Cu dalta in eternitate

Nu tine socoteala operelor imprastiate in lume, precum niste copii care isi cauta destinul, nu se considera celebru si nu se compara cu alti artisti. Dar recunoaste ca, daca ar fi dat altei tari atatea opere monumentale, ar fi fost unul dintre cei mai recunoscuti artisti din Europa. GAZETA de Maramures vi-l prezinta pe maestrul Ioan Marchis, sculptorul care a cioplit eternitatea Maramuresului in bronz, in toata monumentalitatea sa. Ioan Marchis s-a nascut in 12 martie 1955 in comuna Barsana. In 1975 a absolvit Liceul de Muzica si Arta Plastica din Baia Mare, iar in 1981, Academia de Arte Plastice “Ion Andreescu”, Cluj-Napoca. Dupa absolvire, s-a angajat la Cooperativa Tehnolemn, apoi la Centrul Creatiei Populare Maramures. Intre 1995-1998, a predat la Scoala de Arte “Liviu Borlan”. Din 2001 este Director al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National. A avut numeroase expozitii in tara si strainatate. Printre cele mai importante lucrari monumentale se numara Arcul Solar, Mihai Eminescu (bronz), I.C.Bratianu (bronz), Gheorghe Bratianu, expus la Palatul Parlamentului, Ansamblul monumental Avram Iancu, Ansamblul statuar Bogdan Voda etc. Este Presedinte al Fundatiei Culturale “Archeus”, director al revistei de cultura “Archeus” si membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Reporter: Una dintre primele lucrari ale dumneavoastra a fost un cap al lui Pintea, facut la indemnul bunicului. Daca exista un destin al lucrarilor, se poate spune ca statuia haiducului s-a intors la dumneavoastra? Ioan Marchis: Exact! Am si uitat! Eram prin clasa a V-a si bunicul mi-a spus: “Ionuc, hai sa facem capul lui Pintea Viteazu”. El mi-a facut o dalta si am cioplit impreuna. Fata a iesit aproape plata si avea o cununa de par aproape ca o aura. A fost o sculptura naiva, asa cum facea el pe cruci si pe troite. Bunica a ras de noi, spunand ca pierdem vremea. Intr-un fel magic, parca statuia lui Pintea s-a intors la mine. Mai tarziu, colonelul de la unitatea militara, ii ziceam Balaurul, colonelul Pop, un patriot exceptional, a avut ideea sa-l aiba pe Pintea Viteazul in fata unitatii. Lucrarea am facut-o cu mare drag. Am pierdut mult timp cu bustul acela, pentru ca nu stiam cum sa-l reprezint. Nu stiam cum sa spun ca a fost impuscat in Baia Mare cu glont de argint, ca a fost prin munti, ca tot Maramuresul e plin de legendele lui, ca a zburat etc. Aveam atatea de spus, incat am ramas mult timp blocat. La un moment dat, am terminat intreg modelajul si l-am daramat tot. I-am ascultat pe multi, sa aflu cum il vad oamenii pe Pintea. Asa ca l-am turnat in bronz si l-am instalat in fata unitatii de jandarmi, de acum. Stanca pe care sta statuia e din Budesti, de pe locurile izolate pe unde umbla el. Acum, la noua statuie a lui Pintea care, probabil, se va face, vor fi tot asa pietre mari si va aparea ideea de munte. Va fi surprinsa inclusiv ideea de zbor, pentru ca incercarile lui Pintea sunt reale. El a fost foarte bine asimilat de loc si redam locului si baimarenilor aceasta legenda. Primul pas s-a facut pentru acest proiect, ideile au fost aprobate, urmeaza banii pentru proiect, apoi urmeaza aprobarea in CL pentru piata. Imi place foarte mult noul proiect de piata, care seamana cu imaginile a doua piramide in negativ, ca si cum ai stampila locul cu piramidele din Peru. Rep: Despre drumul de la lut la bronz? I.M: Este un drum foarte greu. Pentru mine, este o mare aventura aceasta lucrare, care nu va fi atat de descriptiva cum e celalalt Pintea. Daca se va aproba proiectul, voi avea nevoie de o hala de vreo 10 metri, unde sa pot modela calul. Totul incepe de la lut. Bronzul este sarbatoare. Cand incepi sa torni in bronz, totul este sigur. Problemele artistice se termina la lut. Apoi, incepe o lupta incredibila. O statuie ecvestra in bronz costa foarte mult. Dar o lucrare in bronz este pentru eternitate. Rep: Cultura si cunoasterea te pot inhiba. In acelasi timp, orice lucrare presupune o etapa de biblioteca. Cum stabiliti un echilibru intre cele doua? I.M: Cultura intr-adevar inhiba partea plastica, unde e vorba mai mult de instinct. Sunt perioade in care doar studiezi. La mine, va fi mai scurta aceasta perioada pentru Pintea, deoarece am crescut in atmosfera Pintea si intre legende. Plus ca m-am apropiat deja si de documente. Si pentru Bogdan Voda m-am documentat foarte mult. Pe langa ca trebuie sa cunosti foarte bine istoricul si amprenta in timp al acelui personaj, trebuie sa vezi si ce s-a facut in domeniu. Asa am vazut fantastic de multi cai din Romania, Italia, Viena... Cu Pintea este tot asa. Este un fel de arc, un salt al lui Pintea de pe o stanca. Vreau sa amintesc de Arcul Solar pe care-l daram. Asa ca trebuie sa vad ce s-a facut, pentru ca trebuie sa fiu original. Iar asta inseamna tot o perioada de biblioteca, de informare. Cand trec la practica, trebuie sa uit totul, sa ma sfidez pe mine. Rep: Credeti intr-o memorie a locului. Cum ati acceptat mutarea Arcului Solar? I.M: As fi putut sa propun refacerea sau transferul lui in bronz. Am decis sa-l desfac si pentru ca baimarenilor nu le-a prea placut aceasta lucrare. A fost ca o pedeapsa pentru mine si pentru ceilalti. Nu trebuie privit ca un monument pierdut. Lucrarea nu se pierde, ea se transfera intr-un alt loc. Consilierii locali mi-au facut onoarea sa continuu proiectul acolo. Este o intamplare fericita ca s-a votat in unanimitate ideea acestui proiect. N-o sa fiu modest, dar poate ca merit aceasta lucrare, intrucat aproape toate lucrarile din bronz din Baia Mare le-am facut fara bani sau cu sume modice. De exemplu, pentru Bratianu am primit 10 milioane de lei. Vrand sa lucrez, nu m-a interesat ca primesc putini bani. Dupa atatea monumente pe care, intr-un fel, le-am oferit orasului, poate este momentul sa fac si ce-mi place mie. Rep: Se poate vorbi de un „blestem” al artistilor romani. Toti sunt mai bine primiti afara decat in tara. V-a atins si pe dumneavoastra aceasta boala? I.M: Sigur ca m-a atins. Daca faceam aceste statui in Germania, eram unul dintre personajele celebre din Europa. De altfel, putini sculptori au facut atatea lucrari monumentale, dar nu cantitatea ridica un om. Rep: Cum e cu proiectul taberei de la Ocolis, prin care v-ati deschis casa poeziei? I.M: Eu nu mi-am facut o casa sa ma ascund in ea. Am aceasta deformare a subconstientului, pentru ca am copilarit la moara. Pe atunci, oamenii stateau si noaptea la moara, la valtoare, la piua. Sunt obisnuit ca in casa mea sa vina multa lume. Am conceput-o de la inceput ca un atelier deschis, un spatiu in care te intalnesti cu poezia, literatura, cultura, arta. Asa este si asa va fi cat voi trai. Rep: Despre tema taberei de la Ocolis: „Scriitorul pescar”? I.M: Tema au propus-o Grosan si Ion Muresan, anul trecut. Asa s-a propus tema „scriitorul-pescar”, pentru ca toti sunt pescari. Pestele e un simbol atat de complicat si de polivalent, de la simbolul christic, e simbol trecut prin India, Egipt, toate civilizatiile vechi. Vor fi si sculptori in tabara. Nu este un subiect care constrange niciun poet, niciun scriitor, niciun plastician. Anul viitor, tema va fi Pintea Viteazul si legendele Maramuresului. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro