clasica difera de la o tara la alta. In tara noastra se considera ca ultimele marci postale clasice sunt cele din emisiunile “Paris” si “Bucuresti”, aparute pana in anul 1871. Ultima etapa filatelica este “Filatelia moderna”, care se intinde de la piesele filatelice emise dupa anul 1900, pana in prezent.

Mihaela MIHALEA